Sunteți pe pagina 1din 10

Elemente de teoria comunicării

Componentele situaţiei de comunicare


Funcţiile limbajului

Student :Galben Vasile


Grupa : 3FI
Componentele situaţiei de comunicare
 Emiţătorul (E) = reprezintă sursa de informaţie
prezentă intr-o situaţie de comunicare, sursa
mesajului, fiind dotat cu un aparat şi un mecanism de
codare;
- în cazul comunicării verbale locutorul (emiţătorul) va
selecta semnele din codul lingvistic şi le va combina
conform regulilor gramaticale.
Componentele situaţiei de comunicare
 Receptorul (R) = este beneficiarul informaţiei intr-o situaţie de
comunicare; este vizat de către emiţător; primeşte mesajul si îl
decodează
- în cazul comunicării verbale interlocutorul (receptorul) va face apel
la memorie (operaţie de decodificare a mesajului) şi va actualiza
cunoştinţele de limba necesare degajării semnificaţiei conţinute
in mesaj .
- în general, receptorul este şi destinatarul informaţiei, dar există
situaţii de comunicare în care cele două poziţii se disociază (ex.:
a spune ceva cuiva pentru a auzi altcineva).
Componentele situaţiei de comunicare
 Canalul = reprezintă suportul fizic al transmiterii
mesajului.(în cazul comunicării verbale orale, se constituie din
aerul prin care se propagă undele sonore.)
 Codul = sistemul de comunicare pe baza căruia se
construiesc mesajele (ex.alfabetul unei limbi naturale, cod
lingvistic alcătuit din semne lingvistice; alfabetul Morse, cod
artificial; limbajul surdo-muţilor).
Componentele situaţiei de comunicare
 Mesajul = vehiculul informaţiei (în cazul comunicării verbale
orale, este constituit din rezultatul operaţiei de codare care
merge de la sunet la sens.)
 Referentul = în orice situaţie de comunicare mesajul
vehiculează informaţie despre un anumit referent; despre ce
anume se comunică (stricto sensu).
 Contextul = circumstanţele în care are loc comunicarea,
circumstanţe privind timpul, locul emiterii, respectiv
receptării, identitatea, statutul social şi relaţiile dintre actanţi
etc.
Funcţiile limbajului

 Funcţia emotivă (expresivă) = centrată pe emiţător,


exprimă starea afectivă a acestuia;
Mărci gramaticale în enunţuri:
- persoana I la pronume şi verbe;
- interjecţii;
- exclamaţii.
Ex. Of, ce greu îmi e!
Funcţiile limbajului
 Funcţia conativă (persuasivă, retorică) = centrată pe
receptor, vizează efectul de convingere pe care mesajul trebuie
sa îl aibă asupra acestuia;
Mărci gramaticale în enunţuri:
- persoana a II-a la pronume şi verbe;
- vocativul, imperativul.
Ex. Hei, tu, treci aici!
Funcţiile limbajului
 Funcţia referenţială = centrată pe referent, va fi legată de
realitatea pe care o exprimă mesajul;
Mărci gramaticale în enunţ:
- persoana a III-a la pronume şi verbe.
Ex. Cineva strigă afară.

 Funcţia metalingvistică = centrată pe cod (astfel mesajul


va conţine referiri la codul utilizat);
Ex. Ce înseamnă “hebdomadar?”
Funcţiile limbajului
 Funcţia fatică = centrată pe canalul de comunicare, pe care
astfel îl vizează, menţinând controlul funcţionării lui;
Ex. Alo, mă auzi?

 Funcţia poetică = centrată pe mesaj, va avea rolul de a-l


pune în valoare, atrăgând atenţia asupra modului în care acesta
este formulat; presupune folosirea procedeelor artistice;
Ex. Sara pe deal, buciumul sună cu jale.
Funcţiile limbajului
 Observaţii:
1. În contextele reale de comunicare, unui mesaj i se pot asocia
mai multe funcţii ale limbajului, însă una va fi predominantă;
2. Funcţia poetică nu este regăsibilă exclusiv în comunicarea
literară. R. Jakobson oferă exemplul unui slogan electoral în
care observă existenţa funcţiei poetice – este vorba de
sloganul preşedintelui american Eisenhower “I like Ike.” În
acest mesaj, lingvistul demonstrează existenţa funcţiei
poetice, realizate prin asonanţă, subiectivitate, simetrie.
3. Chiar şi în cazul literaturii, există texte ce au o funcţie poetică
accentuată, aşa cum este poezia lirică, dar există şi unele în
care funcţia referenţială este mai vizibilă – romanul realist.