Sunteți pe pagina 1din 2

COLEGIUL ANTRENORILOR

DEPARTAMENTUL ASHIHARA KARATE

Osu,

In atenția presedintilor de club și antrenorilor,

Va readucem la cunoștiință următoarele puncte de discuție avute in ședința din 13 Ianuarie


2023:

1. Până la selecția sportivilor în loturile naționale după performanțe și rezultate, dorim să


avem în vedere sportivii care au posibilitatea să facă această deplasare și rugăm
cluburile ca până în data de 23 ianuarie 2023 să ne comunice pe adresa de mail:
predoiflavius@gmail.com acești sportivi.
2. Colegiul antrenorilor împreună cu colectivul tehnic al loturilor naționale au stabilit un
program pentru pregătirea centralizată a sportivilor, astfel că începând din luna
februarie, sportivii loturilor naționale se vor întruni în Poiana Brașov pentru o perioada de
două zile pentru a se pregăti pentru Campionatul Mondial.

Costurile pregătirii centralizate vor fi suportate de sportiv, 1 zi de cazare cu 3 mese incluse va fi


aproximativ 130 lei. Costul unui sportiv pentru un cantonament de două zile va fi aproximativ
260 lei pentru 2 nopți de cazare si 6 mese. În cazul în care sportivii nu vor fi prezenții la aceste
întruniri, nu vor fi afectați pentru selecția la lot.
În tabelul de mai jos, rândurile cu galben reprezintă perioada de desfășurare a pregătirilor
centralizate ale loturilor naționale.

Denumire acțiune Perioada Localitate

1. Pregatire Centralizată 17-19 Februarie Poiana Brasov

2. Pregatire Centralizată 17-19 Martie Poiana Brașov

3. CAMPIONATUL NATIONAL, 31 Martie - 2 Aprilie Brașov


PROBELE KATA & KUMITE
COPII, CADETI, JUNIORI,
SENIORI SI VETERANI
4. Pregătire Centralizată 19-23 Aprilie Poiana Brașov

5. ASHIHARA KARATE 6-7 Mai Izvorani


ROMANIAN OPEN-AKRO

6. Pregătire Centralizată 26-28 Mai Poiana Brașov

7. CUPA ASHIHARA 25 Iunie Constanța


KARATE OVIDIU

8. PREGATIRE SI 28 August - 4 Constanța


PERFECTIONARE Septembrie

ANTRENORI,
ARBITRII/EXAMEN GRAD

9. CUPA GETHIKA 2 Septembrie Constanța

10. Pregătire Centralizată 9-15 Septembrie Poiana Brașov

11 INTERNATIONAL OPEN 28 Septembrie-01 Brașov


ASHIHARA KARATE- Octombrie
IOAK

12 Pregătire Centralizată 11-15 Octombrie Poiana Brașov

13 CAMPIONATUL 1-6 Noiembrie Matsuyama


MONDIAL ASHIHARA Japonia
KARATE

Prima acțiune centralizată este programată pentru 17-19 Februarie 2023.


Va rugam pana luni, 23 Ianuarie sa ne comunicați sportivii care doresc sa ia parte la
aceasta acțiune pentru a rezerva locurile in Poiana Brasov.

Va mulțumesc, Presedinte Colegiul Antrenorilor,


Osu! Predoi Flavius

S-ar putea să vă placă și