ANTIINFECȚIOASE DE UZ SISTEMIC

ANTIBIOTICE, ANTIVIRALE, ANTIPRARAZITARE,

ANTIFUNGICE

Antibioticele (cunoscute și ca antibacteriene, greacă ἀντί- contra, βίος -

viață) alcătuiesc o clasă de medicamente, produse de microorganisme sau
obținute pe cale sintetică sau semisintetică, fiind cele mai importante
substanțe medicamentoase implicate în tratamentul și în profilaxia
infecțiilor bacteriene de diverse tipuri.
Din punct de vedere istoric, termenul de antibiotic face referire doar la agenții
antibacterieni secretați de către microorganisme, cu scopul de a afecta alte
microorganisme și de a oferi protecția față de acestea, și a fost utilizat pentru prima
dată în anul 1942. În prezent, definiția s-a extins și la acele substanțe
medicamentoase antimicrobiene de origine sintetică, denumite chimioterapice
antimicrobiene, precum sunt chinolonele, sulfamidele și nitrofuranii.
Primul antibiotic natural, penicilina, a fost descoperit de către Alexander Fleming, iar
această descoperire a permis o dezvoltare impresionantă în ceea ce privește
tratamentul infecțiilor bacteriene.
Au fost descoperite și sintetizate foarte multe molecule noi de antibiotice de-a lungul
ultimului secol, însă în ziua de astăzi eficacitatea antibioterapiei se află sub semnul
întrebării datorită unor probleme legate de utilizarea acestora, precum este bine-
cunoscuta rezistența la antibiotice.
Scopul antibioterapiei și implicit succesul terapeutic este reprezentat de eliminarea
completă a microorganismului patogen din organism. Pentru realizarea acestui fapt,
este necesară alegerea unei posologii care asigură o concentrație necesară de
antibiotic în focarul infecțios, superioară concentrației minime la care creșterea
microorganismului este inhibată. De asemenea, este neapărată alegerea unei căi de
administrare pentru un antibiotic, având în vedere starea fiecărui pacient în parte.
Fenomenul automedicației este în prezent o problemă gravă în sistemul de sănătate
publică, întrucât o alegere neadecvată a unui antibiotic și un ritm de administrare
necorespunzător poate avea ca urmare generarea unor tulpini bacteriene rezistente.

1 | FARMACOLOGIE GENERALĂ. Suport de curs pentru asistenții medicali generaliști din învățământul preuniversitar postliceal sanitar
Antibioticele nu sunt eficiente asupra virusurilor, astfel că virozele sunt tratabile doar
cu medicamente antivirale.
Antibioticele sunt obținute la nivel industrial fie prin intermediul microorganismelor
(adesea modificate pentru a crește randamentul de producție), fie prin sinteză chimică.
Necesitatea obținerii unor noi antibiotice mai bune a dus la cercetări suplimentare,
iar un exemplu de alternativă la terapia cu antibiotice este utilizarea virusurilor
capabile să distrugă bacteriile, acestea fiind denumite bacteriofagi.
Deoarece unele specii patogene au dezvoltat rezistență, pentru identificarea corectă
și tratarea infecțiilor este necesară realizarea unei antibiograme, o metodă care indică
sensibilitatea speciilor față de un anumit antibiotic.

Clasificarea antibioticelor
I. BETACLATAMIDE d) Peniciline cu spectru extins (anti-
a) Peniciline – peniciline naturale Pseudomonas, numite și Peniciline de
(numite și generația întâi) generația a patra).
 Penicilina G (benzilpenicilina) Sunt împărțite în două subfamilii:
 Benzatin penicilina G CARBOXIPENICILINE
 Procain penicilina G  Carbenicilina
 Penicilina V  Carbenicilina indanil-carindacilină
 Ticarcilină
b) Peniciline rezistente la penicilinaze
stafilococice (numite și de generația a II- UREIDOPENICILINE
a):  Azlocilină
 Oxacilină  Nezlocilină
 Cloxacilină  Piperacilină
 Dicloxacilină
 Metilcilină Asocieri de Peniciline cu inhibatori de
 Nafcilină β-lactamaze:
 Amoxicilină + Acid clavulanic
c) Peniciline cu spectru larg
(Coamoxiclav)
(aminopenicilinele, numite și de  Ampicilină + Sulbactam
generația a treia):  Ticarcilină + Acid clavulanic
 Ampicilină  Piperaciclină + Tazobactam
 Amoxicilină

CAPITOLUL 2. Farmacoterapie | 2
 Cefalosporine de generația a IV-a:
e) Cefalosporine Parenterale:
Cefalosporine de generația I: Cefepim Cefpirom
Parenterale: Orale: Carbepeneme (Tienamicine):
Cefalotin Cefalexin  Imipenem + Cilastatin
Cefazolin Cefradin  Meropenem
Cefradin Cefradroxil Monobactame:
Cefapirin  Aztreonam
Cefalosporine de generația a II-a sunt
două subgrupe: II. AMINOGLICOZIDE
 Cefalosporine propriu-zise (subgrupul Streptomicină Kanamicină
cefuroximei): Amikacină Gentamicină
Parenterale: Orale: Tobramicină Sisomicină
Cefuroxin Cefaclor Netilmicină Spectinomicină
Cefamandol Cefuroxim axetil Neomicină Paromomicină
Cefaranid Cefprozil Isepamicină
Cefonicid Cefatrizin
Foracarbef (carbacefem) III.POLIPEPTIDE CICLICE
 Cefamicine (subgrup asemănător cu Sunt 2 subgrupe specializate exclusive:
cefalosporinele): a) active numai pe bacilli gram- aerobi:
Parenterale: Colistină Polimixina B
Cefoxitin Cefotetan Cefmetazol b) active numai pe bacterii gram-pozitive:
Cefalosporinele de generația a III-a Bacitracină Tirotricină
sunt două subgrupe:
 cefalosporine 3 foarte active pe IV. MACROLIDE
bacilli gram-negativi nepiocianici: Orale:
Parenterale: Orale:  Eritromicină: bază, capsule orale,
Ceftriaxon Ceftibuten săruri (stearat), tablete, esteri (estolat,
Cefotaxim; Cefpodoxim proxetil etilsuccinat = proprionil laurelsulfat)
Ceftizoxim Cefixim  Spiramicină
Moxalactam (Latamoxff)  Josamicină
 cefalosporine 3 active pe Pseudomonas: Parenterale:
Parenterale:  Eritromicină
Cefoperazon Ceftazidim  Săruri (Lactobionat, Gluceptat)
V. AZALIDE (macrolide de sinteză)
Sunt foarte înrudite cu eritromicina.
 Azitromicină
CAPITOLUL 2. Farmacoterapie | 3
 Roxitromicină  Pefloxacin
 Claritromicină  Lomefloxacin
 Diritromicină  Levofloxacin
 Sparfloxacin
VI. LINCOSAMIDE  Gryafloxacin
 Trovafloxacin
 Lincomicină
 Clindamicină XIII. SULFAMIDE ȘI ASOCIERI
CU ANTIFOLATI
VII. SINERGISTINE  Sulfizoxazol
 Pristamicină  Sulfadiazină
 Quinupristin + Dalfopristin.  Sulfametoxidiazină
 Sulfametoxazol + Trimetoprim
VIII. GLICOPEPTIDE (Cotrimoxazol)
 Vancomicină XIV. FOSFOMICIN
 Teicoplanină Este unicul antibiotic dintr-o familie
neînrudită cu altele, bactericid.
IX. TETRACICLINE  Fosfomicin (parenteral)
 Tetraciclină  Fosfomicin trometamin (per os)
 Oxitetraciclină
XV. NITROIMIDAZOLI
 Rolitetraciclină
 Metronidazol
 Doxiciclină
 Ornidazol
 Minociclină  Tinidazol

X. CLORAMFENICOLI XVI. NITROFURANI

 Cloramfenicol  Nitrofurantoin
 Cloramfenicol hemisuccinat  Furazolidon (pentru diaree acută)
 Tiamfenicol XVII. ACID FUSIDIC
Singurul antibiotic cu structura
XI. RIFAMPICINE steroidiană.
 Rifampicină
 Rifabutin XVIII. MUPIROCIN
(acid pseudomonic)

XII. FLUOROCHINOLONE
 Norfloxacin
 Ofloxacin
 Ciprofloxacin

CAPITOLUL 2. Farmacoterapie | 4
Chimioterapice antibacteriene β-lactamice
PENICILINE
Clasificare:
 Peniciline naturale: Benzilpenicilină (Penicilina G), Procainpenicilină, Benzatinpenicilină
(Moldamin), Fenoximetilpenicilină (Penicilina V).
 Peniciline de semisinteză:
 Peniciline cu spectru îngust (antistafilococice): Oxacilină, Meticilină, Nafcilină.
 Peniciline cu spectru larg:
 aminopeniciline: Ampicilină, Amoxicilină;
 carboxipeniciline: Carbenicilină, Ticarcilină.
 Ureidopeniciline: Azlocilină, Mezlocilină, Piperacilină.
 Amidinopeniciline: Pivmecilinam, Furazlocilină.

Penicilinele naturale Spectru: coci Gram pozitiv (streptococi inclusiv Streptococcus β-hemolitic de
grup A, pneumococi, enterococi) și negativ (Neisseria meningitidis, Neisseria gonorrhoeae), bacili
Gram pozitiv (Listeria monocytogenes, Corynebacterium), bacili G(-): bacteroizii (fără Bacteroides
fragilis), spirochetele (Treponema pallidum, Leptospire), actinobacteriile (Actinomyces).

 Benzilpenicilina (Penicilina G) este un antibiotic din clasa penicilinelor utilizat în

tratamentul unor infecții bacteriene. Medicament de elecție pentru tratamentul pneumoniilor
cauzate de pneumococ și infecțiilor cu streptococ β-hemolitic. Alte indicații: infecții cu
clostridium (tetanos), leptospiroză, infecții cu anaerobi, gonoree, otite, sinuzite.

 Procain benzilpenicilina (Penicilina G procainică) este un antibiotic din clasa

penicilinelor, derivat de la benzilpenicilină, utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene.
Printre acestea se numără: sifilisul, antraxul, infecțiile oro-faringiene, pneumonia, difteria și
celulita. Indicată în tratamentul infecțiilor necomplicate. (preparatul Efitard asociază
procain-penicilina și Benzilpenicilina).

 Benzatinpenicilina (Penicilina G benzatinică, Moldamin) este un antibiotic din clasa

penicilinelor, derivat de la benzilpenicilină, utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene.
Printre acestea se numără: sifilisul, faringita streptococică, difteria, erizipelul și framboesia.
Indicată în reumatismul articular acut (pentru tratamentul profilactic).

 Fenoximetilpenicilina (Penicilina V, Ospen)

este un antibiotic din clasa penicilinelor utilizat în
tratamentul unor infecții bacteriene. Printre acestea se

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 5

 numără: faringita streptococică, otita, celulita și alte infecțiile cutanate și infecțiile
respiratorii.

Penicilinele de semisinteză
Oxacilină este un antibiotic betalactamic din clasa penicilinelor, care se comercializează sub formă
de sare sodică. Oxacilina este o beta-lactamă rezistentă la enzime numite penicilinaze. Se absoarbe
în proporție mică în prezența alimentelor.

 Meticilină este un antibiotic din clasa penicilinelor. Era utilizat în tratamentul unor infecții
bacteriene, dar a fost retras din terapie. Prezintă totuși importanță crescută deoarece este
considerat a fi standardul pentru rezistența la beta-lactamine a stafilococului auriu.

 Nafcilină este un antibiotic din clasa penicilinelor din grupul M, cu spectru îngust,
rezistent la beta-lactamaze, fiind utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Printre
acestea se numără infecții produse de bacterii Gram-pozitive, în special cele produse de
stafilococi rezistenți la alte peniciline.

Spectru: au efect bactericid pe stafilococi (inclusiv pe cei producători de β-lactamaze), unii

streptococi (nu sunt active pe enterococi). Sunt administrate atât pe cale orală, cât și parenteral.

Peniciline de semisinteză cu spectru larg

Aminopeniciline: Spectru antibacterian: au spectru antibacterian larg și, în plus față de
penicilinele naturale, au efect bactericid pe bacili Gram negativ (H. influenzae, E. coli, Proteus,
Salmonella, Shigella, H. pylori etc.). Sunt administrate atât pe cale orală, cât și parenteral.

 Ampicilină este un antibiotic din categoria penicilinelor cu spectru

larg, fiind indicată în diferite infecții bacteriene localizate la nivel
respirator și infecții otorinolaringologice, infecții la nivelul aparatelor
digestiv și urogenital. Se administrează oral, prin injecție sau
intravenos. Se absoarbe în proporție mică în prezența alimentelor.

 Amoxicilina este un antibiotic din clasa beta-

lactamelor, aparținând grupului penicilinelor de semi-sinteză cu
spectru "lărgit". Are efect bactericid, acționând la nivelul
peretelui celulei bacteriene prin inhibarea biosintezei
substanțelor din structura peretelui. Absorbția Amoxicilinei
nu este influențată de prezența alimentelor.

Carboxipeniciline
Spectru au efect bactericid mai slab pe coci Gram pozitiv, dar sunt mai active pe celelalte
bacterii Gram pozitiv și negativ, inclusiv pe Pseudomonas aeruginosa.

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 6

 Carbenicilină este un antibiotic din clasa penicilinelor, subclasa carboxipeniciline, fiind
utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Printre acestea se numără infecțiile produse de
bacterii Gram-negative, inclusiv cele cu Pseudomonas aeruginosa. Se administrează numai pe
cale injectabilă i.m. sau i.v.

 Ticarcilină este un antibiotic din clasa penicilinelor, subclasa carboxipeniciline, fiind

utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Printre acestea se numără infecțiile produse
de bacterii Gram-negative, inclusiv cele cu Pseudomonas aeruginosa.

Ureidopeniciline

 Azlocilină este un antibiotic din clasa penicilinelor, subclasa ureidopeniciline, care a fost utilizat
în tratamentul unor infecții bacteriene. Era utilizată pentru infecții complicate produse de bacterii
Gram-negative, inclusiv cele cu Pseudomonas aeruginosa. Prezintă un profil similar cu Piperacilina
și Mezlocilina.

 Mezlocilină este un antibiotic din clasa penicilinelor, subclasa ureidopeniciline, care a fost
utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Era utilizată pentru infecții complicate produse
de bacterii Gram-negative, inclusiv cele cu Pseudomonas aeruginosa. Prezintă un profil similar cu
Piperacilina și Azlocilina.

 Piperacilină aparţine unui grup de medicamente numit antibiotice cu spectru larg

(peniciline), care pot distruge multe tipuri de bacterii. Tazobactamul împiedică faptul ca
unele bacterii să fie rezistente la efectele piperacilinei. Astfel, atunci când piperacilina şi
tazobactamul sunt administrate împreună, sunt distruse mai multe tipuri de bacterii.

Spectru: au efect bactericid mai slab pe coci Gram pozitiv, dar sunt mai active pe celelalte
bacterii Gram pozitiv și negativ, inclusiv pe Pseudomonas aeruginosa și pe Klebsiella pneumoniae.
Ureidopenicilinele și carboxipenicilinele sunt numite și peniciline anti-pseudomonas și sunt de
elecție pentru infecții nosocomiale, inclusiv cu Pseudomonas.
Reacții adverse la peniciline:
‗ La toate penicilinele pot să apară reacții alergice (erupții cutanate, urticarie, angioedem,
nefrită interstițială, șoc anafilactic).
‗ Efecte adverse locale: durere la locul injectării, indurație, tromboflebită.
‗ Peniciline naturale: neurotoxicitate (la doze mari administrate intrarahidian), reacție
Herxheimer (= șoc endotoxinic, în administrarea de doze mari la începutul tratamentului
împotriva sifilisului), tulburări electrolitice (în cazul în care se administrează doze mari de
Penicilină G sodică sau potasică).
‗ Tulburări gastro-intestinale: greață, diaree, pseudocolita ulcero-membranoasă.
Inhibitori de β-lactaminelor
Substanțe care inhibă enzimele secretate de bacterii pentru a inactiva antibioticul.

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 7

 Acid clavulanic este un inhibitor de beta-lactamază de tip beta-lactamă. Deși nu prezintă
activitate antibiotică intrinsecă, este utilizat în combinație cu unele peniciline pentru a
împiedica fenomenul de rezistență la antibiotice al bacteriilor secretoare de beta-lactamaze.

 Sulbactam este un inhibitor de beta-lactamază de tip beta-lactamă. Deși nu prezintă

activitate antibiotică intrinsecă, este utilizat în combinație cu unele peniciline pentru a
împiedica fenomenul de rezistență la antibiotice al bacteriilor secretoare de beta-lactamaze.

 Tazobactam este un inhibitor de beta-lactamază de tip beta-lactamă. Deși nu prezintă

activitate antibiotică intrinsecă, este utilizat în combinație cu unele peniciline pentru a
împiedica fenomenul de rezistență la antibiotice al bacteriilor secretoare de beta-lactamaze.

Combinații:
‗ Acid clavulanic + Amoxicilină = Augmentin, Enhancin, Amoksiklav
‗ Acid clavulanic + Ticarcilină = Timentin
‗ Sulbactam + Ampicilinaă= Unasyn®
‗ Piperacilină + Tazobactam = Zosyn
CEFALOSPORINE
Reacții adverse:
- Reacțiile alergice încrucișate cu penicilinele,
- Nefrotoxicitate,
- Hepatotoxicitate – cresc transaminazele,
- Tulburări digestive,
- Convulsii, la doze mari, mai ales la copii și sugari.

GENERAȚIA I
ORALE

 Cefaloglicină (Cefaloglicină INN, Kafocin). Acțiune nefrotoxică

 Cefalexină (Ospexin, Keflex, Cefalexină ATB) este un antibiotic

din clasa cefalosporinelor de primă generație. Este utilizat în
tratamentul unor infecții bacteriene, precum: infecții
respiratorii, infecții ORL, infecții ale pielii și infecții de tract urinar,
produse de bacterii sensibile.

 Cefadroxil (Ceforan, Cexyl, Cefadroxil terapia) este un antibiotic din

clasa cefalosporinelor de primă generație, fiind utilizat în
tratamentul unor infecții bacteriene. Este utilizată în tratamentul
infecțiilor de tract urinar, infecțiilor de tract respirator, infecțiilor
ORL și infecțiilor cutanate. Calea de administrare
disponibilă este orală. Nu se asociază cu

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 8

aminoglicozide, polimixine sau diuretice de ansă, putând provoca nefrotoxicitate. Efect
antagonist la asociere cu tetracicline, eritromicină, sulfonamide, cloramfenicol.

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 9

PARENTERALE

 Cefalotină (Cefalotină, Keflin) este un antibiotic din clasa

cefalosporinelor de primă generație. Este utilizată sub
formă de sare de sodiu în prevenirea și în
tratamentul unor infecții bacteriene. Prezintă un spectru
de activitate similar cu cefazolina și cefalexina.
Bactericid pe stafilococi, streptococi, pneumococi, H.
influenzae, N. gonorrhoeae, Klebsiella, E. coli.

 Cefapirină (Cefaloject) este un antibiotic din clasa cefalosporinelor de primă generație. Este
utilizată sub formă de sare de sodiu în prevenirea și în tratamentul unor infecții bacteriene.
Există și formulări de uz veterinar.

 Cefaloridină (Ceporan) este un antibiotic din clasa cefalosporinelor de primă generație. A

fost utilizată în tratamentul unor infecții bacteriene. Este un derivat de cefalotină sub formă
de zwitterion. A fost introdusă împreună cu cefalotina în anul 1962. Astăzi mai este utilizată
doar în medicina veterinară. Nefrotoxicitate.

 Cefacetril (Cristacef) este un antibiotic cefalosporină de primă generație cu spectru larg,

eficient în infecțiile bacteriene gram pozitive și gram-negative. Este un antibiotic
bacteriostatic.

 Cefazedonă (Refosporin, Serzone, Dutonin, Nefadar) este un antidepresiv atipic care a fost
comercializat pentru prima dată de Bristol-Myers Squibb în 1994, dar de atunci a fost
întrerupt în mare parte. Rezistenți la: Enterobacter, Proteus, Serratia, Pseudomonas.

GENERAȚIA II – MODERAT STABILE LA BETA-LACTAMAZĂ

Spectru: tulpini microbiene ce au dobândit rezistență la Generația I și în plus Serratia marcescens,
Enterobacter, Haemophilus influenzae.

Indicații: infecții cu germeni sensibili, cu diverse localizări, în monoterapie sau în asociere cu

fluorochinolone sau aminoglicozide.

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 10

ORALE

 Cefaclor (Ceclor, Vercef, Cefaclor) este un medicament din clasa

antibioticelor beta lactamice. Mai activ decât Cefalexina pe
Haemophilus influenzae (cea mai activă de uz oral) și
Streptococcus pneumoniae. De elecție în pneumonii respiratorii
și otită medie cu Haemophilus influenzae.

 Cefprozil (Cefzil) este un antibiotic din clasa

cefalosporinelor de generația a doua, fiind utilizat în tratamentul unor infecții
bacteriene. Molecula a fost patentată în anul 1983 și aprobată pentru uz
medical în anul 1992. Doză unică sau două prize.

PARENTERALE

 Cefamandol (Mandol, Mandolsan, Mandokef) este un antibiotic

semisintetic cu spectru larg, din clasa cefalosporinelor.
El are o acțiune bactericidă datorită inhibiției sintezei
peretelui celular. Este un medicament care se
administrează cu prudență fiind administrat numai în
spital sub o strictă monitorizare a pacientului.. Spectru
crescut față de Cefalotină: streptococ, stafilococ, Proteus, Haemophilus influenzae. Indicații:
infecții grave respiratorii, ale tractului urinar, septicemii, infecții ale pielii, oaselor, articulațiilor
sau profilactic operator. Reacții de tip disulfiram cu hipoprotrombinemie.

 Cefonicid (Monocid) este un antibiotic din clasa

cefalosporinelor de generația a doua, fiind utilizat în
tratamentul unor infecții bacteriene. Calea de administrare
este injectabilă. Reacții adverse de tip Disulfiram.

 Cefuzonam. Infecții ale căilor biliare, se elimină pe cale

biliară.

 Cefuroximă (Zinnat, Zinacef, Axetine, Axycef) este un

antibiotic din grupa cefalosporinelor de a II -a generație
rezistentă la majoritatea beta-lactamazelor cu efect asupra
unui spectru larg de germeni grampozitivi și
gramnegativi. Promedicament (prodrug) de tip ester inactiv hidrolizat de către
esterazele plasmatice / intestinale la antibiotic activ.

GENERAȚIA III
 Cefiximă (Eficef) este un antibiotic din clasa
cefalosporinelor de generația a treia, utilizat în
tratamentul unor infecții bacteriene. Este utilizată

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 11

 în tratamentul otitei medii acute, infecțiilor de tract urinar, pneumoniei, faringitei
streptococice, gonoreei și bolii Lyme. Calea de administrare disponibilă este orală. Indicații:
infecții respiratorii, ORL, bronșite. Reacții adverse: gastro-intestinale, SNC, hipersensibilitate.

 Ceftibuten (Cedax) este un antibiotic din clasa cefalosporinelor de generația a treia, utilizat
în tratamentul unor infecții bacteriene. Printre acestea se numără: infecții ale căilor
respiratorii superioare și inferioare. Calea de administrare disponibilă este cea orală.

 Cefcapen este un antibiotic cefalosporină de generația a treia. A fost brevetat în 1985 și

aprobat pentru uz medical în 1997.

 Cefodizima (Timecef) este un antibiotic Cefalosporin de generația a 3-a cu activitate cu

spectru larg împotriva bacteriilor aerobice gram pozitive și gram negative. Clinic, s-a
dovedit a fi eficient împotriva infecțiilor tractului respirator superior și inferior, infecțiilor
tractului urinar și gonoree.

 Cefpiramida (Sepatren) este un antibiotic din clasa cefalsporinelor de generația a treia,

utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Are spectru larg de activitate și este activ și
asupra Pseudomonas aeruginosa.

 Ceftriaxona (Rocephin, Cefort, Novosef) este un antibiotic din

clasa cefalosporinelor de generația a treia, utilizat în
tratamentul unor infecții bacteriene. Este utilizată în
principal în tratamentul meningitei bacteriene, pneumoniei
și gonoreei necomplicate. Căile de administrare disponibile
sunt intramusculară și intravenoasă. Indicații: septicemii, meningite, boala Lyme, infecții
abdominale, ale oaselor, țesturilor moi, tegumentelor, ORL, genitale. Reacții adverse:
intestinale, hematologice, cutanate, locale – flebite, risc mărit de litiază biliară.

 Cefotaximă (Cefotax, Sefotak) este un antibiotic din clasa

cefalosporinelor de generația a treia, utilizat în
tratamentul unor infecții bacteriene. Este utilizată în
tratamentul artritei infecțioase, infecțiilor de tract
urinar, pneumoniei, meningitei bacteriene, gonoreei și
bolii Lyme. Indicații: infecții respiratorii, genito-urinare, ale țesuturilor moi, oaselor,
septicemii, profilaxia infecțiilor chirurgicale. Nefrotoxicitatea este accentuată la asociere cu
Aminoglicozide, Colimicină, Vancomicină.

 Cefmenoximă (Tacef) este un antibiotic cefalosporină de a treia generație. Analog cu

Cefotaxim. Reacții adverse: de tip disulfiram și hipoprotrombinemie.

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 12

 Ceftizoxima (Cefizox) este un antibiotic din clasa cefalosporinelor de generația a treia,
utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Calea de administrare este parenterală.
Foarte activă pe Enterobacteriaceae, procente mari în LCR.

 Ceftazidima (Ceftamil, Fortum) este un antibiotic din clasa cefalosporinelor de generația a

treia, utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Foarte activă pe Pseudomonas aeruginosa.

 Cefsulodină (Monaspor) este un antibiotic cefalosporină de a treia generație care este activ
împotriva Pseudomonas aeruginosa și a fost descoperit de compania farmaceutică Takeda
în 1977. TAP Pharmaceuticals a avut o nouă cerere de medicamente în dosar cu FDA pentru
cefsulodină sub numele de marcă Cefonomil din 1985. Activitate crescută pe Pseudomonas
aeruginosa.

 Cefpodoximă (Vantin, Forexo, Precef, Orelox) este un antibiotic din clasa cefalosporinelor de
generația a treia, utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Este utilizat în tratamentul
infecțiilor de tract respirator, otitelor, infecțiilor cutanate și infecțiilor de tract urinar. Calea
de administrare disponibilă este orală. Spectru larg.

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 13

GENERAȚIA A IV-A
Administrare exclusiv parenterală. Indicate în infecții severe, nosocomiale.
 Cefepima (Sivulan) este un antibiotic din clasa cefalosporinelor de
generația a patra, utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Printre
acestea se numără: pneumonii, infecții ale tractului urinar complicate
și infecții intra-abdominale complicate. Căile de
administrare disponibile sunt intravenoasă și
intramusculară.

 Cefpiroma este un antibiotic din clasa cefalosporinelor de

generația a patra, utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Prezintă un spectru larg de
activitate, fiind activă atât pe bacterii Gram-negative, inclusiv Pseudomonas aeruginosa, cât
și pe bacterii Gram-pozitive.

AMINOGLICOZIDE
Spectru: bacterii G-: Enterobacter, Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella, Shigella,
Serratia.

Efectul bactericid este potențat de asocieri cu β-lactamine și glicopeptide.

Reacții adverse: ototoxicitate (hipoacuzie-surditate), nefrotoxicitate, reacții alergice, bloc

neuromuscular.

 Streptomicină (Strevital) este un antibiotic cu acțiune bactericidă din clasa

aminoglicozidelor care acționează asupra bateriilor Gram-negative, fiind utilizat în
tratamentul unor infecții bacteriene. Printre acestea se numără tuberculoza, tularemia,
ciuma, bruceloza și endocardita enterococică. Antibiotic antituberculos indicat în TBC
multirezistent, la pacienții cu intoleranță la regimul terapeutic standard, bolnavi SIDA sau
în endocardite, meningite, septicemii cu bacili G- sensibili.

 Neomicină (Baneocin, Nidoflor, Fluocinolon N, Antibioptal) este un antibiotic cu acțiune

bactericidă din clasa aminoglicozidelor, fiind utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene.
Printre acestea se numără: infecții oftalmice superficiale, cauzate de bacterii sensibile, otite
externe și infecții bacteriene la nivelul leziunilor cutanate. Spectru microbian analog
streptomicinei dar cu toxicitate sistemică ridicată. Se administrează oral doar în infecții
intestinale când mucoasa este nelezată (pentru a evita absorbția), iar topic în asocieri
sinergice în infecții dermatologice, oculare, otice.

 Gentamicină (Gentamicin Krka, Garasone, Fluocinolon G, Triderm, Diprogenta) este un

medicament antibiotic din clasa aminoglicozidelor, utilizat în tratamentul unor infecții
bacteriene. Printre acestea se numără infecțiile osoase,
endocarditele, boala inflamatorie pelviană,

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 14

 meningitele, pneumonia, infecțiile de tract urinar și septicemia. Parenteral: infecții
complicate sau severe. Topic: arsuri infectate, infecții osoase, oculare.

 Kanamicină (Kanamicină Sulfat) este un antibiotic cu acțiune bactericidă din clasa

aminoglicozidelor, fiind utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Printre acestea se
numără infecții produse de E. coli, Proteus sp., Klebsiella pneumoniae și Acinetobacter
baumannii. Nefrotoxicitate ridicată – utilizată topic.

 Tobramicină (Tobradex, Dexatobrom, Tobrom) este un antibiotic din clasa aminoglicozidelor,

derivat de kanamicină, fiind utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Căile de
administrare disponibile sunt intravenoasă, intramusculară, inhalatorie și oftalmică. Cel mai
bine tolerat. Septicemii cu G-, infecții oculare cu G-, inhalator în infecții pulmonare cronice
cu Pseudomonas aeruginosa la pacienții cu fibroză chistică.

 Azitromicină (Sumamed, Azitrox, Azibiot, Azatril) este un antibiotic din clasa macrolidelor, fiind
utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene. Printre acestea se numără: otite, pneumonie și
infecții la nivel gastrointestinal. Căile de administrare disponibile sunt orală, intravenoasă și
oftalmică. Priză unică/zi x 3 zile.

 Amikacină (Amikozit, Biodacyna) este un antibiotic cu acțiune bactericidă din clasa

aminoglicozidelor, derivat de kanamicină, fiind utilizat în tratamentul unor infecții
bacteriene. Cel mai larg spectru de activitate dintre aminoglicozide, rezistentă la enzimele
inactivatoare. Infecții cu bacil piocianic, nosocomiale și cu bacterii atipice la pacienți SIDA.

 Netilmicină (Netromycine, Nettacin, Nettavisc) este un antibiotic din clasa

aminoglicozidelor, fiind un analog de gentamicină și derivat de sisomicină. Molecula a fost
patentată în anul 1973 și a fost aprobată pentru uz medical în anul 1981.

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 15

MACROLIDE NEPOLIENICE
Active pe coci și bacili G+: Streptococcus pneumoniae, Bacillus anthracis, Listeria monocytogenes, și
coci și bacili G-: Neisseria, Legionella, Campylobacter*, anaerobi, Mycoplasma, Chlamydia
trachomatis.

 Eritromicină (Eritromicină Etilsuccinat, Lactobionat,

Zynerit, Eryfluid) este un antibiotic din clasa
macrolidelor, fiind utilizat în tratamentul unor infecții
bacteriene. Printre acestea se numără: infecții de tract
respirator, infecții ale pielii, clamidioze, boala inflamatorie pelviană
și sifilis. Se administrează per os, i.v., i.m., topic. Infecții cu germeni sensibili la pacienți
alergici la peniciline, de elecție în difterie, tuse convulsivă, pneumonii atipice cu Mycoplasma,
pneumonia legionarilor, enterocolite severe, infecții genitale, acnee. Reacții adverse: tulburări
gastro-intestinale. Contraindicat în caz de alergie, insuficiență hepatică.

 Claritromicină (Claritromicina, Klacid) este un antibiotic macrolid utilizat în tratarea

faringitei, amigdalitei, sinuzitei maxilare acute, bronșitei cronice exacerbată acut bacterial,
pneumoniei, infecții ale pielii și ale structurii pielii și, la pacienții cu HIV și SIDA, pentru
prevenirea și tratarea Mycobacterium avium complex. Mai bine tolerată decât eritromicina.

 Spiramicină (Rovamicină) este un antibiotic și chimioterapic antiparazitar din clasa

macrolidelor care este utilizat în tratamentul unor infecții
bacteriene și al toxoplasmozei. A fost izolată în anul 1954, fiind
produsă de specia Streptomyces ambofaciens.Bine tolerat și
formează concentrații mari în spută, astfel se poate indica în
infecții ale cavității bucale, dentare, respiratorii.

 Lincosamidele reprezintă o clasă de antibiotice, singurele

molecule utilizate în terapie fiind lincomicina, clindamicina și pirilimicina. Structura
lincosamidelor este bazată pe un nucleu de pirolidină, care se leagă de o piranoză (metiltio-
lincosamidă) prin intermediul unei legături amidice. Hidroliza lincosamidelor, în special a
lincomicinei, duce la fragmentarea moleculei în cele două componente, oza și prolina. Cele
două componente pot fi recombinate la compusul respectiv, sau se poate obține un derivat.

 Lincomicina este un antibiotic din clasa lincosamidelor care a fost utilizat în tratamentul
unor infecții bacteriene stafilococice și streptococice. Este un compus natural, fiind produs
de actinomiceta Streptomyces lincolnensis. Lincomicina a fost aprobată pentru uz medical în
septembrie 1964. Limitată ca utilizare din cauza reacțiilor adverse.

 Clindamicină (Clindamicina Clorhidrat / Palmitat, Dalacit) este un antibiotic din clasa

lincosamidelor, fiind utilizat în tratamentul unor infecții
bacteriene. Printre acestea se numără: otite medii,

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 16

 infecții ale oaselor și articulațiilor, boala inflamatorie pelviană, faringită streptococică,
pneumonie și endocardită. Este de primă alegere în infecții grave cu anaerobi, infecții severe
abdominale, pulmonare, septicemii cu Bacteroides, sinergică cu Gentamicina – la bolnavi
alergici la peniciline în infecții osoase.

TETRACICLINE
Indicații: bruceloză, holeră, infecții pulmonare, ORL, bronhopulmonare, gonoree, sifilis,
leptospiroză, MRSA, acnee. Contraindicat: sarcină, alăptare, la copii sub 8 ani. Nu se
administrează concomitent cu antiacide pe bază de ioni metalici polivalenți sau alimente bogate
în aceștia deoarece formează chelați care nu se absorb.

 Oral: Tetraciclina este un antibiotic din clasa tetraciclinelor, fiind

utilizat în tratamentul mai multor infecții bacteriene. Printre acestea se
numără: acneea, holera, bruceloza, ciuma, febra tifoidă, tifosul și sifilisul.
Calea de administrare disponibilă este cea orală.

 Topic: Clorhidrat de T (unguent cu Tetraciclină, Clorhidrat de

Oxitetraciclină – Oximed).

 Retard: Doxiciclină (Unidox, Doxicilina, Vibramycin)

este un antibiotic din clasa tetraciclinelor, fiind utilizat
în tratamentul mai multor infecții bacteriene. Printre acestea se
numără: acneea, holera, borelioza, clamidioza și sifilisul.
Căile de administrare disponibile sunt intravenoasă și orală.
Doză unică/zi. Semi-retard – 2 doze/zi.

 Minociclina (Minoz MR) este un antibiotic din clasa tetraciclinelor, fiind utilizat în
tratamentul unor infecții bacteriene, în special în tratamentul oral al acneei. Calea de
administrare disponibilă este cea orală. Molecula a fost patentată în anul 1961 și a devenit
disponibilă comercial în anul 1971. Mai activă, se utilizează și în tratamentul leprei.

 Mataciclina (Rondomicin). Terapia pneumoniilor atipice cu virusuri mari.

GLICOPEPTIDELE
 Vancomicină (Vancomicina, Vancotek) este un antibiotic
din clasa glicopeptidelor, fiind utilizat în tratamentul unor
infecții bacteriene. Printre acestea se numără:
endocardite, infecții ale oaselor, pneumonie și infecții ale
țesuturilor moi, inclusiv cele cauzate de MRSA. Căile de
administrare disponibile sunt intravenoasă și orală. Se indică
perfuzabil în infecții grave cu germeni sensibili și la pacienții

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 17

 alergici la peniciline/cefalosporine, dar doar în cazuri cu indicație specifică, pentru a preveni
apariția rezistenței. Reacții adverse: ototoxicitate, nefrotoxicitate, tromboflebită, șoc anafilactic.

 Teicoplanină (Targocid) este un antibiotic din clasa

glicopeptidelor, fiind utilizat în tratamentul unor infecții
bacteriene. Este alcătuită dintr-un amestec de nouă
molecule. Se indică în infecții grave cu G+, foarte activ pe
enterococi. Doză unică pe zi, parenteral. Reacții adverse:
rash cutanat, ototoxicitate mai scăzută.

RIFAMICINE
 Rifampicină (Sinerdol, Rifamate, Rifater) este un antibiotic din clasa rifamicinelor, fiind utilizat
în tratamentul unor infecții bacteriene. Cele mai importante infecții tratate, datorită
spectrului extins pe Mycobacterium, sunt: tuberculoza, infecțiile cu Mycobacterium avium
complex, lepra și boala legionarilor. Reacții adverse: hepatotoxicitate, colorează pielea, urina,
secrețiile. Contraindicat la gravide, în alăptare, nou-născuți. Absorbție crescută per os, este
inductor enzimatic și diminuează activitatea unor medicamente: Warfarină, Claritromicină,
contraceptive orale, Atorvastatin. Se administrează înainte de masă.

 Rifabutină (Mycobutin) este un antibiotic din clasa rifamicinelor, fiind utilizat în

tratamentul unor infecții bacteriene. Cele mai importante infecții tratate, datorită spectrului
extins pe Mycobacterium, sunt: tuberculoza și infecțiile cu Mycobacterium avium complex.
Calea de administrare disponibilă este cea orală. Indicat în TBC rezistent la rifampicină.

 Rifaximin (Xifaxan) este un antibiotic din clasa rifamicinelor, fiind utilizat în tratamentul
unor infecții bacteriene. Deși este un analog de rifampicină, rifaximina nu prezintă activitate
pe genul Mycobacterium, fiind utilizată în diareea călătorului, sindromul de colon iritabil și
în encefalopatia hepatică.. Diareea călătorilor cu Escherichia coli.

 Rifapentin (Priftin) este un antibiotic din clasa rifamicinelor, fiind utilizat în tratamentul
tuberculozei. Calea de administrare disponibilă este cea orală. Rifabutina a fost aprobată în
Statele Unite pentru uz medical în anul 1998. Se află pe lista medicamentelor esențiale ale
Organizației Mondiale a Sănătății. În TBC în asociere cu alte tuberculostatice. Potențial
hepatotoxic și de colită pseudomembranoasă.

ALTE ANTIBIOTICE
 Fosfomicina (Monural) este un antibiotic cu spectru larg de
activitate utilizat în tratamentul infecțiilor de tract urinar
acute, necomplicate la femei. Călea de administrare disponibilă
este cea orală. Se administrează în doză unică – 3 g pentru soluție,

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 18

 înainte de culcare, în infecții urinare. Contraindicații: femei însărcinate sau la pacienți cu
insuficiență renală.

 Cloramfenicol (Cloramfenicol Hemisuccinat, Sificetina, Betabioptal, Antibioptal) este un

antibiotic cu spectru larg din clasa amfenicolilor, care a fost
pentru prima oară izolat în anul 1947 din specia bacteriană
Streptomyces venezuelae. Spectru de activitate larg. Toxicitate
mare la administrare sistemică. De obicei, se utilizează în infecții
topice, oculare.

CAPITOLUL 2. Medicația sistematizată | 19