Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Indicativ C107-2005
Cuprins
Indicativ C 107/1-2005
Cuprins
1.2. Prezenta reglementare urmăreşte ca, atât prin concepţia complexă iniţială a clădirii (configuraţie,
procent de vitrare, etc), cât şi prin modul de alcătuire a elementelor de construcţie perimetrale şi a
detaliilor, să se limiteze pierderile de căldură în exploatare, în vederea reducerii consumului de energie
pentru încălzirea clădirilor de locuit.
1.3. Prevederile prezentei reglementări se aplică la toate tipurile de clădiri de locuit şi anume:
- clădiri de locuit individuale (case unifamiliale, cuplate sau înşiruite, tip duplex, ş.a.);
- cămine şi internate;
Reglementarea se referă atât la clădirile noi, cât şi la clădirile existente care urmează a fi supuse
lucrărilor de reabilitare şi de modernizare.
Clădirile de locuit având magazine sau spaţii cu alte destinaţii la anumite niveluri, vor fi considerate
exclusiv aceste spaţii, având în vedere şi pierderile de căldură prin suprafeţele adiacente.
- pierderile de căldură prin transfer termic, aferente tuturor suprafeţelor perimetrale, care delimitează
volumul încălzit al clădirii;
- pierderile de căldură suplimentare datorate infiltraţiei în exces a aerului exterior, prin rosturile tâmplăriei.
Coeficienţii globali nu ţin seama de aportul solar şi nici de aportul de căldură datorat ocupării locuinţelor.
1.5. Respectarea prevederilor prezentei reglementări, tehnice este o condiţie obligatorie atât pentru
elaboratorii proiectelor, pentru specialiştii verificatori şi experţi atestaţi, cât şi pentru investitori şi
executanţi, conform prevederilor legale în vigoare.
Verificarea proiectelor sub aspectul exigenţelor de izolaţie termică şi de economie de energie este
obligatorie la obţinerea autorizaţiei de construire.
1.6. Verificarea coeficientului global de izolare termică nu anulează obligativitatea efectuării tuturor
celorlalte verificări termotehnice cerute de legislaţia în vigoare.
1.8. Pentru utilizarea prezentei reglementări tehnice se pot consulta standardele europene în domeniu:
[top]
Simbolurile şi unităţile de măsură ale principalilor termeni utilizaţi în prezentele reglementări tehnice sunt
date în tabelul 1.
Tabelul 1
RELAŢIA DE
SIMBOLUL TERMENUL UNITĂŢI DE MĂSURĂ
DEFINIRE
P Perimetrul clădirii. - m
N Numărul de niveluri. - -
Temperatura spaţiilor
Tu - °C
neîncălzite.
Temperatura exterioară
Te - °C
de calcul.
Temperatura interioară
Ti - °C
de calcul.
Diferenţa între
temperatura exterioară
∆T Ti - Te K
şi cea interioară de
calcul.
Capacitatea calorică
ca masică la presiune - J/(kgK)
constantă, a aerului
Densitatea aparentă a 3
ρa - kg/m
aerului
Rezistenţa termică
corectată, medie, a
2
R'm unui element de - m K/W
construcţie, pe
ansamblul clădirii.
Coeficientul de transfer
termic (transmitanţa
termică) corectat(ă),
U'm W/(m2K)
mediu, al/(a) unui
element de construcţie,
pe ansamblul clădirii.
Coeficientul de cuplaj
L termic. W/K
Flux termic
Φ W
Factorul de corecţie a
τ temperaturilor -
exterioare
Viteza de ventilare
-1
n (numărul de schimburi - h
de aer pe oră).
Coeficientul global de
3
G izolare termică a W/(m K)
clădirii.
Coeficientul global
3
GN normat de izolare - W/(m K)
termică a clădirii.
[top]
3.1. Coeficientul global de izolare termică a unei clădiri (G), este un parametru termo - energetic al
anvelopei clădirii pe ansamblul acesteia şi are semnificaţia unei sume a fluxurilor termice disipate
(pierderilor de căldură realizate prin transmisie directă) prin suprafaţa anvelopei clădirii, pentru o diferenţă
de temperatură între interior şi exterior de la 1K, raportată la volumul clădirii, la care se adaugă cele
aferente reîmprospătării aerului interior, precum şi cele datorate infiltraţiilor suplimentare de aer rece.
(1)
(2)
- aerul exterior;
- sol (la plăci în contact direct cu solul, amplasate fie peste cota terenului sistematizat, fie sub această
cotă, precum şi la pereţii în contact cu solul);
- încăperi anexă ale clădirii propriu-zise, neîncălzite sau mult mai puţin încălzite, separate de volumul
clădirii prin pereţi sau/şi planşee, termoizolate în mod corespunzător (exemplu: garaje, magazii, subsoluri
tehnice sau cu boxe, pivniţe, poduri, camere de pubele, verande, balcoane şi logii închise cu tâmplărie
exterioară, ş.a.);
- spaţii care fac parte din volumul constructiv al clădirii, dar care au alte funcţiuni sau destinaţii (exemplu:
spaţii comerciale la parterul clădirilor de locuit, birouri, ş.a.);
- alte clădiri, având pereţii adiacenţi separaţi de clădirea considerată, prin rosturi.
Rosturile antiseismice, de dilataţie sau de tasare, atât cele deschise (care nu au prevăzute.măsuri de
izolare faţă de aerul exterior), cât şi cele închise (la care se prevăd măsuri speciale de etanşare şi izolare
termică pe contur), constituie - de regulă - limite ale volumului clădirii, iar suprafeţele pereţilor adiacenţi
rosturilor fac parte din anvelopa clădirii. Fac excepţie situaţiile la care rosturile sunt amplasate în interiorul
unui volum unitar din punct de vedere funcţional (de exemplu rosturi la cămine, internate sau, uneori,
chiar la unele clădiri de locuit); în aceste cazuri rosturile sunt de tip închis, volumul clădirii se calculează
fără a ţine seama de existenţa rosturilor, iar suprafaţa pereţilor adiacenţi rosturilor nu se includ în
anvelopa clădirii.
La clădirile compuse din mai multe secţiuni (case de scară) fără rosturi între ele, volumul şi respectiv
anvelopa clădirii se calculează pentru ansamblul acestor secţiuni.
În mod similar, la clădirile de locuit individuale, cuplate sau înşiruite, fără rosturi, volumul şi anvelopa se
determină pentru ansamblul clădirii.
La clădirile fără rosturi, pereţii dintre secţiuni şi dintre locuinţele cuplate sau înşiruite, nu se consideră ca
făcând parte din anvelopa clădirilor.
(3)
în care:
A aria anvelopei, reprezentând suma tuturor ariilor elementelor de construcţie perimetrale ale clădirii, prin
care au loc pierderile de căldură;
- suprafeţele ferestrelor şi uşilor exterioare, precum şi ale pereţilor exteriori vitraţi şi ale luminatoarelor;
- suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub terase;
- suprafaţa planşeelor care delimitează clădirea la partea inferioară, de exterior (la bowindouri, ganguri de
trecere, etc);
- suprafaţa pereţilor şi a planşeelor care separă volumul clădirii, de spaţii adiacente neîncălzite sau mult
mai puţin încălzite, precum şi de spaţii având alte destinaţii etc.
• pe orizontală, pe baza dimensiunilor interioare ale pereţilor exteriori sau ale celor de la rosturi
(lungimile în plan marcate cu linie groasă în fig.1);
• pe verticală, între faţa superioară a pardoselii de la primul nivel încălzit, până la tavanul ultimului
nivel încălzit (înălţimea H = ΣHj în fig. 2).
- ariile tâmplariei exterioare se iau în calcul pe baza dimensiunilor nominale ale golurilor din pereţi (fig. 1
şi fig. 2);
- ariile orizontale (terase, planşee sub poduri, planşee peste subsoluri, plăci pe sol, ş.a.) se calculează pe
baza dimensiunilor conturului interior al pereţilor care alcătuiesc anvelopa clădirii (fig. 1);
Aşa cum rezultă din fig. 3, aria anvelopei se determină având în vedere exclusiv suprafeţele interioare ale
elementelor de construcţie perimetrale, ignorând existenţa - elementelor de construcţie interioare (pereţii
interiori structurali şi nestructurali, precum şi planşeele intermediare).
3.4. Volumul clădirii - V - reprezintă volumul delimitat pe contur de suprafeţele perimetrale care alcătuiesc
anvelopa clădirii, şi care sunt precizate la punctul 3.3.
Volumul clădirii - V - reprezintă volumul încălzit al clădirii, cuprinzând atât încăperile încălzite direct (cu
elemente de încălzire), cât şi încăperile încălzite indirect (fără elemente de încălzire), dar la care căldura
pătrunde prin pereţii adiacenţi, lipsiţi de o termoizolaţie semificativă. În acest sens se consideră ca făcând
parte din volumul clădirii: cămări, debarale, vestibuluri, holuri de intrare, casa scării, puţul liftului şi alte
spaţii comune.
- verandele, precum şi balcoanele şi logiile, chiar în situaţia în care ele sunt închise cu tâmplărie
exterioară.
La clădirile cu terasă, în cazul în care casa scării se ridică peste cota generală a planşeului terasei, pereţii
exteriori ai acesteia se consideră ca elemente ale anvelopei clădirii.
La clădirile cu acoperiş înclinat, în situaţiiile în care casa scării continuă peste cota generală a planşeului
podului, ca elemente delimitatoare, spre exterior, se consideră pereţii dintre casa scării şi pod şi planşeul
sau acoperişul de peste casa scării.
La casa scării de la parter, precum şi la holurile de intrare în clădire care au planşeul inferior denivelat,
determinarea volumului şi a suprafeţei anvelopei precum şi a suprafeţelor tuturor elementelor de
construcţie care separă aceste spaţii, de subsol şi de aerul exterior (pereţi, planşee, rampe, podeste), se
face cu luarea în consideraţie a acestei denivelări.
3.5. Rezistenţele termice corectate, medii pe ansamblul clădirii, ale elementelor de construcţie (R'm) se
determină pe baza prevederilor din [1], [2] şi [3], cu luarea în consideraţie a influenţei tuturor punţilor
termice asupra rezistenţelor termice unidirecţionale, în câmp curent (R).
3.5.1. Principale|e punţi termice care trebuie să fie avute în vedere la determinarea valorilor R'm sunt
următoarele:
- la pereţi: stâlpi, grinzi, centuri, plăci de balcoane, logii şi bowindouri, buiandrugi, stâlpişori, colţuri şi
conturul tâmplăriei;
- la plăcile în contact cu solul: zona de racordare cu soclul, precum şi toate suprafeţele cu termoizolaţia
întreruptă;
- la planşeele care delimitează volumul clădirii la partea inferioară, de aerul exterior: grinzi (dacă nu sunt
termoizolate), centuri, precum şi zona de racordare cu pereţii adiacenţi.
3.5.2. Rezistenţele termice corectate, medii, ale suprafeţelor opace ale elementelor de construcţie, se
determină pe baza metodei coeficienţilor specifici liniari şi punctuali de transfer termic, în conformitate cu
relaţiile de calcul - cap. 7 din [1]şi [2] şi a tabelelor 1 ... 73 din [1] şi 1 ... 18 din [2].
3.5.3. La fazele preliminare de proiectare, influenţa punţilor termice se poate evalua printr-o reducere
globală a rezistenţelor termice unidirecţionale (în câmp curent), astfel:
3.5.4. La fazele preliminare şi intermediare de proiectare se admite utilizarea metodei simplificate din
anexa H din [1], care constă în determinarea mediei aritmetice a rezistenţelor termice calculate pe zone
dispuse paralel pe fluxul termic şi pe straturi dispuse perpendicular pe fluxul termic.
3.5.5. Rezistenţele termice ale tâmplăriei exterioare, luminatoarelor şi pereţilor exteriori vitraţi se vor
considera conform prevederilor din cap. 9 şi din anexa I din [1].
3.6. Pentru mărirea gradului de confort termic la clădirile de locuit, precum şi în vederea reducerii
consumului de energie în exploatare, rezistenţele termice R'm determinate conform pct. 3.5. trebuie să fie
mai mari decât valorile R'min din anexa 3.
(4)
în care:
Zona I Te = - 12°C
Zona II Te = - 15°C
Zona IV Te = - 21°C
Ti = + 20°C
Tj = Te, sau
Tj = Tu
3.8. La pierderile de căldură prin transfer termic se adaugă pierderile aferente unor condiţii normale de
reîmprospătare a aerului interior, precum şi pierderile de căldură suplimentare, aferente infiltraţiei în
exces a aerului exterior, care poate pătrunde prin rosturile tâmplăriei.
. .
ca = 1000 W s/(kg K)
ρa = 1,23 kg/m3
-1
- Valoarea n = 0,5 [h ] reprezintă numărul minim de schimburi de aer pe oră necesar pentru
reîmprospătarea aerului interior în vederea asigurării unor condiţii normale de microclimat.
- prin eventuale sisteme speciale de ventilare naturală (de exemplu clapete reglabile pentru priza de aer
proaspăt şi alte clapete sau canale verticale de ventilaţie pentru eliminarea aerului viciat).
Pierderile suplimentare de căldură datorate infiltraţiei în exces a aerului exterior sunt o consecinţă directă
a modului de realizare a etanşeităţii rosturilor dintre cercevelele şi tocurile tâmplăriei exterioare. Aceste
pierderi sunt legate de acţiunea vântului, precum şi de curenţii de aer interiori şi exteriori, şi sunt în funcţie
de următorii factori:
- expunerea clădirii (simplă sau dublă) sub aspectul infiltraţiilor de aer, respectiv cu apartamente având
ferestre pe una sau pe două faţade;
- gradul de adăpostire a clădirii, prin existenţa unor obstacole în calea vântului şi a curenţilor de aer;
Valorile n din anexa 1 cuprind ambele componente ale naturii pierderilor de căldură, astfel încât numărul
-1
de schimburi de aer variază de la valoarea minimă de 0,5 [h ] (fără infiltraţii în exces) la valori de 1,0 ...
-1
1,5 [h ], în cazul unor infiltraţii suplimentare mari. La clădiri având mai multe feluri de tâmplarii exterioare,
valoarea n se determină prin interpolare, în funcţie de ponderea ariilor diferitelor tipuri de tâmplării.
(5)
în care:
(6)
(7)
[top]
Valorile coeficienţilor globali normaţi - valabili pentru toate zonele climatice - sunt date în anexa 2.
La clădirile având suprafeţe construite diferite de Ia nivel la nivel (de ex. la clădirile cu retrageri
gabaritice), precum şi la cele cu spaţii având alte destinaţii decât aceea de locuinţe la unele niveluri sau
porţiuni de niveluri, pentru numărul de niveluri N se va calcula o valoare convenţională, cu relaţia:
(8)
în care:
În acest caz valoarea N poate rezulta ca număr zecimal, încadrarea în anexa 2 urmând a se face prin
interpolare.
[top]
3
G ≤ GN [W/m K] (9)
Posibilităţile de realizare a acestei condiţii trebuie să fie atent analizate încă de la fazele preliminare ale
proiectului, atunci când se face concepţia complexă a clădirii, când încă se mai poate interveni asupra
configuraţiei în plan şi pe verticală a construcţiei, precum şi asupra parametrilor ei geometrici.
Principalii factori geometrici, care infuenţează asupra coeficientului global de izolare termică G, sunt
următorii:
- Gradul de vitrare, exprimat prin raportul dintre aria tâmplăriei exterioare şi aria totală a pereţilor exteriori
(partea opacă + partea vitrată);
- Retragerile gabaritice, existenţa bowindourilor, precum şi alte variaţii ale suprafeţelor Ac de la nivel la
nivel.
[top]
6. RECOMANDĂRI PRIVIND UNELE POSIBLITĂŢI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A
COMPORTĂRII TERMOTEHNICE ŞI DE REDUCERE A VALORII COEFICIENTULUI
GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ LA CLĂDIRILE DE LOCUIT
- pentru reducerea pierderilor de căldură spre spaţiile de circulaţie comună, se vor prevedea windfanguri
la intrările în clădiri, aparate de închidere automată a uşilor de intrare în clădiri, termoizolaţii la uşile de
intrare în apartamente, încălzirea spaţiilor comune la temperaturi apropiate de temperatura din locuinţe
ş.a.;
- se vor utiliza soluţii cu rezistenţe termice specifice sporite, cu utilizarea materialelor termoizolante
eficiente (polistiren, vată minerală ş.a.);
- se vor utiliza soluţii îmbunătăţite de tâmplărie exterioară, cu cel puţin 3 rânduri de geamuri sau cu
geamuri termoizolante;
- se va urmări reducerea în cât mai mare măsură a punţilor termice de orice fel, în special în zonele de
intersecţii a elementelor de construcţie (colţuri, socluri, cornişe, atice), cât şi la balcoane, logii,
bowindouri, în jurul golurilor de ferestre şi uşi de balcon, ş.a;
- se interzice utilizarea tâmplăriilor cu tocuri şi cercevele din aluminiu fără întreruperea punţilor termice.
- la tâmplăria exterioară se vor lua măsuri de etanşare corespunzătoare a rosturilor dintre tocuri şi
conturul golurilor din pereţi;
- suprafeţele vitrate, luminatoarele şi tâmplăria fixă vor fi prevăzute cu soluţii de etanşare care să excludă
orice infiltraţii;
- la pereţii din panouri mari prefabricate, rosturile dintre panouri vor fi exclusiv de tip "închis" şi vor fi
etanşate cu chituri de calitate corespunzătoare, care să confere o siguranţă deplină, atât faţă de
infiltraţiile de apă, cât şi faţă infiltraţiile de aer;
- la elementele perimetrale opace nu se vor utiliza soluţii constructive caracterizate printr-o permeabilitate
Ia aer ridicată.
[top]
7. METODĂ PENTRU DETERMINAREA NECESARULUI ANUAL DE CĂLDURĂ
PENTRU ÎNCĂLZIRE PE BAZA COEFICIENŢILOR GLOBALI DE IZOLARE
TERMICĂ "G", LA CLĂDIRILE DE LOCUIT
7.1. Generalităţi
7.1.1. Necesarul anual de căldură utilizată pentru încălzirea, în perioada rece, a clădirilor, este un
indicator important care reflectă gradul de protecţie termică în ceea ce priveşte economia de energie şi
reprezintă principala caracteristică energetică a clădirilor.
Prevederile conţinute în acest capitol se aplică la toate tipurile de clădiri de locuit, inclusiv la cămine,
internate, ş.a. Prevederile acestui capitol sunt valabile atât la clădirile de locuit noi cât şi la clădirile de
locuit existente pentru situaţia de dinainte sau/şi de după modernizarea termotehnică.
7.1.2 Prevederile conţinute în acest capitol nu se aplică la următoarele categorii de clădiri de locuit:
- clădirile prevăzute cu instalaţii de ventilare acţionate mecanic, cu sau fără recuperarea căldurii.
3
- Determinarea cu o metodă simplificată a necesarului anual de căldură pentru încălzire aferent unui m
de volum încălzit, în funcţie de coeficientul global de izolare termică a clădirii (G) determinat conform cap.
3.
Metoda de calcul (pct. 7.2 ... 7.6) ţine seama de condiţiile climatice ale amplasamentului, precum şi de
aporturile de căldură internă şi solară (pasivă) şi se poate folosi la determinarea prin calcul a necesarului
anual de căldură atât pentru clădirile noi, cât şi pentru cele existente (reabilitate sau nereabilitate).
- Idem ca mai sus, dar în condiţii climatice şi de exploatare a instalaţiei de încălzire - unificate, pentru
calcule comparative (pct.7.7).
7.1.4 Prevederile din prezentul capitol nu se utilizează pentru dimensionarea instalaţiilor de încălzire ci
numai pentru evaluarea performanţei termo - energetice a anvelopei clădirilor în faze preliminare şi
intermediare de proiectare.
3
Necesarul anual de căldură pentru încălzire aferent unui m de volum interior, se calculează cu relaţia:
(10)
în care:
3
Q necesarul anual de căldură pe metru cub de volum încălzit, [kWh/m ·an];
Numărul anual de grade-zile de calcul se determină pe baza prevederilor din standardul SR 4839 - 1997,
cu relaţia:
(11)
în care:
(12)
în care:
(13)
în care:
2
Auj aria utilă a fiecăreia din încăperile direct încălzite ale clădirii [m ].
7.3.2. Pentru o serie de localităţi, numărul anual de grade zile de calcul şi durata convenţională a
perioadei de încălzire D12 se dau în tabelul 7.1.
7.3.3. Relaţiile (1) şi (2) precum şi valorile şi D12 din tabelul 7.1 sunt valabile la clădirile la care
temperatura exterioară care marchează începerea şi oprirea încălzirii este θeo = +12°C. Pentru clădirile la
care θeo ≠ +12°C, în relaţiile (10) şi (11), valorile , şi D12 se înlocuiesc cu valori , şi
respectiv Dθeo, care se calculează pe baza prevederilor din standardul SR 4839-1997 [4].
7.3.4 Pentru localităţile care nu sunt cuprinse în tabelul 7.1, parametrii N şi D se pot determina fie prin
comparaţie cu valorile corespunzătoare ale unor localităţi învecinate, având condţii asemănătoare de
temperatură exterioară şi relief, fie printr-un calcul exact, în conformitate cu prevederile din SR 4839-
1997.
Tabelul 7.1
θa D12
Nr.
Localitatea
crt.
°C K.zile zile
numărul anual de grade zile de calcul, calculat pentru temperatura interioară medie a clădirii în perioada de
încălzire θi = + 20°C; i pentru temperatura exterioară medie zilnică care marcheaza momentul începerii şi
opririi încălzirii θeo = + 12°C
Coeficientul de corecţie (C) se determină, în funcţie de numărul de grade - zile , din fig.7.1;
7.5.1 Aportul util de căldură rezultată din locuirea clădirii (căldura internă) Qj, provine din:
- fluxul termic emis de persoanele care locuiesc, muncesc sau staţionează în încăperile clădirii;
- utilizarea energiei electrice pentru diferite activităţi casnice (radio, TV, frigider, aspirator, maşină de
spălat, ş.a.);
7.6.1 Aportul de căldură al radiaţiei solare (Qs) se consideră că se realizează numai prin suprafeţele
vitrate (ferestre şi uşi exterioare, prevăzute cu geamuri). Nu se ţine seama de aportul de căldură al
radiaţiei solare prin suprafeţele opace.
(14)
în care:
AFij aria tâmplăriei exterioare prevăzută cu geamuri clare de tipul "i" şi dispusă după orientarea
2
cardinală "j" [m ];
3
V volumul interior, încălzit - direct sau indirect - al clădirii, [m ].
(15)
în care:
ITj intensitatea radiaţiei solare totale, cu valori în funcţie de orientarea cardinală "j" şi de
2
localitatea în care este amplasată clădirea [W/m ].
Duratele convenţionale ale perioadei de încălzire D12 se dau, pentru 80 localităţi din România, în tabelul
7.1.
În tabelul 7.2 se dau valorile medii ale intensităţii radiaţiei solare totale (ITj), pe un plan vertical cu
orientarea "j", precum şi pe un plan orizontal, pentru 30 localităţi din România.
Pentru clădiri amplasate în localităţi care nu sunt cuprinse în tabelul 7.2, valorile intensităţilor radiaţiei
solare totale IGj se pot determina prin medierea valorilor corespunzătoare pentru cele mai apropiate 3
localităţi.
Suprafeţele având o înclinare faţă de orizontală, egală sau mai mare de 30° vor fi considerate suprafeţe
verticale, iar cele cu o înclinare mai mică de 30° - suprafeţe orizontale.
Orientarea "j" este definită de direcţia pe care o are o dreaptă perpendiculară pe suprafaţa geamului, în
cadrul sectoarelor care delimitează, cu o abatere de ± 22,5°, direcţiile cardinale N, NE, E, SE, S, SV, V şi
NV. În poziţiile limită dintre sectoare, se va considera valoarea cea mai mică dintre cele 2 valori ITj
adiacente.
pentru faze preliminare de proiectare şi/sau pentru calcule aproximative sau comparative se pot avea în
vedere următoarele valori igj, considerate medii pentru teritoriul româniei (fig. 7.2):
2
- orientarea spre S IGS = 420 kWh/(m ·an)
2
- orientarea spre SE sau SV IG SE = IG SV = 340 kWh/(m ·an)
2
- orientarea spre E sau V IG E = IG V = 210 kWh/(m ·an)
2
- orientarea spre NE sau NV IG NE = IG NV = 120 kWh/(m ·an)
2
- orientarea spre N IG N = 100 kWh/(m ·an)
2
- suprafeţe orizontale IG O = 360 kWh/(m ·an)
Dacă suprafeţele vitrate sunt puternic umbrite (pe tot parcursul zilei sau în cea mai mare parte din zi),
indiferent de înclinarea faţă de orizontală şi de orientarea cardinală, se va consideră:
2
lGU = lGN =100 kWh/(m .an).
7.6.3 Gradul de penetrare a energiei solare (gi) prin geamurile clare ale tâmplăriei exterioare se va
considera astfel:
Tabelul 7.2
2
ITj (W/m )
VERTICAL
LOCALITATEA
ORIZONTAL
SV V NV
S N
SE E NE
Curtea de
96,5 80,0 50,6 27,8 21,8 89,6
Argeş
Roşiorii de
93,8 76,4 46,6 24,6 19,5 78,8
Vede
La tâmplăriile cu suprafeţele înclinate, în calcule se vor consideră ariile lor nominale, măsurate în planul
lor.
La tâmplăriile exterioare la care aria liberă a geamurilor (Ag) este mai mică decât 60 % din aria tâmplăriei
respective (AF), aria acesteia se va consideră în calcule:
AF = 1,5Ag
Dacă aria tâmplăriei exterioare (AFj) este mai mare decât dublul ariei părţii opace (APj) a respectivului
perete, aria tâmplăriei exterioare care se va considera în calcule, se va limita la valoarea:
(16)
7.6.5 Volumul interior, încălzit - direct sau indirect - al clădirii (V) se determină în conformitate cu
prevederile de la pct. 3.4.
7.7.1 Pentru calcule comparative, precum şi pentru verificarea încadrării clădirilor de locuit în valorile
normate, se consideră următorii parametrii (climatici şi de exploatare a instalaţiei de încălzire) unificaţi la
valori considerate medii pe ţară:
2.
- radiaţia solară globală ........................ IGj = IGE = 210 kWh/(m an)
(17)
în care:
3
G coeficientul global de izolare termică a clădirii, [W/m K];
3
V volumul interior, încălzit, al clădirii, [m ];
7.8.1 Pentru clădirile de locuit noi, proiectate după intrarea în vigoare a prezentului Ghid, se stabilesc
valori normate (QN) pentru necesarul anual de căldură pentru încălzire, determinat în condiţii
comparabile, conform pct. 7.7.
3
Valorile normate ale necesarului de căldură pe m de volum încălzit (QN) se dau în tabelul 7.3 şi în fig.7.3
- în funcţie de raportul A/V, în care:
2
A aria anvelopei clădirii de locuit, [m ].
3
V volumul interior, încălzit, al clădirii, [m ].
7.8.2 Se va respecta condiţia obligatorie ca necesarul anual de căldură, calculat cu relaţia (17) să fie mai
mic decât necesarul de căldură normat, astfel:
Tabelul 7.3
7.8.3 Pentru valori A/V intermediare, valorile QN se pot determina fie prin interpolare, fie cu relaţiile:
(18)
(19)
cu limitele de valabilitate:
7.8.5 În cazul în care se doreşte ca necesarul anual de căldură să fie raportat la metru pătrat de arie utilă,
se folosesc relaţiile de calcul:
. . 3
Vu = Au hu = 0,8 V [m ] (20)
. 2
Au = 0,32 V [m ] (21)
. 3
V = 3,125 Au [m ] (22)
(23)
(24)
în care:
Au aria utilă totală a clădirii, egală cu suma ariilor utile ale tuturor apartamentelor,
la care se adaugă ariile tuturor spaţiilor şi circulaţiilor comune (casa scării, holuri
2
de intrare în clădire, spălătorii, uscătorii etc.), [m ];
3
Vu volumul util al clădirii, [m ];
necesarul anual de căldură, normat, aferent unui metru pătrat de arie utilă,
2
[kWh/(m . an)].
2
Rezultă următoarele valori normate exprimate în kWh/(m an):
Tabelul 7.4
Pe baza necesarului anual de căldură, determinat conform pct. 7.2 ... 7.6 sau conform pct. 7.7, se pot
calcula:
În tabelul 7.5 se dau unele date utile pentru determinarea necesarului anual de combustibil şi pentru
evaluarea emisiei anuale de bioxid de carbon.
Tabelul 7.5
Consum
Emisie de CO2
specific
Combustibilul UM
UM/kWh kg/kWh
[top]
ANEXA 1
dublă moderat
0,9 0,6 0,5
expunere adăpostite
Clădiri cu mai
multe adăpostite 0,6 0,5 0,5
apartamente,
cămine, neadăpostite 1,0 0,6 0,5
internate, ş.a
simplă moderat
0,7 0,5 0,5
expunere adăpostite
CLASA DE ADĂPOSTIRE:
CLASA DE PERMEABILITATE:
[top]
ANEXA 2
NOTĂ:
3.- La clădirile existente care urmează a fi reabilitate şi modernizate, valorile din tabel au caracter de
recomandare.
[top]
ANEXA 3
2
Nr. ELEMENTUL DE R'min [m K/W]
crt. CONSTRUCŢIE
CLĂDIRI PROIECTATE
până la după
1.01.1998 1.01.1998
NOTĂ:
La clădirile existente care urmează a fi reabilitate şi modernizate, valorile din tabel au caracter de
recomandare.
[top]
EXEMPLE DE CALCUL
Să se verifice coeficientul global de izolare termică pentru o clădire de locuit individuală, cuplată, la o fază
preliminară de proiectare.
Clădirea are parter, alcătuită conform fig. I, şi este amplasată într-un cartier din Bucureşti, înălţimea liberă
a parterului - între faţa superioară a pardoselii şi tavan - este de 2,55 m. Clădirea se proiectează în cursul
anului 1997.
2
A1 = A2 = 17,80 - 11,80 - 2·1,20·11,00 = 183,64 m
• Perimetrul clădirii:
• înălţimea parterului:
H = 2,55 m
2
A3 = 2·1,80·1,50 + 2·1,20·1,50 + 8·0,60·0,60 + 2·0,90·1,50 + 2·2,10·1,50 + 6·0,90·2,40 = 33,84 [m ]
A4 = P·H - A3
2
A4 = 64,00·2,55 - 33,84 = 129,36 [m ]
• Aria anvelopei:
2
A = 2·183,64 + 33,84 + 129,36 = 530,48 [m ]
• Volumul clădirii:
3
V = A1·H = 183,64·2,55 = 468,282 [m ]
b) Determinarea coeficientului G pe baza valorilor R'm;n:
Se utilizează valorile minime R'm = R'min conform anexei 3, pentru clădiri proiectate până la 1.01.1998, şi
anume:
2
• pereţi exteriori R'm = 1,20 m K/W
2
• tâmplărie exterioară R'm = 0,40 m K/W
2
• planşeu pod R'm = 2,00 m K/W
TABELUL I 1
2 2
m m K/W - W/K
• clădire individuală;
• moderat adăpostită (în interiorul unui oraş, cu minimum 3 clădiri în apropiere);
• clasa de permeabilitate ridicată (tâmplărie exterioară fără măsuri de etanşare).
-1
Conform anexei 1, se consideră: n = 1,1 [h ]
Rezultă:
Se determină:
Rezultă G > GN; în consecinţă, trebuie să se ia unele măsuri de reducere a pierderilor de căldură.
TABELUL I 2
-1 2
n = 0,6 [h ] A = 25,20 [m ]
-1 2
n = 1,1 [h ] A = 8,64 [m ]
Se recalculează valoarea G:
Rezultă: G < GN
În concluzie, în condiţiile realizării efective a valorilor R'm ≥ R'min la pereţii exteriori, la planşeul de sub pod
precum şi la placa de pe sol, se obţine un coeficient global de izolare termică, mai mic decât coeficientul
corespunzător normat.
3
p = 1800 kg/m ....... λ = 0,93 W/(mK)
1) Beton armat
1)Mortar de ciment
λ = 2,00 W/(mK)
în care:
T = + 20°C
dp1 = 3,00 m
dp2 = 4,00 m
λp1 = 2,00W/(mK)
2
αi = 6W/(m K)
d şi λ = grosimile şi conductivităţile termice ale tuturor straturilor între cota ±0,00 şi CTS.
P = 64,00 m (pct. a)
2
A1 = 183,64 m (pct. a)
Rezultă:
0,3333=0,0692+0,3485ψ
În cele de mai sus s-a neglijat efectul, relativ redus, al întreruperii continuităţii stratului orizontal
termoizolant în dreptul pereţilor interiori, structurali şi nestructurali.
Să se verifice coeficientul global de izolare termică pentru o clădire de locuit cu P + 2E şi subsol tehnic
general, amplasată în centrul oraşului Piteşti.
Clădirea are 6 apartamente şi este alcătuită conform fig. II.1 şi fig. II.2.
Tâmplăria exterioară este dublă, din lemn, iar uşa de intrare în clădire, precum şi cea de acces în subsol -
simplă, metalică; tâmplăria nu este prevăzută cu garnituri de etanşare.
Verificarea se face la faza finală de proiectare, care se elaborează în cursul anului 1997.
Se aplică prevederile cap. 6 din [1] şi ale pct. 3.3. şi 3.4. din prezentul normativ:
La produsul P·H se adaugă aria pereţilor exteriori din zona denivelată de la intrare:
2
A1 + A2 = 539,10 m
2
A2,1 = 77,40 m
• Aria tâmplăriei simple, metalice (uşa de intrare în clădire)
2
A22 = 1,80·2,10 = 3,78 m
2
A2 = 77,40 + 3,78 = 81,18 m
2
A1 = 539,10 - 81,18 = 457,92 m
2
A3 = 213,50 m
la aria terasei se adaugă diferenţa rezultată ca urmare a înclinării rampelor dintre cotele -1,05 şi + 1,375
(fig. II.3)
2
A4 = 214,43 m
Din această arie totală, aria notată cu A42 în fig. II.3 nu este prevăzută cu strat termoizolant.
2
A4.2 = 3,75·3,05 + (214,43 - 213,50) = 12,37 m
2
A4.1 = 214,43 -12,37 = 202,06 m
2
A5 = 12,39 m
2
În acestă arie se include şi uşa de acces în subsol (1,60 m ), care se asimilează cu o zonă de perete
interior.
A = A1 + A2 + A3 + A4 + A5
A = 979,42 m2
• Volumul interior, încălzit, al clădirii (V)
V = 213,50·8,15 + 2,70·3,05
3
V = 1748,26 m
1) Pereţi exteriori
Pentru stratul de polistiren celular se consideră în calcul grosimea minimă posibilă, având în vedere
abaterea admisă (±5 mm) faţă de grosimea nominală de 85 mm.
d = 85 - 5 = 80 mm
2) Tâmplăria exterioară
2
• Tâmplărie dublă, din lemn R = 0,43 m K/W
2
• Tâmplărie simplă, metalică R = 0,17 m K/W
3) Planşeu terasă
d = 15 - 0,5 = 14,5 cm
d = 6 - 0,5 = 5,5 cm
2
• Suprafaţa Aa (2,04 m )
2
• Suprafaţele Ab şi Ac (3,28 m )
2
• Suprafeţele Ad şi Ae (5,47 m )
2
R = 0,17 m K/W
Se utilizează metoda coeficienţilor specifici liniari şi punctuali de transfer termic; calculul se face pentru
elementele de construcţie cu punţi termice : pereţi exteriori, planşeu terasă şi planşcu peste subsol.
Detaliile constructive caracteristice clădirii analizate sunt prezentate în fig. II.1 şi fig. II.2 şi sunt notate
astfel:
Coeficienţii ψ se extrag din tabelele conţinute în [1], direct sau prin interpolare.
Pentru coeficienţii 6, 7 şi 26 ... 28, care au o pondere redusă, valorile ψ se stabilesc prin comparaţie cu
alţi coeficienţi similari, dar la un nivel acoperitor.
Valorile ψ şi lungimile l aferente se dau în tabelul II.1, tabel în cadrul căruia se calculează şi valorile ψ·l şi
E(ψ·l).
Coeficientul punctual de transfer termic, aferent agrafelor ø6 s-a preluat din tabelul 71 şi are valoarea:
χ = 0,0039 W/K.
2
Numărul de agrafe s-a determinat considerând 4 buc/m :
Tabelul II.1
Tip Tabel
ELEMENTUL coef. din ψ l ψ.l
DE
CONSTRUCŢIE
ψ [1] W/mK m W/K
TOTAL 122,553
TOTAL 37,098
TABELUL II.2
3 Planşeu peste
subsol (zona 202,06 1,634 37,098 - 1,257
termoizolantă)
Rezistenţele termice corectate obţinute pentru pereţi exteriori şi pentru planşeul terasă reprezintă
rezistenţele medii pe clădire (R' = R'm).
2
La planşeul de peste subsol, valoarea R' = 1,257 m K/W se foloseşte în continuare în tabelul II3, în care
se calculează rezistenţa termică corectată medie (R'm),a întregului planşeu (zona cu strat termoizolant +
zona fără strat termoizolant, folosind relaţia (10) din [1]:
TABELUL II.3
A R A/R
SUPRAFAŢA
2 2
m m K/W W/K
Rezistenţele termice medii la tâmplăria exterioară şi la pereţii interiori adiacenţi subsolului se calculează
în cadrul tabelelor II.4 şi II.5.
Tabelul II.4
TABELUL II.5
A R A/R
SUPRAFAŢA
2 2
m m K/W W/K
Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare se calculează cu relaţia (4) din prezentul normativ:
Viteza de ventilare n se determină pe baza anexei 1 din prezentul normativ având în vedere următoarele
caracteristici:
• clădire adăpostită (în centrul oraşului);
• clădire cu mai multe apartamente, cu dublă orientare;
• clasa de permeabilitate - ridicată (tâmplărie fără măsuri de etanşare).
Tabelul II.6
A R'm τ A·τ/R'm
nr. ELEMENTUL DE
crt CONSTRUCŢIE 2 2
m m K/W - W/K
5 Pereţi interiori
12,39 0,37 0,43 14,40
adiacenţi subsolului
Rezultă:
-1
n = 0,6 h
Coeficientul global normat de izolare termică (GN) se extrage din anexa 2 a prezentului normativ, în
funcţie de:
• numărul de niveluri :N = 3;
• raportul:
Rezultă:
3
GN = 0,67 W/m K
În tabelul II.7 se prezintă comparativ valorile R'm realizate şi valorile R'min prevăzute în anexa 3 a
prezentului normativ, pentru clădiri de locuit proiectate până la 1. 01. 1998.
Tabelul II.7
R'm R'min
Nr. crt ELEMENTUL DE CONSTRUCŢIE
2
m K/W
*) Nu se normează
Rezultă că la toate elementele de construcţie se respectă condiţia (29) din [1], prescrisă şi la pct. 3.6 din
prezentul normativ:
R'm ≥ R'min
[top]
Cuprins
1.1. Obiect
Această caracteristică este denumită «COEFICIENT GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ», este notată cu
3
simbolul G1 şi are unitatea de măsură W/(m K).
3
G1 ≤ G1ref [W/(m K)] (1)
Prin calculul coeficientului global de referinţă G1ref se stabilesc performanţele termoenergetice ale
clădirii conform proiectului de arhitectură, performanţe ce trebuie asigurate prin proiectul de execuţie şi
menţinute pe toată durata de viaţă a clădirii.
Coeficientul global de izolare termică G1 al unei clădiri sau al unei părţi de clădire reprezintă pierderile
orare de căldură prin transmisie prin elementele de închidere ale acesteia, pentru o diferenţă de
temperatură de un grad între interior şi exterior, raportate la volumul încălzit al acesteia.
De asemenea, permeabilitatea la aer a elementelor de închidere ale unei clădiri trebuie să fie astfel încăt
rata de ventilare suplimentară în raport cu rata de ventilare specifică să nu fie mai mare, în medie, de 0,2
schimburi pe oră, în sezonul de încălzire.
Pentru calculul de permeabilitate la aer a elementelor de închidere ale unei clădiri se pot utiliza metodele
prevăzute în STAS 6472/7 şi «Normativ privind igiena compoziţiei aerului în spaţii cu diverse destinaţii, în
funcţie de activităţile desfăşurate, în regim de vară - iarnă».
1.2. CONVENŢII
Prin convenţie, pe lângă spaţiile încălzite direct, sunt considerate "încălzite" şi holurile, camerele de
depozitare, dulapurile din pereţi, spaţiile de circulaţie comună, scările, ascensoarele, dacă sunt în
comunicare cu spaţiile încălzite sau sunt situate la un nivel unde majoritatea spaţiilor sunt încălzite, chiar
dacă ele nu sunt prevăzute cu elemente de încălzire.
Volumul ocupat de o vitrină face parte din volumul încălzit chiar dacă este despărţit de acesta printr-un
geam şi, în acest caz, se consideră că peretele exterior al volumului încălzit este geamul exterior al
vitrinei.
Spaţiile reprezentând pivniţe, garaje, subsoluri tehnice, ganguri (durhiuri), poduri, etc, care nu sunt
prevăzute cu elemente de încălzire şi nici nu îndeplinesc condiţiile de la pct. 1.2.1 sunt considerate ca
"neîncălzite". Volumul ocupat de un windfang sau sas nu este considerat ca făcând parte din volumul
încălzit.
Clădirile cu "ocupare continuă" sunt acele clădiri a căror funcţionalitate impune ca temperatura mediului
interior să nu scadă (în intervalul "ora 0 - ora 7") cu mai mult de 7°C sub valoarea normală de exploatare.
Din această categorie fac parte: creşele, internatele, spitalele, etc.
Clădirile cu "ocupare discontinuă" sunt acele clădiri a căror funcţionalitate permite ca abaterea de la
temperatura normală de exploatare să fie mai mare de 7°C pe o perioadă de 10 ore pe zi, din care cel
puţin 5 ore în intervalul "ora 0 - ora 7". Din această categorie fac parte: şcolile, amfiteatrele, sălile de
spectacole, clădirile administrative, restaurantele, clădirile industriale cu unul sau două schimburi, etc, de
clasă de inerţie medie şi mică (definite conform anexei B).
[top]
Coeficientul global efectiv G1 al unei clădiri sau al unei părţi dintr-o clădire se calculează cu relaţia:
(2)
în care:
V - volumul încălzit al clădirii sau părţii de clădire, calculat conform Normativelor C107/3 şi
3
C107/1, exprimat în m ;
[top]
Valoarea limită a coeficientului global G1, denumită coeficient global de referinţă, G1ref, se calculează cu
relaţia:
(3)
în care:
A1 - aria suprafaţelor componentelor opace ale pereţilor verticali care fac cu planul orizontal un unghi mai
2
mare de 60°, aflaţi în contact cu exteriorul sau cu un spaţiu neîncălzit, exprimată în m , calculată luând în
considerare dimensiunile interax;
A2 - aria suprafaţelor planşeelor de la ultimul nivel (orizontale sau care fac cu planul orizontal un unghi
mai mic de 60°), aflate în contact cu exteriorul sau cu un spaţiu neîncălzit, calculată luând în considerare
2
dimensiunile interax, exprimată în m ;
A3 - aria suprafaţelor planşeelor inferioare aflate în contact cu exteriorul sau cu un spaţiu neîncălzit,
2
calculată luând în considerare dimensiunile interax, exprimată în m ;
P - perimetrul exterior al spaţiului încălzit aferent clădirii, aflat în contact cu solul sau îngropat, exprimat în
m;
A4 - aria suprafaţelor pereţilor transparenţi sau translucizi aflaţi în contact cu exteriorul sau cu un spaţiu
2
neîncălzit, calculată luând în considerare dimensiunile nominale ale golului din perete, exprimată în m ;
NOTĂ: Un perete este considerat transparent sau translucid dacă factorul de transmisie a luminii
corespunzător acestui element este cel puţin 0,15. în caz contrar el este considerai opac.
3
V - volumul încălzit, calculat pe baza dimensiunilor interioare ale clădirii, exprimat în m ;
a,b,c,d,e - coeficienţi de control pentru elementele de construcţie menţionate mai sus, ale căror valori
sunt date în tabelele 1 şi 2, în funcţie de:
- tipul de clădire;
Tabelul 1
Tipul de Zona a b c d e
clădire climatică
[m2K/W] [m2K/W] [m2K/W] [W/mK] [m2K/W]
*)
Pentru partea de cazare se aplică prevederile din normativ C 107/1.
Tabelul 2
Tipul de Zona a b c d e
clădire climatică
2 2 2 2
[m K/W] [m K/W] [m K/W] [W/mK] [m K/W]
*)
Pentru partea de cazare se aplică prevederile din normativ C 107/1.
Tabelul nr. 3
3
Valorile AG1ref, în W/(m K)
-1
Indicele solar, Is [m ]
Categoria Inerţia
Tipul clădirii până de la 0,020
clădirii termică
la 0,010 la şi mai
0,009 0,019 mult
[top]
ANEXA A
[top]
ANEXA B
Stabilirea clasei de inerţie termică a clădirilor cu altă destinaţie decât locuirea este necesară pentru
determinarea încadrării în categoria 1 sau 2.
- pe întreaga clădire, dacă aria desfăşurată a spaţiului încălzit corespunzător clădirii analizate este mai
2
mică sau egală cu 200 m ;
- în caz contrar, pe o porţiune mai restrânsă, considerată reprezentativă pentru acea clădire sau parte de
clădire.
Clasa de inerţie termică a unei clădiri sau părţi de clădire se stabileşte conform tabelului B.1 de mai jos,
în funcţie de valoarea raportului:
(B.1)
în care:
Clasa de inerţie
Inerţia termică
2
Raportul kg/m
Modul în care se calculează masa unitară a elementelor de construcţie este prezentat schematic în fig.
B.1.1, fig. B.1.2, fig. B.1.3, fig. B.1.4, fig. B.1.5, fig. B.1.6, fig. B.1.7, fig. B.1.8, fig. B.1.9, fig. B.1.10, fig.
B.1.11, fig. B.1.12.
În aceste figuri:
NOTĂ: Un strat din structura unui element de construucfie se consideră strat izolant dacă este realizat
dintr-un material cu conductivitatea termică mai mică de 0,065 W/(mK) şi cu grosimea astfel încât
2
rezistenţa specifică la permeabilitatea termică a lui să fie mai mare de 0,5 (m K)/W.
Dacă elementul de construcţie nu are izolaţie termică sau are izolaţie termică distribuită (de exemplu:
perete din zidărie de cărămidă), se calculează jumătate din masa unitară a acestuia (m/2) (vezi fig.
B.1.1a; fig. B.1.1c; fig. B.1.2a; fig. B.1.3a).
Dacă elementul de construcţie conţine un strat izolant distinct, se calculează numai masa părţii de
element situată pînă la suprafaţa interioară a stratului izolant (mint) ( vezi fig. B.1.1b; fig. B.1.1d; fig.
B.1.2b; fig. B.1.3b).
B.1.2.2 Element de construcţie în contact cu solul, spaţiu închis îngropat, subsol tehnic
Dacă elementul de construcţie nu are izolaţie termică (de exemplu un planşeu peste pământ fără izolaţie
sau cu izolaţie verticală de jur împrejur sau un planşeu peste subsol tehnic), se consideră masa unitară
2
de 150 kg/m , oricare ar fi structura elementului (vezi fig. B.1.4a; fig. B.1.5a; fig. B.1.6a).
Dacă elementul de construcţie conţine un strat izolant distinct ( de exemplu un planşeu direct peste
pământ cu izolaţie termică orizontală sau un planşeu cu izolaţie termică peste un subsol tehnic), se
calculează numai masa unitară a părţii de element situată până la suprafaţa interioară stratului izolant
(mint) (vezi fig. B.1.4b; fig. B.1.5b; fig. B.1.6b).
B.1.2.3 Element de construcţie în contact cu un spaţiu de aceeaşi natură sau cu un spaţiu închis
neîngropat (casa scării, spaţiu tehnic, depozit, etc.) - caz ce intervine atunci când calculul se face pentru
o porţiune reprezentativă a clădirii sau părţii de clădire analizate).
Dacă elementul de construcţie nu are izolaţie termică (cazul general al pereţilor şi planşeclor între spaţii
de aceeaşi natură) sau are izolaţie termică distribuită (de exemplu un perete din zidărie de cărămidă, se
calculează jumătate din masa lui (m/2) (vezi fig. B.1.7a; fig. B.1.8a; fig. B.1.9a; fig. B.1.10a).
Dacă elementul are un strat izolant distinct, se calculează numai masa părţii de element situată până la
suprafaţa interioară a stratului izolant, corespunzătoare spaţiului respectiv (mint) (vezi fig. B.1.7b; fig.
B.1.8b; fig. B.1.9b; fig. B.1.10b).
2
Aceste mase m/2 sau mint se limitează la 150 kg/m .
B.1.2.4 Element de construcţie interior (caz ce intervine atunci când calculul se face pentru clădirea în
ansamblu).
Se ia în considerare masa peretelui (m), limitându-se această masă la 300 kg/m2 (vezi fig. B.1.11a; fig.
B.1.11b; fig. B.1.12a; fig. B.1.12b).
B.1.2.5 Element de construcţie interior sau exterior placat la interior cu un strat care împiedică
contactul cu aerul
Pentru elementele de construcţie interioare sau exterioare placate la interior cu un strat care împiedică
contactul cu aerul (ca de exemplu tavane suspendate, placări interioare, îmbrăcăminţi de pardoseli, etc.)
masa ce se ia în considerare la determinarea clasei de inerţie termică se calculează cu formula:
300/(1 + Rst) - pentru elementele exterioare unde Rst, este rezistenţa specifică la permeabilitatea termică
a stratului de placare.
Cotele din figură se referă la dimensiunile interax dintre elementele de construcţie, atât pe orizontală cât
şi pe verticală. Aria desfăşurată a spaţiului încălzit al clădirii este:
2 2
2 × 29,30 × 10,70 = 627,02 m > 200 m
În acest caz, calculul se va face pe o unitate funcţională reprezentativă, respectiv cabinetul de consultaţii.
- doi pereţi interiori transversali plini, având următoarea structură şi dimensiuni (fig. B.2.2.b):
- un perete interior longitudinal cu gol de uşă, având următoarea structură şi dimensiuni (fig. B.2.2.b):
2
Ad = 3,60 × 4,45 = 16,02 m
Tabelul B.2
Masa
unitară
358,25 150 150 150
considerată
2
(kg/m )
Suprafaţa
utilă a
6,90 33,36 14,07 14,07
elementelor
2
(m )
[top]
ANEXA C
INDICELE SOLAR
Indicele solar, Is, este mărimea ce caracterizează capacitatea unei clădiri sau a unei părţi de clădire de a
capta energia solară . El se calculează cu relaţia:
(C.1)
în care:
Factorul solar se stabileşte în funcţie de natura tâmplăriei, tipul elementului vitrat, tipul de tâmplărie,
categoria de clădire şi poziţia elementului vitrat în raport cu peretele, conform tabelului C.1. Valorile din
tabel se referă la elemente vitrate utilizate în mod curent, prevăzute cu geamuri din sticlă clară. Pentru
elemente vitrate netradiţionale, cu sticle speciale, valorile factorului solar vor fi luate din documentele de
certificare a acestor produse.
În valorile factorului solar date este luată în considerare eventuala umbrire dată de buiandrugi şi de
şpaleţii verticali. Aceasta explică de ce factorul solar al unui element vitrat poziţionat la faţa exterioară a
peretelui este mai mare decât cel al elementului vitrat poziţionat la faţa interioară a peretelui. Elementele
vitrate montate în pereţi subţiri (a căror grosime este apropiată de grosimea elementului vitrat) sunt
considerate ca montate la faţa exterioară a peretelui.
Modul de poziţionare a elementului vitrat în raport cu peretele este prezentat în fig. C.1.
Clădiri cu ocupare
Tipul Clădiri cu ocupare continuă
Natura Tipul discontinuă
elementului
tâmplăriei tâmplăriei
vitrat
Poziţia Poziţia
la faţa la faţa la faţa la faţa
interioară a exterioară a interioară a exterioară
peretelui peretelui peretelui a peretelui
Valorile coeficientului σ sunt date în tabelul nr. C.2 în funcţie de înălţimea obstacolelor, de orientarea
elementului şi, pentru orientarea vest, de modul de ocupare a clădirii.
Tabelul C.2
Orientarea elementului
Înălţimea
medie de la SV la NV
ponderată a de la
de la SV de la SE
obstacolelor NE la
la SE la NE ocupare ocupare NV
continuă discontinuă
de la 15 la
0,8 0,4 0,4 0,3 0,2
25°
25° şi mai
0 0 0 0 0
mult
Înălţimea medie ponderată a obstacolelor este suma înălţimilor medii din cele patru sectoare de azimut,
notate 1,2,3, 4 specificate în fig. C.2, determinată conform exemplului de la pct. C.2.
Coeficienţii de ponderare a înălţimilor corespunzătoare celor patru zone de azimut sunt conform tabelul
nr. C.3.
Tabelul C.3
Calculul se efectuează faţadă cu faţadă, prin amplasarea centrului geometric al fiecăreia. Totodată, dacă
o parte a faţadei are o umbrire net diferită de a restului faţadei, ea se tratează separat.
Pentru determinarea înălţimii medii ponderate şi a coeficientului σ pentru porţiunea ABCD se procedează
astfel:
- Se fixează poziţia centrului geometric al porţiunii considerate (în plan vertical şi orizontal).
- Se decupează câmpul vizual al centrului geometric în cele patru sectoare de azimut (vezi fig. C.3).
- Se măsoară înălţimile unghiulare (α) ale obstacolelor corespunzătoare fiecărui sector de azimut, pe
întreg sectorul (conform fig. C.4), prin figurarea acestor înălţimi unghiulare într-o diagramă ce redă profilul
obstacolelor văzute din centrul geometric al faţadei respective, ca în fig. C.5
- Pentru fiecare din cele patru sectoare de azimut se determină din diagramă înălţimea medie unghiulară
a obstacolelor aferente.
- Se înmulţeşte înălţimea medie unghiulară a obstacolelor din fiecare sector de azimut cu coeficientul de
ponderare corespunzător, luat din tabelul C.3.
- Se determină înălţimea medie ponderată a obstacolelor aferente faţadei analizate ca sumă a înălţimilor
medii unghiulare ponderate din cele patru sectoare de azimut.
- Valoarea coeficientului σ se extrage din tabelul C.2 în funcţie de înălţimea medie ponderată determinată
ca mai sus şi de orientarea faţadei.
Tabelul C.4
Sectorul de azimut
1 2 3 4
[top]
ANEXA D
EXEMPLU DE CALCUL AL COEFICIENTULUI G1ref
POLICLINICĂ
Se consideră aceeaşi clădire de policlinică, conform fig. B.2.1, pentru care s-a calculat în ANEXA B
inerţia termică.
Categoria ..........................................................................: I
2
- suprafaţa planşeului de acoperiş ....................: 313,51 m
2
29,30×10,70 = 313,51 m
2
- suprafaţa planşeului la nivelul parterului .........: 313,51 m
2
29,30×10,70 = 313,51 m
2
- suprafaţa vitrată...............................................: 119,11 m
2×2×8×2,10×1,50+2×2×1,55×3,05 = 119,11 m2
2×[(29,30+0,50)+(10,70+0,50)] = 82 m
3
- volumul încălzit ...............................................: 2196,14 m
3
2×[(29,30+0,50)×(10,70+0,50)×(3,17+0,12)] = 2196,14 m
În tabelul D.1 sunt prezentate rezultatele calculelor pentru determinarea coeficientului G1ref al clădirii
descrise mai sus.
Tabelul D.1
0 1 2 3 4
planşeu la nivelul
313,51 c = 1,60 195,94
parterului
[top]
Indicativ C107/3-2005
Cuprins
1.1. Prezentul normativ se referă la calculul termotehnic, pentru timpul iernii, al tuturor elementelor de
construcţie ale clădirilor, cu excepţia elementelor de construcţie în contact cu solul.
1.2. Prevederile prezentului normativ se aplică la elementele de construcţie care delimiteză spaţiile
încălzite ale clădirilor de locuit, social - culturale şi industriale.
1.4. Izolarea termică a elementelor de construcţie care delimiteză încăperile încălzite, se realizează în
vederea asigurării climatului interior impus de exigenţele igienico - sanitare şi de confort la clădirile de
locuit şi social - culturale, de condiţiile necesare desfăşurării muncii şi procesului tehnologic la clădirile
industriale, precum şi pentru reducerea, în cât mai mare măsură, a consumului de energie şi de
combustibil în exploatare.
1.5. Prevederile prezentului normativ se utilizează atât de către proiectanţi, pentru determinarea şi pentru
verificarea caracteristicilor termotehnice ale elementelor de construcţie, cât şi de către factorii abilitaţi
pentru verificarea proiectelor de clădiri.
Între modelul de calcul folosit pentru verificările termotehnice şi cel adoptat pentru calculul instalaţiilor,
trebuie să existe o riguroasă corespondenţă.
1.6. Prevederile prezentului normativ se aplică atât pentru elementele de construcţie perimetrale, cât şi
pentru elementele de construcţie interioare care despart spaţii între care există o diferenţă de
temperatură mai mare de 5K.
1.7. Prevederile normativului se aplică la verificarea termotehnică, atât a clădirilor noi, cât şi a clădirilor
existente care urmează a fi supuse unor lucrări de reabilitare şi de modernizare.
1.8. Prevederile prezentului normativ se aplică, atât la clădirile având sisteme centrale de încălzire, cât şi
la cele cu încălzire locală (inclusiv cu sobe).
1.9. Alegerea modului de alcătuire a elementelor de construcţie, din punct de vedere termotehnic, se face
astfel încât să se realizeze, în principal, următoarele:
- rezistenţa termică minimă necesară pentru asigurarea climatului interior, pentru limitarea fluxului termic
şi pentru economisirea energiei în exploatarea clădirilor;
- rezistenţa la permeabilitate la vapori, pentru limitarea sau pentru împiedicarea condensării vaporilor de
apă în interiorul elementelor de construcţie;
- stabilitatea termică necesară, atât pe timp de iarnă, cât şi pe timp de vară, pentru limitarea oscilaţiilor
temperaturii aerului interior şi pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie.
•compararea acestor valori, calculate pentru flecare încăpere în parte, cu rezistenţele termice
minime necesare din considerente igienico - sanitare şi de confort;
• compararea acestor valori, calculate pentru ansamblul clădirii, cu rezistentele termice minime,
normate, în scopul economisirii energiei în exploatare;
• determinarea coeficientului global de izolare termică, în scopul stabilirii nivelului de performanţă
termotehnică de ansamblu a clădirii şi a comparării cu valoarea normată, stabilită în vederea
limitării consumului de energie pentru încălzirea clădirilor;
• utilizarea rezistenţelor termice specifice corectate la calculul necesarului de căldură, în vederea
proiectării instalaţiilor de încălzire.
1.11. Calculul termotehnic al elementelor de construcţie în contact cu solul se face în conformitate cu [1].
De asemenea sunt tratate în acte normative speciale - [12] şi [13] - aspectele referitoare la determinarea
şi la verificarea coeficientului global de izolare termică.
- planşeele care delimitează clădirea la partea inferioară, faţă de mediul exterior (bowindouri, ganguri de
trecere, ş.a.);
- pereţii şi planşeele care separă volumul clădirii de spaţii adiacente neîncălzite sau mult mai puţin
încălzite, precum şi de spaţiul rosturilor închise.
1.14. Pentru cazuri speciale şi studii termotehnice, prin efectuarea unui calcul numeric automat al
câmpului plan, bidimensional, de temperaturi, pe baza prevederilor din prezentul normativ se pot
determina şi reprezenta grafic:
[top]
[6] STAS 737/10 - Sistemul internaţional de unităţi (SI). Unităţi ale mărimilor
caracteristice fenomenelor calorice.
Pentru utilizarea prezentei reglementări tehnice se pot consulta standardele europene în domeniu:
[18] EN ISO 10211-1 - Thermal bridges in building construction - Heat flows and
surface temperatures - Part 1: General calculation methods.
[top]
3. DEFINIŢII ŞI SIMBOLURI
3.1. Definiţii
Strat cvasiomogen: Strat alcătuit din două sau mai multe materiale, având conductivităţi
termice diferite, dar care poate fi considerat ca un strat omogen, cu o
conductivitate termică echivalentă.
Punte termică: Porţiune din anvelopa unei clădiri, în care rezistenţa termică, altfel
uniformă, este sensibil modificată ca urmare a faptului că izotermele nu
sunt paralele cu suprafeţele elementelor de construcţie.
Flux termic (Φ): Cantitatea de căldură transmisă la sau de la un sistem, raportată la timp.
Densitatea fluxului Fluxul termic raportat la suprafaţa prin care se face transferul căldurii.
termic (q):
Izoterme: Linii sau suprafeţe care unesc punctele având aceleaşi temperaturi,
determinate pe baza unui calcul al câmpului plan, bidimensional de
temperaturi.
Rezistenţă termică (R): Diferenţa de temperatură raportată la densitatea fluxului termic, în regim
staţionar.
Coeficient de cuplaj Fluxul termic în regim staţionar, raportat la diferenţa de temperatură între
termic (L): două medii care sunt legate între ele din punct de vedere termic, printr-un
element de construcţie.
Coeficient liniar de Termen de corecţie care ţine seama de influenţa unei punţi termice
transfer termic/ liniare, faţă de un calcul unidirecţional al coeficientului de transfer termic.
Transmitanţă termică
liniară (ψ):
Coeficient punctual de Termen de corecţie care ţine seama de influenţa unei punţi termice
transfer termic/ punctuale, faţă de un calcul unidirecţional al coeficientului de transfer
Transmitanţă termici termic.
punctuală (χ):
Calcul tridimensional Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa tuturor
(3D): punţilor termice - liniare şi punctuale - şi care se bazează pe un calcul
spaţial, tridimensional, al câmpului de temperaturi.
Coeficient de emisie (e): Fluxul radiant al unui corp în raport cu fluxul radiant al corpului negru în
aceleaşi condiţii de temperatură.
Simbolurile şi unităţile de măsură ale principalilor termeni utilizaţi în prezentul normativ sunt date în
tabelul I.
Majoritatea simbolurilor folosite sunt precizate în SR ISO 7345 şi STAS 737/10; pentru unii termeni s-au
menţinut simbolurile prevăzute în STAS 7109.
Observaţii:
2) Se dă mai jos corespondenţa între simbolurile utilizate în cadrul prezentului normativ şi simbolurile
folosite în prescripţiile tehnice elaborate anterior:
θr = τr Ψ = k'
c = cp χ = k''
s = sm R = Ros R'nec = Ro nec
e=ε τ=θ
TABELUL I
RELAŢIA
SIMBOL TERMENUL DE U.M.
DEFINIRE
1 2 3 4
Tu în spaţii neîncălzite
pe suprafaţa
Tsi
interioară
pe suprafaţa
Tse
exterioară
θr punctului de rouă
∆T între Ti şi Te Ti - Te
Diferenţa de
∆Ti între Ti şi Tsi Ti - Tsi K
temperatură
RELAŢIA
SIMBOL TERMENUL DE U.M.
DEFINIRE
1 2 3 4
Factorul de corecţie a
τ temperaturilor exterioare
Conductivitatea
λ W/(mK)
termică de calcul
a unui
material de -
Capacitatea
construcţie
c calorică masică la J/(kgK)
presiune constantă
Densitatea 3
ρ kg/m
aparentă
Coeficientul de 2
s W/(m K)
asimilare termică
e Coeficientul de emisie - -
RELAŢIA
SIMBOL TERMENUL DE U.M.
DEFINIRE
1 2 3 4
2
q Densitatea fluxului termic Φ/A W/m
unidirec-
R (Ti - Tk)/q
ţională
Rezisten-
2
R' ţa termică corectată - m K/W
specifică a unui
element
R'm medie de -
construc-
ţie ∆T/
R'nec necesară
αi∆Timax
R'min minimă -
U Coeficien- 1/R
unidirec-
tul de 2
ţional W/(m K)
transfer a unui
U' corectat 1/R'
termic element
de
Coeficien- construc-
tul de ţie
L Φ/(Tj - Tk) W/K
cuplaj
termic
3.3 Indici
e exterior t timp
si suprafaţa interioară m mediu
Se foloseşte sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI). Pentru unele transformări se pot folosi şi
relaţiile:
[top]
4. CARACTERISTICI TERMOTEHNICE
4.1. Caracteristicile termotehnice de calcul ale materialelor care se utilizează la alcătuirea elementelor de
construcţie, se vor considera în conformitate cu anexa A.
4.3. Conductivităţile termice de calcul din anexa A sunt date în condiţiile unui regim normal de umiditate a
materialelor în timpul exploatării.
Alte materiale decât cele din anexa A pot fi utilizate în elemente de construcţie numai cu avizul unui
institut de specialitate, care va atesta şi conductivitatea termică de calcul a respectivului material.
4.4. Capacitatea calorică volumică se obţine prin multiplicarea capacităţii calorice masice cu densitatea
aparentă a materialului, în stare uscată:
ρ·c [J/(m3K)]
4.5. Conductivităţile termice de calcul din anexa A includ influenţa următorilor factori, aferenţi condiţiilor
de punere în operă a materialelor termoizolante:
- creşterea densităţii aparente ca urmare a tasărilor din timpul execuţiei şi în decursul exploatării, la
materialele termoizolante tasabile.
4.6. Conductivităţile termice de calcul din anexa A corespund unui regim normal de umiditate a
materialelor în timpul exploatării; în cazul unei umidităţi sporite, conductivităţile termice trebuie majorate
corespunzător.
4.8. Caracteristicile termotehnice de calcul ale straturilor de aer imobil, se pot considera astfel:
λ = 0,025 W/(mK)
ρ = 1000 kg/m3
λ = 0,58 W/(mK)
[top]
5. TEMPERATURI DE CALCUL
Conform acestei hărţi, care înlocuieşte harta din STAS 6472/2-83, teritoriul României se împarte în 4
zone climatice, astfel:
- zona l Te = - 12°C
- zonalI Te = - 15°C
- zona IV Te = - 21°C
Dacă încăperile au temperaturi de calcul diferite, dar există o temperatură predominantă, în calcule se
consideră această temperatură; de exempu, la clădirile de locuit se consideră Ti=+20°C.
în care:
Temperaturile interioare ale spaţiilor şi încăperilor neîncălzite se determină exclusiv pe bază de bilanţ
termic. în funcţie de temperaturile de calcul ale încăperilor adiacente, de ariile elementelor de construcţie
care delimitează spaţiul neîncălzit, precum şi de rezistenţele termice ale acestor elemente.
Tot pe bază de bilanţ termic se vor determina temperaturile Tu din rosturile închise, podurile şi etajele
tehnice, precum şi cele din balcoanele şi logiile închise cu tâmplărie exterioară.
[top]
6. DIMENSIUNI DE CALCUL
6.1. Ca principiu general, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale elementelor de construcţie
interioare şi prin feţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.
6.2. suprafeţele orizontale ale elementelor de construcţie exterioare (planşeul de la terasă sau de la pod,
planşeul de peste subsolul neîncălzit ş. a., se delimitează prin axele geometrice ale perefilor interiori
structurali şi nestructurali şi prin conturul interior al pereţilor exteriori (fig. 1). pe ansamblul clădirii, aria
orizontală este delimitată exclusiv prin conturul interior al pereţilor exteriori (fig. 3).
6.3. suprafeţele verticale exterioare (pereţii) se delimitează pe orizontală prin axele geometrice ale
pereţilor interiori structurali şi nestructurali, precum şi prin colţurile, intrânde sau ieşinde, ale feţei
interioare a pereţilor exteriori (fig. 1).
pe verticală, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale plăcii planşeelor intermediare, prin faţa
inferioară a plăcii ultimului planşeu, precum şi prin faţa superioară a pardoselii primului nivel încălzit (fig.
2).
Pe ansamblul clădirii aria verticală exterioară totală, inclusiv aria vitrată, este:
6.5. ariile tâmplăriei exterioare se determină pe baza dimensiunilor nominale ale golurilor
corespunzătoare din pereţi (fig. 1 şi fig. 2).
6.6. Lungimile "l" ale punţilor termice liniare se stabilesc, în principiu, în funcţie de lungimile reale pe care
se prevăd detaliile respective, cu următoarele precizări:
- lungimile se măsoară în cadrul ariilor A determinate conform pct. 6.2 ... 6.4; în consecinţă ele sunt
delimitate, la extremităţi, de conturul suprafeţelor respective ;
- intersecţia punţilor orizontale cu cele verticale, se include atât în lungimea punţilor orizontale, cât şi în
lungimea punţilor verticale ;
- la planşeul de peste spaţii neîncălzite, în lungimile "l " ale punţilor termice create prin întreruperea
stratului termoizolant (amplasat peste planşeu) în dreptul pereţilor interiori structurali şi nestructurali, nu
se includ lăţimile golurilor de uşi.
6.7. Aria anvelopei clădirii se calculează ca suma tuturor ariilor elementelor de construcţie perimetrale ale
clădirii prin care au loc transferuri termice.
6.8. Volumul încăperilor se calculează pe baza ariilor orizontale determinate conform pct. 6.2. şi a
înălţimilor Hj considerate ca în fig. 2:
Vj = Aj.Hj
Volumul clădirii - V - reprezintă volumul delimitat, pe contur, de feţele interioare ale elementelor de
construcţie perimetrale, ale căror arii totale se calculează conform pct. 6.2 ... 6.4.
Volumul V include atât încăperile încălzite direct (cu elemente de încălzire), cât şi încăperile încălzite
indirect (fără elemente de încălzire), dar la care căldura pătrunde prin pereţii adiacenţi, lipsiţi de o
termoizolaţie semnificativă. În acest sens se consideră ca făcând parte din volumul clădirii: cămări,
debarale, vestibuluri, holuri de intrare, casa scării, puţul liftului, şi alte spaţii comune.
Nu se includ în volumul clădirii: camerele de pubele, verandele, precum şi balcoanele şi logiile, chiar în
situaţia în care ele sunt închise cu tâmplăric exterioară.
[top]
Rezistenţa termică specifică a unui strat omogen al elementului de construcţie se determină cu relaţia:
(1)
în care:
La straturile la care grosimea finală, după punerea în operă, este mai mică decât grosimea iniţială, în
calcule se consideră grosimea finală (după tasare).
În cazurile în care abaterea negativă admisă la grosimea straturilor este semnificativă, grosimea de calcul
a stratului se va considera egală cu grosimea minimă admisă. Rezistenţele termice ale straturilor
omogene se calculează cu 3 zecimale.
7.2.1. Într-un model geometric este admisibil ca, în anumite condiţii, să se înlocuiască materiale cu
conductivităţi termice diferite cu un material având o conductivitate unică, echivalenţă.
Ca exemplu de straturi cvasiomogene se pot da zidăriile (alcătuite din cărămizi sau blocuri + mortar,
precum şi straturile termoizolante din cadrul elementelor de construcţie tristrat, prin care trec ancore din
oţel inoxidabil de diametre reduse, dispuse uniform pe suprafaţa elementului de construcţie.
7.2.2. Rezistenţa termică a unui strat cvasiomogen se calculează cu relaţia (1), în care, în locul
conductivităţii termice λ, se introduce valoarea conductivităţii echivalente λech.
7.2.3. Conductivitatea termică echivalentă a straturilor cvasiomogene de tipul zidăriilor se poate calcula
cu relaţia:
(2)
în care:
7.2.4. La straturile cvasiomogene alcătuite dintr-un strat termoizolant + ancore metalice de legătură,
conductivitatea termică echivalentă se poate determina cu relaţia:
(3)
în care:
7.3.1. Rezistenţele termice superficiale (Rsi şi Rse) se consideră în calcule în conformitate cu tabelul II, în
funcţie de direcţia şi sensul fluxului termic.
La determinarea rezistentelor termice ale elementelor de construcţie interioare, pe ambele suprafeţe ale
elementului se consideră valori:
2
În spaţiile neîncălzite, la fluxul termic din interior spre exterior se consideră αi = 12 W/(m K), indiferent de
sensul fluxului termic.
7.3.2. la calculul câmpului de temperaturi pentru verificarea temperaturilor superficiale conform cap. 10,
valoarea coeficientului de transfer termic superficial interior 04 , în colţurile interioare ieşinde (fig. 3), se
consideră:
(4)
în care:
2
Între valoarea astfel determinată şi valoarea αi = 8 W/(m K) se consideră o variaţie liniară, pe lungimea x,
pe suprafeţele verticale şi orizontale interioare ale încăperilor, aferente colţului ieşind.
7.3.3. Valorile din tabelul II aferente suprafeţelor verticale, sunt valabile şi pentru suprafeţele înclinate cu
un unghi de cel mult 30° faţă de verticală, iar cele aferente suprafeţelor orizontale sunt valabile şi pentru
suprafeţele înclinate cu un unghi de cel mult 30° faţă de orizontală.
7.3.4. Valorile rezistenţelor termice superficiale interioare din tabelul II sunt valabile pentru suprafeţele
interioare obişnuite, netratate (cu un coeficient de emisie e = 0,9); valorile din tabel au fost determinate
pentru o temperatură interioară evaluată la +20°C.
7.3.5. Valoarea rezistenţei termice superficiale exterioare din tabelul II corespunde următoarelor condiţii:
v Rse
2
[m/s] [m K/W]
1 0,08
2 0,06
3 0,05
4 0,04
5 0,04
7 0,03
10 0,02
TABELUL II
Elemente de
construcţie în
contact cu spaţii
Elemente de
ventilate neîncălzite:
construcţie în contact
• subsoluri şi pivniţe
DIRECŢIA ŞI SENSUL FLUXULUI cu:
• poduri
TERMIC • exteriorul
• balcoane şi logii
• pasaje deschise
închise
(ganguri)
• rosturi închise
• alte încăperi
neîncălzite
*)
*)
*)
2 2
*) Pentru condiţii de vară: αe = 12 W/(m K), Rse = 0,084 m K/W
7.4.1. Rezistenţele termice ale straturilor de aer neventilate (Ra) se iau din tabelul III, în funcţie de direcţia
şi sensul fluxului termic şi de grosimea stratului de aer.
7.4.2. Valorile din tabel, din coloana "flux termic orizontal" sunt valabile şi pentru fluxuri termice înclinate
cu cel mult 30° faţă de verticală, iar cele din coloanele "flux termic vertical" sunt valabile şi pentru fluxuri
înclinate cu cel mult 30° faţă de orizontală.
7.4.3. Valorile din tabelul III sunt valabile pentru toate elementele de construcţie, cu excepţia geamurilor,
pentru care se poate consulta anexa I.
- stratul de aer este mărginit de suprafeţe paralele şi perpendiculare pe direcţia fluxului termic, toate
suprafeţele fiind suprafeţe obişnuite, netratate, cu un coeficient de emisie ridicat (e > 0,8);
- stratul de aer are grosimea (pe direcţia fluxului termic) de cel mult 10% din oricare din celelalte două
dimensiuni, şi nu mai mult de 0,3 m;
- nu are loc nici un schimb de aer, atât cu mediul interior, cât şi cu cel exterior.
7.4.5. Pentru modul în care se pot considera în calculele termotehnice straturile de aer în care există un
oarecare grad de ventilare al spaţiului de aer, deci o comunicare cu mediul exterior, se poate consulta
anexa E.
TABELUL III
2
REZISTENŢELE TERMICE ALE STRATURILOR DE AER NEVENTILATE Ra [m K/W]
OBSERVAŢIE:
(5)
Relaţia (5) se utilizează şi pentru determinarea rezistenţei termice specifice în câmp curent, a elementelor
de construcţie neomogene (cu punţi termice).
7.5.2. La elementele de construcţie cu straturi de grosime variabilă (de ex. La planşeele de la terase),
rezistenţele termice se pot determina pe baza grosimilor medii ale acestor straturi, aferente suprafeţelor
care se calculează.
În cazul în care conductivitatea termică a stratului cu grosime variabilă este redusă, pentru o mai mare
exactitate se recomandă utilizarea prevederilor din anexa F.
(6)
7.5.5. Dacă valorile R şi U reprezintă rezultate finale ale calculelor termotehnice, ele pot fi rotunjite la 3
cifre semnificative (2 zecimale).
7.6.2. Rezistenta termică specifică corectată R' şi respectiv coeficientul de transfer termic corectat U' se
calculează cu relaţia generală:
(7)
în care:
(8)
7.6.3. Coeficienţii specifici liniari (ψ) si punctuali (χ) de transfer termic aduc o corecţie a calcului
unidirecţional, ţinând seama atât de prezenţa punţilor termice constructive, cât şi de comportarea reală,
bidimensională, respectiv tridimensională, a fluxului termic, în zonele de neomogenitate a elementelor de
construcţie.
Punţile termice punctuale rezultate la intersecţia unor punţi termice liniare, de regulă, se neglijează în
calcule.
În cazurile în care aceşti coeficienţi nu pot fi extraşi din tabele, ei se pot determina pe baza indicaţiilor din
anexa J.
Coeficienţii ψ şi χ au valori pozitive sau negative şi ei se introduc în relaţiile (7) şi (9) cu semnele lor
algebrice.
Semnul (+) reprezintă o reducere a rezistenţei termice corectate R' faţă de rezistenţa termică
unidirecţională R; semnul (-) are o frecvenţă mai redusă şi semnifică o mărire a valorii R' faţă de valoarea
R.
7.6.4. În anexa G se prezintă o clasificare a punţilor termice liniare şi punctuale precum şi o clasificare a
tipurilor de coeficienţi liniari de transfer termic ψ.
7.6.5. În tabelele 1 ... 73 se dau coeficienţii ψ şi χ pentru o serie de detalii curent utilizate. Coeficienţii
liniari de transfer termic aferenţi pereţilor exteriori din zona de intersecţie cu placa pe sol se iau din
tabelele 1 ... 10 din [1].
7.6.6. Pentru calcule la faze preliminare de proiectare, rezistenţa termică specifică corectată a
elementelor de construcţie neomogene, poate fi determinată cu metoda aproximativă din anexa H.
7.6.7. După finalizarea calculelor termotehnice, valorile R' şi U' pot fi rotunjite la trei cifre semnificative (2
zecimale).
7.7.1. Rezistenţa termică specifică medie a unui element de construcţie se calculează cu relaţia:
(10)
în care:
2
U'j coeficienţii de transfer termic corectat [W/(m K)] aferenţi suprafeţelor Aj.
- pentru o încăpere având mai multe suprafeţe pentru un acelaşi element de construcţie, de exemplu o
încăpere de colţ;
În cazul rezistenţei termice medii pe un nivel sau pe ansamblul clădirii, valorile Aj şi U'j sunt aferente
diferitelor încăperi j.
Valorile R'm şi U'm pe ansamblul unui nivel sau al unei clădiri se pot determina şi direct, cu relaţiile (7), (8)
şi (9), în care valorile A şi l, precum şi numărul de punţi termice punctuale sunt cele corespunzătoare unui
nivel sau unei clădiri în întregime.
7.7.3. Relaţia (10) este valabilă şi pentru determinarea rezistenţelor termice specifice medii ale unor
elemente de construcţie alcătuite din două sau din mai multe zone cu alcătuire omogenă; în această
situaţie în relaţia (10) în loc de U'j se introduce coeficientul de transfer termic unidirecţional Uj, obţinându-
se rezistenţa termică specifică medie Rm = 1/Um.
7.7.4. La planşeele de terasă, cu straturi în pantă, rezistenţa termică medie pe ansamblul terasei se
poate determina:
- pe baza grosimii medii a betonului de pantă, în cazul în care betonul utilizat nu are caracteristici
termoizolante;
- pe baza relaţiilor de calcul din anexa F, în cazul în care pantele se realizează din materiale cu
conductivităţi termice scăzute.
7.7.5. Rezistenţa termică specifică medie a mai multor sau a tuturor elementelor de construcţie aferente
unei încăperi, unui nivel sau întregii clădiri, se calculează cu relaţia (10) în care la numitor termenul
Relaţia (10) astfel modificată este valabilă la calculul rezistenţei termice medii a unui singur element de
construcţie care separă mediul interior de două sau mai multe medii exterioare, având temperaturi Te şi
Tu diferite.
7.8.1. Coeficientul de cuplaj termic (L) aferent unui element de construcţie se calculează cu relaţia
generală:
(11)
în care indicele j se poate referi la o suprafaţă a elementului de construcţie, la o încăpere, la un nivel sau
la ansamblul clădirii.
7.8.2. Fluxul termic (Φ) aferent unui element de construcţie se calculează cu relaţia generală:
(12)
În cazul elementelor de construcţie care separă spaţiul interior încălzit de un spaţiu neîncălzit, în locul
valorii ∆T = Ti - Te se utilizează diferenţa de temperatură (Ti - Tu) în care Tu reprezintă temperatura din
spaţiul neîncălzit, determinată pe baza unui calcul de bilanţ termic, conform cap. 8.
7.8.3. Coeficientul global de izolare termică (G), aferent unei clădiri în ansamblu, se calculează cu relaţia
generală:
(13)
în care:
Calcului coeficientului global de izolare termică este tratat în detaliu în normativele [1] şi [2].
[top]
8.1. Pentru determinarea temperaturii convenţionale de calcul dintr-un spaţiu neîncălzit, se face un calcul
de bilanţ termic, utilizându-se relaţia generală:
(14)
în care:
- dacă încăperea neîncălzită este prevăzută cu uşi, ferestre, luminatoare ş.a., în relaţia de calcul se
introduc şi aceste elemente de construcţie;
8.3. Viteza de ventilare a spaţiului neîncălzit, respectiv rata schimburilor convenţionale de aer, se
stabileşte în funcţie de existenţa uşilor şi a ferestrelor, de existenţa unor eventuale goluri sau orificii de
ventilare, precum şi în funcţie de gradul de etanşeitate a elementelor de construcţie perimetrale.
Pentru numărul de schimburi de aer pe oră între spaţiul neîncălzit şi spaţiul încălzit, precum şi între
spaţiul neîncălzit şi mediul exterior, se pot utiliza valorile orientative din tabelul IV.
TABELUL IV
-1
Nr. crt. Tipul de etanşare la aer n (h )
8.4. Spaţiile neîncălzite pentru care se face calculul cu relaţia (14) pot fi:
- încăperi interioare de dimensiuni reduse şi înconjurate în mare parte de încăperi încălzite (cămări,
debarale, vestibuluri, windfanguri neîncălzite, degajamente ş.a.);
- spaţii de dimensiuni mai mari, interioare sau adiacente clădirii (casa scării neîncălzită, garaje, ş.a.);
- rosturi închise;
8.5. În situaţia în care două spaţii neîncălzite sunt adiacente, temperaturile Tn se pot determina, fie cu
relaţia (14) prin încercări succesive, fie pe baza unui calcul de bilanţ termic, rezolvând un sistem de două
ecuaţii cu două necunoscute.
[top]
9.1. Rezistenţa termică a tâmplâriei exterioare (ferestre şi uşi vitrate) din lemn, a luminatoarelor şi a
pereţilor exteriori vitraţi se consideră conform tabelului V.
9.2. Pentru alte tipuri de elemente de construcţie vitrate, necuprinse în tabelul V, rezistenţele termice
specifice vor fi determinate prin încercări de către un institut de specialitate.
9.3. Tâmplăriile exterioare cu tocuri şi cercevele din mase plastice sau din aluminiu, produse de firme din
ţară sau produse în ţară pe baza unor licenţe străine, sau importate, nu vor fi utilizate decât după
atestarea caracteristicilor lor termotehnice de către un institut de specialitate.
9.4. Nu se recomandă utilizarea tâmplăriilor din aluminiu la care nu se realizează ruperea punţilor termice
pe o adâncime de cel puţin 12 mm.
9.5. Pentru tâmplăriile metalice simple, realizate din profile din oţel se vor considera următoarele
rezistenţe termice:
2
- cu o foaie de geam simplu R' = 0,17 m K/W
2
- cu un geam termoizolant R' = 0,28 m K/W
9.6. Pentru calcule în fazele preliminare de proiectare, rezistenţele termice ale tuturor tipurilor de tâmplarii
se pot determina pe baza prevederilor din anexa I.
9.7. Pentru uşile interioare, opace sau vitrate, rezistenţele termice pot fi determinate prin calcul, în funcţie
de materialele utilizate la tocuri şi foi, de alcătuirea şi de grosimea acestora şi de valorile Rsi şi Rse,
corespunzătoare poziţiei uşilor. Calculele se vor efectua pe baza indicaţiilor din anexa I.
TABELULV
LUMINATOARE
- simple 0,18
- duble 0,34
[top]
10.1. Temperatura pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie fără punţi termice (sau în câmpul
curent al elementelor de construcţie cu punţi termice) se determină cu relaţia:
(15)
La elementele de construcţie adiacente spaţiilor neîncălzite în locul valorii ∆T = Ti - Te, în relaţia de calcul
(15), se introduce diferenţa de temperatură (Tj - Tu).
10.2. În zona punţilor termice, temperaturile Tsi se determină printr-un calcul automat al câmpului de
temperaturi. Calculul câmpurilor de temperaturi se face pe baza precizărilor din anexa J.
În mod curent, pentru determinarea temperaturilor minime Tsi min este suficient a se face calculul câmpului
plan, bidimensional, de temperaturi.
10.3. Pentru cazurile şi detaliile curente, temperaturile superficiale minime Tsi min, se dau în tabelele 1 ...
73.
Valorile din tabele sunt valabile pentru zona II climatică şi pentru o temperatură interioară Ti = +20°C.
Pentru alte condiţii de temperatură (T'e şi T'i), temperatura minimă (T'si min) se poate determina cu relaţia:
(16)
în care:
Ti = +20°C
Te = -15°C
Ti - Te = 35 K
10.4. La colţurile ieşinde de la intersecţia a doi pereţi exteriori cu un planşeu (la tavan sau la pardoseală),
temperatura minimă se poate determina numai pe baza unui calcul automat al câmpului spaţial,
tridimensional, de temperaturi.
(17)
în care:
Tsi min temperatura superficială minimă, determinată pe baza câmpului plan de temperaturi.
10.5. Temperatura superficială medie, aferentă unui element de construcţie, se poate determina cu
relaţia:
(18)
în care:
10.6. Pe baza temperaturii superficiale minime Ts min se poate calcula valoarea maximă a raportului
ecartului de temperatură superficială, cu relaţia:
(19)
Pe baza temperaturii superfciale medii Tsi m, se poate determina valoarea medie a raportului ecartului de
temperatură superficială, folosind relaţia:
(20)
10.7. La elementele de construcţie adiacente spaţiilor neîncălzite, în locul valorii ∆T din relaţiile (18), (19),
(20), se introduce diferenţa de temperatură (Ti - Tu).
10.8. Prin efectuarea unui calcul numeric automat al câmpului plan de temperaturi (2D) conform
indicaţiilor din anexa J, se poate face o reprezentare grafică a variaţiei temperaturilor Tsi.
[top]
11.2. Calculele se fac in ipoteza că elementul de construcţie este alcătuit din straturi omogene
perpendiculare pe fluxul termic.
(21)
(22)
sau
(23)
în care:
suma rezistenţelor termice ale straturilor amplasate între suprafaţa interioară -
relaţia (22), respectiv exterioară - relaţia (23), şi planul n.
11.3. Temperaturile din interiorul elementelor de construcţie neomogene se pot determina printr-un calcul
numeric automat al câmpului bidimensional de temperaturi.
Pe baza temperaturilor astfel determinate, se pot reprezenta grafic curbele izoterme din interiorul
elementelor de construcţie.
[top]
12.1. Se are în vedere determinarea stabilităţii termice a elementelor de construcţie perimetrale ale
clădirilor.
12.2. Elementele de construcţie care se verifică la exigenţa de stabilitate termică sunt următoarele:
12.3. Indicele inerţiei termice D a unui element de construcţie plan, alcătuit din mai multe straturi dispuse
perpendicular pe fluxul termic, se calculează cu relaţia:
(24)
în care:
12.4. Coeficienţii de asimilare s se iau din anexa A. Pentru materiale necuprinse în anexa A, coeficientul
de asimilare termică se calculează cu relaţia:
(25)
în care:
12.5. În cazul elementelor de construcţie neomogene, indicele inerţiei termice se calculează cu relaţia:
(26)
în care:
[top]
(27)
în care:
Valorile ∆Ti max se dau în tabelul VI, în funcţie de destinaţia clădirii şi de tipul elementului de construcţie.
13.2. Rezistenţele termice specifice corectate R' ale tuturor elementelor de construcţie ale clădirilor,
calculate pentru fiecare încăpere în parte, trebuie să fie mai mari decât rezistenţele termice necesare:
(28)
13.3. Condiţia (28) se aplică şi la elementele de construcţie adiacente rosturilor închise, izolate faţă de
mediul exterior, la verificarea termotehnică a elementelor de construcţie interioare, spre încăperile
neîncălzite sau mai puţin încălzite, precum şi la clădirile încălzite cu sobe.
13.4. La elementele de construcţie ale încăperilor în care staţionarea oamenilor este de scurtă durată (de
exemplu casa scării, holurile de intrare în clădirile de locuit, ş.a.) valorile ∆Ti max din tabelul VI se măresc
cu 1 K.
13.5. Pentru destinaţii şi funcţiuni specifice, valorile normate Ti şi ∆Timax , pot şi trebuie să fie stabilite de
proiectant, chiar dacă ele diferă de valorile T; din [3] şi de valorile ∆Ti max din tabelul VI.
13.6. Pentru încăperile clădirilor de producţie cu degajări importante de căldură, valoarea ∆Ti max nu se
normează, dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:
2
- densitatea fluxului termic degajat este de cel puţin 23 W/m de element de construcţie;
- suprafaţa interioară a elementului de construcţie este supusă unui flux radiant permanent sau este
spălată de aer uscat şi cald.
13.7. Rezistenţele termice specifice ale elementelor de construcţie vitrate trebuie să fie mai mari decât
valorile R'nec din tabelul VII.
13.8. Pentru elementele de construcţie uşoare - cu excepţia suprafeţelor vitrate - sunt valabile valorile
R'nec de mai jos, prin care se urmăreşte a se compensa inerţia (exprimată prin greutate) redusă, prin
rezistenţe termice specifice sporite:
2 2
pentru 20 kg/m R'nec = 2,50 m K/W
2 2
pentru 50 kg/m R'nec = 2,00 m K/W
13.9. În scopul reducerii consumului de energie în exploatare, rezistenţa termică corectată, medie pe
clădire, a fiecărui element de construcţie, poate fi comparată cu rezistentele termice minime prescrise de
actele normative în vigoare. Trebuie să fie îndeplinită condiţia:
(29)
TABELUL IV
I • Clădiri de locuit,
60 4,0 3,0 2,0
cămine, internate
• Spitale, policlinici, ş.
a.
• Creşe, grădinţe
• Şcoli, licee, ş.a.
IV • Clădiri de producţie
≤
cu regim ridicat de ∆Tr 0,8·∆Tr 3,5
75
umiditate *)
*) ∆Tr = Ti - θr
TABELUL VII
2
R'nec [m K/W]
Grupa clădirii
Tâmplărie Pereţi exteriori
Luminatoare
exterioară vitraţi
OBSERVAŢII:
2
1) La casa scării şi la alte spaţii de circulaţie, indiferent de grupa clădirii, se admite R'nec = 0,26 m K/W
2
2) La vitrine se admite R'nec = 0,22 m K/W
[top]
14.1. Temperaturile de pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie, atât în câmp curent, cât şi
în dreptul tuturor punţilor termice, trebuie să fie mai mari decât temperatura punctului de rouă θr:
(30)
14.2. Temperatura punctului de rouă se poate determina din anexa B, în funcţie de temperatura interioară
convenţională de calcul Tj şi de umiditatea relativă a aerului interior ϕi, considerată conform tabelului VI.
Pentru destinaţii şi funcţiuni specifice, valorile ϕi pot şi trebuie să fie stabilite de proiectant, chiar dacă ele
diferă de valorile ϕi din tabelul VI.
14.3. Pentru alte valori Ti şi ϕi decât cele din anexa B, temperatura punctului de rouă poate fi
determinată, aproximativ, prin interpolare liniară. Mai exact, temperatura punctului de rouă se calculează
astfel:
(30)
în care:
- din anexa C se determină temperatura pentru care presiunea parţială a vaporilor de apă, calculată cu
relaţia (31), devine presiune de saturaţie; această valoare a temperaturii este temperatura punctului de
rouă θr.
14.4. Cu ajutorul temperaturilor superficiale medii determinate cu relaţia (18) se pot calcula şi verifica
indicii globali de confort termic PMV şi PPD, precum şi indicatorii specifici disconfortului local:
temperatura suprafeţei pardoselii, variaţia pe verticală a temperaturii aerului şi asimetria temperaturii
radiante, în conformitate cu [10].
[top]
ANEXA A
0 1 2 3 4 5
Plăci şi foi de
1 1900 0,35 6,35 24,3
azbociment
III Betoane
Capacitate calorică masică c = 840 J/(kgK)
Beton celular
autoclavizat
(gazbeton): 700 0,28 3,57 4,2
- tip GBC - 50
13
- tip GBN - 50
700 0,27 3,39 4,2
- tip GBN - 35
- tip GBN - T;
600 0,24 2,96 3,7
GBC - T
550 0,22 2,71 3,5
Produse rigide
spumate din cenuşă 500 0,20 2,46 3,1
14
de termocentrală liată
cu ciment 400 0,16 1,97 2,6
IV Mortare
Capacitate calorică masică c = 840 J/(kgK)
0 1 2 3 4 5
Vată de sticlă:
Plăci de ipsos cu
28 700 0,23 3,13 3,4
umplutură organică
Pământ vegetal în
33 1800 1,16 11,28 -
stare umedă
Pin şi brad
- perpendicular pe
36 550 0,17 4,12 10,4
fibre
Stejar şi fag
- perpendicular pe
37 800 0,23 5,78 11,3
fibre
Plăci aglomerate
44 300 0,084 2,14 2,7
fibrolemnoase, tip PAF
Stufit
Cenuşă şi zgură de
52 650 0,29 3,38 3,0
termocentrală
Marmură, granit,
57 2800 3,48 25,45 56,7
bazalt
XIII Zidărie din cărămizi, blocuri mici şi produse din beton celular autoclavizat
Capacitate calorică masică c = 870 J/(kgK)
- cu rosturi subţiri
- cu rosturi obişnuite
XIV Metale
Capacitate calorică masică c = 870 J/(kgK)
XV Materiale în suluri
Capacitate calorică masică c = 1460 J/(kgK)
Covor PVC
Pânză bitumată,
76
carton bitumat, etc.
600 0,17 3,28 *)
OBSERVAŢII:
1. Conductivităţile termice de calcul din anexa A sunt date la condiţiile unui regim normal de umiditate a
materialelor în timpul exploatării, conform prevederilor din STAS 6472/4-89-
2. Alte materiale decât cele din anexa A pot fi utilizate în elemente de construcţie numai cu avizul unui
institut de specialitate.
3. Pentru materialele care nu sunt cuprinse în anexa A, conductivitatea termică se poate determina
experimental, conform STAS 5912-89 (pentru materialul în stare uscată), conductivitatea fiind raportată la
temperatura medie de 0°C.
Conductivităţile termice de calcul λ se obţin prin majoritatea valorilor determinate experimental λ0 după
cum urmează:
4. Densitatea aparentă dată în anexa A, se referă la materialele în stare uscată până la masă constantă.
5. Pentru materiale cuprinse în anexa A, dar având alte densităţi aparente, conductivitatea termică de
calcul se poate determina prin interpolare.
7. Pentru materialele care nu au valori 1/KD în anexa A, precum şi pentru alte materiale necuprinse în
anexa A, factorul rezistenţei la permeabilitate la vapori se va determina pe cale experimentală de către un
institut de specialitate.
8. Pentru materiale sub formă de vopsele, pelicule sau folii, valorile 1/KD se dau în STAS 6472/4-89.
[top]
ANEXA B
- °C -
ANEXA C
- Pa -
30 4244 4260 4291 4310 4344 4300 4304 4419 4445 4469
29 4006 4030 4053 4077 4101 4124 4148 4172 4196 4219
28 3781 3803 3826 3848 3871 3894 3916 3939 3961 3984
27 3566 3588 3609 3631 3652 3671 3695 3717 3793 3769
26 3362 3382 3403 3423 3443 3463 3484 3504 3525 3544
25 3169 3188 3208 3227 3246 3266 3284 3304 3324 3343
24 2985 3003 3021 3040 3059 3077 3095 3114 3132 3151
23 2810 2827 2845 2863 2880 2807 2015 2932 2050 2968
22 2645 2661 2678 2695 2711 2727 2744 2761 2777 2794
21 2487 2504 2518 2535 2551 2566 2582 2598 2613 2629
20 2340 2354 2369 2384 2399 2413 2428 2443 2457 2473
19 2197 2213 2227 2241 2254 2268 2283 2297 2310 2324
18 2006 2079 2091 2105 2119 2132 2145 2158 2172 2185
17 1937 1950 1963 1976 1988 2001 2014 2027 2030 2052
16 1818 1830 1841 1854 1866 1878 1889 1901 1914 1926
15 1706 1717 1729 1739 1750 1762 1773 1781 1795 1806
14 1599 1610 1621 1631 1642 1653 1663 1674 1684 1695
13 1498 1508 1518 1528 1538 1548 1559 1569 1578 1588
12 1403 1413 1422 1431 1441 1451 1460 1470 1479 1488
11 1312 1321 1330 1340 1349 1358 1367 1375 1385 1394
10 1228 1237 1245 1254 1262 1370 1279 1287 1295 1304
9 1148 1156 1163 1171 1179 1187 1195 1203 1211 1218
8 1073 1081 1088 1096 1103 1119 1117 1125 1133 1140
7 1002 1008 1016 1023 1039 1038 1046 1052 1059 1066
6 935 942 949 955 961 968 975 982 988 995
5 872 878 884 890 896 902 907 913 919 925
4 813 819 825 831 837 843 849 854 864 866
3 759 765 770 776 781 787 793 798 803 808
2 705 710 716 721 727 732 737 743 746 753
1 657 662 667 672 677 682 687 691 696 700
0 611 616 631 626 630 635 640 645 646 659
0 611 605 600 595 592 587 582 577 572 507
-1 562 557 547 543 536 538 534 531 527 522
-2 517 514 509 505 501 496 492 489 484 480
-3 476 472 468 464 461 456 452 448 444 440
-4 437 433 430 426 423 419 415 413 408 405
-5 401 398 395 391 388 385 382 379 375 372
-6 368 365 362 359 356 353 350 347 343 340
-7 337 336 333 330 327 324 321 318 315 312
-8 310 306 304 301 298 296 294 291 288 286
-9 284 281 279 276 274 272 269 267 264 262
-10 260 258 255 252 251 249 246 244 243 239
-11 237 235 233 231 229 228 226 224 221 219
-12 217 215 213 211 209 208 206 204 202 200
-13 198 197 196 193 191 190 188 186 184 182
-14 181 180 178 177 175 173 172 170 168 167
-15 165 164 162 161 159 158 157 155 153 152
-16 150 149 148 146 145 144 142 142 139 138
-17 137 136 135 133 132 131 129 128 127 126
-18 125 124 123 122 121 120 118 117 116 115
-19 114 113 112 111 110 109 107 106 105 104
[top]
ANEXA D
zona I: Te = -12°C
[top]
ANEXA E
CONSIDERAREA ÎN CALCULE A STRATURILOR DE AER VENTILATE
În această categorie intră straturile de aer care au legătură cu mediul exterior prin intermediul unor găuri
de dimensiuni reduse şi anume:
2
- pentru straturi verticale max. 500 mm /metru liniar
2
- pentru straturi orizontale max.500 mm /metru pătrat
- găurile prevăzute să fie astfel dispuse încât să nu se poată naşte un curent de aer prin stratul de aer
considerat.
În aceste condiţii, stratul de aer se poate considera în calcule ca un strat de aer neventilat.
În această categorie intră straturile de aer care au legătură cu mediul exterior prin intermediul unor găuri
având următoarele dimensiuni:
2
- pentru straturi verticale între 500 şi 1500 mm /metru liniar
2
- pentru straturi orizontale între 500 şi 1500 mm /metru pătrat
Trebuie să se respecte deasemenea condiţia ca găurile să nu fie dispuse astfel încât să favorizeze un
curent de aer prin stratul de aer considerat.
În aceste condiţii, rezistenţa termică a stratului de aer slab ventilat se consideră în calcule cu jumătate din
valorile prevăzute în tabelul III.
Dacă rezistenţa termică a straturilor amplasate între stratul de aer şi mediul exterior depăşeşte 0,15
m2K/W, rezistenţa termică a acestor straturi, care se consideră în calcule, se limitează la valoarea de
2
0,15 m K/W.
Din această categorie fac parte straturile de aer care au legătură cu mediul exterior prin intermediul unor
găuri care depăşesc:
2
- pentru straturi verticale 1500 mm /metru liniar
2
- pentru straturi orizontale 1500 mm /metru pătrat
În aceste condiţii rezistenţa termică se calculează atât fără aportul stratului de aer, cât şi fără cel al
straturilor amplasate între stratul de aer şi mediul exterior.
În această situaţie, pentru rezistenţa termică superficială Rse se adoptă o valoare egală cu rezistenţa
termică superficială RSi, corespunzătoare.
[top]
ANEXA F
prezenta anexă se referă la elementele de construcţie în alcătuirea cărora intră un strat de grosime
variabilă, de exemplu planşeul terasă (fig. F1).
În această situaţie rezistenţa termică este diferită de la zonă la zonă; de asemenea, rezistenţa termică
specifică medie pe ansamblul elementului de construcţie, este în funcţie de rezistenţele termice aferente
acestor zone.
Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile în cazurile în care pantele nu depăşesc 5 %.
1) Suprafeţe dreptunghiulare.
în care:
λ conductivitatea termică de calcul a stratului cu grosime variabilă
(având grosimea egală cu zero la o margine);
2) Se subîmparte aria totală în arii de tipurile 1), 2) şi 3), ca exemplul din fig. F1.
Observaţii:
Relaţiile din această anexă permit să se determine, cu un grad sporit de exactitate, rezistenţa termică
aferentă întregului element de construcţie. Cu un grad mai mic de exactitate, relaţiile din această anexă
permit a se calcula şi rezistenţele termice corespunzătoare unor încăperi sau unui ansamblu de două sau
mai multe încăperi.
În situaţia în care straturile cu grosime constantă conţin punţi termice, în loc de rezistenţa termică
unidirecţională R0 , în relaţiile de calcul se introduce rezistenţa termică specifică corectată R'0.
[top]
ANEXA G
- o diferenţă între ariile suprafeţelor interioare şi exterioare, aşa cum se întâmplă la colţurile dintre pereţi,
precum şi la cele dintre pereţi şi planşee (fig. G1).
2. din punctul de vedere al lungimii lor, punţile termice se clasifică (fig. G1) în:
Punţile termice punctuale pot fi independente (agrafe sau ploturi de legătură) sau provenind din
intersecţia unor punţi termice liniare.
- punţi termice constructive, realizate prin incluziuni locale din materiale având o conductivitate diferită;
- punţi termice geometrice, realizate ca urmare a unor forme geometrice specifice (colţuri, schimbări ale
grosimilor, ş.a.);
4. În comparaţie cu elementele de construcţie fără punţi termice, acestea din urmă au consecinţe în
următoarele direcţii:
În figura G2 se prezintă câteva tipuri caracteristice de coeficienţi liniari de transfer termic, astfel:
a) un singur coeficient aferent unei punţi termice amplasate într-o unică încăpere;
e) coeficienţi aferenţi la două spaţii din exteriorul elementului de construcţie, de exemplu un spaţiu
exterior şi un spaţiu interior, neîncălzit.
[top]
ANEXA H
Metoda simplificată de mai jos se poate utiliza la fazele preliminare şi intermediare de proiectare pentru
determinarea rezistenţelor termice specifice corectate aferente clementelor de construcţie alcătuite din
straturi neomogene.
Se calculează ariile zonelor "Am" (Aa Ab, Ac Ad) şi ponderea acestora "fm" faţă de aria totală :
fa + fb + fc + fd = 1;
În acest fel, elementul de construcţie a fost împărţit în fragmente "mj", care sunt omogene din punct de
vedere termic.
Fiecare fragment "mj" (de ex a1, a2, a3, b1, b2 ....) are o conductivitate termică "λmj, o grosime "dj", o
pondere "fm" şi o rezistenţă termică "Rmj".
în care:
în care:
În această variantă de calcul, straturile de aer neventilat trebuie să fie înlocuite cu straturi de aceleaşi
dimensiuni, realizate dintr-un material având o conductivitate termică echivalentă:
în care:
5. Rezistenţa termică specifică corectată se calculează ca medie aritmetică a valorilor Rmax şi Rmin:
[top]
ANEXA I
Prezenta anexă utilizează prevederi din EN ISO 10077-1 [15]şi EN ISO 10077-2 [16]. Relaţiile de calcul
din prezenta anexă permit determinarea aproximativă a coeficienţilor de transfer termic pentru tâmplăria
exterioară. Valorile obţinute pot fi utilizate la calculele termotehnice din primele faze de proiectare.
Pentru ultima fază de proiectare se vor utiliza valori atestate ale coeficienţilor de transfer termic, în
conformitate cu actele normative în vigoare.
1. Notaţii:
• fereastră F
• uşă U
• toc + cercevele f
• geamuri g
• panouri (opace) p
2. Dimensiuni
Aria tocului + cercevelelor (Af) - cea mai mare dintre ariile (proiectate
pe un plan paralel cu geamurile)
vizibile dinspre cele două feţe ale
tâmplăriei;
3. Caracteristici termotehnice
3.2. Conductivităţile termice ale tocurilor şi cercevelelor din lemn (cu o umiditate de 12 %) se consideră
astfel:
3.3. Rezistenţele termice superficiale, atât pentru toc şi cercevele, cât şi pentru geamuri, se consideră
astfel:
Valorile de mai sus sunt valabile pentru tâmplării exterioare verticale sau înclinate cu cel mult 30° faţă de
verticală.
4. Relaţii de calcul
(1)
în care:
ψg coeficientul liniar de transfer termic care reflectă în principal influenţa negativă a distanţierilor
metalici de pe conturul geamurilor termoizolante; la geamurile obişnuite (simple) se consideră ψg = 0.
(2)
în care:
ψp coeficientul liniar de transfer termic care reflectă în principal influenţa negativă a reducerii
rezistenţei termice opace pe contur.
(3)
în care:
(4)
în care:
Ug1 coeficientul de transfer termic a geamului interior, calculat cu relaţia (5) sau (6);
4.2. Geamuri
în care:
Coeficientul de transfer termic se poate lua din tabelul I 3. în cazul în cară spaţiul dintre foile de geam
este umplut cu aer, se poate folosi relaţia:
(6)
în care:
dj şi λj ca în relaţia (5)
Raj rezistenţa termică a stratului de aer, j, dintre foile de geamuri, care se ia din tabelul I 2, în
2
m K/W.
(7)
(8)
5. Rezistenţele termice ale straturilor de aer neventilate pentru ferestre cuplate şi duble (Ra) se dau în
tabelul I 2. Valorile din tabel sunt valabile în următoarele condiţii:
- ferestrele sunt verticale sau înclinate cu cel mult 30° faţă de verticală;
Tabelul I 2
O SUPRAFAŢĂ TRATATĂ
Grosimea
AMBELE
stratului
Coeficient de emisie (e) SUPRAFEŢE
de aer
NETRATATE
(mm)
0,1 0,2 0,4 0,8
6. Coeficienţii de transfer termic pentru geamuri duble si triple (Ug), umplute cu aer sau cu diferite gaze
(argon sau cripton), se dau în tabelul I 3.
Valorile din tabel sunt valabile pentru gaze cu o concentraţie mai mare de 90 %.
7. Coeficienţii de transfer termic aferenţi tocului si cercevelelor (Ur) se pot determina printr - un calcul
numeric automat al câmpului plan, bidimensional, de temperaturi, sau prin măsurători în laborator.
În lipsa acestor posibilităţi se pot folosi datele din tabelele şi graficele care se dau în această anexă.
Tabelul I 3
2
COEFICIENŢI DE TRANSFER TERMIC PENTRU GEAMURI DUBLE ŞI TRIPLE (Ug) [W/(m K)]
Se utilizează graficul din fig. I 4, obţinându-se valori Uf în funcţie de grosimea convenţională a tocului df,
grosime definită prin schemele şi relaţiile de calcul din cadrul aceleiaşi figuri.
Se utilizează valorile Uf din tabelul I 5, în funcţie de materialul din care sunt realizate tocul şi cercevele
(poliuretan sau PVC).
Toate tocurile şi cercevelele sunt prevăzute cu profile metalice de ranforsare; tocurile din PVC pot fi
prevăzute cu 2 sau 3 camere (goluri umplute cu aer).
Valorile din tabelul I 5 sunt valabile în condiţiile în care distanţele (luminile) dintre feţele interioare ale
camerelor sunt de cel puţin 5 mm.
Tabelul I 5
VALORILE Uf PENTRU TOCURI ŞI CERCEVELE DIN MASE PLASTICE CU RANFORSĂRI
METALICE
Uf
MATERIALUL TIPUL TOCULUI 2
[W/(m K)]
2,2
2,0
coeficienţii de transfer termic aferenţi tocurilor şi cercevelelor metalice, realizate din profile de aluminiu, cu
întreruperea punţilor termice, sunt influenţate, în principal, de următoarele caracteristici constructive (fig. I
6):
- raportul dintre lăţimea tampoanelor termoizolante şi lăţimea totală a tocului şi a cercevelei (bj/bf).
- tip 1 - Conductivitatea termică a tampoanelor termoizolante este cuprinsă între 0,2 şi 0,3 W/(mK),
iar raportul bj/bf ≤ 0,2;
- tip 2 - Conductivitatea termică a tampoanelor tennoizolante este cuprinsă între 0,1 şi 0,2 W/(mK),
iar raportul bj/bf ≤ 0,3.
în figura I 7 se dau valorile Uf - maxime si minime - în funcţie de distanţele minime dintre profilele de
aluminiu, opuse.
În cazul când nu există date obţinute prin calcul sau prin încercări de laborator, se pot adopta valorile
maxime din fig. I 7.
Valorile Uf din grafic sunt valabile numai dacă se respectă condiţiile prevăzute în fig. I 6 referitoare Ia
conductivitatea termică şi la lăţimea tampoanelor termoizolante.
Pentru tocurile şi cercevelele din aluminiu fără măsuri de întrerupere a punţilor termice, se consideră:
2
Uf = 5,9 W/(m K).
Coeficientul de transfer termic aferent geamului (Ug) este aplicabil suprafeţei centrale a acestuia şi nu
include efectul distanţierilor de pe conturul geamurilor termoizolante.
Pe de altă parte coeficientul de transfer termic al tocului şi a cercevelelor (Uf) este valabil în condiţiile
absenţei geamului.
Coeficientul liniar de transfer termic ψ reprezintă transferul termic suplimentar datorat interacţiunii între
cercevea, geamul termoizolant şi distanţierii de pe conturul acestuia.
Coficienţii ψg sunt în funcţie, în special, de conductivitatea termică a materialului din care sunt realizaţi
distanţierii.
Tabelul I 8
- cu întreruperea punţilor
0,06 0,08
termice
DIN
METAL
- fără întreruperea punţilor
0 0,02
termice
[top]
ANEXA J
Metodele de calcul numeric automat pot fi utilizate pentru determinarea rezistenţelor termice specifice
corectate ale elementelor de construcţie, fie pe baza metodei de calcul dată în capitolul 7.6, fie ca o
metodă alternativă, astfel:
a) Metoda utilizată în cap. 7.6., care furnizează coeficienţi liniari sau punctuali de transfer termic, pe baza
unui:
1 - calcul plan, bidimensional (2D) al câmpului de temperaturi, care permite determinarea coeficienţilor
liniari de transfer termic (ψ);
2 - calcul spaţial, tridimensional (3D) al câmpului de temperaturi, care permite determinarea coeficienţilor
punctuali de transfer termic (%).
b) Metoda alternativă, care permite determinarea directă a rezistenţei termice aferente unei zone din
elementul de construcţie, pe baza unui:
Indicaţiile cuprinse mai jos, în această anexă, se refera exclusiv la metoda a) de mai sus. Calculul
numeric automat este indispensabil pentru determinarea temperaturilor minime Tsi min pe suprafeţele
interioare ale elementelor de construcţie.
2. Modelul geometric
pentru obţinerea unor rezultate corecte, este necesar ca la stabilirea modelului geometric pentru calculul
câmpului plan de temperaturi, să se adopte următoarele dimensiuni minime (fig. J1, fig. J2 şi fig. J3):
- distanţele u, măsurate de la suprafeţele pardoselilor de peste spaţiile neîncălzite - minimum 1,0 m (fig. J
2.3).
Agrafele, precum şi ploturile circulare pot fi considerate în calcul fie de forma unui pătrat circumscris, fie,
mai exact, de forma unei suprafeţe cu conturul în trepte exterioare cercului.
- tocul + cercevelele pot fi stilizate sub forma unuia sau mai multor dreptunghiuri ;
- ansamblul geamurilor şi al straturilor de aer dintre ele, pot fi considerate ca un singur strat având
grosimea egală cu distanţa dintre feţele exterioare ale geamurilor extreme sau cu lăţimea stilizată a
tocului şi cercevelelor.
3. Subdiviziunile modelului geometric
Modelul geometric, cuprins între planurile de decupaj - orizontale şi verticale - se subîmparte cu planuri
auxiliare, formând reţeaua de calcul a câmpului de temperaturi.
În mod normal, distanţele dintre planurile auxiliare vor avea o creştere gradată spre planurile de decupaj;
la câmpul plan de temperaturi aceste distanţe nu trebuie să depăşească:
La calculul câmpului spaţial de temperaturi, agrafele vor fi împărţite în 4 sau 6 paşi iar ploturile -în
minimum 8 paşi; se vor respecta şi următoarele distanţe maxime:
- 50 mm - restul distanţelor.
Se vor dispune întotdeauna planuri auxiliare în planurile care separă straturi din materiale diferite, precum
şi în axul geometric al punţilor termice liniare sau punctuale. Fiecare strat alcătuit dintr-un material se va
împărţi în cel puţin două distanţe.
La calculul câmpurilor de lemperaturi utilizate pentru determinarea rezistenţelor termice ale tocurilor şi
cercevelelor tâmplăriilor exterioare, distanţele dintre planurile auxiliare vor fi mult mai mici, inclusiv de
ordinul milimetrilor.
4. Temperaturile de calcul
Calculul câmpului de temperaturi se va face pe baza temperaturilor din cap.5, cu următoarele precizări:
Pentru calcule uzuale, la determinarea coeficienţilor liniari şi punctuali de transfer termic se pot considera
următoarele temperaturi convenţionale:
Ti = + 20°C
Conductivităţile termice de calcul ale materialelor de construcţie se vor lua, de regulă, conform cap. 4 şi
anexei A din prezentul normativ, cu următoarele precizări:
- straturile de aer neventilate înglobate în elementele de construcţie, vor fi introduse în calculul câmpurilor
de temperaturi cu grosimea lor reală şi cu o conductivitate termică echivalentă λa:
în care:
în care:
Rezistenţele termice superficiale se vor considera, de regulă, în conformitate cu cap. 7.3 şi cu tabelul II
din prezentul normativ.
Pentru determinarea fluxurilor termice, câmpurile de temperaturi se pot calcula considerând valoarea Rsi
constantă.
αi = 4 W/(m2K)
αi = 3 W/(m2K)
Se vor folosi exclusiv programe de calcul atestate, care dispun de următoarele facilităţi:
- permit alcătuirea unei reţele de calcul cu un număr mare de paşi pe ambele direcţii, de regulă peste 200
paşi;
- pot furniza temperaturile Tsi pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie, în condiţiile
considerării la colţurile interioare ieşinde, a unei variaţii a rezistenţei termice superficiale;
- pot furniza fluxurile termice Φ, aferente oricăror porţiuni din suprafeţele interioare;
Pentru a verifica corectitudinea datelor de intrare, se recomandă ca una din verificări să fie compararea
temperaturilor Tsi şi Tse în dreptul planurilor de decupaj, rezultate din calculul automat, cu cele rezultate
dintr-un calcul unidirecţional (1D).
7. Relaţii de calcul
în care:
Φ fluxul termic rezultat din calculul automat (2D), aferent unei suprafeţe
având lăţimea B şi lungimea 1 m [W/m].
Fluxurile termice Φ şi lăţimile B se consideră conform fig. J1, fig. J2 şi fig. J3.
În cazul coeficienţilor op aferenţi elementelor de construcţie care separă mediul interior încălzit de un
mediu neîncălzit, în locul termenului ∆T=(Ti - Te) se introduce diferenţa de temperatură (Ti - Tu).
Fluxurile termice Φ sunt determinate prin calculul automat (2D), pe baza relaţiei:
în care l şi αi reprezintă lungimile şi respectiv coeficienţii de transfer termic superficial interior, aferenţi
fiecărui punct din reţeaua de calcul.
Coeficientul specific punctual de transfer termic χ pentru agrafe si ploturi, se calculează cu relaţia:
în care:
Fluxurile termice Φ sunt determinate prin calculul automat (3D), pe baza relaţiei:
Coeficientul specific punctual de transfer termic ψ aferent unei interesecţii de punţi termice liniare se
calculează cu relaţia:
în care:
[top]
TABELE
- COEFICIENŢI LINIARI (Ψ) ŞI PUNCTUALI (χ) DE TRANSFER TERMIC
1. Intersecţie pereţi
3. Colţ pereţi
LEGENDĂ
1 Beton armat
4 Mortar
7 Termoizolaţie λ = 0,05W/(mK)
8 Hidroizolaţie
11 Agrafă metalică
Indicativ C107/4-2005
Cuprins
* GENERALITĂŢI
* ACTE NORMATIVE CONEXE
* DEFINIŢII ŞI SIMBOLURI
* CARACTERISTICI TERMOTEHNICE
* TEMPERATURI DE CALCUL
* DIMENSIUNI DE CALCUL
* DETERMINAREA REZISTENTELOR TERMICE
* DETERMINAREA TEMPERATURILOR SUPERFICIALE
* COMPORTAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUŢIE LA DIFUZIA VAPORILOR DE APĂ
* STABILITATEA TERMICĂ A ELEMENTELOR DE CONSTRUCŢIE ŞI A ÎNCĂPERILOR
* REZISTENŢELE TERMICE ŞI TEMPERATURI SUPERFICIALE NORMATE
* DETERMINAREA ŞI VERIFICAREA COEFICIENTULUI GLOBAL DE IZOLARE TERMICĂ
* Fişa a: Rezistenţe termice specifice
* Fişa b: Temperaturi superficiale
* Fişa c: Stabilitate termică
* Fişa d: Coeficientul global de izolare termică
1. GENERALITĂŢI
1.1. Prezentul ghid se referă la determinarea şi la verificarea performantelor termotehnice ale clădirilor de
locuit
1.2. Pe lângă clădirile de locuit individuale (case unifamiliale, cuplate, înşiruite, duplex, ş.a.) şi cele cu mai
multe apartamente, ghidul se utilizează şi la cămine şi internate, piecum şi la unităţile de cazare din
hoteluri şi moteluri.
1.3. Ghidul este destinat a fi utilizat în principal la proiectarea clădirilor de locuit noi, dar poate fi utilizat şi
la proiectarea lucrărilor de reabilitare şi de modernizare a clădirilor de locuit existente.
1.4. Prezentul ghid este destinat în principal proiectanţilor (arhitecţi, ingineri de construcţii şi de instalaţii)
şi specialiştilor verificatori şi experţi atestaţi (exigenta E).
1.5. Pe lângă verificările cu caracter termotehnic, pe baza prevederilor din prezentul ghid se calculează
toate datele necesare determinării necesarului de căldura de calcul, în vederea proiectării instalaţiilor de
încălzire din clădirile de locuit
1.6. Prevederile prezentului ghid sunt corelate cu normativele [1], [2] şi [7].
1.7. Concepţia şi proiectarea elementelor de construcţie din punct de vedere termotehnic şi
termoenergetic, are ca obiective satisfacerea următoarelor exigenţe de performanţă:
e) verificarea cuantumului coeficientului global de izolare termica a clădirii, în raport cu valoarea normată.
Cu excepţia exigentei de la pct d) de mai sus, care se referă şi la perioada de vară, toate celelalte
exigenţe se referă exclusiv la perioada de iarnă.
Cu execepţia exigenţei de la pct d) de mai sus, care presupune calcule în regim termic nestaţionar, toate
celelalte exigenţe se verifică în condiţiile unui regim staţionar.
Verificarea tcrmotehnică a clădirilor de locuit, pe baza prevederilor din prezentul ghid, se face la trei
niveluri:
- pe ansamblul clădirii, prin verificarea rezistenţelor termice specifice medii ale tuturor elementelor de
construcţie cate alcătuiesc anvelopa clădirii şi prin verificarea cuantumului coeficientului global de izolare
termică, ambele pe considerente tennoenergetice.
- verificări generale, pentru satisfacerea exigenţelor b), c) şi d) de la pct 1.7. de mai sus.
[top]
[top]
3. DEFINIŢII ŞI SIMBOLURI
3.1. Definiţiile, termenii şi simbolurile utilizate în prezentul ghid, sunt date în [1], [2], şi [7].
3.2. Majoritatea simbolurilor folosite sunt în conformitate cu SR ISO 7345 şi cu STAS 737/10; pentru unii
termeni s-au menţinut simbolurile prevăzute in STAS 7109
3.3. Ca tendinţă generală s-a urmărit adoptarea în cea mai mare măsură a simbolurilor utilizate în
standardele şi normativele ISO şi EN.
∆T diferenţa de temperaturi
A Arie
V volum
λ conductivitate termică
ρ densitate aparentă
Φ flux termic
3.5. Se dau mai jos simbolurile corespondente utilizate în prescripţiile tehnice elaborate anterior:
3.6. Atât in prezentul ghid, cat şi in normativele [1], [2] şi [7], se utilizează, în principal, următorii indici:
e exterior r rouă
[top]
4. CARACTERISTICI TERMOTEHNICE
4.1. Principalele caracteristici termotehnice ale materialelor care intră în alcătuirea elementelor de
construcţie sunt următoarele:
4.2. Toate aceste caracteristici termotehnice sunt date în anexa A din [1].
4.3. Conductivitatea termică este cea mai importantă caracteristică termotehnică şi este utilizată atât la
determinarea rezistenţelor termice specifice ale straturilor (Rs=d/λ), cât şi la determinarea indicelui inerţiei
termice (D = Rs s).
4.4. Caracteristicile termotehnice ale solurilor sunt date în [2]. În mod curent, conductivitatea termică a
pământului se consideră λp=2,0 W/(mK) pe adâncimea de 3 m de la suprafaţa terenului sistematizat şi
λp=4,0W/(mK) sub această adâncime.
4.6. Conductivităţile termice echivalente ale straturilor cvasiomogene se determină pe baza relaţiilor de
calcul din [l], cap. 7.2.
[top]
5. TEMPERATURI DE CALCUL
5.1. Temperaturile exterioare convenţionale de calcul (Te), pentru perioada de iarnă, în funcţie de cele 4
zone climatice ale României (I, II, III, IV), se iau din [1], anexa D.
5.2. Temperaturile exterioare convenţionale de calcul pentru perioada de vară, se iau din STAS 6472/2-
83 "Fizica construcţiilor. Higrotermica. Parametri climatici exteriori."
5.3. Temperaturile interioare convenţionale de calcul pentru încăperile încălzite din cadrul clădirilor de
locuit, pentru perioada de iarnă (Ti), se iau din [3]. Temperatura interioară predominantă la clădirile de
locuit se consideră pentru perioada de iarnă. T = +20°C.
5.4. Temperatura aerului interior, pentru perioada de vară se consideră în calcule de +25°C.
5.5. Temperaturile spaţiilor şi încăperilor neîncălzite (Tu), din interiorul sau din exteriorul anvelopei, se
determină pe baza unui calcul al bilanţului termic.
La calculul bilanţului termic se ţine seama, obligatoriu, de viteza de ventilare naturală a încăperilor.
5.6. Relaţiile de calcul a temperaturilor Tu se dau în [1], iar pentru temperatura subsolului neîncălzit, în [2].
5.7. La fazele preliminare de proiectare se admite utilizarea temperaturilor Tu din exteriorul anvelopei,
date în tabelul I.
5.8. Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare (t) se stabileşte pentru a putea aduna coeficienţii de
cuplaj L, aferenţi diferitelor elemente de construcţie ale unei clădiri, elemente care separă volumul interior
al clădirii, de diverse medii exterioare, caracterizate prin temperaturi diferite.
(2)
Temperatura mediului din exteriorul anvelopei Tj poate fi egală cu temperatura exterioară (Te), cu
temperatura unor spaţii neîncălzite (Tu) sau chiar cu temperatura unor spaţii mai puţin încălzite.
Pentru valorile Tj din tabelul I, in acelaşi tabel se dau şi valorile factorului de corecţie τ.
TABELUL I
ZONA CLIMATICĂ
Tj SPAŢIUL τ
I II III IV
Te Mediul exterior -12 -15 -18 -21 1.0
Rosturi deschise
-9 -12 -15 -18 0.9
Poduri
Rosturi închise
Tu
Subsoluri neîncălzite şi
pivniţe
+5 +3 +1 -1 0,5
Spaţii adiacente
neîncălzite, spaţii având
alte destinaţii
Pământ, la adâncimea
Tp de 7 m de la cota +11 +10 +9 +8 -
terenului sistematizat
[top]
6. DIMENSIUNI DE CALCUL
6.1. Ca principiu general, suprafeţele elementelor de construcţie perimetrale care alcătuiesc împreună
anvelopa clădirii, se delimitează de mediile exterioare prin feţele interioare ale elementelor de construcţie.
6.2. în cazul calculelor care se fac pe ansamblul clădirii (verificarea rezistenţelor termice medii r'm şi a
coeficientului global de izolare termică g), este necesar a se determina numai ariile care fac parte din
anvelopa clădirii, ignorând existenţa elementelor interioare de construcţie: pereţii interiori structurali şi
nestructurali, precum şi planşeele intermediare (fig. 3).
6.3. În cazul calculelor care se fac pe încăperi (determinarea rezistenţelor termice specifice corectate R'),
aria anvelopei se împarte prin planuri orizontale şi verticale, care trec prin axele geometrice ale plăcilor
planşeelor intermediare şi respectiv ale ale pereţilor interiori structurali şi nestructurali (fig. 1 şi 2).
6.5. Lungimile punţilor termice liniare se măsoară în cadrul ariilor determinate mai sus; în consecinţă ele
sunt delimitate la extremităţi de conturul suprafeţelor respective.
în cazul suprafeţelor înclinate, ariile lor se vor măsura în planul acestor suprafeţe (fig 3b).
6.6. Ariile tâmplăriei exterioare se consideră în calcule, pe baza dimensiunilor nominale ale golurilor din
pereţi (fig.1 şi 2).
6.7. Volumele încăpărilor se calculează pe baza ariilor şi a înălţimilor determinate conform pct. 6.3 şi fig.
1 şi 2.
6.8. volumul clădirii - v - reprezintă volumul interior, încălzit, al clădirii (fig 3b) şi este delimitat de aria
[top]
în care:
7.2. Toate rezistenţele termice determinate în cadrul prezentului ghid, ca şi în cadrul normativelor [1] şi
[2], sunt raportate la ∆T = Ti - Te cu excepţia acelor elemente de construcţie care separă spaţiul interior
de un spaţiu adiacent neîncălzit, la care rezistenţele termice sunt raportate la diferenţa de temperatură (Ti
- Te). Rezistenţele termice ale tuturor elementelor de construcţie aflate în contact cu solul, sunt raportate
la diferenţa de temperatură ∆T = Ti - Te.
7.3. Rezistenţele termice specifice ale elementelor de construcţie omogene sau cvasiomogene, precum şi
rezistenţele termice în câmp curent ale elementelor de construcţie neomogene, se calculează în ipoteza
unui calcul unidirecţional, cu relaţia generală:
în care:
7.4. În tabelul II, se prezintă valorile rezistenţelor termice unidirecţionale R, ale unor elemente de
construcţie, şi anume a pereţilor structurali şi nestructurali din tabelele 1 ... 73 din [1].
7.5. Rezistenţele termice speeifice corectate ale elementelor de construcţie neomogene se pot determina
cu un grad ridicat de exactitate, pe baza unui calcul bidimensional (2D) sau tridimesional (3D) al
câmpurilor de temperaturi.
Practic şi concret, se utilizează metoda coeficienţilor liniari (ψ) şi punctuali (χ) de transfer termic.
(5)
în care:
2
A aria de transfer termic (m );
Tabelul II
CARACTERISTICI
R Tu ϕi max
Grosime -
ALCĂTUIRE λ
d
cm W/(mK) m2K/W °C %
ϕmax = umiditatea relativă a aerului interior până la care nu apare fenomenul de condens
OBSERVAŢII:
- Valorile R s-au calculat pe baza dimensiunilor efective ale tuturor straturilor (inclusiv tencuielile),
conform desenelor din tabelele 1 ... 73 din [1]. Pentru tencuieli s-a considerat grosimea totală de 5 cm şi
λ = 0,93 W/(mK).
- La zidăriile din cărămizi, grosimea "d" reprezintă grosimea nominală, modulată a pereţilor. Grosimea
efectivă este mai mică cu 1 cm.
- Pentru stratul termoizolant s-au considerat grosimile: 3,5; 6,0; 8,5; 12,0 şi 13,5 cm şi λ = 0,05W/(mK),
7.6. Ca urmare a imposibilităţii de a elimina din elementele de construcţie a tuturor punţilor termice,
rezultă că toate elementele de construcţie, chiar şi cele aparent omogene, sunt, în realitate elemente
neomogene (există colţuri, centuri, buiandrugi, ş.a., toate inevitabile).
7.7. De regulă, coeficienţii punctuali de transfer termic aferenţi intersecţiilor dintre punţile termice liniare,
se pot neglija, astfel încât în calcule se introduc, de regulă, doar coeficienţii χ aferenţi legăturilor
punctuale, uniform distribuite, dintre straturi (ancore din oţel inoxidabil sau ploturi din beton armat).
7.8. În tabelele 1 ... 73 din [1], se dau valorile unor coeficienţi ψ şi χ pentru o serie de detalii uzuale,
utilizate la elementele de construcţie supraterane.
Coeficienţii se introduc în relaţiile de calcul cu semnul lor algebric. Coeficienţii pozitivi conduc la
micşorarea rezistenţelor termice, iar cei negativi, la majorarea lor, în comparaţie cu rezistenţele termice
unidirecţionale.
Pentru valori intermediare, coeficienţii se determină prin interpolare sau extrapolare. Coeficienţii nu sunt
în funcţie de zona climatică.
În detaliu, calculele cu metoda coeficienţilor specifici de transfer termic, se fac pe baza precizărilor din [1],
cap.7.
7.9. Pentru elementele de construcţie în contact cu solul, coeficienţii ψ se dau în tabelele 1 ... 18 din [2].
Pentru pereţii în contact cu solul, în locul coeficienţilor de transfer termic, tabelele conţin direct valorile
rezistenţelor termice corectate R'. În detaliu, calculul elementelor de construcţie în contact cu solul, se
face pe baza precizărilor din [2], cap. 7.
7.10. Pentru faze preliminare şi intermediare de proiectare, determinarea rezistenţei termice corectate se
poate face cu metoda simplificată dată în anexa H din [1].
7.11. Rezistenţele termice ale elementelor de construcţie vitrate se iau direct din tabelele din [1], sau se
calculează conform precizărilor din anexa I, din [1].
7.12. În cazurile în care în tabelele din [1] şi [2] nu se găsesc coeficienţii ψ aferenţi unor anumite detalii
de alcătuire a elementelor de construcţie, valoarea acestora se determină pe baza calculului numeric
automat al câmpurilor de temperaturi, conform indicaţiilor din anexa J din [1] şi din anexa C din [2].
7.13. Pentru determinarea oricărei rezistenţe termice specifice medii (pe anumite zone sau pe întreaga
clădire), se foloseşte relaţia generală:
(6)
7.14. În fişa [a], se prezintă succesiunea calculelor care trebuie să fie efectuate pentru determinarea
rezistenţelor termice specifice corectate.
[top]
8. DETERMINAREA TEMPERATURILOR SUPERFICIALE
a) în câmp curent, în ipoteza unui flux şi a unui calcul unidirecţional, folosind relaţia:
(7)
în care:
b) în dreptul punţilor termice de orice fel, exclusiv pe baza unui calcul automat al câmpului, plan sau
spaţial, de temperaturi.
8.2. În cazul unui element de construcţie adiacent unui spaţiu neîncălzit, având temperatura Tu
determinată pe baza unui calcul de bilanţ termic, în relaţia de mai sus, în locul termenului (Ti - Te), se
introduce diferenţa de temperatură (Ti - Tu)
8.3. În tabelul II, pe lângă valorile R menţionate la pct. 7.4., pentru pereţii structurali şi nestructurali din
tabelele 1 ... 73 din [1], s-au calculat următoarele caracteristici - în câmp curent:
- temperaturile Tsi;
- umiditatea relativă interioară până la care nu apare fenomenul de condens (ϕi max).
8.4. În tabelele 1 ... 73 din cadrul normativului [1], precum şi în tabelele 1 ... 18 din normativul [2], se dau
valorile temperaturilor minime Tsi mim rezultate din calculul câmpurilor de temperaturi. Valorile din tabele
sunt valabile pentru zona II climatică şi pentru o temperatură interioară Ti =+20°C.
Pentru alte condiţii de temperatură (T’i şi T’e), temperatura minimă (T’si min) se poate determina cu relaţia:
(8)
în care:
Ti = + 20°C
Te = - 15°C
8.5. Temperatura superficială medie, aferentă suprafeţei interioare a unui element de construcţie având o
rezistenţă termică specifică corectată R', se poate determina cu relaţia:
(9)
8.6. Pentru un grad mai mare de asigurare faţă de riscul de apariţie a condensului superficial la calculul
automat al câmpului de temperaturi se pot considera următoarele valori ale coeficientului de transfer
termic superficial αi:
8.7. În fişa [b] se prezintă succesiunea calculelor care trebuie să fie efectuate pentru determinarea şi
pentru verificarea temperaturilor superficiale Tsi, pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie
perimetrele.
[top]
9.1. Comportarea elementelor de construcţie la difuzia vaporilor de apa, se stabileşte prin calculul
transferului de masă (umiditate) prin elementele de construcţie.
9.2. Astfel, comportarea unui element de construcţie la difuzia vaporilor de apă este corespunzătoare
dacă:
a) cantitatea de apă provenită din condensarea vaporilor în masa elementului de construcţie în perioada
rece a anului (mw) este mai mică decât cantitatea de apa care s-ar putea evapora în perioada caldă a
anului (mv):
2
mw < mv [kg/m ] (10)
b) creşterea umidităţii relative masice (∆W), la sfârşitul perioadei de condens interior, nu depăşeşte
valoarea maximă admisibilă:
în care:
9.6. Verificările se fac fie pe baza calcului numeric automat, utilizând programul de calcul CONDL, care
dă direct valorile mw, mv, ∆W şi ∆W adm, fie manual, pe baza relaţiilor de calcul din reglementările specifice
în vigoare.
9.7. Pentru pereţii exteriori ai clădirilor de locuit, realizaţi dintr-un singur strat omogen sau cvasiomogen,
cu eventuale tencuieli, nu este necesară verificarea prin calcul a comportării la difuzia vaporilor de apă;
fac excepţie pereţii exteriori ai încăperilor cu umidităţi relative ale aerului interior de peste 60%. (sauna,
uscătorii, spălătorii, ş.a.).
9.9. În tabelul III se prezintă rezultatele calculelor efectuate privind comportarea la condens interior a
pereţilor structurali din zidărie de cărămidă + strat termoizolant, utilizaţi în cadrul tabelelor 1 ... 73 din [1].
TABELUL III
40,0 3,5 0,2 0,063 2,197 8,96 0,020 2,168 2,83 0,041 1,861 5,84
POLISTIREN
42,5 6,0 0,056 2,878 4,67 0,097 2,631 8,12 0,161 2,238 13,44
CELULAR
- 15
45,0 8,5 0,049 1,560 2,87 0,083 2,547 4,86 0,136 2,164 8,00
47,5 11,0 0,038 2,486 1,71 0,070 2,503 3,16 0,113 2,128 5,15
50,0 13,5 0,034 1,213 1,27 0,058 2,389 2,13 0,095 2,064 3,50
40,0 3,5 0,0060 2,294 0,16 0,0170 2,163 0,49 0,038 1,914 1,08
42,5 6,0 0,0002 0,565 0,00 0,0001 0,537 0,00 0,000 0,000 0,00
VATĂ MINERALĂ
45,0 8,5 0,2 0,0002 0,590 0,00 0,0009 0,564 0,01 0,000 0,000 0,00 3
G100
47,5 11,0 0,0014 2,536 0,01 0,0040 2,329 0,04 0,011 0,529 0,10
50,0 13,5 0,0025 2,453 0,02 0,0070 2,297 0,05 0,0152 2,006 0,11
OBSERVAŢII
1) Calculele au fost făcute pentru zidărie din cărămizi cu λ =0,80 W/(mK), cu tencuială exterioară de 3 cm
grosime şi tencuială interioară de 2 cm grosime.
2) Bariera contra vaporilor se realizează din folie de polietilenă si se amplasează între termoizolaţie şi
stratul interior din zidărie de cărămidă, de 24 cm grosime.
[top]
- Pentru încăperi:
10.2. Calculele se efectuează în conformitate cu fişa [c] alăturată, cu ajutorul programului de calcul
automat RENESTL şi al relaţiilor de calcul din reglementările specifice în vigoare.
- valorile normate pentru aprecierea stabilităţii termice la clădirile de locuit (tabelul V):
10.4. Pentru proiectarea şi pentru verificarea stabilităţii termice, pentru condiţii de vară şi de iarnă, a
elementelor de construcţie perimetrele şi a încăperilor clădirilor de locuit, se vor putea utiliza prevederile
reglementările tehnice referitoare la proiectarea la stabilitate termică a elementelor de închidere ale
clădirilor.
TABELUL IV
VALORI MINIME
ELEMENTUL DE CONSTRUCŢIE D R
2
- m K/W
TABELUL V
VALORI MINIME
ELEMENTUL DE CONSTRUCŢIE υT ε Φi
- ore -
1 - sub terase 25 10 6
Planşeul peste ultimul
nivel (partea opacă)
1 - sub poduri 10 8 3
[top]
11.1. Rezistenţele termice şi temperaturile superficiale determinate pe baza prevederilor din capitolele 7
şi 8 din prezentul ghid, trebuie să fie comparate cu valorile corespunzătoare normate.
(12)
- pe considerente termoenergetice, în mod direct, prin stabilirea unor valori minime R'min ale rezistenţelor
termice specifice corectate, medii pe clădire, pentru fiecare tip de element de construcţie.
11.3. Valorile ∆Timax pe baza cărora se calculează valorile rezistenţelor termice specifice necesare R'nec
se dau în [1], iar pentru elementele de construcţie în contact cu solul, în [2]. Rezistenţa termică specifică
necesară se calculează cu relaţia:
(13)
În cazul unui element de construcţie adiacent unui spaţiu neincălzit având temperatura Tu în loc de ∆T=Ti
- Te, în relaţia (13) se introduce diferenţa de temperatură (Ti - Tu).
11.4. Valorile R'min se dau în tabelul VI din prezentul ghid, cu precizarea ca valorile sunt diferite, în funcţie
de perioada când se proiectează clădirile, astfel:
La clădirile existente care urmează a fi reabilitate şi modernizate, valorile din tabelul VI au caracter de
recomandare.
TABELUL VI
CLĂDIRI
Nr.
ELEMENTUL DE CONSTRUCŢIE PROIECTATE
crt.
până la după
1.01.1998 1.01.1998
(14)
Pentru clădiri de locuit, în condiţiile unei temperaturi interioare de calcul Ti = +20 °C şi a unei umidităţi
relative a aerului umed interior (ϕ = 60%, temperatura punctului de rouă este θr = 12°C.
11.6. Valorile temperaturilor superficiale medii pe încăpere (Tsi mjn) se limitează indirect prin normarea
indicatorilor globali de confort termic PMV şi PPD, precum şi a indicatorilor specifici disconfortului local:
[top]
12.1. Determinarea şi verificarea coeficientului global de izolare termică se face pe baza prevederilor din
normativul [7].
(15)
în care:
(16)
3
V volumul interior, încălzit, al clădirii [m ];
12.3. Ariile elementelor de construcţie pe ansamblul clădirii, precum şi aria anvelopei, se măsoară pe
conturul feţe lor interioare ale elementelor de construcţie perimetrale (fig.1 şi 2). Aşa cum rezultă din fig.3,
dimensiunile de calcul pe ansamblul clădirii se stabilesc prin ignorarea elementelor de construcţie
interioare. Volumul interior, încălzit, al clădirii, se calculează ca volumul delimitat de anvelopa clădirii.
12.4. Factorul de corecţie a temperaturilor exterioare se calculează cu relaţia (2), pe baza prevederilor de
la pct. 5.5 ... 5.8 din prezentul ghid.Pentru calcule în faze preliminare de proiectare, se pot utiliza valorile
τ din tabelul I din prezentul ghid şi de la pct.3.7. din [7].
12.5. Rezistenţele termice corectate medii R'm se determină în conformitate cu prevederile din capitolul 7
din prezentul ghid, precum şi din [1] şi [2]. Pentru primele faze de proiectare, se poate utiliza metoda de
calcul din [1], anexa H.
Pentru ultima faza de proiectare, valorile R'm se vor determina cu un grad mai ridicat de precizie, prin
utilizarea coeficienţilor liniari (ψ) şi punctuali (χ) de transfer termic, care se dau în tabelele din [1] şi din
[2].
12.6. Rezistenţele termice ale suprafeţelor vitrate se vor considera conform prevederilor din [1], inclusiv
din anexa I.
12.7. Viteza de ventilare, respectiv numărul de schimburi de aer pe ora n, se va lua din tabelul VII.
12.8. Coeficientul global normat de izolare tehnică GN, se ia din tabelul VIII, în funcţie de numărul de
niveluri N şi de raportul dintre aria anvelopei A şi volumul clădirii V.
TABELUL VII
-1
NUMĂRUL SCHIMBURILOR DE AER PE ORĂ - n - (h ) LA CLĂDIRI DE LOCUIT
(conform INCERC)
CLASA DE
CLASA DE PERMEABILITATE
CATEGORIA CLĂDIRII
APĂPOSTIRE
ridicată medie scăzută
dublă moderat
0,9 0,6 0,5
expunere adăpostite
Clădiri cu
mai multe adăpostite 0,6 0,5 0,5
apartamente,
cămine,
neadăpostite 1,0 0,6 0,5
internate,
ş.a.
moderat
simplă 0,7 0,5 0,5
adăpostite
expunere
CLASA DE ADĂPOSTIRE:
CLASA DE PERMEABILITATE
TABELUL VIII
NOTĂ
3 - La clădirile existente care urmează a fi reabilitate şi modernizate, valorile din tabel au caracter de
recomandare.
12.9. Nivelul de izolare termică globală este corespunzător dacă se realizează condiţia:
(17)
12.10. Principalii factori geometrici care influenţează asupra coeficientului global G sunt următorii:
în care:
12.11. La prima faza de proiectare se recomandă a se face un prim calcul considerând valorile R'm
conform tabelului VI. În funcţie de valoarea G obţinută, se acţionează asupra planurilor de arhitectură, a
gradului de vitrare, etc.
[top]
REZISTENŢE TERMICE SPECIFICE fişa a
• Determinarea rezistenţelor termice specifice = cea mai importantă şi mai dificilă problemă
termotehnică.
• Aceasta, ca urmare a numeroaselor tipuri de punţi existente în elementele de construcţie şi a
influenţei lor semnificative asupra rezistenţei termice.
• Metodele de calcul folosite sunt în funcţie de informaţiile disponibile şi de precizia necesară,
corelate cu fazele de proiectare.
METODĂ APROXIMATIVĂ
Aproximativ Reduse
LA FAZE PRELIMINARE
PRECIZIA INFORMAŢIILE
FAZE PRELIM.
NECESARĂ DISPONIBILE
METODĂ SIMPLIFICATĂ
FAZE INTERMEDIARE
LA FAZE INTERM.
METODE EXACTE
Exact FAZA FINALĂ Complete
LA FAZA FINALĂ
1
METODE DE CALCUL A REZISTENŢELOR TERMICE SPECIFICE CORECTATE (R ):
3. METODE EXACTE Metoda coeficienţilor specifici liniari (ψ) şi punctuali (χ) de transfer
termic, pe baza relaţiilor de calcul din cap. 7 [1] şi [2] şi atabelelor 1
... 73 din [1] şi 1 ... 18 din [2]. Metoda câmpurilor plane (2D) de
temperaturi pe baza calculului numeric automat din anexa J din [1] şi
din anexa C din [2].
VERIFICĂRI NECESARE :
1. Compararea cu rezistenţele termice necesare R'nec determinate în funcţie de valorile ∆Ti max (verificare
la fiecare încăpere).
2. Compararea rezistenţelor termice medii R'm cu valorile R'min stabilite pe considerente de economie de
energie (verificare pe ansamblul clădirii).
DETERMINĂRI VERIFICĂRI
Timin Tsi ≥ θr
[top]
SUCCESIUNEA CALCULELOR
1. Stabilirea planurilor şi secţiunilor verticale caracteristice ale clădirii, cu precizarea conturului spaţiilor
încălzite.
9. Se calculează:
Nr.
ELEMENTUL DE
A R'm τ Aτ/R'm
CONSTRUCŢIE
crt
2 2
1 Pereţi exteriori m m K/W - W/K
peste
2
subsol
3 terasă
Planşee
4 pod
sub
5
bowindouri
6 deschis
Pereţi rost
7 închis
8 curentă
Tâmplărie
exterioară cu
9 obloane
exterioare
exteriori
10
peste CTS
Pereţi exteriori
11
subsol sub CTS
încălzit
interiori (la
12 subsol
parţial)
13 pe sol
Placa inferioară
14 (subsol
încălzit)
TOTAL - -
[top]
Indicativ C 107/5-2005
Cuprins
1.1. Prezentul normativ se referă la calculul termotehnic, pentru timpul iernii, al elementelor de construcţie
în contact termic cu solul.
1.2. Prevederile normativului se aplică la elementele de construcţie care delimitează, faţă de sol, spaţiile
încălzite şi neîncălzite ale clădirilor de locuit, social culturale şi industriale, în condiţii de exploatare
normală.
1.4. Izolarea termică a elementelor de construcţie în contact cu solul, care delimitează încăperile
încălzite, se realizează în vederea asigurării climatului interior impus de cerinţele igienico - sanitare la
clădirile de locuit şi social - culturale, de condiţiile necesare desfăşurării muncii şi procesului tehnologic la
clădirile industriale, precum şi pentru reducerea, în cât mai mare măsură, a consumului de energie şi
combustibil în exploatare.
1.6. Elementele de construcţie în contact cu solul, care fac obiectul prezentului normativ sunt
următoarele:
- plăcile pe sol, amplasate la nivelul terenului sistematizat sau peste acest nivel, pe umplutură;
- plăcile de la partea inferioară a subsolurilor şi a altor spaţii subterane;
1.7. Prevederile prezentului normativ se aplică tuturor elementelor de construcţie, sau unor părţi din
acestea, amplasate sub un plan orizontal care trece prin pereţii de pe conturul clădirii, situat:
- pentru pereţii de pe conturul interior al subsolurilor parţiale - la nivelul planşeului de peste subsol;
- toate calculele termotehnice se bazează pe calculul numeric automat al câmpului plan, bidimensional,
de temperaturi.
compararea acestor valori, calculate pentru fiecare încăpere în parte, cu rezistenţele termice
•
minime necesare din considerente igienico - sanitare;
• compararea acestor valori, calculate pentru ansamblul clădirii, cu rezistenţele termice minime
normate, în scopul economisirii energiei în exploatare;
• determinarea coeficientului global de izolare termică, în scopul stabilirii nivelului de performanţă
termotehnică de ansamblu a clădirii şi a comparării cu valoarea normată, stabilită în vederea
limitării consumului de energie pentru încălzirea clădirilor;
• utilizarea rezistenţelor termice specifice corectate şi a coeficienţilor liniari de transfer termic la
calculul necesarului de căldură, în vederea proiectării instalaţiilor de încălzire.
[top]
[top]
3. DEFINIŢII ŞI SIMBOLURI
3.1. Definiţii
- Cota terenului sistematizat (CTS): Nivelul pământului în exteriorul clădirii, după executarea
sistematizării pe verticală.
- Cota stratului invariabil (CSI): Nivelul la care temperatura în pământ este constantă tot timpul anului
(nivelul până la care se resimt oscilaţiile anuale ale temperaturii exterioare).
- Nivelul hidrostatic maxim (NHM): cota superioară maximă la care poate ajunge stratul acvifer
subteran.
- Placă pe sol: Placă de beton slab armat rezemată direct pe sol, la nivelul CTS sau peste acest nivel, pe
o umplutură din pământ.
- Subsol: Spaţiu accesibil şi utilizabil, dispus total sau parţial sub CTS. Subsolurile pot fi încălzite (în
cazul când sunt prevăzute cu o instalaţie de încălzire) sau neîncălzite. Subsolurile pot fi generale sau
parţiale.
- Flux termic: Cantitatea de căldură transmisă la, sau de la un sistem, raportată la timp.
- Densitatea fluxului termic: Fluxul termic raportat la suprafaţa prin care se face transferul căldurii.
- Rezistenţă termică: Diferenţa de temperatură raportată la densitatea fluxului termic, în regim staţionar.
- Coeficient de transfer termic (transmitanţă termică): Fluxul termic in regim staţionar, raportat la aria
de transfer termic şi la diferenţa de temperatură dintre mediile situate de o parte şi de alta a unui sistem.
Inversul rezistenţei termice.
- Coeficient de cuplaj termic: Fluxul termic în regim staţionar, raportat la diferenţa de temperatură între
două medii care sunt legate între ele din punct de vedere termic, printr-un element de construcţie.
- Coeficient liniar de transfer termic (transmitanţă termică liniară): Termen de corecţie care ţine
seama de influenţa unei punţi termice liniare, faţă de un calcul unidirecţional al coeficientului de transfer
termic.
- Geoizoterme: Linii care unesc punctele având aceleaşi temperaturi în sol, determinate pe baza unui
calcul al câmpului plan, bidimensional, de temperaturi.
- Linii de flux: Curbe perpendiculare pe geoizoterme reprezentând direcţia şi sensul fluxului termic în sol.
- Regim (termic) staţionar: Ipoteză convenţională de calcul termotehnic, în cadrul căreia se consideră
că temperaturile nu variază în timp.
- Calcul unidirecţional (1D): Model de calcul termotehnic simplificat, în care se consideră că liniile de
flux sunt perpendiculare pe elementul de construcţie.
- Calcul bidimensional (2D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa punţilor
termice liniare şi care se bazează pe un calcul plan, bidimensional, al câmpului de temperaturi.
- Calcul tridimensional (3D): Model de calcul termotehnic, în care se ţine seama de influenţa tuturor
punţilor termice - liniare şi punctuale - şi care se bazează pe un calcul spaţial, tridimensional, al câmpului
de temperaturi.
Simbolurile şi unităţile de măsură ale principalilor termeni utilizaţi în prezentul normativ sunt daţi în
Tabelul I.
Majoritatea simbolurilor folosite sunt cele prevăzute în: SR ISO 7345 şi STAS 737/10; pentru unii termeni
s-au menţinut simbolurile prevăzute în STAS 7109-86.
Observaţii:
2. Se dă mai jos corespondenţa între simbolurile utilizate în cadrul prezentului normativ şi simbolurile
folosite în prescripţiile tehnice elaborate anterior:
θr = τr ψ = k’
c = cp R’nec = Ronec
n=N U=k
3.3. Indici
i interior
e exterior
si suprafaţa interioară
se suprafaţa exterioară
u spaţiu neîncâlzit
P pământ
w apă
r rouă, condens
t timp
m mediu
min minimum
max maximum
nec necesar
Se foloseşte sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI). Pentru unele transformări se pot folosi şi
relaţiile:
TABELUL I
RELAŢIA DE
SIMBOL TERMENUL U.M.
DEFINIRE
1 2 3 4 5
exterioară de
Te
calcul
interioară de
Ti
Temperatura calcul - °C
în spaţiile
Tu
neîncălzite
Tp pământului la CSI
pe suprafaţa
Tsi
interioară
pe suprafaţa
Tse
exterioară
θr punctului de rouă
Conductivitatea
λ termică de - W/(mK)
calcul
Capacitatea
calorică masică
c - J/(kgK)
la presiune
constantă a unui material de
construcţie
Densitatea 3
ρ - kg/m
aparentă
Coeficientul de
2
s asimilare - W/(m K)
termică
unui element de
construcţie sau a
d unui strat al
elementului de
construcţie
totală a pereţilor
g subsolului
clădirii,
b
subsolului, ş.a.
Lăţimea considerată în
calculul câmpului
B
plan de
temperaturi
-încăperii, clădirii,
ş.a.
l Lungimea
-punţilor termice
liniare
- m
de la faţa
z superioară a
pardoselii, la CTS
de la faţa
superioară a
h Înălţimea plăcii din beton
armat, la CTS.
H subsolului încălzit
subsolului
Hu
neîncălzit
Perimetrul (încăperii, subsolului,
P - m
ş.a.)
2
A Aria (de transfer termic) - m
3
V Volumul (încăperii, subsolului) - m
Q Cantitatea de căldură - J
R unidirecţională
R’ corectată -
Rezistenţa
termică medie
R’m (specifică) a - 2
m K/W
unui element
de construcţie necesară
R’nec
minimă
R’min -
U Coeficientul de Unidirecţional(ă)
transfer termic
(transmitanţa 2
W/(m K)
termică) al/(a)
unui element
U’ de construcţie Corectat(ă)
∆T între Ti şi Te Ti - Te
∆Tp între Ti şi Tp Ti - Tp
Diferenţa de
K
temperatură între Ti şi Tsi Ti - Tsi
∆Ti
∆Te între Ti şi Tse Tse - Te
[top]
4. CARACTERISTICI TERMOTEHNICE
Caracteristicile termotehnice ale pământului depind de o serie de factori, şi în primul rând de natura
minerală şi de mărimea particulelor, de porozitatea şi de densitatea aparentă, de umiditatea şi de gradul
de saturaţie, precum şi de starea pământului în raport cu fenomenul de îngheţ.
Caracteristicile termotehnice ale pământului variază în limite foarte mari, în funcţie de loc (amplasamentul
şi adâncimea faţă de CTS) şi de timp (conţinutul de umiditate şi starea faţă de fenomenul de îngheţ).
Având în vedere cele de mai sus, precum şi dificultăţile de determinare a caracteristicilor termotehnice
reale ale solului pentru fiecare situaţie în parte, calculele termotehnice se vor face considerând
următoarele valori, acoperitoare pentru majoritatea situaţiilor:
Se precizează că tabelele 1 ... 18 au fost întocmite pe baza conductivităţilor termice arătate mai sus.
În anexa A se dau unele date informative referitoare la caracteristicile termotehnice ale pământurilor.
Pentru materialele utilizate la elementele de construcţie în contact cu solul, neprotejate sau insuficient
protejate hidrofug, valorile conductivităţilor termice de calcul se vor majora, în funcţie de umiditatea
previzibilă a acestor materiale.
În anexa B sunt precizate caracteristicile termotehnice ale materialelor utilizate în cadrul prezentului
normativ, pentru determinarea valorilor din tabelele 1 ... 18, precum şi în exemplele de calcul.
La calculele termotehnice ale elementelor de construcţie în contact cu solul se vor utiliza următoarele
rezistenţe termice superficiale:
Rsi = Rse = 0
La colţurile ieşinde ale clădirilor, pe o lungime de 25 cm, se consideră o variaţie liniară a coeficientului de
transfer termic superficial interior, de la αi = 8 W/(m2K) în câmp, la αi = 6 W/(m2K) la colţ.
[top]
5. TEMPERATURI DE CALCUL
Se consideră temperaturile exterioare convenţionale de calcul conform [1], în funcţie de zonele climatice.
La cota stratului invariabil (CSI), considerată la adâncimea de 7,0 m de la CTS, temperatura este
constantă tot timpul anului şi are valorile din tabelul II, în funcţie de zona climatică.
în fig.1 se prezintă variaţia convenţională a temperaturilor în sol, rezultată din calcul unidirecţional, pe
baza temperaturilor Te şi Tp din tabelul II şi a conductivităţilor termice precizate la pct. 4.1.
TABELUL II
zona climatică
Caracteristica U.M.
I II III IV
Temperatura pământului °C
la CSI (la adâncimea de Tp +11 +10 +9 +8
7 m de la CTS)
Adâncimea (măsurată
de la CTS) la care T = m 2,56 2,96 3,60 4,19
0°C
Temperatura la - - -
- -17,6
rezultată CTS 11,6 14,6 20,5
°C
(Rp = 2,54
2
m K/W) la 3 m - +2,0 +0,2 -1,6 -3,4
de la
CTS
Dacă încăperile au temperaturi de calcul diferite, dar există o temperatură predominantă, în calcule se
consideră această temperatură; de exemplu, la clădirile de locuit se consideră Tj = + 20°C.
Temperaturile interioare ale spaţiilor neîncălzite (încăperi supraterane sau subsoluri) se determină pe
bază de bilanţ termic, în funcţie de temperaturile de calcul ale încăperilor şi spaţiilor adiacente.
Pentru subsolurile neîncălzite, temperaturile interioare se vor determina pe baza relaţiilor de calcul de la
pct. 7.5.3 şi din anexa E, precum şi a valorilor din tabelele 14, 16 şi 17.
[top]
6. DIMENSIUNI DE CALCUL
6.1. Ca principiu general, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale elementelor de construcţie
interioare şi prin feţele interioare ale elementelor de construcţie perimetrale.
6.2. suprafeţele orizontale (placa pe sol, plăcile inferioare şi superioare ale subsolurilor încălzite şi
neîncălzite, precum şi ale spaţiilor subterane complet îngropate) se delimitează prin axele geometrice ale
pereţilor interiori structurali şi nestructurali şi prin conturul interior al pereţilor exteriori (fig. 2).
Pe ansamblul nivelului, suprafaţa orizontală este delimitată exclusiv prin conturul interior al pereţilor
exteriori.
6.3. suprafeţele verticale exterioare (pereţii exteriori ai subsolurilor şi ai spaţiilor subterane complet
îngropate) se delimitează pe orizontală prin axele geometrice ale pereţilor interiori structurali şi
nestructurali, precum şi prin colţurile, intrânde sau ieşinde, ale feţelor interioare ale pereţilor exteriori (fig.
2).
Pe verticală, suprafeţele suprafeţele verticale exterioare se delimitează conform fig. 3 (cota H la încăperi
încălzite şi cota Hu la spaţii neîncălzite).
6.4. Partea subterană a pereţilor subsolurilor - care face obiectul prezentului normativ – este delimitată pe
verticală prin faţa superioară a pardoselii subsolului şi prin cota terenului sistematizat CTS (cota z din fig.
3 - cazurile 2, 3, 5).
6.5. Lungimile "l" ale punţilor termice liniare se stabilesc, în principiu, în funcţie de lungimile reale pe care
se prevăd detaliile respective, cu următoarele precizări:
- lungimile se măsoară în cadrul ariilor A determinate conform pct. 6.2 şi 6.3; în consecinţă ele sunt
delimitate la extremităţi de conturul suprafeţelor respective;
- intersecţiile punţilor termice orizontale cu cele verticale se includ atât în lungimile punţilor orizontale, cât
şi în cele ale punţilor verticale.
6.6. Volumele încăperilor şi ale spaţiilor încălzite şi neîncălzite se calculează pe baza ariilor orizontale
determinate conform pct. 6.2 şi a înălţimilor H, respectiv Hu.
[top]
În acest capitol se dau relaţii de calcul pentru determinarea rezistenţelor termice specifice corectate (R')
si a coeficienţilor de transfer termic (transmitanţelor termice) (U' = 1/R') ale elementelor de construcţie în
contact cu solul.
- sunt raportate la diferenţa de temperatură între mediul interior încălzit sau neîncălzit şi mediul exterior
(Ti - Te), respectiv (Tu - Te);
- se bazează pe un calcul bidimensional (2D), ţinând deci seama de efectul punţilor termice;
În Tabelul III se prezintă o sistematizare a cazurilor curente care apar în proiectare, precum şi o sinteză a
relaţiilor de calcul care se utilizează, iar în fig. 3 sunt reprezentate principalele cinci cazuri caracteristice.
Relaţiile de calcul pentru determinarea rezistenţelor termice specifice corectate (R') sunt date în funcţie
de coeficienţii liniari de transfer termic (ψ) care ţin seama de toate efectele bidimensionale (colţuri, punţi
termice ş.a.), precum şi de efectul specific al transferului termic prin pământ.
Pentru situaţiile curente şi uzuale, coeficienţii ψ sunt daţi în tabelele 1 ... 18 , cu menţiunea că pentru
pereţii subsolurilor parţial îngropate (tabelele 11 şi 14), precum şi pentru pereţii subsolurilor parţiale
(tabelele 15 şi 16), în loc de coeficienţi ψ se dau direct valorile rezistenţelor termice R'.
Coeficienţii ψ au valori pozitive sau negative şi ei se introduc în relaţiile de calcul cu semnele lor;
coeficienţii cu valori pozitive conduc la micşorarea rezistenţelor termice R', în timp ce coeficienţii cu valori
negative conduc la creşterea acestora.
Referitor la relaţiile de calcul şi la tabelele care se dau în acest capitol, se fac următoarele precizări:
- Temperaturile T şi coeficienţii liniari de transfer termic ψ se introduc în relaţiile de calcul cu semnele lor
algebrice.
- Având în vedere valorile apropiate ale conductivităţilor termice ale pământurilor şi ale betonului,
dimensiunile fundaţiilor nu influenţează asupra valorilor ψ şi R' din tabele.
- Tabelele 14, 16 şi 17, care se referă la subsoluri neîncălzite, pot fi utilizate şi în cazul unor subsoluri
încălzite având temperaturi interioare convenţionale de calcul Ti = 10 ... 12°C, prin extrapolarea valorilor
din tabele.
- Valorile din tabelele 1 ... 18 s-au determinat pe baza unor calcule numerice efectuate pentru zona II
climatică şi pentru o temperatură interioară a încăperilor încălzite Ti = + 20°C, dar ele sunt valabile şi
pentru alte zone climatice precum şi pentru temperaturi interioare de calcul Ti = +18°C ... + 22°C
În cazul unor detalii care diferă substanţial de detaliile aferente tabelelor 1 ... 18, coeficienţii ψ şi
rezistenţele termice R' se vor determina pe baza unui calcul automat al câmpului plan, bidimensional
(2D), de temperaturi, conform indicaţiilor din anexa C.
x x
Pe baza rezistenţelor termice specifice corectate R' şi a coeficienţilor de transfer termic (transmitanţelor
termice) U', se pot calcula coeficienţii de cuplai termic (L) şi fluxurile termice (Φ), cu relaţiile:
TABELUL III
SUBSOL 2
COMPLET 5 4 3 7 - 12,18
ÎNGROPAT
SPAŢIU
SUBTERAN,
4 3 7 - 7.4. 12,13,18
COMPLET
ÎNGROPAT*)
SUBSOL
NEÎNCĂLZIT,
5 13 12 - Tabel - 7.5. 14
PARŢIAL
ÎNGROPAT
SUBSOL
5 4 3 Tabel - 7.6.1. 15,18
ÎNCĂLZIT
6 B
SUBSOL
13 12 - Tabel 7.6.2. 16
NEÎNCĂLZIT
SUBSOL
ÎNCĂLZIT +
7 - - - 7.7. 17,18
SUBSOL
NEÎNCĂLZIT **)
LEGENDĂ:
A SUBSOLURI ÎNCĂLZITE
B SUBSOLURI PARŢIALE
7.1.1. Placa pe sol este un planşeu cu o alcătuire constructivă specifică, care reazemă direct pe pământ,
la nivelul CTS sau peste acest nivel.
În alcătuirea plăcii pe sol intră toate straturile cuprinse între cota superioară a pardoselii (±0,00) şi cota
superioară a pământului natural sau a pământului de umplutură ( pe grosimea f). Placa pe sol include o
placă de beton armat, straturile pardoselii, straturile termoizolante dispuse peste sau sub placă,
hidroizolaţia orizontală şi eventualul strat de pietriş de sub placă.
7.1.2. Relaţiile de calcul de mai jos, precum şi tabelele aferente sunt valabile pentru încăperile încălzite
amplasate peste CTS, având 0,20 ≤ z ≤ 1,50 m.
7.1.3. Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii pe sol R’1 şi respectiv coeficientul de transfer termic
U’1 = 1/R’1, se determină cu relaţia:
(1)
în care:
2
A aria încăperii sau a întregului parter (m );
7.1.4. Rezistenţa termică specifică unidirecţională a plăcii pe sol R’1 se calculează cu relaţia:
în care:
7.1.5. Valorile R’1 şi respectiv U’1 se pot calcula atât pentru fiecare încăpere, cât şi pentru întreaga
suprafaţă a parterului.
Pentru încăperile care nu au laturi adiacente conturului exterior al clădirii, termenul al doilea al relaţiei (1)
este nul.
Dacă detaliul de alcătuire a soclului este acelaşi pe tot conturul exterior al clădirii, la calculul valorilor R’1
7.1.6. Coeficienţii lineari de transfer termic ψ1 se determină, de regulă, pentru situaţiile curente şi uzuale,
din tabelele 1 ... 10, cu următoarele precizări:
a) Se consideră coeficienţii ψ1, aferenţi plăcii pe sol, coeficienţii ψ0 din tabele urmând a fi avuţi în vedere
la calculul termotehnic al pereţilor exteriori de la parter; se admite ca pentru simplificarea calculelor
aferente pereţilor, coeficienţii ψ1 să fie majoraţi cu valorile corespunzătoare ψ0.
b) Valorile ψ1 se obţin prin dubla interpolare sau extrapolare a valorilor din tabele, în funcţie de înălţimea
h şi de rezistenţa termică Rt;
c) Dacă înălţimea z a soclului are valori diferite pe conturul clădirii (de ex. în cazul unui teren sistematizat
în pantă sau în cazul unor denivelări interioare), se vor considera în calcule valori ψ1 corespunzătoare.
d) Valorile ψ1 din tabele sunt calculate pentru cazul unei plăci de 10 cm grosime, dar ele pot fi utilizate şi
în cazul în care grosimea plăcii are alte valori - între 7 şi 15 cm.
f) Dacă terenul sistematizat are pante pe direcţia perpendiculară pe soclu, înălţimile h şi z se măsoară la
o distanţă de cca. 3,0 m de la faţa exterioară a soclului.
7.1.7. Influenţa punţilor termice interioare, create prin întreruperea continuităţii termoizolaţiei în dreptul
pereţilor interiori structurali sau nestructurali, se poate neglija sau se poate avea în vedere la calculul
valorilor R’1, introducând în relaţia (1) coeficienţii ψ9 din tabelul 18, multiplicaţi cu lungimile aferente.
7.1.8. Pentru 0,00 m ≤ z ≤ 0,60 m, rezistenţa termică specifică corectată R’1 se poate determina şi pe
baza prevederilor din anexa D1.
7.1.9. În cazul prevederii pe conturul exterior al clădirii a υνορ fâşii termoizolante dispuse orizontal sau
vertical, coeficienţii lineari de transfer termic ψ1 se vor micşora cu valoarea ∆ψ, care se determină
conform anexei D2.
7.2.1. În alcătuirea peretelui şi plăcii subsolului încălzit se cuprind toate straturile cuprinse în grosimile g
şi respectiv f.
7.2.2. Relaţiile de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite amplasate parţial sub CTS :
7.2.3. Rezistenţa termică specifică corectată a pereţilor subsolului R'3, calculată în cadrul acestui capitol,
se referă exclusiv la porţiunea subterană a acestora, pe înălţimea z, între CTS şi cota superioară a
pardoselii de la subsol; pentru zonele de pereţi exteriori ai subsolului de peste CTS, se aplică relaţiile de
calcul folosite la pereţii exteriori curenţi [1].
7.2.4. Pentru situaţiile curente, rezistenţa termică specifică corectată R'3 se determină prin dubla
interpolare sau extrapolare a valorilor din tabelul 11, în funcţie de înălţimea h şi de rezistenţele termice
specifice unidirecţionale R2 şi R3.
(3)
7.2.6. Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii subsolului R'2 se determină cu relaţia:
(4)
în care:
2
A aria încăperii sau a întregului subsol încălzit [m ];
(5)
în care:
7.2.8. Coeficienţii lineari de transfer termic ψ2 se determină, de regulă, pentru situaţiile curente şi uzuale,
din tabelul 11, prin dubla interpolare sau extrapolare în funcţie de înălţimea h şi de rezistenţele termice R2
şi R3. Sunt valabile precizările de principiu de la pct. 7.1.6.c ... 7.1.6.f.
7.2.9. Valorile U'2 şi respectiv R'2 se pot calcula atât pentru fiecare încăpere, cât şi pentru întreaga
suprafaţă a subsolului încălzit.
Pentru încăperile care nu au laturi adiacente conturului exterior al subsolului, termenul al doilea al relaţiei
(4) este nul.
Dacă detaliile de alcătuire a pereţilor şi plăcii subsolului sunt aceleaşi pe tot conturul exterior al
subsolului, la calculul valorilor U'2 şi R'2 pentru ansamblul clădirii, în locul termenului , se
7.2.10. Influenţa punţilor termice interioare, create prin întreruperea continuităţii termoizolaţiei în dreptul
pereţilor interiori structurali sau nestructurali, se poate neglija sau se poate avea în vedere la calculul
valorii R'2 , introducând în relaţia (4) coeficienţii ψ9 din tabelul 18, multiplicaţi cu lungimile aferente.
7.2.11. Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate R'm aferente pereţilor exteriori ai
subsolurilor în întregime (partea subterană + partea supraterană) se utilizează relaţia:
(6)
în care indicele 0 se referă la zona supraterană iar indicele 3 - la zona subterană a pereţilor subsolului.
7.3.1. În acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice specifice corectate pentru :
- porţiunea subterană (sub CTS) a peretelui demisolului sau subsolului 1, pe înălţimea z4 (indici 4);
7.3.2. Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite amplasate sub CTS, având
înălţimile z3 şi z4 astfel încât:
z ≤ 6,0 m
z4 ≥ 0,0m
7.3.3. Pentru rezistenţa termică specifică corectată aferentă zonei de peste CTS a pereţilor subsolului, se
aplică relaţiile de calcul folosite la pereţii exteriori curenţi [1].
7.3.4. Pentru situaţiile curente, rezistenţele termice specifice corectate (R'3 şi R'4) ale pereţilor subsolurilor
(7)
(8)
7.3.6. Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii subsolului R'2 sunt valabile
relaţiile (4) şi (5) precum şi prevederile de la pct. 7.2.9 şi 7.2.10.
Coeficienţii ψ2 se determină, de regulă, din tabelul 12, prin interpolare sau extrapolare în funcţie de
înălţimea z şi de rezistenţele termice R2 şi R3.
7.4.1. În acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice specifice corectate pentru:
7.4.2. Relaţiile de calcul de mai jos sunt valabile pentru spaţiile încălzite amplasate sub CTS, având
înălţimea astfel încât:
z ≤ 6,0 m
z' ≥ 0.8 m
z3 ≤ 5,2 m
7.4.3. Pentru situaţiile curente, rezistenţa termică specifică corectată R'3, aferentă peretelui, pe înălţimea
z3, se determină cu ajutorul valorilor .Valorile coeficienţilor specifici lineari de transfer termic
Numărul de coeficienţi care se iau din cele 2 tabele pot fi diferiţi, urmărind să se obţină o variaţie continuă
a valorilor pe verticală, pe înălţimea z3 , cu precizarea că în zonele adiacente colţurilor, pe înălţimi de cel
puţin 80 cm, trebuie să se utilizeze valori din tabelele aferente.
Pe zona mijlocie se pot adopta valori intermediare, între valorile corespunzătoare din cele două tabele.
Racordarea coeficienţilor R’3 în zona mijlocie a înălţimii z3 se recomandă a se verifica pe cale grafică.
7.4.4. Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii inferioare R'2 sunt valabile
relaţiile (4) şi (5), precum şi prevederile de la pct. 7.2.9 şi 7.2.10.
Coeficienţii lineari de transfer termic ψ2 se iau din tabelul 12, prin interpolare sau extrapolare, în funcţie
de înălţimea z şi de rezistenţele termice specifice R2 şi R3.
7.4.5 Rezistenţa termică specifică corectată a plăcii superioare R'5 se determină cu relaţia:
(9)
în care:
Coeficienţii liniari de transfer termic ψ5 se iau din tabelul 13, prin interpolare sau extrapolare în funcţie de
înălţimea z' şi de rezistenţele termice R3 şi R5.
(10)
în care:
7.5.1. În acest capitol se dau relaţii de calcul ale rezistenţelor termice specifice corectate pentru:
Coeficienţii de transfer termic U0, U’6 şi U’7 sunt raportaţi la diferenţa de temperatură (Tu – Te), în timp ce
coeficientul U’1 este raportat la diferenţa de temperatură (Ti - Tu).
7.5.3. Temperatura aerului în subsolul neîncălzit se determină pe baza bilanţului termic, cu relaţia:
(11)
în care:
2
A0 = h·P [m ]
2
A7 = z·P [m ]
3
V = A6·Hu [m ]
Coeficientul de transfer termic corectat U’6 se introduce în relaţia (11) cu semnul algebric rezultat din
calculul cu formula (12).
(13)
în care:
7.5.6. Coeficientul de transfer termic specific corectat aferent pereţilor subterani ai subsolului, U’7 = 1/R’7,
se determină pe baza valorilor R’7 din tabelul 14, prin interpolare în funcţie de z.
7.5.7. Coeficientul de transfer termic specific unidirecţional aferent pereţilor supraterani ai subsolului, U0,
se calculează cu relaţia:
(14)
în care:
7.5.8. Rezistenţa termică specifică corectată R'1 şi respectiv coeficientul de transfer termic U’1 = 1/R’1,
aferente planşeului de peste subsolul neîncălzit se determină pe baza relaţiilor de calcul şi a coeficienţilor
ψ din [1]; la calculul rezistenţei termice unidirecţionale R1 se consideră:
7.5.9. În absenţa unor cerinţe speciale, viteza de ventilare naturală n a subsolului neîncălzit, respectiv
numărul de schimburi de aer pe oră, se va alege în funcţie de destinaţia subsolului şi de alte
considerente:
-1 -1
0,4 h ≤ n ≤ 0,8 h
Determinarea vitezei de ventilare naturală a subsolului neîncălzit, în funcţie de aria golurilor prevăzute în
pereţii exteriori supraterani ai subsolului şi de viteza de calcul a vântului, se va face conform anexei E.
7.5.10. Deoarece valorile ψ6 şi R’7 din tabelul 14 sunt în funcţie de temperatura aerului din subsol,
determinarea acesteia, precum şi a rezistenţelor termice specifice corectate R’6 şi R’7 se va face prin
încercări succesive.
În această situaţie, subsolul încălzit se realizează numai pe o parte din suprafaţa clădirii, pe restul
suprafeţei încăperile de la parter având la partea inferioară o placă pe sol (cazul 1 combinat cu cazul 2
din tabelul III).
- La subsolul încălzit se consideră şi fluxul termic care se transmite prin pereţii interiori care delimitează
subsolul de sol; rezistenţa termică specifică corectată R'3 a acestor pereţi se determină din tabelul 15,
prin interpolare, în funcţie de înălţimea H a subsolului, de rezistenţa termică unidirecţionala R3 a peretelui,
care se calculează cu relaţia (3) şi de rezistenţa termică unidirecţională a plăcii inferioare a subsolului R2,
calculată cu relaţia (5).
- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R'2 a plăcii inferioare a subsolului, în relaţia de
calcul (4) se introduce şi produsul ψ2·l, în care I este lungimea pereţilor interiori de pe conturul subsolului,
iar ψ2 - coeficientul linear de transfer termic, a cărui valoare se ia din tabelul 15, prin interpolare, în
funcţie de înălţimea H şi de rezistenţele termice R2 şi R3, care se calculează cu relaţia (5) şi respectiv (3).
- Pentru a evita comportarea defavorabilă din punct de vedere termotehnic a zonei de colţ de la
intersecţia pereţilor exteriori ai subsolului cu pereţii interiori de pe conturul subsolului, este necesar ca
termoizolaţia verticală a pereţilor exteriori ai subsolului să fie prevăzută şi în continuare, pe faţa exterioară
a soclului adiacent plăcii pe sol, pe o lungime de cel puţin 60 cm şi pe întreaga înălţime a subsolului; se
va urmări, în măsură cât mai mare, să nu se întrerupă continuitatea straturilor termoizolante.
- La determinarea rezistenţelor termice specifice corectate ale plăcii pe sol şi ale planşeului de peste
subsol, în calcule se neglijează coeficienţii liniari de transfer termic ψ din zona intersecţiei acestora cu
pereţii subsolului.
- Stratul termoizolant aferent plăcii pe sol de la cota ±0,00 va depăşi zona intersecţiei cu pereţii subsolului
cu cel puţin 30 cm.
7.6.2 Subsol neîncălzit
În această situaţie, subsolul neîncălzit se realizează numai pe o parte din suprafaţa clădirii, pe restul
suprafeţei încăperile de la parter având la partea inferioară o placă pe sol (cazul 1 combinat cu cazul 5
din tabelul III).
- La determinarea temperaturii Tu din subsolul neîncălzit cu relaţia (11), se va ţine seama şi de fluxul
termic care se transmite prin pereţii interiori care delimitează subsolul de sol; în relaţia (11) produsul
A7·U’7, aferent acestor pereţi, se introduce, atât la numărător cât şi la numitor, cu semnul minus.
Rezistenţa termică specifică corectată R’7 a acestor pereţi se determină din tabelul 16.
- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R’6 a plăcii inferioare a subsolului, în relaţia de
calcul (12) se introduce şi produsul ψ6·l, în care I este lungimea pereţilor interiori de pe conturul
subsolului, iar ψ2 - coeficientul linear de transfer termic, a cărui valoare se ia din tabelul 16.
- La determinarea rezistenţei termice specifice corectate R’1 a plăcii pe sol de la cota ±0,00 , în relaţia de
calcul (1) se introduce şi produsul ψ1·l în care I este lungimea pereţilor interiori de pe conturul subsolului,
iar ψ1 - coeficientul liniar de transfer termic, conform tabelului 16.
- Valorile R'7, ψ1 şi ψ6 se obţin din tabelul 16, prin dublă interpolare, în funcţie de înălţimea Hu şi de
rezistenţa termică a stratului termoizolant de la planşeul de peste subsol (Rt = d1/λ1).
- Având în vedere că valorile ψ1, ψ6 şi R’7, din tabelul 16 diferă în funcţie de temperatura Tu,
determinarea acesteia, precum şi a rezistenţelor termice specifice corectate R’1, R’6 şi R’7, se va face prin
încercări succesive.
7.7.1. Acest capitol se referă la situaţia în care numai o parte din suprafaţa subsolului este încălzită,
restul subsolului fiind un spaţiu neîncălzit, ventilat (cazul 2 combinat cu cazul 5 din tabelul III).
7.7.2. Rezistenţele termice specifice corectate aferente planşeelor de peste cele două tipuri de subsoluri,
precum şi cele aferente pereţilor dintre subsoluri, se determină conform prevederilor din [1].
La determinarea rezistenţei termice specifice corectate aferente pereţilor dintre subsoluri, R’8, coeficienţii
liniari de transfer termic ψ de la baza pereţilor, se consideră egali cu zero, valorile corespunzătoare fiind
incluse, pentru simplificarea calculelor, în coeficienţii ψ2 şi ψ6 aferenţi plăcilor de la partea inferioară a
subsolurilor.
7.7.3. La determinarea temperaturilor Tu din subsolul neîncălzit se va ţine seama şi de fluxul termic care
se transmite prin pereţii interiori care separă zona încălzită de zona neîncălzită, introducând în relaţia (11)
la numărător termenul A8·U8·Ti iar la numitor termenul A8·U8.
7.7.4. La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii de la partea inferioară a subsolului
încălzit R’2, în relaţia (4) se va introduce şi produsul ψ2·l în care I este lungimea peretelui dintre cele două
subsoluri.
7.7.5. La determinarea rezistenţei termice specifice corectate a plăcii de la partea inferioară a subsolului
neîncălzit R’6, în relaţia (12) se introduce şi produsul ψ6·l în care I are aceiaşi specificaţie ca mai sus.
7.7.6. Coeficienţii liniari de transfer termic ψ2 şi ψ6 se iau din tabelul 17, prin dublă interpolare, în funcţie
de rezistenţele termice specifice unidirecţionale R2 şi R8.
7.7.7. Având în vedere că valorile ψ2 şi ψ6 din tabelul 17 diferă în funcţie de temperatura Tu,
determinarea acesteia, precum şi a rezistenţelor termice specifice corectate R’2 şi R’6 se va face prin
încercări succesive.
Stratul termoizolant aferent planşeului de peste subsolul neîncălzit va depăşi zona intersecţiei cu peretele
dintre cele două subsoluri, cu cel puţin 30 cm.
7.7.10. Prevederile din acest capitol, inclusiv valorile din tabelul 17, se pot utiliza şi în situaţiile în care
cele două spaţii alăturate sunt amplasate la nivelul terenului sistematizat sau chiar peste CTS; valorile din
tabelul 17 sunt, în aceste cazuri, acoperitoare.
7.8.1. Acest capitol se referă la influenţa negativă pe care o determină întreruperea continuităţii straturilor
termoizolante orizontale asupra rezistenţelor termice specifice corectate:
7.8.2. Prin luarea în consideraţie a coeficienţilor liniari de transfer termic ψ9, se reduc într-o oarecare
măsură, valorile rezistenţelor termice specifice corectate, calculate cu relaţiile:
(4) - în cazul plăcilor inferioare ale subsolurilor şi ale spaţiilor subterane încălzite: cap. 7.2,7.3 (subsolul
2), 7.4, 7.6.1 şi 7.7 (subsolul încălzit).
7.8.3. În cazul în care distanţele dintre pereţii interioîi (structurali şi nestructurali) sunt relativ mari şi/sau
grosimea acestora este mică, influenţa întreruperii continuităţii stratului termoizolant orizontal este redusă
şi se poate neglija în calcul.
7.8.4. Luarea în consideraţie, în calcul, a influenţei prezenţei pereţilor interiori, se face prin introducerea
în relaţiile (1) şi (4) a produsului ψ9·l, în care:
- coeficienţii ψ9 depind de alcătuirea şi de grosimea pereţilor interiori şi se iau din tabelul 18, prin
interpolare, în funcţie de adâncimea h şi de rezistenţa termică unidirecţională R9;
- lungimile l reprezintă lungimile pereţilor interiori din cadrul ariilor A ale încăperilor sau ale întregului
spaţiu încălzit; lungimile golurilor de uşi se scad din lungimile pereţilor interiori.
Se atrage atenţia asupra faptului că valorile ψ9 din tabelul 18 corespund unei jumătăţi din grosimea
peretelui (d/2), astfel încât, în situaţia în care calculul se face pentru ansamblul spaţiului încălzit, lungimile
l trebuie să fie dublate.
Rezistenţa termică specifică unidirecţională R9 a tuturor straturilor cuprinse între cota superioară a
pardoselii şi cota stratului invariabil CSI se calculează cu relaţiile:
7.8.5. Valorile ψ9 din tabelul 18 sunt date pentru două situaţii extreme şi anume :
Pentru situaţii intermediare, interpolarea se face între valorile extreme ψ9 date în tabel, corespunzătoare
unei diferenţe de înălţime de 120 + 240 = 360 cm.
7.8.6. La pereţii interiori amplasaţi în cadrul unei fâşii de 2,0 m lăţime de-a lungul pereţilor exteriori,
valorile coeficienţilor ψ9 se vor dubla.
[top]
De regulă, stratul acvifer are o influenţa redusă asupra cuantumului fluxului termic prin sol.
În ceea ce priveşte modul de considerare în calcul a prezenţei apei subterane în sol, se disting 3 cazuri:
a) Stratul de apă subterană este imobil iar nivelul hidrostatic maxim este la o adâncime mai mare de
5,0 m de la CTS.
- rezistenţele termice specifice unidirecţionale R1, R2 şi R6 se vor calcula considerând toate straturile
cuprinse între cota superioară a pardoselii şi NHM (în loc de CSI), iar conductivitatea termică a
pământului se va considera cu valoarea unică λp = 2,0 W/(mK) pe întrega adâncime între CTS şi NHM.
Valorile coeficienţilor liniari de transfer termic ψ şi ale rezistenţelor termice R’3 şi R’7 din tabelele 1 ... 18
rămân valabile.
c) Stratul de apă subterană este mobil iar viteza de curgere a curentului subteran este
semnificativă.
În această situaţie se produce un flux termic suplimentar, care este cu atât mai mare cu cât viteza este
mai mare, cu cât adâncimea la care se găseşte nivelul superior al stratului acvifer este mai mică şi cu cât
termoizolaţia plăcii de pe sol (sau a plăcii inferioare a subsolului) este mai redusă.
Dacă se cunosc viteza şi adâncimea apei subterane, se poate calcula un factor de multiplicare
supraunitar Gw care majorează coeficienţii de transfer termic U’ micşorând corespunzător rezistenţele
termice specifice corectate R’ ale tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul.
Concomitent se aplică - dacă este cazul - modificările referitoare la calcul, precizate la cazul b).
[top]
9.1. Temperatura pe suprafaţa pardoselii la plăcile pe sol ale încăperilor încălzite, în câmp curent, se
determină cu relaţia:
(15)
în care:
2
αi = 6 W/(m K)
9.2. Temperatura pe suprafaţa tavanului la spaţiile subterane încălzite, complet îngropate (cazul 4 din
tabelul III), în câmp curent, se determină cu relaţia:
(16)
în care:
2
αi = 8 W/(m K)
9.3. Temperaturile minime de pe suprafaţa interioară (Tsi min) a elementelor de construcţii în contact cu
solul, rezultate din calculul câmpului plan de temperaturi, se iau din tablelele 1 ... 11, 15, 17 şi 18, prin
interpolare.
Valorile din tabele sunt valabile pentru zona II climatică şi pentru o temperatură interioară Ti = + 20°C
Pentru alte condiţii de temperatură (T’c şi T’i), temperatura minima (T’si min) se poate determina cu relaţia:
(17)
în care:
Ti = + 20°C
Te = - 15°C
Ti - Te = 35 K
9.4. Temperatura superficială medie, aferentă unui element de construcţii în contact cu solul, se poate
determina cu relaţia:
în care:
(19)
în care R' este rezistenţa termică specifică corectată, cu luarea în consideraţie a influenţei punţilor
termice şi a aportului pământului.
9.6. La colţurile ieşinde (în plan) ale clădirilor, temperaturile Tsi colţ de la intersecţia pardoselii cu
suprafeţele verticale interioare ale pereţilor adiacenţi, se pot determina - dacă nu se iau măsuri de izolare
suplimentară a acestor zone - cu relaţia:
(20)
în care Tsi min este temperatura minimă de la intersecţia pardoselii cu pereţii adiacenţi, determinată
conform pct. 9.3.
9.7. Pentru alte detalii şi situaţii decât cele din tabelele 1 ... 11, 15, 17 şi 18, precum şi pentru
determinarea curbei de variaţie a temperaturilor superficiale, se va efectua un calcul numeric automat al
câmpului plan, bidimensional, de temperaturi, pe baza prevederilor din anexa C. În fig. 4 se prezintă un
exemplu de reprezentare grafică a temperaturilor superficiale pe peretele şi pe placa inferioară a unui
subsol încălzit.
9.8. Pentru determinarea mai exactă a temperaturii Tsi colţ, este necesar a se face un calcul numeric
automat al câmpului spaţial de temperaturi (3D).
9.9. Prin efectuarea unui calcul numeric automat al câmpului plan de temperaturi (2D), se pot reprezenta
grafic curbele izoterme atât în sol (geoizotermele) cât şi în elementele de construcţie. În fig. 5, fig. 6, fig.
7, şi fig. 8 se prezintă - exemplificativ - alura geoizotermelor şi a liniilor de flux termic, pentru cazurile 1,2
şi 4 din tabelul III, în ipoteza convenţională că Te = -15 °C.
[top]
10.1. Rezistenţa termică minimă, necesară din considerente igienico-sanitare se calculează cu relaţia:
(21)
în care ∆Ti max este diferenţa maximă de temperatură, admisă între temperatura interioară şi temperatura
medie a suprafeţei interioare: ∆Timax=(Ti – Tsi m)
Valorile ∆Ti max se dau în tabelul IV, în funcţie de destinaţia clădirilor şi de tipul elementului de construcţie.
10.2. Rezistenţele termice specifice corectate R’ ale tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul,
calculate pentru fiecare încăpere în parte, trebuie să fie mai mari decât rezistenţele termice minime
necesare:
(22)
La pereţii subsolurilor parţial îngropate condiţia (22) trebuie verificată separat pentru cele 2 zone: sub şi
peste CTS.
10.3. În scopul reducerii consumului de energie în exploatare, rezistenţa termică corectată, medie pe
clădire, a fiecărui element de construcţie în contact cu solul, trebuie să fie mai mare decât rezistenţa
termică minimă prescrisă în actele normative în vigoare. Trebuie să fie îndeplinită condiţia:
(23)
10.4. Temperaturile de pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie în contact cu solul, atât în
câmp curent şi în dreptul punţilor termice, cât şi la intersecţii şi colţuri trebuie să fie mai mari decât
temperatura punctului de rouă θr:
(24)
Temperatura punctului de rouă se determină din anexa B din [1], în fiincţie de temperatura interioară de
calcul Ti şi de umiditatea relativă a aerului interior ϕi, considerată conform tabelului IV.
10.5. Cu ajutorul temperaturilor superficiale medii, aferente elementelor de construcţie în contact cu solul,
determinate conform pct. 9.4., se pot calcula şi verifica indicii globali de confort termic PMV şi PPD,
precum şi indicatorii specifici disconfortului local: temperatura suprafeţei pardoselii, variaţia pe verticală a
temperaturii aerului şi asimetria temperaturii radiante.
TABELUL IV
- Alte clădiri
social-culturale cu
II 50 4,0 4,5 3,5 3,0 2,5 2,0
regim normal de
umiditate
- Clădiri sociale cu
regim ridicat de
umiditate
III 60 5,0 6,0 4,5 3,5 3,0 2,5
- Clădiri de
producţie cu regim
normal de
umiditate
- Clădiri de
producţie cu regim
IV ≤75 0.9∆Tr ∆Tr 0.8 ∆Tr 4,0 3,5 3,0
ridicat de
umiditate *)
A PLACA PE SOL
*) ∆Tr = Ti - θr
[top]
ANEXA A
1. Conductivitatea termică
1.1. Conductivitatea termică a pământurilor variază în limite foarte largi, între 0,4 şi 4,5 W/(mK), dar mai
frecvent între 0,6 şi 3,5 W/(mK).
Factorii care influenţează semnificativ asupra conductivităţii termice λp a pământurilor sunt următorii:
- Densitatea aparentă a pământului uscat, care este în funcţie de porozitate, adică de raportul dintre
volumul porilor şi volumul total, exprimat în procente; conductivităţile termice sunt cu atât mai mari cu cât
porozitatea este mai mică şi densitatea mai mare. În cazul unor pori de dimensiuni mari şi care comunică
între ei, apar şi fenomene convective, care conduc la mărirea conductivitaţilor termice. Umiditatea
pământului, adică raportul dintre masa apei conţinută în pori şi masa particulelor solide, exprimată în
procente; pe măsură ce umiditatea creşte, creşte şi conductivitatea termică.
- Natura minerală şi dimensiunile particulelor care intră în alcătuirea pământului; pământurile nisipoase
au, în general conductivităţi mai mari decât pământurile argiloase şi mai mici decât cele stâncoase.
1.2. Densitatea aparentă a pământului în stare uscată, în funcţie de porozitatea acestuia, se poate
determina cu relaţia:
în care:
3
ρ densitatea aparentă a pământului în stare uscată - în t/m
3
ρr densitatea aparentă a particulelor de pământ - în t/m , cu
următoarele valori:
- pământuri argiloase
- loessuri n = 40 - 60 %
- argile tari n = 30 - 50 %
- pământuri nisipoase n = 20 - 50 %
3
Argile ρ = 0,8 ... 2,2 t/m3 în medie 1,5 t/m
3
Nisipuri ρ = 1,3 ... 2,1 t/m3 în medie 1,7 t/m
1.3. Umiditatea pământului, adică raportul dintre masa apei conţinută în pori şi masa particulelor solide,
se poate determina cu relaţia:
în care:
3
mw masa apei în pori (t/m )
1.4. În fig. A1 şi fig. A2 se dau grafice care permit determinarea conductivitaţilor termice ale pământurilor
neîngheţate, argiloase şi nisipoase, în funcţie de densitatea aparentă şi de umiditatea pământului.
Graficele sunt construite pe baza relaţiilor lui Kersten.
1.5. Pentru straturile de pământ vegetal şi pentru umpluturi se pot considera următoarele conductivităţi de
calcul:
1.6. Pentru pământurile stâncoase (roci omogene) se pot considera următoarele conductivităţi de calcul,
în funcţie de densitatea aparentă:
1.7. Dacă plăcile pe sol se amplasează pe un strat de umplutură realizat din materiale cu proprietăţi
termoizolante (nisipuri uscate, pietriş, zgură, granulit, ş.a.), caracteristicile termotehnice se iau din anexa
A din [1].
2. Capacitatea calorică
2.1. Capacitatea calorică masică a pământurilor la presiune constantă (cp) se poate determina cu relaţia:
în care:
2.2. Capacitatea calorică volumică se obţine prin multiplicarea capacităţii calorice masice cu densitatea
aparentă a pământului în stare uscată (ρ); uzual, se pot considera următoarele valori:
Rezultă următoarele valori medii pentru capacitatea calorică raportată la unitatea de volum:
- pământuri argiloase ρ·cp = 3,0 x 106 J/(m3K)
- pământuri nisipoase ρ·cp = 2,5 x 106 J/(m3K)
- pământuri stâncoase ρ·cp = 2,0 x 106 J/(m3K)
Considerentele din această anexă permit efectuarea calculelor termotehnice pe baza unor caracteristici
termotehnice ale pământurilor, mai apropiate de condiţiile specifice reale.
a) în toate cazurile în care este posibil, şi în funcţie de importanţa clădirii, se pot determina
caracteristicile termotehnice ale pământului pe baza încercărilor efectuate în laboratoare a probelor luate
din amplasament.
Probele se vor lua din zona viitoarei clădiri şi din imediata ei vecinătate (4 - 5 m în jurul cădirii), pe o
adâncime de 6 - 7 m de la CTS.
Se va ţine seama de condiţiile specifice locale privind umiditatea pământului, ascensiunea capilară a apei
din stratul de apă freatică, adâncimea de îngheţ şi alte fenomene care pot varia în timp.
b) Dacă varianta a) de mai sus nu este posibilă, dar există un studiu geotehnic corespunzător,
caracteristicile termotehnice ale pământului se pot evalua pe baza indicaţiilor cuprinse în cap. 1 şi 2 din
prezenta anexă. Este indicat ca, faţa de umiditatea naturală constatată, să se aibe în vedere o oarecare
majorare, care să ţină seama de posibilitatea creşterii umidităţii pământului în timp.
Se va avea în vedere - ca şi în varianta a) - că pe o înălţime de 1,0 ... 1,5 m de la CTS, iarna, adică în
perioada pentru care se fac calculele termotehnice, straturile de pământ sunt îngheţate, având deci
conductivităţi mai mari, cu până la 60 %, decât aceleaşi pământuri în stare neîngheţată.
c) Dacă nu exista aviz geotehnic, dar se cunosc totuşi unele date privind natura pământului, la
calculele termotehnice se pot avea în vedere caracteristicile termotehnice din tabelul A3.
Tabelul A3
Capacitatea
Conductivitatea
calorică
termică λp
Categoria Descrierea ρ·cp
3
W/(mK) J/(m K)
Pământuri argiloase cu
1 1,5 3,0 x 106
umiditate redusă
- Pământuri argiloase cu
umiditate ridicată
2 2,0 2,5 x 106
- Nisipuri şi pietrişuri cu
umiditate redusă
Nisipuri şi pietrişuri cu 6
3 2,5 2,5 x 10
umiditate ridicată
[top]
ANEXA B
Conducti- Coeficientul
Densitatea vitatea de
Nr. crt. aparentă termică asimilare
din de calcul termică
ANEXA Denumirea materialului
A din
ρ λ s
[1]
3 2
kg/m W/(mK) W/(m K)
PLĂCI DE VATĂ
22 100 0,048 0,51
MINERALĂ TIP G 100
UMPLUTURA DE
35 1800 0,70 8,74
PIETRIŞ
ZIDĂRIE DIN
63 1800 0,80 9,51
CĂRĂMIZI PLINE
TIP
GBN 625 0,25 3,13
FÂŞII ARMATE
35
DIN BETON
68
CELULAR
TIP
AUTOCLAVIZAT
GBN 725 0,28 3,57
50
PÂNZĂ BITUMATĂ,
76 600 0,17 3,28
CARTON BITUMAT
[top]
ANEXA C
1. Generalităţi
Metodele de calcul numeric automat pot fi utilizate pentru determinarea caracteristicilor termotehnice ale
elementelor de construcţie în contact cu solul, în combinaţie cu metoda de calcul dată în cap.7 (şi în
completarea acesteia) sau ca o metoda alternativă, astfel:
a) Metoda utilizată în cap.7 care furnizează coeficienţi lineari sau punctuali de transfer termic:
1 - calcul plan, bidimensional (2D) al câmpului de temperaturi, care permite determinarea coeficienţilor
liniari de transfer termic (ψ)
2 - calcul spaţial, tridimensional (3D) al câmpului de temperaturi, care permite determinarea coeficienţilor
punctuali de transfer termic (χ).
Indicaţiile cuprinse, mai jos, în prezenta anexă, se referă exclusiv la utilizarea calculului plan (2D) al
câmpului de temperaturi, care oferă un grad de precizie suficient pentru situaţiile şi calculele curente.
Se precizează că indicaţiile din prezenta anexă sunt date în condiţiile utilizării programelor de calcul
automat existente actualmente în ţară
2. Modelul geometric
Spre deosebire de calculul câmpului de temperaturi aferente intersecţiilor şi altor punţi termice de la
suprastructura clădirilor, la calculele numerice efectuate pentru elementele de construcţie în contact cu
solul, modelul geometric trebuie să aibe dimensiuni mult mai mari.
pentru calculul cu metoda a1, se vor adopta următoarele dimensiuni ale modelului geometric plan (fig.
C1):
Pentru calculul cu metoda b1, poziţiile planurilor de decupaj, care separă modelul de restul clădirii, sunt
aceleaşi ca mai sus, cu următoarele diferenţe:
- modelul cuprinde întreaga lăţime convenţională (B’) a clădirii, cu distanţe Be pe ambele laturi;
- lăţimea convenţională a clădirii este egală cu aria clădirii (A) împărţită la jumătate din perimetru (P):
- poziţia planului vertical de decupaj din exteriorul clădirii este determinată de distanţa:
Lăţimea convenţională B’ reprezintă "dimensiunea caracteristică" a clădirii.
Modelul geometric, cuprins între planurile verticale şi orizontale de decupaj se subîmparte cu planuri
auxiliare, formând reţeaua de calcul a câmpului plan de temperaturi.
În mod normal, distanţele dintre planurile auxiliare vor avea o creştere gradată spre planurile de decupaj
şi nu trebuie să depăşească:
- 2000 mm - în rest.
4. Temperaturile de calcul
Calculul câmpului de temperaturi se va face pe baza temperaturilor din cap. 5 din normativ, cu
următoarele precizări:
- planurile verticale de decupaj, precum şi planul orizontal de decupaj de la partea superioară a modelului
geometric sunt adiabatice;
- planul orizontal de decupaj de la partea inferioară a modelului geometric, amplasat la adâncimea de 7,0
m de la CTS, are o temperatura impusă, constantă (Tp);
Conductivitaţile termice de calcul ale materialelor de construcţie şi ale pământului, precum şi rezistenţele
termice superficiale se vor lua, de regulă, conform cap. 4 din normativ, cu următoarele precizări:
- pentru calculul cu metoda b1, dacă există date certe privind caracteristicile termotehnice ale pământului
din amplasament şi din imediata vecinătate a clădirii, se pot utiliza şi alte valori pentru conductivitatea
termică a pământului, în conformitate cu indicaţiile din anexa A;
- în condiţiile în care fundaţiile sunt înglobate într-un sol cu λp = 2,0 W/(mK), pentru simplificare, se poate
considera că betonul din fundaţii are aceeaşi conductivitate cu cea a pământului, astfel încât fundaţiile pot
fi eliminate din modelul geometric de calcul al câmpului de temperaturi;
- straturile de aer neventilat înglobate în elementele de construcţie vor fi introduse în calculul câmpurilor
de temperaturi cu o conductivitate termică echivalentă λa:
în care:
- permit alcătuirea unei reţele de calcul cu un număr mare de paşi (cel puţin 200 x 200 paşi);
- pot furniza temperaturile Tsi pe suprafeţele interioare ale elementelor de construcţie, în condiţiile
considerării la colţurile interioare ieşinde, a unei variaţii a rezistenţei termice superficiale;
- pot furniza fluxurile termice Φ, aferente oricăror porţiuni din suprafeţele interioare, valoriile Φ fiind
determinate pe baza relaţiei:
sau
Pentru a verifica corectitudinea datelor de intrare, se recomandă ca una din verificări să fie compararea
temperaturilor Tsi şi Tse de la toate marginile modelului geometric, rezultate din calculul automat, cu cele
rezultate dintr-un calcul unidirecţional (1D).
7. Relaţii de calcul
Se dau mai jos relaţiile de calcul pe baza cărora s-au calculat valorile ψ şi R’ din tabelele 1 ... 18 şi care
se pot folosi în cazuri similare, pe baza unui calcul automat (2D) al câmpului de temperaturi.
în care:
în care:
în care:
în care:
în care:
Pereţii subsolurilor încălzite suprapuse şi ale spaţiilor subterane încălzite complet îngropate
(tabelele 12 şi 13)
în care:
în care:
Φ7 fluxul termic (2D) [W/m] pe înălţimea B7 = z + B - fig. C4;
în care:
în care:
x x
în care:
Relaţia de mai sus este valabilă în condiţiile în care valorile Lj şi Uj sunt raportate la aceeaşi diferenţă de
temperatură.
[top]
ANEXA D
Prezenta anexă a fost întocmită utilizând prevederi din [12] EN ISO 13370 - Thermal performance of
buildings - Heat transfer via the ground - Calculation method.
- fără termoizolaţie orizontală sau cu termoizolaţie orizontală generală, peste sau sub placă;
- fără termoizolaţie verticală; - fără punţi termice semnificative între placă şi soclu;
- diferenţa de nivel între cota superioară a pardoselii şi CTS, cel mult 60 cm.
Observaţie
Se utilizează logaritmi naturali; între logaritmii naturali (In) şi logaritmii zecimali (log) există relaţia:
In A =2,3026·log A
Exemple de calcul
1) Se consideră o placă din beton armat de 15 cm grosime şi o şapă din mortar de ciment de 5 cm
grosime. Dimensiunile clădirii sunt 25 x 8 m. Soclul are 40 cm grosime, iar conductivitatea termică a
pământului este 2 W/(m/K). Să se calculeze R’1.
2) Idem ca mai sus, dar cu un strat termoizolant din polistiren celular de 15 cm grosime.
Coeficienţii ∆ψ au valori negative şi conduc la rezistenţe termice specifice corectate mai mari.
Coeficienţii sunt valabili atât în cazul unor plăci neizolate cât şi în cazul unor plăci având o termoizolaţie
de grosime constantă dispusă pe toată suprafaţa plăcii.
Coeficienţii sunt valabili numai în cazul în care lăţimea fâşiei termoizolante suplimentare este mică în
raport cu lăţimea clădirii.
Coeficienţii sunt valabili în cazul absenţei unei punţi termice între placă şi soclu, dar pot fi utilizaţi şi în
cazul existenţei unor punţi termice de dimensiuni reduse (sub 10 cm).
Dacă se prevăd atât fâşii verticale cât şi orizontale, se consideră coeficienţii ∆ψ cu valorile absolute cele
mai mari.
Se determină:
în care:
Stratul suplimentar poate fi dispus sub sau peste placă; stratul termoizolant general poate de asemenea fi
dispus sub sau peste placă.
x x
1) Dacă coeficienţii de transfer termic U’1 s-au determinat conform cap.1 din prezenta anexă, rezistenţa
termică corectată se determină cu relaţia:
în care: U’1 este coeficientul de transfer termic corectat al plăcii pe sol fără influenţa fâşiei termoizolante
perimetrale.
2) Dacă coeficienţii liniari de transfer termic ψ1 s-au determinat pe baza tabelelor 1 ... 10 din Normativ,
valorile ∆ψ se adună algebric cu valorile ψ1.
Exemple de calcul
Placa de beton armat are 15 cm grosime, iar pardosela este realizată din mortar de ciment în grosime de
5 cm.
Se consideră:
λp = 2,0 W/(m·K).
D = 1,00 m
dt =0,10m
λt = 0,05 W/(m·K)
g = 0,40 m
Se calculează:
- Termoizolaţie orizontală:
2) Să se calculeze influenţa unor fâşii termoizolante perimetrale orizontale asupra rezistenţei termice
specifice corectate a plăcii pe sol, pentru o clădire de dimensiuni în plan 25 x 8 m, cu alcătuirea conform
schiţei alăturate, amplasată în zona climatică II, în cazul determinării coeficienţilor ψ1 conform
prevederilor din Normativ.
h = 40cm
d = 36,5 cm
λ = 0,8 W/(mK)
rezultă:
ψ1 = 1,50W/(mK)
∆ψ = - 0,29 W/(mK)
A = 200 m2
P = 66m
sau:
[top]
ANEXA E
Prezenta anexă a fost întocmită utilizând prevederi din [12] EN ISO 13370 - Thermal performance of
buildings - Heat transfer via the ground - Calculation method.
Viteza de ventilare naturală, respectiv numărul de schimburi de aer pe oră, aferent ventilării naturale a
subsolului neîncălzit, se determină cu relaţia:
în care:
Tabelul E1
Încadrarea localităţilor în zone eoliene se face conform hărţii din fig. E2, în funcţie de viteza
convenţională, medie, în extravilan, a vântului la înălţimea de 10 m de la CTS, considerată astfel:
- zona I 10 m/s
- zona II 8 m/s
- zona IV 4 m/s
[top]
ANEXA F
Prezenta anexă a fost întocmită utilizând prevederi din [12] EN ISO 13370 - Thermal performance of
buildings - Heat transfer via the ground - Calculation method.
Efectul unui strat mobil de apă freatică se consideră în calcul prin multiplicarea coeficienţilor de transfer
termic U' ale tuturor elementelor de construcţie în contact cu solul cu un factor supraunitar Gw.
- rezistenţa termică Rf - rezistenţa termică unidirecţională a plăcii pe sol sau a plăcii inferioare a
subsolului, incluzând toate straturile existente între suprafaţa pardoselii şi pământ precum şi rezistenţele
termice superficiale [m2K/W]
Factorul Gw se determină pe ansamblul clădirii şi el este cu atât mai mare cu cât viteza vw este mai mare
şi cu cât adâncimea zw, conductivitatea λp şi rezistenţa Rf au valori mai mici.
Valorile Gw se iau din tabelul F2, în funcţie de rapoartele zw/B', df/B' şi lW/B', în care:
în care:
2
A aria plăcii (m )
Lăţimea caracteristică variază între B' = 1/2 ( la un pătrat cu latura 1) şi B' = 1 (la un dreptunghi cu lăţimea
1 şi lungimea infinită).
în care:
2
Pentru λp = 2 W/(m K) şi Rsi + Rse = 0,21 m K/W rezultă:
- lw lungimea convenţională care stabileşte o relaţie între fluxul termic prin conducţie, şi fluxul termic
determinat de existenţa stratului mobil de apă freatică [m]
în care:
Viteza medie de curgere a curentului subteran de apă freatică vw se poate determina aplicând legea lui
Darcy:
în care:
Coeficientul de permeabilitate Darcy se determină fie experimental în laborator, fie prin măsurători directe
pe teren, efectuând probe de pompare în mai multe foraje de studiu. Orientativ, în tabelul F1 se dau
câteva valori ale coeficienţilor k, în funcţie de natura pământurilor.
Tabelul F1
Coeficienţi de permeabilitate k
Natura pământurilor k
m/zi cm/s
Panta hidraulică se stabileşte cu ajutorul nivelurilor de apă măsurate simultan în reţeaua de foraje de
studiu; în general, panta hidraulică a stratului acvifer nu depăşeşte 10‰ (i < 0,01)
Tabelul F2
Factori de multiplicare Gw
Exemplu de calcul
• Dimensiunile clădirii 30 x 10 m
- pietriş 10 cm
Pentru aceste rapoarte, conform tabelului F2, prin interpolare, rezultă: Gw = 1,065
[top]
TABELE
LEGENDĂ
a Beton armat
b Zidărie din cărămizi
f Pământ
g Mortar