1.

Introducere

Pentru început, această cercetare vizează subiectul reprezentării vizuale asupra morții în
mai multe ziarele din perioada interbelică din România și străinătate. Fotojurnalismul, la fel ca
orice alt domeniu, a avut parte de modificări asupra normelor cu care acesta funcționa. Totuși,
înainte de apariția și punerea în practică a reglementărilor conținutului imaginilor din mass-
media, mulți editori alegeau să publice fotografii cu persoanele implicate în diverse crime sau
accidente mortale. Care sunt detaliile imaginilor regăsite în paginile ziarelor? Este vreun tipar?
Există o limită asupra conținutul publicat? Sunt aceste persoane importante sau simplii oameni?
Și nu în ultimul rând, care este impactul și ce semnifică de fapt aceste fotografii în rândul
societății? Acestea sunt câteva din întrebările la care o să răspund în contextul acestei lucrări de
cercetare. Reamintesc faptul că, în zilele noastre, această practică ar încălca articole importante
din codul etic al mass-media. Drept urmare, este interesant de observat și comparat diferențele
dintre ziarele vechi cu cele contemporane în cazul aplicării și respectării normelor etice stabilite.

2. Revizuirea literaturii de specialitate

Înainte de a începe analiza propriu zisă a imaginilor, doresc să menționez niște surse
viabile și necesare pentru înțelegea contextului lucrării date. În spațiul public există păreri
împărțite legate de contextul fotografiei și al invadării vieții private.

În Exposure: the ethics of making, sharing and displaying photographs of human

remains, cei trei cercetători consideră acțiunea fotografierii cadavrelor marginală din punct de
vedere al politicii și eticii expunerii unor astfel de imagini, „accentul fiind pus pe ceea ce fac
fotografiile și pe modul în care acestea suscită reacții din partea publicului.” 1 Practic, trupului
neînsuflețit i se preia imaginea, permițând fotografului/editorului publicației să exercite un
anumit grad de proprietate asupra reprezentării fotografice al omului decedat.

Dar ce este de fapt moartea și mai exact, cum este aceasta reprezentată în ziare? Moartea,
cât se poate de simplu spus, înseamnă sfârșitul vieții. Moartea este procesul prin care toate
funcțiile vitale ale unui om se opresc la un moment dat. Însă moartea din ziare nu este o simplă
moarte naturală, ci este un eveniment extrem de important, care trebuie să surescite interesul
unui public cât mai mare. Crime, sinucideri, accidente provocate de diverse vehicule sau dezastre
1
Harries John et alii, Exposure: the ethics of making, sharing and displaying photographs of human
remains, Human Remains and Violence, 2018, p. 13.
naturale sunt câteva dintre elementele care înfăptuiesc moartea privită din punct de vedere
jurnalistic. După cum menționează Tal Morse în Covering the dead. Journalism Studies,
„apariția morții îndeplinește o serie de criterii și valori ale știrilor, deoarece este de obicei
neașteptată, încalcă ordinea obișnuită a lucrurilor, poartă o semnificație socială și generează
reacții din partea mai multor instituții sociale” 2, dar nu numai! Prin documentarea vizuală unui
incident mortal, de cele mai multe ori publicul este interesat de acest gen de conținut. Există
totodată un paradox, care definește limitele fotografiilor morții. Cu cât publicul este mai
însemnat, cu atât crește tabuu-ul din jurul subiectului. Apariția publică a imaginilor violente
reprezintă o chestiune sensibilă care poate fi percepută diferit cultural.

3. Prezentarea ziarelor și analiza de conținut asupra fotografiilor publicate în acestea

Concepută în anul 1927, la Cluj-Napoca, și editată în cadrul redacției Adevărul, revista

Realitatea Ilustrată (sau lucrurile așa cum le vedem cu ochii) și-a propus să abordeze varii
subiecte, „de la actualități locale și internaționale la curiozități, articole de opinie sau îndemnuri
pentru o viață sănătoasă”. În toamna anului 1928, redacția se mută la București, înmulțindu-se
astfel subiectele și acordând atenție suplimentelor și numerelor speciale. Încă din primul an al
apariției sale în spațiul jurnalistic românesc, revista a publicat informații, alături de fotografii
despre diverse persoane decedate.

În ziarul din 20 februarie 1927 regăsim descrise mai multe crime. Articolul cu titlul
Omorurile vorbește, în primul paragraf, despre cum „la tot pasul te întâlneşti cu fel şi fel de
crime, care de care mai înspăimântătoare, mai grozave, mai neruşinate”. În știre, un tânăr și-a
omorât tatăl, pentru că acesta nu-l lăsa să se căsătorească cu o femeie de care se îndrăgostise. Cel
de-al doilea articol îl vizează pe tenorul Traian Grozăvescu, un cântăreț de operă care a fost
împușcat în cap de către soția lui. Aceasta credea că el o înșeală, „așa că femeia mânioasă a luat
un revolver şi a împuşcat pe bărbatul său.” Crima a fost atât de însemnată încât s-a regăsit în mai
multe numere din ziar. Spre exemplu, în 6 martie 1927, Realitatea Ilustrată publică o serie de
fotografii cu faimosul cântăreț și cu soția sa. Impactul evenimentului se observă din titlul acordat
de către periodic, și anume Pierderea societăţii: Moartea lui Grozăvescu. Sunt expuse fotografii
cu Traian și Nelly Grozăvescu, înaintea înfăptuirii crimei, dar și cu trupul neînsuflețit al tenorului
aflat pe catafalc.

2
Tal Morse, Covering the dead. Journalism Studies, 2014, p. 2.
 Ziarul adaugă în colțul primei pagini următoarele: „...Traian Grozăvescu…nu era
bărbatul cu simpla menire de a potoli focul unei femeiuşti isterice; el era talentul, în plină
ascendență, talent care aparţinea societăței prin aportul necontestat ce-1 aducea artei, şi prin
moartea lui, datorită unui moment de histerie matrimonială, arta şi societatea omenească sufăr o
perdere greu de înlocuit." Observăm deci glorificarea cântărețului în aceste rânduri. Ziarul
folosește un discurs edificator în privința morții tenorului, realizând totodată un contrast dintre
acesta și soția sa. Avem de-a face deci cu focul unei femei isterice și Traian Grozăvescu, care
este adus în atenția publicului nu doar ca un simplu om, ci o persoană virtuoasă, cu un talent
aparte, ce a lăsat un gol artistic în urma societății perioadei interbelice.

În vara anului 1927 Realitatea Ilustrată abordează evenimentul morții Regelui Ferdinand,
subiect căruia i-a fost dedicat un întreg număr din periodic. Moartea sa a fost foarte bine
documentată, mai ales din punct de vedere vizual, mai puțin despre motivul concret al decesului
său. În paginile ziarului se regăsesc fotografii de la toate cele trei ceremonii de înmormântare. De
la Sinaia, acolo unde s-a desfășurat prima ceremonie s-au publicat două imagini cu regele mort.
 De acolo, trupul său a
fost transportat cu un tren către
București. Regele s-a aflat în capitală pentru două zile, la Palatul Cotroceni pentru a fi vizitat de
către mulțime. În a treia zi, trupul său a fost dus la Curtea de Argeș – locul înmormântării sale
oficiale. Realitatea Ilustrată scrie despre evenimentului tragic, spunând că Regele Ferdinand a
murit relativ tânăr, la 62 de ani. „ Pe figura lui se citeşte par’că îngrijorarea pentru soarta ţării,
gândul său din urmă când a trecut din lumea aceasta.” Pe pagina 8 a ziarului, se relatează faptul
că sute de mii de oameni l-au vizitat pe rege la București. „Nicicând un suveran n-a fost mai jelit,
nicicând sentimentele unei ţări n-au fost mai unitare. Ostaşii pe cari i-a condus în răsboiu, sătenii
pe cari i-a împroprietărit, intelectualii cari au înţeles că România a pierdut un Rege înţelept, cu
toţii au venit în faţa catafalcului să lase să picure lacrima ferbinte de recunoştinţă pentru acela
care şi-a închinat viaţa şi a jertfit toate sentimentele sale personale pe altarul Patriei.” În ziarul
din 25 iunie 1931 apare un larg reportaj despre o crimă de la periferia capitalei. Aceasta a fost
cauzată de un bărbat zidar, care a omorât două femei. „Când treci de biserica Giuleşti, în plină
periferie a Capitalei, dai într-o ulicioară ce se chiamă Vasile Spiroiu şi care se termină într-un
câmp plin de gunoaie. E tocmai prin comuna suburbană Principele Carol. Maşina ridică nouri de
praf din gropile barbare ale acestei uliţe. Ne oprim la No. 22 unde se află o căsuţă dărăpănată, în
mijlocul unei curţi vaste.” În acest loc trăia o bătrână proprietară a casei și încă două femei: Ana
Kis, o spălătoreasă în vârstă de 43 de ani și nepoata sa, Elena Kis, o fată de 17 ani, care lucra la o
legătorie de cărți. Se menționează în reportaj că Ana Kis cunoscuse acum 5 ani un bărbat zidar și
începuse să locuiască în casă cu femeile. Martorii vremii declarau că Maruth, bărbatul zidar
venea adesea beat acasă, lovindu-le pe Ana și Elena. Povestea este mult mai complicată, implicat
fiind și logodnicul Elenei – zidarul era gelos pe relația dintre cei doi. Crima este foarte
descriptivă în reportaj, bărbatul ucigând femeile cu aceeași tehnică. Acestora li s-a astupat gura
cu o batistă, ca să nu poată țipa, lovite fiind cu un ciocan în cap. Din acest motiv, în fotografia de
mai jos, femeia are fața umflată și plină de sânge.

În
iarna

aceluiași an, pilotul căpitan Romeo Popescu a fost implicat într-un accident aviatic mortal.
Acesta este descris de către ziar, ca fiind unul dintre cei mai pricepuți aviatori, pasionat în
doborârea de recorduri în spațiul aerian. Bărbatul a murit în urma unei pene la unul dintre
motoarele avionului. Aeronava în care se afla s-a prăbușit, aterizând în nămeți. Pe pagina ziarului
ne sunt prezentate două fotografii, cu vehiculul implicat în accident, respectiv cu trupul pilotului
aflat sub avion.

Cercetând
cunoscuta revistă Life, am descoperit, în mod surprinzător, relatarea crimei lui Armand
Călinescu. Acesta se îndrepta împreună cu șoferul și garda sa de corp la Palatul Regal. Revista
menționează că o femeie a tras o căruță în fața mașinii care mergea cu viteză. Soferul a oprit
brusc și de nicăieri au apărut alte două mașini cu mai mulți bărbați înarmați, care au tras înspre
vehiculul în care se afla Călinescu. Toți cei trei bărbați au murit, iar două dintre corpuri au fost
trase din mașină, după cum se observă în prima imagine de mai jos. La fața locului crimei s-au
îndreptat mai mulți soldați care i-au executat pe unii dintre asasini. În imaginea din dreapta se

află trupurile acestora însângerate care au fost ținute pe trotuar timp de 24 de ore.
Trupul lui Armand Călinescu a fost împușcat de 5 ori. Timp de o săptămână acesta a fost vizitat
de mii de oameni, urmând să fie dus în locul său natal, Curtea de Argeș.

Într-un alt număr din revista Life apare o fotografie cu trupul unui tânăr așezat în pat, iar
în jur familia care îl privește. Băiatul a avut o altercație cu un adolescent și mâniat fiind de
situație l-a împușcat. Mama adolescentul a fost atât de îndurerată încă s-a răzbunat și l-a ucis pe
criminalul copilului ei.

Ultima fotografie pe care doresc s-o comentez este cea cu o tânără. Numită de revista
Life „Cea mai frumoasă sinucidere”, Evelyn McHale a sărit de pe Empire State Building.
Această fotografie realizată de Robert C. Wiles a fost aleasă ca imagine de copertă pentru unul
dintre numerele din Life. În colțul din dreapta al imaginii se scrie „În partea de jos a Empire State
Building-ului, trupul lui Evelyn McHale se odihnește calm într-un cavou grotesc, corpul ei
căzând a lovit partea de sus a unei mașini ”. Mai exact, aceasta a sărit de la etajul 86 și a aterizat
pe acoperișul unei limuzine parcată pe strada de mai jos. Această tragedie este una dintre cele
mai cunoscută reprezentări ale unei victime surprise și publicate în ziare. Revista scrie:
„Comportamentul ei calm și elegant, picioarele încrucișate la glezne, felul în care metalul
mașinii s-a pliat ca niște foi și i-a încadrat capul și brațele.” Când a murit, aceasta purta perle și
mănuși albe.
 4. Concluzii
În urma acestei cercetări doresc să spun că am descoperit într-adevăr un tipar. Nu orice
moarte era publicată în periodicele vremii. În evenimentele tragice trebuiau a fi implicate
persoane celebre, cu un rol important în societate, persoane normale, dar cu un nivel de crimă
foarte violent/ senzațional sau, cum se observă mai ales în ultimul caz, persoane care sunt
considerate de către societate având un aspect fizic frumos.

Din câte am observat informațiile morții persoanelor celebre nu au fost atât de detaliate
precum au fost ale oamenilor obișnuiți. Dau exemplu cazul morții celor două femei, în care s-a
descris în detaliu felul în care au fost tratate și omorâte. Tot în Realitatea Ilustrată vedem
fotografii cu Regele Ferdinand, însă ziarul nu ne comunică concret de ce a decedat. Din punctul
meu de vedere pare că persoanele cunoscute au parte de mai mult respect, față de ceilalți. Trupul
femeii omorâte cu ciocanul, al pilotului sub avion, al asasinilor lui Armand Călinescu sunt toate
reprezentări vizuale cu o încărcătură puternică, în care aceste persoane sunt fotografiate în niște
posturi vulnerabile, fără vreun filtru și fără a fi reglementate în vreun fel. În această categorie
intră și trupul femeii care s-a sinucis. Singura diferență este că trupul său este cumva demonizat,
parcă nu moartea s-a reprezintă subiectul principal din știre, ci faptul că era frumoasă. În capătul
celălalt îi avem pe Tenorul Traian Grozăvescu, Regele Ferdinand, Armand Călinescu – toți
oameni faimoși, respectați în societatea din perioada interbelică. Aceștia sunt reprezentați vizual
într-un mod estetic, bine organizat, aflându-se pe catafalc, înconjurați de diverse flori și
ornamente funerare.

În final, doresc să spun că reglementările privind etica din spatele fotografiilor sunt
discutabile și în zilele noastre. Firește, s-au luat anumite măsuri în care corpurile persoanelor
decedate, mai ales cele omorâte într-un mod violent și grafic, să nu apară atât de ușor în ziare sau
în orice alt mijloc mass-media. Există această tehnică a blur-ului care încețoșează figurile rănite,
însă fotojurnaliștii în continuare surprind imagini de la evenimente tragice, care sunt transmise
foarte ușor, mai ales online.

În opinia mea existența acestor reguli este inutilă. Nu pentru că nu ar trebui respectate, ci
pentru că acestea nu sunt eficiente, prea puține publicații sau trusturi media le și aplică. Zilele
acestea am privit cu stupoare anumite fotografii cu oamenii implicați în cutremurul din Turcia și
nu îmi pot da seama cum aceste reguli și fotografii tulburătoare pot coexista. Chiar nu cred că
este absolul necesar să vedem fotografii cu oameni al cărui spirit e inexistent. Mi-aș dori
întocmirea unei legi drastice, prin care să nu permită circularea acestor tipuri de fotografii în
mass-media, iar cine consideră că aceste instituții vor doar să informeze publicul, se înșeală
teribil.