Sunteți pe pagina 1din 24

Universitatea Ștefan cel Mare

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică


Specialitatea: Afaceri Internaționale
Tema proiectului:
Ideile
managementului
INTRODUCERE
 Înopinia lui A. Mackensie “managementul
este procesul în care managerul operează
cu trei elemente fundamentale: idei,
lucruri și oameni, realizînd obiectivul prin
alții.”
Managementul reprezintă un proces consistent
de conducere și coordonare a acțiunilor și
activităților individuale și de grup, precum și de
mobilizare și alocare a resurselor organizației în
vederea îndeplinirii obiectivelor acesteia în
concordanță cu misiunea, finalitătile și
responsabilitățile sale economice și sociale.
Caracteristicile principale ale
managementului:

 este un proces de conducere a unui


sau unor grupuri organizat(e) de
persoane, dar termenul „a conduce”
nu trebuie confundat cu a avea
persoane în subordine;
 privește și se concentrează asupra
îndeplinirii obiectivelor organizației,
prin concentrarea eforturilor
întregului colectiv.
Rolul managerilor:

 atingerea obiectivelor organizației lucrând


cu și prin intermediul oamenilor precum și
prin utilizarea altor resurse ale organizației
(bani, materii prime, utilaje și
echipamente, resurse informaționale) care
prin procesul de producție se transformă în
produse finite (bunuri și servicii);
 managementul nu privește doar
întreprinderile ci este un proces care se
derulează în toate tipurile de organizații.
I.1. Inovarea în management
În ultimul timp, atât în mediul academic cât și
în rândul consultanților în management și al
managerilor, se ridică din ce în ce mai mult
problema inovării în management. După cum puteți
vedea, inovarea este un proces continuu. Punctul
de pornire poate fi o idee, un output intelectual
sau o invenție - în mod natural, invențiile derivă
din output-urile intelectuale, fiind stimulate de
apariția unuia sau a mai multor probleme de
rezolvat. Finalizarea unui proces de inovare este
susținută de numeroase activități și depinde de
îndeplinirea unor condiții specifice.
II.1. Managementul ideii
Managementul ideii: implică generarea, acceptarea, evaluarea și
selectarea ideilor noi. Pentru ase asigura un flux continuu de idei,
este important să existe un proces de managementului ideii
sistematic, care acoperă domeniile următoarele:
 generare de idei
 frecvența de colectare a ideilor, evaluarea și selecția lor
 sursele de idei ar putea fi interne sau externe
 aspectele legate de dreptul de proprietate intelectuală cu privire
la ideile noi și creatorii acestora trebuie să fie stabilite înainte ca
schimbul de idei în cadrul organizației să aibă loc;
 evaluarea ideilor, metodele și criteriile de selecție
Punctul incipient al procesului de inovare este
ideea conform standardului. Ideea este un
termen general, ca atare, ea cuprinde diferite
tipuri de idei și surse de idei:
 Ideile ar putea apărea pentru a rezolva problemele
 Ideile ar putea fi rezultatul unei cercetări sau a unei activități
de cercetare și dezvoltare
 Ideile pot deriva din sus în jos sau din inițiative de jos în sus
(în cazul abordării de sus în jos, este conducerea companiei
care solicită idei de soluții referitoare la o problemă, în timp
ce, în acest din urmă caz, ideea inițială derivă de la angajat)
II. STUDIU DE CAZ
Managementul ideilor - concern al E-
ON Energie
§ 1 Domeniu de aplicare
Prezenta convenție la nivel de
concern este valabilă pentru toți
salariații precum și toate
persoanele care urmează un curs
de formare profesională la locul
de munca (stagiari) – denumiți in
continuare salariați – precum si
pentru toate companiile care sunt
reprezentate in comitetul de
intreprindere la nivelul
concernului E.ON Energie AG.
§ 2 Scop
Prin promovarea si dezvoltarea ideilor, managementul
ideilor își propune ca scop realizarea unor reduceri a
costurilor si a creșterii productivității pentru a fi astfel in
folosul companiei.
Superiorii ierarhici sprijină salariații in promovarea si
dezvoltarea de idei utile si ii încurajează sa elaboreze
propuneri de punere in aplicare. Prezenta convenție la nivel
de concern vizează crearea unui cadru care sa permită un
proces de îmbunătățire continua in toate domeniile de
activitate ale companiei. Pentru chestiuni care țin de
specificul companiilor reprezentate pot fi încheiate
convenții complementare cu comitetul de întreprindere in
cauza, însă doar după agrearea prealabila cu comitetul de
întreprindere la nivel de concern.
§ 3 Aplicabilitate
Toate persoanele care au un contract de munca pe durata nedeterminata
sau determinata sau desfășoară un stagiu pot înainta propuneri de idei
utile.
§ 4 Idei utile
Sunt considerate idei utile, in sensul prezentei convenții la nivel de
concern toate sugestiile si propunerile care, in urma punerii in aplicare,
conduc la realizarea unor îmbunătățiri in domeniile menționate mai jos,
indiferent de activitatea specifica desfășurata de persoana care le
înaintează:
 economisirea de materii prime si energie,
 procese de lucru si organizare, utilizarea instalațiilor,
 calitatea muncii,
 siguranța/ fiabilitate in exploatare,
 securitatea muncii si sănătate,
 servicii sociale,
 prestigiul companiei,
 protecția mediului.
§ 5 Prime
Pentru idei utile puse in aplicare sau de aplicat se
vor acorda prime.
a) Idei cu o utilitate cuantificabila
Valoarea primei se orientează după economisirea neta realizabila in primul an de
la aplicarea ideii utile. Economisirea neta preconizata se va determina pe baza unui
calcul de rentabilitate. Din valoarea bruta a economisirii se vor scădea costurile aferente
aplicării ideii.
In cazul ideilor care duc la economisiri pe parcursul mai multor ani – adică economisiri anuale
repetate – din valoarea economisirii brute se vor scădea costuri de punere in aplicare in procent de
15% din costurile totale.
In cazul ideilor a căror realizare duce la o economisire care nu se mai repeta ulterior, din
economisirea bruta se va scădea valoarea integrala a costurilor aferente punerii in aplicare.
Pentru o economisire neta de pana la 10.000,00 EUR se va acorda o prima egala cu 20 % din
respectiva economisire neta, intre 10.000,00 EUR si 500.000,00 EUR valoarea primei va fi de
2.000,00 EUR plus 10 % din economisirea neta care depășește 10.000,00 EUR. Pentru o economisire
neta cuprinsă intre 500.000,00 si 2.500.000,00 EUR valoarea primei va fi de 51.000,00 EUR plus 5 %
din economisirea neta care depaseste 500.000,00 EUR, de peste 2.500.000,00 EUR valoarea primei
va fi de 151.000,00 EUR plus 1 % din economisirea neta care depășește 2.500.000,00 EUR .
Atunci cand astfel de idei utile vizează ca efect, pe lângă utilitatea cuantificabila si o
îmbunătățire a siguranței muncii, a prestigiului companiei si / sau a protecției mediului, pe lângă
prima conform utilității cuantificabile se mai pot acorda si puncte suplimentare.
§ 6 Procedura
Ideile vor fi prezentate in scris, utilizând formularul prevăzut in
acest scop si înaintate persoanei de contact sau responsabilului pentru
managementul ideilor.
După ce confirma primirea, persoana de contact va analiza ideile
înaintate in sensul prezentei conveniții si la nevoie, va lua legătura cu
inițiatorul pentru eventuale clarificări.
Apoi respectiva propunere (idee) va fi transmisa spre evaluare
domeniului de activitate vizat pentru a se stabili daca este vorba de o
idee inovatoare si / sau daca este realizabila, apelând in acest sens la
întreaga baza de competente de specialitate existente.
Toți inițiatorii a căror idei sunt respinse din considerente economice
sau operaționale vor primi o notificare scrisa cu privire la decizia
comisiei de verificare, cu specificarea motivelor care au stat la baza
respective decizii; la cerere, inițiatorul va putea consulta raportul de
evaluare.
La acordarea unei prime, initiatorului i se va inmana o scrisoare de
recunoastere, o copie a acesteia anexandu-se la dosarul de personal.
a) Comisia de verificare la nivel de
intreprindere
Comisia de verificare este compusa din cel puțin patru membrii. Vor
fi desemnați doi membrii din partea companiei si doi membrii din partea
comitetului de întreprindere. Pentru toți membrii se vor numi si
supleanți. Din comisia de verificare face parte si persoana de contact,
fără drept de vot însă. Deciziile comisiei se iau cu majoritatea simpla a
voturilor exprimate. Comisia este legal constituita in prezenta a cel puțin
trei membrii sau supleanți.
Comisia de verificare la nivel de
întreprindere are in principal urmatoarele
sarcini:
 - Verificarea tuturor ideilor utile înaintate in sensul prezentei convenții,
 - Analizarea contestațiilor si a eventualelor premieri suplimentare ulterioare (pana la maxim
5.000,00 EUR per idee),
 - Stabilirea primelor de recunoaștere si a primelor pana la o valoare de 5.000,00 EUR per idee;
Primele care depășesc 5.000,00 EUR se stabilesc de către comisia de verificare centrala si
necesita aprobarea comitetului director sau a conducerii respective. Comisia de verificare la
nivel de întreprindere va putea acorda o prima prealabila de pana la 5.000,00 EUR per idee
care ulterior se va scădea din prima totala.
 - Stabilirea responsabilităților privind realizarea ideii
promovate si termenul de realizare,
 - Elaborarea de propuneri pentru completarea si
îmbunătățirea activității de management al ideilor,
 - Stabilirea activității administrative necesare.
b) Comisia de verificare centrala
Comisia de verificare este compusa din membrii
desemnați de către E.ON Energie AG – de comun
acord cu companiile conform § 1 Domeniu de aplicare
– precum si din cei numiți de către comitetul de
întreprindere la nivel de concern Comisia va alege din
rândurile sale un președinte si un președinte adjunct.
Ocuparea acestei funcții se face pentru mandate de
cate doi ani, care vor reveni alternativ
reprezentanților angajatorului si reprezentanților
salariaților. Din comisia de verificare face parte si
responsabilul pentru activitatea de management al
ideilor, fără drept de vot însă. Intre reprezentanții
angajatorului si cei ai salariaților exista paritate de
voturi iar deciziile se iau cu majoritate simpla.
Comisia de verificare centrala are in
principal următoarele sarcini:
 − Verificarea tuturor ideilor utile înaintate in sensul prezentei
convenții, pentru care s-au făcut propuneri de premiere care
depășesc 5.000,00 EUR,
 − Primele care depășesc 5.000,00 EUR per idee necesita aprobarea
comitetului director sau a conducerii respective,
 -Verificarea si evaluarea contestațiilor si a premierilor suplimentare
ulterioare,
 -Coordonarea realizării ideilor promovate,
 -Elaborarea de propuneri pentru completarea si îmbunătățirea
activității de management al ideilor,
 -Stabilirea activității administrative necesare.
§ 8 Punerea in aplicare
De punerea in aplicare a ideilor promovate răspund
companiile si departamentele pentru care ideea respectiva
aduce o îmbunătățire in cadrul activității din sfera lor de competenta.
Punerea in aplicare a unei idei promovate se va face cat de curând
posibil, pentru a asigura astfel beneficiul pentru companie si nu depinde
de evaluarea / premierea de către comisia de verificare.
Comisia de verificare va fi informata in scris cu privire la punerea in
aplicarea a ideii. După finalizarea evaluării, ideile selectate de către
comisia de evaluare vor fi transmise si altor companii ale E.ON Energie
pentru a se determina posibilitatea realizării lor.
In cadrul activității de management al ideilor la nivelul concernului
anumite idei utile selectate vor fi transmise spre știința si celorlalte
companii din concernul E.ON Energie.
Mulțumesc pentru
atenție!

S-ar putea să vă placă și