Abordarea sistemului om-masina

Ergonomia locului de munca

Prof. Anca DRAGHICI

ancadraghici2003@yahoo.fr

1
5.1. LOCUL DE MUNCĂ ÎN CADRUL PROCESULUI DE
MUNCĂ
Procesul de muncă reprezintă totalitatea acţiunilor desfăşurate
individual sau colectiv cu scopul producerii anumitor bunuri sau
prestării anumitor servicii.
Procesele de muncă pot fi:
- Manuale când operatorul uman acţionează nemijlocit asupra

obiectelor muncii, cu ajutorul uneltelor de mână, transformându-le

în conformitate cu tehnologia prevăzută;
- Manual-mecanice în care modificările tehnologice sunt efectuate

cu ajutorul unor mijloace de muncă acţionate de o altă energie

decât cea umană, dar pe care operatorul uman o dirijează;
- Automate ce se caracterizează prin aceea că atât modificările

tehnologice cât şi operaţiile auxiliare sunt efectuate, total sau

parţial, de către mijloacele de muncă (maşini sau sisteme de
maşini). Participarea operatorului uman la înfăptuirea acestor
procese se reduce la activităţi de reglare, control şi supraveghere a
maşinilor pentru preîntâmpinarea întreruperilor în funcţionare.
2
1. După tipul de organizare al producţiei:
- Locuri de muncă pentru producţia de unicate şi serie mică;
- Locuri de muncă pentru producţia de serie mijlocie;
- Locuri de muncă pentru producţia de serie mare şi masă.
2. După gradul de mecanizare şi de automatizare al producţiei:
- Locuri de muncă pentru procese manuale;
- Locuri de muncă pentru procese manual-mecanice;
- Locuri de muncă pentru procese automate;
- Locuri de muncă pentru procese de aparatură;
3. După numărul de utilaje: Locuri de muncă ce au în dotare un utilaj
SAU mai multe utilaje;
4. După numărul operatorilor umani: Locuri de muncă individuale SAU
colective;
5. După natura activităţilor: Locuri de muncă din activitatea de bază
SAU din activitatea de servire;
6. După poziţia relativă în spaţiu: Locuri de muncă fixe SAU mobile.

3
Organizarea ergonomică a muncii la fiecare loc de muncă trebuie să
asigure o activitate continuă şi cu o productivitate înaltă,
minimizând în acelaşi timp efortul fizic al operatorului uman prin:
 Organizarea ergonomică a procesului de muncă pe baza
respectării principiilor economiei de mişcare;
 Asigurarea unor condiţii de muncă ergonomice în care munca să
se desfăşoare cu un consum de energie minimă, fără pericol de
îmbolnăvire sau accidente profesionale (minimizarea riscului de
accident şi îmbolnăvire profesională);
 Organizarea necesară a deservirii locului de muncă, având în
vedere principiul frecvenţei de utilizare (obiectele cel cu
frecvenţă mare de utilizare în procesul de muncă vor fi
amplasate cât mai aproape de operatorul uman).

4
Din punct de vedere ergonomic poziţia corectă de muncă este cea care
asigură comoditate operatorului uman, deci un consum energetic
minim. Această problemă se rezolvă pe baza noţiunilor de
antropometrie, luând în considerare: poziţia capului şi a coloanei
vertebrale, poziţii ce trebuie să corespundă constituţiei anatomice a
corpului omenesc – poziţiei naturale a corpului în repaos.

Poziţia corectă de muncă

a corpului corespunde
poziţiei naturale a
acestuia atunci când cele
trei plane de orientare,
transversal, sagital şi
longitudinal, formează
intersecţii de 90grade.

5
 Înălţimea de lucru condiţionează poziţia corectă de muncă adică cea care
corespunde cu menţinerea dreaptă a coloanei vertebrale. Înălţimea se
referă la poziţia planului de lucru (unde se desfăşoară activităţile de
muncă) faţă de sol.

95 … 110 85 …95 70 … 90 [cm]

Muncă de precizie Muncă uşoară Muncă grea

Fig. 4.3. Dimensiuni de interes în poziţia şezând
Fig. 4.2. Înălţimea de lucru în poziţie ortostatică

6
 Valori ale dimensiunilor din fig. 4.3
Nr. Dimensiunea Valoare [mm] pt. Observ.
crt. bărbaţi femei
1. Înălţimea sol-suprafaţa superioară a 700 670 Optim
mesei
2. Înălţimea sol-suprafaţa inferioară a 660 620 Minim
mesei
3. Înălţimea de la suprafaţa de şezut la 170 170 Minim
suprafaţa inferioară a mesei
4. Înălţimea de la suprafaţa de şezut la 260 260 Optim
suprafaţa superioară a mesei
5. Adâncimea spaţiului de degajare a 460 430 Minim
picioarelor (sub masă)
6. Înălţimea de la suprafaţa de şezut la sol 380 360 … 460 Reglabilă
…480
7. Adâncimea suprafeţei de şezut 450 480 Optim
8. Lăţimea suprafeţei de şezut 390 410 Minim
9. Înclinarea suprafeţei de şezut 6° … 7° 6° … 7° Optim
10. Înălţimea spătarului 125 … 125 … 175 Optim
175
11. Ridicarea spătarului deasupra 175 … 175 … 200 Reglabilă
suprafeţei de şezut 200 faţă de
marginea
inferioară
12. Lăţimea spătarului 300 … 300 … 325 Optim
325
13. Înclinarea spătarului 13° … 13° … 25° Zona utilă
25°

Tabelul 4.2
Înălţimea de lucru în poziţie de lucru şezând – cazuri particulare
Specificul muncii Înălţimea [mm]
Lucrări cu solicitare deosebită a vederii 980 – 1020
Lucrări de precizie 880 – 920
Lucrări de birou 700 – 780
Lucrări manuale obişnuite 670 – 700
Munci manuale cu efort intelectual (la calculator) 650 – 680
7
Zona de muncă reprezintă spaţiul din sfera ce poate fi descrisă de
mişcarea circulară a membrelor superioare, având pivot umărul sau
cotul, în scopul efectuării unor mişcări de muncă.
- Dacă zona de muncă este definită de mişcări de clase maxim IV şi V
atunci ea poartă denumirea de zonă maximă.
- Dacă zona de muncă este definită de mişcări de clasă maxim III atunci
ea poartă denumirea de zonă minimă.

8
1. Înălţimea planului de lucru trebuie să fie
corespunzătoare activităţii ce urmează a fi
prestată. Stabilirea incorectă a acesteia
determină poziţii vicioase ale operatorului;
2. Lungimea şi adâncimea planului de lucru se
stabileşte în funcţie de dimensiunile şi
cantitatea obiectelor muncii, materialelor cu
care se lucrează;
3. Mesele la care urmează a se lucra în poziţie
şezând trebuie să fie prevăzute cu un spaţiu
adecvat pentru degajarea picioarelor. Se evită
crearea unor senzaţii de jenă prin stabilirea
unor dimensiuni prea mici a acestui spaţiu sau
inducerea unei griji suplimentare pentru
nedeteriorarea îmbrăcăminţii;
4. În cazul lucrului în poziţie şezând trebuie să
se aibe în vedere proiectarea unor suporţi
pentru susţinerea picioarelor, în vederea
adoptării unei poziţii comode de muncă, ce
presupune o flexie uşoară a genunchilor.

9
5. Suprafaţa de lucru a mesei va fi utilizată raţional, ţinând cont de
dimensiunile zonei de muncă, de principiile economiei de mişcare şi de
principiul frecvenţei de utilizare a obiectelor muncii. De asemenea, este
recomandabilă folosirea gravitaţiei în alimentarea şi evacuarea locului
de muncă, în activităţile de servire, în general;

6. În cazul muncilor de precizie

ridicată, când mâinile lucrează un timp
îndelungat suspendate, meselor de
lucru li se vor ataşa suporţi pentru
sprijinul braţelor (A zona centrală de
fixare pe masă, B şi C sprijinul
braţelor).
PUPITRE DE COMANDĂ - Specificul muncii constă într-o solicitare
intelectuală susţinută, în prezenţa unui flux informaţional dens care
generează comenzi manuale sau de picior. Efortul, prin excelenţă nervos,
presupune o încordare continuă a atenţiei. În această situaţie amplasarea
diferitelor aparate de măsură şi semnalizare trebuie să se realizeze în
câmpul vizual normal al operatorului, dar ţinând seama de principiul
frecvenţei de utilizare (aparatele de mare importanţă se plasează în
centrul câmpului vizual normal, cele de mai mică importanţă în câmpul
normal, iar cele mai puţin importante sau cu o urmărire sporadică vor fi
plasate în afara câmpului vizual normal). Axa vederii operatorului trebuie
să fie perpendiculară pe suprafaţa pupitrului ţinută sub observaţie
(supravegheată). 10
 Poziţia şezând Poziţia ortostatică Poziţia alternativă

5.6. CRITERII DE
PROIECTARE ERGONOMICĂ
A SCAUNELOR
Scaunul este elementul de confort al
poziţiei de lucru şezând. În figura s-a
prezentat scaunul ergonomic, reglabil şi
adaptabil unei game largi de activităţi şi
dimensiuni antropometrice de utilizatori.
11
 Înălţimea suprafeţei de şezut faţă de sol trebuie să fie reglabilă în
intervalul 360 … 480mm. Reglarea are ca scop folosirea scaunului pentru
mai multe înălţimi ale utilizatorilor şi pentru diferite înălţimi ale
suprafeţei de lucru;
 Lăţimea medie a suprafeţei de şezut trebuie să fie de 400mm, iar
adâncimea de 420 … 450mm.
 Suprafaţa de şezut trebuie să fie ondulată pentru a crea senzaţia de
confort. Această suprafaţă trebuie să fie acoperită cu un material textil
igienic, sub care să existe un strat de umplutură moale (burete). Nu este
indicată tapisarea cu material plastic, datorită proprietăţilor sale iritante,
neabsorbante. Marginea frontală a suprafeţei de şezut trebuie să fie
rotunjită pentru a se evita “efectul de garou” la membrele inferioare;
 Forma spătarului trebuie să fie curbă, mulată după forma spatelui ceea ce
va crea sentimentul de stabilitate şi siguranţă a operatorului uman în
poziţia şezând. Înălţimea spătarului trebuie să fie cuprinsă în intervalul
125 … 175mm, iar lăţimea sa medie de 320mm ceea ce va determina
limitarea mişcărilor. Poziţia spătarului este recomandabil să fie reglabilă
în înălţime şi ca înclinaţie. Prin dimensiunile şi poziţionarea sa, spătarul
trebuie să asigure sprijinul lombar al coloanei vertebrale;
 Scaunul va fi amplasat pe o suprafaţă plană pentru a asigura stabilitatea
poziţiei şezând (evitarea răsturnărilor, basculărilor);
 Acolo unde este posibil, scaunele vor fi prevăzute cu braţe de sprijin
pentru membrele superioare. 12
 Proiectarea formei maşinii are în vedere realizarea unei economii
maxime de energie în timpul utilizării sale. Forma unei maşini presupune
abordarea proiectării sub următoarele aspectele: funcţional, rezistent,
economic şi estetic. Prioritare sunt aspectele funcţional şi cele ale
rezistenţei, dar esteticul şi economicul pot determina o creştere a
vandabilităţii produsului datorită avantajelor (calităţi suplimentare) şi
atractivităţii sale.
 Locul unde sunt plasate organele de comandă şi de control ale maşinilor
şi instalaţiilor, dimensiunile acestora trebuie să se facă ţinând seama de
antropometria dinamică, principiul frecvenţei de utilizare a tuturor
elementelor ce constituie interfaţa cu utilizatorul şi prin intermediul
cărora acesta conduce efectiv procesele de producţie.
 Condiţia accesibilităţii la organele de comandă se referă în special la
calităţi ale acestora, cum ar fi: sensibilitatea prin care forţa necesară
acţionării trebuie să fie corelată cu forţa posibilă, dezvoltată de
operatorul uman; siguranţa în acţionare, fără blocaje sau acţionare
accidentală; vizibilitatea, în cazul supravegherii şi acţionării acestora,
fără un control riguros al vederii operatorului.
 Minimizarea riscului de accidente-îmbolnăvire profesională, este un
principiu urmărit în toate fazele procesului de concepţie, cât şi după
realizarea efectivă a maşinilor şi instalaţiilor, determinat de asigurarea
siguranţei locului de muncă. NTSM pt fiecare maşină!!!

13
 Complexitatea unei maşini sau instalaţii impune ca aceasta să preia o
parte însemnată a efortului de supraveghere şi control, prin
incorporarea unor aparate de diagnosticare a stării procesului şi de
corecţie automată-adaptivă a parametrilor de lucru. Preluarea,
parţială sau totală, de către maşină a eforturilor musculare şi
nervoase, în cazul proceselor complexe, corespunde integral
exigenţelor ergonomice. Necesitatea preluării în mod treptat de către
maşini şi instalaţii a unor părţi tot mai importante din efortul nervos
este determinată de constatarea că oboseala nervoasă survine mai
rapid şi dispare mai lent, decât cea musculară. Din această cauză,
oboseala nervoasă deţine probabilitatea mai mare de generare a
accidentelor de muncă, decât cea fizică.
 Diminuarea nivelului de zgomot şi vibraţii; minimizarea acţiunii
factorilor de stres ai locului de muncă. Zgomotul şi vibraţiile sunt
fenomene dinamice frecvent întâlnite în funcţionarea maşinilor şi
instalaţiilor, generând oboseala nervoasă prematură a operatorilor
umani, simultan cu creşterea posibilităţii accidentelor de muncă şi a
îmbolnăvirilor profesionale. Prin eliminarea, sau chiar numai atenuarea
acestora, se elimină pericolele, favorizând implicit creşterea
productivităţii muncii.
În ultimi ani şi în ţara noastră au fost asimilate, prin sistemul de
standarde, o serie de norme europene de tip EN, cu referire directă
la creşterea siguranţei în exploatare a maşinilor şi utilajelor.
14
 Lumina constituie una dintre condiţiile desfăşurării normale a procesului de
muncă. În cazul în care ea este generată de condiţii natuarale, poartă denumirea
de lumină naturală, iar atunci când este produsă de om prin diferite mijloace
tehnice, se numeşte lumină artificială. O iluminare corectă trebuie să asigure
condiţiile cele mai favorabile unui confort vizual, astfel ca planul şi/sau zona de
lucru să fie văzute cu precizie şi fără efort, pe toată întinderea lui, iar analizorul
vizual (ochiul) să poată observa obiectele, să le poată determina şi să poată
distinge detaliile acestora.
Tip Realizare Avantaje Dezavantaje Cerinţe
iluminat
ü Asigură o difuzare mare a luminii; - Repartiţie limitată a fluxului - Amplasare judicioasă a clădirii faţă de punctele
NATURAL

Prin ferestre şi ü Este economic şi igienic; luminos în încăperi; cardinale şi construcţii învecinate;
luminatoare ü Nu oboseşte ochii; - Prezintă variaţii mari în - Dimensionarea optimă a ferestrelor şi
decursul zilei; luminatoarelor;
- Amplasarea optimă a utilajelor în încăpere;
- Curăţenia ferestrelor;
Lămpi cu - Asigură o lumină la parametrii doriţi - Emit lumină gălbuie - Introducerea becurilor în corpurile de iluminat;
incandescenţă de şi odihnitoare; obositoare pentru ochi;
tipul becurilor - Dau o strălucire foarte mare;
simple - Sunt neeconomice;
Lămpi cu - Asigură dirijarea fluxului luminos în - Sunt neeconomice (consumă - Asigurarea unei iluminări difuze;
incandescenţă de direcţia dorită; multă energie electrică); - Protejarea mecanică a sursei de lumină cu
ARTIFICIAL

tipul corpurilor - Realizează o bună protecţie a ochilor respectarea unghiului de iluminare;

de iluminat contra strălucirilor;
- Protejează lămpile contra murdăriei,
loviturilor, prafului;
Lămpi cu - Emit o lumină apropiată de lumina - Nu pot fi utilizate în iluminatul - Alegerea şi combinarea judicioasă a substanţelor
descărcări în zilei; portabil datorită dispozitivelor gazoase în care se produc descărcările electrice.
gaze - Asigură o repartizare uniformă a de montare mai complexe.
fluxului luminos;
- Elimină contrastele şi umbrele
puternice;
- Consum scăzut de energie electrică. 15
după dispunerea corpurilor de iluminat:
 Iluminat general – asigură iluminarea întregului spaţiu dintr-un birou, atelier, secţie etc.;
 Iluminat local fix sau portabil – asigură iluminarea suprafeţelor de lucru prin amplasarea
corpurilor de iluminat în imediata apropiere a acestora;
 Iluminat combinat – realizeză iluminarea mai intensă a unor suprafeţe prin combinarea
iluminatului local cu cel general;
după destinaţie:
 Iluminat normal – asigură iluminarea locurilor de muncă pentru ca diferitele procese de
muncă să se desfăşoare în condiţii optime;
 Iluminat de siguranţă – asigură o iluminare minimă necesară pentru continuarea muncii
sau evacuarea personalului în cazul întreruperii iluminatului normal, datorită unei avarii;
după modul de repartizare a fluxului luminos:
 Iluminat direct – întregul flux luminos radiat de corpul de iluminat este transmis pe
verticală, în jos;
 Iluminat indirect – fluxul luminos radiat de corpul de iluminat este transmis spre tavan şi
apoi, reflectat de acesta, pe suprafaţa de lucru;
 Iluminat mixt – realizează iluminarea prin combinarea primelor două moduri de
repartizare a fluxului luminos.

16
CERINŢELE INSTALAŢIILOR DE ILUMINAT pentru desfăşurarea normală a activităţii
executanţilor sunt:
 Asigurarea unui nivel de iluminare suficient de ridicat pentru distingerea detaliilor
ce trebuie observate în raport de contrastele de strălucire şi de culoare date;
 Asigurarea evitării strălucirii;
 Asigurarea unei iluminări uniforme printr-o corectă repartiţie a fluxului luminos;
 Asigurarea aceloraşi culori şi compoziţii spectrale a luminii în încăperile în care
lumina naturală este completată cu cea artificială sau unde activitatea începută în
lumină naturală, se combină în lumină artificială.

17
 Amplasarea corectă a surselor artificiale de iluminat

 Amplasarea corpurilor de iluminat într-un spaţiu cu mai multe locuri de muncă

18
Practica ergonomică a arătat rolul important pe care îl are cromatica la locul de
muncă, nu ca element de design sau estetică al acestuia, ci şi ca element de
funcţionalitate cu efecte asupra eficienţei operatorului uman în procesul de
muncă.

Util de cititi si de aplicat:

http://www.mediafolder.ro/graphic-design/alegerea-culorilor-scheme-
cromatice/ si toate link-urile aferente

Culorile se deosebesc prin: tentă, saturaţie şi valoare:

tenta este caracteristica prin care se distinge o culoare de alta;
saturaţia este caracteristica prin care se indică gradul de intensitate al tentei;
valoarea sau claritatea este gradul de luminozitate al unei culori (deschis sau închis) în
raport cu o scară care se întinde de la alb până la negru.

19
1. În procesele de muncă se urmăreşte, în primul rând o uşurare a
percepţiei vizuale prin contraste de culoare. Se face distincţie între
suprafeţele de dimensiuni mari şi suprafeţele de dimensiuni mici. La
colorarea suprafeţelor mari nu sunt indicate culori vii, pure, deoarece
acestea solicită unilateral retina. În acest caz se vor folosi culori mate;
2. Captarea privirii, în afara contrastelor de culoare, este realizată de
culori vii. Cel mai puternic contrast este galben-negru şi este folosit în
cazul aparatelor de măsură, a tablourilor de comandă, elementelor de
comandă.
3. La locul de muncă este recomandabil să nu se depăşească cinci
contraste de culori.

20
Funcţia culorii în crearea senzaţiei de confort şi a unei bune stări psihice şi
fiziologice a operatorului uman la locul de muncă este de realizare a unei
ambianţe favorabile, adică a unei ambianţe fireşti a interioarelor
industriale care să se apropie de armonia, discreţia şi echilibrul pe care îl
au culorile în natură. Funcţiile culorilor sunt:
 Micşorarea oboselii prin micşorarea contrastelor generatoare a acestui
fenomen;
 Semnalizare prin precizarea conţinutului rezervoarelor, coloanelor,
conductelor, a pericolului de electrocutare şi precizarea organelor de
comandă a maşinii;
 Securitatea culorii sau evidenţierea pericolului prin culori aplicate pe
piese de protecţie, aparatură mobilă, elemente de construcţie, haine de
lucru ale operatorilor expuşi accidentelor sau pericolelor etc.

21
 Culoarea Efecte fiziologice Efecte neuropsihice
ROŞU - Creşte presiune - Culoare foarte caldă;
sanguină; - Stimulator general;
- Ridică tonusul - Stimulator intelectual;
muscular; - Senzaţie de apropiere în spaţiu;
- Activează respiraţia;
PORTOCALIU - Accelerează pulsaţiile - Culoare caldă;
inimii; - Stimulent emotiv;
- Menţine presiunea - Senzaţie de apropiere foarte mare
sanguină; în spaţiu;
- Favorizează secreţia
gastrică şi digestia;
GALBEN - Are influenţă normală - Culoare caldă;
asupra sistemului - Culoarea cea mai veselă;
cardiovascular; - Stimulează vederea;
- Calmant al psiho-nevrozei;
- Senzaţie de apropiere în spaţiu;
VERDE - Scade presiunea - Culoare rece, liniştitoare;
sanguină; - Impresie de prospeţime;
- Dilată vasele capilare; - Facilitează deconectarea
nervoasă;
- Senzaţie de depărtare în spaţiu;
ALBASTRU - Scade presiunea - Culoare foarte rece, liniştitoare;
sângelui; - În exces conduce la depresii;
- Scade tonusul - Senzaţie de depărtare în spaţiu;
muscular;
- Calmează respiraţia şi
frecvenţa pulsului;
VIOLET - Creşte rezistenţa - Culoare rece, neliniştitoare;
cardiovasculară; - Senzaţie de apropiere foarte mare
- Creşte rezistenţa în spaţiu.
plămânilor.

22
 Caracterul muncii Caracterul culorilor
recomandate
- Procese de muncă manuale cu - Culori odihnitoare, nuanţe
eforturi fizice dinamice; pastel: bleu, roz, vernil;
- Procese de supraveghere;
- Procese de muncă monotone; - Culori stimulative, nuanţe vii:
roşu, portocaliu;
- Muncă la temperaturi ridicate; - Culori reci: verde, bleu;
- Muncă în încăperi ce primesc
multă lumină naturală;
- Muncă la temperaturi scăzute; - Culori calde: crem, roz,
- Muncă în încăperi cu puţină portocaliu;
lumină naturală;
- Muncă în spaţiu limitat; - Culori de lărgire a spaţiului:
alb, roz;
- Muncă în spaţiu larg. - Culori de limitare a spaţiului:
albastru, maro.

23
 O schema de culori pe baza de culori similare

24
 O schemă de culori bazată pe culori complementare

25
 O schemă de culori bazată pe natura
 Natura oferă un punct de plecare perfect pentru armonie de culori.
În ilustraţia de mai sus, roşu galben şi verde a crea un design
armonios, indiferent dacă această asociere se încadrează într-o
formulă tehnică pentru armonie de culori.

26
 Comparaţi efectele de contrast de fundaluri de culori diferite pentru
acelaşi pătrat roşu.

 CARE ESTE SMECHERIA???

27
 Roşu Verde Cea mai slabă
Portocaliu Alb Foarte slabă
Verde Alb Slabă
Roşu Galben Satisfăcătoare
Alb Roşu Mică
Negru Alb Mijlocie
Portocaliu Negru Mijlocie
Negru Galben Bună
Negru Portocaliu Mare
Alb Albastru Foarte mare
Galben Negru Cea mai mare
Culoarea detaliului Culoare de fond Tip vizibilitate

28
 http://www.perfectlady.ro/articol/171-Culori_la_moda.html

29
 Cititi de 4 ori cursurile si fixati-va elementele cheie (definitii,
scheme, tipologii!)
 Rezolvati studiul de caz propus tinand sema de suportul de
curs + principiile economiei de miscare! Aduceti cuvoi
plansele si explicatiile/argumentele voastre scrise!
 Aduceti seminariile cu voi (studiile de caz rezolvate la
seminar)
30