2013-1-RO1-LEO05-28756

LLP-LdV/TOI/2013/RO/007

Prof.Aleman Viorica
 Accident de muncă - vătămarea violentă a organismului,
precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în
timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate
temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice,
invaliditate ori deces.

 Boală profesională - afecţiunea care se produce ca urmare

a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi
nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de
muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe
sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.
 De asemenea, sunt considerate accidente de muncă:

 accidentul suferit de persoane aflate în vizită în

întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;
 accidentul determinat de fenomene sau calamităţi
naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundaţie,
alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima
se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu;
 accidentul suferit de elevi, studenţi şi ucenici în timpul
efectuării practicii profesionale;
 accidentul suferit în timpul şi pe traseul normal al
deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers.
 Clasificarea accidentelor de muncă în raport cu urmările
produse:

 accidente care produc incapacitate temporară de muncă - determină întreruperea

activităţii lucrătorului pe o anumită perioadă, cu o durată de cel puţin 3 zile
calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical ca fiind urmare a
accidentului produs.

 accident care produce invaliditate - determină pierderea totală sau parţială a

capacităţii de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate,
emisă de organele medicale în drept.

 accident mortal - presupune decesul accidentatului imediat sau după un interval de

timp, dacă acesta este confirmat, în baza unui act medico-legal, ca fiind urmare a
accidentului suferit
După numărul persoanelor accidentate:
 accident individual - dacă a fost accidentată o singură persoană
 accident colectiv - dacă au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi
din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment.
După natura cauzelor directe:
 accidente mecanice – se produc în urma acţiunilor fizice vătămătoare ale
obiectelor, uneltelor şi agregatelor utilizate în procesul de producţie, în urma
manipulării şi transportului necorespunzător al materialelor sau datorită
manevrelor greşite în cadrul sarcinilor de muncă

 accidente electrice – se produc prin acţiunea violentă şi vătămătoare a

curentului electric asupra omului
Accidentele electrice se clasifică în:
 electrocutări (şocul electric) – sunt accidente provocate de trecerea prin
corpul omenesc a unui curent electric de intensitate periculoasă; prin
electrocutare sunt vătămate organele interne
 electrotraumatisme – în care se încadrează celelalte accidente electrice şi
care produc de obicei vătămări externe

 accidente chimice – se produc în urma acţiunii vătămătoare a substanţelor

chimice asupra organismului şi sunt reprezentate de arsuri chimice ale pielii şi
intoxicaţii; pătrunderea substanţelor toxice, a gazelor sau vaporilor toxici în
organism poate avea loc prin piele, prin aparatul respirator sau tubul digestiv.
Din punct de vedere al profunzimii, arsurile se clasifică în trei grade, fiecare
din aceste grade având semne caracteristice:
 arsuri de gradul I – prezintă eritem (roşeaţă), edem, hipertermie,
usturime;
 arsuri de gradul II – flictenă (băşică) albă, cu conţinut serocitrin (lichid
alb-gălbui) limpede, transparent, pete roşii accentuate, edem;
 arsuri de gradul III (cele mai grave) – escară (crustă) dermică totală, cu
epiderm şi derm distruse in totalitate, carbonizând musculatura şi chiar
vasele. Culoarea escarei variază de la alb la negru, în raport cu gradul de
temperatură care a provocat-o.

Intoxicaţiile pot fi:

 acute – când substanţa toxică pătrunde în organism într-un timp scurt,
simptomele de otrăvire manifestându-se imediat

 cronice - dacă substanţa toxică pătrunde în organism în cantităţi mici

într-o perioadă mai lungă de timp, provocând îmbolnăviri profesionale
 accidente termice – se datorează acţiunii vătămătoare a temperaturii
ridicate sau a temperaturii scăzute asupra organismului omenesc.

Consecinţele sunt producerea de arsuri termice sau degerături:

 arsurile pot fi cauzate de factori fizici (temperatura ridicată şi
curentul electric) sau chimici (soluţiile acide sau alcaline fierbinţi)
 şocul termic sau caloric – este cauzat de supraîncălzirea generală
a corpului în urma acţiunii intense a căldurii
 degerăturile – pot avea loc datorită temperaturilor scăzute, dacă
procesul tehnologic necesită muncă în exterior iarna sau în instalaţii
frigorifice

 accidente prin iradiere

 accidente combinate
 După natura leziunilor:
 contuzii, plăgi, înţepături, tăieturi, striviri
 arsuri
 entorse, fracturi, amputări
 intoxicaţii
 electrocutări
 leziuni multiple
După locul leziunii:
 la cap
 la trunchi
 la membrele superioare sau inferioare
 cu localizări multiple
După momentul în care se resimt efectele:
 cu efect imediat
 cu efect ulterior
 Cauzele producerii accidentelor de muncă pot fi:
de natură tehnică:
 starea tehnică necorespunzătoare a sculelor, utilajelor, instalaţiilor
mecanice sau electrice
 lipsa dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de control şi semnalizare sau
starea lor necorespunzătoare

de natură organizatorică:
 organizarea necorespunzătoare a locului de muncă sau a procesului de muncă,
lipsa instructajului de protecţie a muncii
 condiţii necorespunzătoare a mediului de muncă
 lipsa echipamentului de protecţie sau utilizarea unui echipament degradat
 manipularea necorespunzătoare a materialelor, nerespectarea regulilor de
circulaţie la mijloacele de ridicat, de transport
 nerespectarea disciplinei în muncă şi a normelor de tehnică a securităţii
muncii
 Prin măsuri de prim ajutor se înţeleg îngrijirile care se dau unei victime
în primele momente după accidentare, cu scopul de a-i salva viaţa. Ele
sunt urmate de transportarea victimei către o unitate medicalã, întrucât
primul ajutor trebuie să se acorde de orice persoană din apropierea
victimei

 Competenţa salvatorului este limitată, dar absolut necesară şi de cele

mai multe ori suficientă.

 În conformitate cu legislaţia actuală de protecţie a muncii, obligaţia de a

asigura securitatea şi sănătatea angajaţilor revine conducătorului
unităţii. în acest context, acesta are sarcina de a organiza şi dota
punctele de prim ajutor în cadrul unităţii. în cazul în care în unitate
există servicii de medicină de întreprindere, acestora le revine sarcina
principală de a acorda primul ajutor.

 Primul ajutor în caz de accidentare trebuie sa fie acordat la locul unde s-

a produs accidentul de către orice persoană care este pregătită pentru
aceasta. Pentru personalul medico-sanitar, acordarea primului ajutor la
locul producerii unui accident constituie o obligaţie profesională.
 În scopul asigurării primului ajutor la locul de muncă, serviciile de
protecţie a muncii trebuie:
 · să cunoască competenţele umane şi toate mijloacele tehnice
disponibile pentru a acţiona eficace în cazul producerii unui accident de
muncă şi pentru a limita consecinţele sale;
 · să efectueze instructaje periodice de protecţie a muncii în scopul
informării salariaţilor cu privire la riscurile de accidentare şi îmbolnăvire
profesională specifice unităţii respective, detaliind pentru fiecare loc de
muncă în parte;
 · să formeze salvatori care să intervină rapid şi eficace în acţiunile
de urgenţă la locul de muncă, până la sosirea echipelor de specialitate;
 · să organizeze periodic acţiuni de simulare a unor situaţii specifice
de accidentare, a acordării primului ajutor de către colegii de muncă
formaţi ca salvatori şi a transportului accidentaţilor, întrucât simpla
instruire teoretică nu este suficientă, fiind necesare aplicaţii practice şi
antrenamente repetate.

 Salvatorul de la locul de muncă este de neînlocuit întrucât el se găseşte

la locul şi în momentul producerii accidentului şi are cunoştinţele
specifice necesare despre natura acestuia. Cu cât numărul persoanelor
instruite şi formate ca salvatori pentru a acorda primul ajutor la locul de
muncă este mai mare, cu atât mai bine.
 Acţiunile salvatorului în cazul producerii unui accident trebuie să se
desfăşoare în mai multe etape:
 analiza situaţiei: determinarea naturii accidentului prin interogarea
martorilor sau a victimei (dacă este posibil), cercetarea elementelor
materiale semnificative;
 identificarea pericolelor imediate: dacă acestea pot fi înlăturate, se
va implica sau va ruga pe altcineva să o facă, iar dacă nu, va
interzice accesul în zona periculoasă şi va da alarma;
 examinarea victimei, identificarea riscurilor care persistă şi care pot
conduce la extinderea accidentării, protejarea victimei;
 stabilirea acţiunilor care trebuie realizate pentru înlăturarea
riscurilor precum şi a materialelor necesare în acest scop, fără a
pune în acelaşi timp în pericol securitatea salvatorilor sau a altor
persoane; victima va fi deplasată numai dacă există în continuare
riscul de accidentare sau de agravare a condiţiei ei;
 anunţarea accidentului;
 acordarea primului ajutor;
 supravegherea victimei şi aşteptarea sosirii echipelor de
specialitate;
 participă la transportul accidentatului.
 Primul ajutor în cazul accidentelor mecanice
 a. Hemoragia internă (victima este palidă, are pulsul şi respiraţia foarte
dese iar tensiunea arterială scăzută)
- victima va fi culcată într-un loc liniştit
- se iau măsuri pentru transportul acesteia la spital

 b. Hemoragia externă – oprirea hemoragiei se face astfel:

- prin aplicarea unui garou strâns la încheietura superioară a membrului rănit
- prin apăsarea pe traiectul vasului rupt şi anume mai sus de rană dacă
sângele este roşu aprins şi ţâşneşte (hemoragie arterială) şi mai jos dacă
sângele este roşu închis (hemoragie venoasă)
- prin apăsarea puternică a nării dacă hemoragia este nazală

 c. Pansarea rănilor (plăgilor)

- se curăţă pielea din jurul rănii cu alcool sau tinctură de iod
- se îndepărtează murdăria din rană cu o faşă sau tifon înmuiată în apă bine
fiartă
- se toarnă pe rană apă oxigenată
- se acoperă rana cu pansament steril peste care se aşază vată şi totul se
strânge cu o faşă
 d. Entorse şi luxaţii
- la entorse se aplică un pansament bine strâns pentru imobilizarea
articulaţiei
- în cazul luxaţiilor imobilizarea se face cu ajutorul unor atele
aşezate de o parte şi de alta a locului în care capetele oaselor s-au
deplasat
 e. Fracturi
- ruperea unui os necesită o imobilizare imediată cu ajutorul unor
atele lungi care să depăşească ambele capete ale osului fracturat
- dacă se bănuieşte o fractură de coaste este suficientă imobilizarea
printr-un pansament compresiv circular în jurul întregului torace
- în cazul unei fracturi de coloană vertebrală imobilizarea se face
prin aşezarea victimei pe o placă rezistentă sau pe o targă , aşezat
cu faţa în jos, după care victima trebuie transportată de urgenţă la
spital
 f. Pătrunderea unui corp străin în ochi
- accidentatului i se ridică pleoapa şi dacă este posibil se
îndepărtează corpul străin cu o bucată de vată înmuiată în ceai de
muşeţel
 Primul ajutor în cazul accidentelor electrice

 Se acordă doar după ce victima a fost scoasă din circuitul electric, prin
deconectarea instalaţiei de la sursa de curent:
- restabilirea respiraţiei prin manevre de respiraţie artificială (respiraţia
“gură la gură” sau “gură la nas”)
- restabilirea circulaţiei sângelui prin masajul regiunii inimii sau
folosirea defibrilatoarelor cardiace

Primul ajutor în cazul accidentelor chimice

 Arsurile chimice
- pielea trebuie spălată imediat (pentru a se îndepărta substanţa
cauzatoare) cu o soluţie neutralizatoare: acidă (oţet), dacă arsura a fost
provocată de o bază;
- bazică (bicarbonat de sodiu), dacă arsura a fost provocată de un acid
 Intoxicaţiile cu substanţe toxice
- dacă accidentul este cauzat de inhalarea unor substanţe gazoase sau
volatile, intoxicatul se scoate imediat la aer curat, iar apoi se
supraveghează medical
- în cazul otrăvirilor, accidentatului trebuie să i se provoace vărsături,
după care acesta se va transporta la spital
 Primul ajutor în cazul accidentelor termice
 a. Arsurile termice
- arsurile de gradul I – ştergere cu alcool şi aplicarea unui strat
subţire de unguent
- arsurile de gradul II – flictenele nu trebuie sparte (pentru a
nu se infecta), ci trebuie acoperite cu o faşă uscată (eventual
mai întâi peste ele se pulverizează sulfamidă), după care
accidentatul se transportă la spital
- arsurile de gradul III – se acoperă regiunea carbonizată cu un
bandaj steril sau cu un cearşaf curat şi se transportă de urgenţă
la spital
 b. Degerăturile se tratează în felul următor:
- se freacă zona afectată cu zăpadă şi se introduce
accidentatul într-o cameră rece
- nu se administrează comprese calde, ceaiuri fierbinţi sau băi
calde