Obiectivele:

 1. Noţiune de metabolism. Anabolismul şi catabolismul. Căile

metabolice. Etapa amfibolică a metabolismului, rolul ei.
 2. Metodele de studiere a metabolismului.
 3. Legile termodinamicii. Noţiuni de entalpie, entropie şi energie
liberă. Energia liberă standard, semnificaţia ei. Reacţiile endergonice
şi exergonice.
 4. Potenţialul de oxido-reducere. Relaţia dintre redox potenţial şi
şi energia liberă.
 5. Compuşii macroergici: rolul, principalii reprezentanţi,
particularităţile structurale. Compuşii supermacroergici.
 6. Structura chimică şi rolul ATP-ului. Ciclul ATP-ului. Variantele
de hidroliză a ATP. Mecanismele de sinteză a ATP.
 7. Reglarea energetică a metabolismului celular. Indicii stării
energetice a celulei.
 Metabolismul
 - totalitatea transformărilor substanţelor şi
energiei la care participă sistemele
multienzimatice.
 Metabolismul este alcătuit din reacţii denumite secvenţe
metabolice. În aceste secvenţe, produsul unei reacţii
devine substrat pentru următoarea reacţie din secvenţă,
produşii succesivi ai reacţiilor chimice fiind cunoscuţi ca
metaboliţi.
 FUNCŢIILE METABOLISMULUI:
- aprovizionarea celulelor cu energie chimică
(capătată din moleculele combustibil);
- transformarea substanţelor nutritive în precursori
ai componentelor celulare macromoleculare şi
asamblarea lor în componentele celulare;
- biosinteza şi catabolismul biomoleculelor specifice
organismului.
Celulele organismului uman se referă la:
 - heterotrofe (ca sursa de C folosesc glucoza, sintetizată
din C02 de către autotrofe).
 - Chemiotrofe ca sursă de E folosesc reacţiile de oxido-
reducere, şi nu lumina solară ca plantele
FAZELE METABOLISMULUI:
- Catabolismul
. faza degradării macromoleculelor (provenite din mediul înconjurător sau rezervele
proprii în timpul reînnoirii) în produşi mai simpli.
. este însoţit de degajarea energiei libere, care se acumulează
în mol. de ATP şi în structura NADPH+H +

- Anabolismul
. faza de sinteză a diverşilor compuşi organici
. necesită utilizarea energiei libere (ATP) şi a componenţilor reducători
- NADPH+H+
 CĂILE METABOLICE
- reprezintă reacţiile chimice în lant, cu o anumită funcţie.
 S ==>A ==> B ==> C ==> P
DEOSEBIM CĂI METABOLICE:
 a) centrale (comune pentru degradarea şi sinteza principalelor
macromolecule)
 b) Specifice (caracteristice doar pentru substanţe individuale
(cofactor).
 a) liniare (glicoliza)
 b) Ciclice (ciclul Krebs)
 a) anabolice
 b) catabolice
 c) Amfibolice
 a) aerobe
 b) anaerobe
 Căile catabolice și anabolice
se deosebesc după:
 considerentul energetic;
 reglare, care este separată și deseori
contrară;
 localizarea în celulă (diferite
compartimente)
 ETAPELE CATABOLISMULUI
 I etapă:
. decurge în tractul gasto intestinal fără eliminare de E,
. se încheie cu formarea monomerilor universali (AA, AG,
Monozaharide, Glicerol)
 II etapă:
. toti monomerii se transformă într-un precursor comun Acetil-
CoA. are loc generare de E
III etapă:
. este ciclul Krebs, si fosforilarea oxidativă .
. are loc generare de E
Căile centrale ale metabolizmului
 Metodele de studiu a căilor
metabolice
1. pe organismele intacte
- aport-eliminare:se aplică pe:organisme sănătoase,
stresate,infectate,bolnave.- marcarea cu izotopi a diferitor
metaboliţi.
2. studiul experimental prin perfuzia organelor intacte.
3. studiul secţiunilor tisulare.
 REGLAREA METABOLISMULUI
 Se realizează la diferite nivele:
- la nivelul proprietăţilor specifice enzimelor (cantitatea de E şi S, prezenţa
coenzimelor, pH, t,);
- la nivelul E reglatoare alosterice. Multe E sunt inhibate de produsul final al
secvenţei la care ele participă.
- Majoritatea reacţiilor sunt reglate de starea energetică a celulei.
Indicii ce caracterizează starea energetică a celulei
Ec = [ATP]+1/2[ADP]
[ATP]+[ADP]+[AMP]

Valoarea oscilează de la 0 la 1 (numai ATP)

Norma 0,8-0,95

Un alt indice este potenţialul de fosforilare

PF=[ATP]/[ADP]*[Pa] =500
- la nivel de inducţie şi represie enzimatică
- la nivelul sistemului endocrin
- SNC
 Bioenergetica
 Bioenergetica- ştiinţa ce studiază
transformările şi utilizarea energiei.
 În lumea vie sistemul termodinamic
poate fi reprezentat de un organism
întreg; un organ; o celulă; o reacţie
chimică.
 Organismele vii pot fi considerate sisteme
termodinamice, pentru care sunt valabile
legile termodinamicei:
 Bioenergetică
 Termodinamica biochimică sau bioenergetica, studiază
transformările energetice care însoţesc reacţiile biochimice.
 Orice eveniment implică modificarea conţinutului în energie al
sistemelor participante şi schimburi de energie între sisteme şi
mediu.
 Sistemele termodinamice reprezintă porţiuni din Univers
separate real sau imaginar de mediul înconjurător, care schimbă
energie cu mediul
 Funcţiile de stare reprezintă valori bine definite ale unor
mărimi variabile (temperatură, presiune, număr de moli) ce
caracterizează o anumită stare a sistemului.
 Legile termodinamicii
 Termodinamica analizează modificarea conţinutului în energie al
unui sistem când acesta trece dintr-o stare (starea iniţială) în alta
(starea finală) şi schimbul de energie dintre sistem şi mediu
 Principiul I, principiul conservării energiei afirmă că
energia Universului este constantă “Energia nu poate fii creeată
nici distrusă, ea poate suferi doar transformări dintr-o formă în
alta sau poate trece de la un sistem la altul”
 Principiul II, principiul evoluţiei, stabileşte sensul în care au
loc transformările însoţite de schimbări de energie. “Entropia
sistemului creşte”
I. Principiul conservării
– energia reacţiilor chimice nu dispare şi nu
apare din nimic, dar se transformă dintr-o
formă în altă (procesul conservării).
Ex.: E chimică se transformă în E termică,
electrică, mecanică.
II Principiul evoluţiei
 – toate procesele spontane decurg în
direcţia ce corespunde entropiei maximale
până la stabilirea echilibrului reacţiei.
Sistemele biologice sunt
 sisteme deschise (schimb de energie şi
materie cu mediul înconjurător)
 Fiecare sistem are o energie internă (E),
care este constituită din energie liberă (G)
şi energie legată (TS ).
  E= G + TS
 Energia liberă
 Energia internă a unui sistem este suma a două componente:
E = G + TS

 1. Energia liberă, convertibilă la temperatură constantă în

lucru util. Ea este reprezentată de ceea ce este ordine şi poate
deveni dezordine, de ceea ce nu este deja haotizat.

 2. Energia legată reprezintă o energie care nu poate fi

transformată în travaliu, în lucru util (la temperatură constantă).
Ea este rezultatul mişcării dezordonate a particulelor
componente, atomi sau molecule.
 Energia liberă de reacţie, reprezintă variaţia
energiei libere la trecerea reactanţilor în produşi de
reacţie, se exprimă în Kcal şi măsoară gradul de
spontaneitate al transformării
 După valoarea lui  G, reacţiile chimice pot fi împărţite în :

–reacţii exergonice, pentru care G < 0 , reacţia evoluează spontan

de la stânga la dreapta (poate efectua travaliu);

–reacţii endergonice, pentru care G > 0, reacţia nu poate efectua

travaliu şi necesită pentru desfăşurarea de la stânga la dreapta energie
din exterior;

–reacţii la echilibru, pentru care G = 0, reacţia este endergonică în

ambele sensuri şi nu poate evolua spontan în nici un sens
Energia liberă este o mărime aditivă.
 Energia liberă pe toată calea metabolică este:
 Gtotal =  G1 +  G2 +  G3 + …

 –dacă  Gtotal < 0, calea metabolică este exergonică

(catabolică),

 –dacă  Gtotal > 0, calea metabolică este

endergonică (anabolică)
Energia liberă este o mărime extensivă
 aceiaşi reacţie poate avea valori G variabile în funcţie de
concentraţiile reactanţilor şi ale produşilor.

 se defineşte o stare standard a substanţelor şi condiţii

standard de mediu : temperatura standard este de 250 C,
presiunea de 1 atmosferă şi concentraţia molară a compuşilor este
de 1M.
Energia liberă de reacţie standard (G0)
 (G0), reprezintă variaţia energiei libere într-o reacţie în care concentraţiile iniţiale ale
reactanţilor şi ale produşilor sunt 1M, temperatura standard este de 250C (uneori
370C) şi presiunea de 1 atmosferă.

 Relaţia dintre  G şi  G0 pentru transformarea:

A + B  C + D

este
0 [C][D]
ΔG = ΔG + RT ln
[A][B]

unde R este constanta generală a gazelor (1,98 cal/mol/grad),

T este temperatura absolută la care se desfăşoară reacţia (273 K; +250C).

 Când concentraţia iniţială a reactanţilor şi a rezultanţilor
este 1M, avem

[C] [D]
=1 rezultă:  G =  G0
[A] [B]

 La echilibru:  G = 0
0 =  G0 + RT ln Kech

 G0 = - RT ln Kech  G0 = - 2,36 log Kech

Energia liberă de reacţie standard la pH = 7 G0’
 Pentru a respecta condiţiile în care se desfăşoară
reacţiile în organismele vii, concentraţia protonilor se
consideră a fi 10-7
( pH=7) în loc de 1M (pH =0)
 Recapitulăm
Noţiune de energie liberă standard.
 Energie liberă reprezintă acea parte din energia (totală) internă
a sistemului, capabilă să efectuieze un lucru asupra mediului în
condiţii constante de T şi presiune
 ( G  kcal/mol).
Dacă E (energia totală a sistemului)  E= G + TS 
G = E - TS.
 TS - energia legată - nu poate fi utilizată pentru efectuarea
lucrului (T- t absolută; S – variaţia entropiei (gradul de
dezordine al sistemului).
 Creşterea entropiei împedică revenirea la starea iniţială, de
aceea reacţiile însoţite de creşterea entropiei - sunt
ireversibile.
 Energia liberă standard este partea de energie totală a
sistemului, convertită în lucru în condiţii standard (G0) 
T=298K, C% iniţiala – 1,0 mol, pH = 7, presiunea – 760 torii (1
atm).
Referitor la o singură reacţie chimică
 - variaţia energiei libere standard este diferenţa dintre suma
energiilor libere ale produşilor şi suma energiilor libere ale
reactanţilor.
 G pozitivă  0  când produşii conţin mai multă energie
decât reactanţii (substanţele iniţiale)  endergonice (nu pot
efectua un lucru spontan, necesită energie din exterior). AB
 GB  GA
 G negativă  0  produşii conţin mai puţină energie decât
substanţele iniţiale  exergonice (fără folosirea energiei) –
stînga la dreapta  pot efectua un lucru.
 G = 0 – nu evaluează nici într-un sens.
 Reacţiile catabolice  exergonice
 Anabolice  endergonice
 Legătura (conexiunea) între ele este ATP.
Energia liberă pentru reacţiile de oxido-reducere
 Reacţiile de oxido-reducere (redox), au loc prin transfer de
electroni între doi compuşi.
Ared + Box Aox + Bred
 Cuplurile Ared şi Aox sau Box şi Bred , constituite din forma redusă
şi forma oxidată ale aceluiaşi compus poartă denumirea de sistem redox.

 Dacă într-o soluţie se află două sisteme redox, electronii vor trece de la
sistemul cu afinitate mai mică pentru electroni (sistemul reducător), spre
cel cu afinitate mai mare (sistemul oxidant).

 Tendinţa sistemelor redox de a ceda sau primi electroni (caracterul lor

oxidant sau reducător), se măsoară cu ajutorul potenţialelor redox (E).
 Potenţialele redox sunt diferenţe de potenţial
între două sisteme redox cuprinse în compartimente
diferite între care electronii pot circula prin intermediul a
doi electrozi conectaţi printr-un conductor, iar ionii
circulă prin intermediul unei punţi realizată prin
încorporarea unui electrolit (KCl), într-un gel de agar
 Componentele celulei de oxido-reducere.
– două sisteme redox cuprinse în compartimente diferite;
– o punte formată dintr-un gel de agar în care este încorporat
un electrolit (KCl), prin intermediul căreia ionii circulă între
cele două compartimente;
– doi electrozi conectaţi printr-un conductor prin intermediul
cărora circulă electronii între cele două compartimente;
– un voltmetru intercalat în circuit cu care se măsoară
diferenţa de potenţial între cele două celule.
 Potentiometru

- e-
e
Punte de sare
Zinc Cl- K+
Cupru

2+
Zn Cu2+
SO42-
Zn2+ Cu2+
ZnSO4 CuSO4
SO42- SO42-

Zn (s) Zn2+ (aq) + 2e- Cu2+ (aq) + 2e- Cu

Reactia de oxidare Reactia de reducere
 Potenţialul redox standard (E0), reprezintă diferenţa de potenţial
dintre o semicelulă cuprinzând sistemul redox de cercetat în
concentraţie 1M şi o semicelulă de referinţă. Sistemul redox de
referinţă este o soluţie de acid tare în care [H+] = 1 M şi în care se
barbotează H2 la presiunea de 1 atm. Potenţialul acestei semicelule
este prin convenţie, 0.
 Potenţialul redox standard (E0’) pentru condiţii biochimice,
pH = 7, se află măsurând E0 care este potenţialul redox standard al
sistemului de oxido-reducere la pH = 0, din care se scad 0,421 volţi,
cât reprezintă potenţialul redox al unui electrod de hidrogen în care
[H+] = 10-7 ioni/litru faţă de electrodul normal de hidrogen.

 Un sistem redox oxidează toate sistemele cu potenţiale mai

mici, după cum el este oxidat de toate sistemele cu
potenţiale mai mari, mai pozitive.

 Reacţiile redox sunt puternic exergonice.

 Variaţia de energie liberă ( G0’) depinde de diferenţa de potenţial (E0’)
dintre participanţii la reacţii, potrivit relaţiei:

 G0’ = - n F E0’

unde:

n – numărul de electroni transferaţi;

F – echivalentul caloric al lui Faraday 23,062 kcal;

E0’ -diferenţa dintre potenţialele redox standard ale reactanţilor.

 Deoarece potenţialele redox sunt uşor de măsurat, relaţia permite

evaluarea efectelor energetice ale proceselor redox din organism.
Potenţialele redox (E0’) ale unor sisteme
biochimice
Sistem redox E 0’ (V)
Oxidant Reducător
½ O2 + 2H+ H2O 0,82
Citocrom c (Fe3+) Citocrom c (Fe2+) 0,22
Ubichinona (Q) Ubichinol (QH2) 0,10
Dehidroascorbat Ascorbat 0,08
Fumarat Succinat 0,03
Piruvat Lactat -0,19
GSSG 2 GSH -0,23
NAD+(NADP+) NADH (NADPH) -0,32
2H+ H2 -0,42
 Compuşi macroergici

 Legătura care este scindată hidrolitic într-o reacţie puternic

exergonică este denumită legătură macroergică şi este
reprezentată astfel: (~).

 valoarea limită a energiei libere de reacţie pentru

hidroliza unei legături macroergice este cea a
legăturilor pirofosforice din ATP de 7,3 kcal/mol.

 Compusul care are în structura sa o legătură macroergică este

un compus macroergic.
 Reacţii de hidroliză în care se scindează
legături macroergice
 Nucleozid trifosfaţii (ATP, GTP, TTP, UTP, CTP) şi nucleozid difosfaţii
(ADP, GDP,TDP, UDP, CDP) cuprind două, respectiv o legătură ~P.

 Energia înmagazinată în ATP poate fi utilizată în două moduri:

Prin scindarea hidrolitică a unui rest fosforil:

ATP + HOH  ADP + Pa G0’ = -7,3 kcal/mol

Prin detaşarea acidului pirofosforic:

ATP + HOH  AMP + PPa G0’ = -7,3 kcal/mol

urmată de hidroliza acestuia catalizată de pirofosfatază:
PPa + HOH  2 Pa G0’= - 9 kcal/mol.
 in vivo lipseşte enzima corespunzătoare reacţiei:

ADP + HOH  AMP + Pa G0’ = -7,3 kcal/mol

Nici reacţia inversă nu este posibilă.

 Energia conservată în legătura macroergică din ADP poate fi utilizată

pentru sinteză de ATP prin reacţia catalizată de adenilat kinază
(miokinază), în muşchi:
miokinaza
2 ADP ATP + AMP
 Este cazul unui muşchi care efectuează contracţii puternice în
anaerobioză.
  Reacţia catalizată de adenilat kinază
- permite utilizarea legăturii macroergice din ATP
pentru sinteză de ADP;
- permite transformarea AMP în ADP;
- AMP acţionează ca semnal metabolic, activând
glicoliza musculară în scopul producerii de ATP.
 Legătura P-O din AMP nu este macroergică.

 In celule nu există enzimă care să asigure scindarea acestei

legături.

 Hidroliza AMP se poate efectua in vitro:

AMP + HOH  Adenozină + Pa

 G0’ = - 3,4 kcal/mol

 Legături macroergice de tip anhidridă acidă la
metabolitul glicolitic, acid 1,3-bisfosfogliceric:
 Acidul fosfoenolpiruvic cuprinde o legătură ~P, de
tip fosfoenol.
 Fosfocreatina conţine o legătură fosfoamidică.

 În stare de repaus creatinfosfatul se poate acumula în

anumite limite în muşchi, constituindu-se ca o rezervă de
legături macroergice.

NH 2
NH ~PO3H2
HN
HN
N CH 2 COOH
N CH 2 COOH H2O Pa
CH 3
CH 3
G0` = - 10,3 Kcal/mol
 Carbamilfosfatul intermediar în procesul de sinteză a
ureei conţine o legătură macroergică prin a cărei hidroliză
se eliberează 12,3 kcal/mol:

NH 2
C O
O ~PO3H2
 Tiolesterii R-CO~SCoA. Cei mai importanţi sunt tiolesterii
coenzimei A cu acizii graşi:

CH3-(CH2) 14-CO~SCoA + HOH  CH3-(CH2) 14-COOH

+ CoA-SH

G0’ = -7,5 kcal/mol.

 Transportul energiei în sistemele biologice, în care
temperatura este constantă, se face prin reacţii cuplate.

 Cuplarea se poate face în două moduri:

 când unul dintre produşii de reacţie ai reacţiei exergonice este

reactant în reacţia endergonică (fosforilarea glucozei sau a

glicerolului se face, în prezenţa enzimelor specifice, pe seama
energiei eliberate la hidroliza ATP);

 printr-un intermediar energetic comun, care în lumea vie este ATP.

 ATP se află la mijlocul unei ierarhii termodinamice a
compuşilor fosforilaţi.
 ATP reprezintă “moneda de schimb în tranziţiile
energetice”.
 ATP nu se depozitează, concentraţia intracelulară a
ATP nedepăşind 1mM.
 Valorile  G0’ pentru reacţiile de hidroliză ale unor compuşi
macroergici şi ale unor compuşi care nu sunt macroergici.
Compusul G0’
Acidul fosfoenol piruvic -14,8
Carbamilfosfatul -12,3
Acidul 1,3-bisfosfogliceric -11,8
Creatinfosfatul -10,5
Acil-CoA -7,5
ATP  ADP + Pa -7,3
Glucozo-1-fosfatul -5,0
Glucozo-6-fosfatul -3,3
Glicerol-3-fosfatul -2,2
Ciclul ATP
 În condiţii standard hidroliza ATP are loc pe 2 căi:
ATP

ADP
H3PO4 AMP PP

7,3 kcal/mol
7,3
kcal/mol
Ciclul ATP
 ATP- transportor universal al
energiei
 În forma sa activă este un
complex cu ionii de Mg sau Mn
 Serveşte ca sursă de energie în:
1. Lucrul mecanic: mişcare,
contracţie
2. Transport: transportul prin
membrană
3. În transmiterea informaţiei
genetice
4. ATP – 2 legături macroergice, la
pH=7 are 4 sarcini negative,
care se resping mai puternic
comparativ cu ADP
 Compușii macroergici fosforilați care la hidroliza
grupărilor fosfat prezintă G0’ > 7,3 kcal se numesc
compuşi cu potenţial mare de fosforilare
 ATP-ul, intermediar comun metabolic, cuplează
transferul de energie de la compuşii macroergici, cu
fosforilarea ADP şi utilizarea ulterioară a energiei transferate
pe ATP în reacţiile endergonice.
reactie
exergonicã
A B

ADP + Pa ATP

D C
reactie
endergonicã
Fosfoenol 1,3-Bisfosfo-
piruvat glicerat Glucozo- Glicerol-
6-fosfat 3-fosfat
Creatin fosfat
~P ~P
~P
Glucozã Glicerol
ADP ATP
 Utilizarea metabolică a ATP
 Activarea glucozei prin transformarea în glucozo-6-fosfat
Valoarea  G0’ pentru această reacţie este dată de:
ATP + HOH  ADP + Pa  G0’ = -7,3 kcal/mol
glucoză + Pa  glucozo-6-fosfat + HOH  G0’ = +3,3 kcal/mol
-----------------------------------------------------------------------------------------
glucoză + ATP  glucozo-6-fosfat + ADP
Reacţia este catalizată de hexokinaze.

 Activarea glicerolului.
glicerol + ATP  glicerol-fosfat + ADP
Reacţia este catalizată de glicerol kinază.
G0’ = -7.3 + 3,3 =
-4 kcal/mol
 Activarea aminoacizilor necesită scindarea ATP la AMP şi PPa.
aminoacid + ATP + ARNt  aminoacil~ARNt + AMP + PPa

 Activarea acizilor graşi necesită scindarea ATP la AMP şi PPa.

Pentru formarea legăturii macroergice C~S este nevoie de mai
mult de 7,3 kcal/mol.

R-COOH + ATP + CoA-SH R-CO~SCoA + AMP + PP a

pirofosfatazã
PPa + HOH 2 Pa
Utilizarea metabolică a celorlalţi nucleozid trifosfaţi.
 Uridintrifosfatul (UTP) este utilizat pentru activarea glucozei la
derivatul UDP-glucoză.
 Citidintrifosfatul (CTP) este utilizat în metabolismul lipidic.
 Sinteza legăturilor peptidice consumă energie furnizată atât de
ATP cât şi de GTP.
 Nucleozid trifosfatii cu riboză si dezoxiriboză participă la
sinteza legăturilor internucleotidice din acizii nucleici în
reactiile catalizate de ARN sau ADN polimeraze.
 Legăturile macroenergice din aceşti NTP provin tot
din ATP prin intermediul reacţiei:
NDP + ATP  ADP + NTP
 Reacţia este catalizată de enzima nucleozid difosfat
kinază
Sinteza ATP din ADP şi Pi
 – este posibilă pe 2 căi:
1. FO–fosforilare oxidativă.

 2. fosforilare la nivel de substrat– reacţiile în care

energia necesară pentru sinteza legăturii macroergice
fosfat e furnizată de un substarat supermacroergic.