Unirea Moldovei cu Țara

Românească – un vis
împlinit

Prof. Dumitrana Nicolae

 După înfrângerea revoluţiei de la 1848,
Ţările Române au intrat sub conducere
otomană şi rusească (Moldova şi
Muntenia) şi habsburgică (Transilvania).
 Românii doreau să se unifice, să
formeze un singur stat.
 Unele state ale Europei erau împotriva
acestei unificări, iar Austria se temea că
noul stat format va putea reprezenta un
centru de interes pentru românii deja
stabiliţi în ea.
 Pentru a stabili situaţia din Barbu Ştirbei
Principate (Țara Românească şi
Moldova), Rusia şi Turcia încheie
Convenţia de la Balta Liman, în
1849.
 Sunt numiţi doi noi domni: Barbu
Ştirbei în Țara Românească şi
Grigore Ghica în Moldova. Aceştia
au continuat modernizarea Grigore Ghica
Principatelor în administraţie,
învaţământ şi armată, dar
guvernarea le-a fost îngreunată
de ocupaţiile străine ce s-au
succedat în urma războiului
Crimeei(1853-1856): ocupaţia
rusească, austriacă şi otomană.
 Congresul şi Tratatul de la Paris
 Cu prilejul Congresului de la Paris (1856), care a pus capăt
războiului Crimeei (1853-1856), ambii domni cereau unirea
celor două ţări: Ţara Românească şi Moldova, ca singura
metodă de a rezolva problema Principatelor. Franţa, Prusia,
Sardinia susţineau unirea, dar Austria, Turcia şi Anglia erau
împotrivă.
 Congresul a decis ca fiecare dintre cele două ţări să convoace
câte o Adunare ad-hoc, prin care era prezentată părerea
oamenilor cu privire la Principate.
 Tratatul de la Paris (1856) desfiinţa protectoratul rusesc,
menţinea suzeranitatea otomană, punea Principatele sub
garanţia colectivă a celor şapte puteri întrunite la Congres şi
asigura navigaţia pe Dunăre, sub supravegherea unei Comisii
europene.
 S-a decis organizarea unor alegeri pentru Adunările ad-hoc.
Deşi Turcia şi Austria au încercat să falsifice alegerile din
Moldova, votul a dat câştig de cauză unioniştilor.
Congresul de la Paris
 Hotărârile
Adunărilor ad-hoc
 respectarea vechilor capitulații dintre Țările Române și Înalta
Poartă, din 1393, 1460, 1513 și 1634, care prevedeau că
acestea sunt teritorii neocupate și independente;
 unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele de România;
 prinț străin cu tron ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare
a Europei apusene, ai cărui succesori să fie crescuți în religia
țării;
 neutralitatea pământului Principatelor (Adunarea Ad-Hoc a
Moldovei);
 o Adunare obștească pe bază electorală cât mai largă (ambele
adunări) „după datinele cele mai vechi ale țării” (Adunarea Ad-
Hoc a Valahiei).
Adunarea ad-hoc a Țării
Românești
Adunarea ad-hoc a Moldovei
 Conferinţa şi Convenţia puterilor
garante
 Conferinţa puterilor garante (marile
puteri ale Europei) a avut loc în
august 1858, la Paris.
 Tot aici s-a încheiat o Convenţie, cu
rol de constituţie, prin care se
hotăra organizarea Principatelor.
 Prin aceasta se acorda fiecărei ţări
o unire parţială, fiecare având o
Adunare, un domn şi un guvern
propriu. Erau admise ca instituţii
comune o Comisie centrală mixtă şi
o Curte de Casaţie, ambele cu
sediul la Focşani. Convenţia
cuprindea şi principii de organizare
modernă (desfiinţarea privilegiilor,
egalitate în faţa legilor).
Conferinţa puterilor garante
 Alegerile Nicolae Golescu

 Până la definitivarea organizării

Principatelor, se organizează
alegeri pentru Adunările elective.
În Moldova, Adunarea electivă
este dominată de unioniști, în timp
ce în Țara Românească este
dominată de antiunioniști.
 Întucât în textul Convenției nu se
stipula ca domnii aleși în cele două
Principate să fie persoane
separate, conducătorii luptei
naționale au decis ca alesul
Moldovei să fie desemnat și în
Țara Românească, iar Europa să
fie pusă în fața faptului împlinit.
 După îndelungi discuţii, deputaţii moldoveni,
majoritatea unionişti, au optat pentru
Alexandru Ioan Cuza (3 ianuarie 1859),
acesta fiind ales domn cu unanimitatea
voturilor deputaților prezenți la 5 ianuarie
1859.
 Adunarea din Ţara Românească era divizată
între mai mulţi candidaţi, printre care şi
Nicolae Golescu, care ar fi trebuit să fie
domn provizoriu, până la aducerea unui prinţ
străin.
 La 24 ianuarie, sub presiunea puternică a
bucureştenilor, Adunarea electivă din Ţara
Românească l-a ales, ca domn, tot pe
Alexandru Ioan Cuza.
 Puterile europene, surprinse, vor trebui să
accepte faptul deja împlinit. Statul român era
deja format.
Intrarea lui Alexandru Ioan Cuza în
București 8 februarie 1859
Etapele domniei lui Alexandru
Ioan Cuza (1859-1866)
 1)Etapa unificării şi recunoaşterii
internaţionale
 Turcia şi Austria au denunţat ca ilegală dubla alegere a
lui Cuza şi au cerut convocarea Conferinţei de la Paris.
 În aprilie 1859, actul de la 24 ianuarie a fost recunoscut
de: Franţa, Anglia, Rusia, Prusia şi Sardinia.
 Austria a trebuit să accepte din cauza presiunilor Franţei.
 Marile Puteri acceptau numai o unire personală a celor
două Principate, care trebuia să înceteze după domnia
lui Cuza.
 Cuza a obţinut, în 1861 un act oficial emis de Sultanul
otoman care îl autoriza să unească Adunarea şi guvernul
de la Iaşi cu cel de la Bucureşti.
 Adunarea legislativă unică a ţinut prima şedinţă la
Bucureşti. Acest act stabilea în mod solemn unirea celor
două ţări.
 2)Etapa constituţională
(1862-1864)
 Această etapă a însemnat începutul modernizării României.
 Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail
Kogălniceanu, erau adepţii modernizării societăţii româneşti
prin aplicarea programului de la 1848, dar fără revoluţie.
 Gruparea radicală, condusă de C.A.Rosetti, a rămas fidelă ideii
de revoluţie. Din cauza sistemului de vot cenzitar (care acorda
drept de vot numai celor mai înstăriţi membri ai societăţii)
Adunarea Legislativă era formată mai mult din conservatori.
Conservatorii erau susţinătorii unei reformări lente a
societăţii, ei doreau să îşi păstreze poziţia dominantă în
societate.
 În decembrie 1863 se publică legea secularizării averilor
mănăstireşti. Proprietăţile mănăstirilor reprezentau 25% din
suprafaţa ţării.
 În 14 august 1864 se adoptă legea rurală, care prevedea că
ţăranii sunt împroprietăriţi în funcţie de numărul vitelor de
muncă; 500000 de familii au primit 2 milioane de hectare.
C.A.Rosetti Mihail Kogălniceanu
 3)Etapa autoritară
(1864-1866)
 Domnitorul, la 2 mai 1864, a dat o lovitură de stat- a dizolvat
Adunarea şi a modificat Convenţia de la Paris. Este publicată o
nouă Constituție, numită Statutul Dezvoltător al Convenției de
la Paris.
 Sunt elaborate Codul Civil şi Codul Penal.
 Tot în 1864 s-a promulgat legea învăţământului, prin care
învăţământul primar devenea, gratuit şi obligatoriu. S-a
înfiinţat Universitatea din Bucureşti şi s-au acordat burse
pentru licee şi facultăţi.
 Sunt întemeiate Camerele de Comerţ.
 Conservatorii îi reproşau domnitorului că ar fi vrut să meargă
prea departe cu reformarea societăţii, iar liberalii-radicali nu
erau de acord cu regimul său autoritar.
 La 11 februarie 1866 “Monstruoasa coaliţie” ( liberalii radicali
și conservatorii), cei care nu îl doreau pe Cuza ca domnitor,
l-au alungat de pe tron, iar acesta a fugit în Germania.
 Alexandru Ioan Cuza, a murit în Germania, în 1873 şi este
înmormântat la Ruginoasa.
Actul de abdicare al Domnitorului A. I. Cuza
Palatul lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa
Ruginoasa - primul mormânt al Domnitorului A. I. Cuza
Cripta domnitorului Cuza de la Ruginoasa
(1907- 1944)
Mormântul Domnitorului Cuza de la
Mănăstirea “Trei Ierarhi” Iași