Clasificarea antibioticelor

Revoluția antibioticelor pentru specia umană a debutat în 1928, cȃnd Alexander Fleming a
descoperit în mod accidental Penicilina. Acesta, împreună cu biochimistul Ernest Chain şi
medicul Howard Florey, au izolat Penicilina şi au utilizat-o cu succes în tratamentul soldaților
americani în al 2-lea război mondial.
Pentru această descoperire, cei 3 au primit în 1945 Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină
 Definiție:
Termenul antibiotic provine din limba greacă: “anti”- împotriva, şi “bios”- viață, descriind
substanțe capabile să distrugă bacteriile, să împiedice multiplicarea acestora, şi să stimuleze
imunitatea naturala a organismului pentru a lupta împotriva infecțiilor.
Mecanisme de acțiune:
Antibioticele sunt:
- Bacteriostatice – opresc multiplicarea bacteriilor
- Bactericide – distrug bacteriile în mod direct
- Bacteriolitic – liza membranei bacteriene, care produce moartea bacteriei.
 Mecanismele farmacologice de acțiune a antibioticelor:
1. Distrugerea peretelui celular al bacteriei
2. Blocarea sintezei peretelui celular, pentru a împiedica bacteria să se reproducă
3. Distrugerea ADN-ului bacterian
4. Inhibarea proceselor cu ajutorul cărora bacteriile transformă glucoza în sursă de energie (fără
energie bacteria nu poate trăi)
 Clasificare:
I. Betalactamine
A. Peniciline – penicilina G, meticilina, azlocilina, nafcilina, oxacilina, amoxicilina, oxacilina
B. Peniciline + Inhibitori de betalactamază – amoxicilina+clavulanat, ticarcilina+clavulanat
C. Cefalosporine
-de generația 1- cefalexina, cefazolina
- de generația a 2-a – cefaclor, cefuroxim
- de generația a 3-a – cefotaxima, cefoperazona, ceftriaxone
- De generația a 4-a - cefepim
 D. Carbapeneme – imipenem, meropenem
E. Monobactami – ampicilina-sulbactam, piperacilina-tazobactam, cefoperazona-sulbactam
II. Macrolide – eritromicina, claritromicina, azitromicina, clindamicina
III. Aminoglicozide – streptomicina, kanamicina, gentamicina, amikacina, tobramicina
IV. Glicopeptide – vancomicina
V. Fluorchinolone – ciprofloxacina, levofloxacina, acid nalidixic, norfloxacina
 VI. Cicline – tetraciclina, doxiciclina
VII. Fenicoli – cloramfenicol, tiamfenicol
VIII. Sulfamide – sulfasalazina, trimethoprim-sulfametoxazol
IX. Rifampicine – rifampicina, rifabutina, rifaximina
X. Azoli – metronidazol, albendazol
XI. Oxazolidinone – linezolid
XII. Polipeptide ciclice – bacitracina, polimixinele (A, B, E)
XIII. Nitrofurani- nitrofurantoin, furazolidon
 XIV. Alte antibacteriene – etionamida, izoniazida, etambutol, pirazinamida, fosfomicina,
cicloserina
XV. Antifungice – amfotericina B, ketoconazol, fluconazol, nistatina
XVI. Antivirale – acyclovir, gancyclovir, amantadina, lamivudina, ribavirina, interferon alfa
XVII. Antiretrovirale (anti HIV) – lamivudina, zidovudina, tenofovir, abacavir, stavudina,
nevirapina, efavirenz, saquinavir, ritonavir.
 XVIII. Antiprotozoare – chinina, chinidina, pirimetamina, dapsona, atovaquona, pentamidina,
clorochina

Antibiograma – cunoaşterea sensibilității la antibiotic a germenilor este esențială pentru alegerea

antibioticului. De aceea, este necesară identificarea exactă a germenului şi determinarea
sensibilității acestuia la anumite antibiotice (antibiograma).
 Antibiograma nu este întotdeauna realizabilă în practică, iar uneori nici nu este necesară (de
exemplu, atunci cȃnd este dovedită o infecție cu germeni ai căror sensibilitate la antibiotic este
cunoscută demult) – streptococi beta-hemolitici, pneumococi, spirochete
Este însă obligatorie în cazul germenilor ai căror sensibilitate variază mult în funcție de tulpină
(stafilococi, enterococi, bacili Gram-negativi), la fel şi în cazul infecțiilor severe cu germeni rari
dar foarte periculoşi (Pseudomonas, Clostridium, Acynetobacter).