Sunteți pe pagina 1din 2

Nadia Comăneci – „Zeiţa de la Montreal”

Este prima gimnastă din lume care a luat o nota de 10 „absolut”. Este considerată una
dintre cele mai bune sportive ale secolului XX şi una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii
din toate timpurile. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics
Hall of Fame. Nadia s-a născut la 12 noiembrie 1961, la Oneşti, în familia lui Gheorghe şi
Ştefania-Alexandrina Comăneci. A fost botezată după “Nadejda” (“Speranţa”), eroina a unui
film.
A început gimnastica la vârsta de 6 ani în oraşul natal, unde a fost descoperită de
antrenorul  Bela Karoly de care se leagă cele mai mari succese obţinute de viitoarea stea a
gimnasticii mondiale. S-a făcut remarcată încă din primii ani ai carierei. La 10 ani cucereşte
toate cele cinci medalii de aur ale Cupei României, categoria copii, pentru ca exact în ziua
când împlinea 11 ani să căștige primul său titlu de campioană absolută a ţării.
În 1975 participă la Turneul Campioanelor de la Londra unde cucereşte trofeul
competiţiei. În acelaşi an, la Campionatele Europene de la Skien (Norvegia), obţine 3 medalii
de aur şi una de argint, devenind cea mai tânără campioană continentală din istorie la
individual compus. Associated Press a numit-o “Atleta Anului în România”.

Punctul culminant al carierei, care i-a adus celebritatea, a fost obţinerea în 1976 la
Montreal, Quebec, a titlului de campioană olimpică absolută la Jocurile Olimpice. Românca
supranumită “Zeiţa de la Montreal”, a primit de cinci ori nota 10 şi a câştigat trei medalii de
aur: la individual compus, bârna şi paralele, una de argint cu echipa şi bronz la sol.

Au urmat Campionatele Europene şi Mondiale din 1977 şi 1978 unde Nadia a câştigat
alte medalii, iar în 1979 gimnasta româncă a căștigat cel de-al treilea titlu european la
individual compus, devenind primul sportiv care a reuşit această performanţă. La
Campionatele Mondiale din toamna aceluiaşi an, deşi accidentată, a concurat şi a ajutat
echipa României să obţină prima medalie de aur pe echipe.

A participat și la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, clasându-se a doua după


Elena Davidova la individual compus, când a fost nevoită să aștepte pentru nota până ce
Davidova și-a încheiat exercițiul. Nadia și-a păstrat titlul la bârnă, dar a câștigat și o nouă
medalie de aur, la sol, și una de argint, împreună cu echipa.

Nadia s-a retras din activitatea competiţională după Jocurile Olimpice de la Moscova.
În 1984 i-a fost decernat Ordinul Olimpic “Colanul de argint” pentru evoluţiile sale
strălucitoare care au uimit şi încântat milioane de iubitori ai sportului, transformându-o într-
un simbol al gimnasticii mondiale. După ce s-a retras din viaţa competiţională, între 1984 şi
1989, Nadia a fost membră a Federaţiei Române de Gimnastică şi a ajutat la antrenarea
gimnaştilor juniori români.

După ce antrenorii Bela şi Maria Karoly au părăsit ţara, în 1981, autorităţile au


devenit suspicioase şi i-au interzis Nadiei să mai părăsească vreodată România. Însă in
noiembrie 1989 a decis să fugă din ţară şi împreună cu alte şase gimnaste a trecut pe ascuns
graniţa către Ungaria în toiul nopţii.

Nadia s-a căsătorit în aprilie 1996 cu fostul gimnast american Bart Conner şi
împreună au un fiu, Paul Dylan. Locuieşte în Norman, Oklahoma. Nadia şi Bart sunt
proprietarii Academiei de Gimnastică Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10
Production Company şi mai deţin câteva magazine de echipamente sportive. În decembrie
2003, i s-a publicat prima sa carte, Scrisori către o tânără gimnastă (Letters To A Young
Gymnast).

Scriitorul Ioan Chirilă a găsit cele mai potrivite cuvinte care să exprime ce a însemnat
Nadia Comăneci pentru gimnastica mondială: „Nadia a fost un moment unic în istoria
gimnasticii. Cu ea se încheie epoca de vis a gimnasticii. Tot ce urmează sunt mici capodopere
tehnice cărora le lipseşte însă farmecul inegalabil al fetei din Oneşti”.

S-ar putea să vă placă și