Realizator: Prof.

Coordonator :
Ciobanu Cosmina Burtescu Marinela
Clasa a XII a E
Liceul Teoretic “Tudor Vladimirescu”
Drăgănești-Olt
 Clonarea este procesul de
creare a unei copii identice. În
biologie clonarea se referă la
procesul folosit pentru crearea de
copii ale fragmentelor de ADN
(clonare moleculară), celulelor
(clonare celulară) sau a organismelor.
Termenul include și modul de
reproducere asexuată.
 Termenul de clonare este derivat din grecescul κλων
(mlădiță). În horticultură se referă la o generație a unei
plante de cultură, obținută prin înmulțire vegetativă.
Clonarea moleculară se referă la procedura de
izolare a unei anumite secvențe ADN și obținerea mai
multor copii ale acesteia in vitro. Clonarea este frecvent
folosită pentru amplificarea secvențelor ADN ce conțin
gene, dar poate fi folosită și pentru amplificarea oricărei
secvențe ADN cum ar fi promotorii, secvențe necodate și
secvențe aleatoare ale ADN.

Clonarea oricărui fragment ADN presupune în esență patru

pași: fragmentare, ligaturare, transformare (transformation)
și selecție.
 Clonarea este considerată de unii o provocare
biotehnologică fără etică pentru că lezează identitatea
individului și a speciei, și atacă direct demnitatea persoanei.
Comitetul National de Bioetică ( din Italia ) este mereu atent să
examineze cazuri și situații , care să cointereseze lumea
științifică , legislatorii și publicul , la o masă rotundă care să
ducă toate forțele în direcția tutelării sănătății omului și
ambientului. Decizia European Patent Office ( EPO ) de a
concede Universității din Edimburg, brevetul care prevede
izolarea și cultura celulelor staminale de embrioni și de
țesuturi adulte și modificarea lor genetică, a readus în atenție
chestiunea etică a producerii și utilizării de embrioni în scop
comercial. CNB și-a exprimat în ocazii anterioare, în mod
expres , propriile rezerve privind brevetarea ființelor vii și
experimentarea pe embrionul uman și opoziția față de
clonarea umană , în particular - Raportul despre brevetarea
organismelor vii din 19 noiembrie 1993, Identitatea și statutul
embrionului uman din 22 iunie 1996, Clonarea din 17
octombrie 1997.
Legalizarea clonării
În Marea Britanie, o lege
votată în 1990 autoriza doar
crearea de embrioni pentru
cercetare în cadrul luptei
împotriva problemelor de
fertilitate.În ianuarie 2001,
camera Lorzilor, din Marea
Britanie, a adoptat legea care
autorizează clonarea
embrionului uman în scopuri
terapeutice. Noua lege
autoriza clonarea embrionului
uman într-un cadru mult mai
larg, dar în special în cel al
luptei împotriva cancerului și
a bolii Alzheimer.
 Dolly (n. 5 iulie 1996, Roslin, Scoția – d. 14
februarie 2003, Roslin, Scoția) a fost o oaie domestică,
femelă, care a reprezentat prima clonare reușită a unui
mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul
de transfer nuclear .Clonarea a fost realizată de Ian
Wilmut, Keith Campbell și colegii lor de la Institutul
Roslin, în apropiere de Edinburgh, Scoția, după o serie
de 276 de încercări nereușite.

Supranumită cea mai faimoasă oaie din lume,Dolly a

trăit până la vârsta de șase ani , când a fost eutanasiată
ca urmare a faptului că suferea de artrită și de cancer
pulmonar .
 Clonarea moleculară se referă la procedura de izolare a unei
anumite secvențe ADN și obținerea mai multor copii ale acesteia in
vitro. Clonarea este frecvent folosită pentru amplificarea secvențelor
ADN ce conțin gene, dar poate fi folosită și pentru amplificarea
oricărei secvențe ADN cum ar fi promotorii, secvențe necodate și
secvențe aleatoare ale ADN.

Este folosită într-o largă varietate de experimente în biologie

precum și o serie de aplicații practice cum ar fi producerea pe scară
largă a proteinelor. Uneori termenul este greșit utilizat ca referindu-
se la identificarea locației cromozomilor unei gene cu un anume
fenotip, precum "positional cloning". În practică localizarea unei
gene la un anumit cromozom sau regiune genomică nu permite
neapărat izolarea sau amplificarea secventei genomice relevante. În
esență, pentru a amplifica o secvență ADN într-un organism viu acea
secvență trebuie să fie legată de originea replicării, un element al
secventei capabil să direcționeze propagarea ei însăși și a tuturor
celor conectate de ea. În practică totuși, un număr de alte elemente
sunt dorite și există o varietate de vectori care permit expresii
proteice, marcarea, producerea de ARN și ADN de sine stătători.
 Cromozomul ( din limba greacă chromo -
„culoare” și soma - „obiect”) este o structură
celulară ce poate fi observată în cursul
diviziunilor celulare în etapa numită metafază și
care reprezintă forma condensată a cromatinei
interfazice, structură nucleoproteică formată din
asocierea unei molecule de ADN cu proteine.
Cromozomii au rol în păstrarea și
transmiterea corectă a informației ereditare la
celulele fiice în cursul diviziunilor celulare
mitotice sau meiotice. Gregor Mendel și Thomas
Morgan au descoperit cromozomii prin anumite
cercetări.Singura diferență este baza
cromozomilor și a hibridării.
 Cromozomii umani

În 1956, J.H. Tjio și A. Levan au

descoperit că celulele somatice umane conțin
46 de cromozomi și nu 48 cum se credea
înainte. Celulele somatice umane sunt diploide
și conțin două seturi haploide de cromozomi,
fiecare set haploid format din 23 de
cromozomi, câte unul din fiecare pereche. Cei
46 cromozomi se împart în 22 de perechi de
cromozomi identici la bărbați și la femei numiți
autozomi, plus o pereche de cromozomi
sexuali (numiți și heterozomi sau gonozomi),
identici la femei (XX) și diferiți la bărbați (XY).
 Gena este o unitate moleculară a eredității în
organismele vii. Comunitatea științifică a denumit astfel
porțiunile din ADN sau ARN care codifică un polipeptid
sau a unui lanț ARN ce are o funcție anume în cadrul
organismului, totuși încă există controverse privitoare la
acest ultim aspect.Organismele vii depind de gene
deoarece ele codează toate proteinele și lanțurile ARN
funcționale. Genele conțin informația pentru construirea
și menținerea funcțiilor celulare unui organism și
transferă mai departe trăsăturile descendenților. Toate
organismele posedă gene pentru diferite trăsături
biologice, unele fiind evidente de la început, cum ar fi
culoare ochilor, numărul membrelor, și altele nefiind
evindente imediat, cum ar fi grupa sanguină, riscul
crescut pentru anumite boli sau multitudinea proceselor
biochimice din celule.
 Bibliografie

Claudiu Dumea - PROBLEME FUNDAMENTALE

DE BIOETICĂ , Ed. Arhiepiscopiei Romano-
Catolice de București.
prof. univ. Mircea Covic - Tratat de Genetică
Medicală