Sunteți pe pagina 1din 1

Alterațiile muzicale

Alterațiile sunt, prin definiție, semne convenționale care modifică înălțimea sunetului,
urcând sau coborând nota respectivă. Uitându-ne pe claviatura unui pian – clapele de culoare
neagră sunt întotdeauna note care conțin astfel de alterații.

Alterațiile muzicale sunt: ♯ - diezul


♭ - bemolul
♮ - becarul
Diezul (notat ♯) are rolul de a urca înălțimea notei cu un semiton.
Semitonul este cea mai mică distanță posibilă între două sunete – adică cel mai mic
interval al unei scări sonore.

Bemolul (notat ♭) influențează nota în mod opus față de diez – adică are rolul de a coborî
înălțimea sunetului cu un semiton. Așadar, Si♭ se află la un interval de un semiton în jos față
de Si.

Becarul (notat ♮) nu acționează ca celelalte două semne de alterație, ci le aduce la


normal pe cele anterioare. În consecință, el anulează toate efectele diezilor sau ale bemolilor
și aduce nota la înălțimea ei de bază.
Așadar, alterațiile muzicale sunt semne grafice care acordă noi caracteristici notelor
muzicale existente în partitură și de care trebuie să ții cont neapărat pentru a interpreta piesa
într-o manieră corectă.

S-ar putea să vă placă și