C. V.

MANAGEMENTUL
RESURSELOR UMANE
ȘI AL COMUNICĂRII ÎN LABORATORUL DE
PROFIL
a. CONCEPTUL DE MANAGEMENT AL
RESURSELOR UMANE
b. PLANIFICAREA ȘI MOTIVAȚIA ÎN CARIERĂ
c. STATUTUL PROFESIONAL AL
TEHNICIANULUI DENTAR
d. COMUNICAREA ÎN LABORATORUL DE T. D. –
MOD DE DEZVOLTARE
e. COMUNICAREA INSTITUȚIONALĂ
f. MANAGEMENTUL CONFLICTELOR
a. CONCEPTUL DE MANAGEMENT AL
RESURSELOR UMANE
Managementul resurselor umane în
structurile de sănătate prezintă un caracter
complex şi dinamic, determinat de impactul
factorilor novatori precum şi de diversitatea
pacienţilor diagnosticaţi şi trataţi.
Managementul de cabinet trebuie să
recepteze, accepte şi să subscrie la
producerea acestor schimbări. În mod eronat,
în foarte multe structuri mici sau mijlocii se
apreciază că managementul resurselor
umane prezintă o importanţă subnominală,
conexă sau subsidiară a activităţii medicale.
a. CONCEPTUL DE MANAGEMENT AL
RESURSELOR UMANE
Conform concepţiei O.M.S., m.r.u. este
o funcţie sistemică cu acţiune continuă, care
prezintă următoarele caracteristici:
- determină cantitativ necesarul de
personal(nr., pe categorii / specializări);
- estimează eficienţa şi performanţele;
- identifică sincopele produse;
- dispune soluţii convenabile în sensul
diminuării sau anulării acestora.
a. CONCEPTUL DE MANAGEMENT AL
RESURSELOR UMANE
Managementul de personal urmăreşte:
- abordarea pe termen scurt a problemelor
personalului încadrat și soluţionarea deficitelor;
- cunoaşterea schimbărilor survenite în
legislaţia specifică;
- organizarea şi desfăşurarea activităţilor
structurii în acord cu reglementările în domeniu
şi procedurile recunoscute, în cazul actelor
terapeutice administrate.
 b. PLANIFICAREA ȘI MOTIVAȚIA ÎN
CARIERĂ

Cariera însumează totalitatea posturilor,

poziţiilor, tranziţiilor ocupate, a strategiilor
previzionate şi real urmate de o persoană în
viaţa sa activă. Ca traseu profesional de urmat
cariera poate fi reprezentată prin următoarele
etape: - explorarea mediului social,
- instalarea şi progresul,
- maturitatea,
- sfârşitul sau declinul carierei.
 b. PLANIFICAREA ȘI MOTIVAȚIA ÎN
CARIERĂ
Planificarea carierei este un proces
interactiv de identificare a aspiraţiilor şi
obiectivelor profesionale, comparativ cu
posibilităţile reale permise de instituţia
medicală şi modalităţile concrete urmate
pentru atingerea lor, astfel:
- direcţionarea efortului,
- timpul de parcurs,
- tranziţia, cuantifică potenţiale sincope;
- realizarea, atingerea obiectivelor.
b. PLANIFICAREA ȘI MOTIVAȚIA ÎN
CARIERĂ
 b. PLANIFICAREA ȘI MOTIVAȚIA ÎN
CARIERĂ
Cariera poate fi centrată pe nevoile:
- personale,
- instituţionale.
Schemele de carieră pot fi redactate sub
formă de text sau grafic în cuprinsul cărora se
impun identificate:
- posturile vacante;
- posturile care urmează a se elibera;
- competenţele şi abilităţile specifice.
 b. PLANIFICAREA ȘI MOTIVAȚIA ÎN
CARIERĂ
Motivaţia reprezintă suma vectorilor
dinamici interni (personali, psiho - fiziologici) şi
externi (de mediu, economico-sociali), care
iniţiază şi dirijează comportamentul angajatului
spre atingerea obiectivelor prognozate.
Factorii motivaţionali interni şi externi
au o structură şi un conţinut diferit în cazul
managerilor, respectiv al personalului de
execuţie.
 b. PLANIFICAREA ȘI MOTIVAȚIA ÎN
CARIERĂ - modelul funcțional al nevoilor -
b. PLANIFICAREA ȘI MOTIVAȚIA ÎN
CARIERĂ - piramida nevoilor -
d. COMUNICAREA ÎN LABORATORUL
DE T. D. – MOD DE DEZVOLTARE
Comunicarea este procesul prin care se
transmite, respectiv se receptează un mesaj
între două sau mai multe persoane, sub formă
continuă, în vederea realizării unor obiective
individuale sau comune prestabilite.
Comunicarea poate fi:
- intraindividuală;
- interpersonală;
- intraorganizaţională;
- extraorganizaţională.
d. COMUNICAREA ÎN LABORATORUL
DE T. D. – MOD DE DEZVOLTARE
Managerii evaluează periodic modul în care
au fost compuse mesajele, încărcătura, substanţa şi
impactul acestora asupra nivelurilor de execuţie, în
scopul diminuării sau anulării barierelor legate de:
- subiectul uman ca atitudine şi stare
emoţională, nivel de cultură, educaţie, confesie sau
percepţie;
- specificul structurii de sănătate dependentă
de nivelurile de conducere / execuţie, relaţiile dintre
manager / angajaţi, etc.
d. COMUNICAREA ÎN LABORATORUL
DE T. D. – MOD DE DEZVOLTARE
Feedback-ul asigură legătura funcţională
de comunicare şi verifică în ce măsură a fost
înţeles corect masajul sau acesta a suportat
modificări pentru a-şi atinge scopul.
În practică, pot fi evidenţiate următoarele
categorii de feedback:
- informaţional;
- corectiv;
- de susținere (întăritor).
e. COMUNICAREA INSTITUȚIONALĂ
Comunicarea stă la baza raporturilor
dintre oameni (profesional şi social).
Comunicarea presupune capacitatea
psihică de manifestare a fiecărei persoane, în
a-şi impune sistemul propriu de valori
atitudinale şi comportamentale înainte,
concomitent şi postum unor situaţii.
Procesul comunicaţional depinde de
receptarea mesajelor, consonanţa între ele,
starea şi nivelul contradicţiilor.
e. COMUNICAREA INSTITUȚIONALĂ
Raporturile cu angajaţii pun în
evidenţă două planuri distincte de
manifestare:
- atitudinile individuale;
- estimarea eu-lui;
- capacitatea de ascultare;
- capacitatea de control;
- politicile organizaţionale;
- ascendente, descendente,
orizontale.
e. COMUNICAREA INSTITUȚIONALĂ
Relaţiile publice reprezintă o pârghie
importantă a managementului prin care se
identifică şi cuantifică atitudinile unui individ
sau politicile unei organizaţii faţă de interesul
public.
Scopul relaţiilor publice vizează
implementarea unor programe de sănătate la
nivel de grup, comunitate sau a societăţii prin
crearea unei imagini favorabile.
f. MANAGEMENTUL CONFLICTELOR
Conflictul (starea conflictuală), poate
apare într-o formă dominantă şi frecventă,
preponderent în perioadele de restructurare /
redimensionare fundamentală a sistemului
sănătăţii sau a unităţilor medicale, între:
- manager şi angajaţi;
- cadrul medical şi pacient;
- angajaţi (categorii de angajaţi);
- angajaţi (unitate medicală) şi sistemul
normativ implementat de structurile decidente.
f. MANAGEMENTUL CONFLICTELOR
Conflictul poate fi definit ca un
dezacord, o contradicţie sau incompatibilitate
între diferite persoane sau între angajaţi şi
instituţie.
Tipuri de conflicte:
- pe obiective, angajaţii sunt opozabili
scopurilor instituţionale;
- cognitive, aplicarea eronată a
obiectivelor organizaţionale de către personal;
- afective, subiective (sentimentale).
f. MANAGEMENTUL CONFLICTELOR

Starea neconformă poate fi soluţionată,

prin aplicarea unui stil managerial:

- de abţinere,
- agresiv,
- conciliant,
- participativ,
- de compromis.
f. MANAGEMENTUL CONFLICTELOR
Metodologia soluţionării conflictelor sunt
prezentate în următoarele etape:
- informarea asupra genezei conflictului;
- identificarea părţilor şi a obiectului;
- analiza pertinenţei punctelor de vedere,
aplicarea unui tratament obiectiv;
- determinarea ariei conflictului;
- menţinerea autorităţii asupra părţilor;
- aducerea la cunoştinţă a hotărârii adoptate;
- întocmirea documentaţiei,decizia scrisă la
nivelul entităţii medicale.