MANDALA SI MANTRA In sistemul de gandire Indo-Tibetan mandala arata de fapt mintea i contiina.

Este diagrama psihologica a unei persoane pentru care toate experientele fac parte din mandala proprie, sau valul contiinei. O natiune are de asemenea mandala proprie, propriul corp impartind cunotine centrale i informaii disipate. In acelasi timp, in orice tara, stat, sau regiune exista mandale colective si individuale care se suprapun. Simbolistica cercului mandala folosita in Cham functioneaza simultan la trei niveluri. Primul nivel reprezinta o casa pentru taramul zeilor, unul din cele sase taramuri ale existentei( pentru zei, zei gelosi, oameni, animale, fantome infometate si Iadul). Al doilea nivel de functionare este locatia fizica pe pamant, care include reprezentarea Muntelui Meru. La al treilea nivel mandala functioneaza in trupul fizic al dansatorului Cham, sau alt practicant tantric ale carui centre secrete sunt cunoscute sub numele de chakre (ceacre). Astfel, capul si cele patru membre ale persoanei simbolizeaza Muntele Meru si cele patru continente. Ochii sunt soarele si luna. Trupul insusi este locul unde traieste divinitatea. Orificiile sunt intrarile in mandala. Acest contur corespunde de asemenea intalnirii clusterelor nervilor in corp care se numesc nadis. Tehnicile de concentratie si meditatie sunt invatate specific instructiei orale transmise de la maestrii de tantra studentilor. Aceste practici deschid si purifica chakrele pentru a depasi obstacolele negative, a contracara activitatea karmei negative si a dobandi ceea ce budistii numesc iluminarea. Dansatorul cham concentreaza in toate aceste centre in timpul dansului unde cel mai mic gest e o parte a practicii calugarilor de unire a trupului, a vorbei si a mintii. Mantras -parte a secretului traditiei orale- sunt recitate in timp ce calugarii danseaza in vederea intreruperii gandirii obisnuite si sa tina mintea departe de fluxul de ganduri. Textele vechi spun mantrele trebuie spuse suierator cu dintii presati . Recitarea textelor ce instruieste in vizualizari, mantra, muzica si

lauda poate lua mai mult timp pentru a le termina decat dansul insusi. PASII DE DANS SI MUDRAS In Cham pozitia trupului dansatorilor este specifica joasa pana la cele mai exacte detalii, cu toate miscarile de picior, mana si corp reprezentand calitatile zeitelor ( yidams ). Chiar si metoda ritualului imbracarii este specifica. In vederea ridicarii costumelor, dansatorii trebuie sa le ridice din partea dreapta si apoi sa se rasuceasca, punand hainele pe cap exclusiv din partea stanga. Multi pasi au denumiri specifice precum Jumatate-trasnet, Lotus deschis , Lotus saritor si Mers miscator. O instructiune a celui de-al cincilea Dalai Lama Chams Yig ilustreaza natura exacta a tehnicilor de dans Cham Atunci ridicand piciorul drept se aseaza spre stangul; ridicandu-l pe stangul, se aseaza in fata si ridicandu-l pe stangul se aseaza spre dreptul. Acesta se numeste Lotus saritor. Sunt de asemenea partile ritualului masculin si feminin care variaza in functie de dans. Trunchiul este tinut strans in dansul cham ca talia. Degetele de obicei se rasucesc in interior cand genunchiul este ridicat. Cand genunchiul coboara, asa si degetul si degetul mare se rasuceste in palma. Cand piciorul coboara simbolizeaza amestecul intelepciunii cu compasiunea. Odata ce aceste miscari au fost invatate, dansatorul nu mai are nevoie sa locuiasaca pe specific, ci are nevoie doar sa pastreze vizualizarea yidam. Mudras (gesturile mainii) folosite in cham isi au originea in India, unde-conform traditiei indiene- mudras reprezinta gesturile care infatiseaza maniera corecta de a trata un oaspete. Cele mai comune opt midras sunt: 1) argam, invitatia; 2) pande, caderea apei sau, din timpuri mai vechi, spalarea picioarelor; 3) pushpe, floarea; 4) dupe, tamaia; 5) aloke, lampa; 6) gande, oglinda; 7) rasa, gustul; si 8) shabde, sunetul. Degetele in contextul mudra reprezinta fie sunetul goliciunii, fie interdependenta naturii de toate sunetele. Degetul mare si

aratatorul (indexul) unei maini reprezinta intelepciunea si compasiunea, in timp ce toate cele zece degete simbolizeaza vantul, sau energia vantului. Conform sistemului tantric, vantul si constiinta mintii curg intotdeauna impreuna. Vantul e ca un cal si constiinta este energia mintii care calareste calul. Prin controlul energiei vantului se castiga controlul intregului sistem nervos. Mana mudras sau gesturile se schimba conform cu subtilitatea nivelului tantric practicat. Cu cat este mai inalt nivelul tantric, cu atat este mai subtil gestul pana la ultima functie numai la nivel mental. De aceea unele dintre cele mai profunde initieri, precum Kalachakra, contine cele mai lente si mai subtile forme de dans. COSTUME Asemenea pasilor de dans, costumele de brocart colorat in dansul Cham au o insemnatate simbolica, continand semnificatii duble si triple. Semnificatia culorilor folosite la costume, steaguri, tapiserii si alte tesaturi in dansul Cham poate sa se schimbe n funcie de regiune sau de filiaie. Oricum, cele mai obisnuite semnificatii ale culorilor sunt urmatoarele: Rosu=foc, energie, putere Alb = apa, pace Galben = pamant, spor, crestere Verde = aer ( avand limite ) Albastru = spatiu ( nelimitat ) Negru = manie Costumele de dans sunt amestec de costume indiene de pantomima din manastirile medievale indiene si stilul de imbracaminte tibetan. Detaliile Chams Yig sunt specifice imbracamintii, in special pentru Vajrakilaya si dansurile palariei negre. Se zice Partea cea mai de jos a imbracamintii de dans trebuie sa se miste ca si cand marele vultur se inalta spre cer.; ( parul ) trebuie sa fie scuturat asemenea ridicarii

coamei leului; gratia corpului trebuie sa fie ca aceea intinderii gratioase a unui tigru indian in padure. Cartea prezinta o rochie specifica, numit phod ka, care se inchide pana la glezne. Este albastru indigo sau negru i brodata extensiv. Manecile sunt largi, n form de plnie, i brodate n nuane strlucitoare de rou i galben. Dansatorii poart adesea peruci fie din par uman sau iac i panglici multicolore de mtase. Alte pri ale costumului pot fi ghetele i o hain poncholike brodata si cptuit cu mtase. Imbracamintea dakas ( zeitati masculine ) i dakinis ( zeitati feminine ) este asemanatoare, dar costumele dakini sunt mai feminine. Dansatorii foloseau diverse ornamente din oase, cum ar fi bratari, sori, i un sort. In trecut, ornamentele erau facute din oase umane. Uneori pe sort se intalneau placi meshlike sculptate cu imagini dakini insirate mpreun cu margele rotunde. Acesta poate fi frumos brodat cu o figura de trei ochi furiosi , sau poate tine cenusa de la un cadavru incinerat pe care dansatorul il intinde pe corp. Dansatorii, de asemenea, pot purta lemn sau ornamente osoase pe san de dimensiunea unui grapefruit. Uneori ornamentele din os prezinta parti secrete de silabe ( rostire ) , litere in sanscrita indiana care au fost adaptate scrisului tibetan. O silaba reprezint un sunet primordial de baz, cum ar fi AH, care este folosit ca un obiect de contemplare. Ele reprezint, de asemenea, fluxurile subtile de energie i se spune ca fiinte iluminate rezulta din aceste silabe. Uitndu-se la silabe este o form puternic de meditaie. Fiecare parte a celor cinci elemente de pe coroana dansatorului dakini conine o parte de silaba, reprezentand una dintre cele cinci familii Buddha i, respectiv culoarea sa. Artitii interprei poarta, de asemenea diverse obiecte rituale n unele dansuri. Chams Yig menioneaz o oglinda-un simbol tantric pentru natura unei minti lucide -inconjurata de pene de paun. Clopoelul reprezinta intelepciunea si compasiunea. Dorje-ul , sau sceptrul cu diamant cu trasnet, reprezint compasiunea i intelesurile iscusite. Arme simbolice, cum ar fi purbas, vajras, dorjes au de obicei earfe falfaind care le sunt ataate. In

dansurile cu tobe mascate , dansatorii poarta tobe si bete curbate cu care bat in ritm alert. MASTILE Mastile nu sunt privite ca obiecte neinsufletite, ci se crede ca de fapt intruchipeaza divinitatea (yidam). Majoritatea mastilor au numai o fata. Cele mai rele zeitati au o tiara cu inele cu cinci cranii. Cu cat e inferior rangul divinitatii, cu atat e mai mic numarul de cranii la tiara. Toate mastile trebuie sa fie destinate pentru utilizarea mantrei i aruncarea de orez nainte ca acestea sunt considerate gata. Acestea sunt incuiate intr-o camer speciala in interiorul manastirii atunci cand nu sunt in uz. Daca raman timp indelungat sunt considerate foarte sacre. Interpretand la nivel superior, mastile simbolizeaza iluzia ce ascunde realitatea. Mastile sunt realizate din lemn,hartie mache, alama sau cupru. Mastile din cupru cu al treilea ochi sunt folosite la dans numai de-a lungul celor mai importante ceremonii. O mare parte a fetei este descoperita i un cercel mare atarna pe partea lateral a capului. FABRICAREA MASTILOR Mastile din argila, sau papier mache sunt construite dupa un tipar. Pentru a face o masca din argila, lutul trebuie sa fie umed si macinat pentru a fi maleabil. Cleiul de iac se fierbe i se amesteca impreuna cu argila. Ochii, maxilarul, fruntea, contururile sunt sculptate n jurul unui dom sau unui triunghi, dimensionate pentru a permite dansatorului sa priveasca prin intermediul narilor de la masca. Daca este cazul, o banda este plasata de-a lungul fruntii. Masca este uscata timp de trei- patru zile la soare pe acoperis, sperand ca argila sa nu se sparga daca se usuca. Dupa ce este uscata, o pensula este folosita pentru a peria benzile de panza, taiate in triunghiuri in interiorul calapodului sa faca o perna pentru persoana care va purta

masca. Atunci cnd este suficient de gros, un ciocan de lemn este folosit pentru a lovi calapodul si masca de la interiorul spre exterior. Lutul ramas este fragmentat. Lutul fin este amestecat cu bumbac pentru detalii cum ar fi sprancenele si dintii. Se lasa sa se usuce din nou la soare si apoi pictate cu vopsea tempera colorata. Dupa ce masca este pictata pe deplin, se pune shellac sau poliuretan pentru a sigila impermeabil. Acesti ultimi pasi variaza de la variantele mai vechi de a face masti asa cum le-a adoptat traditia pana la introducerea tehnicilor moderne.

CARACTERE

Dansurile Cham subliniaza anumite caractere, majoritatea incadrandu-se in uramatoarele tipuri: 1) zeii din Pantheonul Tibetan; 2) tramen, zeitele, sau vrajitoarele, 3) ging, zeii decazuti, 4) mahakalas, protectori furiosi, 5) clowni si glumeti numiti atsaras; 6) caractere mitice si 7) oameni. Zeii pot fi una din cele opt Dharmale, pazitorii dreptatii: Yama, zeul mortii, care are capul unui Bivol de apa si intotdeauna poarta un ornament In forma de roata pe piept Mahakala, ingerul negru furios, zeul personal Al lui Kublai Khan Yamantaka, emanatia apriga a lui Manjusri Zeul intelepciunii, care seamna cu Yama, dar are Opt brate si picioare Kubera sau Vaisravana, zeul bogatiei Hayagriva,cu gat de cal, maniaosa Manifestare a lui Avalokiteshvara, zeul Compasiunii Palden Lhamo, singura femeie dintre cei opt Ingeri, protectoarea lui Dalai Lama si A guvernelor budiste Tshangs pa, sau Brahma cel Alb

Begtse, zeul razboiului, ultimul care apare intre Cei opt, din Mongolia, se spune ca simbolizeaza Convertirea mongolilor la budism. Palden Lhamo, ( zeita glorioasa ), principala zeita manioasa a panteonului Tibetan, e o figura familiara in multe dansuri cham. Thangkas portretizeaza trecerea ei pe o mare de snge pe catarul ei, calarind lateral deasupra cadavrului propriului fiu. Palden Lhamo isi ucisese fiul, pentru ca tatal lui, sotul ei, un razboinic fioros, sa simta durerea crimelor facute si sa se opreasca. Aceasta arata ca ea ar fi facut orice pentru a aduce pacea. Palden Lhamo este usor de recunoscut. Ea este in negru cu 3 ochi, gura deschisa si dinti ascutiti ce musca din cadavre umane. Pe frunte Palden Lhamo poarta o diadema, o semiluna, cinci cranii si un paun cu pene, iar parul ii creste in forma de flacari. In mana dreapta tine fie o sabie, fie un cadavru mumificat, iar in mana stanga este un craniu umplut cu sange si creieri. Leul de zapada si monstrul marii fac parte din anturajul ei cu emanatii furioase. De asemenea, frecvent portretizat este Yama, zeul mortii, cu surorile ei, Yami si Camundi. Cateodata Yama este insotita de opt barbati si opt femei. Yama e albastru, si masca are trei ochi de taur. El are de asemenea cinci cranii, coarne mici, o bata in forma de cadavru mumificat si un streang in mana stanga. El are diferite intruchipari. Ging provine din traditia Bon reprezentand toate tipurile de spirite din diferite taramuri, fie barbati, fie femei. Ging sunt de asemenea ganditi ca emisari speciali ai lui Padmasambhava. Voiosi si dulci, ei fac pe toti sa rada. Asezati in grupuri de patru, opt si saisprezece, canta la tobe in timp ce danseaza in pereche, apoi se intorc cu spatele cand nu pot ajunge mai aproape. Diferite forme de mahakala, sau demoni furiosi, apar frecvent. Cronicile iconografice tibetatne dintre saptezeci si doi si saptezeci si cinci mahakala prezinta pe fiecare cu sase femei consoarte.

Atsara sunt clovni care sunt prezenti mereu si zburda chiar in timpul momentelor solemne ale ceremoniilor. Atsara este stalcirea cuvantului sanscrit acarya, care inseamna invatator spiritual. Exista si barbati si femei atsara. Unii au parul negru sau barbi cu parul lung prins intr-un mot si au nasuri mari. Ei sunt singurii carora le este permis sa glumeasca despre dharma, deoarece este ascunsa o referinta implicita despre adevarul naturii perceptiei, si faptul ca pot calugarii sa stieacest lucru, dar nu pot sa-l portretizeze. Daca masca unui dansator Cham e stramba, sau costumul se desface, atsara sar sa potriveasca. Ei sunt folositi de asemenea pentru controlul multimii si pentru a colecta donatii. Unul dintre cei mai cunoscute creturimitice este Garuda. Garuda au atribute comune pasarilor si sunt considerate dusmani de moarte ai nagas, serpii monstruosi. Ei reprezinta stadiul pericolului si se spune ca zboara liber dupa iesirea din oua. Hashang ( Ho Shang in chineza ) e un chinez care apare adesea in dansul Cham tibetan ca o figura ridicola din secolul opt al istoriei Tibetului. Candva, dupa construire Manastirii Samye de catre Padmasambhava, regele Trisong Deutsen si Shantarakshita, tensiunile au crescut din cauza diferitelor interpretari si traduceri din versiunile chineza si indiana ale scripturilor budiste. In anul 792 Trisong Deutsen a propus o dezbatere publica la Samye pentru a decide care interpretare trebuie adoptata-cea indiana, sau cea chineza. Kamalashila, cel mai eminent student al lui Shantarakshita, a facut o calatorie grea de la Universitatea Nalanda in India pentru a sustine punctul de vedere indian care afirma ca drumul spre eliberare exista anumite stagii definite si ca iluminarea poate fi atinsa prin practica si merite realizate. Reprezentantul imparatuilui chinez, calugarul Ho Shang, a considerat ca Chan ( care este mai cunoscut acum ca derivatul japonez al scolii Zen ) a invocat foarte mult gandirea negativa, cu desertaciunea si iluminarea formand un fulger, cunoscut in vest sub numele de experienta satori. Kamalashila a castigat dezbaterea si in anul 799 regele a declarat religie oficiala interpretarea indiana budista. Ca invins al dezbaterii, Ho Shang este intotdeauna infatisat intr-o lumina comica si peiorativa.

MUZICA In toate culturile timpurii, muzica serveste drept ritual. Inainte ca budismul sa se extinda in Tibet, muzica Bon acompania de obicei ritualurile scandate pentru a comunica cu fortele supranaturale. Invocand spiritele bune si exorcizandu-le pe cele rele. Muzica tibetana este si evlavioasa si simbolica. Muzica evlavioasa este directionata spre un lama spacific, sau spre o zeitate. Muzica simbolica este acolo unde fiecare sunet al unui obiect animat sau inanimat este folosit. De exemplu, coapsa umana este un instrument cu proprietati mistice, fiind folosite ca simboluri ale mortalitatii si nepermanentei. Functia muzicii in ceremoniile religioase tibetane este intotdeauna indreptata spre atingerea iluminarii.