Evolutia teoriei diplomatice

Ciudin Daniela
TIDE191M
Diplomatie

 Ce este diplomatia? -

„arta de a conduce relatii pentru castig in lipsa conflict
ului”

Subiectul si Actorii:
• Defapt, e un proces complex de relatii intre diplomatii de
profesie ce reprezinta pozitia oficiala a unui stat, a unei
organizatii internationale sau a unui alt actor pe scena
internationala si care conduc negocieri pe teme de pace,
comert, cultura etc.
• Subiectul negocierilor o reprezinta tratatele internationale,
ce deseori sunt ratificate de catre factorii de decizie interni
dupa ce sunt in prealabil finalizate negocierile la nivel
diplomatic, fapt ce evidentiaza importanta activitatii
diplomatice in relatiile internationale.
Diplomaţia este un joc de şah cu piese reale.

Etimologie

Termenul "diplomat" a fost aplicat în cazul serviciilor diplomatice, consulare și

în misiunile oficialilor ministerelor de externe. Acesta provine din " diploun",
cuvânt din limba greacă. Era o procedura antică de a redacta actele oficiale
sau diplomele în două exemplare. Diplomatul era purtătorul dubletului. 

Termenul modern "Diplomacy" a apărut în limba engleză din anul 1645, iar
termenul "Diplomatie" a apărut în limba franceză din anul 1790. Era definită
ca întreținerea afacerilor între state prin mijloace pașnice, implementate de
state în folosul politicii externe și asigurarea obiectivelor fără a recurge la
forță.
Fragmente din istorie

Un rol deosebit in studierea minutioasa a acestui fenomen il ocupa primele izvoare si

mentiuni documentare diplomatice, tratatele si acordurile incheiate si monumentele
istorice. Unele dintre aceste documente cu valoare istorica sint corespondenta de la
Tell el-Amarna, Legile lui Hammurabi, Legile lui Manu.

Secolul XI-XV atesta acte publice la care se refera documentele, ordonantele regilor ,
papilor, patriarhilor. Diplomatia Papala era implicata activ in organizarea si
desfasurarea evenimentelor cu caracter inter-statal, cele mai importante fiind
considerate cruciadele.

Specificul diplomatiei medievale e ca avea carater secret si separat din cauza

fragmentarii feudale a statelor din Europa.
Evul Mediu: apariția primelor ambasade permanente

În secolele urmă toare, atâ t coreenii, japonezii și chinezii au dezvoltat un sistem central
birocratic și ambasade care efectuau misiuni diplomatice. Chiar mongolii în secolul al XIII-
lea au creat pașaportul numit "paiza", un act diplomatic care putea fi de trei tipuri - cupru,
argint și aur, prin care îi era acordat nivelul de importantă al emisarului care le deținea.
Cu paiza, emisarul avea autoritatea de a cere hrană , transport, adă post în orice oraș, sat
sau clan din cadrul imperiului fă ră dificultăți.

În Europa, originile diplomației moderne timpurii provin din statele nordului Italiei din
perioada renașterii, câ nd primele ambasade au fost create în secolul al XIII-lea. Orașul
Milano a jucat un rol major sub conducerea ducelui Francesco Sforza care a stabilit
ambasade permanente cu celelalte orașe state din nordul Italiei. Inclusiv Veneția și
Florența au prosperat ca centre diplomatice din secolul al XIV-lea.

Misiunile diplomatice deveneau astfel permanent rezidențe în stră ină tate, ceea ce a dus la
crearea ambasadelor. Ambasadorul era astfel reprezentantul șefului statului, iar misiunile
diplomatice erau coordonate de că tre un departament diplomatic central.
,,Scopul scuză mijloacele”.

În epoca Renaşterii pentru prima dată au apărut reprezentanţe permanente

pe lîngă curţile straine. De la un diplomat Italian de pe timpurele celea se
cereau diferite calităţi.El trebuia să fie politicos,să aibă preceperea de a
duce laude,a premări,a elogia,a produce impresie.În afară de aceasta ,se
observă tendinţă vădită spre duplicitate şi suspiciune.În acest context ,ar fi
cazul să ne amentim de Machiavelli cu diviza lui ,,Scopul scuză mijloacele”.
Epoca Moderna

Descoperirile geografice si dezvoltarea relatiilor marfa – bani au favorizat expansiunea relatiilor dintre state.
Acest fapt e demostrat prin tratatele internationale . Actorii cei mai importanti din aceasta perioada a fost
Anglia, Portugalia, Spania, Olanda, Franta.
In sec. XVIII se remarca politica externa a Imperiului Rus.

În secolele XV-XVII, regulile diplomației moderne s-au dezvoltat, franceza înlocuind latina din 1715, iar
reprezentantul de top devenea ambasadorul care era un nobil . Ambasadorul avea rang nobiliar ce varia în
funcție de prestigiul ță rii al că rui delegat era. Ambasadorii tră iau în locuințe de lux, gă zduiau petreceri și
jucau un rol important în viața de la curte în națiunea-gazdă . La Roma, cea mai prestigioasă funcție
diplomatică era ambasadorul catolic, iar reprezentanțîi francezi și spanioli aspirau la această prin competiții
acerbe. Chiar și în funcțiile mici, ambasadorii erau costisitori. Statele mici încă trimiteau și primeau emisari,
nepermițâ ndu-și ambasadori.

Ambasadorii primeau rang în funcție de complexitatea și prestigiul națiunii de proveniență . Emisarul

Vaticanului pentru națiunile catolice era primordial, apoi urmau cei din regate, apoi cei din ducate și
principate. Reprezentanții din republici au fost clasați pe cele mai scăzute trepte (care de multe ori i-au
înfuriat pe liderii numeroaselor republici germane, scandinave și italiene).
 -Interesul de stat devine principiul de baza al politicii externe

-Functionarea mai eficienta a organelor de politica externa

Caracteristicele de -Infiintarea institutiilor centrale si locale specializate in domeniul diplomatic

baza ale diplomatiei -Formarea unui stil specific de raportare si expediere a documentelor diplomatice

-Aparitia dreptului international ca stiinta

sec XVI - XVIII -Accentuarea clara a directiilor principale ale politicii externe si diplomatice a statelor europene.
 Conventia de la Viena din 1961 a fost organizata in scopul
reglementarii relatiilor diplomatice dintre state, sub egida
ONU

Apogeu Rezultatul Forumului International a servit drept suport

teoretico-practic pentru lucrarile stiintifice de specializare in
domeniul serviciului diplomatic.

Dupa conferinta, comunitatea stiintifica internationala

elaboreaza o serie de lucrari importante, care elucideaza
diverse aspecte si probleme ale serviciului diplomatic
In general, evolutia
serviciului diplomat
depinde de nivelul Statele singure isi promoveaza politica sa externa
independent, iar serviciul diplomat prezentat de
de dezvoltare a
fiecare stat este factorul determinant in
fiecarui stat si de
solutionarea problemelor de politica externa.
dezvoltarea
relatiilor bilaterale
si multilaterale
Diplomat

Diplomatul francez François de la Calle consideră diplomaţia un mecanism prin care

se stabilesc relaţiile politice, iar diplomatul ,,este un ghid şi nu un arhitect al politicii
externe”, care are drept scop ,,prevenirea escaladării unui conflict de interes în
confruntarea militară”
Important
Calităţile specifice pe care trebu să le posede un diplomat ,potrivit
concepţiei lui Callieres,sînt spiritual de observaţie şi reacţie rapidă,harul
sîrguinţei,raţiune lucidă,preceperea de a vedea esenţa
lucrurilor,perspicacitatea,pricepera de a asculta,de a fi politicos,şi
amabil,ospitalitatea.În afară de aceasta ,diplomatul trebuie să studieze
istoria şi literatura memorialistică,să cunoasca regulile, uzanţele şi
obiceiurile de peste hotare,precum şi limbele germană,italiană,spaniolă,şi în
mod obligatoriu Latina.Să posede cunoştinţele din domeniul literaturii
,matematicii ,dreptului.
 H. Nicolson, unul dintre cei mai cunoscuţi
politicieni şi diplomaţi din Anglia defineşte
Remarcabil diplomaţia ca „desfăşurarea relaţiilor
internaţionale prin intermediul negocierilor
Această artă a cuprins
şi Republica Moldova,
deşi încă tînă ra în
abordarea
internaţională , am Republica Moldova şi-a declarat independenţa la 27 august 1991 şi împreună cu alte 14 state, foste republici ale URSS, a devenit membru, cu drepturi depline, a comunită ţii internaţionale. Apoi
a urmat procedura internă de „divorţ” în cadrul fostei URSS şi proce- dura externă de „recunoaştere bilaterală” a ei de că tre alte state şi organizaţii internaţionale şi, în primul râ nd, de că tre ONU.
Devenind subiect al dreptului internaţional, Republica Moldova a început procesul de stabilire a relaţiilor diplomatice cu alte subiecte ale dreptu- lui internaţional şi, prin urmare, a creă rii

reuşit să ne facem
misiunilor sale diplomatice permanente peste hotare. Paralel a început şi procesul de reorganizare a instituţiilor statale specializate, deoarece în calitate de republică unională , în RSSM formal
exista Ministerul Afacerilor Externe, dar funcţiile lui erau limitate la aşa-numitele „relaţiile de prietenie cu oraşele înfră ţite”.

remarcaţi pe arena
mondială prin cultură
pe care o
demonstră m.
 Locul şi rolul diplomaţiei moldoveneşti este analizat în publicaţiile
diplomaţilor, oamenilor de ştiinţă şi politicienilor P. Comandant, N.

-Diplomat Ţîu, Iu. Liancă, E. Ciobu, N. Osmochescu, I. Stăvilă ş.a.. Un loc

deosebit îl ocupă lucrarea profesorului N.Ţîu, ex-ministru de
externe, diplomat, profesor, Diplomaţia în culise. În opinia

-Important diplomatului I. Stăvilă, N. Ţîu a reuşit să scoată în evidenţă noi

aspecte ale procesului de formare şi dezvoltare a diplomaţiei

-Remarcabil naţionale în primii ani de independenţă a Republicii Moldova. De

asemenea, lucrarea reprezintă un material valoros pentru cititori
în scopul studierii istoriei diplomaţiei Republicii Moldova, în
particular, şi a relaţiilor internaţionale, în general.
Concluzie -Un diplomat este un om care-şi aminteşte întotdeauna ziua de
naştere a unei femei,dar nu-şi aminteşte niciodată vîrsta ei.

-Un diplomat este o persoană care îţi va spune să te duci în iad

într-o manieră în care chiar vei aştepta călătoria.

-Un diplomat este cineva care spune ceva ce este interpretat

greşit de ambele părţi şi nu este niciodată clar pentru niciuna.