1.

Raportul dintre limbă şi cultură în comunicarea

interculturală
2. Valorile, un pivot al diferențelor culturale
3. Limbajul, rãdãcina comunã a culturii și a
comunicãrii
4. Îndrumări metodice pentru descrierea unui
popor
 Raportul dintre limbă şi cultură în
comunicarea interculturală

 Diversitatea culturilor și dialogul intercultural în
lumea globalizãrii sunt teme actuale.
 Diferențele culturale reprezintã tema centralã
pentru teoriile care abordeazã comunicarea
interculturalã.
 Aceste diferențe trebuie studiate în profunzime
pentru a vedea cum pot fi explicate posibilitatea
comunicãrii între indivizi și grupuri care aparțin
unor culturi diferite.
 Raportul dintre limbă şi cultură în
comunicarea interculturală

 Ceea ce înseamnã, implicit, a gãsi și elementele
comune ale acestor culturi, a pune în evidențã și
unitatea, nu numai diversitatea lor.

 O primã operație pe care trebuie sã o facem este de a

lãmuri semnificațiile consacrate ale conceptului de
culturã.
 Raportul dintre limbă şi cultură în comunicarea
interculturală


 Tradiţional, cuvântul cultură este folosit pentru a desemna
toate elementele vieţii umane, materiale sau spirituale,
transmise de către societate.

 Cultura este coexistentă omului însuşi într-un univers

social, caracterizat printr-o reţea complexă de datini,
obiceiuri şi atitudini păstrate prin tradiţie.
 Raportul dintre limbă şi cultură în
comunicarea interculturală

 Din perspectivă semiotică, cultura este un sistem de
semne, de practici semnificante, prin care omul își codifică
experiența și o comunică (sincronic și diacronic).

 Cultura ne apare ca un ansamblu de limbaje, simboluri și

semnificații care sunt integrate într-un proces de
comunicare.
Raportul dintre limbă şi cultură în comunicarea interculturală


 În limba latină acest termen are o vechime mare, având
rădăcină în cuvântul colere “a cultiva, a îngriji”.
 Horatiu vorbea de “cultivarea sufletului”, iar Cicero
folosea expresiile “culture avinci” şi “cultura agrorum”.
 Termenul de agri – cultură are tocmai acest sens originar,
de cultivare a pământului, aducându-ne aminte de
începuturile civilizaţiei agrare, de sedentarizarea omenirii.
 Prin analogie, s-a format înţelesul de “cultură a spiritului”.
 Raportul dintre limbă şi cultură în comunicarea
interculturală

 Folosirea sa ca substantiv independent datează
aproximativ de la mijlocul sec. al XVIII-lea, ceva mai
târziu în Franţa în raport cu Anglia.
 Înainte de sfârşitul acestui sec. cuvântul nu va ocupa însă
un loc important în dezvoltarea cunoaşterii.
 Raportul dintre limbă şi cultură în
comunicarea interculturală

 L. Blaga în Trilogia culturii afirmă că cultura este modul
de existenţă a omului:
 odată cu omul a apărut în cadrul naturii ceva radical nou.
Simultan cu omul s-a ivit în cosmos subiectul creator în
accepţia deplină a termenului.
 Deci omul, spre deosebire de celelalte fiinţe, necesită în
cultivarea spiritului.
 După T. Vianu, omul este superior prin actul creativ pe
care-l desfăşoară şi prin transformarea activă a naturii.
 Formele culturii

 Arta

 Religia

 Filosofia

 Știinţa
 Cultura presupune
patru niveluri:

 Nivelul gnoseologic al cunoaşterii (ea se naşte din raportul
cognitiv al omului cu universul).
 Nivelul axiologic (al valorii şi valorizării).
 Nivelul creator (trecerea de la un fapt natural sau social-
individual, colectiv la un fapt de cultură).
 Nivelul comunicaţional (valorile culturale se împlinesc,
există, se desăvârşesc şi îşi amplifică forţa de influenţare
asupra umanului prin comunicare
 Cultură – cultură naţională – cultură
universală

 Cultura naţională apare odată cu naţiunea şi reprezintă
ansamblul valorilor materiale şi spirituale ajunse la un
sistem unitar de apreciere, care îndeplineşte funcţiile
sociale generale ale unei naţiuni.

 Cultura naţională cuprinde în structura ei atât elemente de

generalitate umană, cât şi tradiţia valorică a propriei etnii.
Cultură – cultură naţională
– cultură universală

 Prin subcultură se înțelege fie o tendință de manifestare
subdiacentă a unei culturi elementare, fie o cultură a grupurilor
și subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnică.
 Dick Hebdige, în cartea Subcultura și sensul stilului
argumentează că o subcultură este o subversiune a normalității.
 Subculturile pot fi percepute ca fiind negative, datorită faptului
că acestea critică standardul social dominant.
 În esență, subculturile aduc împreuna indivizi cu opinii
asemănătoare, care se simt neglijați de standardele sociale și le
permit să-și dezvolte o identitate.
 Cultură – cultură naţională –
cultură universală

 Cultura universală - sinteză a culturilor naţionale, care s-
au universalizat prin originalitate şi prin noutate.
 Cultura universală şi culturile naţionale se presupun
reciproc, între ele existând un raport de la general la
particular.
 Orice cultură naţională tinde, prin creaţiile ei, să se ridice
la universalitate, iar cultura naţională dă diversitate celei
universale.
Tipurile istorice de culturi din perpectiva
mijloacelor de comuncare

 Era culturii orale, a ”spaţiului acustic”, specifică
societăţile tradiţonale nealfabetizate;

 era culturii scrisului, specifică societăţilor industrializate,

marcate de apariţa tiparului;

 era culturii electronice contemporane .

 Cultură europeană?
Civilizaţie europeană?

 Integrarea europeană presupune o colaborare atât
economică, cât şi culturală.
 O cultură europeană ar include atât patrimoniul cultural
european, cât şi cunoaşterea şi promovarea pluralismului
cultural în spaţiul unitar european.
 Nu putem vorbi de o cultură europeană, ci de culturi ale
Europei, în care se conjugă elementele comune cu cele
diferenţiale ale fiecărei culturi.
 Putem vorbi de o civilizaţie europeană.
 Cultură globală?

 Mondializarea pieţelor economice, a comerţului,
investiţiilor, comunicaţiilor, a mass-media generează şi
trăsături culturale mondiale.
 Se pot constata tendinţe legate de omogenizarea, la nivel
mondial, a modului de viaţă.
 Globalizarea reprezintă şi o tendinţă a culturii
contemporane, izvorâtă din provocările, condiţiile de
existenţă ale planetei ce impun găsirea unor soluţii
adaptate acestui nivel.
 Dezvoltarea sau
Evoluția culturii?

 În opinia cercetătorilor, nu e binevenit de a aplica la
conţinutul culturii termenul de “dezvoltare”, ci de
evoluție.
 Două tipuri de evoluţie a culturii

 Evoluţia rezultată din schimbări în structurile socio-
culturale (prin schimbarea persoanelor în urma
îmbătrânirii şi morţii; acestea nu afectează structura de
bază şi sunt realizate în termenii sistemului respectiv;

 Evoluţia rezultată din schimbări în însuşi caracterul

sistemului sociocultural.
 Aspectul cultural al Europei

 elenă în adâncime;

 latină în extensiune;

 creștină în înălțime.
 Conexiunea dintre cultură şi
comunicare

 Pentru a analiza mai detaliat comunicarea
interculturalã ca proces complex, cu particularitãțile
sale, avem nevoie de o definire preliminarã a culturii
și a legãturilor sale cu procesul de comunicare.
 Cele douã concepte se lumineazã reciproc, iar mulți
teoreticieni pun semnul echivalenței între cele douã
procese consubstanțiale:
 Cultura este comunicare și comunicarea este culturã.
 Conexiunea dintre cultură şi
comunicare

 Cultura şi comunicarea reprezintă două feţe ale limbajului
simbolic.
 Ambele intervin în raporturile dintre individ şi societate
într-un mod inconştient pentru utilizatori, ambele au o
funcţie majoră de integrare socială şi de transmitere a
experienţei cognitive şi practice.

 Ele nu sunt identintice, dar nici separate

 Conexiunea dintre
cultură şi comunicare

 Universul culturii este un univers al semnelor prin care
omul traduce non-textul naturii în limbaje umane.

 Această natură secundă, umanizată, este creată prin

intermediul funcţiei simbolice (folosirea unui obiect fizic
pentru a ne referi la un alt obiect situat într-un alt plan al
realităţii) şi ne mijloceşte raporturile cu realitatea.
 Conexiunea dintre
cultură şi comunicare

 Comunicarea nu trebuie redusă la formele ei lingvistice,
precum nu trebuie nici privită ca o formă prin care un
”conţinut” cultural preexistent este vehiculat.
 Conţinuturile comunicării lingvistice nu preexistă într-o
altă formă (nonlingvistiă), ele se codifică în limbă, care
face corp comun cu gândirea, şi se actualizează în actul de
comunicare.
 Conexiunea dintre
cultură şi comunicare

 Sfera comunicării, care acoperă şi registrul practic-
instrumental al vieţii umane, este mai largă decât sfera
conceptului de cultură.
 Nici una nu se explică fără cealaltă.
 Cele două fenomene nu sunt perfect etanşe, nu se conţin
şi nici nu pot fi situate în planul reflexiilor paralele prin
corespondenţă analogică.
 Baza unităţii dintre cultură şi comunicare poate fi găsită în
funcţia simbolică, specifică existenţei umane.
 Conexiunea dintre
cultură şi comunicare

2 prejudecăţi comune ar trebui preîntâmpinate pentru a
înţelge semnificaţia comunicării în relaţie cu formele de
creaţie culturală:
 Prima este aceea care reduce comunicarea umană la
formele ei lingvistice, pierzând din vedere galaxia vastă a
formelor nonlingvistice.
 A doua prejudecată constă în a crede că prin comunicare
transmitem un “conţinut” ce ar fi preexistent, elaborat
anterior sau indiferent faţă de forma” prin care este
comunicat.
 Valorile, un pivot al diferențelor
culturale

 O însuşire, un obiect, o relaţie, o atitudine, o comportare, o
creaţie umană, o idee, un sistem teoretic, o individualitate
etc., devin fapte valorice, de îndată ce intră în câmpul
intereselor şi aprecierilor noastre, căpătând semnificaţii
variabile, în funcţie de particularităţile subiectului
individual sau social, de gustul personal sau stilul cultural,
de obiceiuri, tradiţii, conjuncturi istorico-sociale etc.
 Valorile, un pivot al diferențelor
culturale

 Platon concepe o viziune asupra lumii, în cadrul căreia,
unitatea în diversitate este subordonată unei profunde
înţelegeri a esenţei umane, prin intermediul valorilor de
Bine, Frumos, Armonie, Dreptate, sau mai precis, prin
intermediul principiului unic de valoare, neschimbător,
nepieritor, etern, absolut.
 Valorile, un pivot al diferențelor
culturale

 Filosofia kantiană întemeiază o teorie a valorilor, care nu
are în vârful piramidei acestora Binele, ca la Platon sau
Aristotel, ci posibilul purtător al valorilor, Omul.
 Valorile, un pivot al diferențelor
culturale

 Valoarea este o relaţie dintre om şi diversitatea lumii sale,
în care prin polaritate şi ierarhie, se exprimă aprecierea
acordată de o persoană sau o colectivitate umană unor
obiecte, fenomene, însuşiri (naturale, sociale, psihologice),
comportamente, fapte, idei, creaţii de diverse tipuri etc.,
în virtutea capacităţii acestora de a satisface necesităţi,
aspiraţii, dorinţe umane.
 Valorile, un pivot al diferențelor
culturale

 Prima caracteristică a valorii, aceea de calitate, atribut,
însuşire, ne dezvăluie gradul său de perenitate, de
constanţă şi sensibilitate faţă de acţiunea erozivă a
timpului.
 În marile capodopere ale istoriei culturii există ceva
universal-uman ce nu dispare, în ciuda numeroaselor şi,
uneori, radicalelor modificări ce se produc în societate.
 Valorile, un pivot al diferențelor
culturale

 Cealaltă caracteristică a valorii (de relaţie) ne dezvăluie
istoricitatea şi procesualitatea valorilor, a căror mişcare şi
acţiune formativă, modificatoare are loc într-o lume
dinamică, veşnic schimbătoare.
 Valorile, un pivot al diferențelor
culturale

 Polaritatea constă în faptul că valoarea implică prezenţa
unei aprobări şi a unei dezaprobări, a unei non-valori,
care-i permite definirea ei ca valoare (adevărul, frumosul
sunt corelative cu eroarea, urâtul).
 Pentru că domeniul valorilor începe acolo unde obiectele,
creaţiile, comportamentele etc. nu stau pentru om pe
acelaşi plan, ci li se acordă o inegalitate de rang şi de sens
(pozitiv sau negativ, el se caracterizează prin ierarhie.
 Valorile, un pivot al diferențelor
culturale

 Valorile apar aşadar ca semnificaţii umane, care conferă o
nouă dimensiune lucrurilor, fenomenelor, idealurilor etc.,
transformându-le în bunuri culturale.

 Omul este acela care creează valorile, dar în acelaşi timp

se creează pe sine şi se autodepăşeşte prin valori.
 Valorile, un pivot al diferențelor
culturale

 Valorile sunt concomitent autonome și solidare în
tabloul axiologic al unei epoci sau al unei culturi
determinate.
 Pãstrându-și diversitatea și autonomia, valorile
formeazã configurații structurale și istorice, se
integreazã funcțional într-un sistem de valori, iar
societãțile, grupurile umane și culturile își definesc
identitatea prin aceastã configurație originalã a
sistemelor de valori.
 Valorile, un pivot al diferențelor
culturale

 Astfel, putem spune cã, în decursul istoriei, criteriile
de apreciere a valorilor au o anumitã stabilitate
istoricã, dar se caracterizeazã și prin:
 istoricitate
 relativitate.
 Aceste criterii se schimbã de la o epocã la alta, diferã
de la un grup social la altul, iar în actul concret de
valorizare ele se individualizeazã în funcție de datele
specifice ale fiecãrei personalitãți.
 Valorile, un pivot al
diferențelor culturale

Pentru a explica diferențele istorice și structurale dintre
societãți și curente culturale, conceptul de valoare este
folosit cu douã funcții teoretice:
 o funcþie criticã

 o funcþie de indicator al diferențelor culturale.

 Valorile, un pivot al diferențelor
culturale

 Diferențele culturale implicã ideea de valoare.

 Valorile conferã identitate profundã culturilor,

comunitãților, etniilor și națiunilor.
 3. Limbajul, rădăcina comună a
culturii și a comunicării

 Ideea cã viața în comun are ca suport fundamental
limba și un întreg ansamblu de semnificații
împărtășite de membrii unei comunități a fost intuitã
și formulată încă de gânditorii din Antichitate.
 Factorul care poate unifica cele douã emisfere este
limbajul simbolic, rãdãcina comunã a comunicãrii și a
culturii.
 Pentru că în capacitatea omului de a comunica prin
limbaje simbolice regăsim şi mecanismul elementar şi
universal al culturii.
Limbajul, rădăcina comună
a culturii și a comunicării

 Proiectele teoretice menite să analizeze și să explice
interferențele dintre culturã și comunicare au pornit
din diverse zone disciplinare, dar ele s-au unificat și
s-au integrat treptat în semiotică, o metadisciplină
care s-a angajat sã analizeze anatomia și sintaxa
semnelor, a limbajelor și a universului cultural.
 Limbajul, rădăcina comună a culturii și a
comunicării

 Cultura este un ansamblu coerent de limbaje, cu o anumitã
organizare internã, prin care omul își codifică experiența și
îi conferă semnificații, care sunt astfel tezaurizate și
comunicate sincronic și diacronic, în spațiul social sau în
fluxul istoric, de-a lungul generațiilor.
 Pe această teză este construită semiotica, „științã
generală a semnelor“.
 Ea are doi întemeietori recunoscuți: Charles Sanders
Pierce (1834–1914) și Ferdinand de Saussure (1857–
1913).
 Îndrumări metodice pentru
descrierea unui popor

a. Raportarea integrală la cele două coordonate (cultură
/civilizație): civilizaţia este soarta inevitabilă a unei
culturi; cultura e viaţă, civilizaţia e moarte.
b. Raportarea trebuie să fie analitică: Cultura: artă,
religie, ştiinţă; Civilizaţie: circulaţie, haina (locuinţa),
hrana.
c. Raportarea trebuie să fie cantitativă. De exemplu, nu-
i destul să afirmăm că o populaţie face parte dintre
vânători mari sau vânători mici. Trebuie să lăsăm să
vorbească indicele numeric al uneltelor de vânătoare,
ca o unitate de măsură precisă.
 Îndrumări metodice pentru
descrierea unui popor

A descrie un popor înseamnă a-i descifra, cu mijloace
ştiinţifice, etnotipul.
 Etnotipul - un ansamblu de conduite, legate între ele,
reperabile şi descriptibile obiectiv, stabile şi generale
la o populaţie dată.
 Imaginea - o falsă cunoaştere a etnicului, chiar dacă
uneori atinge din întâmplare adevărul, etnotipul este
matricea primă, un fel de limbaj mut, de cod implicit
al lui.
 Îndrumări metodice pentru descrierea unui
popor


 În descrierea unui popor, termenul personalitate
devine conceptul-cheie, care este redus la
personalitatea comunităţii, iar personalitatea la
cultura acesteia.
 A descifra caracterul naţional al unui popor
înseamnă, deci, a descifra configuraţia culturii sale.
 Concluzii

 Baza unității dintre cultură și comunicare poate fi găsită
în funcția simbolică a limbajelor utilizate de om.

 Cultura trebuie privitã concomitent ca:

 un sistem de semnificare;
 un sistem de comunicare;
 un sistem de coduri comune (limbaje verbale și
nonverbale, gestuale, iconice, convenționale etc.) ;
 un ansamblu de mesaje (opere, texte, discursuri).