PRINCIPII DE BAZĂ

ALE
CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CONCEPTE ŞI TERMENI
UTILIZAŢI ÎN CERCETAREA
ŞTIINŢIFICĂ
 TEORIA
 TEORIA reprezintă cunoaşterea ştiinţifică a
proceselor sociale, precum şi a comportamentelor
individuale şi de grup se realizează totdeauna în
cadrul oferit de teoriile recunoscute ca adevărate de
către comunitatea.
 Prin TEORIE înţelegem o construcţie intelectuală prin care
un anumit număr de legi sunt asociate unui principiu din
care ele pot fi deduse în mod riguros.
 În sens restrâns, teoria reprezintă un ansamblu de
enunţuri cu valoare de adevăr, privind relaţiile dintre
fenomene.
 Într-o sistematizare mai largă observăm că teoriile se
împart în două categorii, şi anume:
teorii clasice (teoria dezvoltării regionale, teoria
localizării, teoria bazei economice, teoria atracţiei
urbane, teoria polilor de creştere);
teorii moderne (teoria haosului, teoria catastrofelor
etc.).

PARADIGMA
Paradigma reprezintă un set de propoziţii, care explică
modul în care este percepută realitatea, un set de
informaţii, care descriu realitatea sau reprezintă o
modalitate de înţelegere a ei.
Paradigma, ca explicaţie generală asupra lumii, poate fi
cu tentă pozitivistă (cantitativ-descriptivă) sau cu tentă
comprehensivă (cantitativ-explicativă).
Clasificare:
paradigme care stau la bază interpretărilor pozitiviste;
paradigme care stau la bază interpretărilor
comprehensive;
paradigme pozitiviste ce stau la baza teoriilor pozitiviste
şi neopozitiviste;
paradigme critice, ce se aplică în abordările sociologice,
feministe şi marxiste.

METATEORIA
Metateoria reprezintă teoria care studiază structura
sistemului conceptual şi metodele unei teorii date, în
scopul stabilirii limitelor valabilităţii şi a domeniului de
aplicabilitate a respectivei teorii, precum şi a găsirii
metodelor de construire mai raţională a acesteia.
Un sistem formal este constituit din simboluri şi reguli de
combinare ale acestora.
Termenii:
indicii, adică semnele iniţiale cu care se va lucra;
operările, adică moduri de a combina semnele pentru
formarea unor noi termeni;
reguli de formare, care specifică cum se construiesc
termenii noi cu ajutorul operaţiilor.
EXEMPLE DE TEORII ŞTIINŢIFICE
 De-a lungul ultimilor zeci de ani au fost dezvoltate o serie
de teorii ştiinţifice, care au fost apoi verificate, testate de
foarte mulţi cercetători şi apoi modificate, îmbunătăţite.
 Exemple de teorii ştiinţifice ar putea constitui: teoria
molecular-cinetică a gazelor, teoria modernă a atomului,
teoria nucleară, teoria genelor.
 Pentru exemplificare, în continuare am prezentat câteva
teorii ştiinţifice, în special postulatele pe care s-au bazat ele
la elaborare.
Postulatele teoriei cinetice a gazului perfect:
Toată materia este compusă din particule mici.
Particulele sunt în continuă mişcare.
Ciocnirile între molecule sau între molecule şi pereţii
vasului sunt perfect elastice (fără pierderi de energie).
Energia cinetică medie a diferitelor molecule gazoase
este aceeaşi la aceeaşi temperatură.
Postulatele teoriei atomice ale lui Dalton (secolul
XIX):
Întreaga materie este compusă în final din particule
numite atomi, care sunt indivizibile.
Toate particulele unui element dat sunt de aceeaşi
greutate şi au în comun şi alte aspecte.
Atomii sunt indestructibili din punct de vedere chimic
şi identitatea lor nu se schimbă în timpul reacţiilor
chimice.
Combinaţiile chimice au loc prin uniunea atomilor
diferitelor elemente în rapoarte simple.
CRITERII PENTRU VERIFICAREA
CORECTITUDINII UNEI TEORII ŞTIINŢIFICE

 Urmărind criteriile ce stau la baza construirii unei teorii

ştiinţifice (în conformitate cu criteriile Metateoriei), trebuie
făcută precizarea că postulatele teoriei ştiinţifice sunt
adeseori bazate pe observaţii asupra obiectelor din natură
sau evenimentelor ştiinţifice, care au fost notate, urmărite,
clasificate uneori cu mult înaintea emiterii postulatelor
teoretice.
 Se poate afirma că nici o teorie ştiinţifică nu a fost
formulată fără analiza, calculul şi clasificarea datelor
empirice culese.
 De fapt, postulatele unei teorii ştiinţifice reprezintă baza
pentru teoreme şi predicţii, care pot fi apoi verificate de
experienţe în mod direct şi indirect.
 În continuare sunt prezentate criteriile de bază pentru
verificarea unei teorii ştiinţifice, propuse de Gerald Halton şi
Duane Roller:
O teorie fructuoasă corelează mulţi factori separaţi,
în particular observaţii importante apriorice, într-o
structură de gândire logică compactă.
În timpul folosirii ei continue, ea trebuie să sugereze
noi relaţii şi să stimuleze cercetarea în continuare.
Teoria trebuie să ne permită predicţii care să fie
controlate prin experimentări şi în special ea trebuie să
ne fie folositoare în rezolvarea diferitelor probleme
practice.
 IPOTEZA

 Teoria ştiinţifică, fiind strâns legată de experiment,

confirmă şi dezvoltă ipoteza, căreia îi conferă certitudine şi
generalitate.
 Ipoteza este un model construit numai în limbaj natural sau
şi cu ajutorul limbajului matematic care încercă să
surprindă, calitativ sau cantitativ, desfăşurarea unui
eveniment, să prevadă existenţa unui obiect, proprietate sau
proces, în realitate sau într-un spaţiu conceptual, fie el
formal sau artistic.
 Prin intermediul ipotezei omul explorează stările
fenomenale, încercând să asambleze modele predictive sau
interpretante de stare naturală.
 În știință, o ipoteză este o legătură între două variabile.
 Este o supoziție care se bazează provizoriu pe observații și
care servește la explicarea anumitor fenomene, dar care nu
se poate verifica atât de temeinic prin experiență sau
experiment, ca să ajungă pentru a formula o teorie.
 O ipoteză, care s-a confirmat prin experiment sau
experiență (ipoteză verificată), respectiv care poate fi
dovedită prin concluzii logice care se bazează pe premise
valide, poate deveni o teorie sau o parte a unei teorii.
 Fred N. Kerlinger definea ipoteza astfel: o ipoteză este un
enunț conjectural despre relația dintre două sau mai multe
variabile.
 Johan Galtung dă următoarea definiţie: o ipoteză este o
propoziţie despre felul în care un set de unităţi S este
distribuit într-un spaţiu de variabile X1, X2, X3...Xn.
 În structura ipotezei se regăsesc: o unitate (grup, societate,
instituţie, persoană etc.), o variabilă (coeziune, democraţie,
inteligenţă etc.) şi un set de valori ale variabilelor
(puternică, autentică, înaltă, excepţională).
 TIPURI DE IPOTEZE
 În ştiinţe întâlnim ipoteze teoretice şi ipoteze de lucru.
 Madeleine Grawitz consideră că ipotezele de lucru se
clasifică după nivelul lor de abstractizare în trei clase:
Ipoteze care avansează supoziţia uniformităţii cazurilor;
Ipoteze care vizează corelaţii empirice. Sunt cel mai
frecvent întâlnite în cercetările de teren;
Ipoteze care se referă la relaţiile dintre variabilele
analitice. Ipotezele de acest tip presupun un timp de
elaborare mai amplu în vederea stabilirii unor relaţii
probabile între variabile complexe.

Modalităţi de elaborare a ipotezelor

 Una dintre căile utilizate de cercetători pentru a elabora
ipoteze valide este deducerea ipotezelor din teorie.
 O altă cale de stabilire a ipotezelor în cercetările empirice o
constituie experienţa directă, saturată de literatura
ştiinţifică, a cercetătorului care are capacitatea de a intui
relaţii între faptele şi fenomenele observate.
 VALIDITATEA IPOTEZELOR
 Pentru a fi valide, ipotezele trebuie să se fondeze pe fapte
reale, să fie verificabile (să utilizeze concepte operaţionale) şi
specifice (să nu se piardă în generalităţi).
 Elaborarea ipotezelor depinde de o serie de factori, între care
menţionăm: condiţiile praxiologice, nivelul de dezvoltare a
ştiinţei, calităţile personale ale cercetătorului.
 În 1967, Johan Galtung evidenţiază zece condiţii pe care
trebuie să le îndeplinească o ipoteză pentru a fi validă:
Ipoteza trebuie să fie generală - ceea ce presupune un
mare al ipotezei;
Ipoteza trebuie să fie complexă: distingem ipoteze de nivel
1, cu o singură variabilă, ipoteze de nivel 2, cu două
variabile, etc.;
Specificitatea ipotezei se referă la numărul de valori. Se
preferă ipotezele în care variabilele au trei valori celor în
care variabilele au două valori;
Determinarea ipotezei se referă la preferinţa analiştilor
pentru ipotezele cu grad înalt de determinare, în
detrimentul ipotezelor înalt probabiliste;
Falsificabilitatea ipotezei se referă la faptul că, în
cercetările empirice se reţin doar ipotezele ce pot fi
infirmate.
Ipotezele trebuie să fie testabile. În cercetările empirice se
reţin doar ipotezele ce pot fi testate (confirmate sau
infirmate);
Ipotezele trebuie să fie predictibile, să descrie şi să explice
fenomenul;
Comunicabilitatea ipotezei se referă la acea calitate pe
care trebuie să o deţină o ipoteză astfel încât să aibă
înţeles atât pentru specialişti, dar şi pentru publicul larg;
Reproductibilitatea ipotezei presupune ca, prin repetarea
demersului cercetării se obţin aceleaşi concluzii;
Ipoteza trebuie să fie utilă.
 CONCEPTUL

 Un concept este un semnificant lingvistic, un ansamblu de

caracteristici modale gândite unitar. Este o formă
elementară a gândirii, o idee generală.
 Conceptul poate defini o nouă idee introdusă fie în spaţiul
ştiinţific, tehnologic, managerial, politic, cultural, filozofic,
social sau critic evaluant.
 În tehnologie avem conceptele materie primă, unealtă,
meserie, funcţie, maşină, unealtă programabilă, lanţ
tehnologic, produs finit etc.
 În informatică avem conceptele limbaj de programare,
algoritm, operând, funcţie, variabilă, procedură.
 Conceptele ştiinţifice sunt calitative, adică numai modal
semnificante şi separante de modalităţi precum forma,
relaţia, proprietatea, interactivitatea şi conceptele
cantitative.
 Ştiinţa posedă şi utilizează atât concepte calitative precum
timp, spaţiu, forţă, acţiune, viteză, energie, masă, precum
şi explicitări cantitative, utilizate ca măsuri ale
conceptelor generice, ca modelări interactive cantitative
ale evoluţiei stărilor modale.
 Conceptul cuprinde, am putea spune fie o informaţie-
realitate precis denominabilă, cuprinzând sensul sau
mulţimea sensurilor alocabile unui cuvânt, fie o realitate
compozită, mulţi-semnificantă, localizabilă şi descriptibilă
modal prin conexiunea specifică a unui șir de concepte
distincte, necontradictoriu corelate, exemplu o
particularitate fenomenală, comportamentală, mentală,
emoţională sau mixtă.