Sunteți pe pagina 1din 16

Surse din Serviciile Secrete ne-au informat ca tatal adoptiv al lui Traian Basescu se numea Dumitru si era de meserie

timplar. El s-a nascut intr-o localitate de linga Bacau. A urmat Scoala Militara, facind parte din promotia 30 decembrie 1949. Dupa absolvirea Scolii Militare, acesta a fost repartizat la Divizia Mecanizata Marasesti, din localitatea Basarabi (jud. Constanta), devenind sef al BDS (Biroul de Documente Secrete). La scurt timp, ofiterul a cunoscut o femeie din localitate, pe nume Elena, de profesie croitoreasa, divortata si cu doi copii mici Traian si Mircea. Tatal natural al celor doi copii, evreu, plecase din Romania, abandonindu-si sotia si copiii. Mentionam ca si mama celor doi, care traieste, este tot de origine evreiasca. Dumitru Basescu s-a casatorit cu acea femeie si i-a adoptat pe cei doi minori . Mihai Rzvan Ungureanu (n. 22 septembrie 1968, Iai) este premier desemnat al Romniei, istoric i diplomat romn, care a deinut funcia de ministru de externe al Romniei ntre anii 2004-2007. n prezent este premier desemnat i director al Serviciului de Informaii Externe al Romniei. La data de 26 noiembrie 2007, preedintele Romniei, Traian Bsescu a naintat Parlamentului propunerea de numire a lui Mihai Rzvan Ungureanu n funcia de director al Serviciului de Informaii Externe, rmas vacant din martie 2007, n urma demisiei lui Claudiu Sftoiu. n anul 1993 a susinut masteratul n Studii Ebraice la Oxford Centre for Hebrew and Jewish Studies din cadrul Universitii Oxford. Membru al board-ului tiinific al Fundaiei Soros pentru o Societate Deschis, Iai Bucureti (1996-1998) Membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (din 1997). Senior Fellow al Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (din 1998).

Site-ul de stiri ronatvan.com publica o lista larga de figuri publice de origine evreiasca din din Romania din mai toate domeniile de activitate. Potrivit sursei citate, persoana care a contribuit la ntocmirea acestei liste este anonim din motive lesne de nteles. Pe langa cei care isi asuma identitatea si sunt perceputi in consecinta, exista, potrivit autorului, unele persoane (in dreptul numelui carora apare ?) in cazul carora nu exista certitudinea ca sunt de origine evreiasca, asa incat aceste cazuri trebuie tratate cu rezerve. -Traian Basescu (fost marinar, fost primar al Bucurestiului, politician si Presedintele Romniei?) -Petre Roman (politician, fost Prim Ministru al Romaniei) -Emil Constantinescu (profesor, fost presedinte al Romaniei?) -Ion Iliescu (politician, fost presedinte al Romaniei si personaj important al revolutiei din 89) -Nina Iliescu (sotia lui Ion Iliescu) -Theodor Stolojan (fost Premier, economist, politician, fost lider al PDL si consilier Prezidential) -Viorel Lis (fost primar al Bucurestiului, baron) -Dinu Patriciu (presedintele Grupului Rompetrol, NV si membru important al PNL) -Mihai Razvan Ungureanu (director SIE, istoric, politician, si fost ministru de externe)

-Ludovic Orban (fost ministru al Transporturilor, vicepresedinte PNL) -Leonard Orban (Comisar European) -Silviu Prigoana (parlamentar, om de afaceri si star TV, autodeclarat Mndru c e Mason) -Adriana Bahmuteanu (nevasta lui Silviu Prigoan si star TV?) -Nicolae Cajal (fizician, academic, politician si filantrop) -Geo Saizescu (regizor de filme, scriitor si actor) -Victor Ciutacu (jurnalist, redactor ef adjunct la Jurnalul Naional, i moderator la Antena 2) -Iosif Sava (muzician, moderator radio si TV) -Elan Schwartzenberg (om de afaceri care a devenit cunoscut dup cstoria cu Mihaela Rdulescu) -Anna Lesko (cntreat) (evreic?) -Anamaria Prodan (star TV, fotomodel, cntreat) -Ginger Devil (actrit porno) -Laura Andresan (prostituat faimoas, un fel de Jenna Jameson a Romniei, Jenna Jameson fiind una dintre cele mai celebre actrite porno evreice din lume) -Mihaela Radulescu (star TV) (evreic?) -Alina Plugaru (fotomodel) -Razvan Vasilescu (actor) -Alexandru Arsinel (comedian si actor) -Ioana Maria Vlas (presedinte SOV Invest, Fondul Naional de Investiii FNI) -Ioan Stoica (fondatorul Caritas) -Mircea Albulescu (actor, profesor, poet, membru al Uniunii Scriitorilor) -Oana Sarbu (cntreat, actrit) -Andrei Blaier (regizor de filme si scriitor de scenarii) -Andrei Zinca (regizor, manager de productie, actor, productor) -Dan Pita (regizor de filme si scriitor de scenarii) -Eugen Ovidiu Chirovici (economist, jurnalist, scriitor si Mare Maestru al Marii Loji Naionale din Romnia) -Edmund Deda (compozitor) -Ion Barbu (matematician si poet) -Ion Cristinoiu (compozitor, conductor, instrumentist, orchestrator) -Dan Bittman (cntret, actor, star TV) -Paul Goma (scriitor si mare dizident anti-comunist) (evreu?) -Silviu Brucan (politician comunist si dizident, alanist politic si scriitor de crti despre Comunism si Europa de Est) -Adrian Severin (nepotul lui Silviu Brucan, politician, Europarlamentar, fost membru PD-L, membru actual PSD) -Paul Cornea (istoric, critic, teoretician literar) -Paula Iacob (avocat celebr n Romnia) -Magda Lupescu (curva si apoi sotia Regelui Carol al 2-lea) -Alexandru Barladeanu (Presedinte al senatului, economist, politician, ministru, membru al Academiei Romne) -Sergiu Celac (politician si ministru de externe) -Paul Soloc (moderator TV show, editor) -Valeriu Lazarov (realizator TV) -Ovidiu Ioanitoaia (jurnalist, sportiv)

-Emanuel Isopescu (jurnalist si moderator TV show) -Dumitru Tinu (jurnalist si fost director al ziarului Adevarul) -Maia Morgenstein (actrit) -Haralamb Zinca (autor faimos) -Horia Roman Patapievici (scriitor si filozof) -Mihai Zisu (Ministru de Externe) -David Marcian Bleahu (fost senator) -Dolphi Drimer (patron, director si profesor la o universitate proprie) -Oliviu Gherman (fost Presedinte al Senatului si ambasador n Franta) -Dan Martian (presedinte al Camerei Deputatilor) -Silviu Maior (ministru) -Mircea Cosea (senator) -Aurel Vainer (deputat) -Victor Surdu (fost deputat si senator) -Zoe Petre (istoric si consilier prezidential) -Petru Berteanu (consilier prezidential) -Mugur Isarescu (Guvernator al Bncii Nationale Romne (BNR), fost prim ministru si membru al Academiei Romne) -Andrei Varga (fost ministru) -Razvan Teodorescu (fost senator, ministru si profesor Universitar) -Dumitru Mazilu (politician, mare personaj al revolutiei din 89 si spion civil) -Vasile Gionea (fost jurist, deputat si presedinte al Curtea Constituional a Romniei) -Gelu Voican Voiculescu (politician, fost vice prim ministru si ambasador) -Bujor Sion (om de afaceri) -Paul Everac (scriitor, director general al Televiziunii Romne) -Nicolae Melinescu (fost moderator TV show si director general al Televiziunii Romne, spion civil) -Horia Moculescu (pianist, interpret vocal, compozitor, mediator si moderator TV show) -Alina Mungiu (politolog, activist drepturi civile, academician, jurnalist, scriitoare, comentator al scenei politice din Romnia, profesoar n Bucuresti, fost directoare a Televiziunii Romne) -Cristian Mungiu (regizor i scenarist) -Cecilia Stefanescu (scriitoare) -Doru Dumitrescu (moderator TV show) -Radu Naum (star TV) -Dumitru Morosanu (moderator TV show, regizor de filme) -Victor Ionescu (secretar general si presedintele tineretului PNTCD) -Florin Bratescu (jurnalist si moderator TV show) -Adrian Sarbu (om de afaceri, patronul postului TV, ProTV, Acas, MTV Romnia, Pro Cinema, Pro TV, Pro TV Internaional, Sport.Ro si al agentiei de stiri Mediafax) -Mihai Tatulici (jurnalist si scriitor) -Andreea Esca (jurnalist si scriitor) -Andi Moisescu (jurnalist si prezentator Stirile ProTV) -Andrei Gheorghe (realizator, prezentator TV si Radio) -Adrian Rosenberg (jurnalist ProTV) -Aristide Buhoiu (jurnalist, reporter, moderator TV show)

-Marcel Avram (impresar, manager si organizator, director de ziar) -Cornel Nistorescu (journalist si director al ziarului Eventimentul Zilei) -Sorin Rosca Stanescu (journalist si director al ziarului Ziua) -Adrian Halpert (editor si director al ziarului Click) -Hadrian Mateescu (directorul ziarului Adevarul) -George Arion (publicist, poet, autor) -Gilda Lazar (actor) -Sergiu Andon (politician, membru al Partidului Conservator) -Geo Raetsky (moderator TV show) -Radu Berceanu (fost ministru al comertului si senator) -Victor Babiuc (politician, mason) -Alexandru Sassu (politician, deputat, directorul actual al Televiziunii Romne) -Bogdan Teodoroiu (ministru) -Trita Fanita (ministru) -Octavian Stireanu (politician, deputat) -Cristian Dumitrescu (politician, deputat, membru al Parlamentului European) -Cazimir Benedict Ionescu (deputat, vice presedinte al Consiliul Provizoriu de Uniune Naional) -Bogdan Niculescu Duvaz (deputat, politician si arhitect, membru CPUN si fost ministru) -Sergiu Cunescu (mare lider prin PSD) -Remus Opris (politician si psihiatru, un membru important n PNCD) -Sorin Dimitriu (deputat si politician) -Andrei Dimitriu (liderul SPP si SPTV) -Ulm Spineanu (politician) -Radu Ioanid (holocaustolog) -Sorin Pantis (fost deputat si politician) -Dan Crainerman (muzician) -Tudor Caramfil (scriitor) -Gheorghe Dumitrescu (fost compozitor, reprezentant al realismului socialist, scriitor la Muzica, Scnteia, Contemporanul i Romnia Liber) -Carmen Dumitrescu (director general al SIF Banat-Crisana) -Mihai Calin (actor) -Emanuel Valeriu (fost moderator TV show, membru CNA) -Theodor Palady (pictor) -Eugen Preda (publicist si comentator radio) -Theodor Brates (scriitor, jurnalist la Televiziunea Romn si redactor sef adjunct la redactia de stiri) -Niculae Stoian (criminal, mna dreapt a lui Ceausescu, traficant de arme n Africa, s-a mutat mai trziu n Perth Australia) -Vasile Lupu (membru PNTCD, fost vicepresedinte al Camerei Deputatilor, fost deputat PNTCD, prim vicepreedinte al PNCD Suceava) -Romulus Antonescu (era n list dar nu stim cine este) Romanian Jews List 1 Sursa: Wikipedia Lucreiu Ptrcanu Gheorghe Gaston Marin Teohari Georgescu Emil Calmanovici

Martin Abern, Trotskyist activist Radu F. Alexandru, politician Colette Avital, politician Olga Bancic, communist activist Silviu Brucan, communist politician and dissident Simion Bughici, communist politician Iosif Chiinevschi, communist politician Alexandru Dobrogeanu-Gherea, communist activist David Fabian, communist activist Max Goldstein, communist activist Remus Koffler, communist activist David Korner, Trotskyist activist Alex Kozinski, judge Serge Klarsfeld, anti-Nazi activist Samuel Leibowitz, attorney Karpel Lippe, Zionist activist Vasile Luca, communist politician Gheorghe Gaston Marin, communist politician Nati Meir, politician Alexandru Nicolschi, communist politician Saul Ozias, communist politician Ana Pauker, communist politician Marcel Pauker, communist politician Mircea Rceanu, diplomat and dissident Leonte Rutu, communist politician Mihail Roller, communist politician Valter Roman, communist politician Petre Roman, politician, prime minister, revolutionary figure Solomon Tinkelman, communist activist Leonte Tismneanu, communist politician Sorin Toma, communist activist Ghizela Vass, communist activist Belu Zilber, communist activist Emil Bodnra, influential Romanian communist politician, an army officer, and a Soviet agent Constantin Dobrogeanu-Gherea, Marxist theorist, politician, sociologist, literary critic Alexandru Dobrogeanu-Gherea, communist militant Max Goldstein, communist and convicted terrorist Gelber Moscovici, communist and convicted terrorist Leon Lichtblau, communist and convicted terrorist Saul Ozias, communist and convicted terrorist Constantin Sntescu, general, prime minister Nicolae Cajal, communist and World War II war crimes spreader Constantin Prvulescu communist Richard Wurmbrand, communist, evangelical sect leader, founder of Voice of the Martyrs Ploughmens Front jewish communist movement led by Petru Groza (non-jewish Romanian tyrant)

Moses Rosen, chief rabbi of Romanian jews, communist activist Alexandru afran, human rights, United Nations activist Mihai Rzvan Ungureanu, historian, diplomat and politician, foreign minister of Romania 2004-2007 Calin Popescu Tariceanu, prime minister (jewish?) Claudiu Saftoiu (president counselor, president of SIE, Romanian secret service) Ana Adriana Sftoiu (president counselor, spokeswoman) Mona Musca, ex-minister of culture (jewish?) Lavinia Sandru, politician Silviu Prigoana & Adriana Bahmuteanu, very famous and rich Romanian jewish couple List de comuniti evrei din Romnia Wikipedia, enciclopedia liber Ana Pauker (Hannah Rabinsohn) Marcel Pauker Alexandru Nicolschi (Boris Grnberg), colonel de Securitate Iosif Chiinevschi (Iacob Broitman) Liuba Chiinevschi (Liuba Broitmann), preedinta UFDR Gheorghe Pintilie (Pantelei Pantiua Bodnarenko; numele idi necunoscut; Grnberg?), general de Securitate; soia, Ana Toma Avram Bunaciu (Abraham Gutman) Leonte Rutu (Lev Oigenstein) Miron Constantinescu (Meer/Mer Kohn) Moise Haupt, general Laurian Zamfir (Laurian Rechler), general-colonel de Securitate Valter Roman (Neulnder Erno), maior KGB William Suder, general-maior, ef al serviciului de informaii Holban (Moscovitz), colonel, comandant al Securitii Bucureti Valter Roman (Ern Neulnder), Mihai Dulgheru(Dulberger), Mihai, colonel de Securitate, inspector al penitenciarelor tefan Koller, colonel de Securitate, comandant al nchisorii Aiud Czeller (Zeller), ef al Securitii din Ardealul de Nord-Vest Constana Crciun (nume real necunoscut) Ghizela Vass Silviu Brucan (Samuil Brukner, Samuel Bruckner), Mihai Roller, preedinte al Academiei Levin Bercovici Max Goldstein Mihail Bruhi (trul Pinhusovici Kofman, Kaufmann) Leon Tismneanu (Lev Moiseevici Tismeneki) Nicolae Goldberger (Goldberger Mikls) Mauriciu trul, comandant al Securitii din Galai Gheorghe Stoica (Moscu Cohn) Leon Na (Littman, Littmann) Lupu Petre (Pressman, Pressmann) Barbu Zaharescu (Zuckerman, Zuckermann) tefan Voicu (Aurel Rottenberg) Grigore Cotovschi Ecaterina Abraham

Mihail Florescu (Iacobi) Hillel Kohn Pavel Cristescu (Kleinmann) Sigi Beiner (Sigfried? Siegmund? Bainer, Bayner) Michael Flexer (Flechser, Flachser) Ofelia Manole Simion Teigher (Teiger) Simion Bughici Gheorghe Gaston Marin (Gh. Grossmann) Wassermann, Ilka, n conducerea Ministerului de Externe Gutmann, Heinz, sef al serviciului secret civil Lotar Rdceanu (Wrzer), iniial lider social-democrat Bdu (Braunstein), Alexandru, eful sectiei de eviden a strinilor Levin, fost ofier sovietic, ef al cenzurii Voiculescu, Ervin (Erwin Weinberger), ef al serviciului paapoarte Stupineanu (Stapmann), ef al serviciului de spionaj Emeric Stffel, ambasador al Romniei n Elveia Finaru, Harry (Hersch Feiner), eful legaiei Romniei n SUA Lzrescu (Baruch Lazarovici), nsrcinat cu afaceri la Paris Oieru (Scheffer, Schfer), Simion, secretar de stat Zeiger, Lev, director n Ministerul Educaiei Naionale Costea (Zeider), Mirel, n 1944 eful serviciului de informaii al formaiunilor de lupt patriotice, apoi ef la serviciul de cadre al PCR Isidor Hollingher (Hollinger) Ludovic Weiss Tudor Sepeanu Stefan Koller Wilhelm Einhorn Elisabeta Luca Fanny Goldberger Elisabeta Luca Bogopolski, Haim Lutenko, Moisei Saevici, Faibisch Frenkel, Isak Lemkovici, Feiga Gurevici, Her Leib Goldstein, Seiman Bakal, Israil Sielberman (Silbermann), Iosif Faierstein (Feierstein, Feuerstein), Raia (Raisa?) Kofman (Kaufmann?), Iakov Morghenstern (Morgenstern), Izrail (Israel) Markovici Zighelbaum (Ziegelbaum), Strul Leibovici, trul Abramovici Kleiman (Kleinmann), Moisei Solomonovici Vihrev, Abram Naumovici Aritonovici, Sami

Ebner, Silvia Aurel Baranga (Ariel Leibovici), inspector general al artelor Marcel Breslau (Mark Breslauer), idem Sorin Toma (Moscovici), la Scnteia Alexandru Graur (Alter Brauer), lingvist Silviu Iosifescu (Silvian!) (Samson Iosifovici) Constantin Dobrogeanu-Gherea (Solomon Katz) Eduard Mezincescu (Mezingher, Mesinger) Samoil (Samuel Rubinstein/Rubenstein), administrator la Scnteia Liman (Lehmann), Horia, la Scnteia ing. Schnapp, directorul Romniei libere Jehan, Mihai (Michael Jakob), sef al societii de filme Ovid S. Crohmlniceanu (Moise Kahn), critic literar Tertulian, N. (Nathan Veinstein/Weinstein), critic literar Ion Clugru, scriitor Vitner, Ion (Jakob Winter; Wittner?), scriitor Weigel, profesor la Universitatea Bucureti Veronica Porumbacu (Scherfelberg), poet Nina Cassian (Rene Annie Cassian), poet Evrei in guvernul Romaniei postbelice 1. Ana Pauker, alias Anna Rabinsohn, ministru de externe si agenta Nr. 1 a Moscovei la Bucuresti. 2. Ilka Wassermann, reala directoare a Min. de Externe. 3. Josef Kishinevski, alias Jakob Broitman, vice presedinte al Consiliului de Ministri si membru al CC. 4. Teohari Georgescu, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne. 5. Lothar Radaceanu, alias Lothar Wuertzel, ministru. 6. Miron Constantinescu, alias Mehr Kohn, originar din Galati, Ministru al Minelor si membru in CC. 7. Moises Haupt, General, Comandant militar al Capitalei. 8. Laurian Zamfir, alias Laurian Rechler, general, sef al Securitatii, originar din Braila. 9. Heinz Gutman, sef al Serviciului Secret Civil. 10. William Suder alias Wilman Suder, Sef al Contra Spionajului. 11. Roman Walter, alias Walter Neulnder, tatal lui Petre Roman, organizatorul securitatii si sef al Serviciului de Educatie, Cultura si Propaganda al Armatei. 12. Alexandru Moghioros, Ministru al Nationalitatilor, evreu din Ungaria. 13. Alexandru Badan, alias Alexander Braunstein, sef al Comisiei de Control al Strainilor. 14. Maior Lewin, evreu, fost ofiter in Armata Rosie, sef al cenzurei pentru presa. 15. Colonel Holban, alias Moscovich, sef al Securitatii pe Bucuresti. 16. George Silviu, alias Gersch Gollinger, Secretar General in Ministerul de Interne. 17. Erwin Voiculescu, alias Erwin Weinberg, sef al departamentului pentru pasapoarte in Ministerul de Externe. 18. Stupineanu, alias Stappnau, sef al Spionajului Economic. 19. Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador al Romaniei in Elvetia. 20. Harry Fainaru, alias Hersch Feiner, sef de legatie in Ambasada din Statele Unite. 21. Ida Szilagy, evreica, prietena a lui Ana Pauker, reala conducatoare a Ambasadei

din Londra. 22. N. Lazarescu, alias Burach Lazarovich, insarcinat de Afaceri al Romaniei la Paris. 23. Simon Oieru, alias Schaeffer, Subsecretar de Stat. 24. Liuba Kishinevski, alias Liuba Broitman, presedinta a Femeilor Romane Antifasciste. 25. Lew Zeiger, evreu director general in Ministerul Economiei. 26. Doctor Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe. 27. Silviu Brucan, alias Brukner, redactor sef al Scanteii, el conducea intreaga campanie care viza comunizarea. In acelasi timp el conducea si inscena campania antisemita din Romania. 28. Samoila, alias Samuel Rubenstein, director guvernator al Scanteii. 29. Horia Liman, alias Lehman, redactor secund al Scanteii. 30. Inginerul Schnapp, evreu, director guvernator al ziarului Romania Libera. 31. Jehan Mihai, alias Jacob Michael, sef al industriei cinematografice romane. 32. Alexandru Graur, alias Alter Brauer, director general al Societatii Radiofonice Romane. 33. Mihai Roller, evreu, necunoscut inainte de venirea sa in Romania din Uniunea Sovietica, Presedinte al Academiei Romane, autorul istoriei falsificate a Romanilor. 34. Profesorul Weigel, tiranul universitatii din Bucuresti, care conducea operatia de epurare a studentilor anti-comunisti. 35. Profesorul Lewin Bercovich, un alt tiran al Universitatii din Bucuresti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia. 36. Silviu Josifescu, alias Samson Josifovich, cel care l-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahuta de continutul care nu se armoniza cu comunismul. 37. Joan Vinter, alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al Romaniei. 38. Trei predecesori secretari generali ai Ligii Generale a Muncii, au fost evrei, Alexander Sencovich, Misha Levin si Sam Asriel (Serban). 39. Alexandra Sidorovici, evreica, sotia lui Silviu Brucan, acuzatoare la Tribunalul poporului in 1945. 40. Leonte Rautu (Lev Oigenstein). 41. Petru Borila, cuscrul lui N. Ceausescu. Ambii au facut parte din Biroul Politic al C. C. -ului, responsabili pe tara cu invatamantul politic comunist. Sursa: Iudaismul List 3 Sursa: Wikipedia A Aaron Aaronsohn Angelica Adelstein-Rozeanu Felix Aderca Radu F. Alexandru Jean Ancel B Ury Benador Aristide Blank Victor Brauner Nicolae Bretan Mauriciu Brociner Silviu Brucan

C Nina Cassian Paul Celan Andrei Codrescu Sergiu Comissiona E Sorel Etrog F Wilhelm Filderman Iancu Fischer Barbu Fundoianu G Moses Gaster Alma Gluck Leo Goldhammer G cont. Alexandru Graur Ernest Grunfeld H Clara Haskil I Idel Ianchelevici Marcel Iancu Petre Iorgulescu-Yor Barbu Iscovescu Iosif Iser J Alexandru Jar K Bla Kun L Irving Layton Liviu Librescu Gherasim Luca Isac Ludo Lupu Petre Radu Lupu M Alexandru Mandy Norman Manea Silvia Marcovici Solomon Marcus Nati Meir Radu Mihileanu Alexandru Mirodan M cont. Maia Morgenstern O Zigu Ornea

P Saa Pan Ana Pauker Julius Popper R Reuven Ramaty Moses Rosen Constantin Daniel Rosenthal S Alexandru afran Oscar Sager Iosif Sava Mihail Sebastian Dumitru Solomon Nicolae Steinhardt Nicolae Stroe T Leonte Tismneanu Godell ukerman Tristan Tzara V Aurel Vainer Ilarie Voronca W Elie Wiesel Richard Wurmbrand Z BELLU ZILBER More self-declared jews FELICIA ANTIP MARIA BANUS VICTOR BARLADEANU TIBERIU BENEDEK MIRIAM BERCOVICI LIVIU BERIS MATY BLUMENFELD ARTHUR BRENNER ADA BRUMARU NICOLAE CAJAL STEFAN CAZIMIR MARC CLARIAN MARIA CONSTANTIN RADU COSASU EMIL COSTIN DOREL DORIAN DOLPHI DRIMER HARRY ELIAD LEONIE WALDMANELIAD

ALEXANDRU ELIAS B. ELVIN HEINRICH FALIC IANCU FISCHER AUREL GIROVEANU TICU GOLDSTEIN MOISE HELD TOMA HIRTH MIREL ILIESIU STEFAN IURES ITIK KARA SOLOMON MARCUS PAUL B. MARIAN ALEXANDRU MANDY VICU MANDRA DAN MIZRAHI MAIA MORGENSTERN PRIM RABIN DR. ERNEST NEUMANN ERICH NUSSBAUM ZIGU ORNEA ALBERT POCH LAURENTIU PROFETA EMANUEL REICHER RADU NICHITA RAPAPORT MARCEL SARAGEA IOSIF SAVA EUGEN SEGAL SANDRA SEGAL IULIAN H. SORIN TUDOR STERIADE AUREL VAINER HENRI WALD TEODOR WEXLER HENRI ZALIS Jews responsible with the 1989 Romanian Revolution -Iulian Vlad (army general and head of Deparment of State Security) -Silviu Brucan (Brukner) (owner of Romanian communist newspapers, supporter of Ana Pauker (other jew) and the killing of all Romanian elites such as Bratianu, Iuliu Maniu, etc) -Victor Stnculescu (army general and defense minister) -Teodor Brate (Nicolschis brother in law, revolutionist) -Cazimir Ionescu (panic instigator, revolutionist) -Cico Dumitrescu (panic instigator, rear-admiral) -Ion Iliescu (main revolutionary figure, president) -Petre Roman (main revolutionary figure, prime-minister) -Gelu Voican Voiculescu (vice prime-minister) -Mihai Drgnescu (vice prime-minister) -Mugur Isrescu (foreign affairs minister, ambasador of Romania in USA and

governor of Romanian National Bank) -Ioan Aurel Stoica (minister of construction) -Nicolae Militaru (army general and defense minister) -Sergiu Celac (politician and foreig minister) -Mihai Chiac (army general-lieutenant and internal minister) -Moldoveanu Ioan Jean (army general-lieutenant, vice internal minister and head of Romanian police) -Dan Marian (revolutionist) -Alexandru Brldeanu (government general secretary imposed by the communist regime from Moscow) -Adrian Severin (minister of state for reform and relations with parliament) -Corneliu Bogdan (secretary of state in foreign affairs ministry) -Teodor Stolojan (finance minister) -Eugen Dijmarescu (minister of economy and finance) -Mihai ora (minister of education) -Victor Babiuc (expert in Constitutional comission, minister of justice, internal minister) Sursa: http://stiri.ronatvan.com Metapedia Lista de evrei comunisti din Romania Aceasta lista include evreii care au preluat guvernarea Romaniei in primii ani ai regimului communist adus de tancurile sovietice. Acesti evrei au facut un Holocaust (Genocide) impotriva romanilor care este parte a Holocaustului Rosu. De asemenea, lista ii cuprinde si pe evreii care au venit la putere dupa 1989 si care sunt produsul sistemului comunist. Abraham Ecaterina Apostol Gheorghe, alias Gerschwin, presedinte al Sindicatului Muncitoresc Aritonovici Sami Badan Alexandru, alias Alexander Braunstein, sef al Comisiei de Control al Strainilor. Bakal Israil Baranga Aurel alias Ariel Leibovich, inspector general al artelor. Badau Alexandru, alias Braunstein seful sectiei de evidena a strainilor Beiner Sigi (Sigfried? Siegmund? Bainer, Bayner) Bercovici Levin alias Lewin Bercovich, tiran al Universitaii din Bucuresti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia. Bogopolski Haim Breslasu Marcel, alias Mark Breslau, director general al Departamentului Artelor. Brucan Silviu (Samuil Brukner, Samuel Bruckner), redactor sef al Scanteii Bruhis Mihail (Strul Pinhusovici Kofman, Kaufmann) Bughici Simion Bunaciu Avram alias Abraham Gutman, Secretar General al Adunarii Naionale, realul conducator al Adunarii. Cassian Nina (Rene Annie Cassian), poeta Calugaru Ion, scriitor Chisinevschi Iosif alias Iakob Broitman, vicepresedinte al Consiliului de Ministri si membru al Comitetului Central. Chisinevschi Liuba alias Liuba Broitman, presedinta a Femeilor Romane Antifasciste. UFDR [sotia evreului: Iosif Chisinevschi].

Cristescu Pavel alias Kleinmann Crohmalniceanu Ovid (Moise Kahn), critic literar Craciun Constana Costea (Zeider), Mirel, in 1944 era Seful Serviciului de Informatii din Formatiunile de Lupta Patriotice, sef Sectia Cadre a CC al PCR. Cotovschi Grigore Czeller (Zeller), seful securitatii in nord-vestul Ardealului. Constantinescu Miron alias Mehr Kohn, Ministru al Minelor si membru al Comitetului Central. Dobrogeanu-Gherea Constantin, alias Solomon Katz social democrat. Dulgheru Mihai(Dulbergher Mihai State security colonel, inspector of all prisons) Ebner Silvia Einhorn Wilhelm Faierstein (Feierstein, Feuerstein) Raia (Raisa?) Fainaru Harry, alias Hersch Feiner, sef de legaie in Ambasada din Statele Unite. Flexer Michael (Flechser, Flachser) Florescu Mihail alias Iacobi Frenkel Isak George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general in Ministerul de Interne. Georgescu Teohari, alias Burah Tescovich, Ministru de Interne. Goldberger Fanny Goldberger Nicolae (Goldberger Mikls) Goldstein Max Goldstein Seiman Graur Alexandru alias Alter Brauer, director general al Societaii Radiofonice Romane. Gurevici Hers Leib Gutmann Heinz, sef al Serviciului Secret Civil. Haupt Moise, general, comandant militar al Capitalei. Holban alias Moscovich (Moscovitz), sef al Securitaii pe Bucuresti. Hollingher Isidor (Hollinger) Iliescu Ion, Presedinte al Romaniei Iosifescu Silviu (Silvian!) alias Samson Iosifovich, cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahua, de coninutul care nu se armoniza cu comunismul. Jehan Mihai, alias Jakob Michael, sef al industriei cinematografice romane. Kleiman (Kleinmann), Moisei Solomonovici Kofman (Kaufmann?) Iakov Kohn Hillel Koller Stefan, (colonel of State Securitaty, comander of Aiud Prison) Lazarescu N. alias Burach Lazarovich, insarcinat de afaceri a Romaniei la Paris. Leibovici, Strul Abramovici Lemkovici Feiga Levin Misha secretari generali ai Ligii Generale a Muncii Luca Elisabeta Lupu Petre (Pressman, Pressmann) Lutenko Moisei Levin, fost ofier in Armata Rosie, sef al Cenzurei pentru presa. Liman Horea, alias Lehman, redactor secund al Scanteii.

Marin Gaston Gheorghe (Gh. Grossmann) Mezincescu Eduard (Mezingher, Mesinger) Moghioros Alexander, Ministru al Naionalitailor, evreu din Ungaria. Morghenstern (Morgenstern), Izrail (Israel) Markovici Nas Leon (Littman, Littmann) Nicolschi Alexandru (Boris Grnberg), colonel of State Securitaty Manole Ofelia Oieru Simon, alias Schaeffer, subsecretar de stat. Olteanu Bogdan, presedinte al Camerei Deputailor din Parlamentul Romaniei Pauker Ana alias Hannah Rabinsohn , Ministru de Externe si agenta nr.1 a Moscovei la Bucuresti. Pauker Marcel Pintilie Gheorghe (Pantelei Pantiusa Bodnarenko; numele idis necunoscut; Grnberg?), general de Securitate; soia, Ana Toma Porumbacu Veronica (Scherfelberg), poeta Radaceanu Lotar alias Lothar Wuertzel, ministrul muncii. Rautu Leonte, alias Lev Oigenstein Roller Mihail, Presedinte al Academiei Romane, autorul istoriei falsificate a Romanilor. Roman Petre, prim ministru al Romaniei Roman Valter, alias Ern Neulnder, maior KGB, tatal lui Petre Roman, sef al Serviciului de Educaie, Cultura si Propaganda al Armatei. Samoila alis Samuel Rubinstein/Rubenstein, director guvernator al Scanteii. Sielberman (Silbermann) Iosif Saevici Faibisch Sam Asriel, alias Serban, secretari generali ai Ligii Generale a Muncii Schnapp, director guvernator al ziarului Romania Libera. Sencovich Alexander, secretari generali ai Ligii Generale a Muncii Sepeanu Tudor Stoica Gheorghe (Moscu Cohn) Stupineanu, alias Stappnau, sef al Spionajului Economic. Stffel Emeric, evreu din Ungaria, ambasador al Romaniei in Elveia. Suder William, alias Wilman Suder , sef al Contra Spionajului. Szillagy Ida, prietena a Anei Pauker, reala conducatoare a Ambasadei din Londra. Strul Mauriciu, comander of State Security in Galai Teigher Simion (Teiger) Tertulian, N. (Nathan Veinstein/Weinstein), literary critic Tismaneanu Leon (Lev Moiseevici Tismeneki) Toma Sorin (Moscovici), pressman of Scanteia Vass Ghizela, a condus secia externe, evreica maghiara, bunica lui Bogdan Olteanu Vihrev, Abram Naumovici Vinter Joan alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al Romaniei. Voicu Stefan (Aurel Rottenberg) Voiculescu Ervin alias Erwin Weinberg, sef al Departamentului pentru pasapoarte in Ministerul de Externe. Zaharescu Barbu (Zuckerman, Zuckermann) Zamfir Laurian, alias Laurian Rechler, general, sef al Securitaii.

Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe. Zeiger Lev, director general in Ministerul Economiei. Zighelbaum (Ziegelbaum), Strul Wassermann Ilka, reala directoare a Ministerului de Externe. Weigel, tiranul Universitaii din Bucuresti. Conducea operaia de epurare a studenilor anti comunisti. Weiss Ludovic

S-ar putea să vă placă și