TEMA: POLITICA DE MEDIU ÎN

MEDIUL DE AFACERI EUROPEAN

GENERALITĂȚI
 Obiectivele  Politica regională
comunității europene  Politica monetară
au evoluat progresiv,  Politica industrială
de-a lungul anilor au  Politica socială
fost elaborate o serie  Politica energetică
de politici comune,
astfel încît astăzi se  Politica de cercetare
pot identifica aproape  Politica de mediu
20 de domenii în care  Politica protecției
concepția și decizia se consumatorilor
realizează la nivel  Politica relațiilor
comunitar, cele mai externe
importante fiind:
POLITICA DE MEDIU

 Piața comună trebuia să fie o piață curată nu

doar din punctul de vedere al concurenței și al
consumatorilor, dar și din perspectiva mediului
înconjurător.

 Astfel, pentru prima dată, politica europeană a

mediului a fost definită de actul Unic European
care a stabilit următoarele principii ale politicii
date:
• Principiul acțiunii preventive

• Principiul limitării efectelor nocive încă de la

sursă

Principiul penalizării financiare a poluatorilor

• Principiul integrării – politica de mediu este o

parte integrată a tuturor politicilor comune

• Principiul precauției, potrivit căruia este

preferabil să acționăm înainte de producerea
unor disfuncții ecologice

• Principiul înaltului nivel al protecției prin

intervenția celor mai înalte autorități
comunitare
 Astfel, Tratatul de la Roma din 25 martie 1957,
care a instituit Comunitatea Economică
Europeană nu cuprindea iniţial nici o dispoziţie
care să poată fi invocată în mod direct drept bază
juridică pentru o acţiune în domeniul mediului.
Însă, viziunea productivistă a redactorilor
documentului era clară, din moment ce, conform
Preambulului, CEE avea ca scop esenţial
“ameliorarea constantă a condiţiilor de viaţă şi de
muncă”, iar ca misiune “promovarea unei
dezvoltări armonioase a activităţilor economice”.
 Politica de mediu a constituit una din temele amplu
dezbătute ale negocierilor care au fost duse, mai ales
din 1985, în privinţa extinderii competenţelor
comunitare şi care au condus la adoptarea Actului
Unic. Astfel, Parlamentul European, în proiectul său
de tratat sugera o modificare art. 2 a Tratatului CEE
în scopul de a atenua concepţia productivistă a
acestuia şi pentru a justifica ideea că adoptarea de
norme severe a devenit un imperativ economic.
Totodată, dispoziţiile în materie de mediu ale Actului
Unic nu puteau să nu formeze obiectul divergenţelor
dintre statele membre, datorate diferenţelor
deopotrivă asupra Uniunii Europene ori politicilor
ecologice
 Un alt tratat a fost Tratatul de la Amsterdam,
care se înscria ca un moment important în
procesul evolutiv al inegrării europene și care
aducea elemente semnificative în reforma
instituțiilor comunitare și în adîncirea integrării.
 În ceea ce privește mediul înconjurător, trebuie
amintit faptul că noul tratat modifică art.2 al
Tratatului de la Roma, înscriind printre scopurile
sale ”promovarea în ansamblul Comunității a
unei dzvoltări armonioase, echilibrate și durabile
a activităților economice”.
 Adăugarea atributului de ”durabilitate” cuprinde
o referire explicită și semnificativă la protecția
mediului.
 În ceea ce priveşte mediul înconjurător,
subliniem că, în prezent, Uniunea Europeană
este parte contractantă la peste 30 de convenţii
internaţionale. Aceste documente privesc cele
mai diverse aspecte ale domeniului: cele patru
sectoare tradiţionale, respectiv protecţia mărilor,
apelor continentale, aerului şi florei sălbatice,
precum şi problemele transversale ca, de
exemplu, cele referitoare la deşeuri ori protecţia
stratului de ozon.
Printre convenţiile importante la care Uniunea
Europeană este parte contractantă în prezent
menţionăm, cu titlu de exemplu:
 Convenţia de la Paris din 4 iunie 1974 pentru
prevenirea poluării marine de origine telurică;
 Convenţia de la Barcelona din 16 februarie 1976
pentru protecţia Mării Mediterane împotriva poluării;
 Convenţia de la Geneva din 13 noiembrie 1979 asupra
poluării atmosferice transfrontaliere la lungă
distanţă;
 Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi
utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, din 29 iunie
1994 etc.
 În cadrul procesului de elaborare şi aplicare a
reglementărilor comunitare privind protecţia
mediului s-au cristalizat şi se afirmă sub diferite
forme o serie de principii generale. Menţionate iniţial
în programele periodice de acţiune, acestea şi-au găsit
expresia juridică în prevederile art. 130.R.3 al
Tratatului Comunităţii Europene, introdus prin Actul
Unic European în 1987, care le-a conferit o aplicare
obligatorie.
 Astfel, paragraful 2 al articolului stabileşte că
acţiunea Comunităţii în materie trebuie să se fondeze
pe trei principii: acţiunile preventive, corecţia
poluării la sursă şi principiul poluatorul
plăteşte. Desigur, nu este vorba de noi principii,
întrucât acestea fuseseră definite în cel de-al doilea şi
al treilea program de acţiune în domeniul mediului.
 La mijlocul anilor ‘80 patru mari probleme de
mediu au fost recunoscute ca având rolul de a
provoca atingeri periculoase echilibrelor
ambientale:
 subţierea stratului de ozon al planetei;

 modificările incontrolabile ale climei;

 despădurirea şi

 atenuarea biodiversitătii.

 În toate cele patru mari sfidări sunt implicate şi

ţările membre ale Uniunii Europene şi toate îşi
pun amprenta pe nevoia de politică comunitară
în acest domeniu.
 Primul Program de Acţiune Ecologică
(1973-1977) s-a concentrat în principal pe acţiuni
corective axate în egală măsură pe problemele
imediate dar şi pe cele acumulate în timp cu care
se confrunta Comunitatea. Directivele cu privire
la reglementarea “poluării cauzate de deversarea
anumitor substanţe periculoase în mediul
acvatic” au ocupat locul central. Tot în acest sens
s-a introdus un pachet de măsuri de control al
poluării apelor. A reţinut atenţia lansarea
principiului conform căruia cei responsabili
pentru poluare trebuie să suporte costurile de
curăţire şi să compenseze pentru daunele
provocate.
 Al Doilea Program de Acţiune (1977-1982). S-a
acordat o atenţie prioritară acţiunilor preventive
menite să confere o nouă orientare politicii în acest
domeniu accentuând orientarea pro-activă prioritar în
raport cu cea reactivă. Totuşi, multe măsuri adoptate
pentru punerea în aplicare a acestui program au fost
de fapt, variante revizuite ale celor din cadrul primei
etape, nereprezentând desprinderi notabile de esenţa
acestora. Din păcate, majoritatea direcţiilor strategice
din cadrul acestor programe au conţinut o serie de
exceptări socio-economice care a plasat efectiv
obiectivele din domeniul mediului într-o poziţie
colaterală. Spre exemplu, industriile turistice din
Franţa şi Italia au fost protejate cu nivele scăzute de
exigenţă a standardelor privind poluarea ţărmului
mării pentru a permite menţinerea câştigurilor
acestor sectoare.
 Al Treilea Program de Acţiune (1982-1987).
Amplificarea permanentă a problemelor privind
mediul şi înscrierea lor constantă pe agendele politice
a condus la un grad sporit de prioritate acordat
acestei etape în Cancelariile Europene. Cadrul
comparativ mai larg în raport cu programul anterior
a cuprins multe noi domenii complementare temei
tradiţionale privind controlul poluării. Acesta a inclus
stimularea dezvoltării industriilor “nepoluante”,
ecotehnologiilor şi eforturilor de promovare a
reciclării, reutilizării şi recuperării resurselor
mediului ambiant. Directiva din 1985 asupra
Evaluării Impactului Ecologic a prevăzut aprobarea
lansării unor proiect de anvergură în domeniul
industrial şi infrastructura numai după ce s-a dovedit
în prealabil compatibilitatea lor cu normele ecologice.
 Al Patrulea Program de Acţiune (1987-1992).
Acest program a fost adoptat concomitent şi pentru
aceeaşi perioadă cu A.U.E. care lansa procesul de
creare a Pieţei Unice Interne. Protecţia mediului
ambiant devenise o componentă esenţială a tuturor
politicilor economice şi sociale, în noul context al
adâncirii procesului de integrare europeană. S-au
conceput ample şi stringente acţiuni cu privire la
utilizarea îngrăşămintelor şi biostimulatorilor,
gospodărirea deşeurilor, biodiversitatea în
conformitate cu dezideratele Pieţei Unice. Au fost
criticate întârzierile manifestate de ţările membre în
anii anteriori, privitor la punerea în aplicare a
Directivelor Comunitare în domeniul mediului.
 Al Cincilea Program de Acţiune (1992-2000).
Dorindu-se o abordare mai coerentă, acest program
este evident mai cuprinzător ca amploare şi ambiţios
ca obiective decât oricare dintre celelalte. Una din
trăsăturile sale specifice a fost preocuparea de a
adopta o abordare „de jos în sus” şi definită prin
substanţă legislativă prevalent prescriptivă. Ca atare
se va pune accentul pe dezvoltarea unui cadru
consultativ cu lumea afacerilor şi aplicarea mai largă
a principiului subsidiarităţii. Totuşi, cea mai
importantă trăsătură a sa decurge din tema centrală
a dezvoltării durabile, în conformitate cu exigenţele
Conferinţei de la Rio şi a altor Programe de acţiune în
domeniul mediului.
 În majoritatea ţărilor, activităţile şi managementul
politicilor ecologice sunt asistate de agenţii de specialitate.
 Crearea unei agenţii comunitare în domeniul mediului a
fost stabilită
prin Reglementarea Consiliului 1210/90 (modificată
prin Reglementarea Consiliului 933/99), dar nu a putut
deveni operaţională până în 1994 când i s-a stabilit
Cartierul General la Copenhaga.
 De la înfiinţarea sa în 1994, Agenţia a devenit principala
sursă de informare pe care atât Uniunea Europeana cât şi
Statele sale Membre o folosesc pentru dezvoltarea
politicilor de mediu. În consecinţă, Agenţia are un rol major
în a ajuta Europa să se dezvolte durabil.
 Probabil cea mai celebră în acest sens este Agenţia SUA
pentru Protecţia Mediului, care desfăşurând o activitate de
monitorizare a fost dotată cu importante atribuţii şi forţă
de acţiune.
 Unul dintre cele mai recente proiecte este proiectul
”EU4 Environment” care acordă asistență țărilor
Parteneriatului Estic, printre care se regăsește și
Republica Moldova, pentru conservarea și utilizarea
durabilă a capitalului natural și îmbunătățirea
calității mediului și stimularea economiei verzi
 Proiectul va dura pînă în anul 2022, iar ca obiectiv s-a
stabilit promovarea priorităților de protecție a
mediului prevăzute în Strategia Națională de
Dezvoltare ”Moldova 2030”.
 În perioada 27 – 28 mai, la Viena, vor fi discutate
prioritățile fiecărei țări din PaE, iar în iunie se va
cunoaște finanțarea de care va beneficia Republica
Molvova
 Pe lîngă RM de acest proiect beneficiază: Armenia,
Azerbaidjan, Belarus,Georgia și Ucraina.