OPTICA GEOMETRICĂ

Optica studiază modul de producere a fenomenelor luminoase, legile de propagare a luminii,

interacțiunea acesteia cu substanța, metode de măsurarea a mărimilor caracteristice luminii.
Optica se împarte în: optica geometrică, optica ondulatorie, optica fotonică.
Optica ondulatorie studiază fenomene care se explică pe baza caracterului ondulatoriu al radiației
luminoase. Fenomene care confirmă teoria ondulatorie: dispersia, difracția, interferența și polarizarea
luminii.
Optica fotonică studiază fenomene ce se bazează pe caracterul corpuscular al luminii.
Optica geometrică (optica razelor) studiază legile de propagare a luminii în medii transparente și
schimbarea direcției de propagare, pe baza conceptului de rază de lumină. Optica geometrică reprezintă
cazul limită al opticii, în care se neglijează natura ondulatorie a luminii, deci și fenomenele de caracteristice
(difracție, interferență).
1. Raza de lumină se defineşte ca direcţia de propagare a luminii
2. Fasciculul luminos reprezintă un ansamblu de raze de lumină care se propagă în acelaşi sens.
Fasciculele de lumină pot fi:
Conice (sau izogene, sau omocentrice)
– convergente: razele se întâlnesc într-un punct.
– divergente: razele de lumină pleacă dintr-un punct.
– Paralele (cilindrice): razele sunt paralele.

Fascicule paraxiale – fascicule foarte înguste, învecinate axei de simetrie al sistemului optic, foarte puțin
înclinate față de aceasta.
Aproximația paraxială (gaussiană) constă în folosirea unor fascicule paraxiale, pentru care unghiul α
format de fascicul cu axa de simetrie este foarte mic.
3. Indicele de refracţie absolut al unui mediu transparent, omogen și izotrop este, prin definiţie, raportul
dintre viteza de propagare a luminii în vid şi viteza de propagare a luminii în mediul respectiv.

Viteza de propagare a luminii în vid este o constantă universală și este viteza maximă de propagare.
n este adimensional și supraunitar n>1
Pentru vid n=1, pentru aer n=1,00029.
Un mediu este cu atât mai refringent cu cât indicele de refracție absolut este mai mare.
4. Indice de refracție relativ al unui mediu față de alt mediu reprezintă raportul indicilor de refracție
absoluți ai celor două medii.
Obs. Indicele de refracție absolut al unui mediu este indicele de refracție relativ al mediului respectiv față de
vid (aer).
5. Drumul optic este egal cu drumul geometric care ar fi parcurs de lumină în vid în acelaşi timp în care
lumina parcurge același drum printr-un mediu optic.
(L) = n · L
L– lungimea drumului geometric parcurs de lumină într-un mediu cu indicele de refracţie n.
(L)- drumul optic
Cele două drumuri coincid în vid.

PRINCIPIILE OPTICII GEOMETRICE

1. Principiul propagării rectilinii a luminii
Între două puncte dintr-un mediu transparent, omogen şi izotrop, lumina se propagă în linie dreaptă până la
întâlnirea unui obstacol sau a unui alt mediul .
Obs. Mediu omogen – constantele de material au aceeași valoare în orice punct; mediu izotrop – constantele
de material au aceeași valoare în toate direcțiile.
2. Principiul reversibilităţii razelor de lumină
Lumina care se propagă de-a lungul unei raze într-un sens, se propagă de-a lungul aceleiași raze și în sens
contrar.
Drumul parcurs de o rază de lumină este același, indiferent de sensul în care este parcurs.
3. Principiul independenţei fasciculelor de lumină
Razele de lumină se pot intersecta fără a interfera, continuându-şi propagarea în mod independent.
Dacă un fascicul de lumină este împărțit în mai multe fascicule, atunci acțiunile acestora sunt independente.
4. Principiul lui Fermat
Lumina se propagă între două puncte astfel încât drumul său optic să fie minim. (intervalul de timp necesar
propagării să fie minim)

REFLEXIA LUMINII

La suprafața ce separă două medii optice diferite au loc

simultan fenomenele de reflexie și refracție. Fasciculul
luminos este parțial reflectat și parțial refractat. În funcție de
proprietățile mediilor, există cazuri când unul din cele două
fenomene este mai slab și poate fi neglijat.
Definiţie: Fenomenul de schimbare a direcţiei de propagare
a luminii şi de întoarcere parțială în mediul în care se află
atunci când întâlneşte suprafaţa de separare dintre două
medii diferite, se numeşte reflexia luminii.
 Punctul în care raza incidentă atinge suprafața de separare a mediilor se numește punct de incidență.
Unghiul de incidență este unghiul format de raza incidentă cu normala la suprafața de separare în punctul
de incidență.
Unghiul de reflexie este unghiul format de raza reflectată cu normala la suprafața de separare în punctul
de incidență.
Legile reflexiei (stabilite experimental de Descartes):
1.Raza incidentă, raza reflectată şi normala la suprafaţa de separare în punctul de incidenţă se află în acelaşi
plan (planul de incidenţă) / sunt coplanare.
2.Unghiului de reflexie este numeric egal cu unghiul de incidenţă.
Obs. Viteza de propagare a luminii reflectate este egală cu viteza de propagare a luminii incidente.
Reflexia dirijată (regulată) este reflexia pe o suprafață perfect plană, netedă și lucioasă când un fascicul
de lumină paralel incident pe suprafață rămâne tot paralel după reflexie. Reflexia pe suprafața unei oglinzi
este dirijată.
Reflexia difuză este reflexia pe o suprafață cu mici denivelări, când un fascicul paralel incident pe
suprafață este împrăștiat în toate direcțiile după reflexie. Reflexia pe o foaie de hârtie este difuză.

REFRACŢIA LUMINII
Definiţie: Fenomenul de schimbare a direcţiei de propagare a luminii atunci când lumina străbate
suprafaţa de separare dintre două medii transparente diferite, se numeşte refracţia luminii.
Legile refracţiei:
1. Raza incidentă, raza refractată şi normala la suprafaţa de separare în punctul de incidenţă se află în acelaşi
plan (planul de incidenţă) / sunt coplanare.
2. Raportul dintre sinusul unghiului de incidenţă şi sinusul unghiului de refracţie este o constantă pentru o
pereche dată de medii transparente, omogene şi izotrope. (legea Snellius-Descartes)
sin i / sin r = n21
n21 = n2 / n1 unde n21 este indicele de refracţie relativ al mediului 2 faţă de mediul 1
Produsul dintre indicele de refracție al mediului și sinusul unghiului făcut de raza de lumină cu normala la
suprafața ce separă două medii transparente este un invariant (constant). Deoarece:

Dacă mediul al doilea este mai refringent (optic mai dens) decât primul mediu, atunci r
Dacă mediul al doilea este mai puțin refringent (optic mai puțin dens), atunci r>i și raza refractată se
depărtează de normală. Viteza luminii refractate este mai mare decât viteza luminii incidente.

LAMA CU FEȚE PLAN-PARALELE

Lama cu fețe plan-paralele reprezintă un mediu optic transparent, omogen și izotrop mărginit de două
suprafețe plane, având o grosime d și indice de refracție n.
O rază de lumină SI cade pe fața A in punctul de incidență I pe. În punctul I are loc simultan o reflexie și
o refracție . Raza refractată II’ se apropie de normală. În punctul I’ aflat pe fața B are loc o noua reflexie și
refracție a razei care iese în aer depărtându-se de normală. Raza care a suferit doua refracții succesive se
numește raza emergentă, iar unghiul pe care-l formează cu normala i’ se numește unghi de emergență.
Raza emergentă rămâne paralelă cu raza incidentă și este deviată față de raza incidentă cu valoarea δ.
Dacă lama se află în aer, expresia deplasării δ este:

Deplasarea razei emergente depinde de unghiul de incidență, de grosimea lamei și de indicele de

refracție absolut al lamei.

REFLEXIA TOTALĂ A LUMINII

Atunci când lumina trece dintr-un mediu mai refringent într-un mediu mai puțin refringent, pe măsură ce
unghiul de incidență crește se mărește și unghiul de refracție.
 Unghi limită l reprezintă unghiul minim de incidenţă pentru care unghiul de refracție devine 90o iar raza
refractată se propagă de-a lungul suprafeței de separare.
Valoarea unghiului limită depinde numai de indicii de refracție ai celor două medii.

Aplicații ale reflexiei totale:

 șlefuirea diamantelor; fețele diamantului sunt astfel tăiate încât lumina care pătrunde în el să se
reflecte total și să iasă din diamant prin unele porțiuni cu o strălucire mult mai mare.
 fibra optică
 mirajul optic; razele de lumină se reflectă total pe straturile de aer cald și determină ca pe suprafața
solului să se formeze imaginea cerului.

PRISMA OPTICĂ
Prisma optică este un mediu transparent, omogen și izotrop mărginit de două suprafețe plane care
formează între ele un unghi diedru (unghiul prismei sau unghi refringent). Dreapta după care se intersectează
cele două suprafețe se numește muchia prismei. Orice plan perpendicular pe muchia prismei determină o
secțiune principală în prismă.
SI – rază incidentă
I´R – rază emergentă

FORMULELE PRISMEI

n – indicele de refracție relativ al mediului prismei față de mediul în care se află prisma
δ – unghi de deviație (unghiul format de direcția razei incidente cu direcția razei emergente)
Observație: Dacă indicele de refracție al mediului prismei este mai mare decât indicele de refracție al
mediului în care se află prisma atunci, în formulele prismei, unghiul prismei devine:

Dacă variază unghiul de incidență variază și unghiul de deviație, acesta luând valori mai mari decât o
anumită valoare minimă.
Unghiul de deviație minimă se obține atunci când există o simetrie între raza incidentă și raza
emergentă, adică și , ceea ce înseamnă că raza de lumină din interiorul prismei este paralelă cu baza BC a
prismei.
 Indicele de refracție absolut al prismei (n) poate fi calculat prin măsurarea unghiului de deviație minimă.
Dacă prisma se află în vid/aer pentru care , se obține:

Condiția de emergență a razelor din prismă

Condiția ca o rază de lumină care pătrunde în prismă sub un unghi de incidență i să poată ieși prin fața AC
este :

l – unghiul limită al prismei

Obs: Pentru ca orice rază care pătrunde în prismă să iasă din prismă trebuie ca:

Relația este valabilă pentru orice valoare a unghiului de incidență, deci și pentru i=0
Pentru ca nici o rază care pătrunde în primă să nu mai iasă din prismă trebuie ca:

Relația este valabilă pentru orice valoare a unghiului de incidență, deci și pentru i=90, sin (A-l) > sin l ->
A>2l (raza de lumină se reflectă total pe fața AC)
Prisma cu reflexie totală are secțiunea un triunghi dreptunghic isoscel ABC (unghiul prismei A=45o).
Dacă raza de lumină este incidentă normal pe una din catete AB, pe fața AC se produce reflexia totală iar
raza de lumină este deviată cu 90o. O astfel de prismă se folosește în construcția periscopului cu prisme.
Dacă raza de lumină este incidentă normal pe ipotenuza AC, raza de lumină este deviată cu 180o. O astfel de
prismă se folosește în construcția binoclului.
 LENTILE
Lentila este un mediu optic transparent, omogen și izotrop, mărginit de două suprafețe (dioptri) sferice
sau de o suprafață sferică și una plană.
Lentilele convergente (pozitive) transformă un fascicul paralel de raze într-un fascicul convergent. Ele
sunt mai groase la mijloc și mai subțiri la margini.

Lentilele divergente (negative) transformă un fascicul paralel de raze într-un fascicul divergent. Ele
sunt mai groase la margini și mai subțiri la mijloc.

Elementele unei lentile

1. Vârfurile celor două suprafețe V1, V2
2. Centrele de curbură ale celor două suprafețe
3. Razele de curbură ale celor două suprafețe R1, R2
4. Axa optică principală: axa de simetrie a lentilei care trece prin centrele de curbură ale suprafețelor
sferice
5. Centrul optic O: punctul de pe axa optică principală prin care raza de lumină se propagă nedeviat.
6. Axa optică secundară: orice dreaptă care trece prin centrul optic fără să fie axă principală.
7. Grosimea lentilei d
 O lentilă este considerată subțire dacă grosimea ei este mult mai mică decât razele ei de curbură care o
delimitează. În acest caz vârfurile suprafețelor coincid cu centrul optic.
8. Focarul obiect F1 este punctul de pe axa optică principală de la care razele (sau prelungirile lor) pornesc
divergent și după refracție se propagă paralel cu axa optică principală, imaginea fiind situată la infinit.
Planul care trece prin focarul obiect, perpendicular pe axa optică principală se numește plan focal obiect.
9. Focarul imagine F2 este punctul de pe axa optică principală în care se strâng razele (sau prelungirile lor)
provenite de la un fascicul paralel cu axa optică principală. Planul care trece prin focarul imagine,
perpendicular pe axa optică principală se numește plan focal imagine.

Focarele lentilei convergente sunt reale. Focarele lentilei divergente sunt virtuale. Pentru lentila
divergentă focarul imagine se află în stânga lentilei.

Focarele se află de o parte și de alta a lentilei, la egală distanță de centrul optic.

10. Distanța focală f: distanța de la unul din focare la centrul optic.
11. Convergența C: inversul distanței focale. C=1/f. Unitatea de măsură a convergenței este m-1 = 1
dioptrie.
Dioptria reprezintă convergența unei lentile cu distanța focală de un metru.
Formulele lentilelor (valabile numai pentru lentile subțiri și în aproximația fasciculelor paraxiale)
1. Formula fundamentală a lentilelor (relația punctelor conjugate)

n21- indicele de refracție relativ al mediului lentilei față de mediul în care se află lentila
– x1 distanța de la obiectul luminos la lentilă
– x2 distanța de la imagine la lentilă
– R1 raza de curbură a primei suprafețe sferice a lentilei (față de direcția luminii incidente)
– R2 raza de curbură a celei de-a doua suprafețe sferice a lentilei
Obs. Proprietatea unei lentile de a fi convergentă sau divergentă nu este specifică numai lentilei, depinde și
de mediul în care se află lentila.

β – mărire liniară transversală-raportul dintre dimensiunea liniară transversală a imaginii și dimensiunea

liniară transversală a obiectului, măsurate perpendicular pe axa optică principală.
3. Distanța focală a unei lentile

sau
Relația punctelor conjugate devine formula lentilelor:

Obs. Dacă lentila este introdusă într-un mediu cu indicele de refracție absolut egal cu cel al lentilei, distanța
focală devine infinită.

4. Relația lui Newton do x di = f^2

– do distanța de la obiect la focarul obiect
– di distanța de la imagine la focarul imagine
Convenție de semn
Lumina se propagă de la stânga la dreapta. Prima suprafață a sistemului optic este așezată în stânga.
Toate segmentele orientate de-a lungul axei optice principale de la centrul optic spre dreapta sunt
pozitive și cele măsurate spre stânga sunt negative. Toate segmentele perpendiculare pe axa optică
principală orientate deasupra axei sunt pozitive iar cele orientate sub axă sunt negative. Raza de curbură este
pozitivă dacă centrul de curbură al suprafeței se află în dreapta suprafeței și este negativă dacă centrul de
curbură se află în stânga suprafeței.
 Pentru lentilele convergente distanța focală este pozitivă iar pentru lentilele divergente distanța focală
este negativă.
Pentru lentilele convergente convergența este pozitivă iar pentru lentilele divergente convergența este
negativă.

FORMAREA IMAGINILOR ÎN LENTILE

Pentru a stabili poziția și mărimea imaginii unui obiect într-o lentilă se trasează trei raze principale:
– o rază paralelă cu axa optică principală care se refractă prin focarul imagine
– o rază care trece prin centrul optic și nu este deviată
– o rază care trece prin focarul obiect și care se refractă paralel cu axa optică principală
Imaginile care se formează la intersecţia razelor se numesc reale. Imaginile care se formează la
intersecţia prelungirilor razelor se numesc virtuale. Imaginile virtuale nu se pot proiecta pe un ecran.
1. Când obiectul este plasat la o distanţă mai mare decât dublul distanţei focale: Imaginea este reală,
răsturnată, micşorată

2. Când obiectul este plasat la o distanţă egală cu dublul distanţei focale: Imaginea este reală,
răsturnată, egală cu obiectul
3. Când obiectul este plasat la o distanţă între dublul distanţei focale şi focar: Imaginea este reală,
răsturnată, mărită

4. Când obiectul este plasat în focarul obiect al lentilei imaginea se formează la infinit

5. Când obiectul este plasat între focar şi lentilă: imaginea este virtuală, dreaptă, mărită

Imagini prin lentile divergente:

Indiferent unde plasăm obiectul, apare un singur tip de imagine
deoarece focarul obiect este de partea cealaltă a lentilei. Imaginea
este virtuală, dreaptă, micșorată.
Obs. Atunci când obiectul se apropie de lentila convergentă,
imaginea lui se depărtează de lentilă. Când obiectul se află în focar
imaginea se află la infinit.
Apropiind în continuare obiectul de lentila convergentă, imaginea
devine virtuală și se apropie de lentilă din spatele ei. Imaginea
ajunge pe lentilă când obiectul este plasat pe lentilă.
 Pentru un obiect real, lentilele convergente formează imagini reale dacă obiectul este situat între focar și
infinit, respectiv imagini virtuale, drepte și mai mari decât obiectul dacă obiectul se află între focar și lentilă.
Pentru un obiect real, lentilele divergente formează numai imagini virtuale, drepte și micșorate indiferent
de poziția obiectului.
Pentru un obiect virtual, indiferent de poziția obiectului, lentilele convergente formează întotdeauna
imagini reale, drepte și micșorate.
Pentru un obiect virtual, lentilele divergente formează imagini reale, drepte și mărite, dacă obiectul este
situat între focarul obiect și lentilă, respectiv imagini virtuale, răsturnate dacă obiectul este situat între
focarul obiect și infinit, mărite pentru x1 și micșorate pentru x1
In cazul imaginilor reale, x1 < 0 si x2 > 0
Imaginile reale sunt rasturnate, y2 < 0 iar β < 0
In cazul imaginilor virtuale, x1 < 0 si x2 < 0
Imaginile virtuale sunt drepte, y2 > 0 iar β > 0

SISTEME DE LENTILE SUBȚIRI

Un sistem de lentile este format din două sau mai multe lentile subțiri centrate (au aceeași axă optică
principală).

Se pot aplica relaţiile lentilelor subţiri pentru fiecare lentilă în parte, ţinând cont că imaginea obţinută
într-o lentilă devine obiect pentru următoarea.
De exemplu, pentru o asociaţie de două lentile convergente: se pot aplica formulele fundamentale pentru
fiecare lentilă:

unde se adaugă relaţiile: y2 = y1' şi x2 + (-x1') = d

 Înmulţind relaţiile măririlor liniare, se obţine:

1. Sistem de lentile aflate la o anumită distanță între ele

În acest caz, imaginea formată de prima lentilă devine obiect pentru a doua lentilă, iar imaginea formată
de a doua lentilă devine obiect pentru a treia lentilă, etc.
Dacă una din lentilele sistemului formează o imagine reală, aceasta devine obiect real pentru lentila
următoare.
Dacă una din lentilele sistemului formează o imagine virtuală , aceasta devine pentru lentila următoare
obiect real sau obiect virtual.
2. Sistem de lentile alipite (alocate)
Distanța focală F a unui sistem format din n lentile alipite este:

Convergența C a unui sistem format din n lentile alipite este egală cu suma algebrică a convergențelor
lentilelor din sistem.
Convergențele lentilelor din sistem pot fi pozitive sau negative.
Mărirea liniară transversală a unui sistem format din n lentile alipite este:

Sistem afocal (telescopic) de două lentile

Un sistem afocal (telescopic) este format din două lentile la care focarul imagine al primei lentile
coincide cu focarul obiect al celei de a doua lentile.
Într-un sistem afocal, orice fascicul incident paralel cu axa optică principală va ieși din sistem tot paralel
cu axa optică principală, fiind doar deplasat față de fasciculul incident.
Dacă sistemul afocal este format din două lentile convergente, distanța dintre lentile d este egală cu
suma distanțelor focale ale celor două lentile.
 Dacă sistemul afocal este format doar din lentile convergente el produce răsturnarea imaginii.
Dacă sistemul afocal este format dintr-o lentilă convergentă (f1>0) și una divergentă (f2<0)

Sistemul formează o imagine dreaptă și mai mică decât obiectul, y2

Dacă sistemul afocal este format dintr-o lentilă divergentă (f1<0) și una convergentă (f2>0)

Sistemul formează o imagine dreaptă și mai mare decât obiectul, y2>y1

Sistemul afocal nu poate fi alcătuit doar din lentile divergente.

INSTRUMENTE OPTICE
Un instrument optic este un sistem de lentile, oglinzi și diafragme centrate (axele optice ale
elementelor componente coincid cu axa optică a instrumentului), cu ajutorul căruia se obțin imagini ale
diferitelor obiecte.
Diafragma este un disc opac prevăzut cu un orificiu de diametru reglabil.
După natura imaginii finale, instrumentele optice pot fi:
  instrumente care formează imagini reale: aparatul fotografic, aparate de proiecție, retroproiector,
ochiul
 instrumente care formează imagini virtuale: lupa, microscop, telescop, luneta. Ele se folosesc pentru
observarea directă împreună cu ochiul liber.

MĂRIMI CARACTERISTICE INSTRUMENTELOR OPTICE

1. Mărirea liniară transversală – raportul dintre dimensiunea transversală a imaginii și dimensiunea liniară
transversală a obiectului.
Mărirea liniară transversală caracterizează instrumentele care dau imagini reale.

2.Puterea optică (P) – raportul dintre tangenta unghiului sub care se vede imaginea obiectului prin
instrument și dimensiunea liniară transversală a obiectului.
Mărirea liniară transversală caracterizează instrumentele care dau imagini reale.

2.Puterea optică (P) – raportul dintre tangenta unghiului sub care se vede imaginea obiectului prin
instrument și dimensiunea liniară transversală a obiectului.

- diametrul aparent al imaginii obiectului

Puterea optică caracterizează instrumentele care dau imagini virtuale. Valoarea sa depinde de poziția
obiectului.
3. Grosismentul (G) sau mărirea unghiulară - raportul dintre tangenta unghiului sub care se vede
imaginea obiectului prin instrument și tangenta unghiului sub care se vede obiectul privit cu ochiul liber, la
distanța minimă de vedere clară.

(adimensional)

- diametrul aparent al obiectului

Grosismentul caracterizează instrumentele care dau imagini virtuale.
Grosismentul este indicat pe instrumentul precedat de semnul x și arată de câte ori mărește acel instrumentul
optic.
4. Puterea separatoare (de rezoluție) – distanța minimă, liniară sau unghiulară dintre două puncte
apropiate ale obiectului care mai pot fi văzute distinct prin aparat.
Puterea separatoare poate fi liniară sau unghiulară, deoarece există o distanță minimă, respectiv un unghi
minim între două puncte ale obiectului care determină imagini distincte.
 OGLINDA PLANĂ

Folosind legea refracţiei şi congruenţa triunghiurilor din figura alăturată, se poate demonstra uşor că
imaginea este virtuală, egală şi simetrică în raport cu obiectul, indiferent de poziţia acestuia.
Relaţiile fundamentale ale oglinzii plane se pot scrie astfel:
-x1 = x2 prima formulă fundamentală a oglinzilor plane
β = y2 / y1 = 1 doua relaţie fundamentală a oglinzilor plane
Oglinda plană este un dispozitiv afocal: f → ∞
 OCHIUL
Din punct de vedere optic, ochiul este alcătuit din trei medii optice transparente care formează un sistem
optic centrat: umoarea apoasă (n=1,33), cristalinul (n=1,33-1,41), umoarea sticloasă
(n=1,33). Cristalinul este o lentilă sferică biconvexă nesimetrică care își modifică raza de curbură sub
acțiunea mușchilor ciliari.
Lumina pătrunde în ochi prin cornee (țesut transparent de forma unei calote sferice), străbate cele trei
medii și formează pe retină imaginea obiectelor privite. Distanța dintre cristalin și retină este aproximativ
fixă și egală cu 15mm.
Imaginea este reală, răsturnată și mai mică decât obiectul.
Acomodarea reprezintă procesul prin care cristalinul își modifică raza de curbură, deci și distanța
focală/convergența pentru ca imaginea obiectelor aflate la distanțe diferite să se formeze pe retină.
Micșorarea razei de curbură (bombarea cristalinului) determină micșorarea distanței focale și creșterea
convergenței cristalinului. Creșterea convergenței permite observarea obiectelor mai apropiate de ochi.
Creșterea razei de curbură (tractarea/aplatizarea cristalinului) determină creșterea distanței focale și
scăderea convergenței cristalinului. Scăderea convergenței permite observarea obiectelor mai îndepărtate de
ochi.
Distanța minimă de vedere clară reprezintă distanța la care un ochi normal vede cel mai bine fără efort
de acomodare. (aproximativ 25cm – punctul proximum). Distanța maximă de vedere optimă este considerată
infinită. (punctul remotum). Pentru un ochi normal adaptarea se face între 25cm și 6m. Obiectele aflate între
6m și infinit pot fi privite fără efort de acomodare.
Distanța minimă dintre două puncte ale obiectului care pot fi percepute distinct de către un ochi normal
este de 0,1mm.
La ochiul miop imaginea se formează în fața retinei (focarul imagine se află în fața retinei). Convergența
cristalinului este mai mare (distanța focală este mai mică). Punctul proximum este la o distanță mai mică de
25cm (ajungând până la 5cm de ochi) iar punctul remotum se apropie de la infinit până la distanțe de câțiva
metri. Defectul de vedere se corectează cu lentile sferice divergente.

La ochiul hipermetrop imaginea se formează în spatele retinei (focarul imagine se află în spatele
retinei). Convergența cristalinului este mai mică. Punctul proximum se află la distanțe mai mari de 25cm iar
punctul remotum poate deveni virtual. Defectul de vedere se corectează cu lentile sferice convergente.
 La ochiul prezbit scade capacitatea de acomodare când cristalinul devine mai puțin elastic și nu-și mai
poate modifica convergența. Punctul proximum se apropie de punctul remotum. Defectul se corectează prin
utilizarea a două tipuri de ochelari (pentru vedere de aproape și pentru vedere la distanță).
La ochiul astigmatic suprafața corneei sau a cristalinului sau a ambelor nu mai este sferică ci prezintă
două plane de simetrie, de regulă, perpendiculare între ele. Defectul de vedere se corectează cu lentile sfero-
cilindrice.
 MICROSCOPUL
Microscopul este un sistem optic centrat format din două lentile, obiectivul și ocularul așezate la o
distanță apreciabilă una de alta, la capetele unui tub.
Obiectivul este o lentilă convergentă cu distanță focală de ordinul a câțiva milimetri, care formează o
imagine reală, răsturnată și mai mare decât obiectul. Imaginea obținută în obiectiv devine obiect real pentru
ocular.
Ocularul este o lentilă convergentă care formează imaginea finală virtuală, răsturnată și mai mare.
Ocularul se comportă ca o lupă.
Obs. Imaginea dată de obiectiv se formează practic în planul focal obiect al ocularului iar ocularul
formează imaginea virtuală la infinit. Cristalinul focalizează pe retină razele paralele emergente din ocular.

Puterea optică a microscopului este dată de relația:

e - interval optic – reprezintă distanța dintre focarul imagine al obiectivului și focarul obiect al ocularului

Deoarece și , puterea optică a microscopului se mai poate scrie:

Grosismentul microscopului:

δ= distanța minimă de vedere clară

Pentru δ=0,25m →
Lungimea tubului microscopic, adică distanța dintre obiectiv și ocular este: