Photograph your local culture, help Wikipedia

and win!

Nadia Comăneci
gimnastă română

Nadia Comăneci

Date personale
Nume la
Nadia Elena Comăneci
naștere
Născută 12 noiembrie 1961 (62 de ani)[1][4]
Onești, Bacău, România
Căsătorită
cu Bart Conner (din 26 aprilie 1996)[5]
Cetățenie România
Statele Unite ale Americii (29 iunie
2001–)[6]
Ocupație gimnastă artistică[*]
Limbi
vorbite limba engleză[7]
Activitate
Înălțime 163 cm
Partener(ă) Bart Conner
Premii Ordinul Olimpic[*]
BBC World Sport Star of the Year[*]
(1976)
BBC 100 Women[*] (2017)
Erou al Muncii Socialiste[*] (1976)
Associated Press Athlete of the
Year[*] (1976)
Ordinul național „Steaua României” în
grad de Mare Ofițer[*] (12 noiembrie
2021)[2]
Oklahoma Sports Hall of Fame[*]
(2013)[3]
Prezență online
site web oficial
cont Twitter
Modifică date / text

Nadia Elena Comăneci (n. 12 noiembrie

1961, Onești, Bacău, România) este o
gimnastă română, prima gimnastă din lume
care a primit nota zece într-un concurs
olimpic de gimnastică. Este câștigătoare a
cinci medalii olimpice de aur. Este
considerată a fi una dintre cele mai bune
sportive ale secolului XX și una dintre cele
mai bune gimnaste ale lumii, din toate
timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima
gimnastă a epocii moderne care a luat 10
absolut. Este primul sportiv român inclus în
memorialul International Gymnastics Hall of
Fame.

Viaţa

Nadia în timpul antrenamentelor în

sala de atletică grea din orașul
natal Gheorghe Gheorghiu-Dej
(Onești)

Lotul olimpic feminin de

gimnastică al Republicii Socialiste
România, cu antrenorul Béla
Károlyi în spate, Nadia este ultima
din dreapta.

Biografie

Laureat olimpic

Nadia la bârnă, în 1977

medalii olimpice
Gimnastică
Aur Montreal 1976 individual compus
Aur Montreal 1976 paralele inegale
Aur Montreal 1976 bârnă
Argint Montreal 1976 echipe
Bronz Montreal 1976 sol (gimnastică)
Aur Moscova 1980 bârnă
Aur Moscova 1980 sol (gimnastică)
Argint Moscova 1980 echipe
Argint Moscova 1980 individual compus

Nadia Elena Comăneci[8] s-a născut în 23

noiembrie 1961 în orașul Onești,[8][9] fiind
fiica lui Gheorghe și Ștefania-Alexandrina
Comăneci,[10] ea gospodină[8] și lucrătoare
la spital[9] iar el mecanic auto[8] pe utilaje
forestiere.[9] Aceștia erau stabiliți în zonă
înainte de începerea construcției orașului din
anul 1952.[11] A fost botezată după
„Nadejda” („Speranță”), eroină a unui film.
Unele surse susțin că s-ar fi născut ca „Anna
Kemenes”.[12][13][14] Această variantă a fost
dezmințită în noiembrie 2016 atât de Nadia
cât și de mama sa, Ștefania.[15]

Aceasta a avut un defect de naștere rar,

descris ca o veziculă de dimensiune mare și
cu lichid, în vârful capului. Doctorii care s-au
ocupat de drenarea repetată a veziculei au
fost rezervați în privința speranței de viață,
iar în cazul supraviețuirii probabilitatea era
handicapul mintal. Defectul a trecut de la
sine după ieșirea din spital, fără efecte
asupra intelectului. Un alt eveniment descris
de gimnastă a fost tot după ieșirea din spital,
la o săptămână distanță, când a fost luată din
pat de către bunicul ei cu puțin timp înainte
să cadă acoperișul în reparație, acțiune ce în
alte condiții ar fi dus la moartea ei. În
copilărie a căzut de pe un pod la o înălțime
de 5 metri, în apă.[8]

A locuit în Onești, descris de aceasta a fi la

poalele munților și pădurilor, cu câteva străzi,
magazine și case mici, ceea ce îl făceau a fi
un cătun.[8] Nadia are un frate, Adrian, cu 5
ani mai mic în vârstă.[8] Familia a fost mutată
într-un bloc de apartamente nou construit.[9]

Pe fondul hiperactivității, mama sa a dus-o

din timpul vârstei de grădiniță la sala de
gimnastică a clubului Flacăra din orașul natal.
[8]

Cariera sportivă

A început antrenamentele cu Béla Károlyi și

soția acestuia, Márta Károlyi, la școala de
gimnastică în fază experimentală din orașul
natal.[8] Soții Károlyi ulterior au emigrat în
SUA, în 1981.[8]

“
Crearea unei școli experimentale de
gimnastică la Onești a fost un vis la
care [Marta și cu mine] n-am
îndrăznit niciodată să sperăm. A
fost și unul dintre cele mai dificile
proiecte pe care le-am întreprins
vreodată... Am testat aproximativ
patru mii de copii. Am parcurs de la
școală elementară la școală
elementară testări pentru viteză,
flexibilitate, coordonare și echilibru.
[...] Era destul de ușor să vezi cine
avea flexibilitate și coordonare,
chiar și la cei mai mici copii. Până în
a patra săptămână de testare, încă
nu găsisem suficienți copii pentru
școală. Și nu am fost mulțumit de
calitatea fizică și talentul natural al
copiilor pe care i-am găsit. [...]
copiii pe care i-am observat erau
activi, dar nu erau de gimnastică.
Apoi, într-o zi, am văzut două fetițe
cu părul blond făcând roata în colțul
curții școlii. [...] «Care sunt numele
voastre?»: «Viorica Dumitriu» și
«Nadia Comăneci», au răspuns ele.
Le-am spus să le comunice
mamelor că Béla Károlyi le poate
primi la școala experimentală de
gimnastică din Onești dacă doresc. ”
— Béla Károlyi în autobiografia sa Feel No Fear[8]

A concurat pentru prima dată la nivel

național în România, în 1970, ca membră a
echipei orașului său. La vârsta de 13 ani,
primul succes major al lui Comăneci a fost
câștigarea a trei medalii de aur și una de
argint la Campionatele Europene din 1975,
de la Skien, Norvegia. În același an, agenția
de știri Associated Press a numit-o "Atleta
Anului".

La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a

Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la
Montreal, Québec. Nu numai că a devenit
prima gimnastă care a obținut scorul perfect
de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și
câștigat trei medalii de aur (la individual
compus, bârnă și paralele), o medalie de
argint (echipă compus) și bronz (sol). Acasă,
succesul său i-a adus distincția de „Erou al
Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără
româncă distinsă cu acest titlu.[16] În 1976,
Nadia Comăneci a fost decorată cu medalia
de aur Secera și Ciocanul.[17]

Comăneci și-a apărat titlul european în 1977,

dar echipa României a ieșit din competiție în
finale, în semn de protest contra arbitrajului.
La Campionatele Mondiale din 1978 a
concurat o Nadia Comăneci cu greutate
peste medie și ieșită din formă. Căderea la
paralele a trimis-o pe locul 4, însă a câștigat
titlul de campioană mondială la bârnă.

În 1979, Comăneci, din nou la greutate

normală, a câștigat cel de-al treilea titlu
european la individual compus (devenind
primul sportiv din istoria gimnasticii care a
reușit această performanță). La
Campionatele Mondiale din decembrie, ea a
câștigat concursul preliminar, dar a fost
spitalizată înainte de a participa la concursul
pe echipe, din cauza unei infecții, în urma
unei tăieturi la încheietura mâinii, cauzată de
o cataramă din metal. În ciuda
recomandărilor doctorilor, ea a părăsit
spitalul și a concurat la bârnă, unde a obținut
nota 9,95. Performanța sa a conferit
României prima medalie de aur în concursul
pe echipe.

A participat și la Jocurile Olimpice din 1980

de la Moscova, clasându-se a doua după
Elena Davîdova la individual compus, când a
fost nevoită să aștepte pentru notă până ce
Davîdova și-a încheiat exercițiul. Nadia și-a
păstrat titlul la bârnă, dar a câștigat și o nouă
medalie de aur, la sol, și una de argint,
împreună cu echipa.

Contrar zvonurilor, nu a avut niciodată o

relație amoroasă sau sexuală cu Nicu
Ceaușescu; nu a fost chinuită de el.[18][19]

După retragerea din

sportul de performanţă

Cărţi și filme

Note

Vezi și

Legături externe

Ultima modificare efectuată acum 3 l…

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 4.0 ,

exceptând cazurile în care se specifică altfel.

Termeni de utilizare • Politica de confidențialitate •

Desktop