Aspecte etice ale psihoterapiei

Beatrice Popescu1

Abstract: This paper discusses the necessity of applying ethical judgment in the contemporary
practice of psychotherapy, with the objective of improving it, and also highlights the role of
positive ethics versus floor ethics in the psychologist’s activity, starting from the limitations of
current ethical codes. Beyond current regulations in codes of ethics, there are a lot of unsolved
ethical dilemmas that challenge the psychotherapist’s professionalism. They range from minor
conflicts to major dilemmas that may affect any clinical case or even jeopardize the practice.
The main characteristics of any decision-making model are presented in order to solve the most
difficult ethical dilemmas that may arise in any psychotherapy practice. The need for ethical
training beyond reading the ethical code is also highlighted in the present paper.

Keywords: positive ethics; dilemmas; decision-making model; psychotherapy

1. Introducere

Rolul eticii în profesia de psihoterapeut este unul foarte important, deoarece asigură cadrul
moral de exercitare a profesiei, furnizând o hartă a științei moralității, care ne ajută să
determinăm în ce constă datoria profesională, care este cursul corect al acțiunilor din practica
clinică care nu fac rău pacientului și care nu sunt limitate la avantajele personale.

Înainte de a aborda rolul eticii în profesia de psihoterapeut prin prisma celor mai importante
aspecte etice care pot apărea în practica clinică (confidențialitate, consimțămînt informat,
competențele clinice și scopul practicii, limite și relații multiple, terminarea terapiei și
abandonul), intenționez să subliniez importanța eticii în activitatea psihoterapeutului,
încercând să ofer răspunsuri la câteva întrebări esențiale: de ce este etica importantă în practica
psihoterapeutică, chiar dacă există deja un cod deontologic al profesiei de psiholog și de
asemenea un cod etic al profesiei de psihoterapeut? De ce este etica un domeniu util în
activitatea psihoterapeutului?

Plecând de la considerații etice generale spre strategii de rezolvare a dilemelor morale sau
a situațiilor profesionale conflictuale, voi încerca în acest articol să creionez rolul eticii în
practica psihoterapeutică, cu precădere rolul eticii pozitive, dar și să subliniez importanța

1
Beatrice Popescu este psiholog și psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală, editor fondator al
publicației Europe’s Journal of Psychology, practician autonom în psihoterapie la Clinica Medicală Bellanima și
studentă doctorandă în cadrul Universității din București, cu o teză despre aspectele etice ale consilierii
filosofice și psihoterapiei.

1
studiului eticii în facultatea de psihologie sau chiar în modulele de formare ale
psihoterapeuților.

În prezent, abordarea în etica psihoterapiei reflectă mai degrabă o etică plafonată2 decât o
etică pozitivă3, în sensul că psihoterapeuții acționează în sensul respectării principiilor etice
astfel încât să nu își atragă sancțiuni, evitând cu grijă acele zone gri ale eticii, de ambiguitate,
pe care etica pozitivă le-ar putea rezolva. Exact în această arie de ambiguitate ar folosi o
formare separată în etică profesională, iar o abordare din perspectiva eticii pozitive ar fi
preferabilă, pentru că ar oferi mai mult spațiu reflecției personale dar și o relație mai potrivită
între reguli, regulamente, standardele în domeniu, pe de o parte și idealurile etice generale sau
aspiraționale, pe de altă parte4. (Knapp, Gottlieb și Handelsman, 2015)

2. De ce este etica importantă în psihoterapie? Limitările codurilor etice și

necesitatea eticii positive în psihoterapie.

Importanța eticii în practica psihoterapeutică a fost evidențiată de mai mulți eticieni pe

parcursul timpului, începând cu Pope & Vasquez5 în anii ‘90 și continuând cu Knapp,
Handelsman, Gottlieb și Bartlett în ultimul deceniu. În perioada timpurie a psihoterapiei
interesul pentru etică era scăzut, concentrarea fiind pe latura strict profesională, de asistență
psihologică și mai ales pe latura terapeutică. De aceea transgresările erau destul de frecvente,
atunci cand îi amintim pe Freud, Jung, Lacan sau pe discipolii lor. Literatura psihanalitică ne
furnizează cazuri de încălcări ale limitelor, de relații multiple sau situații problematice, care în
zilele noastre ar putea fi considerate chiar discutabile.

Odată cu profesionalizarea domeniului și crearea instituțiilor formatoare, începând cu anii

1960, au apărut primele coduri etice ale psihoterapiei, care stipulau toate situațiile de evitat în
practica terapeutică. Primul cod etic, publicat de Asociația Psihologilor Americani în anul 1958
cuprindea o multitudine de dileme etice și morale, dar și principii și reguli etice. S-au înființat

2
Etica plafonată include acele acțiuni care se referă la obligațiile minime, reținerea de la un număr de acțiuni
interzise prin codul deontologic sau amintirea de a realiza unele acțiuni obligatorii, în timpul furnizării
serviciilor de asistență psihologică.
3
Etica pozitivă a venit ca o reacție la utilizarea pentru prea mult timp a eticii plafonate, acea etică ce doar își
dorește să evite malpraxisul. Etica pozitivă are un avantaj, pentru că o abordare pozitivă necesită un standard
mai înalt de conduită și îi poate motiva mai mult pe psihologi în activitatea lor profesională, accentul nefiind pe
sancțiuni, ci pe rezolvarea dilemelor etice.
4
Knapp, S. J., Gottlieb, M. C., & Handelsman, M. M. (2015). Ethical dilemmas in psychotherapy: Positive
approaches to decision making. Washington, DC: American Psychological Association.
5
Pope, K. S., & Vasquez, M. J. T. (2007). Ethics in psychotherapy and counseling: A practical guide (3rd ed.).
San Francisco: Jossey Bass.

2
tot atunci primele comisii deontologice, al căror rol era să medieze conflictele de natură etică
și să aplice sancțiuni în cazurile raportate.

Asumpția liniștitoare pentru orice psihoterapeut în practică privată ar fi că aceste coduri

deontologice (din ce în ce mai complexe și mai complete) acoperă în totalitate situațiile sau
practicile discutabile sub aspect etic, care ar putea apărea în viața reală. Din păcate, există
câteva dificultăți legate de această asumpție, pe care le voi enumera în continuare. Prima
dificultate ar fi că niciun cod etic, oricat de complex ar fi, nu furnizează suficientă informație
pentru a adresa orice tip de dilemă etică care ar putea apărea pe parcursul carierei de
psihoterapeut. Nici chiar codurile de etică ale APA6, realizate cu înaltă scrupulozitate
academică și care suferă revizii frecvente, nu epuizează toate situațiile problematice din
practica clinică, lăsînd practicienilor spațiu de a-și folosi propria judecată atunci când aplică
vreun principiu etic menționat în acel cod.

O a doua dificultate ar consta în faptul că aceste coduri etice sunt revizuite și actualizate
periodic, apărînd necesitatea rafinării constante a conținutului lor. Odată cu schimbările din
societate, sau cu schimbările de roluri din cadrul profesiei sau chiar cu complexitatea cadrului
terapeutic, apar noi provocări etice care nu pot fi reglementate atât de rapid prin publicarea
unui set nou de reguli sau prin adăugarea unui nou capitol la regulile existente. De pildă, în
pandemie activitatea multor clinicieni s-a desfășurat exclusiv online, aspect care a pus noi
probleme etice noi legate de confidențialitate și de asigurarea comunicării online în bune
condiții. Nu în ultimul rând, psihoterapeuții se pot afla în roluri conflictuale și pot glisa între
principii etice diferite, care le pot induce disonanță cognitivă și le pot creea chiar dileme
morale.

De multe ori, codurile etice nu furnizează direcții clare de selecție ale unor principii etice
în favoarea altor principii etice sau alegeri clare între relații multiple, și de aceea se așteaptă ca
situația conflictuală să fie rezolvată de către practician, în funcție de sensibilitatea lui etică.
Atunci când această sensibilitate etică nu există, ea trebuie formată în cadrul unor cursuri
specializate. Deși familiaritatea cu codurile etice poate exista pentru cea mai mare parte a
practicienilor, rămân încă în practică multe situații în care aceasta nu este suficientă și este
nevoie de o abordare personalizată a conflictului. Aici intervine distincția dintre etica plafonată
și etica pozitivă, menționată anterior.

6
APA Ethics Code (2017) - ultimul cod etic publicat de Asociația Psihologilor Americani.

3
 Implicarea practicianului în rezolvarea situației dilematice sau conflictuale, utilizând nu
doar informația din Codul Etic, ci și numeroase legi, reglementări, politici instituționale,
ghiduri de bune practici sau literatura profesională, face parte dintr-o atitudine proactivă, din
ce în ce mai valorizată în spațiul profesional internațional. Așa cum menționează Knapp,
VandeCreek și Fingerhut, "dilemele etice pot fi stresante pentru psihologii care doresc să
acționeze cu corectitudine și integritate, dar nu pot găsi răspunsuri clare și concise în Codul
Etic al APA”7. (p.14)

3. Dileme etice în psihoterapie și modele de luare a deciziilor

În practica psihoterapeutică pot apărea frecvent zone de incertitudine etică, așa numitele
zone gri, în care nu există răspunsuri clare, evidente și care pot da naștere unor dileme etice,
care pot pune orice practician în dificultate. Sperry propune următoarea definiție a dilemelor
etice:

“Conflictele care apar atunci cand standardele concurente de bine și rău se aplică unei situații
specifice în practica de consiliere. Ele apar din cauza standardelor etice concurente și
conflictuale, din cauza conflictului dintre un standard etic și un standard moral, deoarece
standardele etice specifice nu abordează situații complexe sau pentru că alți factori împiedică o
aplicare clară a standardului”.8 (Sperry 2007:37)
Rezolvarea dilemelor etice nu este simplă, dimpotrivă, necesită abilități speciale,
complet diferite de cele de clinician. Dacă unui psihoterapeut i se cer calități ca empatia,
capacitatea de a nu judeca, bune abilități interpersonale, dorința de a stabili o alianță terapeutică
cu clientul sau capacitatea de a realiza un plan de tratament corect, aceluiași psihoterapeut i se
solicită a avea un comportament adecvat în anumite situații profesionale dilematice, astfel încât
să servească clientului lui și obiectivelor terapiei și chiar a avea sensibilitate etică și a rezolva
cu succes acele situații, respectând principiile etice9. Modulele de etică sunt încă opționale în

7
Knapp, S. J., VandeCreek, L. D., & Fingerhut, R. (2017). Practical ethics for psychologists: A positive
approach (3rd ed.). Washington, DC:American Psychological Association, p.14.
8
Sperry, Len (2007). The ethical and professional practice of counseling and psychotherapy. Pearson/Allyn and
Bacon, Boston, p.37.
9
1.Beneficenţa. În activitatea lor profesională psihoterapeuţii acţionează pentru binele pacienţilor. Apără
drepturile şi demnitatea acestora în relaţiile cu terţii sau cu instituţiile, iar în cazul în care apar conflicte
în exercitarea profesiunii, psihoterapeuţii acţionează în sensul minimizării daunelor şi a promovării binelui şi
bunăstării clienţilor. 2.Nonmaleficenţa. Psihoterapeuţii nu îşi folosesc cunoştinţele şi abilităţile în scopul de a face
rău pacienţilor, celor apropiaţi acestora şi, în general, oricărei alte persoane sau organizaţii. 3. Autonomia.
Psihoterapeuţii respectă dreptul la autodeterminare al pacienţilor şi îi asistă în luarea deciziilor fără a
urmări influenţarea sau manipularea acestora. Atunci când capacitatea pacientului de a-şi exercita autonomia este
limitată, se justifică, pentru o perioadă limitată, asumarea de către psihoterapeut a unei poziţii paternaliste,
obiectivul fiind sprijinirea clientului în a-şi (re)dobândi autonomia.4.Justiţia/Dreptatea. Psihoterapeuţii recunosc
faptul că, în spiritul echităţii şi justiţiei, accesul la servicii de nu trebuie sa fie limitat de considerente

4
cadrul programelor masterale, iar psihologii nu sunt familiarizați în facultate cu existența unor
modele de luare a deciziilor.

În acest context, în practică pot apărea diverse situații dilematice care nu pot fi rezolvate
de un psiholog începător. In aceste circumstanțe, poate mai frecvente decât ne-am aștepta,
abordarea cea mai firească ar fi adoptarea unui model de luare a deciziilor, care optimizează
procesul de gândire, decizia finală reprezentând rezultatul unui proces cognitiv, rațional, nu o
alegere aleatorie, rapidă, bazată pe o presiune de a acționa în urma unor impulsuri emoționale.
Interferența emoțională ar putea împiedica pe unii psihologi să recunoască unele procese
cognitive de tipul euristicii disponibilității (Kahnemann, 2011) care ar putea influența procesul
de luare a deciziilor.

Anderson și Handelsman (2010) au extras din cele mai importante modele de luare a
deciziilor câteva componente fundamentale, care se regăsesc în toate modele, fie că sunt în 5,
7 sau 9 pași:

- Identificarea problemei sau a dilemei;

- Analiza alternativelor utilizând codurile etice relevante, reglementări sau politici;
- Consultarea cu ceilalalți profesioniști, din același domeniu sau din domenii conexe;
- Alegerea, implementarea și evaluarea deciziei. 10 (p.90)

Atunci când se confruntă cu dileme etice, psihoterapeuții ar putea fi feriți de

complicații în practica lor clinică dacă selectează și utilizează un model etic de luare a deciziilor
menit a ajuta procesul de gândire să rezolve aceste situații provocatoare. Pasul consultării cu
colegii experimentați și experții are o importanță deosebită, nu doar în rezolvarea acelei dileme
etice, ci chiar pentru a ajuta la determinarea existenței unei dileme etice. Pentru că nu
întotdeauna ce apare în procesul terapeutic ca fiind dilemă etică este cu adevărat o dilemă etică
și nu este de fapt o cerință legală. În cazul psihoterapeuților care lucrează în echipe
multidisciplinare sau în spitale, poate apărea necesitatea consultării cu profesioniști din
domeniul medical (medici psihiatri), cu angajați din domeniul asistenței sociale sau cu
profesioniști din domeniul legal. Colegii experți pot furniza informații importante și necesare
în aceste situații. În plus, chiar și atunci când există o dilemă evidentă, colegii pot ajuta

de apartenenţă etnică, rasială, politică, orientare sexuală, etc., singurele limitări etic acceptabile fiind legate
de limitele metodei practicate şi de capacitatea psihoterapeutului de a gestiona relaţia cu clientul.
Psihoterapeuţii se vor asigura în permanenţă împotriva pericolului de a ajunge la practici incorecte sau
nedrepte ca urmare a prejudecăţilor personale sau a depăşirii limitelor de competenţă.( F.R.P.)
10
Anderson, S. K., & Handelsman, M. M. (2010). Ethics for psychotherapists and counselors: A proactive
approach. Wiley-Blackwell, p.90.

5
psihoterapeutul să gândească mai complex nuanțele situației și îi pot oferi o perspectivă nouă
sau diferită asupra problemei.
Această abordare complexă și interdisciplinară aparține de asemenea eticii pozitive,
în care se caută soluții inovative pentru anumite probleme etice, mai mult decât minimum
necesar, a evita sancțiunile care pot fi generate de un comportament ne-etic. Astfel, aplicarea
eticii pozitive permite clinicienilor să vadă „imaginea de ansamblu” și să identifice cea mai
bună intervenție pentru clientul lor, în loc să se concentreze asupra protecției personale.

Concluzii
Până de curând, preocupările psihoterapeuților și clinicienilor cu privire la etica
profesională sau etica psihoterapeutică au vizat mai ales etica plafonată (floor ethics) în
defavoarea eticii pozitive (positive ethics). Această realitate era inițial reflectată de aderența
practicienilor la respectarea cu strictețe a principiilor prevăzute în codurile etice. De multe ori
însă, practicienii au observat că aceste coduri etice nu pot acoperi întreaga problematică a
psihoterapiei, complexă, controversată, dilematică, rămânând multe zone gri, de ambiguitate,
în afara grilei de evaluare standardizată.
În ideea cultivării și menținerii unei sensibilități etice în practica clinică, atât de
necesară aplicării eticii pozitive, recomandăm următoarele strategii, atât în cazul psihologilor
debutanți, cât și a celor autonomi sau experți:
- Optimizarea calității demersului terapeutic prin creșterea atât a competențelor etice, cât
și a celor clinice;
- Crearea sau alegerea mediilor de lucru etice – cu scopul de a cultiva sensibilitatea
morală și de a stimula curajul moral, atât în cazul propriei persoane, a colegilor, dar și
a clienților;
- Prevenția primară în gestionarea riscului, cu mult înainte de apariția unei dileme etice;
- Promovarea grijii față de sine și a auto-reflecției, nu ca un demers egoist, ci ca un
demers care are rolul de a îmbunătăți comportamentul etic;
- Anticiparea problemelor care pot apărea în procesul terapeutic și care prin încărcătura
lor afectivă negativă ar putea să-i devieze pe psihoterapeuți de la obligațiile etice.
Prin aplicarea acestor strategii de optimizare a activității psihoterapeutului atât prin
îmbunătățirea competențelor clinice, cât și a celor etice, se tinde către un model holist,
comprehensiv, exhaustiv al practicii terapeutice, care include și dimensiunea axiologică,
alături de dimensiunea sănătații mintale.

6
Bibliografie

Anderson, S. K., & Handelsman, M. M. (2010). Ethics for psychotherapists and counselors: A
proactive approach. Wiley-Blackwell.
Barnett, J. E. (2019). The ethical practice of psychotherapy: Clearly within our reach.
Psychotherapy, 56(4), 431-440. http://dx.doi.org/10.1037/pst0000272
Knapp, S. J., Gottlieb, M. C., & Handelsman, M. M. (2015). Ethical dilemmas in
psychotherapy: Positive approaches to decision making. Washington, DC: American
Psychological Association.
Knapp, S. J., VandeCreek, L. D., & Fingerhut, R. (2017). Practical ethics for psychologists: A
positive approach (3rd ed.). Washington, DC:American Psychological Association.
http://dx.doi.org/10.1037/0000036-000
Pope, K. S., & Vasquez, M. J. T. (2007). Ethics in psychotherapy and counseling: A practical
guide (3rd ed.). San Francisco: Jossey Bass.
Sperry, Len (2007). The ethical and professional practice of counseling and psychotherapy.
Pearson/Allyn and Bacon, Boston.