OIimpiada Internationala de Fizica Editia A 44a

62 Probleme, concursuri, olimpiade
OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ DE FIZICĂ,

Ediția a 44-a
Copenhaga, Danemarca, 7–15 iulie 2013
În perioada 7–15 iulie 2013, în orașul Copenhaga, Danemarca, s-a desfăşurat cea de a 44-a
Olimpiadă Internaţională de Fizică, la care au participat elevi din 83 de ţări. Elevii din R.
Moldova au obţinut trei medalii: două medalii de argint și o medalie de bronz.
Republica Moldova a fost reprezentată de o echipă formată din cinci elevi, în următoarea
componenţă:
1. Colibaba Nicoleta, clasa a X-a, Liceul “Gheorghe Asachi”, Chişinău

2. Popanu Ilie, clasa a XII-a, Liceul “ Orizont”, Chişinău
3. Purice Dinu, clasa a XI-a, Liceul “Gaudeamus”, Chişinău
4. Teleșcu Cristian, clasa a XI-a, Liceul “Gaudeamus”, Chişinău
5. Zanoci Cristian, clasa a XII-a, Liceul “ Orizont”, Chişinău
Echipa a fost însoțită de:

Dr. habil. Evtodiev Igor, Universitatea de Stat din Moldova, conducătorul echipei
Dl Păgînu Victor, consultant principal, Ministerul Educaţiei
Echipa noastră a obținut următoarele rezultate:
1. Colibaba Nicoleta, Liceul Teoretic ”Gheorghe Asachi”, Chişinău – Medalie de Argint

2. Zanoci Cristian, Liceul Teoretic ”Orizont”, Chişinău – Medalie de Argint
3. Popanu Ilie, Liceul Teoretic ”Orizont”, Chişinău – Medalie de Bronz
4. Purice Dinu, Liceul “Gaudeamus”, Chişinău – Mențiune de
Onoare
Felicităm cordial membrii echipei olimpice pentru rezultatele excelente obţinute la ediţia a
44-a
a Olimpiadei Internaţionale de Fizică !
FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

Probleme, concursuri, olimpiade 63
Lotul Olimpic al Republicii Moldova la cea de-a 43-a Olimpiadă Internaţională de Fizică,
Copenhaga, Danemarca, 7-15 iulie 2013 (de la stânga la dreapta):
6. Păgînu Victor, consultant principal, Ministerul Educaţiei, conducător

7. Teleșcu Cristian, clasa a XI-a, Liceul “Gaudeamus”, Chişinău
8. Purice Dinu, clasa a XI-a, Liceul “Gaudeamus”, Chişinău, Mențiune de Onoare
9. Colibaba Nicoleta, clasa a X-a, Liceul “ Orizont”, Chişinău, Medalie de Argint
10. Popanu Ilie, clasa a XII-a, Liceul “ Orizont”, Chişinău, Medalie de Bronz
11. Zanoci Cristian, clasa a XII-a, Liceul “ Orizont”, Chişinău, Medalie de Argint
12. Evtodiev Igor, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova, conducător

PROBLEMA T1 METEORITUL MARIBO
Introducere
Un meteoroid este o parte mică (în mod obişnuit mai mică decât 1 m) dintr-o cometă sau un
asteroid. Un meteoroid care cade pe solul terestru este numit meteorit.
În noaptea de 17 ianuarie 2009 numeroase persoane din zona Mării Baltice au văzut urma
strălucitoare a unui meteoroid asemănătoare unui glob de foc căzînd prin atmosfera
Pământului. În Suedia, o cameră de supraveghere a înregistrat imagini video ale
evenimentului – ca în Fig. 1.1(a). Folosindu-se aceste imagini şi depoziţiile martorilor oculari
a fost posibilă restrângerea ariei de impact astfel că, şase săptămâni mai târziu un meteorit cu
masa de 0,025 kg a fost descoperit în vecinătatea oraşului Maribo din sudul Danemarcei.
Măsurările efectuate asupra meteoritului, care a căpătat numele de Maribo, precum şi analiza
orbitei sale au condus la rezultate interesante. Viteza sa la intrarea în atmosferă a fost
excepţional de mare. Vârsta sa, 4,567 10 ani, a arătat că meteoroidul s-a format la scurt
timp după naşterea Sistemului solar. Este posibil ca meteoritul Maribo să fi fost o parte a
cometei Encke.
Viteza lui Maribo

Sfera de foc a meteoritului care a traversat atmosfera s-a mişcat spre vest pe o direcţie care a
făcut un unghi de 285 relativ la direcţia spre nord, spre locul în care meteoritul a fost
descoperit ulterior, ca în schiţa din Fig. 1.1. Meteoritul a fost descoperit la o distanţă de 195
km de camera de supraveghere pe o direcţie făcând 230 faţă de direcţia Nordului.
Foloseşte datele de mai sus şi informaţiile furnizate de Fig. 1.1 pentru a calcula
1.1 viteza medie a lui Maribo în intervalul de timp dintre cadrele 155 şi 161. Poţi 1,3
neglija curbura Pământului şi forţa de atracţie gravitaţională asupra meteoroidului.
Trecere prin atmosferă şi topire

Frecarea cu aerul a meteoroidului care se deplasează în atmosfera înaltă depinde de o manieră
complicate de forma şi viteza acestuia precum şi de temperatura şi densitatea atmosferei. Într-
o aproximaţie rezonabilă forţa de frecare în atmosfera înaltă este dată de expresia
, unde este o constantă, este densitatea atmosferei, este aria secţiunii
transversale a meteoritului (perpendiculară pe direcţia de deplasare) iar este viteza sa.
Pentru analiza meteoroidului se fac următoarele ipoteze simplificatoare: obiectul care a intrat
în atmosferă a fost o sferă cu masa 30 kg, cu raza 0,13 m, cu temperatura
200 K şi cu viteza 2,91 10 m/s. Densitatea atmosferei este constantă (şi are
valoarea corespunzătoare înălţimii de 40 km deasupra suprafeţei Pământului), 4,1
10 kg/m , iar coeficientul de frecare este 0,60.
1.2a Estimează în cât timp de la intrarea în atmosferă viteza meteoritului se reduce cu 0,7
10 % de la la 0,90 . Poţi neglija forţa gravitaţională asupra meteoroidului şi
că acesta îşi menţine masa şi forma.
1.2b Calculează de câte ori este mai mare energia cinetică a meteoroidului care 0,3

intră în atmosferă decât energia necesară pentru topirea completă a acestuia

(vezi foaia de date).
(a)
(b) Cadrul Momentul Azimut Altitudine (c)

155 1,46 s 215 19,2
161 2,28 s 221 14,7
Cădere în M 230 0,0
Figura 1.1 (a) Azimutul este poziţia unghiulară în sensul acelor de ceasornic de la nord în plan
orizontal şi altitudinea este poziţia unghiulară deasupra orizontului.O serie de cadre înregistrate de
camera de supraveghere din Suedia, care ilustrează mişcarea lui Maribo ca un glob de foc
deplasându-se în jos prin atmosferă. (b) Datele pentru două cadre indicând momentul,direcţia
(azimutul) în grade aşa cum se vede cu camera (C) şi înălţimea deasupra orizontului (altitudinea)
în grade. (c) O schiţă a direcţiei drumului lui Maribo relativ la direcţia Nordului (N) (săgeata
magenta) şi a direcţiei locului de cădere (M) din Danemarca aşa cum este văzut de camera (C) din
Suedia.

Încălzirea lui Maribo în timpul traversării atmosferei

Atunci cînd meteoroidul din piatră Maribo, intră în atmosferă cu o viteză supersonică, el se
aseamănă unui glob de foc deoarece aerul care îl înconjoară emite lumină. Cu toate acestea
numai stratul exterior al lui Maribo se încălzeşte. Presupune că Maribo este o sferă omogenă
de material cu densitatea , având căldura specifică , şi conductivitatea termică
(pentru valori numerice vezi foaia de date ). Mai mult, atunci când intră în atmosferă,
meteoroidul are temperatura de 200 K, în timp ce în cursul căderii sale prin atmosferă
temperatura suprafeţei sale este constantă 1000 K ; încălzirea se datorează frecării iar
meteoritul se încălzeşte gradual spre interior.
După ce cade prin atmosferă un interval de timp , o pătură exterioară din Maribo, a cărei
grosime este se încălzeşte la o temperature semnificativ mai mare decât . Grosimea
poate fi estimată prin analiză dimensională, dacă se consideră că aceasta este produsul unor
puteri ale parametrilor termodinamici: .
1.3a Determină prin analiză dimensională valorile celor patru puteri , , şi . 0,6
1.3b Calculează grosimea după un timp de cădere 5 s şi determină raportul / 0,4
.
Vârsta meteoritului
Proprietăţile chimice ale elementelor radioactivi pot fi diferite, astfel încât în cursul
cristalizării mineralelor într-un anumit meteorit, unele minerale vor avea un conţinut ridicat
dintr-un element radioactiv şi altele un conţinut scăzut.Această diferenţă poate fi utilizată
pentru a determina vârsta meteoritului prin datare radiometrică a mineralelor sale radioactive.
Ca exemplu, se studiază isotopul 87Rb (elementul nr. 37), care se dezintegrează în izotopul
stabil 87Sr (elementul nr. 38) cu timpul de înjumătăţire ½ 4,9 10 ani, relativ la
izotopul stabil 86Sr. În momentul cristalizării, raportul 87Sr/86Sr a fost identic pentru toate
mineralele, în timp ce raportul 87Rb/86Sr a fost diferit. Pe măsura trecerii timpului, cantitatea
de 87Rb a scăzut datorită dezintegrării, pe când cantitatea de 87Sr a crescut. Prin urmare,
raportul 87Sr/86Sr este diferit astăzi. În Fig. 1.2(a), punctele de pe linia orizontală se referă la
raportul 87Rb/86Sr din diferite minerale, la momentul de timp când acestea s-au cristalizat.

Figura 1.2 (a) Raportul 87Sr/86Sr în diferite minerale la momentul de timp 0 al

cristalizării (cercurile goale) şi în prezent (cercurile umplute). (b) Linia de izocronism pentru
trei probe alcătuite din minerale diferite, probe preluate din meteorit, la momentul actual de
timp.
1.4 Scrie ecuaţia de dezintegrare pentru transformarea Rb în Sr. 0,3

a
Arată că, la momentul actual de timp, graficul dependenţei raportului 87Sr/86Sr de
raportul 87Rb/86Sr la momentul actual de timp în probe diferite de mineral,
1.4 provenite din acelaşi meteorit, formează o linie dreaptă, aşa numita linie de
0,7
b izocronism, cu panta e 1 . În această expresie, reprezintă intervalul
de timp de la formarea mineralelor, iar este constanta de dezintegrare
radioactivă, invers proportională cu timpul de înjumătăţire ½
1.4 Determină vârsta a meteoritului, folosind linia de izocronism din Fig. 1.2(b). 0,4
c
Cometa Encke, din care poate proveni Maribo

În orbita sa în jurul Soarelui, distanţa minima şi distanţa maximă dintre comenta Encke şi
Soare este
4,95 10 m şi respectiv 6,16 10 m.
1.5 Calculează perioada a cometei Encke pe orbită. 0,6
Consecinţe ale impactului unui asteroid cu Pământul

Acum 65 milioane de ani, Pământul a fost lovit de un asteroid uriaş cu densitatea
3,0 10 kg m , având raza de 5,0 km şi viteza finală de 2,5 10 m/s. Ca
urmare a acestui impact, a fost exterminată într-o măsură importantă viaţa de pe Pământ şi s-a
format craterul imens de la Chicxulub Crater. Presupune că, în zilele noastre, un asteroid
identic ar lovi Pământul, într-o ciocnire perfect plastică. Consideră că momentul de inerţie al
Pământului reprezintă 0,83 din momentul de inerţie al unei sfere omogene având aceeaşi masă
şi aceeaşi rază.
Momentul de inerţie al unei sfere omogene cu masa şi raza este . Neglijează orice
schimbare a orbitei Pămîntului.
Consideră că asteroidul loveşte Pământul la Polul Nord. Determină variaţia

1.6a 0,7
maximă a unghiului de orientare a axei Pământului după impact.
1.6b Consideră că asteroidul loveşte Pământul la Ecuator, intr-un impact radial. 0,7

Determină variaţia maximă Δ a duratei corespunzătoare unei singure mişcări

de revoluţie a Pământului, după impact.
Consideră că asteroidul loveşte Pământul la Ecuator într-un impact tangenţial în
1.6c planul ecuatorial. Determină variaţia maximă Δ a duratei corespunzătoare unei 0,7
singure mişcări de revoluţie a Pământului, după impact.
Viteza de impact maximă

Consideră un corp ceresc, legat gravitational de sistemul solar, care loveşte suprafaţa
Pământului cu . Iniţial efectul câmpului gravitaţional al Pământului asupra corpului poate
fi neglijat. Neglizează frecarea în atmosferă , efectul celorlalte corpuri cereşti şi rotatia
Pământului.
1.7 Calculează cea mai mare valoare posibilă , pentru viteza . 1,6
PROBLEMA T2 GENERATOR PLASMONIC DE ABURI
Introducere
În această problemă este studiat un proces avansat, eficient, de producere a aburului; s-a
demonstrat experimental că procesul este operant. O soluţie apoasă pe nanoparticule de argint
(numai 10 particle pe litru) este iluminată cu un fascicul de lumină focalizat. O fracţiune
din lumină este absorbită de nanoparticule, care se încălzesc şi care generează local , în jurul
lor, vapori de apă - fără ca soluţia apoasă să se încălzească. Aburii sunt eliberaţi din sistem
sub forma unor bule de vapori care părăsesc lichidul. În prezent nu sunt cunoscute toate
detaliile procesului, dar partea sa centrală este cunoscută ca absorbţia luminii prin aşa numita
oscilaţie colectivă a electronilor în nanoparticulele metalice. Dispozitivul construit pe baza
procesului prezentat este cunoscut ca generator plasmonic de vapori.
Figura 2.1 (a) Nanoparticulă sferică de rază R , neutră din punct de vedere electric, plasată în centrul
sistemului de coordonate. (b) Superpoziţia dintre o sferă încărcată omogen cu sarcină electrică
pozitivă, având densitatea (reprezentată prin culoarea roşie) şi o sferă mică neutră din punct de
vedere electric (0, galbenă); sfera mică are raza , iar centrul său este deplasat faţă de origine cu
. (c) Sfera cu densitate de sarcină pozitivă , reprezentată de nanoparticula de ioni de
argint este fixată în centrul sistemului de coordonate. Centrul regiunii sferice cu sarcină negativă de
densitate uniformă, sferică, – (albastră) reprezentînd norul de electroni, este deplasată cu , unde
≪ . (d) Un câmp electric omogen cu intensitatea . Atunci când se aplică un câmp

electric variabil în timp, care are intensitatea , norul de electroni se deplasează cu viteza
d /d . (e) Vas de forma unei prisme drepte care conţine soluţia apoasă de nanoparticule
iluminată cu lumină monocromatică, propagîndu-se de-a lungul axei ; lumina are pulsaţia şi
intensitatea .
Nanoparticulă de argint
Peste tot în problemă se consideră o nanoparticulă sferică de argint cu raza 10 nm şi cu
centrul fixat în originea sistemului de coordinate, ca în Fig. 2.1(a). Toate mişcările, forţele şi
câmpurile care acţionează sunt paralele cu axa orizontală (care are versorul ).
Nanoparticulele conţin electroni liberi (de conducţie), care se mişcă în întregul volum al
nanoparticulei fără să fie legaţi de vreunul dintre atomii de argint. Fiecare atom de argint este
un ion pozitiv, care a donat un astfel de electron liber.
Găseşte următoarele cantităţi: Volumul şi masa a unei nanoparticule,
2.1 numărul densitatea de sarcină a ionilor de argint dintr-o nanoparticulă, iar 0,7
pentru electronii liberi - concentraţia , sarcina lor totală , şi masa lor totală .
Câmpul electric într-o regiune neutră din interiorul unei sfere încărcate
electric
Pentru restul problemei consideră că permitivitatea dielectrică relativă a întregului material
este 1. În interiorul unei sfere cu raza R, încărcate omogen cu sarcină electrică având
densitatea este creată o mică regiune sferică având raza , neutră din punct de vedere
electric şi care are centrul deplasat cu faţă de centrul sferei de rază R, ca în Fig.
2.1(b). Situaţia se realizează prin adăugarea în zona sferei mici a unei sarcini electrice de
semn opus celei din sfera mai mare; această sarcină are densitatea .
Arată că în interiorul regiunii neutre din punct de vedere electric câmpul electric
2.2 este omogen şi că intensitatea sa are expresia / p ; determină 1,2
prefactorul .
Forţa de revenire care acţionează asupra norului de electroni deplasat

În cele ce urmează, se va studia mişcarea colectivă a electronilor liberi, al căror ansamblu va
fi modelat ca o unică sferă încărcată omogen cu sarcină negativă, cu densitatea – , având
centrul în poziţia ; sfera se poate deplasa de-a lungul axei x faţă de centrul sferei încărcate
electric pozitiv (ansamblul ionilor pozitivi) fixat în originea sistemului de coordonate – ca în
Fig. 2.1(c).
Presupune că o forţă externă deplasează norul de electroni către o poziţie de echilibru
cu | | ≪ . Exceptând mici modificări ale sarcinii electrice la capetele opuse ale
nanoparticulei, practic întregul său interior rămîne neutru din punct de vedere electric.
Exprimă în funcţie de şi n următoarele două cantităţi: forţa de revenire
2.3 exercitată asupra norului de electroni şi lucrul mecanic efectuat asupra norului 1,0
de electroni în timpul deplasării.

Nanoparticula sferică de argint într-un câmp electric constant

O nanoparticulă este plasată în vid şi suferă acţiunea unei forte externe datorată aplicării
unui câmp electrostatic omogen cu intensitatea , care deplasează norul de
electroni pe o distanţă mică | |, unde | | ≪ .
Găseşte deplasarea a norului de electronic ca funcţie de şi n . Determină
2.4 cantitatea Δ de sarcină electronică, deplasată prin planul yz în centrul 0,6
nanoparticulei, ca funcţie de n, R şi .
Capacitatea şi inductanţa echivalente ale unei nanoparticule de argint

Atât pentru câmpurile electrice constante cât şi pentru câmpurile electrice variabile în timp
, nanoparticula poate fi modelată printr-un circuit electric echivalent. Capacitatea
echivalentă poate fi găsită prin corelarea lucrul mecanic , făcut la separarea sarcinilor Δ
de pe cele două jumătăţi de sferă, cu energia unui condensator care sarcina Δ . Separarea
de sarcină va conduce la apariţia unei tensiuni echivalente pe condensatorul echivalent.
Exprimă capacitatea echivalentă C a sistemului, ca funcţie de şi şi

2.5a 0,7
determină valoarea sa .
Pentru această capacitate echivalentă, determină ca funcţie de şi tensiunea
2.5b echivalentă care ar trebui aplicată condensatorului având capacitatea 0,4
echivalentă pentru a se încărca cu sarcina electrică Δ .
Pentru un câmp electric variabil în timp , norul de electroni se deplasează cu viteza

, ca în Fig. 2.1(d). El are energia cinetică şi determină un curent electric cu
intensitatea , care curge prin planul fix yz. Energia cinetică a norului de electroni poate fi
considerată ca fiind energia unui inductor echivalent cu inductanţa L prin care trece curentul I.
2.6a Exprimă şi ca funcţie de . 0,7

Exprimă inductanţa echivalentă în funcţie de raza a particulei, de sarcina
2.6b 0,5
electronului , de masa electronului şi de concentraţia electronilor .
Rezonanţa plasmonică a nanoparticulei de argint.

Din analiza de mai sus rezultă că mişcarea apărută prin deplasarea norului de electroni din
poziţia de echilibru şi revenirea sa poate fi modelată printr-un circuit oscilant ideal LC la
rezonanţă. Acest tip de oscilaţie a norului de electroni este cunoscut ca rezonanţă plasmonică;
oscilaţia este caracterizată de aşa numita pulsaţie plasmonică .
Determină o expresie a pulsaţiei plasmonice a norului de electroni. Exprimă
2.7a rezultatul în funcţie de sarcina electronului şi de masa acestuia , precum şi 0,5
de densitatea de electroni şi de permitivitatea dielectrică .
2.7b Calculează în rad/s şi lungimea de undă, în vid, (măsurată în nm) a luminii 0,4

pentru care .
Nanoparticula de argint iluminată cu lumină la frecvenţa plasmonică
În cele ce urmează nanoparticula este iluminată cu lumină monocromatică având pulsaţia
plasmonică şi intensitatea 1,00 MW m . Deoarece lungimea de undă este
mare, ≫ , se poate considera că nanoparticula este plasată într-un câmp oscilant
armonic, omogen, cu intensitatea cos . Datorită câmpului cu intensitatea
, centrul al norului de electroni oscilează cu aceeaşi cu aceeaşi frecvenţă având
viteza d /d şi amplitudinea constantă . Mişcarea oscilatorie a electronului se
produce datorită absorbţiei luminii. Energia capturată de particulă este ulterior convertită
parţial în căldură Joule în interiorul nanoparticulei şi partial reemisă ca lumină împrăştiată de
particulă.
Încălzirea Joule este determinată de ciocnirile inelastice aleatorii, deoarece oricare dintre
electronii liberi va lovi la un moment dat un ion de argint. În ciocnire electronul va pierde
energia cinetică transferând-o vibraţiilor ionilor de argint. Timpul mediu dintre două ciocniri
este ≫ 1/ . Pentru nanoparticula de argint 5,24 10 s.
Determină o expresie a mediei temporale a puterii datorate încălzirii Joule

2.8a într-o nanoparticulă, ca şi media temporală a curentului la pătrat 〈 〉 care să 1,0
includă explicit media temporală a vitezei pătratice 〈 〉 a norului electronic.
Dedu o expresie a rezistenţei ohmice echivalente pentru modelarea
nanoparticulei printr-un rezistor echivalent care are puterea încălzirii Joule
2.8b 1,0
datorată curentului electric I determinat de deplasarea norului electronic.
Calculează valoarea numerică pentru .
Fasciculul de lumină incident pierde în timp, în medie, puterea prin împrăştiere pe
oscilaţiile norului de electroni (reemisie). depinde de amplitudinea , sarcina Q,
pulsaţia şi de proprietăţile luminii (viteza luminii şi permitivitatea dielectrică a vidului
). În funcţie de aceste variabile, are expresia
.
Foloseşte şi determină o expresie pentru rezistenţa electrică echivalentă

2.9 datorată împrăştierii (prin analogie cu ) . Calculează-i valoarea 1,0
numerică.
Elementele de circuit determinate mai sus pot fi combinate într-un model de circuit LCR
pentru nanoparticula de argint, supusă unei tensiuni armonice echivalente cos
determinată de cîmpul electric al luminii incidente.
Dedu expresiile pentru media în timp a puterii disipate şi a puterii

2.10a care să conţină amplitudinea a câmpului electric al luminii incidente la 1,2
rezonanţa plasmonului .
2.10b Calculează valorile numerice pentru , şi . 0,3

Generarea de aburi cu ajutorul luminii

Se prepară o soluţie apoasă de nanoparticule de argint, cu concentraţia 7,3
10 m . Această soluţie este plasată într-un vas transparent dreptunghiular de dimensiuni
10 10 1,0 cm ţi iluminat de lumină, având frecvenţa plasmonului, cu
aceeaşi 1,00 MW m la incidenţă normală ca mai sus (Fig. 2.1(e)). Temperatura apei
este 20 ∘ C . Presupune că în concordanţă cu observaţiile, într-o stare staţionară, toată
căldura Joule este folosită pentru obţinerea aburului la temperatura de 110 ∘ C, fără
ridicarea temperaturii apei.
Eficienţa termodinamică a generatorului plasmonic de aburi este definită prin rapotul

puterilor / , unde este puterea folosită în producţia de abur în vas, în timp ce
este puterea totală adusă de lumina care intră în vas.
Majoritatea timpului, fiecare nanoparticulă este înconjurată de aburi şi nu de apă şi prin

urmare ea poate fi considerată ca aflându-se în vid.
Calculează debitul masic (masa de abur produsă pe secundă) al aburului

2.12a produs de generatorul plasmonic de aburi, în timpul iluminării cu lumină de 0,6
frecvenţa plasmonică şi de intensitatea .
Calculează valoarea numerică a eficienţei termodinamice generatorului
2.12b 0,2
plasmonic de aburi.
PROBLEMA T3 PĂTURA DE GHEAŢĂ A GROENLANDEI
Introducere
Această problemă analizează din punct de vedere fizic pătura de gheaţă a Groenlandei, al
doilea cel mai mare gheţar din lume, Fig. 3.1(a). Idealizat, Groenlanda este modelată ca o
insulă dreptunghiulară cu lăţimea 2 şi cu lungimea 5 , având baza la nivelul mării şi fiind
complet acoperiră de gheaţa incompresibilă (care are densitatea constantă ), vezi Fig.
3.1(b). Profilul pe înălţime al păturii de gheaţă nu depinde de coordonata şi creşte de
la zero în dreptul coastelor până la o înălţime maximă de-a lungul axei medii
nord-sud (axa ), cunoscută ca linie de creastă vezi Fig. 3.1(c).
Două formule utile

În problemă s-ar putea să trebuiască să foloseşti integrala
2
√1 d
3
precum şi aproximaţia 1 1 , validă pentru | | ≪ 1.

(c)
Figure 3.1 (a) O hartă a Groenlandei în care se poate observa pătura de gheaţă (albă), regiunile de
coastă neacoperite de gheaţă (verzi) şi oceanul înconjurător (albastru). (b) Modelul primar pentru
pătura de gheaţă a Groenlandei, acoperind o arie dreptunghiulară în planul , cu lungimile laturilor
2 şi 5 . Linia de creastă, linia de înălţime maximă a păturii de gheaţă se situează de-a lungul
axei . (c) O secţiune verticală (planul ) prin pătura de gheaţă, care arată profilul după
înălţime (linia albastră). este independent de coordonata pentru 0 5 şi scade
abrupt la zero pentru 0 şi 5 . Axa marchează poziţia liniei de creastă. Pentru claritate,
dimensiunea verticală este mărită prin comparaâi cu dimensiunile orizontale. Densitatea a gheţii
este constantă.
Profilul de înălţime al păturii de gheaţă
Presupune că gheţarul este un sistem hidrostatic incompresibil cu un profil de înălţime fixat
.
Scrie o expesie a presiunii , în interiorul păturii de gheaţă, ca funcţie de
3.1 înălţimea pe verticală z, măsurată faţă de nivelul apei şi distanţa de la linia de 0,3
creastă.Neglijează presiunea atmosferică.

Consideră o coloană verticală din pătura de gheaţă la echilibru, acoperind mica bază
orizontală de arie ∆ ∆ dintre şi ∆ , vezi liniile punctate roşii din Fig. 3.1(c). Mărimea
lui ∆ este nerelevantă. Componenta orizontală netă ∆ pe cele două feţe laterale verticale
ale coloanei, provenind din diferenţa în înălţime dintre partea centrală şi partea de coastă a
coloanei este echilibrată de forţa de frecare ∆ ∆ de la baza coloanei de arie ∆ ∆ ,
unde 100 kPa.
Pentru o valoare dată a lui , arată că în cazul limită în care ∆ → 0 ,
3.2a 0,9
d /d şi determină valoare alui k.
Determină o expresie pentru profilul de în funcţie de , , , şi
3.2b distanţa de la linia de creastă. Rezultatul va indica faptul că înălţimea maximă a 0,8
gheţarului apare la semilărgimea ca ∝ / .
Determină exponentul la care volumul total al păturii de gheaţă devine
3.2c 0,5
proportional cu aria a insulei considerate dreptunghiulare, ∝ .
O pătură de gheaţă dinamică
În realitate gheaţa este un fluid vâscos incompresibil care, datorită gravitaţiei, curge din partea
centrală spre coastă. În acest model gheaţa îşi menţine profilul de înălţime în stare
staţionară, unde acumularea de gheaţă datorată zăpezii căzute în regiunea centrală este
echilibrată de topirea în zona de coastă. În plus, în afară de informaţiile referitoare la
geometria păturii de gheaţă prezentată în Fig. 3.1(b) şi (c) foloseşte următoarele presupuneri:
1) Gheaţa curge paralel cu axa , îndepărtându-se de linia de creastă (axa ).
2) Viteza de acumulare (m/an) în regiunea centrală este constantă.
3) Gheaţa poate părăsi gheţarul numai prin topire la coasta de est şi respectiv de vest.
4) Componenta orizontală (pe direcţia ), d /d a vitezei de curgere a gheţii
este independentă de .
5) Componenta verticală (pe direcţia ), d /d a vitezei de curgere a gheţii este
independentă de .
Consideră numai regiunea centrală | | ≪ apropiată de mijlocul păturii de gheaţă, unde
variaţiile de înălţime ale păturii de gheaţă sunt foarte mici şi pot fi neglijate, ceea ce revine la
.
Foloseşte conservarea masei pentru a determina o expresie pentru componenta
3.3 orizontală a vitezei de curgere a gheţii. Exprimă rezultatul în funcţie , şi 0,6
.
Din ipoteza de incompresibilitate, adică din ipoteza că densitatea a gheţii este constantă
rezultă că conservarea masei conduce la următoarea restricţie referitoare la componentele
vitezei de curgere a gheţii:
0.
Determină o expresie pentru dependenţa de a componentei verticale ,a

3.4 0,6
vitezei de curgere a gheţii.

Pe măsura scurgerii timpului, o parcelă mică A de gheaţă cu poziţia initială a suprafeţei

, va curge, ca parte a păturii de gheaţă, care curge de-a lungul traiectoriei în
planul vertical .
3.5 Dedu o expresie pentru o astfel de traiectorie . 0,9
Determinarea vârstei şi urmărirea indicatorilor de climă într-o pătură de
gheaţă dinamică
Pe baza cunoaşterii componentelor şi ale vitezei de curgere a gheţii, se poate
estima vârsta gheţii aflată la o adâncime specifică faţă de suprafaţa păturii de
gheaţă.
Dedu o expresie a vârstei a gheţii ca funcţie de înălţimea de la nivelul de
3.6 1,0
bază (nivelul mării), pentru linia de creastă adică pentru 0.
O carotă – o probă cilindrică prelevată din gheaţa din Groenlanda – va conţine porţiuni din
straturi de zăpadă depuse în trecut. Analiza straturilor din carotă poate releva schimbările de
climă din trecut. Unul dintre cei mai buni indicatori este aşa numitul O, definit ca
O 1000 ‰,
unde O/ O reprezintă abundenţa relativă a doi izotopi stabili ai oxigenului O şi

O . Referinţa se bazează pe compoziţia izotopică a oceanelor din jurul ecuatorului.
Figura 3.2 (a) Relaţia observată între O din zăpadă versus media anuală a temperaturii la
suprafaţa calotei, . (b) Măsurările valorilor O versus adâncimea faţă de suprafaţă ,
obţinute prin analiza calotei tăiate din pătura de gheaţă de la suprafaţa acesteia până la baza de piatră
de sub stratul de gheaţă. Calota a fost extrasă din dreptul liniei de creastă, acolo unde 3060 m.
Observarea păturii de gheaţă din Groenlanda arată că O în zăpadă variază aproximativ

linear cu temperatura , Fig. 3.2(a). Presupunând că acest fapt este adevărat întotdeauna, O
descoperit în carota de gheaţă la adîncimea conduce la posibilitatea estimării
temperaturii în apropierea Groenlandei, atunci când aceasta avea vîrsta .
Măsurările asupra O pentru o carotă cu lungimea de 3060 m tăiată în adâncimea păturii

de gheaţă sub linia de creastă, arată o schimbare abruptă a O la adîncimea de 1492 m,
Fig. 3.2(b), - ceea ce marchează sfârşitul ultimei ere glaciare. Această perioadă glaciară a
început acum 120.000 de ani, corespunzând unei adîncimi de 3040 m, iar era interglaciară
curentă care a început acum 11.700 de ani corespunde unei adîncimi de 1492 m. Presupune
că aceste două perioade pot fi descrise de două viteze diferite de acumulare, (pentru era
glaciară, ice age) şi (era interglaciară), respectiv. Poţi presupune că rămâne constant
în aceşti 120000 de ani.
3.7a Determină vitezele de acumulare şi . 0,8

3.7b Foloseşte datele din Fig. 3.2 pentru a determina schimbarea de temperatură la 0,2
tranziţia de la o eră glaciară la una interglaciară.
Ridicarea nivelului mării datorată topirii păturii de gheaţă din Groenlanda

O topire completă a păturii de gheaţă a Groenlandei va cauza o creştere a nivelului apei în
oceanul planetar. Ca o estimare grosieră a acestei creşteri a nivelului apei, se poate considera
o creştere uniformă a nivelului pentru oceanul planetar, care are aria constantă 3,61
10 m .
Calculează ridicarea globală medie a nivelului apei, determinată de topirea

3.8 completă a păturii de gheaţă a Groenlandei, dacă se dă aria sa 1,71 0,6
10 m şi 100 kPa.
Pătura masivă de gheaţă a Groenlandei exercită o apăsare gravitaţională asupra oceanului din
vecinătate. Dacă pătura de gheaţă se topeşte, această ridicare locală dispare şi nivelul mării va
scădea în apropierea Groenlandei –un efect care va contracara partial creşterea de nivel
calculată mai sus.
Pentru a estima mărimea apăsării gravitaţionale a apei, pătura de gheaţă a Groenlandei este
acum modelată ca masă punctiformă de gheaţă localizată la nivelul mării, având masa egală
cu masa păturii de gheaţă a Groenlandei. Copenhaga se află la distanţa de 3500 km de-a
lungul suprafeţei Pământului, faţă de masa punctiformă. Se poate considera Pământul, fară
sfera de gheaţă, ca posedînd simetrie sferică şi având un ocean global care acoperă aria
5,10 10 m . Toate efectele datorate rotaţiei Pământului pot fi neglijate.
Cu acest model determină diferenţa dintre nivelul local al apei în

3.9 1,8
Copenhaga şi diametral opus în Groenlanda

PROBLEMA E1 VITEZA LUMINII

Notă: Toate rezultatele măsurărilor şi toate valorile calculate trebuie prezentate în unităţi
SI cu un număr corespunzător de cifre semnificative. Precizează erorile numai atunci când
ţi se cere explicit să o faci.
1.0 Introducere
Experimente cu un instrument de măsurare a distanţei cu laser (LDM)
Figura 1.1 O parte din echipamentul pentru experiment

A: Instrument de măsurare a distanţei cu laser (LDM)
B: Cablu cu fibră optică (aproximativ 1 m)
C: Buline de fetru, autoadezive, negre, cu gaură
D: Metru panglică
E: Bandă adezivă
F: Foarfecă
G: Capacul cutiei negre
Un instrument de măsurare a distanţei cu laser (LDM, vezi Fig. 1.2 şi Fig. 1.3) include un
emiţător şi un receptor. Emiţătorul este o diodă laser care emite un fascicul laser modulat,
adică un laser pentru care amplitudinea fasciculului emis variază cu o frecvenţă foarte
ridicată. Atunci când fasciculul laser cade pe un obiect, lumina este reflectată din punctul de
incidenţă al fasciculului laser (pata laserului) în toate direcţiile. O parte din lumină se întoarce
la receptorul instrumentului situat în imediata apropiere a emiţătorului. Sistemul optic al
instrumentului este focalizat pe punctul de incidenţă al fasciculului (pe pata laserului), iar

receptorul captează lumina reîntoarsă de la pata laser. Electronica instrumentului măsoară

diferenţa de timp dintre semnalul modulat recepţionat şi semnalul luminos emis. Întârzierea
a semnalului modulat este exact timpul de care lumina are nevoie pentru a ajunge de la emiter
la receptor. Timpul măsurat este apoi convertit la valoarea
Această valoare este indicată pe ecranul instrumentului. În expresia de mai sus 2,998 ∙
10 ms este viteza luminii. Constanta depinde de setarea instrumentului; se poate comuta
instrumentul astfel încât acesta să măsoare distanţele faţă de partea din faţă sau partea din
spate a instrumentului. Atunci când se porneşte instrumentul de măsurare a distanţei, setarea
implicită a acestuia este pentru măsurarea faţă de partea din spate. Această setare va fi
menţinută în timpul tuturor măsurărilor.
Datorită paralaxei, instrumentul LDM nu poate măsura distanţele mai scurte de 5 cm. Distanţa
maximă care poate fi măsurată este de aproximativ 25 m. Forma instrumentului este astfel
aleasă încât partea sa din spate este perpendiculară pe fasciculul laser – ca şi partea din faţă a
instrumentului. Atunci când instrumentul LDM este aşezat pe masă, polarizarea fasciculului
laser este verticală (perpendiculară pe ecranul instrumentului).
Dioda laser a emiţătorului instrumentului este de clasa 2-a, având puterea < 1 mW şi
lungimea de undă 635 nm. Eroare indicată de fabricant este de +/- 2 mm.
Atenţie: Fasciculul generat de dioda laser a instrumentului poate dăuna ochilor. Nu
privi în fascicul şi nu îndrepta fasciculul laser către ochii altor persoane!
Setarea LDM
Calculul distanţei prezentat mai sus presupune, desigur, că lumina s-a propagat cu viteza .
La nivelul de acurateţe al acestui experiment, nu este necesar să se distingă între viteza de
propagare a luminii în vid şi în aer, atîta vreme cât indicele de refracţie al aerului atmosferic
uscat, la presiune şi temparatură normale este 1,000 29 1,000.
Figura 1.2 Cele şase butoane ale instrumentului care nu

sunt marcate cu etichete roşii, nu sunt relevante pentru
utilizarea în experiment (ele sunt folosite pentru calcularea
ariei şi volumului). Butoanele relevante sunt :
A: Pornit/Oprit (On/off)
B: Comutator pentru măsurarea faţă de partea din spate,
respectiv faţă de partea din faţă a instrumentului.
C: Indicator pentru măsurarea faţă de partea din spate,
respectiv faţă de partea din faţă
D: Pornirea laserului/ pornirea măsurării
E: Măsurare continuă
F: Indicator pentru măsurarea continuă

Figura 1.3 Instrumentul de măsurare a distanţei văzut din partea din faţă.
A: Receptor: Lentila sistemului optic (telescop) focalizată pe pata laser
B: Emiţător: Nu privi în fasciculul laser!
1.1 Măsurări cu instrumentul de măsurare a distanţelor cu laser (LDM)

Instrumentul face o măsurare atunci când se apasă butonul D, vezi Fig. 1.2.
Utilizează LDM pentru a măsura distanţa dintre faţa de sus a mesei pe care
1.1a lucrezi şi podea. Scrie eroarea Δ . Ilustrează printr-o schiţă modul în care ai făcut 0,4
această măsurare.
1.2 Experienţă cu un cablu cu fibră optică
Figura 1.4 Diagramă a cablului cu fibră optică .

Ţi se dă un cablu cu fibră optică cu lungimea de aproximativ 1 m şi cu diametrul de

aproximativ 2 mm. Cablul constă din două materiale optic diferite. Miezul (cu diametrul de
aproximativ 1 mm) este confecţionat din material plastic cu un indice de refracţie mare.
Miezul este înconjurat de o teacă făcută dintr-un plastic cu indice de refracţie ceva mai mic,
iar ansamblul este acoperit cu un înveliş de protecţie din plastic negru. Miezul şi teaca servesc
ca ghid de undă pentru lumină prin cablu, deoarece la graniţa dintre miez şi teacă se va
produce reflexie totală – atâta vreme cât unghiul de incidenţă este mai mare decât unghiul
limită pentru reflexia totală. Astfel, lumina este împiedicată să iasă din miezul fibrei optice.
Lumina se va propaga prin miezul fibrei chiar atunci cînd cablul este îndoit – atîta timp cât
acesta nu este îndoit prea mult.
Instrumentul LDM va fi setat pentru măsurare continuă (E, vezi Fig. 1.2), astfel încât indicaţia
de pe ecranul instrumentului se actualizază aproximativ o dată pe secundă. Instrumentul
LDM va intra automat în modul sleep după câteva minute. El poate fi reactivat prin apăsarea
butonului roşu de pornire a măsurării.
Acoperă cu grijă lentila receptorului instrumentului LDM cu una dintre cele două buline de
fetru (cealaltă bulină este de rezervă) – care are o gaură cu diametrul de 2 mm (vezi Fig.
1.3A). Partea adezivă a bulinei de fetru trebuie apăsată uşor pe lentilă.
Introdu o bucată de cablu cu fibră optică având lungimea în gaura bulinei, astfel încât
capătul cablului să atingă lentila, vezi Fig. 1.5.
Figura 1.5 (a) Bulina de fetru şi cablul optic . (b) Ataşarea cablului de fibră optică la instrument.
Celălalt capăt al cablului trebuie ţinut către emiţător, astfel încăt capătul cablului să atingă
fereastra de ieşire a luminii în mijlocul fasciculului laser. Citeşte pe ecranul instrumentului
valoarea a distanţei măsurate. Vei folosi foarfeca pe care ai primit-o, pentru a tăia fibra
optică la diferite lungimi .

Notă: Gândeşte-te foarte bine înainte să tai cablul de fibră optică deoarece altul nu ţi se
mai dă!!
Ţine seamă de asemenea că pe ecranul instrumentului de măsurare a distanţei LDM poate

apărea pictograma unui termometru. Pictograma apare atunci cînd instrumentul a funcţionat
un timp îndelungat în modul continuu şi electronica sa s-a încălzit excesiv. Dacă pictograma a
apărut, închide instrumentul LDM pentru un timp astfel încât acesta să se răcească.
Măsoară valorile pentru şi corespondente. Construieşte un tabel cu rezultatele

1.2a 1,8
măsurărilor tale. Trasează un grafic al dependenţei lui în funcţie de .
Utilizează graficul trasat pentru a determina valoarea indicelui de refracţie al
1.2b materialului din care este confecţionat miezul fibrei optice. Calculează viteza 1,2
luminii co prin miezul fibrei optice.
1.3 Instrumentul de măsurat distanţa operând la un unghi faţă de verticală.

În această parte a experimentului vei avea nevoie de instrumentarul prezentat în Fig.1.6.
Figura 1.6 Instrumentarul prezentat în figură:
A: Cuvă optică în care se poate turna apă din

recipientul de plastic (butelia cu apă) şi metru
B: Magnet folosit la fixarea colţarului din fier
pe faţa de sus a cutiei negre (Vei găsi
magnetul lipit de colţarul de fier)
C: Colţar de fier cu benzi autoadezive
D: Benzi autoadezive
Îndepărtează bulina autoadezivă de pe

lentila. Instrumentul LDM trebuie plasat
în montajul experimental a cărui
construcţie este descrisă mai jos:
Plasează două benzi autoadezive pe

colţarul de fier în poziţiile marcate cu A
în Fig. 1.7.

Figura 1.7 Modul de amplasare al benzilor autoadezive pe colţarul de fier
Instrumentul LDM trebuie pus cu grijă pe colţarul de fier aşa cum se arată în Fig. 1.8.
Figure 1.8 Ilustrare a modului în care instrumentul LDM trebuie amplasat pe colţarul de fier
Colţarul de fier cu instrumentul LDM trebuie amplasat pe cutia neagră (care nu este
paralelipipedică) aşa cum se arată în Fig.1.9. Fixează colţarul pe cutie cu ajutorul unui magnet
plasat sub el, în interiorul cutiei. (Vei găsi micul magnet lipit de colţarul de fier). Este foarte
important ca instrumentul LDM să fie montat exact ca în fotografie, astfel încât în sus să se

afle faţa cutiei care este înclinată cu aproximativ 4 grade faţă de orizontală. Fasciculul
laserului trebuie acum să poată ţinti neobstrucţionat în jos la un unghi.
Figura 1.9 Montajul experimental (cutia neagră este folosită doar ca suport; echipamentul legat de
cutie, aflat în fotografie în faţa buteliei de apă, nu se foloseşte).
A: Important: Cutia trebuie aşezată pe o parte, astfel încât fundul cutiei să fie dispus în faţă,
spre partea în care pleacă fasciculul laser. Astfel, faţa de sus a cutiei este înclinată cu
aproximativ patru grade faţă de planul orizontal. Asigură-te că unghiul este acelaşi pe tot
parcursul experimentului.
Atunci când instrumentul LDM este pornit, fiind montat aşa cum este descris mai sus,
fasciculul laser va forma un unghi faţă de direcţia verticală. Trebuie să determini acum
acest unghi, care trebuie să rămână acelaşi pe parcursul întregului experiment. Cuva optică nu
îţi este acum necesară astfel că este indicat s-o duci cît mai departe
Folosind LDM, măsoară distanţa până la punctul în care fasciculul laser atige
suprafaţa de sus a mesei. Mişcă apoi orizontal cutia neagră cu instrumentul LDM
1.3a 0,2
montat până când fasciculul laser atinge podeaua. Măsoară distanţa până la
punctul în care fasciculul laser atinge suprafaţa podelei. Precizează erorile.
Calculează unghiul folosind numai aceste măsurări : , şi (din partea
1.3b 0,4
1.1a). Determină eroarea ∆ .

1.4 Experiment folosind cuva optică

Plasează cuva optică astfel încât fasciculul laser să cadă aproximativ la mijlocul feţei de jos a
cuvei ca în Fig. 1.10. Toarnă puţină apă în cuvă. Adâncimea apei este . Citeşte (distanţa
măsurată de instrument) pe ecranul instrumentului LDM.
LDM
Figura 1.10 Diagrama fasciculului laser în cuva optică conţinând apă cu adîncimea .
Măsoară valorile corespunzătoare pentru şi . Construieşte un tabel care să

1.4a 1,6
conţină măsurările tale. Trasează un grafic al dependenţei lui ca funcţie de .
Foloseşte ecuaţii pentru a explica teoretic de ce este de aşteptat ca graficul să arate
1.4b 1,2
într-un anumit fel.
Foloseşte graficul pe care l-ai obţinut pentru a determina indicele de refracţie
1.4c 1,2
al apei.

PROBLEMA E2 CELULE SOLARE
2.0 Introducere
Echipamentul folosit în acest experiment este prezentat în Fig. 2.1.
Figura 2.1 Echipamentul folosit în experimentul E2.
Lista echipamentului (vezi Fig. 2.1):

A: Celulă solară
B: Celulă solară
C: Cutie cu „fante” pentru montarea sursei de lumină, celule solare, etc.
D: bec cu LED-uri montat într-un suport
E: Alimentator electric pentru becul D
F: Rezistor cu rezistenţa electrică variabilă
G: Suport pentru montarea unei celule solare în cutia C
H: Apertură circulară care se va folosi în cutia C
I: Suport pentru montarea a două celule solare în cutia C

J: Placa de ecranare care se va folosi în cutia C

K: Multimetru digital
L: Multimetru digital
M: Fire cu minicrocodili
N: Cuvă optică
O: Metru
P: Foarfecă
Q: Bandă adezivă
R: Recipient (butelie) cu apă care se poate turna în cuva N
S: Şerveţel de hîrtie pentru îndepărtarea excesului de apă
T: Pahar de plastic pentru recuperarea apei din cuva N (nu este prezentat în Fig. 2.1)
U: Pipetă de plastic (nu este prezentată în Fig. 2.1)
V: Capac pentru cutia C (nu este prezentat în Fig. 2.1)
Foaie de date: tabel de constante fizice fundamentale
Viteza luminii în vid 2,998 10 m s

Sarcina electrică elementară 1,602 10 C
Constanta lui Boltzmann 1,381 10 JK
O celulă solară transformă o parte din energia electromagnetică a luminii incidente în energie
electrică, prin separarea purtătorilor de sarcină în interiorul celulei solare. Astfel se poate
genera un curent electric. În experimentul E2 se intenţionează să se facă un studiu al celulelor
solare, folosindu-se echipamentul pus la dispoziţie. Acest echipament constă într-o cutie cu
suporţi pentru sursa de lumină şi pentru celulele solare, împreună cu diverse plăci şi un capac.
Rezistorul cu rezistenţa variabilă poate fi montat în cutie, vezi Fig. 2.2. Unul dintre cele trei
terminale ale rezistorului a fost îndepărtat, deoarece numai cele două terminale rămase vor fi
utilizate. Sunt de asemenea furnizate fire cu minicrocodili şi două celule solare, care au
terminale pe partea din spate (celulele solare au etichete cu un număr serial şi un marcaj cu
una din literele A sau B). Cele două celule solare sunt similare, dar uşor diferite. Cele două
multimetre sunt echipate cu terminale destinate folosirii ca ampermetru şi respectiv voltmetru,
vezi Fig. 2.3. În final, în experiment se va utiliza cuva optică în care se va turna apă potabilă
din butelia pusă la dispoziţie.

Figura 2.2 (a) Cutia cu sursa de lumină şi rezistorul care urmează să fie montat. (b) rezistorul montat
în cutie. Ai în vedere că micul cui de pe carcasa rezistorului se potriveşte în gaura de pe cutie, situată
lateral, în dreapta, faţă de gaura axului.

Figura 2.3 Multimetre echipate cu terminalele pentru folosirea ca ampermetru (stânga) şi respectiv
voltmetru (dreapta). Instrumentul se porneşte apăsînd butonul “POWER” situat în colţul din partea
stîngă sus. Instrumentul se opreşte automat după un anumit timp de nefolosire. Se pot măsura atât
curentul şi tensiunea continuă cât şi curentul şi tensiunea alternativă ~ . Rezistenţa internă a
voltmetrului este de 10 MΩ, oricare ar fi domeniul de măsurare. Diferenţa de potenţial pe ampermetru
este de 200 mV pentru întreaga scală, indiferent de domeniul de măsurare. În cazul depăşirii valorii
maxime din domeniul de măsurare selectat, pe ecranul instrumentului se afişează “l” şi este necesară
comutarea pe un domeniu de măsurare mai mare. Butonul “HOLD” din colţul din dreapta sus nu
trebuie apăsat, cu excepţia situaţiei în care se doreşte „îngheţarea” uneia dintre indicaţii.
Avertisment: Nu folosi multimetrul ca ohmmetru atunci când faci măsurări asupra

celulelor solare, deoarece curentul de măsurare al ohmmetrului le poate distruge. Atunci
când schimbi domeniile de măsurare ale multimetrelor roteşte selectorul cu grijă. Acesta
poate deveni instabil şi se poate strica. Atunci când măsori, verifică existenţa unor cifre
după virgulă. Dacă selectorul nu este pus într-o poziţie corectă, instrumentul nu măsoară –
chiar dacă pe ecran apar indicaţii.
Notă: Nu schimba tensiunea de ieşire a alimentatorului becului. Aceasta trebuie să fie de

12 V în tot timpul experimentului. (Alimentatorul becului se conectează la priza de (230 V
~) de pe masa ta de lucru.)
Notă: Luarea în considerare a erorilor se va face numai când acest lucru este menţionat
explicit.

Notă: Toate valorile măsurate şi calculate trebuie date în unităţi SI.
Notă: Pentru toate măsurările de curenţi şi tensiuni din acest experiment becul cu LED-
uri este presupus a se afla în funcţiune.
2.1 Dependenţa curentului celulei solare de distanţa până la sursa de

lumină
Pentru această întrebare, vei măsura intensitatea curentului electric , generat de celula solară
atunci când aceasta este montată în serie cu un ampermetru şi vei determina cum depinde
curentul de distanţa , până la sursa de lumină. Lumina este produsă în interiorul fiecărei
diode luminiscente, iar este măsurat aşa cum se arată în Fig. 2.4.
Nu schimba domeniul de măsurare al ampermetrului în cursul acestui experiment: rezistenţa

internă a ampermetrului depinde de domeniul de măsurare, ceea ce afectează valoarea
curentului care trece prin celula solară.
Scrie numărul serial al celulei solare A pe Foaia ta de Răspunsuri. Montează sursa de lumină
în suportul în formă de U (sursa de lumină se potriveşte exact în suport, aşa că ai răbdare
atunci când o montezi). Montează celula A în suportul pentru o celulă solară şi plasează în
cutie suportul împreună cu ecranul cu apertură circulară, aşezat imediat în faţa celulei solare.
Ca funcţie de distanţa până la sursa de lumină, atunci când nu este prea mic, curentul
poate fi aproximat prin
unde şi sunt constante.

Figura 2.4 Vedere de sus a dispozitivului experimental pentru întrebarea 2.1. Ai în vedere că apertura
a este plasată imediat în faţa celulei solare. Distanţa se măsoară din interiorul LED-ului până la
suprafaţa celulei solare.
Măsoară I ca funcţie de r şi construieşte un tabel care să conţină datele pe care le-

2.1a 1,0
ai măsurat.
2.1b Determină valorile pentru Ia şi a, folosind o metodă grafică aleasă convenabil. 1,0
2.2 Caracteristica celulei solare

Îndepărteză apertura circulară. Montează în cutie rezistorul cu rezistenţă electrică variabilă,
aşa cum se arată în Fig. 2.2. Plasează sursa de lumină pe fantele cu numărul 0, cât mai departe
de rezistor. Montează celula solară A în suportul pentru o celulă, fără apertura circulară, în
perechea de fante cu numărul 10. Construieşte un circuit, aşa cum se arată în Fig. 2.5, astfel
încât să poţi măsura caracteristica celulei solare, adică dependenţa tensiunii U la terminalele
celulei solare ca funcţie de intensitatea I a curentului electric care trece prin circuitul alcătuit
din celula solară, rezistor şi ampermetru.

Figura 2.5 Diagrama montajului electric folosit pentru măsurarea caracteristicii la întrebarea 2.2.
Construieşte un tabel cu perechile de măsurări corespunzătoare ale tensiunii U şi

2.2a 0,6
curentului I.
2.2b Reprezintă grafic tensiunea ca funcţie de intensitatea curentului electric. 0,8
2.3 Caracteristica teoretică a celulei solare

Pentru celulele solare folosite în acest experiment, curentul ca funcţie de tensiune este dat de
ecuaţia
exp 1
unde parametrii , şi sunt constanţi pentru o iluminare dată. Vei considera temperatura
ca fiind 300 K. Constantele fundamentale şi sunt respectiv sarcina electrică
elementară şi constanta lui Boltzmann.
2.3a Utilizează graficul din întrebarea 2.2b pentru a determina . 0,4

Se poate presupune că parametrul are valori în intervalul de la 1 la 4. Pentru anumite valori
ale diferenţei de potenţial , formula poate fi aproximată prin
exp
Estimează domeniul de valori ale lui pentru care aproximaţia menţionată este
2.3b corectă. Determină printr-o metodă grafică valorile pentru parametrii şi ai 1,2
celulei solare.

2.4 Puterea maximă a celulei solare
Puterea maximă pe care celula solară o poate debita în circuitul exterior este
notată . Determină pentru celula solară pe care o studiezi, prin câteva
2.4a 0,5
măsurări alese convenabil. (Poţi folosi unele dintre măsurările precedente
efectuate la întrebarea 2.2).
Estimează valoarea rezistenţei de sarcină optime , adică rezistenţa externă
totală atunci când celula solară debitează puterea maximă pe . Scrie
2.4b 0,5
rezultatele cu erorile corespunzătoare şi ilustrează metoda utilizată, folosind
calcule adecvate.
2.5 Compararea celulelor solare.

Montează ambele celule solare (A şi B) în suportul dublu şi amplasează-le în perechea de
fante 15 ca în Fig. 2.6.
Figure 2.6 Vedere de sus a sursei de lumină şi a celulelor solare pentru întrebarea 2.5.
Măsoară pentru o iluminare dată:

- Diferenţa maximă de potenţial care poate fi măsurată pe celula solară A.
2.5a 0,5
- Curentul maxim care poate fi măsurat prin celula solară A.
Efectuează aceleaşi măsurări asupra celulei solare B.
Desenează schemele electrice ale circuitelor pe care le-ai folosit. În scheme
2.5b prezintă modul în care ai legat electric celulele solare şi instrumentele de 0,3
măsurare.

2.6 Cuplarea celulelor solare

Cele două celule solare pot fi legate în serie în două moduri diferite aşa cum se arată în Fig.
2.7. Există de asemenea două modalităţi distincte de conectare în paralel a celulelor solare
(modalităţile de legare nu sunt reprezentate în figură).
Figura 2.7 Cele două modalităţi de conectare a celulelor solare în serie – pentru întrebarea 2.6. Cele
două modalităţi de conectare în paralel nu sunt reprezentate.
Determină care dintre cele patru aranjamente ale celor două celule solare produce
puterea maximă în circuitul exterior, atunci când una dintre celule este ecranată cu
placa de ecranare (J din Fig. 2.1). Hint: Poţi estima puterea maximă destul de bine
2.6 calculând-o folosind tensiunea maximă şi curentul maxim, măsurate pentru fiecare 1,0
dintre configuraţii. Desenează echema electrică pentru montajul care produce
puterea maximă.
2.7 Efectul cuvei optice asupra curentului celulei solare

Montează sursa de lumină în cutie şi montează celula solară A în placa pentru o singură celulă
cu placa, având apertura circulară imediat în faţă, astfel încât între celula solară şi sursa de
lumină să fie aproximativ 50 mm. Plasează cuva optică goală imediat în faţa plăcii cu apertura
circulară, aşa cum se arată în Fig. 2.8.
Figura 2.8 Montajul experimental pentru întrebarea 2.7.
Măsoară curentul I, de această dată ca funcţie de înălţimea h, a apei în cuvă, vezi

2.7a 1,0
Fig. 2.8. Construieşte un tabel cu datele măsurate şi trasează un grafic.
2.7b Explică numai prin schiţe şi simboluri de ce graficul arată aşa cum arată. 1,0
Montează sursa de lumină în cutie şi plasează celula solară A în placa pentru o singură celulă,
astfel încât distanţa dintre celula solară şi sursa de lumină să fie maximă. Plasează apertura
circulară imediat în faţa celulei solare.
Pentru acest montaj experimental efectuează următoarele operaţii:

- Măsoară distanţa dintre sursa de lumină şi celula solară şi intensitatea
curentului electric .
2.7c - Plasează cuva optică goală imediat în faţa aperturii circulare şi măsoară 0,6
intensitatea curentului electric .
- Umple cuva cu apă, până aproape de capăt, şi măsoară intensitatea curentului
electric .
Utilizează măsurările de la 2.7c pentru a determina valoarea indicelui de refracţie
2.7d al apei. Ilustrează metoda pe care ai folosit-o, prezentând schiţe şi ecuaţii 1,6
convenabil alese. Poţi include măsurări suplimentare.

OIimpiada Internationala de Fizica Editia A 44a

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

OIimpiada Internationala de Fizica Editia A 44a

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

62 Probleme, concursuri, olimpiade

OLIMPIADA INTERNAȚIONALĂ DE FIZICĂ,

1. Colibaba Nicoleta, clasa a X-a, Liceul “Gheorghe Asachi”, Chişinău

Echipa a fost însoțită de:

Echipa noastră a obținut următoarele rezultate:

1. Colibaba Nicoleta, Liceul Teoretic ”Gheorghe Asachi”, Chişinău – Medalie de Argint

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

6. Păgînu Victor, consultant principal, Ministerul Educaţiei, conducător

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

PROBLEMA T1 METEORITUL MARIBO

Viteza lui Maribo

Trecere prin atmosferă şi topire

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

intră în atmosferă decât energia necesară pentru topirea completă a acestuia

(b) Cadrul Momentul Azimut Altitudine (c)

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

Încălzirea lui Maribo în timpul traversării atmosferei

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

Figura 1.2 (a) Raportul 87Sr/86Sr în diferite minerale la momentul de timp 0 al

1.4 Scrie ecuaţia de dezintegrare pentru transformarea Rb în Sr. 0,3

Cometa Encke, din care poate proveni Maribo

1.5 Calculează perioada a cometei Encke pe orbită. 0,6

Consecinţe ale impactului unui asteroid cu Pământul

Consideră că asteroidul loveşte Pământul la Polul Nord. Determină variaţia

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

Determină variaţia maximă Δ a duratei corespunzătoare unei singure mişcări

Viteza de impact maximă

PROBLEMA T2 GENERATOR PLASMONIC DE ABURI

≪ . (d) Un câmp electric omogen cu intensitatea . Atunci când se aplică un câmp

Forţa de revenire care acţionează asupra norului de electroni deplasat

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

Nanoparticula sferică de argint într-un câmp electric constant

Capacitatea şi inductanţa echivalente ale unei nanoparticule de argint

Exprimă capacitatea echivalentă C a sistemului, ca funcţie de şi şi

Pentru un câmp electric variabil în timp , norul de electroni se deplasează cu viteza

2.6a Exprimă şi ca funcţie de . 0,7

Rezonanţa plasmonică a nanoparticulei de argint.

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

Determină o expresie a mediei temporale a puterii datorate încălzirii Joule

Foloseşte şi determină o expresie pentru rezistenţa electrică echivalentă

Dedu expresiile pentru media în timp a puterii disipate şi a puterii

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

Generarea de aburi cu ajutorul luminii

Eficienţa termodinamică a generatorului plasmonic de aburi este definită prin rapotul

Majoritatea timpului, fiecare nanoparticulă este înconjurată de aburi şi nu de apă şi prin

Calculează debitul masic (masa de abur produsă pe secundă) al aburului

PROBLEMA T3 PĂTURA DE GHEAŢĂ A GROENLANDEI

Două formule utile

precum şi aproximaţia 1 1 , validă pentru | | ≪ 1.

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

Determină o expresie pentru dependenţa de a componentei verticale ,a

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

Pe măsura scurgerii timpului, o parcelă mică A de gheaţă cu poziţia initială a suprafeţei

unde O/ O reprezintă abundenţa relativă a doi izotopi stabili ai oxigenului O şi

Observarea păturii de gheaţă din Groenlanda arată că O în zăpadă variază aproximativ

Măsurările asupra O pentru o carotă cu lungimea de 3060 m tăiată în adâncimea păturii

3.7a Determină vitezele de acumulare şi . 0,8

Ridicarea nivelului mării datorată topirii păturii de gheaţă din Groenlanda

Calculează ridicarea globală medie a nivelului apei, determinată de topirea

Cu acest model determină diferenţa dintre nivelul local al apei în

FIZICA ŞI TEHNOLOGIILE MODERNE, vol. 11, nr. 3-4, 2013

PROBLEMA E1 VITEZA LUMINII