PRINCIPII DE BAZĂ 

ALE 
CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

CONCEPTE ŞI TERMENI 
UTILIZAŢI ÎN CERCETAREA 
ŞTIINŢIFICĂ
 TEORIA
 TEORIA  reprezintă  cunoaşterea  ştiinţifică  a 
proceselor  sociale,  precum  şi  a  comportamentelor 
individuale  şi  de  grup  se  realizează  totdeauna  în 
cadrul  oferit  de  teoriile  recunoscute  ca  adevărate  de 
către comunitatea.
 Prin  TEORIE  înţelegem  o  construcţie  intelectuală  prin 
care un anumit număr de legi sunt asociate unui principiu 
din care ele pot fi deduse în mod riguros.
 În  sens  restrâns,  teoria  reprezintă  un  ansamblu  de 
enunţuri  cu  valoare  de  adevăr,  privind  relaţiile  dintre 
fenomene.
 Într­o  sistematizare  mai  largă  observăm  că  teoriile  se 
împart în două categorii, şi anume:
teorii  clasice  (teoria  dezvoltării  regionale,  teoria 
localizării,  teoria  bazei  economice,  teoria  atracţiei 
urbane, teoria polilor de creştere);
teorii  moderne  (teoria  haosului,  teoria  catastrofelor 
etc.).

PARADIGMA
    Paradigma reprezintă un set de propoziţii, care explică 
modul  în  care  este  percepută  realitatea,  un  set  de 
informaţii,  care  descriu  realitatea  sau  reprezintă  o 
modalitate de înţelegere a ei.
    Paradigma, ca explicaţie generală asupra lumii, poate fi 
cu tentă pozitivistă (cantitativ­descriptivă) sau cu tentă 
comprehensivă (cantitativ­explicativă).
Clasificare:
paradigme care stau la bază interpretărilor pozitiviste;
paradigme  care  stau  la  bază  interpretărilor 
comprehensive;
paradigme  pozitiviste  ce  stau  la  baza  teoriilor 
pozitiviste şi neopozitiviste;
paradigme critice, ce se aplică în abordările sociologice, 
feministe şi marxiste.

METATEORIA
      Metateoria  reprezintă  teoria  care  studiază  structura 
sistemului  conceptual  şi  metodele  unei  teorii  date,  în 
scopul stabilirii limitelor valabilităţii şi a domeniului de 
aplicabilitate  a  respectivei  teorii,  precum  şi  a  găsirii 
metodelor de construire mai raţională a acesteia.
    Un sistem formal este constituit din simboluri şi reguli de 
combinare ale acestora.
    Termenii:
indicii, adică semnele iniţiale cu care se va lucra;
operările, adică moduri de a combina semnele pentru 
formarea unor noi termeni;
reguli  de  formare,  care  specifică  cum  se  construiesc 
termenii noi cu ajutorul operaţiilor.
EXEMPLE DE TEORII ŞTIINŢIFICE
 De­a  lungul  ultimilor  zeci  de  ani  au  fost  dezvoltate  o  serie 
de  teorii  ştiinţifice,  care  au  fost  apoi  verificate,  testate  de 
foarte mulţi cercetători şi apoi modificate, îmbunătăţite. 
 Exemple  de  teorii  ştiinţifice  ar  putea  constitui:  teoria 
molecular­cinetică  a  gazelor, teoria  modernă  a  atomului, 
teoria  nucleară, teoria genelor.
 Pentru  exemplificare,  în   continuare  am prezentat  câteva 
teorii ştiinţifice, în special postulatele pe care s­au bazat ele 
la elaborare.
Postulatele teoriei cinetice a gazului perfect:
Toată materia este compusă din particule mici.
Particulele sunt în continuă mişcare.
Ciocnirile între molecule sau între molecule şi pereţii 
vasului sunt perfect elastice (fără pierderi de energie).
Energia cinetică medie a diferitelor molecule gazoase 
este aceeaşi la aceeaşi temperatură.
Postulatele  teoriei  atomice  ale  lui  Dalton  (secolul 
XIX):
Întreaga  materie  este  compusă  în  final  din  particule 
numite atomi, care sunt indivizibile.
Toate  particulele  unui  element  dat  sunt  de  aceeaşi 
greutate şi au în comun şi alte aspecte.
Atomii  sunt  indestructibili  din  punct  de  vedere  chimic 
şi  identitatea  lor  nu  se  schimbă  în  timpul  reacţiilor 
chimice.
Combinaţiile  chimice  au  loc  prin  uniunea  atomilor 
diferitelor elemente în rapoarte simple.
CRITERII PENTRU VERIFICAREA 
CORECTITUDINII UNEI TEORII ŞTIINŢIFICE

 Urmărind  criteriile  ce  stau  la  baza  construirii  unei  teorii 

ştiinţifice (în conformitate cu criteriile Metateoriei), trebuie 
făcută  precizarea  că  postulatele  teoriei  ştiinţifice  sunt 
adeseori bazate pe observaţii asupra obiectelor din  natură 
sau evenimentelor ştiinţifice, care au fost notate, urmărite, 
clasificate  uneori  cu  mult  înaintea  emiterii  postulatelor 
teoretice.
 Se  poate  afirma  că  nici  o  teorie  ştiinţifică  nu  a  fost 
formulată  fără  analiza,  calculul  şi  clasificarea  datelor 
empirice culese.
 De  fapt,  postulatele  unei  teorii  ştiinţifice  reprezintă  baza 
pentru  teoreme  şi  predicţii,  care  pot  fi  apoi  verificate  de 
experienţe în mod direct şi indirect.
 În  continuare  sunt  prezentate  criteriile  de  bază  pentru 
verificarea unei teorii ştiinţifice, propuse de Gerald Halton şi 
Duane Roller:
O teorie fructuoasă corelează mulţi factori separaţi, 
în  particular  observaţii  importante  apriorice,  într­o 
structură de gândire logică compactă.
În   timpul  folosirii  ei  continue,  ea trebuie  să 
sugereze  noi  relaţii  şi  să  stimuleze  cercetarea  în 
continuare.
Teoria  trebuie  să  ne  permită  predicţii  care  să  fie 
controlate  prin  experimentări  şi  în  special  ea  trebuie  să 
ne fie  folositoare  în  rezolvarea  diferitelor  probleme 
practice.
 IPOTEZA

 Teoria ştiinţifică, fiind strâns legată de experiment, confirmă 
şi  dezvoltă  ipoteza,  căreia  îi  conferă  certitudine  şi 
generalitate.
 Ipoteza este un model construit numai în limbaj natural sau şi 
cu  ajutorul  limbajului  matematic  care  încercă  să  surprindă, 
calitativ  sau  cantitativ,  desfăşurarea  unui  eveniment,  să 
prevadă  existenţa  unui  obiect,  proprietate  sau  proces,  în 
realitate  sau  într­un  spaţiu  conceptual,  fie  el  formal  sau 
artistic.
 Prin intermediul ipotezei omul explorează stările fenomenale, 
încercând să asambleze modele predictive sau interpretante de 
stare naturală.
 În știință, o ipoteză este o legătură între două variabile.
 Este  o  supoziție  care  se  bazează  provizoriu  pe  observații  și 
care servește la explicarea anumitor fenomene, dar care nu se 
poate verifica atât de temeinic prin experiență sau experiment, 
ca să ajungă pentru a formula o teorie.
 O  ipoteză,  care  s­a  confirmat  prin  experiment  sau 
experiență  (ipoteză  verificată),  respectiv  care  poate  fi 
dovedită  prin  concluzii  logice  care  se  bazează  pe  premise 
valide, poate deveni o teorie sau o parte a unei teorii.
 Fred N. Kerlinger definea ipoteza astfel: o ipoteză este un 
enunț conjectural despre relația dintre două sau mai multe 
variabile.
 Johan  Galtung  dă  următoarea  definiţie:  o  ipoteză  este  o 
propoziţie  despre  felul  în  care  un  set  de  unităţi  S  este 
distribuit într­un spaţiu de variabile X1, X2, X3...Xn.
 În structura ipotezei se regăsesc: o unitate (grup, societate, 
instituţie, persoană etc.), o variabilă (coeziune, democraţie, 
inteligenţă  etc.)  şi  un  set  de  valori  ale  variabilelor 
(puternică, autentică, înaltă, excepţională).
 TIPURI DE IPOTEZE 
 În ştiinţe întâlnim ipoteze teoretice şi ipoteze de lucru.
 Madeleine  Grawitz  consideră  că  ipotezele  de  lucru  se 
clasifică după nivelul lor de abstractizare în trei clase:
Ipoteze care avansează supoziţia uniformităţii cazurilor;
Ipoteze  care  vizează  corelaţii  empirice.  Sunt  cel  mai 
frecvent întâlnite în cercetările de teren;
Ipoteze  care  se  referă  la  relaţiile  dintre  variabilele 
analitice.  Ipotezele  de  acest  tip  presupun  un  timp  de 
elaborare  mai  amplu  în  vederea  stabilirii  unor  relaţii 
probabile între variabile complexe.

Modalităţi de elaborare a ipotezelor
 Una  dintre  căile  utilizate  de  cercetători  pentru  a  elabora 
ipoteze valide este deducerea ipotezelor din teorie.
 O altă cale de stabilire a ipotezelor  în cercetările empirice o 
constituie  experienţa  directă,  saturată  de  literatura 
ştiinţifică,  a  cercetătorului  care  are  capacitatea  de  a  intui 
relaţii între faptele şi fenomenele observate.
 VALIDITATEA IPOTEZELOR
 Pentru  a  fi  valide,  ipotezele  trebuie  să  se  fondeze  pe  fapte 
reale, să fie verificabile (să utilizeze concepte operaţionale) şi 
specifice (să nu se piardă în generalităţi).
 Elaborarea  ipotezelor  depinde  de  o  serie  de  factori,  între   
care menţionăm: condiţiile praxiologice, nivelul de dezvoltare 
a ştiinţei, calităţile personale ale cercetătorului.
 În  1967,  Johan  Galtung  evidenţiază  zece  condiţii  pe  care 
trebuie să le îndeplinească o ipoteză pentru a fi validă:
Ipoteza  trebuie  să  fie  generală  ­  ceea  ce  presupune  un     
mare al ipotezei;
Ipoteza trebuie să fie complexă: distingem ipoteze de nivel 
1,  cu  o  singură  variabilă,  ipoteze  de  nivel  2,  cu  două 
variabile, etc.;
Specificitatea  ipotezei  se  referă  la  numărul  de  valori.  Se 
preferă ipotezele în care variabilele au trei valori celor în 
care variabilele au două valori;
Determinarea  ipotezei  se  referă  la  preferinţa  analiştilor 
pentru  ipotezele  cu  grad  înalt  de  determinare,  în 
detrimentul ipotezelor înalt probabiliste;
Falsificabilitatea  ipotezei  se  referă  la  faptul  că,  în 
cercetările  empirice  se  reţin  doar  ipotezele  ce  pot  fi 
infirmate.
Ipotezele trebuie să fie testabile. În cercetările empirice se 
reţin  doar  ipotezele  ce  pot  fi  testate  (confirmate  sau 
infirmate);
Ipotezele trebuie să fie predictibile, să descrie şi să explice 
fenomenul;
Comunicabilitatea  ipotezei  se  referă  la  acea  calitate  pe 
care  trebuie  să  o  deţină  o  ipoteză  astfel  încât  să  aibă 
înţeles atât pentru specialişti, dar şi pentru publicul larg;
Reproductibilitatea  ipotezei  presupune  ca,  prin  repetarea 
demersului cercetării se obţin aceleaşi concluzii;
Ipoteza trebuie să fie utilă. 
 CONCEPTUL
 Un concept este un semnificant lingvistic, un ansamblu de 
caracteristici  modale  gândite  unitar.  Este  o  formă 
elementară a gândirii, o idee generală.
 Conceptul poate defini o nouă idee introdusă fie în spaţiul 
ştiinţific, tehnologic, managerial, politic, cultural, filozofic, 
social sau critic evaluant.
 În  tehnologie  avem  conceptele  materie  primă,  unealtă, 
meserie,  funcţie,  maşină,  unealtă  programabilă,  lanţ 
tehnologic, produs finit etc.
 În  informatică  avem  conceptele  limbaj  de  programare, 
algoritm, operând, funcţie, variabilă, procedură.
 Conceptele  ştiinţifice  sunt  calitative,  adică  numai  modal 
semnificante  şi  separante  de  modalităţi  precum  forma, 
relaţia,  proprietatea,  interactivitatea  şi  conceptele 
cantitative.
 Ştiinţa  posedă  şi  utilizează  atât  concepte  calitative 
precum timp, spaţiu, forţă, acţiune, viteză, energie, masă, 
precum  şi  explicitări  cantitative,  utilizate  ca  măsuri  ale 
conceptelor  generice,  ca  modelări  interactive  cantitative 
ale evoluţiei stărilor modale.
 Conceptul  cuprinde,  am  putea  spune  fie  o  informaţie­
realitate  precis  denominabilă,  cuprinzând  sensul  sau 
mulţimea  sensurilor  alocabile  unui  cuvânt,  fie  o  realitate 
compozită, mulţi­semnificantă, localizabilă şi descriptibilă 
modal  prin  conexiunea  specifică  a  unui  șir  de  concepte 
distincte,  necontradictoriu  corelate,  exemplu  o 
particularitate  fenomenală,  comportamentală,  mentală, 
emoţională sau mixtă.