STAȚII ELECTRICE

2.1. Stație electrică

2.1.1. Definiție și clasificare
Stația electrică este un ansamblu de instalații electrice şi de construcţii, inclusiv
anexele, care face parte dintr-un sistem energetic şi în care se realizează cel puţin una
din următoarele funcţiuni: evacuarea puterii produse în centrale, conexiunea unor linii în
vederea efectuării unui tranzit de putere, distribuirea energiei electrice unor consumatori
la aceeaşi tensiune sau la alte tensiuni (prin intermediul transformatoarelor), [3].

Fig. 2.1. Stații de transformare și linii electrice principale din sistemul electroenergetic
național

După rolul lor în sistemul energetic, staţiile electrice pot fi împărţite în

următoarele categorii:
staţii de evacuare sunt staţiile a căror funcţiune este de a realiza injecţia în

1
 sistemul energetic a puterii datorită racordării directe la bare a unor
blocuri generator-transformator.
staţii de conexiuni sunt staţii a căror funcţiune este de a realiza tranzitul de
putere între două sau mai multe puncte ale sistemului energetic, la aceeaşi
tensiune sau între diferite nivele de tensiune, în scopul injecţiei de putere pentru
zonele de consum înconjurătoare, fără a alimenta direct consumatori concentraţi.
staţii de distribuţie sunt staţiile a căror funcţiune este de a alimenta direct
consumatori prin transformatoare montate în staţie sau prin linii de racord adânc.
staţii cu funcţii multiple sunt staţii care îndeplinesc mai multe funcţiuni dintre
cele descrise anterior.
staţii de racord adânc reprezintă un caz particular al staţiilor de distribuţie.
Aceste staţii sunt situate la consumatori, alimentarea făcându-se în aducerea
directă a tensiunii înalte în apropierea centrului de greutate al sarcinii
consumatorului, cu un număr minim de aparate şi trepte de transformare
intermediare.

Într-o clasificare mai simplistă, staţiile electrice pot fi împărţite în staţii de

transformare, care primesc şi distribuie energia electrică după ce o transformă de la o
tensiune la alta şi staţii de conexiuni, care reprezintă noduri ale sistemului energetic,
realizând legătura între mai multe linii de interconexiune.
Staţiile pot fi ridicătoare sau coborâtoare, după cum debitează energia la o
tensiune mai mare sau mai mică decât aceea la care o primesc.
Staţiile de transformare ridicătoare sunt amplasate în imediata apropiere a
centralelor electrice şi au rolul de a ridica tensiunea în scopul transportului economic al
energiei electrice, prin liniile de înaltă tensiune.
Staţiile de transformare coborâtoare au rolul de a coborî tensiunea până la
valoarea necesară pentru distribuirea ei prin reţelele de medie şi joasă tensiune.
În funcţie de scheme de conexiuni staţiile electrice se împart în două categorii şi
anume:
staţii fără bare colectoare;
staţii cu bare colectoare.
După locul de amplasare în cadrul sistemului eletroenergetic, staţiile electrice pot
fi:
staţii de centrală;
staţii de reţea sau de sistem, [3].

2.2. Post de transformare

Posturile de transformare sunt stații de transformare mai mici, destinate
alimentării consumatorilor la joasă tensiune (până la 1 kV), cu o putere până la 2500
kVA.
Amplasarea stațiilor si posturilor de transformare se va face in centrul de
greutate al consumatorilor, pentru reducerea lungimii rețelei de joasă tensiune și 2
 menținerea constantă a tensniunii în cazul șocurilor de sarcină (pornirea
motoarelor asincrone).
Posturile de transformare pot fi aeriene, montate pe stâlp, cu puteri între 20 si 250
kVA, supraterane în cabine metalice prefabricate, cu puteri între 100 si 1000 kVA și în
cabine zidite construite special, incinte împrejmuite și subterane, atunci când nu este
permisă amplasarea la suprafață.
Configurația circuitelor principale de înaltă tensiune și joasă tensiune depinde de
puterea instalată și importanța consumatorului. Schema electrică a unui post de
transformare pentru diferite variante de echipare a celulelor este prezentată în figura 2.2.
Dimensionarea stațiilor și posturilor de transformare se face la proiectarea
alimentării cu energie electrică a consumatorilor noi și pentru verificările periodice ale
puterii instalate.
Redimensionarea se impune în condițiile modernizării tehnologiilor,
retehnologizării întreprinderilor, care duce la reducerea consumurilor de energie electrică,
precum și în cazul schimbării profilului de fabricație.
Puterea postului de transformare se stabilește în funcție de puterea cerută
de consumator. De corectitudinea determinării acesteia depind toți indicatorii
sistemului de alimentare cu energie electrică: investiții, cheltuielli de exploatare, pierderi
de putere și energie, consum de material conductor și alte materiale. Se va avea în
vedere și evoluția în timp a sarcinii consumatorului, precum și apariția de noi
consumatori, [7].
Componentele principale ale postului de transformare sunt:
transformatorul;
echipamentul de comutație si comandă de MT;
echipamentul de comutație si comandă de JT ( tabloul electric de JT);
legături electrice corespunzătoare (bare, cabluri ș.a.);
echipamente auxiliare;
Aceste componente sunt protejate de o anvelopă de beton (BK) sau metalică
(SIK) (figura 2.3. și figura 2.4.), [14].
Clasificări ale posturilor de transformare:
după destinație ( PT de distribuție publică – alimentează cu energie electrică
rețelele stradale destinate racodării consumatorilor din zonele rezidențiale
urbane/rurale, PT de servicii interne a operatorilor din SEN, PT de alimentare
individuală a agenților economici sau a grupurilor mici de agenți economici);
după execuție (PT aerian, PT în cabine/anvelope);
Clasificări ale punctelor de conexiuni(P.C.):
P.C. de distribuție publică – asigură interconexiunea rețelelor de distribuție
publică;
P.C. de alimentare individuală a agenților economici(tip consumator si/sau
clienți casnicii) sau a grupurilor mici de agenți economici;
P.C. de alimentare individuală a agenților economici(tip producator si/sau clienți
casnicii) sau a grupurilor mici de agenți economici, [11]; 3
 Fig. 2.2. Anvelopă de beton (BK007 I) Fig. 2.3. Anvelopă de metal (SIK 84-35 I)

Fig. 2.4. Schema electrică monofilară a unui post de transformare

2.3. Echipamente electrice

2.3.1. Întreruptoarele
Întreruptoarele sunt aparate electrice de comunicație destinate să stabilească, să
suporte și să întrerupă curenții de sarcină și de defect care apar în rețelele de transport
și distribuție a energiei electrice. Se execută în variante mono, bi și tripolare și sunt
prevăzute cu dispozitive de acționare în funcție de tipul rețelei pentru care sunt destinate.
După principiul de stingere a arcului electric, întreruptoarele de înaltă tensiune pot
fi cu: ulei puțin, aer comprimat, suflaj magnetic, hexaflorură de sulf, vid avansat.
La alegerea întreruptoarelor de înaltă tensiune, pe lângă criteriile generale de
alegere și verificare, se mai au în vedere următoarele: 4
 principiul de stingere al arcului;
ciclul de funționare;
numărul de poli;
dispozitivul de acționare;
durata de funcționare;
posibilități de manevră în situații speciale;
detalii constructive, [7].

În plus, la întreruptoare se verifică modul de lucru și capacitatea de rupere.

Parametrii nominali:
tensiunea nominală (;
curentul nominal (;
frecvența (50Hz, 60Hz);
curentul de stabilitate termică (;
curentul de stabilitate dinamică ();
capacitatea de rupere nominală;
valoarea componentei aperiodice (%);
ciclul nominal de manevră;
parametrii cinematici, [9];

2.3.2. Separatoare
Separatoarele servesc la separarea vizibilă a două circuite aflate sub tensiune dar
neparcurse de curent, asigurând în poziţia deschis o distanţă de izolare predeterminată
între bornele fiecărui pol. În poziţia închis funcţionează în regim de durată, fiind
necesară realizarea unor contacte cu presiune mare de contact şi inoxidabile. Întrucât
funcţia lor este de a conecta şi deconecta când prin circuit nu trece curent, nu se
formează arc electric între contacte şi de aceea nu sunt prevăzute cu dispozitive de
stingere a arcului electric. Ele sunt de regulă de tip interior şi au o construcţie simplă şi
robustă.
Separatorul este necesar pentru a scoate o line de sub tensiune atunci când se
fac revizii sau reparaţii la un întreruptor. În centralele electrice sau în staţiile de
distribuţie sunt frecvente manevrele de conectare sau deconectare sub tensiune dar fără
curent, când se trece de pe un sistem de bare pe altul sau când se trece de la un
generator la altul. De regulă separatoarele se leagă în serie cu întreruptorul, acţionarea
separatorului fiind prevăzută cu blocaj care permite deschiderea acestuia numai după
întreruperea circuitului de către întreruptor.
Clasificarea separatoarelor:
după modul de mişcare al contactului mobil:
cuţit;
rotative;
basculante;
de translaţie;
5
 pantograf.
după natura instalaţiei:
de interior;
de exterior.
după numărul polilor:
monopolare;
multipolare (tripolare).
după modul de acţionare:
cu acţionare manuală;
cu acţionare electrică sau pneumatică, [10];

2.3.3. Transformatoare de măsură

Transformatoarele de măsură sunt folosite pentru alimentarea aparatelor de
măsură și dispozitivelor de protecție din instalațiile electrice de interior și exterior ale
substațiilor de distribuție.
Transformatoarele de măsură conțin următoarele elemente principale:
circuitul magnetic;
înfășurările secundare;
înfășurările primare;
izolația principală;
rășină turnată pentru transformatoarele de interior;
hârtie electroizolantă impregnată în ulei pentru transformatoarele de exterior; [13]
.

2.3.4. Descărcătoare
Descărcătoarele sunt aparate care, în momentul apariției unei supratensiuni în
linia electrică, leagă această linie la pământ printr-o rezistență mică. Descărcătoarele se
montează în paralel cu linia și trebuie să reizoleze linia față de pământ la dispariția
undei de supratensiune. Dispozitivele de protecție împotriva supratensiunilor trebuie să
micșoreze valoarea supratensiunii și panta acesteia.
Supratensiunile pot fi:
de origine atmosferică;
de comutație;
la frecvența rețelei.
Protecția împotriva supratensiunilor atmosferice constă în evitarea loviturilor de
trăsnet în stațiile exterioare și pe LEA, prin montarea de paratrăznete verticale sau cu
conductoare de protecție, legate la pământ printr-o rezistență de valoare mică. Se pot
limita la un anumit nivel supratensiuniile ce intră în stații și posturi de transformare, prin
montarea de aparate și dispozitive de protecție, descărcătoare cu coarne, cu rezistență
variabilă, tubulară cu suflaj magnetic.
Protecția împotriva supratensiunilor de comutație se face prin:
reducerea amplitudinii supratensiunilor de comutație utilizând aparate de 6
 comutație (întreruptoare,separatoare de sarcină) care să permită limitarea acestora
sau prin modificarea configurației rețelei;
alegerea unui nivel de izolație mai mare decât al supratensiunilor de comutație,
[7];
2.4. Transformatorul electric
Transformatoarele electrice sunt aparate electromagnetice statice de curent
alternativ cu două sau mai multe înfăşurări cuplate magnetic, care transformă
parametrii energiei electromagnetice (în general tensiunea şi intensitatea curentului). În
anumite cazuri, acestea pot schimba şi numărul de faze sau frecvenţa.
Funcţionarea transformatorului electric se bazează pe legea inducţiei
electromagnetice. Deşi nu este o maşină electrică propriu-zisă, transformatorul electric
poate fi considerat o maşine electrică statică, deoarece multe din fenomenele care au
loc la funcţionarea sa sunt comune cu fenomenele care au loc la funcţionarea maşinilor
electrice.
Transformatoarele electrice sunt utilizate în sistemele de transport şi distribuţie a
energiei electromagnetice (transformatoarele de putere), la măsurări electrice
(transformatoarele de măsură), în automatizări etc.
Clasificarea transformatoarelor electrice se poate face după mai multe criterii:
după numărul de faze transformatoarele pot fi: monofazate sau polifazate;
după raportul de transformare;
după frecvența tensiunii de alimentare;
după domeniul de utilizare.
Un transformator monofazat cu două înfăşurări (figura 2.5) este constituit dintr-
un miez feromagnetic, realizat din tole de oţel electrotehnic, pe care sunt aşezate cele
două înfăşurări.
Înfăşurarea care primeşte energie electromagnetică se numeşte înfăşurare
primară (primarul transformatorului), iar înfăşurarea care cedează energie
electromagnetică se numeşte înfăşurare secundară (secundarul transformatorului).
În studiul transformatorului, toate mărimile care se referă la primarul
transformatorului (mărimi primare) poartă indicile 1, iar cele care se referă la secundarul
transformatoarului (mărimi secundare) poartă indicile 2.
Asocierea sensurilor tensiunilor şi curenţilor se face la primar cu convenţia de la
receptoare, iar la secundar, cu cea de la generatoare, [5].

7
Fig. 2.5. Transformatorul monofazat cu două înfășurări

8