RY

RA
LI B
T Y
DESPRE CAUZELE DISPARIȚIEI LUI L FINAL —
ARTICOL HOTĂRÎT

SI
DE

ER
ANDREI AVRAM

Explicațiile care s-au dat pînă acum dispariției lui -l din formele
IV
articulate cu articolul masculin pot fi împărțite în două categorii, după
cum admit sau nu influența unui factor extern în producerea fenomenului.
UN
Prima categorie este reprezentată de teoria lui Ilie Bacinschi1, care
presupune că -l a căzut ca urmare a unei influențe albaneze, creîndu-se
astfel un paralelism complet între formele alb. lujte — lufta, ujk — ujku
și rom. luptă — lupta, lup — lupu. Această teorie a fost combătută de
acad. Al. Graur2 și de N. Drăganu3 (de altfel, însuși autorul ei și-a dat
AL

seama că unele fapte de ordin istoric se opun explicației prin influența

albaneză).
în cea de-a doua categorie intră mai multe explicații : după unele,
fenomenul este de natură fonetică ; după altele, fonetica nu a avut nici
TR

un rol în căderea lui -Z, cauzele fenomenului fiind de ordin morfologic sau
sintactic.
Cea mai recentă explicație, care aparține acad. Al. Graur4, ține seamă
EN

de caracterul sistematic al morfologiei : dispariția lui -Z s-a produs, după

transformarea lui lupili în lupi, pentru a restabili paralelismul între for­
mele articulate și cele nearticulate de la singular și de la plural: „De vreme
•ce formele nearticulate sînt paralele, terminate una în u scurt și cealaltă
/C

în i scurt, pare normal să fie paralele și cele articulate ; dacă cea de plural
articulat se termină în i plin, cea de singular urmează să se termine în
u plin. Introducînd deci la singularul articulat forma lupu, echilibrul este
restabilit”5.
SI

1 Problemes de linguistique balkanique. 1. Un aspect de Varticle defini en ro[u]main,in

Omagiului Ion I. Nistor. 1912—1937, 1937. p. 82-93, în special p. 85-86.
IA

2 Bulletin linguistique, V, 1937, p. ,216.

3 Dacoromania, IX, 1936—1938, p. 312 — 314.
4 Studii de lingvistică generală [București], 1955, p. 20 — 21.
5 Ibidcm, p. 21.
U
BC
 RY
458 ANDREI AVRAM 2

Paralelismul morfologic a fost invocat și de Gustav Weigand1: dat

RA
fiind că la plural forma articulată se obține prin adăugarea unei vocale,
iar genitiv-dativul prin atașarea lui -lor la această formă (lupi — lupi —
lupi-lor), genitiv-dativul singular a fost analizat în lupy-lui, iar, lupu a
fost simțit ca formă articulată, deoarece -lui este paralel cu -lor (amin-

LI B
două există și în calitate de cuvinte independente).
Fără îndoială, importanța factorului sistem în procesul dispariției
lui -l articol masculin trebuie recunoscută; există în evoluția limbii o
tendință spre simetrie, spre echilibru. Pentru a afirma însă că, în cazul

Y
nostru’ tendința spre echilibru a fost singurul factor care a acționat, ar
trebui să avem certitudinea că fonetica, adică poziția lui l în cuvînt și în

T
frază, nu a avut nici un rol. Nu putem să stabilim acest lucru pe baza
textelor vechi, deoarece, într-un text în care există și scrierea fără -l și scrie­

SI
rea cu -l, aceasta din urmă nu redă în toate cazurile o realitate fonetică. Pu­
tem însă, după cum vom vedea, să ne adresăm unor texte contemporane.

ER
înainte de aceasta, ținem să remarcăm că lingviștii care au propus
o explicație fonetică au avut în vedere, în general, poziția finală a lui I
în cuvînt, neglijînd poziția pe care poate să o aibă acest sunet în frază.
N. Drăganu ține seamă și de legătura dintre cuvinte, dar explicația pe
IV
care o propune nu este fonetică, ci sintactică : „Articolul -l n-a dispărut
doar fiindcă ar fi fost o consoană finală, ci fiindcă s-a întins analogia unor
cazuri în care el nu s-a pus”2. Aceste cazuri ar fi, după N. Drăganu, grupu­
UN

rile nume 4- cuvinte enclitice, cum sînt formele scurte ale verbului a 'fi
sau pronumele conjuncte ; plecînd de la cazuri ca păru-i cade pe ochi, s-a
zis, apoi, îi cade păru pe ochi34.După cum recunoaște însă și autorul acestei
teorii, în textele vechi, „găsim înaintea encliticelor și forme articulate”
AL

(adică cu -Z)i.
Fără a fi de acord cu teoria rezumată mai sus, credem, totuși, că în
cadrul frazei, în îmbinările dintre cuvinte, trebuie să căutăm cauza (sau
TR

una din cauzele) dispariției lui -Z articol.

Bazîndu-se pe lectura unui text literar făcută de un bucureștean
cultivat, Alf Lombard5 a constatat că grupul de litere -ul din cuvintele
cu articolul masculin a fost pronunțat u înainte de consoană (inclusiv i)
EN

și — cu unele excepții — ul înainte de vocală. înaintea unei pauze, adică

la finală absolută, subiectul anchetat a pronunțat ul (uneori, cu Z asurzit)
și, mai rar, u.
După părerea noastră, constatarea savantului suedez este intere­
/C

santă și ea merită să fie luată în considerație pentru explicarea dispari­

ției lui -l. Bineînțeles, felul în care o persoană cultivată citește un
text în care toate masculinele articulate sînt s cr i s e cu -Z nu poate fi socotit
concludent. Avem însă la dispoziție texte notate fonetic , provenind de la
SI

1 Jahresbericht des Instituts fur rumănische Sprache (Rumănisches Seminar) zu Leipzig,

IA

IX. 1902, p. 183.

2 Loc. cil., p. 314.
3 Ibidem.
4 Ibidem, p. 313, nota.
U

5 La prononciation du roumain (Extrăit de Uppsala Universitets Ârsskrift 1936),

Uppsala [1935], p. 161.
BC
 RY
DESPRE CAUZELE DISPARIȚIEI LUI L FINAL — ARTICOL HOTĂRÎT 459

analfabeți sau de la oameni cu puțină știință de carte, în graiul cărora ros­

RA
tirea lupul, omul nu este învățată. Texte de acest fel au fost
culese, de exemplu, la Scărișoara, localitate din Munții Apuseni (punctul
cartografic 95, din ALB II, anchetat de acad. E. Petrovici), unde -Z s-a
menținut în pronunțare, pînă în zilele noastre, ca particularitate arhaică.

LI B
La toate cele patru subiecte din Scărișoara (numerotate III, IV, V,
VII), de la care provin textele publicate în Texte dialectale culese de Emil
Petrovici1, s-au înregistrat forme articulate și cu -Z, și fără -Z. Procesul
de dispariție a lui -Z fiind în curs, situația din graiul de la Scărișoara
poate să ne dea o indicație asupra cauzelor care au provocat căderea lui

Y
-Z în celelalte graiuri.

T
Am căutat să stabilim, cu ajutorul metodei statistice, dacă rostirile
omul și omu se repartizează absolut întîmplător în diverse poziții. Pentru

SI
ca statistica să aibă la bază un material mai bogat, am luat în conside­
rație și răspunsurile la chestionar obținute de la aceleași patru subiecte2
și, în plus, răspunsurile date de subiectele I și II, la care am întîlnit, de

ER
asemenea, rostirea și cu -Z, și fără -Z. Am despuiat cele trei volume ale
Atlasului lingvistic romîn, partea a Il-a (unul din seria veche și două din
seria nouă), ajungînd la un total de 177 de exemple. Nu am luat în consi­
IV
derație cele șase cazuri de masculine articulate fără -Z întîlnite la subiec­
tele VIII și IX, deoarece nu putem ști dacă subiectele respective au pă­
strat sau nu și rostirea omul. Au fost eliminate din discuție cuvintele a
UN

căror parte finală nu a fost percepută clar de anchetator3, precum și cazu­

rile care nu ne permit să stabilim, dacă avem a face cu forma articulată
sau cu cea nearticulată : întrucît în graiul din Scărișoara există u final,
grupul notat pomujnalt poate să provină și din pomu(l) înalt, și din pomv
înalt, cu transformarea lui î- în u sub influența lui precedent.
AL

Rezultatele statisticii noastre sînt înfățișate în tabloul de mai jos,

îu cifre și în procente (am renunțat la zecimale, dînd procentele cu ro­
tunjiri). Am distins patru situații, după cum formele articulate sînt ur­
TR

inate de cuvinte care încep cu o’consoană (inclusiv / și u), cu un grup de

consoane, cu o vocală sau se află la finală absolută (la sfîrșitul unei fraze
sau la sfîrșitul unui vers) :
EN

Tipul omul Tipul omu

înainte de grupuri de con­
soane : ■5 (29%) 12 (71%)
înainte de consoane : 39 (45%) 47 (55%)
/C

La finală absolută : 33 (59%) 23 (41%)

înainte de vocale : 13 (72%) 5 (28%)

Din tablou rezultă că înainte de cuvintele care încep cu o consoană _

SI

sau cu un grup de consoane, în majoritatea cazurilor, -Z nu se păstrează.

IA

1 Suplement la Atlasul lingvistic romîn 11 (ALRT II). Sibiu-Leipzig, 1943, p. 48 — 64.

2 Grigore Rusu, cercetător la Institutul de lingvistică din Cluj, a binevoit să ne comu­
nice numerele întrebărilor la care a răspuns fiecare subiect.
3 De exemplu, păosu . ALRT, 51/5; linia tremurată de sub u arată că anchetatorul nu a
U

auzit bine partea finală a cuvîntului.

BC
 RY
460 ANDREI AVRAM 4

RA
Dimpotrivă, înaintea unei vocale sau în poziție finală absolută sînt mai
numeroase cazurile de păstrare a lui -l. Se poate spune așadar că vocala
cu care începe cuvîntul următor „sprijină” consoana precedentă cu care
formează silabă în fonetica sintactică (o-mu-la-ce-la „omul acela”). Pe de

LI B
altă parte, raportul numeric dintre cazurile de tipul omul și de tipul omu
la finală absolută arată că în dispariția lui -l nu trebuie să vedem o conse­
cință a poziției finale1 : urmat de pauză, -l se conservă mai bine decît îna­
inte de consoană (deci în interiorul cuvîntului fonetic). Menționăm că la

Y
finală se întîlnește adesea, și u după Z; în această poziție apare, uneori,,
chiar u silabic, ca, de exemplu, în podulu (ALE II 1, h. 237, subiectul I),.

T
plitulu (cu asurzirea părții finale a cuvîntului; ALE II2 2, h. 333,
subiectul II).

SI
în legătură cu cifrele din tabloul de mai sus, ținem să facem o pre­
cizare. Presupunînd că, în răspunsurile la chestionar, cuvintele articulate

ER
cu articolul hotărît masculin și socotite de noi în poziție finală absolută
au fost urmate de alte cuvinte, nenotate de anchetator, ar trebui să ne
rezumăm la exemplele, sigure, din ALET. în acest caz, raportul dintre
numărul formelor cu -Z și numărul formelor fără -Z s-ar schimba din 33 : 23
IV
în 9 : 1, deci cu o superioritate numerică și mai evidentă a tipului omul
la finală absolută. Eventualul context în care apare răspunsul la chestio­
UN
nar notat pe hartă este dat însă de anchetator în note și a fost luat în con­
siderație la alcătuirea statisticii.
Felul cum se repartizează formele cu -Z și formele fără -Z în diferite
poziții ne dă dreptul, după părerea noastră, să tragem concluzia că fac­
torul fonetic a avut un rol în procesul dispariției lui -Z. Consoana finală a
AL

cuvintelor articulate cu articolul hotărît masculin a căzut, ca urmare

(sau și ca urmare) a tendinței de simplificare a grupurilor consonantice.
Judecind după felul cum se prezintă astăzi lucrurile în graiul din Scări­
TR

șoara, putem presupune că -Z a căzut mai întîi înaintea cuvintelor care

încep cu o consoană sau cu un grup de consoane, deoarece, în interiorul
cuvîntului fonetic, -Z forma împreună cu sunetele următoare numeroase
grupuri consonantice, dintre care unele erau greu de pronunțat.
EN

în sprijinul celor susținute aici, putem să invocăm următoarele

fapte de amănunt :
1. în limba romînă, marea majoritate a cuvintelor încep cu o con­
/C

soană sau cu un grup de consoane ; prin urmare, în fonetica sintactică,

pot să apară în mod frecvent grupuri consonantice „complicate'4 cu Z ca
prim element. în materialul parcurs de noi, -Z al articolului a fost urmat
de cuvinte cu inițială vocalică numai în 18 cazuri și de cuvinte cu inițială
SI

consonantică în 103 cazuri.

2. După listele publicate de acad. Al. Graur și acad. Al. Eosetti2*,
22 (adică o treime) din cele 65 de grupuri inițiale de două consoane conțin
IA

un Z sau un r, iar grupurile inițiale de trei consoane conțin toate o lichidă.

1 Căderea lui -l datorită poziției finale este susținută de Dimitrie Găzdaru, Descendențif
U

demonstrativului latin iile in limba romină, Iași, 1929, p. 104 — 105.

2 A. Graur et A. Rosetti, Esquisse d’une phonologie du roumain. în Bulletin linguistique,.
BC

VI, 1938, p. 17, 19.

 RY
5 DESPRE CAUZELE DISPARIȚIEI LUI L FINAL - ARTICOL HOTARIT 461'

Prin urmare, în succesiuni de tipul omul + cuvînt cu inițială consonan­

RA
tică există condiții favorabile pentru dispariția lui -l prin disimilare.
3. Stadiul intermediar, între omul și omu, adică omu1, cu -l slab
perceptibil, a fost notat de acad. E. Petrovici, în toate cazurile, înaintea

LI B
unei consoane. Exemple : preuutu1 șî nâmurHe [sic 1] (ALET, 51/7); puiu1'
cucului (intr-un vers; ALET, 56/1); prArfu1 cil mai mnic* (ALE Il'l,
p. 66, material necartografiat, răspuns la întrebarea 2626).
4. în cadrul aceleiași fraze, tipul omul alternează cu tipul omu, după
cum cuvîntul următor începe cu vocală sau cu consoană. Iată două exem­

Y
ple din povestea Lupul, ursul și vulpea, culeasă de la subiectul IV : Lupu
și Ursul o dîs... (ALET, 52/7) ; LUpul o zis și cu ursu : — Vă, vă... (52/9);

T
(probabil că cele două puncte de după ursu nu corespund unei pauze sau
indică o pauză foarte mică). într-o frază din același text, înainte de cu­

SI
vinte cu inițială consonantică, amîndouă cuvintele ursul și lupul apar
fără -l : ...o-ntrebât Ursu șî lupu pi vulpi... (52/11). La subiectul V întîlnim

ER
...să-i liVe pturfiu frumos*..., dar (înaltă frază)... să UVe pruncul îtpvațât
... (ALE II 1, p. 73, material necartografiat, întrebarea 2652).
Pentru verificarea datelor de mai sus, am cercetat și texte prove­
nind din alte trei localități din Munții Apuseni (satele Pătrîngeni, Arie-
IV
șeni și Arada)1, culese de la subiecte în vorbirea cărora formele cu -l și cele
fără -l coexistă. Tipurile omul și omu se repartizează în felul următor :
UN

Tipul omul Tipul omu

înainte de grupuri de
consoane: 1 10
înainte de consoane 9 37
AL

La finală absolută : — 5
înainte de vocale : 16 9

Din datele cuprinse în cele două tablouri, pot fi deduse raporturi

TR

asemănătoare între numărul formelor cu -l și cel al formelor fără -l, cu

o singură excepție : la finală absolută, în cel de-al doilea tablou apar cinci
cazuri de tipul omu și nici unul de tipul omul. Credem însă că, dat fiind
EN

numărul mic al exemplelor din această categorie, în a doua statistică,

raportul nu este concludent (în prima statistică am avut la dispoziție 56
de forme articulate întîlnite la finală absolută). în orice caz, luate la un
loc, cifrele din cele două tablouri pot fi socotite concludente, întrucît se
/C

bazează pe un număr relativ mare de exemple (în total 264), provenind

din texte culese de doi anchetatori, din patru localități, de la nouă su­
biecte. Aceste cifre dovedesc preferința pentru formele cu -l la finală
absolută și, mai ales, înainte de vocale — și preferința pentru formele
SI

fără -l înainte de consoane și, mai ales, înaintea grupurilor consonantice.

Am văzut mai sus că N. Drăganu2 explică dispariția lui -l plecînd
de la situații de tipul păru-i cade pe ochi. Ilie Bacinschi 3 crede chiar că,
IA

1 Textele, culese de D. Șandru, au fost publicate în Bulletin linguistique, II, 1934, p. 209,.
respectiv, 222 — 229, 236 — 237.
U

2 Loc. cit., p. 314.

3 Loc. cit., p. 89.
BC
 RY
462 ANDREI AVRAM. 6

alături de influența albaneză, o cauză care a contribuit la dispariția lui

RA
-1 a fost tendința limbii romîne de a crea forme articulate terminate în
vocală la care să se poată adăuga formele enclitice ale verbului a fi și ale
pronumelui personal în dativ. Faptele întîlnite în textele pe care le-am

LI B
cercetat ne împiedică să fim de acord cu această teorie. Formele encli­
tice ale verbului a fi sau ale pronumelui, precum și prepoziția in sau pre­
fixul în (care, în unele graiuri, există și sub forma n, n-) pot, datoriță
vocalei „de sprijin” î, să se atașeze foarte bine la un cuvînt articulat
terminat în l (și, în general, la un cuvînt cu finală consonantică). în graiul

Y
de la Scărișoara am întîlnit 8 cazuri de tipul vâmulu-i cu voie bură (ALRT,
54/10), rlmhu-n (64/13,)\ prtivftul îrnvațât (ALB II 1, p. 73, material

T
necartografiat, întrebarea 2652) și numai 2 cazuri de forme articulate fără -l

SI
înainte de un cuvînt compus cu prefixul în-, respectiv, înainte de forma con­
junctă a acuzativului pronumelui personal : fusu-rnvîrt" elnițîlor (ALRII2 2,
h. tâi), podu-l trecui (A.LRT, 49/15). Preferința pentru formele cu -l în si­

ER
tuațiile amintite mai sus ne face să credem că tipul omul a rezistat mai
multă vreme înaintea encliticelor, care aveau posibilitatea să se sprijine
pe un î precedent, decît înaintea altor cuvinte cu inițială consonantică.
IV
împotriva caracterului fonetic al căderii lui -l s-ar putea aduce
obiecția că în cuvinte ca el, cal, sătul, staul etc. -I nu a dispărut. Aceas­
tă obiecție a fost deja formulată de lingviștii care au combătut expli­
UN

cația căderii lui -l prin poziția finală, dar credem că ea poate fi înlăturată
dacă ținem seamă și de aspectul funcțional al fenomenului.
După cum a arătat acad. Al. Graur1 2, -l a devenit „de prisos” în
momentul în care omu (nearticulat) a devenit om" sau om ; -l din formele
L

articulate se găsea într-o situație specială față -l din toate celelalte cazuri
(în el, cal etc. -I îndeplinea o anumită funcție). Această împrejurare, sin­
RA

gură, nu explică însă dispariția lui -l; în orice limbă se găsesc elemente
„de prisos” (în terminologia teoriei informației, elemente „redondante”).
Pe de altă parte, considerăm că nici tendința spre simetrie nu e sufi­
NT

cientă pentru a explica dispariția lui -l; morfologia tolerează multe cazuri
de „asimetrie”.
După părerea noastră, nu se poate da o explicație satisfăcătoare și
completă a căderii lui -l final din formele articulate decît dacă se ține seamă
CE

de rolul foneticii sintactice ; repartizarea tipurilor omul și omu, în graiurile

în care procesul dispariției lui -l este în curs, nu poate fi considerată
întîmplătoare. Ar fi greșit însă să credem că fonetica sintactică singură
explică totul. După cum a arătat I. Coteanu, deși, în pronunțare, consoa­
I/

nele finale sînt, adesea, neglijate (de exemplu, am avu(t) bani), participiul
avut nu își schimbă structura fonetică totdeauna, „căci nu modificarea fo­
S

netică este esențială, ci corelația de forme”3. în cazul lui -l final, schimbarea,

din motive fonetice, a unui termen al opoziției articulat-nearticulat
IA

1 Formele <Ie tipul omulu (cu -u silabic) sini caracteristice pentru finala absolută, nu
pentru poziția înainte de consoană; în exemple de felul celor citate aici, -u reprezintă, de fapt,
U

vocala i cu care începe cuvîntul următor, devenită labială sub influența lui «
2 Bulletin linguistique, V, 1937, p. 216 ; XVI. 1948, p. 133.
3 Studii și cercetări lingvistice, IX (1958), 1. p. 24.
BC
 RY
7 DESPRE CAUZELE DISPARIȚIEI LUI L FINAL — ARTICOL HOTARIT

RA
■{omu >om,omv) a creat posibilitatea transformării și a celui de-al doilea
termen, iar în fonetica sintactică existau condiții foarte favorabile pentru
aceasta. Trebuie subliniat faptul că dispariția lui -Z, ca urmare a tendinței
de simplificare a grupurilor consonantice în fonetica sintactică, a devenit

LI B
posibilă numai în momentul în care vocala precedentă (w) a putut prelua
funcția de articol (forma nearticulată terminîndu-se în consoană). în
sfîrșit, admitem că dispariția lui -Z a fost favorizată de tendința de a se
crea un paralelism între formele articulate și cele nearticulate, de la sin­
gular și de la plural.

T Y
SI
O nPnHIIHAX IICHE3H0BEHI1H OIIPEJțEJIEHHOrO
APTHKJIH —KOHEHHOrO Z

ER
KPATKOE C0AEP5KAHHE

Abtop JiccJieflyeT npnmiHbi ncue3H0BeHHH -Z c ițyiiKurui.Mji onpezjeJieH-

IV
Horo apTiiKJin b cjiobsx Tiina lupul. IlocJie npaTKoro paccMOTpeman flamibix
oSiHcueniiii 9Toro HBJiemiH, hbtop cTaTiicTjiuecKji nccneflyer co6panm>iii
b necKOJiBKiix MecTHocTgx PyMbiHCKiix 3anaHH,Mx rop fljiajieKTajibiibin
UN

MaTepnaji o cymecTBHTeJiMiBix, coxpauHBinux (JtopMbi c -Z (lupul) HapHfl,y

c $opMaMn 6e3 -Z (lupu). PI3 .Țaînn.ix cTaTjicTiiKii cJie/țyeT, hto nepejț
cJiOBaMH, Hammaiom.HMMCH corjiacnoft hjim rpyiinon corjiacHbix b 6ojib-
înnucTBe cJiyuaes -Z ue coxpamieTca, b to Bpe.Mii nan nepe/ț cjioBaMji c
L

HauaJiBHoft macnoii n.ui b adcoJiioTHOM noșeunoM nojiOîKem-iji cyiqecTByioT

6oaee MnorouiicJieHUbie cjiyuan coxpaneHim -Z (nanpiiMep, pruncu frumos,
RA

ho pruncul învățat). Abtop npjixoflHT k 3aKJiiOHeHjiio, hto b npoițecce

jicue3H0BeHHH -Z ctirpaji poJifc c.aenyiomtin (țoneTii'iecKiiii (țanTop : TeHnempui
vnpoiițemiH KOHconaHTHbix rpynn b cnHTaKcjiuecKoft $oneTUKe. B to me
BpeMH aBTop nofluepKjiBaeT, hto McnesHOBeHne -Z CTaHOBUTCH bo3mojkhmm
NT

jiu iui, b tot MOMeHT, Ko^fla npeflinecTByiomaH rnacHan (u) MoîKeT

BbinoaHHTb (țynKiȚiui apTiiKJin (HeapTHKyjînmiounaH ({lopva, oKanuiiBaio-
.njancH na corjiacnyio).
CE

DES CAUSES DE LA DISPARITION DE l FINAL —

ARTICLE DEFINI
I/

rESUmE
S
IA

L’auteur examine Ies causes de la disparition de -Z, article defini,

dans des mots du type lupul. Apres avoir rapidement passe en revue Ies
explications qui ont ete domiees de ce phenomene, il entreprend l’etude
statistique du materiei dialectal recueilli, dans quelques localitds des monts
U

Apuseni, chez des sujets qui ont garde Ies formes en -Z (lupul) parallelement
BC

11 - c. 3217
 RY
464 ANDREI AVRAM 8:

RA
aux formes sans -Z (lupu). II ressort de cette statistique que, avant ies
mots qui commencent par une consonne ou par un groupe de consonnes,
-Z ne se conserve le plus souvent pas, alors que, devant un mot commencant
par une voyelle, ou en finale absolue, Ies cas ou -Z se maintient sont bien

LI B
plus nombreux (ainsi, pruncu frumos, mais pruncul învățat). L’auteur en
conclut que le facteur phonetique a joue un certain role dans le processus
de la disparition de -Z: la tendance de simplification des groupes conso­
nant! ques est intervenue dans la phonetique syntactique. II releve en meme

Y
temps le fait que la disparition de -Z n’a âte possible que lorsque la voyelle
precedente (u) a pu remplir la fonction d’article (la forme inarticulde

T
finissant par une consonne).

SI
ER
IV
L UN
RA
NT
CE
S I/
IA
U
BC