Bacterie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bacteriile sunt microorganisme procariote și alcătuiesc Bacterii

domeniul Bacteria (sinonim Eubacteria). Prezintă de cele Fosilă: Arhaic sau mai devreme – prezent
mai multe ori o lungime de câțiva micrometri, dar sunt foarte Had'n Archean Proterozoic Pha.
diverse din punct de vedere morfologic, regăsindu-se sub
formă sferică, alungită sau spiralată (elicoidală). Bacteriile au
fost printre primele forme de viață care au apărut pe Pământ
și sunt prezente în majoritatea habitatelor existente. Se
regăsesc în sol, apă, izvoare termale, deșeuri radioactive,[4]
chiar și la adâncimi mari din scoarța terestră. Bacteriile
trăiesc în relații de simbioză sau sunt uneori paraziți ai
plantelor și animalelor. Majoritatea acestora nu au fost
caracterizate, iar aproximativ doar jumătate dintre
încrengăturile bacteriene cuprind specii care pot fi crescute
în laborator.[5] Știința care se ocupă cu studiul bacteriilor se
numește bacteriologie și este o ramură a microbiologiei.
Imagine prin microscopie electronică cu
scanare a unor bacili de Escherichia coli,
Într-un gram de sol se regăsesc aproximativ 40 milioane de prelevați din cultură pură
celule bacteriene, iar într-un mililitru de apă dulce se
Clasificare științifică
regăsesc aproximativ 1 milion de celule bacteriene. Un
Domeniu: Bacteria
calcul ar indica faptul că pe Pământ există circa 5×1030 Ehrenberg 1828
bacterii,[6] așadar acestea alcătuiesc o biomasă cu mult mai Woese, Kandler & Wheelis
mare decât cea corespunzătoare plantelor și animalelor la un 1990[1]
loc.[7] Bacteriile sunt organisme vitale în multe cicluri Ruggiero et al. 2015[2]
ecologice, având rolul de circulare al nutrienților, precum Încrengături
este cazul fixării azotului din atmosfera terestră. Un alt
exemplu este descompunerea cadavrelor, bacteriile fiind Acidobacteria
responsabile de etapele de putrefacție ale acestui proces.[8] Actinobacteria
Aquificae
În ecosistemele care au ca habitat izvoarele hidrotermale sau Armatimonadetes
izvoarele reci, bacteriile extremofile joacă un rol esențial în
Bacteroidetes
aducerea aportului de nutrienți necesari pentru viață, prin
transformarea unor compuși precum hidrogenul sulfurat și Caldiserica
metanul în energie. În octombrie 2012, datele adunate de Chlamydiae
către cercetători au sugerat faptul că bacteriile prosperă în Chlorobi
Groapa Marianelor, care este cel mai adânc punct de pe Chloroflexi
suprafața Pământului, fiind aflat la o adâncime de 11 Chrysiogenetes
kilometri.[9][10] Alți cercetători au dedus prin studii similare Coprothermobacterota
faptul că bacteriile se dezvoltă chiar și în interiorul rocilor la
Cyanobacteria
o adâncime de 580 de metri sub fundul oceanic cu o
adâncime de 2,6 kilometri, din apropierea coastei nord- Deferribacteres
vestice a Statelor Unite.[9][11] Conform unuia dintre savanți, Deinococcus-Thermus
Dictyoglomi
„Microbii pot fi întâlniți oriunde – sunt organisme extrem de Elusimicrobia
adaptabile la orice condiții, și pot supraviețui oriunde se Fibrobacteres
află.”[9][12] Firmicutes
Fusobacteria
Nu de mult a fost demontat mitul conform căruia numărul de
celule bacteriene din corpul uman îl depășește pe al celulelor Gemmatimonadetes
umane în raport de 10:1. Aproximativ 39 de bilioane Lentisphaerae
(39·1012 sau 3,9·1013) de celule bacteriene se află în Nitrospirae
microflora normală a unei persoane de referință de gen Planctomycetes
masculin, ce cântărește 70 kg și are o înălțime de 170 cm, Proteobacteria
numărul total de celule umane fiind de 30 de bilioane Spirochaetes
(30·1012). Așadar, deși numărul de bacterii este mai mare, Synergistetes
acesta este doar cu 30% mai mare, nu cu 900%.[13] Tenericutes
Cel mai mare număr de bacterii se regăsește în flora Thermodesulfobacteria
intestinală și de asemenea un mare procent este reprezentat și Thermotogae
de microflora pielii.[14] Vasta majoritate de specii bacteriene Verrucomicrobia
care trăiesc în corpul uman sunt considerate ca fiind Sinonime
inofensive, datorită mecanismelor de apărare specifice
organismului, precum este sistemul imunitar. Există și Eubacteria Woese & Fox, 1977[3]
bacterii care sunt chiar benefice, în special cele ce aparțin
florei intestinale. În ciuda acestui fapt, unele specii sunt Modifică text (https://ro.wikipedia.org/w/inde
patogene și, odată pătrunse în organism, produc diverse boli x.php?title=Bacterie&action=edit&section=0)
infecțioase, printre care se numără holera, sifilisul, antraxul,
lepra și ciuma bubonică. Cele mai comune patologii
infecțioase bacteriene fatale sunt infecțiile respiratorii, tuberculoza fiind cauza de deces a aproximativ 2
milioane de persoane în fiecare an, cu precădere în Africa Subsahariană.[15]

În țările dezvoltate, antibioticele sunt utilizate în tratamentul infecțiilor bacteriene, dar au aplicații și în
domeniul agriculturii, ceea ce a dus la apariția unei probleme serioase, și anume fenomenul de rezistență la
antibiotice.[16] Bacteriile sunt extrem de folositoare în industrie, în epurarea apelor, în obținerea de produse
lactate fermentate (precum brânza și iaurtul), în recuperarea aurului, paladiului, cuprului și a altor metale în
industria minieră,[17] în biotehnologie și în procesul de fabricație al unor antibiotice și al altor compuși
chimici.[18]

Deși erau considerate ca făcând parte din regnul Plantae, alcătuind clasa Schizomycetes, în prezent se
consideră că bacteriile sunt organisme procariote. Spre deosebire de celulele eucariote, care sunt specifice
organismelor vegetale și animale, bacteriile nu prezintă nucleu celular și rareori prezintă organite celulare
delimitate de membrană. Chiar dacă în mod tradițional se considera că termenul de bacterie făcea referire la
toate procariotele, a fost dezvoltată o nouă clasificare științifică, după descoperirea în anii 1990 a faptului că
procariotele reunesc două grupuri distincte de organisme care au evoluat de la un strămoș comun. Cele două
domenii au primit denumirile de Bacteria și Archaea.[1]

Istoria bacteriologiei
Articol principal: Bacteriologie.

Bacteriile au fost observate pentru prima dată în anul 1676 de către savantul danez Antonie van
Leeuwenhoek, utilizând un microscop format din două lentile, pe care l-a construit însuși el.[19] Ulterior,
acesta a publicat rezultatele observațiilor sale într-o serie de scrisori trimise către Royal Society of
London.[20][21][22] Dintre toate studiile lui Leeuwenhoek, descoperirea bacteriilor este de departe cea mai
remarcabilă. Bacteriile observate se aflau la limita structurilor pe
care microscopul acestuia le putea observa și, în plus, următorul
secol niciun alt om de știință nu a repetat această experiență.[23]
Leeuwenhoek a observat de asemenea și protozoarele, pe care le-a
denumit animalculum, iar descoperirile sale au fost din nou privite
prin prisma noilor descoperiri din domeniul teoriei celulare.

Christian Gottfried Ehrenberg a introdus termenul Bacterium în

anul 1828.[24] De fapt, termenul era folosit pentru un gen de
bacterii alungite și nesporulate,[25] spre deosebire de termenul
Bacillus, introdus în anul 1835, care era folosit pentru un gen de
bacterii alungite și sporulate (formatoare de spori).[26] În anul 1859,
Louis Pasteur a demonstrat faptul că dezvoltarea și creșterea
microorganismelor este cauza procesului de fermentație și că
această creștere nu este nicidecum cauzată de o generație spontană. Antonie van Leeuwenhoek a fost
Împreună cu Robert Koch, Pasteur a fost un susținător timpuriu al primul microbiolog și prima persoană
teoriei microbiene a bolilor.[27] care a observat bacteriile utilizând un
microscop.
Robert Koch, un pionier al microbiologiei medicale, a studiat
îndeaproape patologii precum holera, antraxul și tuberculoza. În
urma studiilor pe tuberculoză, Koch a demonstrat relația cauzală între un microb și boala produsă de acesta,
primind astfel în anul 1905 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină.[28] Postulatele lui Koch
reprezintă un set de patru criterii care ajută să se stabilească dacă un organism este agentul etiologic al unei
boli, fiind în uz chiar și astăzi.[29]

Ferdinand Cohn este considerat a fi unul dintre

fondatorii bacteriologiei, studiile sale datând
din 1870. Acesta a fost primul care a clasificat
bacteriile pe baza morfologiei lor.[30][31]

Deși în secolul al XIX-lea se cunoștea faptul că

Pacienți bolnavi de holeră, boală care este cauzată de
Vibrio cholerae (vibrionul holeric).
colorație pentru detectarea și identificarea bacteriilor. Pe baza lucrărilor sale, a fost dezvoltată colorația
Gram și ulterior colorația Ziehl-Neelsen.[34]
bacteriile sunt cauza multor boli, la acea vreme
nu exista niciun tratament antibacterian
eficient.[32] În 1910, Paul Ehrlich a dezvoltat
primul antibiotic, prin modificări structurale ale
coloranților care colorau Treponema pallidum
(spirocheta care este agentul etiologic al
sifilisului). Astfel, acesta a obținut noi compuși
bactericizi, selectivi pentru agentul patogen.[33]
Ehrlich a primit în anul 1908 Premiul Nobel
pentru studiile sale din domeniul imunologiei și
a fost un pionier al utilizării metodelor de
Un mare pas înainte în domeniu bacteriologiei a fost descoperirea din anul 1977 a lui Carl Woese, care a
concluzionat faptul că arheele prezintă o linie evolutivă diferită de cea a bacteriilor.[3] Această nouă
taxonomie filogenetică a fost demonstrată prin secvențierea ARN-ului ribozomal de tip 16S și a dus la
divizarea organismelor procariote în două domenii evolutive și respectiv începerea utilizării unui sistem de
clasificare biologică bazat pe trei domenii (Archaea, Bacteria, Eukaryota).[1]

Etimologie

Termenul bacteria este forma de plural a

cuvântului neolatin bacterium, care este Cronologia evoluției
forma latinizată a termenului grecesc ver • discusión •
βακτήριον (bakterion),[35] forma de diminutiv 0— Primate
a βακτηρία (bakteria), care înseamnă Flori Păsări Mamifere

„baston”.[36] Această denumire provine de la – Plante Dinozauri

faptul că primele bacterii care au fost Artropode și moluște
-500 —
descoperite aveau formă de bastonaș
(bacil).[37][38] –

-1000 — Forme pluricelulare

Origine și evoluție
–
Strămoșii bacteriilor care trăiesc în ziua de azi -1500 —
erau microorganisme unicelulare, cel mai
probabil primele forme de viață de pe Pământ, –
Eucariote
și au apărut acum aproximativ 4 miliarde de
-2000 —
ani. Timp de 3 miliarde de ani, majoritatea
organismelor vii erau microscopice, iar –
bacteriile și arhebacteriile erau formele
dominante de viață.[39][40] Deși au fost -2500 —
identificate bacterii fosile, precum sunt – fotosinteza
stromatolitele, acestea nu oferă niciun detaliu
distinctiv legat de morfologia lor, ceea ce -3000 —
duce la imposibilitatea de a examina istoria
evolutivă a bacteriilor. Totuși, secvențele de –
gene pot fi folosite pentru reconstrucția -3500 —
filogeniei bacteriene, iar aceste studii indică Forme unicelulare
faptul că bacteriile au evoluat din ramura –
arhebacterii/eucariote.[41]
-4000 —
În prezent se pune întrebarea dacă primele – apă
organisme procariote care au apărut au fost
bacteriile sau arheele. Unii oameni de știință -4500 —
sunt de părere că domeniul Bacteria este mai Scala: 1 milion de ani
vechi decât domeniul Archaea și că domeniul Vezi și: Cronologia omului și Cronologia naturii
Eukarya a derivat de la acesta, [42] în timp ce
alții consideră că domeniul cel mai vechi este
Archaea.[43] Se crede că cel mai recent strămoș comun al bacteriilor și arhebacteriilor este un organism
hipertermofil care a trăit acum 2,5-3,2 miliarde de ani.[44][45] În schimb, alți savanți susțin faptul că ambele
domenii sunt relativ recente (de aproximativ 900 de milioane de ani)[46][47] și că au evoluat pornind de la o
bacterie Gram-pozitivă (cel mai probabil o actinobacterie), care a dat naștere cladei Neomura prin înlocuirea
peretelui de peptidoglican cu un perete glicoproteic.[48][49]

Bacteriile au luat parte la a doua divergență evolutivă majoră, anume cea a arhebacteriilor și eucariotelor. În
cazul organismelor eucariote, evoluția a avut loc prin asocierea endosimbiotică a bacteriilor.[50][51] Acest
fenomen a însemnat ingerarea de către celulele proto-eucariote a unor simbionți alfa-proteobacterieni, ceea
ce a dus la transformarea acestora în organite precum mitocondrii sau hidrogenozomi, încă prezente în
celulele eucariote. Ulterior, unele celule eucariote care deja conțineau mitocondrii au ingerat organisme de
tip cianobacterii, ceea ce a dus la formarea cloroplastelor la alge și la plante.[52][53] Acest fenomen este
cunoscut sub denumirea de endosimbioză primară.[54] Prin fenomene ulterioare de endosimbioză
secundară, au apărut organisme autotrofe eucariote, organisme cheie în dezvoltarea vieții marine.[55]

Morfologie bacteriană

Mărimi și forme

Bacteriile prezintă o mare varietate de forme și

Bacteriile prezintă o mare varietate de morfologii celulare și
de asocieri
specii nu au fost încă studiate îndeajuns.[59]
dimensiuni, iar forma este un criteriu important
de clasificare și identificare a bacteriilor,
aceasta variind în funcție de vârstă și de factori
ereditari specifici, uneori depinzând chiar și de
mediul de cultură. Celulele bacteriene măsoară
aproximativ o zecime din lungimea unei celule
eucariote și au o lungime de 0,5 până la
5 micrometri. Există și unele excepții, cum este
cazul a două specii care sunt vizibile cu ochiul
liber: Thiomargarita namibiensis are jumătate
de milimetru în lungime,[56] iar Epulopiscium
fishelsoni poate ajunge chiar la 0,7 mm.[57]
Printre cele mai mici bacterii se numără speciile
din genul Mycoplasma, care măsoară doar
0,3 micrometri, comparabil cu dimensiunea
celor mai mari virusuri.[58] Unele bacterii pot fi
chiar mai mici în dimensiune, însă asemenea

Majoritatea speciilor bacteriene prezintă ori formă sferică, fiind în acest caz coci (din grecescul kókkos,
„sămânță”), ori formă cilindrică sau alungită, de bastonaș, fiind în acest caz bacili (din latinescul baculus,
„băț”).[60] La coci se pot deosebi și mai multe varietăți, fiind ovoidali, lanceolați sau reniformi, iar bacilii pot
avea capete drepte (Bacillus anthracis), rotunjite (Escherichia coli) sau ascuțite (Fusiobacterium fusiforme).
Unele bacterii se aseamănă cu o virgulă, fiind în acest caz vibrioni, iar altele prezintă formă spiralată sau
elicoidală, asemănător formei literei S, având spire neregulate sau regulate, fiind în acest caz spirili sau
spirochete. Mai pot avea formă de filament, care ajunge la zeci de microni lungime, fără a prezenta diviziuni
transversale. Există de asemenea pe lângă aceste forme principale de observație și forme specifice și anume
speciile pedunculate și cele filamentoase (neramificate, pseudoramificate și ramificate). Au fost descrise și
câteva specii cu forme neobișnuite, precum sunt bacteriile stelate.[61] Principalii factori care determină
această mare varietate de forme bacteriene sunt peretele celular și citoscheletul, iar forma are o importantă
influență asupra capacității bacteriei de a procura nutrienții din mediu, de a se atașa de suprafețe, de a se
deplasa prin medii lichide și de a scăpa de prădători.[62][63]

Grupări și asocieri

Multe specii bacteriene trăiesc solitare, ca celule izolate, dar unele

se asociază în anumite formate specifice: speciile de Neisseria se
asociază în diplococi (în pereche), Streptococcus formează lanțuri
lungi, iar Staphylococcus se grupează sub formă de ciorchine de
strugure. Cocii formează tetrada și sarcina, care sunt grupări
constituite din patru, respectiv opt bacterii. Tetrada se formează prin
înmulțirea într-un singur plan, dar în două direcții, iar sarcina prin
înmulțire în două planuri distincte. Gruparea în palisadă este proprie Diferitele mărimi pe care le prezintă
bacililor și are loc atunci când aceștia sunt dispuși în paralel. procariotele, în comparație cu cele
Bacteriile se pot grupa chiar și în număr mari mare, formând ale altor organisme și biomolecule.
structuri multicelulare, precum sunt filamentele alungite de
Actinobacteria, agregatele de Myxobacteria și hifele complexe de
Streptomyces.[64] Aceste structuri multicelulare sunt adesea observate doar în condiții specifice. De
exemplu, în mediile sărace în aminoacizi, speciile de Myxobacteria detectează prezența celulelor apropiate
printr-un proces denumit detectare de cvorum, migrează una către cealaltă și se agregă, formând structuri ce
ating lungimi de 500 μm și care sunt alcătuite din aproximativ 100.000 de celule.[65] În aceste structuri,
fiecare bacterie va îndeplini un anumit rol; de exemplu, aproximativ una din zece celule migrează către
partea superioară și se diferențiază într-un myxospor, o formă specializată, în stare latentă, mult mai
rezistentă la uscăciune și la alte condiții neprielnice de mediu.[66]

Bacteriile se pot atașa de suprafețe și pot forma agregate cunoscute sub denumirea de biofilme, sau
formațiuni chiar mai mari în dimensiune. Biofilmele și asocierile mai mari pot măsura de la câțiva
micrometri în grosime până la o jumătate de metru, și pot fi formate din mai multe specii bacteriene, protiste
și arhee. Bacteriile care viețuiesc în biofilme prezintă un aranjament complex al componentelor celulare și
extracelulare, formând și structuri secundare, precum microcoloniile, care au rețele complexe de canale ce
permit o mai bună difuzie a nutrienților.[67][68] În mediul natural, de exemplu pe sol sau la suprafața
plantelor, majoritatea bacteriilor sunt atașate de suprafețe în biofilme.[69] Biofilmele prezintă o importanță în
domeniul medical, deoarece aceste structuri se formează în urma unor infecții bacteriene cronice sau în
infecții localizate la nivelul dispozitivelor medicale implantate. Bacteriile care conviețuiesc în biofilme sunt
mult mai dificil de distrus, în comparație cu bacteriile izolate.[70]

Structură celulară
Articol principal: Structura celulară a bacteriilor.

Bacteriile sunt organisme cu structură relativ simplă și cu dimensiuni reduse. Frecvent măsoară doar 0,5-1,5
μm, dar bacilii pot ajunge la o lungime de 7-8 μm. Sunt organisme procariote, așadar pentru ele este
caracteristică lipsa unui nucleu celular delimitat de o membrană, iar materialul genetic este distribuit sub
forma unei structuri citoplasmatice nucleoidice.[71] Spațiul citoplasmatic este lipsit de organitele
membranare și de formațiunile protoplasmatice specifice celulelor eucariote. Totuși, în citoplasmă se
regăsesc plasmide, mici molecule circulare de ADN care coexistă cu nucleoidul și care conțin gene ce pot fi
transferate prin procesul de conjugare bacteriană.[72] În citoplasmă se mai regăsesc și vacuole, organite
bogate în substanțe de rezervă, și ribozomi, sediul sintezei proteice.[73]
Membrana citoplasmatică, formată dintr-un bistrat
fosfolipidic, este asemănătoare cu cea a celulelor
eucariote, însă majoritatea bacteriilor posedă și un
perete celular compus din peptidoglican (mureină).[74]
Unele bacterii prezintă o a doua membrană lipidică,
denumită membrană externă, care înconjoară peretele
celular. Spațiul dintre membrana citoplasmatică și
peretele celular este denumit spațiu periplasmic.[75]
Unele specii prezintă o capsulă, iar altele sunt capabile
să se diferențieze în endospori, forme latente rezistente
la condiții extreme de mediu.[76] Printre structurile
celulare externe tipice bacteriilor se numără flagelul Structura unei celule bacteriene:
bacterian și pilii.[77][72] A-Pili; B-Ribozomi; C-Capsula; D-Perete celular; E-
Flagel; F-Citoplasmă; G-Vacuolă; H-Plasmid; I-
Nucleoid; J-Membrană citoplasmatică.
Structuri intracelulare

Fiecare celulă bacteriană prezintă o membrană celulară,

care este alcătuită majoritar din fosfolipide. Această
membrană delimitează conținutul celular și
funcționează pe post de barieră, menținând în
citoplasmă compușii esențiali ai metabolismului
bacterian.[75] Spre deosebire de celulele eucariote,
bacteriile sunt lipsite de structuri celulare mari și nu
prezintă nucleu celular, mitocondrii, cloroplaste sau alte
organite prezente la eucariote.[78] Totuși, unele bacterii
prezintă organite delimitate de structuri proteice
Diagramă prezentând structura caracteristică a
citoplasmatice, care sunt specifice pentru diferitele
unei celule procariote.
activități metabolice bacteriene,[79][80] cum sunt de
exemplu carboxizomii și magnetozomii.[81] În plus,
celulele bacteriene posedă un citoschelet format din mai multe componente, care are rolul de a controla
localizarea proteinelor și acizilor nucleici de la nivel celular și de a dirija procesul de diviziune
celulară.[82][83][84]

Multe reacții biochimice importante, precum sunt cele generatoare de energie, au loc datorită gradientului de
concentrație de o parte și de alta a membranei, care creează o diferență de potențial electrochimic. Lipsa
unor membrane interne de la nivelul celulelor bacteriene presupune faptul că aceste reacții, care includ chiar
și procese de transport de electroni, au loc de-a lungul membranei celulare, între citoplasmă și partea externă
a celulei (spațiul periplasmatic).[85] Totuși, bacteriile fotosintetizatoare prezintă o membrană plasmatică
foarte pliată, impregnând celula cu diverse straturi de membrane colectoare de lumină.[86] Aceste complexe
utilizate în fotosinteză pot forma chiar structuri lipidice denumite clorozomi, cum este cazul speciilor de
Chlorobiaceae.[87]

Majoritatea bacteriilor nu prezintă un nucleu delimitat de membrană, iar materialul genetic este reprezentat
de un cromozom bacterian specific, de cele mai multe ori circular, alcătuit din ADN, care este localizat la
nivel citoplasmatic sub forma unei structuri neregulate denumită nucleoid.[71] Nucleoidul conține atât
cromozomul circular, cât și proteinele asociate și ARN-ul. Ordinul Planctomycetes este o excepție, speciile
conținând un nucleoid și diverse alte structuri citoplasmatice delimitate de membrane.[88] Ca toate
organismele vii, bacteriile conțin ribozomi, cu rol în sinteza de proteine, însă structura ribozomilor bacterieni
 diferă de cea a ribozomilor din celulele eucariote sau
din cele ale arheelor, fiind de tip 70S.[73] Ribozomii se
găsesc liberi sau grupați în poliribozomi, aceștia din
urmă fiind lanțuri de ribozomi asociați cu ARN-ul
mesager și parțial în legătură cu ADN-ul
cromozomal.[89]

Structura membranei citoplasmatice bacteriene Multe bacterii prezintă vacuole, granule intracelulare
este foarte asemănătoare din punct de vedere utilizate pentru depozitul nutrienților precum
structural cu cea vegetală și animală, cu glicogenul,[90] polifosfații,[91] sulful[92] sau
mențiunea că aceasta nu prezintă colesterol. polihidroxialcanoații. [93] Doar unele specii bacteriene,
cum este cazul algelor albastre-verzi din încrengătura
Cyanophyta, prezintă vacuole cu gaz utilizate pentru
reglarea flotabilității, ceea ce le permite deplasarea în mediul acvatic la nivele cu diferite intensități
luminoase și la nivele ce diferă în nutrienți, în funcție de nevoile metabolice.[94]

Structuri extracelulare

Celulele bacteriene dispun de perete celular, o structură ce delimitează

membrana citoplasmatică. Peretele celular bacterian este format din
peptidoglican sau mureină, care este un compus glico-peptidic alcătuit
din catene polizaharidice legate de catene peptidice, formate la rândul
lor din D-aminoacizi.[74] Acești aminoacizi nu sunt prezenți în
structura proteinelor, având aici rolul de protecție al peretelui celular de
acțiunea distructivă a unor peptidaze. Peretele celular bacterian este
diferit de cel aflat la exteriorul celulelor vegetale sau fungice, care sunt
compuse din celuloză și respectiv chitină.[95] De asemenea, există
diferențe în ceea ce privește peretele celular chiar și în comparație cu
arhebacteriile, care nu prezintă perete cu peptidoglican. Peretele celular Peretele celular bacterian
este un component esențial al supraviețuirii organismului bacterian, iar Sus: Bacterie Gram-pozitivă. 1-
penicilinele, de exemplu, sunt antibiotice care omoară bacteriile prin membrană celulară, 2-perete
inhibarea unei etape de sinteză a peptidoglicanului.[95] celular, 3-spațiu periplasmic.
Jos: Bacterie Gram-negativă. 4-
Există două tipuri de pereți celulari, ceea ce impune o clasificare a membrană celulară, 5-perete
bacteriilor în două mari categorii, și anume: bacteriile Gram-pozitive și celular, 6-anvelopa celulară, 7-
bacteriile Gram-negative. Denumirea acestor termeni provine de la spațiu periplasmic.
afinitatea tinctorială a celulelor în cazul colorației Gram, un test
microbiologic utilizat pentru identificarea și clasificarea speciilor
bacteriene.[96] Bacteriile Gram-pozitive prezintă un perete celular gros care este alcătuit din numeroase
straturi de peptidoglican și acid teichoic. În schimb, bacteriile Gram-negative au un perete relativ subțire,
constituit din mai puține straturi de peptidoglican, dar care este înconjurat de o a doua membrană lipidică,
externă, alcătuită din lipopolizaharide și lipoproteine.

Micoplasmele sunt o excepție, întrucât nu prezintă perete celular. Majoritatea bacteriilor aparțin clasei Gram-
negativelor, iar singurele Gram-pozitive sunt speciile din încrengăturile Firmicutes și Actinobacteria. Aceste
două grupe de bacterii erau cunoscute în trecut sub denumirile de bacterii Gram-pozitive cu conținut GC
scăzut și respectiv bacterii Gram-pozitive cu conținut GC ridicat, și prezintă un aranjament alternativ.[97]
Aceste diferențe ale particularităților structurale ale peretelui celular conduc la diferențe semnificative în
ceea ce privește susceptibilitatea la tratamentul antibiotic. De exemplu, vancomicina poate omorî doar
bacterii Gram-pozitive și este inactivă pe agenții patogeni Gram-negativi, precum sunt Haemophilus
influenzae sau Pseudomonas aeruginosa.[98] Din încrengătura Actinobacteria fac parte și micobacteriile
(speciile din genul Mycobacterium) care, deși sunt încadrate în clasa bacteriilor Gram-pozitive, nu se
colorează pozitiv în urma testului Gram. Acest fapt se datorează prezenței unui perete celular gros, bogat în
acizi micolici, ce prezintă un caracter hidrofob și rezistență crescută și de asemenea prezenței unui strat
secundar exterior de natură lipidică.[99]

Multe bacterii prezintă un strat

S, alcătuit din molecule
proteice cu structură rigidă,
care protejează partea externă a
peretelui celular.[100] Acest
strat conferă protecție chimică
și fizică suprafeței celulare și
poate funcționa ca barieră de
Imagine prin microscopie electronică difuzie macromoleculară.
a unei celule de Helicobacter pylori, Funcțiile straturilor S sunt
în care se observă flagelii de la diverse și nu sunt în întregime
suprafața celulară. înțelese, însă se cunoaște, de
exemplu, faptul că pot fi factori
de virulență la speciile de
Campylobacter și conțin enzime de la suprafață la specia Bacillus Imagine prin microscopie
stearothermophilus.[101] electronică a unei celule de
Escherichia coli, în care se
Flagelii sunt structuri proteice filamentoase, care au 20 de nanometri în observă aproximativ 100-200 de
diametru și până la 20 de micrometri în lungime, a căror rol este fimbrii cu rol în adeziunea de
motilitatea celulară. Mișcarea flagelilor este imprimată de energia celulele epiteliale ale tractului
obținută prin procesul de transfer al ionilor. Acest transfer este la rândul urogenital.
său antrenat de gradientul electrochimic care există de o parte și de alta
a membranei citoplasmatice.[77]

Fimbriile sunt structuri proteice filamentoase, de obicei cu un diametru de 2–10 nanometri și până la câțiva
micrometri în lungime. Sunt distribuite la suprafața celulei bacteriene și se aseamănă, la observarea prin
microscopie electronică, cu firele de păr. Principala funcție cunoscută a fimbriilor este adeziunea pe
suprafețe solide sau pe alte celule, iar la unele specii patogene sunt factori de virulență.[102] Pilii sunt anexe
celulare, puțin mai mari decât fimbriile, care au rolul de transfer al materialului genetic de la o celulă
bacteriană la alta în cadrul unui proces denumit conjugare. Aceste tipuri de pili pot fi întâlniți și sub
denumirile de pili de conjugare sau pili de sex.[103] Pilii mai pot fi implicați și în motilitate, caz în care sunt
denumiți pili de tipul IV.[104]

Multe specii bacteriene sunt capabile să secrete la

exteriorul celulei diverse structuri glicoptoreice cu scop
de acoperire a suprafeței celulare. Depinzând de
rigiditate și de relația lor cu celula, aceste structuri pot
fi reprezentate de capsulă sau de glicocalix. Capsula
Structuri extracelulare bacteriene: este o structură rigidă, atașată strâns de suprafața
1-capsulă, 2-glicocalix, 3-biofilm. celulară, iar glicocalixul este o structură mai flexibilă.
Principalul rol al acestor structuri extracelulare este de
a proteja bacteriile de a fi fagocitate de către unele
celule eucariote, precum sunt macrofagele (ce fac parte din sistemul imunitar).[105] De asemenea, acestea
pot acționa ca antigene și pot fi implicate în recunoașterea celulară, având și un rol în adeziunea de suprafețe
și în formarea de biofilme.[106]
Formarea acestor structuri extracelulare depinde de așa-zisul sistem de secreție bacterian. Acest sistem
realizează transportul proteinelor din citoplasmă în periplasmă, iar apoi în spațiul exterior celulei. Se cunosc
mai multe tipuri de sisteme de secreție, acestea fiind adesea factori esențiali pentru virulența unor specii
patogene, astfel că studiul lor este de mare interes.[107]

Endosporii
Articol principal: Endospor.

Reprezentanții anumitor genuri de bacterii Gram-pozitive,

precum sunt Bacillus, Clostridium, Sporohalobacter,
Anaerobacter și Heliobacterium, au capacitatea de a forma
structuri foarte rezistente, în stare latentă, denumite
endospori.[108] Aceste specii formatoare de spori sunt
denumite bacterii sporulate. Endosporii se dezvoltă în
interiorul citoplasmei celulare și în general fiecare endospor se Variații în morfologia endosporilor:
1, 4 - endospori centrali;
dezvoltă într-o singură celulă.[109] Fiecare endospor conține un
2, 3, 5 - endospori terminali;
nucleu de ADN și ribozomi, care este acoperit de un cortex și
6 - endospor lateral.
protejat de mai multe straturi rigide compuse din peptidoglican
și diverse proteine.[109]

Endosporii nu prezintă un metabolism detectabil și pot supraviețui în condiții fizice și chimice extreme,
precum sunt nivelele crescute de lumină UV, radiații gama, detergenți, dezinfectanți, căldură, îngheț,
presiune și desicare.[76] Odată intrate în această stare latentă, organismele pot continua să trăiască timp de
milioane de ani,[110][111] putând să reziste chiar și expunerii la vidul și radiația din spațiu.[112] Există
bacterii sporulate care sunt și patogene; de exemplu, antraxul poate fi contractat în urma inhalării
endosporilor de Bacillus anthracis, iar tetanosul poate apărea în urma contaminării unor răni deschise cu
endospori de Clostridium tetani.[113]

Metabolism
Metabolismul bacterian reprezintă totalitatea transformărilor
biochimice enzimatice implicate în activitatea lor biologică,
prin care substanțele nutritive din mediu sunt transformate în
constituenți proprii, energie și produși de metabolism. Spre
deosebire de organismele superioare, bacteriile prezintă o mare
varietate de tipuri metabolice.[114] Răspândirea acestor tipuri
metabolice în cadrul grupurilor de bacterii era tradițional
utilizată ca factor decisiv pentru definirea relațiilor taxonomice,
însă adesea aceste caractere nu corespund cu clasificarea
genetică utilizată în prezent.[115] Metabolismul bacterian poate Bacillus anthracis observat în frotiu din
fi clasificat în grupe nutriționale pe baza a trei criterii majore: lichidul cefalorahidian, pe care s-a realizat
sursa energetică, natura donorilor de electroni și sursa de o colorație Gram
carbon utilizată pentru creștere. Un alt criteriu utilizat pentru
clasificare este natura acceptorului de electroni utilizat în
procesul de respirație.[116] Metabolismul bacterian are câteva proprietăți caracteristice, fiind un metabolism
flexibil (ceea ce permite adaptabilitatea crescută la mediu), reglat genetic (caracterizat prin diversitatea
mecanismelor enzimatice și a produșilor metabolici), intens (permite o multiplicare extrem de rapidă a
bacteriilor) și având o eficiență maximă.[117]
Majoritatea căilor metabolice cunoscute în biochimie au fost descoperite inițial la microorganisme și apoi
extrapolate la organismele superioare. Aceasta datorită avantajelor prezentate de bacterii: pot fi studiate sub
formă de populații de celule individuale identice; pot fi obținute în cantități foarte mari; pot fi cultivate în
medii sintetice și pot fi urmărite modificările pe care creșterea celulelor bacteriene le determină în
mediu.[117] Spre deosebire de concepția inițială a unui metabolism limitat, corespunzător structurii relativ
simple a celulei bacteriene, în prezent se cunosc căi metabolice chiar mai complexe sau unice pentru
bacterii, față de organismele superioare. Câteva exemple sunt: sinteza antibioticelor, fixarea azotului
molecular atmosferic, respirația anaerobă și fotosinteza anoxigenică.[117]

După natura sursei de carbon utilizate, bacteriile pot fi:

heterotrofe, când utilizează compuși organici, fiind

descompunători;[118]
autotrofe, când carbonul de la nivel celular se obține prin
procesul de fixare al dioxidului de carbon.[119]

Bacteriile tipice autotrofe sunt cianobacteriiile fotosintetizatoare,

bacteriile din genul Chlorobia și unele bacterii purpurii. De asemenea,
există și unele specii chimio-litotrofe, precum sunt bacteriile
nitrificatoare și cele oxidante ale sulfului.[120]

După natura sursei de energie utilizate, bacteriile pot fi:

fototrofe, când utilizează energia luminoasă prin procesul

Ferobacterii într-un curs de apă.
Aceste microorganisme
chemolitotrofe își procură energia
necesară proceselor celulare în
urma procesului de oxidare al
oxidului feros la oxid feric.
specific de fotosinteză;[121][122]
chemotrofe, când obțin energia pe baza oxidării unor substanțe
chimice, având ca substrate acceptoare de electroni oxigenul
(în cazul respirației aerobe) sau substrate alternative (în cazul
respirației anaerobe).[123]

După natura donorilor de electroni, bacteriile pot fi:

litotrofe, când utilizează pe post donori de electroni compuși anorganici, de cele mai multe
ori pe bază de sulf;[124]
organotrofe, când utilizează pe post donori de electroni compuși organici.[125]

Bacteriile chemotrofe se folosesc de donori de electroni pentru conservarea energiei (în timpul respirației
aerobe, anaerobe și fermentative) și pentru desfășurarea reacțiilor biosintetice, în timp ce bacteriile fototrofe
utilizează donorii de electroni doar pentru procese anabolice.[122][123][125]

Respirație și fermentație

Organismele care respiră utilizează compușii chimici ca sursă de energie, preluând electronii substratului
redus și transferându-i la un acceptor terminal de electroni, iar toate reacțiile care au loc sunt procese de
oxido-reducere. În urma acestor reacții se obține energia necesară pentru biosinteza de acid
adenozintrifosforic (ATP) și pentru menținerea operantă a metabolismului. La organismele aerobe, oxigenul
este acceptorul final de electroni, iar organismele anaerobe utilizează alți compuși anorganici drept acceptori
de electroni, precum sunt nitrații, sulfații sau dioxidul de carbon.[126] Au loc astfel procese biochimice
deosebit de importante, precum este denitrificarea, reducerea sulfaților și respectiv acetogeneza.[127][128]
Un alt proces important este fermentația, un proces de oxidare incompletă, total anaerobă, a cărui produs
final de metabolizare este un compus organic care, atunci când va fi redus, va deveni acceptorul final de
electroni. Exemple de produși ai fermentației sunt lactatul (în fermentația lactică), etanolul (în fermentația
alcoolică), butiratul, hidrogenul, etc. Fermentația este posibilă datorită faptului că energia substratelor este
mai mare decât cea a produșilor metabolici, ceea ce permite microorganismelor să realizeze sinteza de ATP
și să își mențină operant metabolismul. Organismele facultativ anaerobe sunt cele care își pot comuta modul
de respirație între fermentație și alți acceptori terminali de electroni în funcție de condițiile de mediu în care
se află.[129]

Nutriție

Cunoașterea modului de nutriție a bacteriilor are importanță practică

pentru cultivarea lor și prepararea vaccinurilor. Creșterea,
dezvoltarea și multiplicarea bacteriilor sunt condiționate de
pătrunderea nutrienților esențiali prin învelișurile celulare și
eliminarea unor substanțe uzate rezultate din catabolism. Nutriția se
realizează prin mecanisme de tip absorbtiv. Bacteriile își pot procura
energia fie în urma procesului de fotosinteză, fiind bacterii fototrofe,
fie prin descompunerea compușilor din mediu în urma proceselor
oxidative, fiind bacterii chemotrofe.[126] Bacteriile litotrofe pot O colonie de cianobacterii
utiliza compușii anorganici ca sursă de energie, iar cei mai comuni fotosintetizatoare
donori de electroni anorganici sunt hidrogenul, monoxidul de
carbon și amoniacul (ceea ce conduce la nitrificare), fierul divalent
și alți ioni metalici în stare redusă, precum și sulful în stare redusă. Există și bacterii denumite metanotrofe,
care utilizează metanul gazos atât ca sursă de electroni, cât și ca substrat al anabolismului carbonului.[130]
La bacteriile aerobe cu nutriție fototrofă și chemolitotrofă, oxigenul este acceptorul final de electroni, în timp
în condiții anaerobe se utilizează compușii anorganici. Majoritatea organismelor litotofe sunt autotrofe, iar
majoritatea organismelor organotrofe sunt heterotrofe.[125]

În tabelul de mai jos se regăsesc majoritatea tipurilor de nutriție care fac parte din metabolismul
bacteriilor:[125]

Tipuri de nutriție în metabolismul bacterian

Tipul de Sursa de
Sursa de carbon Exemple
nutriție energie
Compuși organici (fotoheterotrofă) sau Cyanobacteria, Chlorobiaceae,
Fototrofă Lumina solară
fixarea carbonului (fotoautotrofă) Chloroflexi, Bacterii purpurii
Compuși Compuși organici (litoheterotrofă) sau Thermodesulfobacteria,
Litotrofă
anorganici fixarea carbonului (litoautotrofă) Hydrogenophilaceae, Nitrospirae
Compuși Compuși organici (chemoheterotrofă) sau Bacillus, Clostridium,
Organotrofă
organici fixarea carbonului (chemoautotrofă) Enterobacteriaceae

Prin diversele procese metabolice de care dispun, bacteriile sunt folositoare pentru stabilitatea ecologică și
pentru societatea umană. Un exemplu este capacitatea acestora de a fixa azotul gazos, utilizând enzima
denumită nitrogenază.[131] Astfel, au loc procese importante din punct de vedere ecologic, precum
denitrificarea, fixarea sulfaților și obținerea de acetat.[127][128] Metabolismul bacterian joacă un rol
important în procesele de bioremediere, întrucât unele specii sunt capabile să realizeze tratarea apelor
reziduale, iar altele pot degrada hidrocarburi, substanțe toxice și inclusiv deșeuri radioactive. Pe de altă
parte, există și procese metabolice bacteriene care pot duce la poluare, cum este de exemplu cazul bacteriilor
reducătoare de sulfat, responsabile pentru producerea formelor extrem de toxice ale mercurului (metil- și
dimetilmercur).[132]

Creștere și reproducere

Reproducerea

Spre deosebire de organismele pluricelulare, pentru

organismele unicelulare creșterea în dimensiune a celulei și
reproducerea prin diviziune celulară sunt procese strâns legate.
Bacteriile cresc până la o anumită dimensiune, iar apoi se
reproduc prin fisiune binară sau diviziune simplă, care este o
formă de reproducere asexuată.[133] În condiții potrivite, o
bacterie Gram-pozitivă se poate divide odată la fiecare 20-30
de minute, iar o bacterie Gram-negativă odată la 15-20 de
minute, iar după aproximativ 16 ore numărul de celule al unei
Animație reprezentând modul de diviziune
colonii care a proliferat dintr-o singură celulă poate atinge
prin fisiune binară sau sciziparitate.
5.000 de milioane. În condiții optime de viață, bacteriile sunt
organisme care cresc și se divid extrem de rapid, astfel că
fiecare populație bacteriană se poate dubla, pentru anumite specii, chiar și într-un timp de 9,8 minute.[134]

În urma diviziunii celulare are loc producerea a două celule fiice identice. Unele bacteriile, deși prezintă și
modul de reproducere asexuată prin diviziune directă, prezintă structuri reproductive mult mai complexe
care ajută la dispersarea celulelor fiice nou formate.[135] Exemple includ: formarea corpilor de fructificație
ce produc spori la speciile de Myxobacteria,[136] formarea hifelor la speciile de Streptomyces și
înmugurirea.[137] Multiplicarea prin fragmentare se întâlnește la bacteriile filamentoase, cu dezvoltare hifală
(Actinomycetes), în care alungirea se face prin adăugarea de material nou numai la extremități și la locul de
origine al ramificațiilor. După un timp are loc fragmentarea în porțiuni scurte și egale.[137] Înmugurirea
(engleză budding) presupune formarea pe corpul celulei mamă a unei protuberanțe, de obicei de formă
sferică, din care ulterior se vor dezvolta una sau mai multe celule fiice, mult mai mici în dimensiune.[138]

Deși reproducerea asexuată este cel mai comun tip de diviziune întâlnit în rândul bacteriilor, există și un
anumit tip de reproducere sexuată, denumită parasexualitate bacteriană. Acest fenomen are în vedere
capacitatea bacteriilor de a schimba material genetic, prin intermediul unui proces cunoscut sub denumirea
de conjugare bacteriană.[72]

Creșterea

În laborator, bacteriile sunt crescute utilizând medii de cultură de diferite consistențe.

Mediile solide, precum sunt cele realizate din agar-agar, sunt utilizate pentru izolarea
culturilor pure ale unei anumite tulpini bacteriene. Spre deosebire de acestea, mediile
lichide sunt utilizate atunci când este necesară măsurarea creșterii sau când este necesar
Creșterea unei
un volum mare de celule. Prin utilizarea mediilor de cultură selective, care conțin
colonii de
Escherichia anumiți nutrienți sau antibiotice, se poate realiza identificarea anumitor organisme.[140]
coli[139]
Majoritatea tehnicilor de creștere în laborator a bacteriilor se bazează pe utilizarea unor
nivele crescute de nutrienți, având ca efect obținerea unui număr mare de celule, rapid
și cu un cost redus. Totuși, în mediul natural, nutrienții sunt adesea limitați, ceea ce înseamnă că bacteriile
nu se pot reproducere indefinit. Această limitare a nutrienților a dus la dezvoltarea evolutivă a diferitelor
strategii de creștere. Unele organisme pot crește extrem de rapid dacă primesc nutrienții necesari, un
exemplu fiind formarea coloniilor mari de alge și de cianobacterii în lacuri, în timpul verii.[141] Alte
organisme prezintă diverse adaptări la medii neprielnice, cum este de exemplu cazul speciilor de
Streptomyces care produc mai multe tipuri de substanțe antibiotice, cu rol de inhibiție a evoluției
microorganismelor concurente din mediu.[142]

În natură, multe organisme trăiesc în cadrul unor comunități (de exemplu, bacteriile se pot asocia în
biofilme), ceea ce le oferă o mai bună absorbție a nutrienților și o protecție față de factorii de stres din
mediu.[69] Aceste relații de simbioză pot fi în unele cazuri esențiale pentru creșterea unui anumit organism
sau a unui grup de organisme.[143]

Creșterea bacteriană, pentru o cultură

bacteriană discontinuă și asincronă,
prezintă patru faze. În momentul
intrării unei populații bacteriene într-un
mediu bogat în nutrienții necesari
creșterii acesteia, celulele trebuie în
primul rând să se adapteze la mediu.
Prima fază de creștere este faza de
adaptare sau faza de lag, o perioadă în
care celulele se multiplică foarte puțin
și cresc în dimensiune, pregătindu-se
pentru următoarea etapă de
multiplicare. Această fază prezintă o
rată mare a proceselor biosintetice,
întrucât are loc producerea de proteine
necesare pentru creșterea rapidă care Curba de creștere a unei culturi bacteriene și fazele
urmează.[144] corespunzătoare creșterii. Aceasta reprezintă evoluția unei populații
bacteriene care se multiplică prin diviziune simplă în funcție de timp
A doua fază, faza logaritmică sau faza
de log, este perioada caracterizată
printr-un ritm exponențial de creștere.[145] Viteza cu care celulele cresc în această fază este cunoscută sub
numele de rată de creștere (k), iar timpul necesar pentru dublarea numărului de celule este cunoscut sub
numele de timp de generație (tg). În timpul fazei de log, are loc metabolizarea la viteză maximă a
nutrienților disponibili, ceea ce are loc până în momentul în care unul dintre nutrienți se consumă. Cea de-a
treia fază de creștere este faza staționară sau faza de platou, în care numărul de celule rămâne constant. Are
loc o reducere a activității metabolice celulare și consumarea proteinelor celulare neesențiale. La speciile
sporogene încep să se diferențieze sporii de rezistență și începe să se inițieze exprimarea genelor care induc
procese de reparare ADN, metabolismul antioxidant și transportul nutrienților. Spre sfârșitul acestei faze,
numărul de celule începe să scadă progresiv.[146] Ultima fază este faza de declin și moarte celulară, o
perioadă de regresie exponențială care se finalizează cu moartea majorității sau a tuturor celulelor, aceasta
fiind datorată epuizării nutrienților din mediu.[147]

Comportament

Mobilitate
Multe specii de bacterii sunt mobile, iar mobilitatea acestora se
realizează prin diverse mecanisme, mai exact prin alunecare, prin
contracție sau cu ajutorul flagelilor. Unele bacterii pot aluneca pe
suprafețe solide în urma secreției unor substanțe vâscoase, însă
mecanismul exact al propulsării celulare este încă necunoscut.
Mișcarea bacteriilor prin contracție (engleză twitching motility) se
realizează cu ajutorul unei structuri denumite pil de tipul IV,[148] iar
mișcarea prin alunecare (engleză gliding motility) se realizează
printr-un mecanism diferit. În cazul mișcării prin contracție, pilul se
extinde, se atașează de substrat, iar apoi se retractă, ceea ce imprimă
deplasarea celulei.[149]

Cea mai bine studiată structură a mobilității bacteriene este flagelul

bacterian, un organit filamentos de natură proteică care asigură
Diferitele tipuri bacterii conform
mobilitatea prin mișcări de rotație.[150] Flagelul bacterian este
dispoziției flagelilor bacterieni:
alcătuit din aproximativ 20 de proteine, iar alte 30 de proteine sunt
A-monotriche; B-lofotriche;
necesare pentru reglarea și asamblarea acestuia.[150] Mișcarea de C-amfitriche; D-peritriche.
rotație a flagelului, care imprimă bacteriei o viteză de 30 până la 70
de micrometri pe secundă, este asigurată de un mecanism care
utilizează ca sursă de energie gradientul electrochimic ce se stabilește de o parte și de alta a membranei.[151]

Bacteriile pot utiliza fragelii în diferite moduri pentru

generarea mai multor tipuri de mișcări celulare. Multe
specii (cum este, de exemplu, E. coli) prezintă două
tipuri de mobilități: mișcarea în linie dreaptă și mișcarea
de rostogolire, cea din urmă fiind folositoare pentru
reorientarea celulei bacteriene.[152] Speciile diferă între
ele prin numărul și aranjamentul flagelilor de la
suprafața celulei; acestea pot prezenta un singur flagel
(fiind specii monotriche), un mănunchi de flageli la o
extremitate (fiind specii lofotriche), câte un flagel sau
câte un mănunchi de flagel la fiecare extremitate (fiind
specii amfitriche) sau pot fi acoperite în totalitate de
flageli (fiind specii peritriche). Speciile care nu
prezintă flagel sunt denumite, în mod analog, specii
Flagelul bacterian este o structură extracelulară atriche sau neflagelate. La un grup specia de bacterii,
care prezintă mișcări de rotație. Structura sa este: spirochetele, flagelii sunt localizați în spațiul
1-filament, 2-spațiu periplasmic, 3-cârlig, 4- periplasmic, între cele două membrane, și de aceea se
articulație, 5-disc L, 6-ax, 7-disc P, 8-perete numesc flageli interni. Aceștia produc o mișcare de
celular, 9-stator, 10-disc MS, 11-disc C, 12-sistem rotație ce face ca celula să se miște similar unui
de secreție de tipul III, 13-membrană externă, 14- tirbușon.[150]
membrană citoplasmatică; Axul central și discurile
alcătuiesc corpul bazal. Bacteriile mobile pot prezenta mișcări de atracție sau
de repulsie, determinate de diferiți stimuli recepționați
din mediu. Acest comportament este un răspuns
comportamental și este denumit taxie, fiind de mai multe tipuri, precum chemotaxia, fototaxia și
magnetotaxia.[153][154][155] În grupul aparte al mixobacteriilor, celulele individuale se deplasează împreună,
formând „valuri” de celule, care se agregă cu scopul de a forma corpii de fructificație caracteristici.[66][136]
Deplasarea mixobacteriilor are loc doar pe suprafețe solide, spre deosebire de E. coli, care se poate deplasa
atât în medii lichide, cât și în medii solide.
Unele specii de Listeria și Shigella se deplasează în interiorul celulei gazdă folosindu-se de citoschelet, care
este utilizat în mod normal pentru transportul intracelular al organitelor. Prin inițierea polimerizării actinei la
unul dintre polii celulelor lor, acestea pot forma o structură filamentoasă care le împinge de-a lungul
citoplasmei celulei gazdă.[156]

Comunicare

Unele bacterii dispun de sisteme chimice generatoare de lumină. Acest

fenomen, cunoscut sub denumirea de bioluminiscență, se produce la
speciile care trăiesc în asociere cu peștii, deci se crede că lumina are
scopul de a atrage pești și alte animale mari.[157] De asemenea, bacteriile
se pot asocia formând agregate multicelulare denumite biofilme, în care
împărtășesc o varietate de semnale moleculare necesare comunicării
intercelulare și prezintă un comportament care este coordonat la nivel
multicelular.[158][159]

Beneficiile comune ale agregatelor Cultură de bacterii

Un biofilm de Staphylococcus aureus
care s-a dezvoltat pe un cateter
multicelulare includ divizarea bioluminiscente
activităților celulare, accesarea
resurselor care nu pot fi utilizate
doar de către o sigură celulă, apărarea colectivă față de pericole și
optimizarea supraviețuirii populației microbiene prin diferențierea în
mai multe tipuri de celule.[158] De exemplu, s-a constatat faptul că
celulele bacteriene din biofilme pot prezenta o rezistență la agenți
antibacterieni de până la 500 de ori mai mare în comparație cu
celulele solitare, pentru aceeași specie luată în considerare.[159]

Un alt tip de comunicare intercelulară realizată prin semnalizare

moleculară este detectarea de cvorum, a cărei principal scop este de a determina dacă densitatea populației
bacteriene locale este îndeajuns de mare astfel încât va fi productivă inițierea unor procese care sunt
avantajoase doar în cazul unui număr crescut de organisme. Astfel de procese au loc prin sincronizarea unui
număr mare de celule, iar exemple sunt secreția enzimelor digestive și emiterea luminii. Detectarea de
cvorum permite bacteriilor să își coordoneze procesul de exprimare genetică, ceea ce oferă posibilitatea de a
produce și de a detecta feromonii acumulați odată cu creșterea populației celulare.[160]

Genetică
Majoritatea bacteriilor prezintă un singur cromozom circular, a cărui dimensiune poate varia de la 160.000
perechi de baze (la bacteria endosimbiontă Carsonella ruddii)[161] până la 12.200.000 perechi de baze
(12,2 Mpb, la specia Sorangium cellulosum).[162] Totuși, există multe excepții, câteva exemple fiind unele
specii de Streptomyces și Borrelia care conțin un singur cromozom linear,[163][164] și unele specii de Vibrio
care conțin mai mulți cromozomi.[165] În afara cromozomilor, bacteriile dispun și de plasmide, molecule de
ADN extra-cromozomial care conțin gene ce codifică diverse funcții, precum rezistența la antibiotice,
abilități metabolice și diferiți factori de virulență.[166] Genomul bacterian codifică, de obicei, câteva sute
până la câteva mii de gene. Genele bacteriene sunt alcătuite în general dintr-o singură catenă continuă de
ADN. Deși s-a remarcat prezența câtorva tipuri de introni la bacterii, aceștia sunt mult mai rar în comparație
cu genomul eucariotelor.[167]
Fiind organisme cu reproducere asexuată, bacteriile prezintă o copie
identică a genomului părinte, astfel că celulele fiice pot fi
considerate a fi clonele lor. Totuși, bacteriile dispun de o capacitate
ridicată de a evolua prin producerea unor schimbări la nivelul
materialului genetic, acestea fiind cauzate prin procesele de
recombinare genetică și de mutație. Mutațiile provin din erori care s-
au produs în timpul replicării ADN-ului sau în urma expunerii la
agenți mutageni. Ritmul în care au loc mutațiile variază foarte mult
între diferitele specii bacteriene, chiar și în cadrul diferitelor clone
ale aceleași specii bacteriene.[168] Schimbările care se produc la
nivelul genomului bacterian provin ori din mutații aleatorii ce au loc
în timpul diviziunii, ori din mutații cauzate de stres, astfel că genele
implicate într-un anumit proces limitator al creșterii au o rată
crescută de mutații.[169]

De asemenea, unele specii bacteriene prezintă metode speciale de

transfer al materialului genetic, iar acest transfer poate avea loc în
Imagine prin microscopie electronică
trei moduri diferite. În primul rând, bacteriile pot importa ADN
a unui bacteriofag, un virus ce
exogen de la alte celule din mediu, printr-un proces cunoscut sub
infectează bacterii
denumirea de transformare bacteriană.[170] Pentru multe specii
preluarea de ADN de la alte celule este un proces natural, însă unele
pot face asta doar prin alterări chimice.[171] S-a constat faptul că dezvoltarea unor abilități este, în mod
natural, asociată cu condițiile solicitante de mediu și că este o adaptare ce facilitează procesele de reparare
ale AND-ului.[172] A doua metodă de transfer al materialului genetic la bacterii este transducția, care are loc
prin integrarea unui ADN străin în cromozomul bacterian prin intermediul bacteriofagilor. Există o mare
varietate de bacteriofagi, unii infectând și apoi lizând celula bacteriană gazdă, în timp ce alții inserează
ADN-ul direct în cromozomul bacterian.[173] Bacteriile rezistă la infecția bacteriofagilor utilizând sistemele
de restricție și de modificare, care au rolul de a degrada ADN-ul străin,[174] și utilizând un sistem care
utilizează secvențele CRISPR pentru a reține fragmente din genomul fagilor cu care bacteria a venit în
contact în trecut, ceea ce permite blocarea replicării virale printr-o formă de interferență ARN.[175][176] A
treia metodă de transfer genetic este conjugarea, un fenomen de parasexualitate bacteriană prin care ADN-ul
este transferat în urma contactului direct dintre celule, realizat prin intermediul pililor. În condiții obișnuite,
transducția, conjugarea și transformarea presupun transferul de ADN între bacteriile individuale aparținând
aceleași specii, dar ocazional transferul poate ava loc între indivizi de specii diferite, ceea ce poate avea
consecințe semnificative, precum transferul genelor de rezistență la antibiotice.[177][178] În asemenea cazuri,
transferul de gene de la o altă bacterie sau din mediu poartă numele de transfer orizontal de gene, și poate fi
un proces comun în condiții naturale.[179]

Clasificare și identificare
Articol principal: Clasificarea bacteriilor.

Scopul clasificării taxonomice este de a descrie și de a diferenția ampla diversitate de specii bacteriene
existente, conferind denumirile necesare taxonilor și grupând organismele pe baza unor caractere comune.
Bacteriile pot fi clasificate pe baza mai multor criterii diferite, precum structura celulară, metabolismul și pe
baza anumitor componenți celulari, precum ADN-ul, acizii grași, pigmenții secretați, antigenele și
chinonele.[140] Totuși, deși de cele mai multe ori aceste criterii permit identificarea și clasificarea unor
tulpini bacteriene, nu este clar dacă aceste diferențe au reprezentat variații între specii diferite sau între
tulpini diferite ale aceleași specii. Această incertitudine se bazează pe lipsa unor structuri distinctive la
majoritatea bacteriilor, dar și transferului orizontal de gene dintre speciile diferite,[180] ceea ce face ca
bacteriile înrudite să prezinte aspecte de morfologie și de metabolism foarte diferite. Din această cauză,
tocmai pentru a elimina riscul incertitudinii, clasificarea bacteriană
actuală se bazează pe utilizarea unor tehnici moleculare moderne,
de filogenie moleculară, precum sunt determinarea raportului de
guanină/citozină, hibridizarea genom-genom sau secvențierea
genelor care nu au suferit procese ample de transfer orizontal,
precum sunt genele ARNr.[181]

Comitetul Internațional de Sistematică a Procariotelor (ICSP) este

organismul desemnat cu nomenclatura, taxonomia și normele după
care se realizează clasificarea organismelor procariote.[182] ICSP
este responsabil de publicarea Codului Internațional de
Nomenclatură a Bacteriilor, o listă a denumirilor aprobate pentru Cultură de E. coli, unde fiecare punct
speciile și taxonii bacterieni.[183] De asemenea, ICSP publică și reprezintă o altă colonie.
Jurnalul Internațional de Bacteriologie Sistematică (International
Journal of Systematic Bacteriology)[184] și Manualul de
Bacteriologie Sistematică Bergey (Bergey's Manual of Systematic
Bacteriology).[185]

Termenul de „bacterie” era utilizat în mod tradițional pentru

desemnarea tuturor organismelor procariote unicelulare și
microscopice. Totuși, cercetările recente de sistematică moleculară
au indicat faptul că organismele procariote alcătuiesc de fapt două
domenii separate, denumite original Eubacteria și Archaebacteria,
și denumite în prezent Bacteria și Archaea, care au evoluat în mod
Cultură bacteriană realizată pe un
independent de la același strămoș comun.[1] Arheele și eucariotele
mediu solid.
sunt mai înrudite între ele decât sunt oricare dintre cele două cu
bacteriile. Aceste două domenii, împreună cu Eukarya, alcătuiesc
baza unui sistem de trei domenii, care este cel mai utilizat sistem în mod curent în microbiologie.[42] Din
cauza introducerii relativ recente a metodelor de sistematică moleculară și a creșterii rapide a numărului de
secvențe genomice disponibile, se poate concluziona faptul că procesul clasificării bacteriilor este un
domeniu schimbător și care se extinde rapid.[5][186] Unii biologi ar susține idea că arheele și eucariotele au
evoluat din bacteriile Gram-pozitive.[49]

Identificarea bacteriilor în laborator este în particular

importantă în domeniul medicinei, unde determinarea speciei
cauzatoare a unei infecții este de o deosebită importanță pentru
aplicarea tratamentului corespunzător. Astfel, necesitatea
identificării agenților patogeni bacterieni la om a dus la
dezvoltarea mai multor tehnici de identificare bacteriană.[187]

Colorația Gram, o metodă dezvoltată în anul 1884 de către

Hans Christian Gram, ajută la diferențierea bacteriilor pe baza
particularităților structurale ale peretelui celular.[96] Metoda
constă în menținerea unor mostre de celule bacteriene într-o
Celule de Streptococcus mutans
vizualizate cu ajutorul colorației Gram.
serie de coloranți, urmând la final ca interpretarea să se facă în
Fiecare punct violet reprezintă o celulă
funcție de afinitatea tinctorială a peretelui celular (cu alte
bacteriană. cuvinte, dacă acesta se colorează sau nu).[188] Astfel, peretele
celular gros al bacteriilor Gram-pozitive se va colora în violet,
iar peretele subțire al bacteriilor Gram-negative se va colora în
roz deschis. Prin combinarea aspectelor de morfologie cu afinitatea în colorația Gram, majoritatea speciilor
bacteriene pot fi clasificate în una din patru mari grupe (coci Gram-pozitivi, bacili Gram-pozitivi, coci
 Gram-negativi și bacili Gram-negativi). Totuși, există și specii
a căror identificare se realizează utilizând alte metode de
colorație, cum este cazul micobacteriilor sau nocardiilor, care
prezintă acid-rezistență și se colorează cu ajutorul colorației
Ziehl-Neelsen sau a altor metode.[189] Alte organisme pot fi
identificate doar în urma cultivării pe medii speciale, sau prin
utilizarea unor tehnici speciale, precum sunt cele
serologice.[190]

Celule de Mycobacterium tuberculosis În diagnosticul medical se utilizează tehnici de cultivare, prin

vizualizate cu ajutorul colorației Ziehl- intermediul cărora se realizează creșterea și identificarea
Neelsen. anumitor bacterii și inhibarea creșterii unor specii nedorite.
Adesea, aceste metode sunt specifice; de exemplu, pentru o
mostră de spută se vor realiza culturi pentru identificarea unor
agenți cauzatori ai pneumoniei, în timp ce în mostrele de scaun se dorește identificarea unor organisme
cauzatoare ale diareei. În toate aceste cazuri, se dorește inhibarea creșterii bacteriilor non-patogene. Mostrele
care se prelevă sterile, precum sângele, urina sau lichidul cefalorahidian, se cultivă în condiții speciale care
permit creșterea tuturor bacteriilor.[140][191] Odată ce un organism patogen a fost izolat, acesta poate fi
caracterizat din punctul de vedere al morfologiei, particularităților de creștere (de exemplu, creștere aerobă
sau anaerobă), al producerii hemolizei și al afinităților tinctoriale.[187]

Ca și în cazul clasificării, în identificarea bacteriilor se utilizează din ce în ce mai mult metodele moleculare.
Diagnosticul pe baza metodelor ADN, precum este reacția de polimerizare în lanț, sunt din ce în ce mai
populare, datorită specificității lor ridicate și a rapidității de desfășurare, în comparație cu metodele de
cultivare.[192] Aceste metode permit detectarea și identificarea celulelor care sunt active din punct de vedere
metabolic, dar care nu se divid, deci care nu pot fi cultivate pe medii de cultură.[193] Totuși, chiar și
utilizând metodele descrise, numărul total al speciilor bacteriene nu este cunoscut și nici nu poate să fie
estimat cu certitudine. Conform clasificării actuale, sunt cunoscute în jur de 9.300 de specii de procariote,
incluzând bacteriile și arheele.[194] Unele estimări ale diversității bacteriene plasează numărul total al
speciilor în jurul valorilor de 107 până la 109, cu toate că aceste estimări ar putea fi eronate cu câteva ordine
de mărime.[195][196]

Filogenie
Relațiile filogenetice dintre organismele vii sunt
adesea controversate și nu există un acord general
în ceea ce privește corectitudinea filogeniei
prezentate. Majoritatea arborilor filogenetici indică
faptul că grupele bazale sunt încrengăturile
termofile precum Aquificae și
[197][198]
Thermotogae, ceea ce susține originea
termofilă a domeniilor Archaea și Bacteria. În
schimb, unii arbori prezintă încrengătura
Firmicutes (ce include bacteriile Gram-pozitive) ca
fiind cea mai antică.[199] Conform teoriilor lui
Cavalier-Smith, principala divergență este un grup
de bacterii fotosintetice, denumit Chlorobacteria
Un model evolutiv probabil al principalelor încrengături
(Chloroflexi).[47] Alte studii filogenetice, genomice și clade bacteriene.
sau proteice plasează pe poziția de bază
încrengăturile Planctomycetes și Proteobacteria. S-
a propus ideea că a avut loc o divergență timpurie între două supergrupe, și anume Gracilicutes și
Terrabacteria.[200] În concluzie, în prezent nu există un sistem stabil de filogenie bacteriană care ar prezenta
cu certitudine istoria evolutivă timpurie a bacteriilor. Acest lucru se datorează cel mai probabil fenomenului
de transferului orizontal de gene, care este tipic organismelor procariote.[180]

Principalele încrengături bacteriene se pot organiza în trei mari grupe: termofile, bacterii Gram-pozitive și
Gracilicutes. Bacteriile termofile sunt cele mai divergente, formând un grup parafiletic bazal. Specia
Thermotoga maritima, ce aparține acestei grupe, este una dintre cele mai neobișnuite bacterii, întrucât este o
specie hipertermofilă care prezintă o structură și o compoziție unică.[198]

Interacțiuni cu alte organisme

În ciuda organizării lor aparent simplă, bacteriile sunt
capabile să formeze asociații complexe cu alte
organisme. Aceste relații simbiotice pot fi plasate în
sfera parazitismului, mutualismului sau
comensalismului. [202][203][204]

Comensale

Datorită dimensiunii lor reduse, bacteriile comensale

sunt ubicue și cresc atât pe animale, cât și plante, în
același mod în care se dezvoltă pe orice altă suprafață.
În plus, creșterea lor poate fi accelerată de căldură de și
transpirație, astfel că populațiile mari de organisme
comensale sunt cauza mirosului corporal.[205]
Principalele infecții bacteriene și speciile implicate
Prădătoare în apariția acestora.[201]

Bacteriile așa-zise „prădătoare” sunt cele capabile să

omoare și să se hrănească cu alte microorganisme.[206] Printre acestea se numără specii precum
Myxococcus xanthus, a cărui celule se adună, omoară și digeră bacteriile din mediu.[207] Alte bacterii
prădătoare atacă microorganismele cu scopul de a le digera și de a le absorbi nutrienții, cum este cazul
Vampirovibrio chlorellavorus,[208] sau invadează alte celule și se multiplică în interiorul acestora, la nivel
citosolic, cum procedează speciile de Daptobacter.[209] Se crede că aceste bacterii au evoluat de la specii
saprofage care se hrăneau de pe microorganisme moarte, prin adaptări care le-au permis să prindă și să
omoare alte organisme.[210]

Mutualiste

Anumite bacterii formează asociații intime cu alte organisme, ceea ce este esențial pentru supraviețuire. Una
dintre aceste asociații mutualiste este transferul de hidrogen între specii. Acesta are are loc între grupurile de
bacterii anaerobe care consumă acizi organici, precum acidul butiric și acidul propionic, și produc hidrogen,
și arheele metanogene care consumă hidrogenul obținut.[211] Bacteriile din această asociere nu sunt
capabile să consume acizii organici când hidrogenul se acumulează în mediul înconjurător. Doar asocierea
cu arheele consumatoare de hidrogen menține gazul în concentrații îndeajuns de mici, astfel încât să se
permită creșterea bacteriilor.
În sol, microorganismele sunt răspândire la nivelul rizosferei (zona care include suprafețele rădăcinilor și
solul care aderă la acestea) și au rolul de a realiza fixarea azotului prin transformarea azotului atmosferic în
fază gazoasă în compuși nitrogenați.[212] Acest proces este folositor deoarece furnizează plantelor o formă
ușor absorbabilă de azot, întrucât acestea nu pot fixa azotul atmosferic în mod direct.

Multe alte specii bacteriene se regăsesc în relație de simbioză cu organismele umane și animale. De
exemplu, prezența celor peste 1000 de specii bacteriene în flora intestinală normală a omului contribuie la
desfășurarea unor procese precum imunitatea, sinteza de vitamine (cum sunt acidul folic, vitamina K și
biotina), convertirea glucidelor la acid lactic (speciile de Lactobacillus), dar și fermentarea carbohidraților
complecși care sunt nedigerabili.[202][213][214][215] Prezența bacteriilor din flora intestinală normală inhibă
creșterea bacteriilor potențial patogene, de obicei prin mecanism competitiv, astfel că bacteriile benefice sunt
comercializate sub formă de suplimente alimentare probiotice.[216]

Patogene
Articol principal: Bacterie patogenă.

Doar o mică fracțiune dintre bacterii produc patologii la om:

dintre cele 15.919 specii înregistrate în baza de date a NCBI,
doar 538 de specii sunt bacterii patogene.[217] Chiar și în acest
caz, câteva dintre speciile patogene sunt unele dintre
principalele cauze ale bolilor și ale mortalității în rândul
oamenilor, cauzând boli infecțioase bacteriene precum:
tetanosul, febra tifoidă, difteria, sifilisul, holera, intoxicațiile
alimentare, lepra și tuberculoza. În unele cazuri, agentul
etiologic al unei boli este descoperit doar după mulți ani, cum a
fost de exemplu cazul ulcerului gastroduodenal și descoperirea
bacteriei cauzatoare Helicobacter pylori. Infecțiile bacteriene
afectează atât plantele, cât și animalele, ceea ce are consecințe Imagine prin microscopie electronică,
în agricultură; un exemplu de boală bacteriană a plantelor este ulterior colorată, ce prezintă celule de
ciuma de foc (sau focul bacterian), iar la animalele de fermă Salmonella enterica (cu roșu) invadând
sunt întâlnite paratuberculoza, mastita, salmoneloza și celulele umane în cultură.
antraxul.[204]

Fiecare specie patogenă prezintă un spectru caracteristic de interacțiuni cu gazda umană. Unele organisme,
precum cele din genul Staphylococcus sau Streptococcus, pot cauza infecții cutanate, pneumonie, meningită
sau chiar septicemie, un răspuns inflamator sistemic ce produce șoc, vasodilatație masivă și moarte.[218]
Totuși, aceste specii fac parte și din flora normală a organismului și trăiesc de obicei localizat la nivelul pielii
sau a nasului, fără să cauzeze vreo boală. Alte organisme produc invariabil boli la om, precum sunt
rickettsiile, care sunt paraziți obligatoriu intracelulari ce pot crește și se pot reproduce doar în celulele altor
organisme. Rickettsia prowazekii produce tifosul exantematic, iar Rickettsia rickettsii produce febra pătată a
Munților Stâncoși.[219] Chlamydia, un alt gen de paraziți obligatoriu intracelulari, conține specii care
cauzează pneumonii, infecții de tract urinar, boli cu transmitere sexuală și poate provoca și cardiopatie
ischemică.[220] În final, există specii, precum Pseudomonas aeruginosa, Burkholderia cenocepacia și
Mycobacterium avium, care sunt bacterii patogene oportuniste, cauzând boli doar la pacienții
imunodeprimați sau la cei cu fibroză chistică.[221][222]

Infecțiile bacteriene sunt tratate cu ajutorul antibioticelor, care sunt medicamente bactericide (în cazul în care
omoară bacteriile) sau bacteriostatice (dacă previn creșterea bacteriană). Există mai multe tipuri de
antibiotice, iar fiecare clasă inhibă un proces a cărui desfășurare este diferită la agentul patogen și respectiv
la gazdă. Exemple de antibiotice care produc toxicitate selectivă sunt cloramfenicolul și puromicina, care
inhibă ribozomul bacterian și nu afectează ribozomul eucariot, cel din urmă fiind diferit din punct de vedere
structural.[223] Antibioticele sunt utilizate atât în tratamentul bolilor infecțioase umane, cât și în agricultura
intensivă, pentru promovarea creșterii animalelor, dar în acest caz utilizarea lor contribuie la dezvoltarea
rapidă a fenomenului de rezistență la antibiotice a populațiilor bacteriene.[224] Acest fapt are implicații
semnificative, deoarece speciile bacteriene patogene care prezintă rezistență crescută la antibiotice produc
boli care sunt extrem de greu de tratat și care au o rată mare a mortalității.[225] Prevenirea infecțiilor
bacteriene se poate face prin utilizarea metodelor de asepsie, precum sunt sterilizarea înaintea injectării unui
ac de siringă sau înaintea introducerii unor catetere. Dispozitivele chirurgicale sau stomatologice trebuie să
fie de asemenea sterilizate pentru a preveni contaminarea bacteriană a acestora. Dezinfectanții sunt utilizați
pentru distrugerea bacteriilor sau a altor agenți patogeni aflați pe suprafețe, ceea ce reduce și mai mult riscul
infectării.[226]

În tabelul de mai jos se regăsesc unele dintre infecțiile umane produse de către bacterii:

Boală Agent patogen Principalele simptome Note

Bruceloză Brucella spp. Febră, adenopatie, endocardită, pneumonie. [227]

Antrax Bacillus anthracis Febră, erupții cutanate, septicemie. [228]

Holeră Vibrio cholerae Diaree, vomă, deshidratare. [229]

Difterie Corynebacterium diphtheriae Febră, amigdalită, leziuni ale pielii. [230]

Scarlatină Streptococcus pyogenes Febră, amigdalită, eritem.

Erizipel Streptococcus spp. Febră, eritem, prurit, durere. [231]

Febră înaltă, cefalee intensă, mialgie, confuzie, vomă [232]

Febră Q Coxiella burnetii
, diaree.
Febră tifoidă Febră înaltă, bacteriemie, cefalalgie, stupoare,
Febră Salmonella typhi, S. paratyphi tumefacția mucoasei nazale, hepatosplenomegalie, [233]
paratifoidă diaree, perforații intestinale.
Legioneloză Legionella pneumophila Febră, pneumonie [234]

Streptococcus pneumoniae,
Staphylococcus aureus,
Febră înaltă, expectorație gălbuie sau sanguinolentă, [235]
Pneumonie Klebsiella pneumoniae, Mycoplasma
durere toracică.
spp., Chlamydophila pneumoniae,
Legionella spp.
Febră, oboseală, transpirații nocturne, tuse cronică
Tuberculoză Mycobacterium tuberculosis cu hemoptizie, scădere în greutate, necroză [236]
pulmonară.
Tetanos Clostridium tetani Febră, paralizie. [237]

Importanță tehnologică și industrială

Multe substanțe chimice importante, precum alcoolul etilic, acidul acetic și acetona, sunt produse ca parte a
metabolismului specific bacterian. Unele specii bacteriene, în special bacteriile lactice din genurile
Lactobacillus și Lactococcus, au fost utilizate de mii de ani în combinație cu drojdiile și mucegaiurile pentru
obținerea alimentelor fermentate, precum sunt brânza, murăturile, sosul de soia, varza murată, oțetul, vinul și
iaurtul.[238][239]

Abilitatea bacteriilor de a descompune o mare varietate de compuși organici este remarcabilă, și a fost
utilizată în procesarea reziduurilor și în bioremediere. Bacteriile care pot digera hidrocarburile din petrol
sunt adesea utilizate pentru remedierea scurgerilor de petrol.[240] De exemplu, după accidentul ecologic
Exxon Valdez, au fost utilizați fertilizatori pe plajele din împrejurimile strâmtorii Prince William cu scopul
de a promova creșterea acestor bacterii. Rezultatele au fost favorabile doar pe plajele care nu erau acoperite
într-un strat prea gros de petrol. De asemenea, bacteriile pot fi folosite și pentru bioremedierea reziduurilor
toxice industriale.[241] În domeniul industriei chimice, principala utilizare a bacteriilor este producerea de
compuși chimici enantiopuri, folosiți apoi ca medicamente sau substanțe agrochimice.[242]

Bacteriile pot fi utilizate în locul pesticidelor, în controlul biologic al dăunătorilor. În acest caz, este comună
utilizarea speciei Bacillus thuringiensis, o bacterie Gram-pozitivă care trăiește în sol. Subspeciile acestei
bacterii sunt folosite ca insecticide cu specificitate pentru lepidoptere, cu denumirea comună de Dipel și
Thuricide.[243] Datorită specificității lor, aceste pesticide sunt considerate a fi ecologice, fără să prezinte un
anumit efect asupra oamenilor, vietăților din mediul natural, insectelor polenizatoare sau a celor
benefice.[244][245]

Datorită abilității lor de a crește foarte repede și de a ușurinței relative cu care pot fi manipulate, bacteriile
sunt uneltele perfecte care pot fi utilizate în cercetarea în domeniul biologiei moleculare, geneticii și al
biochimiei. Prin producerea artificială a mutațiilor în ADN-ul bacterian și examinarea fenotipurilor rezultate,
oamenii de știință pot determina care este funcția genelor, enzimelor și a căilor metabolice bacteriene, iar
apoi pot aplica același raționament și la organismele mai complexe.[246] Pentru înțelegerea proceselor
biochimice de la nivel celular este nevoie de un nivel mare de informații legate de cinetica enzimatică și de
exprimarea genică, însă astfel se pot concepe modele matematice valabile pentru întreg organismul. Acestea
se pot realiza pentru unele bacterii bine cunoscute, astfel că în prezent are loc producerea și testarea unor noi
modele metabolice pentru Escherichia coli.[247][248] Această înțelegere a metabolismului și a geneticii
bacteriene a permis utilizarea biotehnologiilor pentru a obține bacterii ce pot să producă anumite proteine de
uz terapeutic, precum sunt insulina, factorii de creștere sau anticorpii.[249][250]

Galerie

Mycobacterium Thermus aquaticus Oenococcus oeni Bacillus cereus

tuberculosis (Deinococcus- (Firmicutes) (Firmicutes)
(Actinobacteria) Thermus)

Staphylococcus Campylobacter jejuni Bordetella Vibrio cholerae

aureus (Firmicutes) (Proteobacteria) bronchiseptica (Proteobacteria)
(Proteobacteria)
 Leptospira spp. Treponema pallidum
(Spirochaetes) (Spirochaetes)

Note
1. ^ a b c d Woese CR, Kandler O, Wheelis ML (iunie 1990). „Towards a natural system of
organisms: proposal for the domains Archaea, Bacteria, and Eucarya” (https://www.ncbi.nlm.
nih.gov/pmc/articles/PMC54159). Proceedings of the National Academy of Sciences of the
United States of America. 87 (12): 4576–79. Bibcode:1990PNAS...87.4576W (http://adsabs.h
arvard.edu/abs/1990PNAS...87.4576W). doi:10.1073/pnas.87.12.4576 (https://doi.org/10.107
3%2Fpnas.87.12.4576). PMC 54159 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC54159)
. PMID 2112744 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/2112744).
2. ^ Ruggiero, MA; Gordon, DP; Orrell, TM; Bailly, N; Bourgoin, T; Brusca, RC; Cavalier-Smith,
T; Guiry, MD (2015). „A higher level classification of all living organisms”. PLoS ONE (în
engleză). 10 (6): e0130114. doi:10.1371/journal.pone.0130114 (https://doi.org/10.1371%2Fjo
urnal.pone.0130114). OCLC 5822602522 (https://www.worldcat.org/oclc/5822602522).
PMID 25923521 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25923521).
3. ^ a b Woese CR, Fox GE (noiembrie 1977). „Phylogenetic structure of the prokaryotic
domain: the primary kingdoms” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC432104).
Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 74 (11):
5088–90. Bibcode:1977PNAS...74.5088W (http://adsabs.harvard.edu/abs/1977PNAS...74.50
88W). doi:10.1073/pnas.74.11.5088 (https://doi.org/10.1073%2Fpnas.74.11.5088).
PMC 432104 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC432104) . PMID 270744 (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/270744).
4. ^ Fredrickson JK, Zachara JM, Balkwill DL, Kennedy D, Li SM, Kostandarithes HM, Daly MJ,
Romine MF, Brockman FJ (iulie 2004). „Geomicrobiology of high-level nuclear waste-
contaminated vadose sediments at the Hanford site, Washington state” (https://www.ncbi.nlm.
nih.gov/pmc/articles/PMC444790). Applied and Environmental Microbiology. 70 (7): 4230–
41. doi:10.1128/AEM.70.7.4230-4241.2004 (https://doi.org/10.1128%2FAEM.70.7.4230-424
1.2004). PMC 444790 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC444790) .
PMID 15240306 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15240306).
5. ^ a b Rappé MS, Giovannoni SJ (2003). „The uncultured microbial majority”. Annual Review
of Microbiology. 57: 369–94. doi:10.1146/annurev.micro.57.030502.090759 (https://doi.org/1
0.1146%2Fannurev.micro.57.030502.090759). PMID 14527284 (https://www.ncbi.nlm.nih.go
v/pubmed/14527284).
6. ^ Whitman WB, Coleman DC, Wiebe WJ (iunie 1998). „Prokaryotes: the unseen majority” (htt
ps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC33863). Proceedings of the National Academy of
Sciences of the United States of America. 95 (12): 6578–83. Bibcode:1998PNAS...95.6578W
(http://adsabs.harvard.edu/abs/1998PNAS...95.6578W). doi:10.1073/pnas.95.12.6578 (http
s://doi.org/10.1073%2Fpnas.95.12.6578). PMC 33863 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/arti
cles/PMC33863) . PMID 9618454 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9618454).
 7. ^ C.Michael Hogan. 2010. Bacteria. Encyclopedia of Earth. eds. Sidney Draggan and
C.J.Cleveland, National Council for Science and the Environment, Washington, DC (http://w
ww.eoearth.org/article/Bacteria?topic=49480) Arhivat (https://web.archive.org/web/20110511
132823/http://www.eoearth.org/article/Bacteria?topic=49480) în 11 mai 2011, la Wayback
Machine.
8. ^ Forbes SL (2008). „Decomposition Chemistry in a Burial Environment”. În Tibbett M, Carter
DO. Soil Analysis in Forensic Taphonomy. CRC Press. pp. 203–223. ISBN 978-1-4200-
6991-4.
9. ^ a b c Choi, Charles Q (17 martie 2013). „Microbes Thrive in Deepest Spot on Earth” (http://w
ww.livescience.com/27954-microbes-mariana-trench.html). LiveScience. Arhivat (https://web.
archive.org/web/20130402234623/http://www.livescience.com/27954-microbes-mariana-tren
ch.html) din originalul de la 2 aprilie 2013. Accesat în 17 martie 2013.
10. ^ Glud R, Wenzhöfer F, Middelboe M, Oguri K, Turnewitsch R, Canfield DE, Kitazato H
(2013). „High rates of microbial carbon turnover in sediments in the deepest oceanic trench
on Earth” (http://www.nature.com/ngeo/journal/vaop/ncurrent/full/ngeo1773.html). Nature
Geoscience. 6 (4): 284–88. Bibcode:2013NatGe...6..284G (http://adsabs.harvard.edu/abs/20
13NatGe...6..284G). doi:10.1038/ngeo1773 (https://doi.org/10.1038%2Fngeo1773).
11. ^ Oskin, Becky (14 martie 2013). „Intraterrestrials: Life Thrives in Ocean Floor” (http://www.liv
escience.com/27899-ocean-subsurface-ecosystem-found.html). LiveScience. Arhivat (https://
web.archive.org/web/20130402235647/http://www.livescience.com/27899-ocean-subsurface
-ecosystem-found.html) din originalul de la 2 aprilie 2013. Accesat în 17 martie 2013.
12. ^ Text original: „You can find microbes everywhere—they're extremely adaptable to
conditions, and survive wherever they are.”
13. ^ Sender R, Fuchs S, Milo R (2016). "Revised estimates for the number of human and
bacteria cells in the body". bioRxiv doi: 036103 (https://www.biorxiv.org/content/10.1101/036
103v1)
14. ^ Sears CL (octombrie 2005). „A dynamic partnership: celebrating our gut flora”. Anaerobe.
11 (5): 247–51. doi:10.1016/j.anaerobe.2005.05.001 (https://doi.org/10.1016%2Fj.anaerobe.
2005.05.001). PMID 16701579 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16701579).
15. ^ „2002 WHO mortality data” (http://www.who.int/healthinfo/bodgbd2002revised/en/index.htm
l). Arhivat (https://web.archive.org/web/20131023060502/http://www.who.int/healthinfo/bodgb
d2002revised/en/index.html) din originalul de la 23 octombrie 2013. Accesat în 20 ianuarie
2007.
16. ^ „Antimicrobial resistance Fact sheet N°194” (http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs1
94/en/). who.int. aprilie 2014. Arhivat (https://web.archive.org/web/20150310081111/http://ww
w.who.int/mediacentre/factsheets/fs194/en/) din originalul de la 10 martie 2015. Accesat în 7
martie 2015.
17. ^ „Metal-Mining Bacteria Are Green Chemists” (https://www.sciencedaily.com/releases/2010/
09/100901191137.htm). Science Daily. 2 septembrie 2010. Arhivat (https://web.archive.org/w
eb/20170831041203/https://www.sciencedaily.com/releases/2010/09/100901191137.htm)
din originalul de la 31 august 2017.
18. ^ Ishige T, Honda K, Shimizu S (aprilie 2005). „Whole organism biocatalysis”. Current
Opinion in Chemical Biology. 9 (2): 174–80. doi:10.1016/j.cbpa.2005.02.001 (https://doi.org/1
0.1016%2Fj.cbpa.2005.02.001). PMID 15811802 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/158
11802).
19. ^ Porter JR (iunie 1976). „Antony van Leeuwenhoek: tercentenary of his discovery of
bacteria” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC413956). Bacteriological Reviews.
40 (2): 260–69. PMC 413956 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC413956) .
PMID 786250 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/786250).
20. ^ van Leeuwenhoek A (1684). „An abstract of a letter from Mr. Anthony Leevvenhoek at Delft,
dated Sep. 17, 1683, Containing Some Microscopical Observations, about Animals in the
Scurf of the Teeth, the Substance Call'd Worms in the Nose, the Cuticula Consisting of
Scales”. Philosophical Transactions. 14 (155–166): 568–74. doi:10.1098/rstl.1684.0030 (http
s://doi.org/10.1098%2Frstl.1684.0030).
21. ^ van Leeuwenhoek A (1700). „Part of a Letter from Mr Antony van Leeuwenhoek, concerning
the Worms in Sheeps Livers, Gnats, and Animalcula in the Excrements of Frogs”.
Philosophical Transactions. 22 (260–276): 509–518. doi:10.1098/rstl.1700.0013 (https://doi.o
rg/10.1098%2Frstl.1700.0013).
22. ^ van Leeuwenhoek A (1702). „Part of a Letter from Mr Antony van Leeuwenhoek, F. R. S.
concerning Green Weeds Growing in Water, and Some Animalcula Found about Them”.
Philosophical Transactions. 23 (277–288): 1304–11. doi:10.1098/rstl.1702.0042 (https://doi.o
rg/10.1098%2Frstl.1702.0042).
23. ^ Asimov I (1982). Asimov's Biographical Encyclopedia of Science and Technology (ed.
2nd). Garden City, NY: Doubleday and Company. p. 143.
24. ^ Ehrenberg CG (1828). Symbolae Physioe. Animalia evertebrata. Berlin: Decas prima.
25. ^ Breed RS, Conn HJ (mai 1936). „The Status of the Generic Term Bacterium Ehrenberg
1828” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC543738). Journal of Bacteriology. 31
(5): 517–18. PMC 543738 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC543738) .
PMID 16559906 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16559906).
26. ^ Ehrenberg CG (1835). Dritter Beitrag zur Erkenntniss grosser Organisation in der Richtung
des kleinsten Raumes [Third contribution to the knowledge of great organization in the
direction of the smallest space] (în German). Berlin: Physikalische Abhandlungen der
Koeniglichen Akademie der Wissenschaften. pp. 143–336.
27. ^ „Pasteur's Papers on the Germ Theory” (http://biotech.law.lsu.edu/cphl/history/articles/paste
ur.htm#paperII). LSU Law Center's Medical and Public Health Law Site, Historic Public
Health Articles. Arhivat (https://web.archive.org/web/20061218123426/http://biotech.law.lsu.e
du/cphl/history/articles/pasteur.htm) din originalul de la 18 decembrie 2006. Accesat în 23
noiembrie 2006.
28. ^ „The Nobel Prize in Physiology or Medicine 1905” (http://nobelprize.org/nobel_prizes/medi
cine/laureates/1905/). Nobelprize.org. Arhivat (https://web.archive.org/web/20061210184150/
http://nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/1905/) din originalul de la 10
decembrie 2006. Accesat în 22 noiembrie 2006.
29. ^ O'Brien SJ, Goedert JJ (octombrie 1996). „HIV causes AIDS: Koch's postulates fulfilled”.
Current Opinion in Immunology. 8 (5): 613–8. doi:10.1016/S0952-7915(96)80075-6 (https://d
oi.org/10.1016%2FS0952-7915%2896%2980075-6). PMID 8902385 (https://www.ncbi.nlm.ni
h.gov/pubmed/8902385).
30. ^ Chung, King-Thom. „Ferdinand Julius Cohn (1828-1898): Pioneer of Bacteriology” (http://w
ww.pnf.org/compendium/Ferdinand_Julius_Cohn.pdf) (PDF). Department of Microbiology and
Molecular Cell Sciences, The University of Memphis. Arhivat (https://web.archive.org/web/20
110727180844/http://www.pnf.org/compendium/Ferdinand_Julius_Cohn.pdf) (PDF) din
originalul de la 27 iulie 2011.
31. ^ Drews, Gerhart (1999). „Ferdinand Cohn, a founder of modern microbiology” (https://web.ar
chive.org/web/20170713150622/http://www.microbeworld.org/images/stories/history_pdfs/f3.
pdf) (PDF). ASM News. 65 (8): 547–52. Arhivat din original (http://www.microbeworld.org/ima
ges/stories/history_pdfs/f3.pdf) (PDF) la 13 iulie 2017.
32. ^ Thurston AJ (decembrie 2000). „Of blood, inflammation and gunshot wounds: the history of
the control of sepsis”. The Australian and New Zealand Journal of Surgery. 70 (12): 855–61.
doi:10.1046/j.1440-1622.2000.01983.x (https://doi.org/10.1046%2Fj.1440-1622.2000.01983.
x). PMID 11167573 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11167573).
33. ^ Schwartz RS (martie 2004). „Paul Ehrlich's magic bullets”. The New England Journal of
Medicine. 350 (11): 1079–80. doi:10.1056/NEJMp048021 (https://doi.org/10.1056%2FNEJM
p048021). PMID 15014180 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15014180).
34. ^ „Biography of Paul Ehrlich” (http://nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/1908/ehr
lich-bio.html). Nobelprize.org. Arhivat (https://web.archive.org/web/20061128093700/http://no
belprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/1908/ehrlich-bio.html) din originalul de la 28
noiembrie 2006. Accesat în 26 noiembrie 2006.
35. ^ βακτήριον (http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.04.0057:entry
=bakth/rion). Liddell, Henry George; Scott, Robert; A Greek–English Lexicon de la Perseus
Project.
36. ^ βακτηρία (http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.04.0057:entry=
bakthri/a) în Liddell și Scott.
37. ^ bacterium (http://oxforddictionaries.com/view/entry/m_en_gb0055310#dws-m_en_gb-m-en
_gb-msdict-00002%E2%80%93034344) Arhivat (https://web.archive.org/web/201101271311
24/http://oxforddictionaries.com/view/entry/m_en_gb0055310) în 27 ianuarie 2011, la
Wayback Machine., on Oxford Dictionaries.
38. ^ Harper, Douglas. „bacteria” (http://www.etymonline.com/?term=bacteria). Online Etymology
Dictionary.
39. ^ Schopf JW (iulie 1994). „Disparate rates, differing fates: tempo and mode of evolution
changed from the Precambrian to the Phanerozoic” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/article
s/PMC44277). Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of
America. 91 (15): 6735–42. Bibcode:1994PNAS...91.6735S (http://adsabs.harvard.edu/abs/1
994PNAS...91.6735S). doi:10.1073/pnas.91.15.6735 (https://doi.org/10.1073%2Fpnas.91.15.
6735). PMC 44277 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC44277) . PMID 8041691
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8041691).
40. ^ DeLong EF, Pace NR (august 2001). „Environmental diversity of bacteria and archaea”.
Systematic Biology. 50 (4): 470–78. doi:10.1080/106351501750435040 (https://doi.org/10.10
80%2F106351501750435040). PMID 12116647 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1211
6647).
41. ^ Brown JR, Doolittle WF (decembrie 1997). „Archaea and the prokaryote-to-eukaryote
transition” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC232621). Microbiology and
Molecular Biology Reviews. 61 (4): 456–502. PMC 232621 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pm
c/articles/PMC232621) . PMID 9409149 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9409149).
42. ^ a b Gupta RS (2000). „The natural evolutionary relationships among prokaryotes”. Critical
Reviews in Microbiology. 26 (2): 111–31. doi:10.1080/10408410091154219 (https://doi.org/1
0.1080%2F10408410091154219). PMID 10890353 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1
0890353).
43. ^ Wang M, Yafremava LS, Caetano-Anollés D, Mittenthal JE, Caetano-Anollés G (2007).
„Reductive evolution of architectural repertoires in proteomes and the birth of the tripartite
world” (http://www.genome.org/cgi/pmidlookup?view=long&pmid=17908824). Genome Res.
17 (11): 1572–85. doi:10.1101/gr.6454307 (https://doi.org/10.1101%2Fgr.6454307).
PMID 17908824 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17908824).
44. ^ Di Giulio M (decembrie 2003). „The universal ancestor and the ancestor of bacteria were
hyperthermophiles”. Journal of Molecular Evolution. 57 (6): 721–30.
Bibcode:2003JMolE..57..721D (http://adsabs.harvard.edu/abs/2003JMolE..57..721D).
doi:10.1007/s00239-003-2522-6 (https://doi.org/10.1007%2Fs00239-003-2522-6).
PMID 14745541 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/14745541).
45. ^ Battistuzzi FU, Feijao A, Hedges SB (noiembrie 2004). „A genomic timescale of prokaryote
evolution: insights into the origin of methanogenesis, phototrophy, and the colonization of
land” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC533871). BMC Evolutionary Biology. 4:
44. doi:10.1186/1471-2148-4-44 (https://doi.org/10.1186%2F1471-2148-4-44). PMC 533871
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC533871) . PMID 15535883 (https://www.ncb
i.nlm.nih.gov/pubmed/15535883).
46. ^ Cavalier-Smith T (2006). „Cell evolution and Earth history: stasis and revolution” (http://ww
w.journals.royalsoc.ac.uk/content/0164755512w92302/fulltext.pdf) (PDF). Philos Trans R Soc
Lond B Biol Sci. 361 (1470): 969–1006. PMID 16754610 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubm
ed/16754610).[nefuncțională – arhivă (http://web.archive.org/web/*/http://www.journals.royalsoc.ac.uk/conten
t/0164755512w92302/fulltext.pdf)]

47. ^ a b Thomas Cavalier-Smith (2006), Rooting the tree of life by transition analyses (http://ww
w.pubmedcentral.nih.gov/articlerender.fcgi?artid=1586193), Biol Direct. 1: 19. doi:
10.1186/1745-6150 de enero de 19.
48. ^ T. Cavalier-Smith (2002). „The phagotrophic origin of eukaryotes and phylogenetic
classification of Protozoa” (http://www.microbiologyresearch.org/docserver/fulltext/ijsem/52/2/
0520297a.pdf?expires=1475913060&id=id&accname=guest&checksum=4B05A5537C4EE
360BBF4DAB44EAE17FA) (PDF). International Journal of Systematic and Evolutionary
Microbiology. 52: 297–354.
49. ^ a b Cavalier-Smith T (ianuarie 2002). „The neomuran origin of archaebacteria, the
negibacterial root of the universal tree and bacterial megaclassification”. International
Journal of Systematic and Evolutionary Microbiology. 52 (Pt 1): 7–76.
doi:10.1099/00207713-52-1-7 (https://doi.org/10.1099%2F00207713-52-1-7).
PMID 11837318 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11837318).
50. ^ Poole AM, Penny D (ianuarie 2007). „Evaluating hypotheses for the origin of eukaryotes”.
BioEssays. 29 (1): 74–84. doi:10.1002/bies.20516 (https://doi.org/10.1002%2Fbies.20516).
PMID 17187354 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17187354).
51. ^ Dyall SD, Brown MT, Johnson PJ (aprilie 2004). „Ancient invasions: from endosymbionts to
organelles”. Science. 304 (5668): 253–7. Bibcode:2004Sci...304..253D (http://adsabs.harvar
d.edu/abs/2004Sci...304..253D). doi:10.1126/science.1094884 (https://doi.org/10.1126%2Fs
cience.1094884). PMID 15073369 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15073369).
52. ^ Lang BF, Gray MW, Burger G (1999). „Mitochondrial genome evolution and the origin of
eukaryotes”. Annual Review of Genetics. 33: 351–97. doi:10.1146/annurev.genet.33.1.351 (h
ttps://doi.org/10.1146%2Fannurev.genet.33.1.351). PMID 10690412 (https://www.ncbi.nlm.ni
h.gov/pubmed/10690412).
53. ^ McFadden GI (decembrie 1999). „Endosymbiosis and evolution of the plant cell”. Current
Opinion in Plant Biology. 2 (6): 513–19. doi:10.1016/S1369-5266(99)00025-4 (https://doi.org/
10.1016%2FS1369-5266%2899%2900025-4). PMID 10607659 (https://www.ncbi.nlm.nih.go
v/pubmed/10607659).
54. ^ McFadden GI (aprilie 2002). „Primary and seconday endosymbiosis and the origin of
plastids”. Journal of Phycology. 37 (6): 951–959. doi:10.1046/j.1529-8817.2001.01126.x (http
s://doi.org/10.1046%2Fj.1529-8817.2001.01126.x).
55. ^ Gould SB, Waller RF, McFadden GI (2008). „Plastid evolution”. Annual Review of Plant
Biology. 59: 491–517. doi:10.1146/annurev.arplant.59.032607.092915 (https://doi.org/10.114
6%2Fannurev.arplant.59.032607.092915). PMID 18315522 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pu
bmed/18315522).
56. ^ Schulz HN, Jorgensen BB (2001). „Big bacteria”. Annual Review of Microbiology. 55: 105–
37. doi:10.1146/annurev.micro.55.1.105 (https://doi.org/10.1146%2Fannurev.micro.55.1.105).
PMID 11544351 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11544351).
57. ^ Williams, Caroline (2011). „Who are you calling simple?”. New Scientist. 211 (2821): 38–
41. doi:10.1016/S0262-4079(11)61709-0 (https://doi.org/10.1016%2FS0262-4079%2811%2
961709-0).
58. ^ Robertson J, Gomersall M, Gill P (noiembrie 1975). „Mycoplasma hominis: growth,
reproduction, and isolation of small viable cells” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/P
MC235991). Journal of Bacteriology. 124 (2): 1007–18. PMC 235991 (https://www.ncbi.nlm.n
ih.gov/pmc/articles/PMC235991) . PMID 1102522 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11
02522).
59. ^ Velimirov B (2001). „Nanobacteria, Ultramicrobacteria and Starvation Forms: A Search for
the Smallest Metabolizing Bacterium”. Microbes and Environments. 16 (2): 67–77.
doi:10.1264/jsme2.2001.67 (https://doi.org/10.1264%2Fjsme2.2001.67).
60. ^ Dusenbery, David B (2009). Living at Micro Scale, pp. 20–25. Harvard University Press,
Cambridge, Massachusetts ISBN: 978-0-674-03116-6.
61. ^ Yang DC, Blair KM, Salama NR (martie 2016). „Staying in Shape: the Impact of Cell Shape
on Bacterial Survival in Diverse Environments” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/P
MC4771367). Microbiology and Molecular Biology Reviews. 80 (1): 187–203.
doi:10.1128/MMBR.00031-15 (https://doi.org/10.1128%2FMMBR.00031-15). PMC 4771367
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4771367) . PMID 26864431 (https://www.nc
bi.nlm.nih.gov/pubmed/26864431).
62. ^ Cabeen MT, Jacobs-Wagner C (august 2005). „Bacterial cell shape”. Nature Reviews.
Microbiology. 3 (8): 601–10. doi:10.1038/nrmicro1205 (https://doi.org/10.1038%2Fnrmicro12
05). PMID 16012516 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16012516).
63. ^ Young KD (septembrie 2006). „The selective value of bacterial shape” (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pmc/articles/PMC1594593). Microbiology and Molecular Biology Reviews. 70 (3):
660–703. doi:10.1128/MMBR.00001-06 (https://doi.org/10.1128%2FMMBR.00001-06).
PMC 1594593 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1594593) . PMID 16959965
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16959965).
64. ^ Claessen D, Rozen DE, Kuipers OP, Søgaard-Andersen L, van Wezel GP (februarie 2014).
„Bacterial solutions to multicellularity: a tale of biofilms, filaments and fruiting bodies”. Nature
Reviews. Microbiology. 12 (2): 115–24. doi:10.1038/nrmicro3178 (https://doi.org/10.1038%2
Fnrmicro3178). PMID 24384602 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24384602).
65. ^ Shimkets LJ (1999). „Intercellular signaling during fruiting-body development of
Myxococcus xanthus”. Annual Review of Microbiology. 53: 525–49.
doi:10.1146/annurev.micro.53.1.525 (https://doi.org/10.1146%2Fannurev.micro.53.1.525).
PMID 10547700 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10547700).
66. ^ a b Kaiser D (2004). „Signaling in myxobacteria”. Annual Review of Microbiology. 58: 75–
98. doi:10.1146/annurev.micro.58.030603.123620 (https://doi.org/10.1146%2Fannurev.micro.
58.030603.123620). PMID 15487930 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15487930).
67. ^ Donlan RM (septembrie 2002). „Biofilms: microbial life on surfaces” (https://www.ncbi.nlm.n
ih.gov/pmc/articles/PMC2732559). Emerging Infectious Diseases. 8 (9): 881–90.
doi:10.3201/eid0809.020063 (https://doi.org/10.3201%2Feid0809.020063). PMC 2732559 (h
ttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2732559) . PMID 12194761 (https://www.ncbi.
nlm.nih.gov/pubmed/12194761).
68. ^ Branda SS, Vik S, Friedman L, Kolter R (ianuarie 2005). „Biofilms: the matrix revisited”.
Trends in Microbiology. 13 (1): 20–26. doi:10.1016/j.tim.2004.11.006 (https://doi.org/10.101
6%2Fj.tim.2004.11.006). PMID 15639628 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15639628).
69. ^ a b Davey ME, O'toole GA (decembrie 2000). „Microbial biofilms: from ecology to molecular
genetics” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC99016). Microbiology and
Molecular Biology Reviews. 64 (4): 847–67. doi:10.1128/MMBR.64.4.847-867.2000 (https://d
oi.org/10.1128%2FMMBR.64.4.847-867.2000). PMC 99016 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/p
mc/articles/PMC99016) . PMID 11104821 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1110482
1).
70. ^ Donlan RM, Costerton JW (aprilie 2002). „Biofilms: survival mechanisms of clinically
relevant microorganisms” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC118068). Clinical
Microbiology Reviews. 15 (2): 167–93. doi:10.1128/CMR.15.2.167-193.2002 (https://doi.org/
10.1128%2FCMR.15.2.167-193.2002). PMC 118068 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articl
es/PMC118068) . PMID 11932229 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11932229).
71. ^ a b Thanbichler M, Wang SC, Shapiro L (octombrie 2005). „The bacterial nucleoid: a highly
organized and dynamic structure”. Journal of Cellular Biochemistry. 96 (3): 506–21.
doi:10.1002/jcb.20519 (https://doi.org/10.1002%2Fjcb.20519). PMID 15988757 (https://www.
ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15988757).
72. ^ a b c Griffiths, Anthony JF; Miller, Jeffrey H.; Suzuki, David T.; Lewontin, Richard C.; Gelbart,
William M. (2000). „Bacterial conjugation” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK21942/)
(în engleză).
73. ^ a b Poehlsgaard J, Douthwaite S (noiembrie 2005). „The bacterial ribosome as a target for
antibiotics”. Nature Reviews. Microbiology. 3 (11): 870–81. doi:10.1038/nrmicro1265 (https://
doi.org/10.1038%2Fnrmicro1265). PMID 16261170 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1
6261170).
74. ^ a b van Heijenoort J (martie 2001). „Formation of the glycan chains in the synthesis of
bacterial peptidoglycan”. Glycobiology. 11 (3): 25R–36R. doi:10.1093/glycob/11.3.25R (http
s://doi.org/10.1093%2Fglycob%2F11.3.25R). PMID 11320055 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pubmed/11320055).
75. ^ a b Slonczewski JL, Foster JW (2013). Microbiology : an Evolving Science (ed. Third). New
York: W W Norton. p. 82. ISBN 9780393123678.
76. ^ a b Nicholson WL, Fajardo-Cavazos P, Rebeil R, Slieman TA, Riesenman PJ, Law JF, Xue
Y (august 2002). „Bacterial endospores and their significance in stress resistance”. Antonie
van Leeuwenhoek. 81 (1–4): 27–32. doi:10.1023/A:1020561122764 (https://doi.org/10.102
3%2FA%3A1020561122764). PMID 12448702 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12448
702).
77. ^ a b Kojima S, Blair DF (2004). The bacterial flagellar motor: structure and function of a
complex molecular machine. International Review of Cytology. 233. pp. 93–134.
doi:10.1016/S0074-7696(04)33003-2 (https://doi.org/10.1016%2FS0074-7696%2804%2933
003-2). ISBN 978-0-12-364637-8. PMID 15037363 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15
037363).
78. ^ Lodish H, Berk A, Kaiser CA, Krieger M, Bretscher A, Ploegh H, Amon A, Scott MP (2013).
Molecular Cell Biology (ed. 7th). WH Freeman. p. 13. ISBN 9781429234139.
79. ^ Bobik TA (mai 2006). „Polyhedral organelles compartmenting bacterial metabolic
processes”. Applied Microbiology and Biotechnology. 70 (5): 517–25. doi:10.1007/s00253-
005-0295-0 (https://doi.org/10.1007%2Fs00253-005-0295-0). PMID 16525780 (https://www.n
cbi.nlm.nih.gov/pubmed/16525780).
80. ^ Yeates TO, Kerfeld CA, Heinhorst S, Cannon GC, Shively JM (septembrie 2008). „Protein-
based organelles in bacteria: carboxysomes and related microcompartments”. Nature
Reviews. Microbiology. 6 (9): 681–91. doi:10.1038/nrmicro1913 (https://doi.org/10.1038%2F
nrmicro1913). PMID 18679172 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18679172).
81. ^ Kerfeld CA, Sawaya MR, Tanaka S, Nguyen CV, Phillips M, Beeby M, Yeates TO (august
2005). „Protein structures forming the shell of primitive bacterial organelles”. Science. 309
(5736): 936–8. Bibcode:2005Sci...309..936K (http://adsabs.harvard.edu/abs/2005Sci...309..9
36K). doi:10.1126/science.1113397 (https://doi.org/10.1126%2Fscience.1113397).
PMID 16081736 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16081736).
82. ^ Gitai Z (martie 2005). „The new bacterial cell biology: moving parts and subcellular
architecture”. Cell. 120 (5): 577–86. doi:10.1016/j.cell.2005.02.026 (https://doi.org/10.1016%
2Fj.cell.2005.02.026). PMID 15766522 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15766522).
83. ^ Shih YL, Rothfield L (septembrie 2006). „The bacterial cytoskeleton” (https://www.ncbi.nlm.
nih.gov/pmc/articles/PMC1594594). Microbiology and Molecular Biology Reviews. 70 (3):
729–54. doi:10.1128/MMBR.00017-06 (https://doi.org/10.1128%2FMMBR.00017-06).
PMC 1594594 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1594594) . PMID 16959967
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16959967).
84. ^ Norris V, den Blaauwen T, Cabin-Flaman A, Doi RH, Harshey R, Janniere L, Jimenez-
Sanchez A, Jin DJ, Levin PA, Mileykovskaya E, Minsky A, Saier M, Skarstad K (martie 2007).
„Functional taxonomy of bacterial hyperstructures” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/article
s/PMC1847379). Microbiology and Molecular Biology Reviews. 71 (1): 230–53.
doi:10.1128/MMBR.00035-06 (https://doi.org/10.1128%2FMMBR.00035-06). PMC 1847379
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1847379) . PMID 17347523 (https://www.nc
bi.nlm.nih.gov/pubmed/17347523).
85. ^ Harold FM (iunie 1972). „Conservation and transformation of energy by bacterial
membranes” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC408323). Bacteriological
Reviews. 36 (2): 172–230. PMC 408323 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC408
323) . PMID 4261111 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/4261111).
86. ^ Bryant DA, Frigaard NU (noiembrie 2006). „Prokaryotic photosynthesis and phototrophy
illuminated”. Trends in Microbiology. 14 (11): 488–96. doi:10.1016/j.tim.2006.09.001 (https://d
oi.org/10.1016%2Fj.tim.2006.09.001). PMID 16997562 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubme
d/16997562).
87. ^ Psencík J, Ikonen TP, Laurinmäki P, Merckel MC, Butcher SJ, Serimaa RE, Tuma R
(august 2004). „Lamellar organization of pigments in chlorosomes, the light harvesting
complexes of green photosynthetic bacteria” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC
1304455). Biophysical Journal. 87 (2): 1165–72. Bibcode:2004BpJ....87.1165P (http://adsab
s.harvard.edu/abs/2004BpJ....87.1165P). doi:10.1529/biophysj.104.040956 (https://doi.org/1
0.1529%2Fbiophysj.104.040956). PMC 1304455 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/
PMC1304455) . PMID 15298919 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15298919).
88. ^ Fuerst J (2005). „Intracellular compartmentation in planctomycetes”. Annu Rev Microbiol.
59: 299–328. PMID 15910279 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15910279).
89. ^ es María Catalina Pírez. Morfologia y estructura bacteriana (https://web.archive.org/web/2
0180826164615/http://www.higiene.edu.uy/cefa/Libro2002/Cap%209.pdf) (PDF). p. 3. Arhivat
din original (http://www.higiene.edu.uy/cefa/Libro2002/Cap%209.pdf) (PDF) la 26 august
2018. Accesat în 23 februarie 2019.
90. ^ Yeo M, Chater K (martie 2005). „The interplay of glycogen metabolism and differentiation
provides an insight into the developmental biology of Streptomyces coelicolor” (http://mic.sg
mjournals.org/cgi/content/full/151/3/855?view=long&pmid=15758231). Microbiology. 151 (Pt
3): 855–61. doi:10.1099/mic.0.27428-0 (https://doi.org/10.1099%2Fmic.0.27428-0).
PMID 15758231 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15758231). Arhivat (https://web.archi
ve.org/web/20070929092242/http://mic.sgmjournals.org/cgi/content/full/151/3/855?view=lon
g&pmid=15758231) din originalul de la 29 septembrie 2007.
91. ^ Shiba T, Tsutsumi K, Ishige K, Noguchi T (martie 2000). „Inorganic polyphosphate and
polyphosphate kinase: their novel biological functions and applications” (http://protein.bio.ms
u.ru/biokhimiya/contents/v65/full/65030375.html). Biochemistry. Biokhimiia. 65 (3): 315–23.
PMID 10739474 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10739474). Arhivat (https://web.archi
ve.org/web/20060925070012/http://protein.bio.msu.ru/biokhimiya/contents/v65/full/6503037
5.html) din originalul de la 25 septembrie 2006.
92. ^ Brune DC (iunie 1995). „Isolation and characterization of sulfur globule proteins from
Chromatium vinosum and Thiocapsa roseopersicina”. Archives of Microbiology. 163 (6):
391–99. doi:10.1007/BF00272127 (https://doi.org/10.1007%2FBF00272127). PMID 7575095
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/7575095).
 93. ^ Kadouri D, Jurkevitch E, Okon Y, Castro-Sowinski S (2005). „Ecological and agricultural
significance of bacterial polyhydroxyalkanoates”. Critical Reviews in Microbiology. 31 (2):
55–67. doi:10.1080/10408410590899228 (https://doi.org/10.1080%2F10408410590899228).
PMID 15986831 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15986831).
94. ^ Walsby AE (martie 1994). „Gas vesicles” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC37
2955). Microbiological Reviews. 58 (1): 94–144. PMC 372955 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pmc/articles/PMC372955) . PMID 8177173 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/817717
3).
95. ^ a b Koch AL (octombrie 2003). „Bacterial wall as target for attack: past, present, and future
research” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC207114). Clinical Microbiology
Reviews. 16 (4): 673–87. doi:10.1128/CMR.16.4.673-687.2003 (https://doi.org/10.1128%2FC
MR.16.4.673-687.2003). PMC 207114 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC20711
4) . PMID 14557293 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/14557293).
96. ^ a b Gram, HC (1884). „Über die isolierte Färbung der Schizomyceten in Schnitt- und
Trockenpräparaten”. Fortschr. Med. 2: 185–189.
97. ^ Hugenholtz P (2002). „Exploring prokaryotic diversity in the genomic era” (https://www.ncbi.
nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC139013). Genome Biology. 3 (2): REVIEWS0003.
doi:10.1186/gb-2002-3-2-reviews0003 (https://doi.org/10.1186%2Fgb-2002-3-2-reviews000
3). PMC 139013 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC139013) . PMID 11864374
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11864374).
98. ^ Walsh FM, Amyes SG (octombrie 2004). „Microbiology and drug resistance mechanisms of
fully resistant pathogens”. Current Opinion in Microbiology. 7 (5): 439–44.
doi:10.1016/j.mib.2004.08.007 (https://doi.org/10.1016%2Fj.mib.2004.08.007).
PMID 15451497 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15451497).
99. ^ Alderwick LJ, Harrison J, Lloyd GS, Birch HL (martie 2015). „The Mycobacterial Cell Wall--
Peptidoglycan and Arabinogalactan” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC452672
9). Cold Spring Harbor Perspectives in Medicine. 5 (8): a021113.
doi:10.1101/cshperspect.a021113 (https://doi.org/10.1101%2Fcshperspect.a021113).
PMC 4526729 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4526729) . PMID 25818664
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25818664).
100. ^ Engelhardt H, Peters J (decembrie 1998). „Structural research on surface layers: a focus on
stability, surface layer homology domains, and surface layer-cell wall interactions”. Journal of
Structural Biology. 124 (2–3): 276–302. doi:10.1006/jsbi.1998.4070 (https://doi.org/10.1006%
2Fjsbi.1998.4070). PMID 10049812 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10049812).
101. ^ Beveridge TJ, Pouwels PH, Sára M, Kotiranta A, Lounatmaa K, Kari K, Kerosuo E,
Haapasalo M, Egelseer EM, Schocher I, Sleytr UB, Morelli L, Callegari ML, Nomellini JF,
Bingle WH, Smit J, Leibovitz E, Lemaire M, Miras I, Salamitou S, Béguin P, Ohayon H,
Gounon P, Matuschek M, Koval SF (iunie 1997). „Functions of S-layers”. FEMS Microbiology
Reviews. 20 (1–2): 99–149. doi:10.1016/S0168-6445(97)00043-0 (https://doi.org/10.1016%2
FS0168-6445%2897%2900043-0). PMID 9276929 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/92
76929).
102. ^ Beachey EH (martie 1981). „Bacterial adherence: adhesin-receptor interactions mediating
the attachment of bacteria to mucosal surface”. The Journal of Infectious Diseases. 143 (3):
325–45. doi:10.1093/infdis/143.3.325 (https://doi.org/10.1093%2Finfdis%2F143.3.325).
PMID 7014727 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/7014727).
103. ^ Silverman PM (februarie 1997). „Towards a structural biology of bacterial conjugation”.
Molecular Microbiology. 23 (3): 423–29. doi:10.1046/j.1365-2958.1997.2411604.x (https://do
i.org/10.1046%2Fj.1365-2958.1997.2411604.x). PMID 9044277 (https://www.ncbi.nlm.nih.go
v/pubmed/9044277).
104. ^ Costa TR, Felisberto-Rodrigues C, Meir A, Prevost MS, Redzej A, Trokter M, Waksman G
(iunie 2015). „Secretion systems in Gram-negative bacteria: structural and mechanistic
insights”. Nature Reviews. Microbiology. 13 (6): 343–59. doi:10.1038/nrmicro3456 (https://do
i.org/10.1038%2Fnrmicro3456). PMID 25978706 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/259
78706).
105. ^ Stokes RW, Norris-Jones R, Brooks DE, Beveridge TJ, Doxsee D, Thorson LM (octombrie
2004). „The glycan-rich outer layer of the cell wall of Mycobacterium tuberculosis acts as an
antiphagocytic capsule limiting the association of the bacterium with macrophages” (https://w
ww.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC517526). Infection and Immunity. 72 (10): 5676–86.
doi:10.1128/IAI.72.10.5676-5686.2004 (https://doi.org/10.1128%2FIAI.72.10.5676-5686.200
4). PMC 517526 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC517526) . PMID 15385466
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15385466).
106. ^ Daffé M, Etienne G (1999). „The capsule of Mycobacterium tuberculosis and its
implications for pathogenicity”. Tubercle and Lung Disease. 79 (3): 153–69.
doi:10.1054/tuld.1998.0200 (https://doi.org/10.1054%2Ftuld.1998.0200). PMID 10656114 (htt
ps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10656114).
107. ^ Finlay BB, Falkow S (iunie 1997). „Common themes in microbial pathogenicity revisited” (h
ttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC232605). Microbiology and Molecular Biology
Reviews. 61 (2): 136–69. PMC 232605 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2326
05) . PMID 9184008 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9184008).
108. ^ Nicholson WL, Munakata N, Horneck G, Melosh HJ, Setlow P (septembrie 2000).
„Resistance of Bacillus endospores to extreme terrestrial and extraterrestrial environments”
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC99004). Microbiology and Molecular Biology
Reviews. 64 (3): 548–72. doi:10.1128/MMBR.64.3.548-572.2000 (https://doi.org/10.1128%2F
MMBR.64.3.548-572.2000). PMC 99004 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC990
04) . PMID 10974126 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10974126).
109. ^ a b McKenney PT, Driks A, Eichenberger P (ianuarie 2013). „The Bacillus subtilis
endospore: assembly and functions of the multilayered coat”. Nature Reviews. Microbiology.
11 (1): 33–44. doi:10.1038/nrmicro2921 (https://doi.org/10.1038%2Fnrmicro2921).
PMID 23202530 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23202530).
110. ^ Vreeland RH, Rosenzweig WD, Powers DW (octombrie 2000). „Isolation of a 250 million-
year-old halotolerant bacterium from a primary salt crystal”. Nature. 407 (6806): 897–900.
Bibcode:2000Natur.407..897V (http://adsabs.harvard.edu/abs/2000Natur.407..897V).
doi:10.1038/35038060 (https://doi.org/10.1038%2F35038060). PMID 11057666 (https://www.
ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11057666).
111. ^ Cano RJ, Borucki MK (mai 1995). „Revival and identification of bacterial spores in 25- to
40-million-year-old Dominican amber”. Science. 268 (5213): 1060–64.
Bibcode:1995Sci...268.1060C (http://adsabs.harvard.edu/abs/1995Sci...268.1060C).
doi:10.1126/science.7538699 (https://doi.org/10.1126%2Fscience.7538699). PMID 7538699
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/7538699).
112. ^ Nicholson WL, Schuerger AC, Setlow P (aprilie 2005). „The solar UV environment and
bacterial spore UV resistance: considerations for Earth-to-Mars transport by natural
processes and human spaceflight”. Mutation Research. 571 (1–2): 249–64.
doi:10.1016/j.mrfmmm.2004.10.012 (https://doi.org/10.1016%2Fj.mrfmmm.2004.10.012).
PMID 15748651 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15748651).
113. ^ Hatheway CL (ianuarie 1990). „Toxigenic clostridia” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/artic
les/PMC358141). Clinical Microbiology Reviews. 3 (1): 66–98. PMC 358141 (https://www.nc
bi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC358141) . PMID 2404569 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pub
med/2404569).
114. ^ Nealson KH (ianuarie 1999). „Post-Viking microbiology: new approaches, new data, new
insights”. Origins of Life and Evolution of the Biosphere. 29 (1): 73–93.
doi:10.1023/A:1006515817767 (https://doi.org/10.1023%2FA%3A1006515817767).
PMID 11536899 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11536899).
115. ^ Xu J (iunie 2006). „Microbial ecology in the age of genomics and metagenomics: concepts,
tools, and recent advances”. Molecular Ecology. 15 (7): 1713–31. doi:10.1111/j.1365-
294X.2006.02882.x (https://doi.org/10.1111%2Fj.1365-294X.2006.02882.x). PMID 16689892
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16689892).
116. ^ Zillig W (decembrie 1991). „Comparative biochemistry of Archaea and Bacteria”. Current
Opinion in Genetics & Development. 1 (4): 544–51. doi:10.1016/S0959-437X(05)80206-0 (htt
ps://doi.org/10.1016%2FS0959-437X%2805%2980206-0). PMID 1822288 (https://www.ncbi.
nlm.nih.gov/pubmed/1822288).
117. ^ a b c Victoria Herlea (1998). „Particularități specifice metabolismului bacterian”.
Microbiologie generală (https://web.archive.org/web/20190223184905/http://www.bio.unibuc.
ro/pdf/micro/documente_de_studiat/Herlea_Micro%20Generala%20139-142.pdf) (PDF).
Editura Universității din București. p. 139. Arhivat din original (http://www.bio.unibuc.ro/pdf/mi
cro/documente_de_studiat/Herlea_Micro%20Generala%20139-142.pdf) (PDF) la 23
februarie 2019. Accesat în 23 februarie 2019.
118. ^ „Heterotrophic Bacteria” (https://www.encyclopedia.com/science/encyclopedias-almanacs-t
ranscripts-and-maps/heterotrophic-bacteria), Encyclopedia.com, accesat în 20 martie 2019
119. ^ „Autotrophic Bacteria” (https://www.encyclopedia.com/science/encyclopedias-almanacs-tra
nscripts-and-maps/autotrophic-bacteria), Encyclopedia.com, accesat în 20 martie 2019
120. ^ Hellingwerf KJ, Crielaard W, Hoff WD, Matthijs HC, Mur LR, van Rotterdam BJ (1994).
„Photobiology of bacteria” (http://dare.uva.nl/personal/pure/en/publications/photobiology-of-b
acteria(61d4ae31-4ab8-4c2c-aeed-f9d9143155ca).html). Antonie van Leeuwenhoek
(Submitted manuscript). 65 (4): 331–47. doi:10.1007/BF00872217 (https://doi.org/10.1007%2
FBF00872217). PMID 7832590 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/7832590).
121. ^ Pfennig N (octombrie 1977). „Phototrophic green and purple bacteria: a comparative,
systematic survey”. Annual Review of Microbiology. 31 (1): 275–290.
doi:10.1146/annurev.mi.31.100177.001423 (https://doi.org/10.1146%2Fannurev.mi.31.10017
7.001423).
122. ^ a b Pfennig N (octombrie 1967). „Photosynthetic Bacteria”. Annual Review of Microbiology.
21: 285–324. doi:10.1146/annurev.mi.21.100167.001441 (https://doi.org/10.1146%2Fannure
v.mi.21.100167.001441).
123. ^ a b Thauer RK, Jungermann K, Decker K (martie 1977). „Energy conservation in
chemotrophic anaerobic bacteria” (https://mmbr.asm.org/content/mmbr/41/1/100.full.pdf)
(PDF) . Bacteriology Reviews. 41 (1): 100–180. PMID 860983 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/p
ubmed/860983).
124. ^ Friedrich CG, Rother D, Bardischewsky F, Quentmeier A, Fischer J (iulie 2001). „Oxidation
of Reduced Inorganic Sulfur Compounds by Bacteria: Emergence of a Common
Mechanism?”. Applied and Environmental Microbiology. 67 (7): 2873–2882.
doi:10.1128/AEM.67.7.2873-2882.2001 (https://doi.org/10.1128%2FAEM.67.7.2873-2882.20
01).
125. ^ a b c d Linda Bruslind, „Microbial Nutrition: Nutritional Types of Microorganisms” (https://we
b.archive.org/web/20190220122615/http://library.open.oregonstate.edu/microbiology/chapte
r/microbial-nutrition/), Oregon State University, arhivat din original (http://library.open.oregons
tate.edu/microbiology/chapter/microbial-nutrition/) la 20 februarie 2019, accesat în 20
februarie 2019
126. ^ a b Slonczewski JL, Foster JW. Microbiology: An Evolving Science (ed. 3). WW Norton &
Company. pp. 491–44.
127. ^ a b Zumft WG (decembrie 1997). „Cell biology and molecular basis of denitrification” (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC232623). Microbiology and Molecular Biology
Reviews. 61 (4): 533–616. PMC 232623 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC232
623) . PMID 9409151 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9409151).
128. ^ a b Drake HL, Daniel SL, Küsel K, Matthies C, Kuhner C, Braus-Stromeyer S (1997).
„Acetogenic bacteria: what are the in situ consequences of their diverse metabolic
versatilities?”. BioFactors. 6 (1): 13–24. doi:10.1002/biof.5520060103 (https://doi.org/10.100
2%2Fbiof.5520060103). PMID 9233536 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9233536).
129. ^ Volker Müller (2001). „Bacterial Fermentation” (https://pdfs.semanticscholar.org/370c/a9e2d
6f5525450098f3529e55bf7dfa5993d.pdf) (PDF). doi:10.1038/npg.els.0001415 (https://doi.org/
10.1038%2Fnpg.els.0001415).
130. ^ Dalton H (iunie 2005). „The Leeuwenhoek Lecture 2000 the natural and unnatural history
of methane-oxidizing bacteria” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1569495).
Philosophical Transactions of the Royal Society of London. Series B, Biological Sciences.
360 (1458): 1207–22. doi:10.1098/rstb.2005.1657 (https://doi.org/10.1098%2Frstb.2005.165
7). PMC 1569495 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1569495) .
PMID 16147517 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16147517).
131. ^ Zehr JP, Jenkins BD, Short SM, Steward GF (iulie 2003). „Nitrogenase gene diversity and
microbial community structure: a cross-system comparison”. Environmental Microbiology. 5
(7): 539–54. doi:10.1046/j.1462-2920.2003.00451.x (https://doi.org/10.1046%2Fj.1462-2920.
2003.00451.x). PMID 12823187 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12823187).
132. ^ Morel FM, Kraepiel AM, Amyot M (1998). „The chemical cycle and bioaccumulation of
mercury”. Annual Review of Ecology and Systematics. 29: 543–66.
doi:10.1146/annurev.ecolsys.29.1.543 (https://doi.org/10.1146%2Fannurev.ecolsys.29.1.54
3).
133. ^ Koch AL (2002). „Control of the bacterial cell cycle by cytoplasmic growth”. Critical Reviews
in Microbiology. 28 (1): 61–77. doi:10.1080/1040-840291046696 (https://doi.org/10.1080%2F
1040-840291046696). PMID 12003041 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12003041).
134. ^ Eagon RG (aprilie 1962). „Pseudomonas natriegens, a marine bacterium with a generation
time of less than 10 minutes” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC279347).
Journal of Bacteriology. 83 (4): 736–37. PMC 279347 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/artic
les/PMC279347) . PMID 13888946 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/13888946).
135. ^ Angert ER (martie 2005). „Alternatives to binary fission in bacteria”. Nature Reviews
Microbiology. 3 (3): 214–24. doi:10.1038/nrmicro1096 (https://doi.org/10.1038%2Fnrmicro10
96). PMID 15738949 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15738949).
136. ^ a b Dworkin M (septembrie 2007). „Myxobacteria”. Encyclopedia of Life Sciences (în
engleză). doi:10.1002/9780470015902.a0020391 (https://doi.org/10.1002%2F97804700159
02.a0020391).
137. ^ a b Lechevalier HA, Lechevalier MP (octombrie 1967). „Biology of Actinomycetes”. Annual
Review of Microbiology (în engleză). 21: 71–100. doi:10.1146/annurev.mi.21.100167.000443
(https://doi.org/10.1146%2Fannurev.mi.21.100167.000443).
138. ^ Hirsch P (octombrie 1974). „Budding Bacteria”. Annual Review of Microbiology (în
engleză). 28: 391–440. doi:10.1146/annurev.mi.28.100174.002135 (https://doi.org/10.1146%
2Fannurev.mi.28.100174.002135).
139. ^ Stewart EJ, Madden R, Paul G, Taddei F (februarie 2005). „Aging and death in an organism
that reproduces by morphologically symmetric division” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/art
icles/PMC546039). PLoS Biology. 3 (2): e45. doi:10.1371/journal.pbio.0030045 (https://doi.or
g/10.1371%2Fjournal.pbio.0030045). PMC 546039 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/article
s/PMC546039) . PMID 15685293 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15685293).
140. ^ a b c Thomson RB, Bertram H (decembrie 2001). „Laboratory diagnosis of central nervous
system infections”. Infectious Disease Clinics of North America. 15 (4): 1047–71.
doi:10.1016/S0891-5520(05)70186-0 (https://doi.org/10.1016%2FS0891-5520%2805%2970
186-0). PMID 11780267 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11780267).
141. ^ Paerl HW, Fulton RS, Moisander PH, Dyble J (aprilie 2001). „Harmful freshwater algal
blooms, with an emphasis on cyanobacteria”. TheScientificWorldJournal. 1: 76–113.
doi:10.1100/tsw.2001.16 (https://doi.org/10.1100%2Ftsw.2001.16). PMID 12805693 (https://w
ww.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12805693). PMC 6083932 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/a
rticles/PMC6083932/).
142. ^ Challis GL, Hopwood DA (noiembrie 2003). „Synergy and contingency as driving forces for
the evolution of multiple secondary metabolite production by Streptomyces species” (https://
www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC304118). Proceedings of the National Academy of
Sciences of the United States of America. 100 Suppl 2 (90002): 14555–61.
Bibcode:2003PNAS..10014555C (http://adsabs.harvard.edu/abs/2003PNAS..10014555C).
doi:10.1073/pnas.1934677100 (https://doi.org/10.1073%2Fpnas.1934677100). PMC 304118
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC304118) . PMID 12970466 (https://www.ncb
i.nlm.nih.gov/pubmed/12970466).
143. ^ Kooijman SA, Auger P, Poggiale JC, Kooi BW (august 2003). „Quantitative steps in
symbiogenesis and the evolution of homeostasis”. Biological Reviews of the Cambridge
Philosophical Society. 78 (3): 435–63. doi:10.1017/S1464793102006127 (https://doi.org/10.1
017%2FS1464793102006127). PMID 14558592 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/145
58592).
144. ^ Prats C, López D, Giró A, Ferrer J, Valls J (august 2006). „Individual-based modelling of
bacterial cultures to study the microscopic causes of the lag phase”. Journal of Theoretical
Biology. 241 (4): 939–53. doi:10.1016/j.jtbi.2006.01.029 (https://doi.org/10.1016%2Fj.jtbi.200
6.01.029). PMID 16524598 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16524598).
145. ^ M. H. Zwietering, I. Jongenburger, F. M. Rombouts, K. van 't Riet (1990). „Modeling of the
Bacterial Growth Curve” (https://web.archive.org/web/20190222042007/https://aem.asm.org/
content/aem/56/6/1875.full.pdf) (PDF). Applied and Environmental Microbiology. 56 (6):
1875–1881. PMID 16348228 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16348228). Arhivat din
original (https://aem.asm.org/content/aem/56/6/1875.full.pdf) (PDF) la 22 februarie 2019.
Accesat în 21 februarie 2019.
146. ^ Hecker M, Völker U (2001). General stress response of Bacillus subtilis and other bacteria.
Advances in Microbial Physiology. 44. pp. 35–91. doi:10.1016/S0065-2911(01)44011-2 (http
s://doi.org/10.1016%2FS0065-2911%2801%2944011-2). ISBN 978-0-12-027744-5.
PMID 11407115 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11407115).
147. ^ Slonczewski JL, Foster JW. Microbiology: An Evolving Science (ed. 3). WW Norton &
Company. p. 143.
148. ^ Mattick, John S (2002). „Type IV Pili and Twitching Motility”. Annual Review of
Microbiology. 56: 289–314. doi:10.1146/annurev.micro.56.012302.160938 (https://doi.org/10.
1146%2Fannurev.micro.56.012302.160938). PMID 12142488 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pubmed/12142488).
149. ^ Merz AJ, So M, Sheetz MP (septembrie 2000). „Pilus retraction powers bacterial twitching
motility”. Nature. 407 (6800): 98–102. Bibcode:2000Natur.407...98M (http://adsabs.harvard.e
du/abs/2000Natur.407...98M). doi:10.1038/35024105 (https://doi.org/10.1038%2F35024105).
PMID 10993081 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10993081).
150. ^ a b c Bardy SL, Ng SY, Jarrell KF (februarie 2003). „Prokaryotic motility structures”.
Microbiology. 149 (Pt 2): 295–304. doi:10.1099/mic.0.25948-0 (https://doi.org/10.1099%2Fmi
c.0.25948-0). PMID 12624192 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12624192).
151. ^ Macnab RM (decembrie 1999). „The bacterial flagellum: reversible rotary propellor and
type III export apparatus” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC103673). Journal of
Bacteriology. 181 (23): 7149–53. PMC 103673 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/P
MC103673) . PMID 10572114 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10572114).
152. ^ Wu M, Roberts JW, Kim S, Koch DL, DeLisa MP (iulie 2006). „Collective bacterial
dynamics revealed using a three-dimensional population-scale defocused particle tracking
technique” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1489374). Applied and
Environmental Microbiology. 72 (7): 4987–94. doi:10.1128/AEM.00158-06 (https://doi.org/10.
1128%2FAEM.00158-06). PMC 1489374 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC14
89374) . PMID 16820497 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16820497).
153. ^ Lux R, Shi W (iulie 2004). „Chemotaxis-guided movements in bacteria”. Critical Reviews in
Oral Biology and Medicine. 15 (4): 207–20. doi:10.1177/154411130401500404 (https://doi.or
g/10.1177%2F154411130401500404). PMID 15284186 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubm
ed/15284186).
154. ^ Schweinitzer T, Josenhans C (iulie 2010). „Bacterial energy taxis: a global strategy?” (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2886117). Archives of Microbiology. 192 (7):
507–20. doi:10.1007/s00203-010-0575-7 (https://doi.org/10.1007%2Fs00203-010-0575-7).
PMC 2886117 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2886117) . PMID 20411245
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20411245).
155. ^ Frankel RB, Bazylinski DA, Johnson MS, Taylor BL (august 1997). „Magneto-aerotaxis in
marine coccoid bacteria” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1180996).
Biophysical Journal. 73 (2): 994–1000. Bibcode:1997BpJ....73..994F (http://adsabs.harvard.e
du/abs/1997BpJ....73..994F). doi:10.1016/S0006-3495(97)78132-3 (https://doi.org/10.1016%
2FS0006-3495%2897%2978132-3). PMC 1180996 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/article
s/PMC1180996) . PMID 9251816 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9251816).
156. ^ Goldberg MB (decembrie 2001). „Actin-based motility of intracellular microbial pathogens”
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC99042). Microbiology and Molecular Biology
Reviews. 65 (4): 595–626, table of contents. doi:10.1128/MMBR.65.4.595-626.2001 (https://d
oi.org/10.1128%2FMMBR.65.4.595-626.2001). PMC 99042 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/p
mc/articles/PMC99042) . PMID 11729265 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/1172926
5).
157. ^ Dusenbery, David B (1996). Life at Small Scale. Scientific American Library. ISBN: 0-7167-
5060-0.
158. ^ a b Shapiro JA (1998). „Thinking about bacterial populations as multicellular organisms” (htt
ps://web.archive.org/web/20110717183759/http://www.sci.uidaho.edu/newton/math501/Sp0
5/Shapiro.pdf) (PDF). Annual Review of Microbiology. 52: 81–104.
doi:10.1146/annurev.micro.52.1.81 (https://doi.org/10.1146%2Fannurev.micro.52.1.81).
PMID 9891794 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9891794). Arhivat din original (http://w
ww.sci.uidaho.edu/newton/math501/Sp05/Shapiro.pdf) (PDF) la 17 iulie 2011.
159. ^ a b Costerton JW, Lewandowski Z, Caldwell DE, Korber DR, Lappin-Scott HM (1995).
„Microbial biofilms”. Annual Review of Microbiology. 49: 711–45.
doi:10.1146/annurev.mi.49.100195.003431 (https://doi.org/10.1146%2Fannurev.mi.49.10019
5.003431). PMID 8561477 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8561477).
160. ^ Miller MB, Bassler BL (2001). „Quorum sensing in bacteria”. Annual Review of
Microbiology. 55: 165–99. doi:10.1146/annurev.micro.55.1.165 (https://doi.org/10.1146%2Fa
nnurev.micro.55.1.165). PMID 11544353 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11544353).
161. ^ Nakabachi A, Yamashita A, Toh H, Ishikawa H, Dunbar HE, Moran NA, Hattori M
(octombrie 2006). „The 160-kilobase genome of the bacterial endosymbiont Carsonella”.
Science. 314 (5797): 267. doi:10.1126/science.1134196 (https://doi.org/10.1126%2Fscience.
1134196). PMID 17038615 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17038615).
162. ^ Pradella S, Hans A, Spröer C, Reichenbach H, Gerth K, Beyer S (decembrie 2002).
„Characterisation, genome size and genetic manipulation of the myxobacterium Sorangium
cellulosum So ce56”. Archives of Microbiology. 178 (6): 484–92. doi:10.1007/s00203-002-
0479-2 (https://doi.org/10.1007%2Fs00203-002-0479-2). PMID 12420170 (https://www.ncbi.n
lm.nih.gov/pubmed/12420170).
163. ^ Hinnebusch J, Tilly K (decembrie 1993). „Linear plasmids and chromosomes in bacteria”.
Molecular Microbiology. 10 (5): 917–22. doi:10.1111/j.1365-2958.1993.tb00963.x (https://doi.
org/10.1111%2Fj.1365-2958.1993.tb00963.x). PMID 7934868 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pubmed/7934868).
164. ^ Lin YS, Kieser HM, Hopwood DA, Chen CW (decembrie 1993). „The chromosomal DNA of
Streptomyces lividans 66 is linear”. Molecular Microbiology. 10 (5): 923–33.
doi:10.1111/j.1365-2958.1993.tb00964.x (https://doi.org/10.1111%2Fj.1365-2958.1993.tb009
64.x). PMID 7934869 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/7934869).
165. ^ Val ME, Soler-Bistué A, Bland MJ, Mazel D (decembrie 2014). „Management of multipartite
genomes: the Vibrio cholerae model”. Current Opinion in Microbiology. 22: 120–26.
doi:10.1016/j.mib.2014.10.003 (https://doi.org/10.1016%2Fj.mib.2014.10.003).
PMID 25460805 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25460805).
166. ^ Kado CI (octombrie 2014). Historical Events That Spawned the Field of Plasmid Biology.
Microbiology Spectrum. 2. p. 3. doi:10.1128/microbiolspec.PLAS-0019-2013 (https://doi.org/1
0.1128%2Fmicrobiolspec.PLAS-0019-2013). ISBN 9781555818975. PMID 26104369 (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26104369).
167. ^ Belfort M, Reaban ME, Coetzee T, Dalgaard JZ (iulie 1995). „Prokaryotic introns and
inteins: a panoply of form and function” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1771
15). Journal of Bacteriology. 177 (14): 3897–903. doi:10.1128/jb.177.14.3897-3903.1995 (htt
ps://doi.org/10.1128%2Fjb.177.14.3897-3903.1995). PMC 177115 (https://www.ncbi.nlm.nih.
gov/pmc/articles/PMC177115) . PMID 7608058 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/7608
058).
168. ^ Denamur E, Matic I (mai 2006). „Evolution of mutation rates in bacteria”. Molecular
Microbiology. 60 (4): 820–7. doi:10.1111/j.1365-2958.2006.05150.x (https://doi.org/10.1111%
2Fj.1365-2958.2006.05150.x). PMID 16677295 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16677
295).
169. ^ Wright BE (mai 2004). „Stress-directed adaptive mutations and evolution”. Molecular
Microbiology. 52 (3): 643–50. doi:10.1111/j.1365-2958.2004.04012.x (https://doi.org/10.111
1%2Fj.1365-2958.2004.04012.x). PMID 15101972 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15
101972).
170. ^ Chen I, Dubnau D (martie 2004). „DNA uptake during bacterial transformation”. Nature
Reviews. Microbiology. 2 (3): 241–9. doi:10.1038/nrmicro844 (https://doi.org/10.1038%2Fnr
micro844). PMID 15083159 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15083159).
171. ^ Johnsborg O, Eldholm V, Håvarstein LS (decembrie 2007). „Natural genetic transformation:
prevalence, mechanisms and function”. Research in Microbiology. 158 (10): 767–78.
doi:10.1016/j.resmic.2007.09.004 (https://doi.org/10.1016%2Fj.resmic.2007.09.004).
PMID 17997281 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17997281).
172. ^ Bernstein H, Bernstein C, Michod RE (2012). "DNA repair as the primary adaptive function
of sex in bacteria and eukaryotes". Chapter 1: pp. 1–49 in: DNA Repair: New Research,
Sakura Kimura and Sora Shimizu (eds.). Nova Sci. Publ., Hauppauge, NY ISBN: 978-1-
62100-808-8.
173. ^ Brüssow H, Canchaya C, Hardt WD (septembrie 2004). „Phages and the evolution of
bacterial pathogens: from genomic rearrangements to lysogenic conversion” (https://www.nc
bi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC515249). Microbiology and Molecular Biology Reviews. 68
(3): 560–602, table of contents. doi:10.1128/MMBR.68.3.560-602.2004 (https://doi.org/10.112
8%2FMMBR.68.3.560-602.2004). PMC 515249 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/P
MC515249) . PMID 15353570 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15353570).
174. ^ Bickle TA, Krüger DH (iunie 1993). „Biology of DNA restriction” (https://www.ncbi.nlm.nih.g
ov/pmc/articles/PMC372918). Microbiological Reviews. 57 (2): 434–50. PMC 372918 (https://
www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC372918) . PMID 8336674 (https://www.ncbi.nlm.nih.
gov/pubmed/8336674).
175. ^ Barrangou R, Fremaux C, Deveau H, Richards M, Boyaval P, Moineau S, Romero DA,
Horvath P (martie 2007). „CRISPR provides acquired resistance against viruses in
prokaryotes”. Science. 315 (5819): 1709–12. Bibcode:2007Sci...315.1709B (http://adsabs.ha
rvard.edu/abs/2007Sci...315.1709B). doi:10.1126/science.1138140 (https://doi.org/10.1126%
2Fscience.1138140). PMID 17379808 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17379808).
176. ^ Brouns SJ, Jore MM, Lundgren M, Westra ER, Slijkhuis RJ, Snijders AP, Dickman MJ,
Makarova KS, Koonin EV, van der Oost J (august 2008). „Small CRISPR RNAs guide
antiviral defense in prokaryotes” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5898235).
Science. 321 (5891): 960–64. Bibcode:2008Sci...321..960B (http://adsabs.harvard.edu/abs/2
008Sci...321..960B). doi:10.1126/science.1159689 (https://doi.org/10.1126%2Fscience.1159
689). PMC 5898235 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5898235) .
PMID 18703739 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18703739).
177. ^ Michod RE, Bernstein H, Nedelcu AM (mai 2008). „Adaptive value of sex in microbial
pathogens” (http://www.hummingbirds.arizona.edu/Faculty/Michod/Downloads/IGE%20revie
w%20sex.pdf) (PDF). Infection, Genetics and Evolution. 8 (3): 267–85.
doi:10.1016/j.meegid.2008.01.002 (https://doi.org/10.1016%2Fj.meegid.2008.01.002).
PMID 18295550 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18295550). Arhivat (https://web.archi
ve.org/web/20161230121043/http://www.hummingbirds.arizona.edu/Faculty/Michod/Downlo
ads/IGE%20review%20sex.pdf) (PDF) din originalul de la 30 decembrie 2016.
178. ^ Hastings PJ, Rosenberg SM, Slack A (septembrie 2004). „Antibiotic-induced lateral transfer
of antibiotic resistance”. Trends in Microbiology. 12 (9): 401–14.
doi:10.1016/j.tim.2004.07.003 (https://doi.org/10.1016%2Fj.tim.2004.07.003).
PMID 15337159 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15337159).
179. ^ Davison J (septembrie 1999). „Genetic exchange between bacteria in the environment”.
Plasmid. 42 (2): 73–91. doi:10.1006/plas.1999.1421 (https://doi.org/10.1006%2Fplas.1999.1
421). PMID 10489325 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10489325).
180. ^ a b Boucher Y, Douady CJ, Papke RT, Walsh DA, Boudreau ME, Nesbø CL, Case RJ,
Doolittle WF (2003). „Lateral gene transfer and the origins of prokaryotic groups”. Annual
Review of Genetics. 37: 283–328. doi:10.1146/annurev.genet.37.050503.084247 (https://doi.
org/10.1146%2Fannurev.genet.37.050503.084247). PMID 14616063 (https://www.ncbi.nlm.n
ih.gov/pubmed/14616063).
181. ^ Olsen GJ, Woese CR, Overbeek R (ianuarie 1994). „The winds of (evolutionary) change:
breathing new life into microbiology” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC20500
7). Journal of Bacteriology. 176 (1): 1–6. doi:10.2172/205047 (https://doi.org/10.2172%2F205
047). PMC 205007 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC205007) .
PMID 8282683 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8282683).
182. ^ Trüper, HG, Tindall, BJ (28 noiembrie 2005). „The Role of the ICSP (International
Committee on Systematics of Prokaryotes) in the Nomenclature and Taxonomy of
Prokaryotes” (https://web.archive.org/web/20070819070745/http://www.the-icsp.org/misc/ICS
P_intro.htm) (în engleză). ICSP. Arhivat din original (http://www.the-icsp.org/misc/ICSP_intro.
htm) la 19 august 2007. Accesat în 2 septembrie 2008.
183. ^ Euzéby, JP (2008). „List of Prokaryotic names with Standing in Nomenclature (LPSN)” (http
s://web.archive.org/web/20101230104903/http://www.bacterio.cict.fr/) (în engleză). Arhivat
din original (http://www.bacterio.cict.fr/) la 30 decembrie 2010. Accesat în 2 septembrie 2008.
184. ^ „IJSEM Home” (http://ijs.sgmjournals.org/). Ijs.sgmjournals.org. 28 octombrie 2011. Arhivat
(https://web.archive.org/web/20111019160924/http://ijs.sgmjournals.org/) din originalul de la
19 octombrie 2011. Accesat în 4 noiembrie 2011.
185. ^ „Bergey's Manual Trust” (http://www.bergeys.org/). Bergeys.org. Arhivat (https://web.archiv
e.org/web/20111107002356/http://www.bergeys.org/) din originalul de la 7 noiembrie 2011.
Accesat în 4 noiembrie 2011.
186. ^ Doolittle RF (iunie 2005). „Evolutionary aspects of whole-genome biology”. Current
Opinion in Structural Biology. 15 (3): 248–53. doi:10.1016/j.sbi.2005.04.001 (https://doi.org/1
0.1016%2Fj.sbi.2005.04.001). PMID 15963888 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15963
888).
187. ^ a b Baron S, Medical Microbiology (ediția a 4-a). Galveston (TX): University of Texas
Medical Branch at Galveston (1996), capitolul 10: Principles of Diagnosis; PMID: 21413287
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21413287)
188. ^ Ryan KJ; Ray CG (editors) (2004). Sherris Medical Microbiology (ed. 4th ed.). McGraw Hill.
pp. 232 – 233. ISBN 0-8385-8529-9.
189. ^ Woods GL, Walker DH (iulie 1996). „Detection of infection or infectious agents by use of
cytologic and histologic stains” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC172900).
Clinical Microbiology Reviews. 9 (3): 382–404. PMC 172900 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/p
mc/articles/PMC172900) . PMID 8809467 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8809467).
190. ^ Lyons NF, Taylor JD (decembrie 1990). „Serological detection and identification of bacteria
from plants by the conjugated Staphylococcus aureus slide agglutination test”. Plant
Pathology. 39 (4): 584–590. doi:10.1111/j.1365-3059.1990.tb02537.x (https://doi.org/10.111
1%2Fj.1365-3059.1990.tb02537.x).
191. ^ Weinstein MP (martie 1994). „Clinical importance of blood cultures”. Clinics in Laboratory
Medicine. 14 (1): 9–16. PMID 8181237 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8181237).
192. ^ Louie M, Louie L, Simor AE (august 2000). „The role of DNA amplification technology in the
diagnosis of infectious diseases” (http://www.cmaj.ca/cgi/content/full/163/3/301). CMAJ. 163
(3): 301–09. PMC 80298 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC80298) .
PMID 10951731 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/10951731). Arhivat (https://web.archi
ve.org/web/20060614185831/http://www.cmaj.ca/cgi/content/full/163/3/301) din originalul de
la 14 iunie 2006.
193. ^ Oliver JD (februarie 2005). „The viable but nonculturable state in bacteria” (https://web.arch
ive.org/web/20070928032546/http://www.msk.or.kr/jsp/view_old_journalD.jsp?paperSeq=21
34). Journal of Microbiology. 43 Spec No: 93–100. PMID 15765062 (https://www.ncbi.nlm.ni
h.gov/pubmed/15765062). Arhivat din original (http://www.msk.or.kr/jsp/view_old_journalD.js
p?paperSeq=2134) la 28 septembrie 2007.
194. ^ Euzéby JP (8 decembrie 2011). „Number of published names” (https://web.archive.org/we
b/20120119210136/http://www.bacterio.cict.fr/number.html). List of Prokaryotic names with
Standing in Nomenclature. Arhivat din original (http://www.bacterio.cict.fr/number.html) la 19
ianuarie 2012. Accesat în 10 decembrie 2011.
195. ^ Curtis TP, Sloan WT, Scannell JW (august 2002). „Estimating prokaryotic diversity and its
limits” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC124953). Proceedings of the National
Academy of Sciences of the United States of America. 99 (16): 10494–9.
Bibcode:2002PNAS...9910494C (http://adsabs.harvard.edu/abs/2002PNAS...9910494C).
doi:10.1073/pnas.142680199 (https://doi.org/10.1073%2Fpnas.142680199). PMC 124953 (h
ttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC124953) . PMID 12097644 (https://www.ncbi.n
lm.nih.gov/pubmed/12097644).
196. ^ Schloss PD, Handelsman J (decembrie 2004). „Status of the microbial census” (https://ww
w.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC539005). Microbiology and Molecular Biology Reviews.
68 (4): 686–91. doi:10.1128/MMBR.68.4.686-691.2004 (https://doi.org/10.1128%2FMMBR.6
8.4.686-691.2004). PMC 539005 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC539005) .
PMID 15590780 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15590780).
197. ^ Cheryl P. Andam & J. Peter Gogarten 2011. Biased gene transfer in microbial evolution.
Figure 1 --| Phylogenetic analysis of bacterial tyrosyl-tRNA synthetase amino acid
sequences and the corresponding concatenated 16S–23S ribosomal RNA phylogeny. (http://
www.nature.com/nrmicro/journal/v9/n7/fig_tab/nrmicro2593_F1.html) Nature Reviews
Microbiology 9, 543-555 doi:10.1038/nrmicro2593
198. ^ a b Achenbach-Richter L, Gupta R, Stetter KO (februarie 1987). „Were the original
eubacteria thermophiles?”. Systematic and Applied Microbiology. 9 (1-2): 34–39.
doi:10.1016/S0723-2020(87)80053-X (https://doi.org/10.1016%2FS0723-2020%2887%2980
053-X). PMID 11542087 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11542087).
199. ^ Gupta, R. S. (2005). Molecular Sequences and the Early History of Life. In "Microbial
Phylogeny and Evolution: Concepts and Controversies" (J. Sapp, Ed.), Oxford University
Press, New York. Web: Branching Order of Bacterial Phyla. (http://www.bacterialphylogeny.c
om/bacteria.html)
200. ^ Boussau, Bastien et al 2008. Accounting for horizontal gene transfers explains conflicting
hypotheses regarding the position of aquificales in the phylogeny of Bacteria. (http://www.bio
medcentral.com/1471-2148/8/272) BMC Evolutionary Biology, 8:272 doi:10.1186/1471-2148-
8-272
201. ^ Fisher, Bruce; Harvey, Richard P; Champe, Pamela C (2007). „Chapter 33”. Lippincott's
Illustrated Reviews: Microbiology (Lippincott's Illustrated Reviews Series). Hagerstwon, MD:
Lippincott Williams & Wilkins. pp. 367–92. ISBN 978-0-7817-8215-9.
202. ^ a b Bäckhed F, Ley RE, Sonnenburg JL, Peterson DA (25 martie 2005). „Host-bacterial
mutualism in the human intestine” (http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.
618.1295&rep=rep1&type=pdf). Science. 307 (5717): 1915–1920.
doi:10.1126/science.1104816 (https://doi.org/10.1126%2Fscience.1104816).
203. ^ Chow J, Melanie L, Shen Y, Khosravi A, Mazmanian SK (2010). „Chapter 8 - Host–
Bacterial Symbiosis in Health and Disease”. Advances in Immunology. 107: 243–274.
doi:10.1016/B978-0-12-381300-8.00008-3 (https://doi.org/10.1016%2FB978-0-12-381300-8.
00008-3).
204. ^ a b CL Gyles, JF Prescott, JG Songer, CO Thoen (2008). Pathogenesis of bacterial
infections in animals (https://books.google.ro/books?hl=ro&lr=&id=-aPESRdyx9kC) (în
engleză). Wiley-Blackwell. ISBN 978-0-470-34483-5.
205. ^ H. Barzantny, I. Brune, A. Tauch (iulie 2011). „Molecular basis of human body odour
formation: insights deduced from corynebacterial genome sequences”. International Journal
of Cosmetic Science. 34 (1): 2–11. doi:10.1111/j.1468-2494.2011.00669.x (https://doi.org/10.
1111%2Fj.1468-2494.2011.00669.x).
206. ^ Martin MO (septembrie 2002). „Predatory prokaryotes: an emerging research opportunity”.
Journal of Molecular Microbiology and Biotechnology. 4 (5): 467–77. PMID 12432957 (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12432957).
207. ^ Velicer GJ, Stredwick KL (august 2002). „Experimental social evolution with Myxococcus
xanthus”. Antonie van Leeuwenhoek. 81 (1–4): 155–64. doi:10.1023/A:1020546130033 (http
s://doi.org/10.1023%2FA%3A1020546130033). PMID 12448714 (https://www.ncbi.nlm.nih.g
ov/pubmed/12448714).
208. ^ Gromov BV (1972). „Electron Microscope Study of Parasitism by Bdellovibrio
Chorellavorus Bacteria on Cells of the Green Alga Chorella Vulgaris”. Tsitologiya. 14 (2):
256–60.
209. ^ Guerrero R, Pedros-Alio C, Esteve I, Mas J, Chase D, Margulis L (aprilie 1986). „Predatory
prokaryotes: predation and primary consumption evolved in bacteria” (https://www.ncbi.nlm.ni
h.gov/pmc/articles/PMC323246). Proceedings of the National Academy of Sciences of the
United States of America. 83 (7): 2138–42. Bibcode:1986PNAS...83.2138G (http://adsabs.har
vard.edu/abs/1986PNAS...83.2138G). doi:10.1073/pnas.83.7.2138 (https://doi.org/10.1073%
2Fpnas.83.7.2138). PMC 323246 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC323246) .
PMID 11542073 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11542073).
210. ^ Velicer GJ, Mendes-Soares H (ianuarie 2009). „Bacterial predators”. Current Biology. 19
(2): R55–56. doi:10.1016/j.cub.2008.10.043 (https://doi.org/10.1016%2Fj.cub.2008.10.043).
PMID 19174136 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19174136).
211. ^ Stams AJ, de Bok FA, Plugge CM, van Eekert MH, Dolfing J, Schraa G (martie 2006).
„Exocellular electron transfer in anaerobic microbial communities”. Environmental
Microbiology. 8 (3): 371–82. doi:10.1111/j.1462-2920.2006.00989.x (https://doi.org/10.1111%
2Fj.1462-2920.2006.00989.x). PMID 16478444 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16478
444).
212. ^ Barea JM, Pozo MJ, Azcón R, Azcón-Aguilar C (iulie 2005). „Microbial co-operation in the
rhizosphere”. Journal of Experimental Botany. 56 (417): 1761–78. doi:10.1093/jxb/eri197 (htt
ps://doi.org/10.1093%2Fjxb%2Feri197). PMID 15911555 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubm
ed/15911555).
213. ^ O'Hara AM, Shanahan F (iulie 2006). „The gut flora as a forgotten organ” (https://www.ncbi.
nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1500832). EMBO Reports. 7 (7): 688–93.
doi:10.1038/sj.embor.7400731 (https://doi.org/10.1038%2Fsj.embor.7400731).
PMC 1500832 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1500832) . PMID 16819463
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16819463).
214. ^ Zoetendal EG, Vaughan EE, de Vos WM (martie 2006). „A microbial world within us”.
Molecular Microbiology. 59 (6): 1639–50. doi:10.1111/j.1365-2958.2006.05056.x (https://doi.
org/10.1111%2Fj.1365-2958.2006.05056.x). PMID 16553872 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pubmed/16553872).
215. ^ Gorbach SL (februarie 1990). „Lactic acid bacteria and human health”. Annals of Medicine.
22 (1): 37–41. doi:10.3109/07853899009147239 (https://doi.org/10.3109%2F078538990091
47239). PMID 2109988 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/2109988).
216. ^ Salminen SJ, Gueimonde M, Isolauri E (mai 2005). „Probiotics that modify disease risk”.
The Journal of Nutrition. 135 (5): 1294–98. doi:10.1093/jn/135.5.1294 (https://doi.org/10.109
3%2Fjn%2F135.5.1294). PMID 15867327 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15867327).
217. ^ Erin Gill & Fiona Brinkman 2011, The proportional lack of archaeal pathogens: Do
viruses/phages hold the key? (http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3504072/)
Bioessays. Aprilie 2011; 33(4): 248–254.
218. ^ Fish DN (februarie 2002). „Optimal antimicrobial therapy for sepsis”. American Journal of
Health-System Pharmacy. 59 Suppl 1: S13–19. PMID 11885408 (https://www.ncbi.nlm.nih.g
ov/pubmed/11885408).
219. ^ Walker DH (iulie 2017). „Rickettsiae and Rickettsial Infections: The Current State of
Knowledge” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17582568/). Clinical Infectious Diseases.
45 Suppl 1: S39–S44. doi:10.1086/518145 (https://doi.org/10.1086%2F518145).
220. ^ Belland RJ, Ouellette SP, Gieffers J, Byrne GI (februarie 2004). „Chlamydia pneumoniae
and atherosclerosis”. Cellular Microbiology. 6 (2): 117–27. doi:10.1046/j.1462-
5822.2003.00352.x (https://doi.org/10.1046%2Fj.1462-5822.2003.00352.x). PMID 14706098
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/14706098).
221. ^ Heise ER (februarie 1982). „Diseases associated with immunosuppression” (https://www.n
cbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1568899). Environmental Health Perspectives. 43: 9–19.
doi:10.2307/3429162 (https://doi.org/10.2307%2F3429162). JSTOR 3429162 (https://www.js
tor.org/stable/3429162). PMC 1568899 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1568
899) . PMID 7037390 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/7037390).
222. ^ Saiman L (2004). „Microbiology of early CF lung disease”. Paediatric Respiratory Reviews.
5 Suppl A: S367–69. doi:10.1016/S1526-0542(04)90065-6 (https://doi.org/10.1016%2FS152
6-0542%2804%2990065-6). PMID 14980298 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/149802
98).
223. ^ Yonath A, Bashan A (2004). „Ribosomal crystallography: initiation, peptide bond formation,
and amino acid polymerization are hampered by antibiotics”. Annual Review of Microbiology.
58: 233–51. doi:10.1146/annurev.micro.58.030603.123822 (https://doi.org/10.1146%2Fannur
ev.micro.58.030603.123822). PMID 15487937 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15487
937).
224. ^ Khachatourians GG (noiembrie 1998). „Agricultural use of antibiotics and the evolution and
transfer of antibiotic-resistant bacteria” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC12297
82). CMAJ. 159 (9): 1129–36. PMC 1229782 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC
1229782) . PMID 9835883 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9835883).
225. ^ Kaye SK, Pogue JM (24 octombrie 2015). „Infections Caused by Resistant Gram‐Negative
Bacteria: Epidemiology and Management”. Pharmacotherapy. 35 (10): 949–62.
doi:10.1002/phar.1636 (https://doi.org/10.1002%2Fphar.1636).
226. ^ McDonnell G, Russell AD (ianuarie 1999). „Antiseptics and Disinfectants: Activity, Action,
and Resistance”. Clinical Microbiology Reviews. 12 (1): 147–79. doi:10.1128/CMR.12.1.147
(https://doi.org/10.1128%2FCMR.12.1.147).
227. ^ Corbel MJ (aprilie 1997). „Brucellosis: an overview”. Emerging infectious diseases. 3 (2):
213–221. doi:10.3201/eid0302.970219 (https://doi.org/10.3201%2Feid0302.970219).
PMID 9204307 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9204307).
228. ^ Mock M, Fouet A (octombrie 2001). „Anthrax”. Annual Review of Microbiology. 55: 647–
671. doi:10.1146/annurev.micro.55.1.647 (https://doi.org/10.1146%2Fannurev.micro.55.1.64
7).
229. ^ JB Kaper, JG Morris, Jr, MM Levine (ianuarie 1995). „Cholera”. Clinical Microbiology
Reviews. 8 (1): 48–86. doi:10.1128/CMR.8.1.48 (https://doi.org/10.1128%2FCMR.8.1.48).
230. ^ Pappenheimer AM Jr., Michael Gill D (octombrie 1973). „Diphtheria”. Science. 182: 353–
358. JSTOR 1737276 (https://www.jstor.org/stable/1737276).
231. ^ Bonnetblanc JM, Bédane C (august 2012). „Erysipelas”. American Journal of Clinical
Dermatology. 4 (3): 157–163. doi:10.2165/00128071-200304030-00002 (https://doi.org/10.21
65%2F00128071-200304030-00002).
232. ^ Maurin M, Raoult D (octombrie 1999). „Q Fever”. Clinical Microbiology Reviews. 12 (4):
518–553. doi:10.1128/CMR.12.4.518 (https://doi.org/10.1128%2FCMR.12.4.518).
233. ^ Crump JA, Mintz ED (ianuarie 2010). „Global Trends in Typhoid and Paratyphoid Fever”.
Clinical Infectious Diseases. 50 (2): 241–246. doi:10.1086/649541 (https://doi.org/10.1086%
2F649541).
234. ^ JE Stout, VL Yu (septembrie 1997). „Legionellosis”. New England Journal of Medicine.
337: 682–687. doi:10.1056/NEJM199709043371006 (https://doi.org/10.1056%2FNEJM1997
09043371006).
235. ^ Anevlavis S, Bouros D (2010). „Community acquired bacterial pneumonia”. Expert Opinion
on Pharmacotherapy. 11 (3): 361–74. doi:10.1517/14656560903508770 (https://doi.org/10.1
517%2F14656560903508770). PMID 20085502 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/2008
5502).
236. ^ Kumar V, Abbas AK, Fausto N, Mitchell RN (2007). Robbins Basic Pathology (ed. 8th).
Saunders Elsevier. pp. 516–522. ISBN 978-1-4160-2973-1.
237. ^ Cook TM, Protheroe RT, Handel JM (septembrie 2001). „Tetanus: a review of the literature”.
British Journal of Anesthesia. 87 (3): 477–487. doi:10.1093/bja/87.3.477 (https://doi.org/10.10
93%2Fbja%2F87.3.477).
238. ^ Johnson ME, Lucey JA (aprilie 2006). „Major technological advances and trends in
cheese”. Journal of Dairy Science. 89 (4): 1174–8. doi:10.3168/jds.S0022-0302(06)72186-5
(https://doi.org/10.3168%2Fjds.S0022-0302%2806%2972186-5). PMID 16537950 (https://w
ww.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16537950).
239. ^ Hagedorn S, Kaphammer B (1994). „Microbial biocatalysis in the generation of flavor and
fragrance chemicals”. Annual Review of Microbiology. 48: 773–800.
doi:10.1146/annurev.mi.48.100194.004013 (https://doi.org/10.1146%2Fannurev.mi.48.10019
4.004013). PMID 7826026 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/7826026).
240. ^ Cohen Y (decembrie 2002). „Bioremediation of oil by marine microbial mats”. International
Microbiology. 5 (4): 189–93. doi:10.1007/s10123-002-0089-5 (https://doi.org/10.1007%2Fs10
123-002-0089-5). PMID 12497184 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12497184).
241. ^ Neves LC, Miyamura TT, Moraes DA, Penna TC, Converti A (2006). „Biofiltration methods
for the removal of phenolic residues”. Applied Biochemistry and Biotechnology. 129-132:
130–52. doi:10.1385/ABAB:129:1:130 (https://doi.org/10.1385%2FABAB%3A129%3A1%3A
130). PMID 16915636 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16915636).
242. ^ Liese A, Filho MV (decembrie 1999). „Production of fine chemicals using biocatalysis”.
Current Opinion in Biotechnology. 10 (6): 595–603. doi:10.1016/S0958-1669(99)00040-3 (htt
ps://doi.org/10.1016%2FS0958-1669%2899%2900040-3). PMID 10600695 (https://www.ncb
i.nlm.nih.gov/pubmed/10600695).
243. ^ Aronson AI, Shai Y (februarie 2001). „Why Bacillus thuringiensis insecticidal toxins are so
effective: unique features of their mode of action”. FEMS Microbiology Letters. 195 (1): 1–8.
doi:10.1111/j.1574-6968.2001.tb10489.x (https://doi.org/10.1111%2Fj.1574-6968.2001.tb104
89.x). PMID 11166987 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11166987).
244. ^ Bozsik A (iulie 2006). „Susceptibility of adult Coccinella septempunctata (Coleoptera:
Coccinellidae) to insecticides with different modes of action”. Pest Management Science. 62
(7): 651–54. doi:10.1002/ps.1221 (https://doi.org/10.1002%2Fps.1221). PMID 16649191 (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16649191).
245. ^ Chattopadhyay A, Bhatnagar NB, Bhatnagar R (2004). „Bacterial insecticidal toxins”.
Critical Reviews in Microbiology. 30 (1): 33–54. doi:10.1080/10408410490270712 (https://do
i.org/10.1080%2F10408410490270712). PMID 15116762 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pub
med/15116762).
246. ^ Serres MH, Gopal S, Nahum LA, Liang P, Gaasterland T, Riley M (2001). „A functional
update of the Escherichia coli K-12 genome” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC
56896). Genome Biology. 2 (9): RESEARCH0035. doi:10.1186/gb-2001-2-9-research0035
(https://doi.org/10.1186%2Fgb-2001-2-9-research0035). PMC 56896 (https://www.ncbi.nlm.ni
h.gov/pmc/articles/PMC56896) . PMID 11574054 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11
574054).
247. ^ Almaas E, Kovács B, Vicsek T, Oltvai ZN, Barabási AL (februarie 2004). „Global
organization of metabolic fluxes in the bacterium Escherichia coli”. Nature. 427 (6977): 839–
43. arXiv:q-bio/0403001 (https://arxiv.org/abs/q-bio/0403001) .
Bibcode:2004Natur.427..839A (http://adsabs.harvard.edu/abs/2004Natur.427..839A).
doi:10.1038/nature02289 (https://doi.org/10.1038%2Fnature02289). PMID 14985762 (https://
www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/14985762).
248. ^ Reed JL, Vo TD, Schilling CH, Palsson BO (2003). „An expanded genome-scale model of
Escherichia coli K-12 (iJR904 GSM/GPR)” (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1
93654). Genome Biology. 4 (9): R54. doi:10.1186/gb-2003-4-9-r54 (https://doi.org/10.1186%2
Fgb-2003-4-9-r54). PMC 193654 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC193654) .
PMID 12952533 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12952533).
249. ^ Walsh G (aprilie 2005). „Therapeutic insulins and their large-scale manufacture”. Applied
Microbiology and Biotechnology. 67 (2): 151–59. doi:10.1007/s00253-004-1809-x (https://doi.
org/10.1007%2Fs00253-004-1809-x). PMID 15580495 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubme
d/15580495).
250. ^ Graumann K, Premstaller A (februarie 2006). „Manufacturing of recombinant therapeutic
proteins in microbial systems”. Biotechnology Journal. 1 (2): 164–86.
doi:10.1002/biot.200500051 (https://doi.org/10.1002%2Fbiot.200500051). PMID 16892246
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16892246).

Bibliografie
În limba Resurse bibliotecare
română Despre Bacteria
Cărți online (http://tools.wmflabs.org/ftl/cgi-bin/ftl?st=&su=Bacteria&library=OLBP)
 Resurse în biblioteca ta (http://tools.wmflabs.org/ftl/cgi-bin/ftl?st=&su=Bacteria)
Resurse în alte biblioteci (http://tools.wmflabs.org/ftl/cgi-bin/ftl?st=&su=Bacteria&library=0CHOOSE0)

L.Debeleac (1994). Microbiologie. București: Ed. Medicală Amaltea. ISBN 973-9628-60-5.

O.M. Dorobăț (2006). Bacteriologie medicală (https://www.scribd.com/document/243551988/
BACTERIOLOGIE-MEDICALA-OLGA-MIHAELA-DOROBAT-1-pdf). București: Editura
Universității „Titu Maiorescu”. ISBN 973-7674-00-6.
N. Nestorescu (1961). Bacteriologie medicală. București: Editura Medicală.
G. Zarnea, O.V. Popescu (2011). Dicționar de microbiologie generală și biologie moleculară.
București: Editura Academiei Române.

În limbi străine

Alcamo IE (2001). Fundamentals of microbiology. Boston: Jones and Bartlett. ISBN 978-0-
7637-1067-5.
Atlas RM (1995). Principles of microbiology. St. Louis: Mosby. ISBN 978-0-8016-7790-8.
Martinko JM, Madigan MT (2005). Brock Biology of Microorganisms (ed. 11th). Englewood
Cliffs, N.J: Prentice Hall. ISBN 978-0-13-144329-7.
Holt JC, Bergey DH (1994). Bergey's manual of determinative bacteriology (ed. 9th).
Baltimore: Williams & Wilkins. ISBN 978-0-683-00603-2.
Hugenholtz P, Goebel BM, Pace NR (septembrie 1998). „Impact of culture-independent
studies on the emerging phylogenetic view of bacterial diversity” (https://web.archive.org/we
b/20080914121802/http://jb.asm.org/cgi/content/full/180/18/4765?view=full&pmid=9733676).
Journal of Bacteriology. 180 (18): 4765–74. PMC 107498 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/
articles/PMC107498) . PMID 9733676 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9733676).
Arhivat din original (http://jb.asm.org/cgi/content/full/180/18/4765?view=full&pmid=9733676)
la 14 septembrie 2008. Accesat în 18 februarie 2019.
Funke BR, Tortora GJ, Case CL (2004). Microbiology: an introduction (ed. 8th). San
Francisco: Benjamin Cummings. ISBN 978-0-8053-7614-2.
Ogunseitan OA (2005). Microbial Diversity: Form and Function in Prokaryotes. Wiley-
Blackwell. ISBN 978-1-4051-4448-3.
Shively JM (2006). Complex Intracellular Structures in Prokaryotes (Microbiology
Monographs). Berlin: Springer. ISBN 978-3-540-32524-6.

Vezi și
Bacterie patogenă
Bacteriofag
Bacteriologie
Clasificarea bacteriilor
Extremofile
Listă de bacterii
Microbiologie
Categorie:Boli bacteriene

Legături externe
Materiale media legate de bacterie (https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Bac
teria?uselang=ro) la Wikimedia Commons
 Date legate de Bacteria la Wikispecies
en MicrobeWiki (http://microbewiki.kenyon.edu/index.php/MicrobeWiki), un proiect wiki
complet despre bacterii (http://microbewiki.kenyon.edu/index.php/Microbial_Biorealm) și
virusuri (http://microbewiki.kenyon.edu/index.php/Viral_Biorealm)
en Bacteriile care pot afecta culturile de cereale și alte plante (https://web.archive.org/web/2
0130615034141/http://ncppb.com/)
en Nomenclatura bacteriană actuală de la DSMZ (http://www.dsmz.de/bactnom/bactname.h
tm) Arhivat (https://web.archive.org/web/20070929083605/http://www.dsmz.de/bactnom/bact
name.htm) în 29 septembrie 2007, la Wayback Machine.
en Genuri de bacterii (https://web.archive.org/web/20080917230856/http://www.bacterio.cic
t.fr/eubacteria.html)
en Tree of Life: Eubacteria (http://tolweb.org/tree?group=Eubacteria&contgroup=Life_on_E
arth) Arhivat (https://web.archive.org/web/20141021015145/http://tolweb.org/tree?group=Eub
acteria&contgroup=Life_on_Earth) în 21 octombrie 2014, la Wayback Machine.
en Videouri (http://www.rowland.harvard.edu/labs/bacteria/index_movies.html) Arhivat (http
s://web.archive.org/web/20151105182817/http://www.rowland.harvard.edu/labs/bacteria/ind
ex_movies.html) în 5 noiembrie 2015, la Wayback Machine. în care se observă diverse
metode de deplasare ale bacteriilor.
en Planet of the Bacteria (http://www.stephenjaygould.org/library/gould_bacteria.html) de
Stephen Jay Gould
en Manual online de bacteriologie (http://www.textbookofbacteriology.net/)
en Un ghid animat al structurii celulare bacteriene (http://www.blackwellpublishing.com/tru
n/artwork/Animations/Overview/overview.html)
ro Atlas de bacteriologie generală și specială (https://microbiologie.umftgm.ro/atlas/bact_in
dex.php)
ro Curs de microbiologie generală (http://www.bio.unibuc.ro/pdf/Masterat_2014/microbiolo
gie_generala.pdf) Arhivat (https://web.archive.org/web/20181222174526/http://www.bio.unib
uc.ro/pdf/Masterat_2014/microbiologie_generala.pdf) în 22 decembrie 2018, la Wayback
Machine. și curs de bacteriologie specială (http://www.umft.ro/data_files/documente-atasate-
sectiuni/4563/curs_20de_20bacteriologie_20speciala.pdf) Arhivat (https://web.archive.org/w
eb/20190221111924/http://www.umft.ro/data_files/documente-atasate-sectiuni/4563/curs_20
de_20bacteriologie_20speciala.pdf) în 21 februarie 2019, la Wayback Machine.
ro Ultrastructura bacteriilor; elemente permanente și nepermanente de structură (http://micr
obio.ucoz.com/Prelegeri/Romana/Ultrastr_bacteriilor.pdf)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bacterie&oldid=16041926