Tema cercatată este evaluarea resurselor energetice şi materiilor prime şi rolul lor

în competittivitatea economiilor nationale. În acest sens am realiyat o descriere a tuturor

resurselor, de la amplasare la gradul de influenta in economia statelor, gradul de dezvoltare
in perspectiva utilizarii durabile. A fost analizată una din cele mai importante resurse
energetice petrolul, efectuînd un studiu de caz în baza companiei la care activez Bemol. cu
accent deosebit pe perioade de pandemie si masurile interprinse.
Scopul acestei lucrări este de a aminti prin intermediul ei ca evoluţia noastră fără
resursele existente nu este posibilă, iar utiliarea incorectă, atitudinea risipitoare faţă de
resurse nu va rezulta altfel decît cu degradarea noastră.
De la început sa ne amintit că resursele naturale sunt repartizate în:
Resurse naturale
Epuizabile
Inepuizabile
Regenerabile Neregenerabile
Energia solară Fauna şi flora Petrol
Energia eoliană Aerul Gaze
Energia mareelor şi
valurilor Solul Cărbune
Energia geotermală   Minereu feros

Resursele energetice sunt resurse epuizabile, neregenerabile. Petrolul, gazelle,

carbunele sunt materii prime pentru benzina, gaz, motorina aparute ca produse derivate a
materiilor prime. Petrolul este o materie prima pentru produsele chimice, porumbul este
materie prima pentru etanol, iar titeiul este o materie prima pentru productia de benzina.
Un stat devine competitive, din punct de vedere energetic, at[ita timp cit detine
materii prime sau tehnologii de prelucrare a acestor materii prime, in dependent de
pozitionarea sa pe glob. Produsele petroliere sunt practic de neînlocuit pentru majoritatea
sectoarelor economiei, iar cererea pentru acestea determină de volumul și structura
geografică a resurselor și nivelul deproducției a acesteia. Evaluarea, in cazul nostru,
reprezinta o descriere a tuturor resurselor, aplasarea acestora, cantitatea rezervelor sigure,
influența acestora în economia și politica statelor.
Bogăţia unui stat o putem evalua în trei tipuri de avere:
1. Averea Naturală – zăcămintele, terenuri, păduri, apă;
2. Averea Imobiliară – capitalul fix şi circulant;
3. Averea nematerială – cultura, proprietatea intelectuală, potnţialul ştiinţific, sistem de
sănătate;
 Determinarea gradului de bogăţie poate fi aflat prin evaluarea componentelor menţionate
care în ansamblu determină puterea statului şi stabileşte relaţiile economice şi politice.
Necesitatea evaluării resurelor naturale a apărut odată cu accentuarea rolului acestora ca
componentă în economia naţională. Aceasta determină nivelul de bogăţie a statului, cel mai
important factor în procesul de creare a bunurilor prin transformarea resurselor naturale
pentru a satisface nevoile umane.
În momentul analzei depozitelor sigure de petrol determinam un clasament al ţarilor ceea
reprezintă un nivel atins de catre state in competitivitatea lor prin intermediul resurselor
energetice. Analizam 10
Pina la cercetarea acestui subiect consideram rusia cu un teritoriu atit de vast cea mai
bogata in reserve, dar conform BP 2019 – cea mai mare parte a resurselor mondiale de
carbune sunt concentrate in SUA – 23.3 , urmata de Rusia. Rata productiei de carbine este in
crestere cu 2% annual. Carbunele este amplasat neuniform, si de diferita calitate. Din statele
europene, doar Germania detine 3.4% din total, Ucraina si Polonia. Pe plan mondial ucraina
se plaseaza pe locul 8 in lume dupa reserve de carbine.
Gaze natural, rusia are cele mai mari reserve cota lor in lume este de 19.1 din rezervele
mondiale. Ei se pot mindri cu o serie de gazoducte prin care este exportat gazul rusesc.
Amplasarea geopolitica ii ofera o strategie de export catre statele dependente de gazul
rusesc, incusiv Moldova.
Aur – manifestat prin frumusete, raritate si complexitatea procesului de rafinare. Locul
unde e descoperit aurul, poate contine argint, platina.
Resursele de petrol, cea mai mare parte o detine Venezuela, cu peste 303 barili de rezeve
sigure, ceea ce reprezinta 17.5 % din total, Venezuela capata si avantajul de costuri mai mici
la extractei de it ar fi in SUA spre exemplu. Urmata de Arabia saudita care a fost lider in
reserve sigure de petrol, dar care nu isi cedeaza pozitia foare mult, aceasta detinin
17.2% din lume.La nivelul Europei vom mentiona norvegia,insumind 8.5 mln barili, aceasta
extrage cantitati destul de mari in regiune, ceea ce ii ofera o siguranta energetica. Lipsa
resurselor petroliere pe teritoriu nu prezinta un obstacol pentru tarile europene pentru a
obtine resurse. Datorita experientei vaste pe piata, ei prezinta cunostinte, tehnologii si
personal calificat, ceea ce nu au tarile detinatoare de petrol.
11. În condiţiile luptei concurenţiale internaţionale, rolul competitivităţii economiilor naţionale
devine tot mai important, reieşind din faptul că o ţară nu poate fi competitivă la nivel global dacă
nu-şi are un nivel înalt de competitivitate internă. „Competitivitatea internaţională‖ – susţine
Robert Carbaugh – reprezintă capacitatea unei ţări, în condiţiile pieţei libere şi ale unei concurenţe
corecte, de a concepe, produce şi comercializa bunuri şi servicii fie de o calitate superioară, fie la un
preţ inferior faţă de produsele şi serviciile oferite de alte ţări [5, p.26]. A.Smith în teoria sa
„Avantajului absolut‖ – consideră că o ţară trebuie să se specializeze în producerea acelor bunuri
care pot fi obţinute mai ieftin decât în orice altă ţară, cu care aceasta are relaţii economice de
schimb. Reieşind din cele expuse am putea menţiona că competitivitatea este un concept complex
şi multidimensional care îşi are istoria sa de dezvoltare, dar factorii şi indicatorii de măsurare sunt
diverși și reiese din acele obiective macroeconomice sau mondoeconomice care sunt pus în faţa
tuturor participanţilor la acest proces.

Producerea şi consumul de petrol pe state și regiuni (milioane tone)

Producția de petrol la Consumul de petrol la

nivel mondial nivel mondial
Țara Țara
Producție % din Consum % din total
(mil.tone) total (mln.t.) mondial
1. Arabia
556,6 12,4 1. SUA 834,3 19,2
Saudită
2. F.Rusă 568,1 12,7
2. China 669,2 14,5
3. SUA 746,7 16,7
4. India 262,9 5,3
4. China 191 4,3
3. Japonia 191,2 3,9
5. Canada 274,9 6,1
5. F. Rusă 167,3 3,5
5,2
6. Arabia
6. Iraq 234,2 167,3 3,6
Saudită
9. Coreea
7. E.A.U. 180,2 4 126 2,7
de Sud
8. Iran 160,8 3,6 7. Brazilia 119,5 2,4
9. Brazilia 150 3,4 10. Canada 112 2,3
10. 8.
144 3,2 107,4 2,2
Kuwait Germania
Sursa:yearbook.enerdata.net “The production and the consumption of petrol from 2019”

Producţia de petrol depinde, în mare parte, de mediul politic. Producția de petrol a scăzut
ușor cu 60.000 b / zi în 2019, deoarece creșterea puternică a producției non-OPEC,
condusă de SUA, a fost compensată de o scădere accentuată a producției OPEC. [16]
SUA a înregistrat cea mai mare creștere din orice țară pentru al treilea an consecutiv,
producția sa crescând cu 1,7 milioane b / zi, deși aceasta a scăzut față de creșterea record
din 2018 (2,2 milioane b / zi). A existat, de asemenea, o creștere semnificativă în Brazilia
(200.000 b / zi) și Canada (150.000 b / zi), deși, în cazul acesteia din urmă, aceasta a
reprezentat o încetinire pronunțată a creșterii în comparație cu 2017 și 2018.
 Producția OPEC a scăzut cu 2 milioane b / zi, cel mai puternic declin al grupului din
2009. O mare parte din acest declin a fost determinată de o combinație de sancțiuni și
dificultăți economice în Iran (-1,3 milioane b / zi) și Venezuela (-560.000 b / zi) . În plus,
un acord reînnoit de reducere a producției OPEC + a redus nivelurile de producție ale altor
țări, producția Arabiei Saudite scăzând (430.000 b / zi). În ciuda acestui acord, producția
unor membri OPEC a crescut, în special Irakul și Nigeria, care și-au mărit producția cu
150.000 și, respectiv, 100.000 b / zi. Privind producția de petrol pe tipuri, scăderile s-au
concentrat în țiței și condens, care împreună au scăzut cu 580.000 b / zi. Lichidele din gaze
naturale (NGL) au continuat să crească robust, cu 520.000 b / zi (4,5%), în conformitate cu
tendința sa pe termen lung. Așa cum a fost cazul în ultimii ani, creșterea producției de
NGL-uri a fost determinată în principal de SUA (440.000 b / zi), care și-a dublat producția
între 2012 și 2019 la 4,8 milioane b / zi. Nivelul producerii în 2020, la fel, a fost
determinat de Acordul OPEC+. În noiembrie 2020, comitetul de monitorizare a acordului a
menţionat că nivelul implementării sale în octombrie se realizează la 101%. Statele respect
acordul diferit, iar pentru anul 2020, un risc pentru accord îl prezintă Libia, care şi-a
majorat producţia, cu toate că acordul nu a fost modificat. Un alt factor de rist pentru
debalansarea pieţei de petrol prezintă ţările non OPEC şi mai cu seamă America de Nord,
aşa cum poziţia casei albe încă nu este clară în contextul modificărilor de la Casa Albă.
Spre esemplu, D. Trump a menţinut relaţiie cu OPEC, în continuare noul preşedinte poate
modifica situaţia. Modificări esenţiale în producerea SUA în prezent nu este una
semnificativă, dar precum mineritul este foarte flexibil, reacţia la schimbările pieţei pot
apărea neîntîrziate. [16]
Consumul de petrol a crescut cu 0,9 milioane de barili pe zi (b / zi), sau cu 0,9% ușor
mai mic decât media pe 10 ani de 1,3%. Creșterea a fost condusă de China, unde cererea a
crescut cu 680.000 b / zi, cea mai mare creștere a cererii țării din 2015. În alte părți ale
lumii în curs de dezvoltare, creșterea a fost sub medie, Iranul (180.000 b / zi sau 10%)
fiind singurul modificare majoră. Cererea OECD a scăzut cu 290.000 b / zi, primul declin
din 2014.
Prețurile petrolului au scăzut puțin mai puțin anul trecut, cu Brent datat în medie 64,21
USD / bbl, comparativ cu 71,31 $ / bbl în 2018. Având în vedere micile schimbări
proiectate în producția de petrol în lumea dezvoltată, regimul de implementare a Acordului
OPEC + rămâne factorul cheie în schimbarea echilibrului pe piața globală a petrolului.
Până în prezent, noua soluție pare să fie destul de adaptativă, ceea ce este important în
condițiile actuale de mare incertitudine, dar în același timp ea însăși introduce un element
de imprevizibilitate. Părțile au convenit că producția din ianuarie va crește nu cu 2
milioane de barili pe zi, ci numai cu 0,5 milioane de barili pe zi, dar ulterior această decizie
poate fi revizuită lunar, iar nivelul cotelor se poate modifica, dar cu o creștere de cel mult
0,5 milioane de barili pe zi la un moment dat. Prezența unei astfel de limite superioare de
revizuire menține stabilitatea relativă a aprovizionării, dar în același timp, acum o creștere
a producției cu 2 milioane de barili pe zi poate avea loc în 4 luni sau se poate întinde pe un
an. Scenariul cu o creștere cu a producției cu 2 milioane de barili pe zi nu părea cea mai
bună opțiune pentru dezvoltarea evenimentelor, deoarece, nu ar oferi o „compensare” a
stocurilor în exces de petrol acumulat în primele două trimestre de criză, chiar până la
sfârșitul anului 2021 și acest lucru ar pune la îndoială orice creștere semnificativă a
prețurilor.Menținerea producției la nivelul trimestrului IV 2020 ar rezolva această
problemă, probabil până în al treilea trimestru al anului 2021.[16] Dar atunci, la sfârșitul
anului 2021, ar exista riscuri de a face față unei eventuale creșteri a prețurilor petrolului pe
fonul unui deficit crescut de rezerve, care nu ar fi cea mai bună rețetă pentru economia
globală. Scenariul unei creșteri treptate a producției permite o destul de precisă ajustarea
ofertei pe piața petrolului între primele două opțiuni, eliberînd stocurilor în exces până la
sfârșitul anului 2021, care corespunde în general cu logica Acordului OPEC + și interesele
ambelor părți la Acord cu ale consumatorilor. Această opțiune va fi implementată, în
special, cu o creștere trimestrială a producției de petrol cu 0,5 milioane de barili pe zi,
astfel încât să se atingă obiectivele versiunii de bază a acordului până la sfârșitul anului. În
ciuda atractivității acestei soluții, se vorbește despre o trecere uşoară în condițiile de
turbulență globală, ceea ce apare mult mai dificil, așa că autoritățile vor trebui să decidă
probleme de reducere a cotelor în alte moduri, impuşi de situaţie. Acest lucru pare a fi
relativ riscant pentru Rusia, deoarece capacitatea țării nu are în general aceeași
flexibilitate, ca putere a statelor din Orientul Mijlociu. Datorită acestei caracteristici, o
astfel de formulare a acordului forțează ţările sa pregătească din timp programe alternative
pentru schimbarea producției din țară pentru a se adapta cu precizie la conjunctură.
Volumul de rafinărie abia a crescut la nivel global (30.000 b / zi), împiedicat de
încetinirea creșterii consumului de petrol și de creșterea robustă a aprovizionării cu NGL.
China a reprezentat din nou excepția, cu curgerile sale brute crescând cu un nivel record de
950.000 b / zi, pe măsură ce noile rafinării au crescut. Producția a scăzut în majoritatea
celorlalte regiuni, în special în SUA (-400.000 b / zi) și America de Sud și Centrală (-
300.000 b / zi), ultima regiune înregistrând al șaselea declin anual anual. [16]
 Capacitatea de rafinare a crescut cu 1,5 milioane b / zi, cea mai mare creștere din
2009. Creșterea a fost determinată de adăugările din China (540.000 b / zi) în Orientul
Mijlociu (310.000 b / zi) și SUA (210.000 b / zi), precum și printr-un nivel record de
închidere a rafinăriilor. Utilizarea globală a rafinăriilor a scăzut brusc, scăzând cu 1,2
puncte procentuale, până la 82,5%, cel mai mare declin anual din 2009. Marjele de rafinare
au fost ușor mai mici, media celor trei marje ale regiunii urmărite în această carte (Coasta
Golfului SUA, Europa de Nord-Vest și Singapore) scăzând de la 5,4 USD / bbl în 2018 la
4,7 $ / bbl. [16]
Comerțul cu petrol a scăzut cu 230.000 b / zi (0,3%) - primul declin de la criza
financiară din 2009. Cea mai mare parte a acestui declin s-a concentrat în comerțul cu țiței:
o scădere accentuată a exporturilor de brut din Orientul Mijlociu (-1,4 milioane b / zi) , în
principal datorită sancțiunilor iraniene, a fost doar parțial compensată de creșterea continuă
a exporturilor de țiței din SUA (0,9 milioane b / zi), în timp ce scăderea importurilor de
țiței din SUA (-1 milion b / zi) a compensat în general creșterea puternică a achizițiilor din
China (0,9 milioane b / zi) / d). Per total, importurile nete de petrol în SUA (inclusiv
produse) au scăzut cu 1,8 milioane b / zi, până la doar 1,1 milioane b / zi, în scădere față de
importurile nete de 9,5 milioane b / zi cu 10 ani mai devreme.[16]
Producerea şi consumul de cărbune pe regiuni pentru anul 2019 (milioane tone)

Producția de petrol la Consumul de petrol la

nivel mondial nivel mondial
Țara Țara
Producție % din Consum % din total
(mil.tone) total (mln.t.) mondial
1. China 1 912 47,6 1. China 1 950 51,7
2.
370,5 9 2. India 444,7 11,8
Indonezia
3. SUA 358,5 8,5 3. SUA 270,85 7,2
4. Australia 322,6 7,8 4. Japonia 117,3 3,1
5. Africa
5. India 304,25 7,6 91 2,4
de Sud
6. F.Rusă 219,8 5,5 6. F.Rusă 86,7 2,3
7. Africa de 7.Coreea
148,1 3,6 82,16 2,2
Sud de Sud
8.
8. Polonia 123 2,3 81,4 2,2
Indonezia
9. 9.
115 1,7 54,9 1,5
Germania Germania
10.
107 1,2 10. Polonia 45,6 1,2
Kazakstan
Sursa: yearbook.enerdata.net “The production and the consumption of coal from 2019”

2. Procesul de comercializare a explodat in tot sensul lumea financiara, descoperirea

metodei de extractie a petrolului a purtat dupa sine o multime de investitii financiare.
Astfel, 1860-1870 poate fi numită perioada transformării petrolului în resursă cheie, după
importanță, din punct de vedere strategic pentru întreaga omenire. În acea perioadă,
prețurile pentru petrol erau la puțin peste 2 dolari pe baril și costurile de transport ca
procent din costul petrolului au fost foarte mari (58-60%).Acest fapt a devenit unul dintre
principalii factori ai succesului companiei „Standart & ", care deținea poziții de monopol
în rafinarea petrolului, precum și a cumpărat toate conductele de petrol din regiunile
producătoare. Directorul său, John Rockefeller, este și în prezent foarte renumit printre
petrolieri și metodele sale sunt populare în aceste zile. Împreună cu compania sa a trecut
toate perioadele activității petroliere: de la apogeul său până la începutul perioadei de
supraproducție de ulei. În urma dezvoltarii cailor de comert, performarea metodelor de
extractie a petrolului şi influentelor politice de a diminua monopolul sau creat un grup de
companii care controlau piaţa petroliera. La mijlocul secolului al XX-lea, toate țările
industrializate aveau create mari companii de rafinare a petrolului. Deci, în 1950 a fost
introdus termenul „Seven sisters (oil companies)”. Acest grup de companii a inclus:
Depozite petroliere au fost descoperite în est, în asemenea țări precum Arabia Saudită,
Kuweit, Indonezia, Libia. Cel mai important eveniment din această perioadă poate fi numit
fondarea, în 1960, a Organizației Exportatorilor de Petrol (OPEC).[9] Această organizație
a fost creat în opoziție cu așa-numitul grup „șapte surori” și potențialul săuera mult mai
promițător decât grupul rival. Inițial, acest grup era format din Iran, Irak, Arabia Saudită,
Venezuela. Pe măsura descoperirilor de noi câmpuri petroliere, OPEC a intrat în cele din
urmă alte țări (Qatar, Indonezia, Libia, Algeria, EAU, Gabon, Angola, Nigeria și Ecuador).
În prezent, membrii acestei organizații sunt 13 țări ale lumii. Organizația Exportatorilor de
Petrol, pe măsură ce se dezvoltă, era obligată să ia decizii importante în diverse situații,
care uneori a dus chiar la conflicte interne. De exemplu, ca urmare a războiului de 18 zile
dintre Egipt-Siria și Israelul, lumea occidentală și OPEC s-a divizat în viziunile lor asupra
acestui conflict (Occidentul a sprijinit Israelul, OPEC - Egipt și Siria) și OPEC a fost
obligată să declare un embargou asupra exporturilor de petrol către țările occidentale,
inclusiv şi Statele Unite. Acest eveniment a fost baza primei crize de petrol în lume -
prețurile petrolului au crescut progresiv (de la 3 la 18 dolari pe baril în 1979)
În acea perioadă, majoritatea țărilor occidentale au început să simtă “foamea
petrolului”: a existat o lipsă acută de benzină la benzinării și guvernul a trebuit chiar să
impună limite deîncălzirie a clădirilor. Toate acestea erau dovada unui singur lucru - țările
dezvoltate erau în incontestabilă dependență de „aurul negru”. SUA și țările Europei de
Vest a realizat faptul că OPEC este un concurent serios și trebuie luat în calcul. De
asemenea, una dintre consecințele primei crize a petrolului a fost considerat ca un
stimulent pentru a se dezvolta și de introducere a tehnologiilor de economisire a resurselor,
adică aceasta criza a afectat bilateral economia mondială - atât negativ, cât și pozitiv.
[9]Dar lumea e divizata la acel moment in tari detinatoare si tari importatoare,
prelucratoare. Începutul secolului 21 a fost marcat de noi provocări pentru industria
petrolului. Trebuie doar să menționăm criza din 2008, când costul un baril de petrol a
scăzut de la 145 $ la 40 $ în doar câteva luni. Este surprinzător faptul că petrolul și-a
început literalmente căderea la câteva zile după ce a depășit valoarea istorică de 150 USD
pe baril. Companiile petroliere erau absolut nepregătite pentru aceste schimbări rapide ale
pieței, majoritatea dintre ei au fost forțați să caute sprijin din partea băncilor de stat. Într-o
poziție mai avantajoasă era Surgutneftegaz, care a acumulat sute de miliarde de ruble în
condițiile consolidării acestei unități monetare și în urmacreşterii prețurilor la materiale și
toate tipurile de servicii. Pentru a opri căderea preţurilor rampantă până la sfârșitul anului
2008, s-a decis de a suspenda creșterea producției de petrol (până la sfârșitul anului 2008
era la nivelul de 488 mlt t). Principalii factori care au condus la o astfel de scădere a
prețurilor a fost reducerea cererii în Europa, falimentul Lerman Brothers, care a fost un șoc
absolut pentru întregul public. Toate acestea au provocat panică, care a afectat și piața
petrolului.
În 2009, preţurile au început să crească, ceea ce a uşurat piaţa de petrol, iar până la
mijlocul anului 2014, preţurile erau peste 110 dolari pe baril. Dar așa cum se întâmplă de
obicei, o creșterea rapidă este urmată de o criză la fel de rapidă. În 2014, au avut loc mai
multe evenimente cheie, care au devenit factorii scăderii rapide a prețurilor:
- ridicarea sancțiunilor împotriva Iranului;
- revoluția de șist din Statele Unite;
- acțiuni necoordonate pentru prevenirea crizei din țări OPEC;
Iranul a căutat de mult să devină un exportator activ de petrol pe piețele externe și ridicarea
la scară largă a sancțiunilor a contribuit la aceasta. Revoluția șistului SUA (producția de
ulei de șist, a fost o soluție de succes pentru reducerea costurilor de producție și
prelucrare), de asemenea, a dus la apariția unui nou potențial exportator de produse
petroliere pe piața mondială. Ca urmare, oferta a depășit cererii, iar prețurile petrolului au
scăzut. [9]
În ceea ce privește țările din OPEC, în ciuda încetinirii creșterii economice în Europa și
Asia, care, desigur, a redus cererea pentru hidrocarburi, nu au reacționat rapid stagnarea
răspîndirii acestui factor, nu au introdus imediat cote reduse pentru producția de petrol,
care ar putea regla costul. Au încercat mai întâi să lupte pentru o bucată de piață prin
extragerea suplimentară de petrol, care, în opinia lor, ar duce la pierderea profitabilității
concurenților. Dar această metodă nu a fost cu success şi au trebuit să meargă pe calea
reducerii producției. Ca o mică concluzie, putem spune că pe toată durata de dezvoltare,
industria petroliere a suferit schimbări colosale. Atât în perioadele de prosperitate, cât și de
declin, comunitatea a încercat întotdeauna să ofere sprijin acelor țări care au participat
activ la comerțul cu această resursă. Odată cu apariția organizației exportatorilor de petrol
(OPEC), atunci producția de petrol a devenit clar reglementată, fiecare țară inclusă în ea
trebuia să urmeze clar condițiile stabilite, în deosebi, atunci când apar premisele
crizei.Apariția oricăror conflicte între țări, se încercau în toate modurile posibile
suprimarea lor, deoarece orice conflict ar putea provoca noi crize în sectorul petrolier. În
ceea ce privește principala problemă istorică, cu care se confruntă industria petrolieră este
un exces de aprovizionare, ceea ce duce la scăderea prețurilor la hidrocarburi și la apariția
acestora situații de criză. Piața mondială se confruntă cu ea din când în când și în prezent.
În ultimii ani, pe piețele globale ale petrolului există o tendință constantă spre
suprasaturarea. Și, într-adevăr, aproape toate țările producătoare de petrol au încercat să
crească volumele de producție dar şi vânzările lor atât pe plan intern, cît şi pe piețele
externe. Dar țările nu au ținut cont sau nu au vrut să țină cont de faptul că capacitatea
piețelor are o limită și dacă începe oferta să depășească cererea, apoi prețurile pentru
„aurul negru” vor începe să scadă brusc. Un alt motiv pentru scăderea prețurilor la petrol a
fost criza din 2014 care afectează sectorul prelucrător din Europa și Asia (în special în
Germania, Japonia și China), aceasta fiind cauza micşorării cererii de materii în aceste
regiuni. În același timp, în ţările deţinătoare de petrol au fost soluționate toate conflictele și
au început să extragă pe deplin „ aurul negru“ și să se restabilească vânzările (războiul
civil din Libia s-a încheiat, sancțiunile din Iran şi tulburările din Irak au fost eliminate).
Slăbirea cererii și creșterea ofertei ca urmare a crizei a jucat o glumă crudă cu prețul
energiei și și-a început scăderea bruscă. Ca concluzie, se poate spune că domeniul
petrolului mondial se îmbunătățește constant, creând inovații pentru mineritul mai puțin
costisitor, prin urmare reducerea costurilor și, în consecință, creșterea competitivității
materiei prime extrase pe scena mondială. Țările producătoare de petrol au stocuri de
materii prime diferă, iar în ceea ce privește calitatea acestor resurse, aici câștigă în special
țările din Peninsula Arabică (Arabia Saudită, Kuweit), în care se produce petrolul cel mai
ușor. În consecință, profiturile companiilor în contextul prețurilor pentru această resursă
sunt foarte mari. În alte țări în care petrolul are o severitate ridicată (SUA, Canada,
Venezuela) costurile de producție sunt mai mari decât cele ale concurenților. Dar acest
lucru nu îi împiedică să se dezvolte, îmbunătățindu-se în această direcție. De exemplu, de
la începutul revoluției șistului din Statele Unite, costul șistului petrolier a scăzut de 2,5 ori,
deci nu există nicio limită la perfecțiune. Astfel, starea actuală a industriei de petrol și gaze
este estimat ca una medie, deoarece după "revoluția de șist" și creștere a rezervelor de
clasă mondială, care, desigur, au afectat prețul resursei energetice, a fost urmată de acțiuni
imediate din partea a 38 producătorii de petrol cu scopul de a atenua situația de criză și a
stabili prețuri de echilibru.
Pentru a înțelege motivele formării înțelegerii, este necesar să se compare
profiturile țărilor din exporturile de petrol în cazul unei concurențe perfecte pe piața cu
cazul în care țările au format un grup. Pentru a face acest lucru, vom considera un model
simplu, sugerat de Salant (1976). [9]
Să presupunem că sunt mulţi producătorii de petrol, iar rezervele fiecăruia dintre ei sunt
destul de mici, în aşa mod producătorii nu pot influența prețul petrolului. Pentru simplitate,
presupunem, de asemenea, că costurile de producție a petrolului sunt egale cu 0. În acest
caz, fiecare producător rezolvă problema plasarea volumelor de producție de petrol în
timp. În cazul respectiv concurență perfectă pe piață, adică cu condiția că producătorii nu
se combină, traiectoria prețurilor pentru o resursă epuizabilă are o formă exponențială:
Pt = P0 e rt (2.2.1)
Unde:
Pt - prețul resursei la momentul t,
r - rata dobânzii caracteristică capitalului cu același grad de risc ca resursa în cauză.
Este evident că petrolul este o resursă epuizabilă, în urma căreia pentru preţul petrolului
formula trebuie să fie îndeplinită.
Să presupunem acum că unii dintre producători s-au unit și au format o organizaţie, al
cărui scop este de a maximiza profitul total (problema distribuției profiturile din
organizaţie vor fi discutate mai jos). Traiectoria echilibrului prețurilor petrolului este
definit acum după cum urmează.
Producători individuali și organizaţia, având în vedere traiectoria așteptată a prețurilor,
rezolvă problema distribuției volumelor de producție mari la timp. Astfel, producătorii
individuali nu afectează prețul, în timp ce organizaţia poate influența traiectoria prețului.
Volumele de producție la rândul lor determină traiectoria efectivă a preţului. Traiectoria
echilibrului se numește o astfel de traiectorie reală care coincide cu cea așteptată.
Pentru a înțelege modul în care este aranjată traiectoria de echilibru în acest caz,
considerăm proprietățile sale. În primul rând, de reținut că rata de creștere a prețurilor nu
poate
depăși rata dobânzii. Într-adevăr, dacă la un moment dat rata de creștere a prețurilor a
depășit rata dobânzii, atunci speculatorii vor cumpăra petrol la începutul perioadei și îl vor
vinde la sfârșit, aceştia din urmă vor primi profit nelimitat şi astfel, este posibil de urmărit
un echilibru. În al doilea rând, atîta timp cît producătorii individuali au stocuri pozitive,
rata creșterii prețurilor nu poate fi mai mică decât rata dobânzii, deoarece în aşa caz,
producătorii individuali vor crește producția la început de o astfel de creștere, datorată
reducerii volumelor de producție la sfârșit. Astfel in timp ce producătorii individuali au
stocuri pozitive, rata de creștere a prețurilor este egal cu rata dobânzii. Evident,
maximizarea profiturilor marginale ale organizaţiei duce la faptul că acesta are, în orice
moment, volume de producție pozitive. Cunoscând aceste proprietăți ale traiectoriei
prețului de echilibru, o putem prezenta într-un grafic. Pe Figura 2.3 se prezintă traiectoriile
prețurilor de concurență perfectă și în cazul existența organizaţiei.

Figura 2.3Traiectoriile prețurilor în concurență perfectă și în componenţa

oranizaţiilor
Sursa:Curs macroeconomie, Feuraş E.
În fig. preţul este raportat la timp,
Pch - prețul minim la care cererea este egală cu 0;
AB este traiectoria prețului într-o concurență perfectă;
CDE - traiectoria prețului la existența cartelului;
D - momentul epuizării resurselor producătorilor individuali.

În mod evident, profitul producătorilor care fac parte din organizaţie este mai mare în
cadrul formaţiunilor, pentru că traiectoria prețului în competiție perfectă este accesibilă
pentru ei. În plus, figura arată că profiturile producătorilor individuali a crescut în urma
formării organizaţiilor, chiar mai mult decât profiturile producătorilor, ce fac parte din
organizaţie. Această afirmație rezultă din faptul că producătorii individuali extrag ulei
numai în intervalul CD, în timp ce organizaţia este forțată să producă petrol și în intervalul
DE, în care raportul dintre prețurile organizaţiei și prețurile în condiții de concurență
perfectă sunt mai mici decât pe intervalul CD. De aici ajungem la concluzia că formarea şi
implicarea într-o organizaţie este benefică pentru toţi producătorii. Însă, pentru prodcători
nu există niciun stimulent pentru acest pas. Mai mult, producătorii din organiuaţie au
stimulente pentru a mări volumele de producție, stabilit de organizaţie pentru a crește
producția în intervalul CD în detrimentul reducerea producției în intervalul DE. De aici se
propun spre analiză două întrebări:
1. Cine face parte din organizaţie?
2. Cum organizaţia poate controla activitatea participanţilor?
Istoria cartelului OPEC datează din anii 30 ai secolului XX. Apoi, în Orientul Mijlociu, au
început să organizeze dezvoltarea exploatarea petrolului din depozite. Primul loc unde a
fost descoperit petrolul era zona Bagdadului, pe râul Tigru. Producția de petrol în 1934 a
început în Bahrain, în 1936 s-a alăturat producției de petrol - Kuweit, în 1938, Arabia
Saudită și după al doilea război mondial, producția de petrol a început în alte țări.
Principala problemă a acestor țări a fost că din cauza nivelului de dezvoltarea a unor țări și
lipsa resurselor, nu era posibilă exploatearea zonelor de unii singuri și au nevoie să
folosească în mod activ capitalul străin și forță de muncă străină. Au semnat înţelegeri –
care reperezintă un ordin de stat, de a autoriza complet sau își atribuie parțial drepturile
pentru o anumită zonă a economiei, exploatarea subsolului sau utilizarea resurselor către
persoane străine, care sunt reprezentate de un guvern străin sau companii private. Ţări
dezvoltate precum SUA și Anglia s-au prezentat a fi foarte interesate.
Ca urmare a acestor factori, la începutul anilor 60, pe piața mondială de petrol, au existat
anumiți actori majori. Aceştia fiind următoarele corporații : Exxon, Chevron, Texaco,
Mobil, Gulf Oil; Corporație engleză British Petroleum și o corporație anglo-olandeză
Royal Dutch Shell. Aceste companii mari erau monopoluri în statul lor. Acest mare cartel
s-a comportat pe piața petrolului ca un adevărat lider, uneori fără să ia în considerarea
nemulțumirea statelor și cu atât mai mult nu luau în consideraţie țările de Est, care erau și
ei producători de petrol.
Este necesar să se ia în considerare un punct important, pentru multe ţări din est, vânzarea
de petrol a fost principala sursă de venit în stat, de exemplu Libia și Arabia Saudită în ceea
ce privește cota de export a petrolului au reprezentat aproape 100%, în Irak - 99%, Qatar -
98%, Iran, Kuweit și Nigeria 93%, Algeria 85%, Gabon 77%, Indonezia 69%. Anume
acest factor a şi apropiat țările producătoare de petrol și a format un puternic dușman,
precum cartelul celor şapte state, care la acea vreme a acăpărat controlul asupra rezervelor
de petrol, producţia şi exportul acestuia din ţările în curs de dezvoltare.
Astăzi, OPEC include următoarele 13 țări: Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudită,
Venezuela, Indonezia Qatar, Libia, Angola, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria,
Ecuador. Principala condiție pentru țări de a adera la OPEC este faptul că industria
petrolieră a unei țări ar trebui să acopere cea mai mare parte a veniturilor guvernamentale
ale țării și reprezintă mai mult de jumătate din toate veniturile, un al factor este că țara
trebuie să primească aprobarea pentru intrarea în OPEC din partea a ¾ din țările
fondatorilor cartelului și participanți actuali la conferințe. Prin urmare, pentru a menține un
parteneriat pozitiv între țările care nu fac parte din OPEC, cartelul le prevede statutul de
observator al țărilor. De acest statut se bucură: Rusia, Mexic, Egipt, Oman. Structura
cartelului OPEC constă din: conferință, consiliu managerii secretariatului și secretarul
general, direcția probleme juridice, unitate de cercetare și filiale.
Reglementarea și stabilirea prețurilor pe piața petrolului are loc analogic cu orice alt
produs de pe piaţă, în care funcționează legea cererii și ofertei, ceea ce explică faptul că
dacă oferta este mare sau mai mare decât cererea, atunci prețul produsului scade și dacă
cererea este mai mare decât oferta și oferta în sine este o cantitate limitată, prețul acestuia
este ridicat și are tendinţa de a creşte. La fel și cu piața petrolului, când volumul de petrol
pe piață este mai mare decât cererea, atunci prețul scade, când volumul obţinut este mai
mic sau moderată, atunci preţul crește. Rolul țărilor OPEC pe piața mondială a petrolului
în condiţiile pieţii moderne se datoreză faptului că organizaţia țărilor exportatoare de petrol
este principalul regulator al cotelor pentru producția de petrol. Acesta arată prețul mediu al
petrolului furnizat pe piaţa mondială de către țările Organizației Internaționale a
Exportatorilor de Petrol. Prețurile petrolului sunt calculate zilnic, pe baza datelor din ziua
operaţională precedentă, de către secretariatul OPEC. [22]
„Aurul negru”, așa cum este obișnuit să se numească petrolul în societatea modernă
este una dintre cele mai solicitate resurse naturale ale lumii noastre mderne. În acest sens,
dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale depind în mare măsură de volumul
aprovizionării cu petrol pe piaţa mondială. Țările cu rezerve mari tind să aibă o influență
puternică asupra tranzacţiilor cu petrol, pentru a ţine sub control propria situație politică și
economică din ţară şi situaţia lor pe plan mondial. Dar pe lângă legea inerentă a cererii și
ofertei există alți factori care afectează grav politica de prețuri, care este aleasă de țările
membre ale OPEC.[9] În primul rând o influență semnificativă pe piaţa produselor
petroliere o are factorul valutar, care, din cauza deprecierii dolarului, implică
scăderea costului real al petrolului, în timp ce investitorii în scopul de a proteja capitalul
investesc fondurile lor pe piața petrolului. Instabilitatea politică în Orientul Mijlociu
răspândeşte impactul cartelului asupra factorului de preț al petrolului în țări precum
Qatar, Egiptul, Emiratele Arabe Unite și Libia, deoarece relaţiile instabile conduc la
întreruperi în producție, ducând la conflicte la nivel local. Politicile fiscale din
Europa de Vest și Japonia și nivelul ridicat al taxelor duce la creșterea prețurilor la
produsele petroliere. De asemenea, prețurile pe piața mondială a produselor
petroliere sunt afectate de politica țărilor OPEC în legătură cu stabilirea prețurilor
petrolului, aceasta explicat prin faptul că rolul dominant al aprovizionării cu energie
deținut de OPEC, care se estimează la aproximativ 80% din valoarea rezervelor
sigure de petrol, iar volumul producției este egal cu 40% din cota totală a piaței
globale a hidrocarburilor. Ca urmare, țările OPEC sunt capabile să stabilească prețurile
mondiale pentru produsele petroliere pe baza propriilor interese naționale. Și dacă vorbim
despre participanții înșiși, stabilirea prețurilor este în mare măsură influențată de factori
exogeni, ceea ce implică viteza stabilizării prețurilor după impactul factorilor externi, dar
în țările membre ale OPEC, se urmăresc rate reduse a prețurilor la petrolul dobândit, ceea
ce determină scopurile OPEC de stabilizare a prețurilor pe piața petrolului. Când OPEC a
apărut pentru prima dată în vasta lume a petrolului, necondiţionat acesta era cel mai
puternic jucător de pe scena mondială la acea vreme, dar acum este greu de spus că OPEC
deţine aceeaşi influență asupra pieţei . De exemplu, potrivit unui angajat din Manhattan,
Institutul Mark Mills pentru Studii Politice din New York, OPEC nu mai este o organizație
atât de puternică ca înainte, și după el, acesta a fost rezultatul acțiunii mecanismului clasic
cerere și ofertă: creșterea cererii de petrol a scăzut din cauza încetinirii economiei globale,
în timp ce oferta, dimpotrivă, a crescut din cauza creşterii cantitative a rezervelor de gaze
de șist în America de Nord. Din momentul în care organizaţia a fost formată, țările
producătoare de petrol au experimentat împreună, undindu-şi forţele pentru îndeplinirea
sarcinilor. Ţările membre influențau asupra piații prin definirea cotelor producția de petrol,
iar eficacitatea acestor decizii depindea de grad de îndeplinire şi punerea în aplicare a
acordurilor. Deci, când decizia de a reduce producția de petrol este pusă în aplicare de
toate țările - participante, atunci efectul acțiunilor devine mai clar. Dar în perioada actuală
de conlucrare a statelor ce nu fac parte din organizaţie, dar care au un indicator
semnificativ a producției de petrol, complică luarea deciziilor OPEC privind coordonarea
impactului asupra obiectivelor prețului petrolului în lume. Aceste țări sunt: Rusia,
Azerbaidjan, Bahrain, Brunei, Guineea Ecuatorială, Kazahstan, Malaezia, Mexic, Oman,
Republica Sudan și Republica Sudan de Sud. De exemplu, în 2001, când OPEC a luat
decizia de reducere a producției de petrol, s-au bazat pe sprijinul țărilor ce nu fac parte din
OPEC, Rusia, Mexic, Norvegia și Oman, cu care, la fel, au fost de acord să reducă
producția, dar în realitate Rusia nu a putut îndeplini acordul convenit și nu a redus nivelul
de producție.[23] De fapt, nici OPEC nu poate să îşi îndeplinească acordurile la o sută de
procente. În perioada crizei financiare din 2009, OPEC a decis reducerea producției cu mai
mult de 4 milioane de barili pe zi, în scopul stabilizării prețurilor. O singură țară, Irakul, a
primit dreptul de a se abate de la acordul convenit. În ziua de astăzi, o astfel de excepție
este Nigeria, Libia și Iranul. Acestor ţări li s-a permis creşterea indicatorilor de producere.
Să analiză modul în care politicile țărilor OPEC au influențat oferta de piața a petrolului
din 2011. [23] Trebuie să luăm în considerare că în acest moment, în calitate de exportatori
sunt ţările care nu fac parte din OPEC şi au început producerea gazului șist petrol în
Statele Unite. În 2011, prețurile petrolului au variat în jurul valorii de 100 USD / bbl.
Acesta a fost un efect pozitiv deaorece situația actuală cu preţul pe piaţă a devenit necesară
pentru principalii furnizori de petrol. Poziția financiară a acestor țări este direct dependentă
de banii primiţi din vânzarea petrolului. În 2012-2013, situația petrolului pe piață a rămas
la nivelul anului precedent și la indicele mediu al mărcii Brent a variat la 112 USD / bbl.
Motivul pentru aceasta a fost creșterea cererii de petrol cauzată în special de globalizarea
piețelor mondiale, creșterea economică a Chinei și Indiei, precum și politica OPEC în
legătură cu creșterea producției de petrol de către membrii organizației. [23] În 2014, a
avutloc încetinirea dezvoltării economice, ceea ce a condus la scăderea cererii de petrol.
Până în toamna anului 2014, acest lucru a dus la prețuri mai mici și, în continuare, o cădere
completă. In ciuda a tot, Țările OPEC, sub constrângerea Arabiei Saudite, au decis să nu
reducă rata producției de petrol și să-l mențină la nivelul de 30 de milioane de barili pe zi,
iarala începutul lunii decembrie prețurile au scăzut de la 115 USD / bbl. până la 65 dolari /
bbl, aurmat de până la 53 de dolari / bbl. Deciziaaluată de țările OPEC, a dus la un rezultat
nesatisfăcător pentru țările lor. Pe baza datelor dinaFondul Monetar Internațional, marii
exportatori de petroladin Orientul Mijlociu, din cauza prețurilor mai mici în 2015 au suferit
pierderi de până la aproximativ 390 miliarde de dolari. Până la începutul anului 2015,
situația de pe piața petrolului seaîmbunătățește și, deși nu cu mult, prețurile petrolului
cresc. De exemplu, aprețul petrolului Brent aacrescut la 60,7 dolari pe baril.
Laaurmătoareaareuniune a OPEC din 5 iulie 2015, cartelul a decis să lase cota de producție
de petrolapentru același nivel (adică 30 de barili pe zi).[23] La acel moment, un rol
important a jucat ridicareaasancțiunilor asupra Iranului,care, și-a mărit oferta de petrol pe
piață, aceea ce a rezultat o scădereasemnificativăaa prețului Brent cu 8,5 dolari. Și
următoarea întâlnire a organizaţiei de pe 4 decembriea2015, a dus la o altă scădere a
prețurilor, atunci când țărileaOPEC nu au luat oadecizie clară privind cotele pentru
extracție, din cauza țărilor din afara cartelului și a lipsei uneiasoluții pentruamenținerea
cotelor de producție la nivelul de 30 de milioane de barili pe zi, în consecinţă preţurile au
scăzut până în decembrie ajungând la valorile minime de 37,6 dolari / baril. Astfel,
țărileaOPEC fără a găsi o măsură sigură de reducere a volumului de petrol, a rezultat cu
scăderea prețurilor petrolului pe întreaga piață mondială, ceea ce a afectat economiile
țărilor exportatoareade petrol. În 2016, pe fondul creșterii stocurilor de petrol din SUA și
al slăbiriiaEconomieiaChinei, prețurile petrolului au continuat să scadă, și deja în primele
zile din 2016, prețul țițeiului Brent a scăzut de la 37,6 dolari / baril la 30,9 dolari / baril.
Membrii OPEC nu au putut fi deaacord în nici un fel cu reducereaacotei de producție de
petrol pentru a face față suprasolicitării, adin cauza căreia și prețurile au scăzut în 2014
aproape de două ori. Dacă în iarna anului 2016arezervele de petrol din întreaga lume au
fost la un nivel maxim istoric și speculațiile despre lipsaade ofertă părea deaneconceput,
apăi până în primăvară situația a suferit modificări. Ca urmare a crizei politice din Libia,
atacurile asupra conductelor de petrol și depozitelor din Nigeria, incendiilor dintr-o bază
de petrol din Canada și întreruperile în alte țări, volumul ofertei de petrol pe piața
mondială, în mai 2016 volumul ofertei s-a redus cu peste 3 milioane de barili în zi.[23]
Această situație a dus la o creștere a prețului petrolului și Petrolul brut Brent a crescut cu
peste 48 de dolari pe baril. 2016 a fost caracterizat de faptul că țările OPEC au încercat
activ să facă încercări de a îngheța producția de petrol, dar erau pregătiți pentru acest pas
numai dacă primesc sprijin din partea țărilor din afara cartelului. Acest lucru este explicat,
spre exemplu, prin faptul că 2016 a început cu cel mai mic preț pentru petrol pentru
perioada 2008 – 2016, care constituia 30 USD pe baril, când la începutul anului 2015
petrolul a costat 50 de dolari, iar în 2014 era de 107 dolari pe baril. Încercările de
negociere au fost inițiate de Venezuela și decizia de reducere a producției de petrol aafost
susținută de țări precum Ecuador, Algeria, Nigeria, Oman, Kuweit, aEmiratele Arabe
Unite, Rusia. Dar contradicțiile interne din OPEC au împiedicat punerea în aplicare a
tratatului, deoarece Arabia Saudită s-a răzgândit și a refuzat să susțină orice acord
fărăaparticiparea Iranului, când, la rândul său, acesta era gata să discute înghețarea
producerii de petrol doar după ce țara atinge nivelul de producție de 4 milioane de barili pe
zi, nivelul pe care îl atingeau înainte de sancţiunile impuse.
În septembrie, aArabia Saudită a făcut un pas înainte, anunțând disponibilitatea de a
reduce producția de petrol și, după ce s-a unit cu Rusia, a adoptat o decizie cu privire la
acțiunile de menținere a stabilității pieței petrolului și asigurarea dezvoltării durabile a
nivelului investițional. Pentru prima dată din 2008 s-a decis limitarea producției OPEC în
intervalul 32,5-33 milioane de barili de petrol pe zi, oferind în același timp condiții
speciale pentru Iran, Libia și Nigeria. Pe fondul acestor acorduri, prețul Brent a fostaîntărit
la valoare de 50 de dolari pe baril. În ciuda contradicțiilor în curs de desfășurare în cadrul
OPEC către finele anului 2016, țările au luat o decizie de la 1 ianuarie 2017 de a reduce
producția Petrolului OPEC cu 1,2 milioane de barili pe zi - până la 32,5 milioane. Pentru o
cotă înaafara țării, a existat o reducere de 600 de mii de barili pe zi, jumătate din acest
volum fiind preluat de Rusia. aLa fel, 10 țări și-au asumat angajamente de reducere, în
special, Azerbaidjan, Bahrain, Brunei, Kazahstan, Malaezia, Mexic, Oman, Guineea
Ecuatorială, Sudan și Sudanul de Sud. Acordul este calculat pe jumătate de an cu
posibilitatea prelungirii pentru 6 luni. Cu toate acestea, o serie de țări a primit condiții
speciale. Libia și Nigeria nu au obligații pentru a reduce producția de petrol, Iranul a reușit,
de asemenea, să atingă maximul unei posibile creșteri a producției zilnice, atât la nivelul
pre-sancționării, adică 3.975 milioane de barili. La această reuniune OPEC, Brent a atins
cea mai mare valoare din ultima lună, care constituie 51 de dolari pe butoi. Din analiza de
mai sus a situației de pe piața petrolului, se poate concluziona că, pe lângă OPEC, încă
2ajucători influențează piața petrolului, acesta sunt ţări care nu fac parte din OPEC, dar
sunt regiuni producătoare de petrol de șist. Situația este de așa natură încât țările OPEC au
o pondere peapiață, dar nu a luat nicio măsură până în 2016, deoarece se temeau să piardă
cota de piață pe care o puteau ocupa exportatorii enumeraţi mai sus (Rusia şi Statele Unite
ale Americii). [23] [22] [9]
Principalul regulator al prețului petrolului este cantitatea de aprovizionare a acestuia,
dar în legătură cu faptul că multe țări primesc principalul venit prin vânzarea petrolului, nu
vor să reducă cotele de producție, iar dacă OPEC reduce, atunci de la acest lucru vor primi
beneficii enorme, ceea ce nu este în interesul OPEC, prin urmare apar contradicții. Se pare
că OPEC nu va putea influența situația de pe piața petrolului în așa fel încât să își păstreze
propriul profit, fără sprijin pentru alți exportatori. Aceasta înseamnăacă ponderea
importanței OPEC pe piață scade, deși este semnificativă. Încercări ale producătorilor de
șist petrolier pentru a-și crește volumul de producție de petrol în perioadele de majorare
aaprețului petrolului, la fel, nu permit cartelului să slăbească atenția asupra controlului pe
piață, pentru că și-au redus cotele, producătorii din Statele Unite s-ar aștepta imediat să își
ia cota de piață. Cel mai recent acord de cartel pentru reducerea producției de petrol a
ajutat să-şi restabilească reputaţia, apentru că până în acest moment, mulți analiști
considerau că cartelul nu mai era capabil să depășească contradicţiile interne şi geopolitice
în condiţii de globalizare. Dar contradicțiile interne din OPEC ar putea fi un catalizator
pentru apariția riscului de neîndeplinire a acordului, așa cum a fost, de exemplu Declarația
Arabiei Saudite că a redus producția cu 800.000 barili, deși au fost convenite doar 486.000
de barili, în timp ce Algeria, Irakul, Emiratele ArabeaUnite și alte țări nu și-au îndeplinit
obligațiile și există probabilitatea unei creșteri a capacității Irakului și Libiei. Aceasta
înseamnă că procentul efectivităţii activităţii OPEC va scădea și, adacă membrii cartelului
nu pot conveni între ei, atunci negocierile pe arena internațională vor fi complicate,
deoarece OPEC oferă o poziție unitară pentru ţările membre, în cazul în care ţărileanu
ajung la un numitor comun, atunci va fi dificil pentru ţările care nu fac parte din OPEC
săaprevadă comportamentul exportatorilor de petrol.Particularitatea relației dintre țările
OPEC din cadrul cartelului pot fi urmărite încă de la începutul organizării sale, în acea
perioadăanu toate țările credeau și susțineau ideea creării unei astfel de organizaţii.
Divergențele din interesele statelor membre ale OPEC determină apariția unei forțe
puternice care complicăaluarea deciziilor. Diferenţa dintre interese se explică prin faptul
că, în primul rând, țările au grade diferite de dezvoltare a economiei și a statului în
ansamblu, precum și a diferitelor oportunități pentru a aduce statul la nivelul unei economii
dezvoltate. De exemplu, țări ca Peninsula Arabă și, aîn special, Arabia Saudită au
populație mică, dar în același timp au o mare cantitatea de resurse, atrag un număr mareade
investiţii străine, au rezerve semnificative de petrol și toate acestea formează bogăția țării
și a populației, precum și un nivel ridicat al acestora viaţă. Și țări precumaNigeria sau Irak,
au nu număr de populație mare, aceste regiuni sunt caracterizate de sărăcie, ei, încercând
să își îmbunătățeascăasituația, se angajează să îndeplinească programe scumpe și, cu toate
acestea, au o datorie externă semnificativă. Aceste două ţări sunt un exemplu de
diferenţiere aapoliticii interne de dobândire a petrolului. [9] Trebuie de avut în vedere
faptul că exporturile de petrol sunt principalul venit al acestor țări, dar, în ciuda acestui
fapt, țările „bogate” vor să vândă la un preț mai mare roadele dobândite și își pot permite
mai sigur să reducă producția de petrol, în timp ce țările mai slab dezvoltate, îşi formează
bugetul naţional în bază cantităţii de petrol vândute, iar reducereaacotei poate duce la
pierderi mai mari decât vânzare aceluiaşi volum de petrol doar la prețuri reduse. Un rol
semnificativ în relația dintre țările participante OPEC îl joacă atitudinea față deaOccident
și în special față de Statele Unite. Dacă țările precum Libia, Irak și Iranatind să se
împotrivească politicii americane, păi Kuweitul și Arabia Saudită, dimpotrivă, încearcă din
răsputeri să mențină relațiileacu Occidentul și să se bazeze pe sprijinul SUA. Astăzi,
OPEC trece prin momente grele. De părerea lui Alexander Novak (om de stat rus, ministru
sectorului energetic al Federației Ruse din 21 mai 2012), în OPEC s-au format 3 grupuri.
Din primul grup fac parte țările din Golful Persic, care include Arabia Saudită, Kuweit,
Qatar și Emiratele Arabe Unite. Al doilea grup este constituit din țările din America
Latină, membre care sunt, de exemplu, Venezuela și Ecuador.[23] Al treilea grup sunt
Țările africane din OPEC care au propria lor poziție, de exemplu, Algeria, Angola și Libia.
O poziţie aparte o are Iranul si Irakul. Din cauza că diferite țări depind de tranzacţiile
petroliere, la unele din care ponderea dependeţei este de aproximativ 40%, iar scăderea
prețurilor la petrol nu afectează veniturile din bugetul de stat, iar pentru cei care au o
dependență mai mare de 95%, de exemplu, Venezuela simte o lovitură mai puternică
pentru economie. Aceasta și definește pozițiile diferite ale țărilor și interesele lor diferite.
Cursul evenimentelor importante din punct de vedere istoric a influențat și starea de spirit
dintre țările cartelului. În 1979, Revoluția islamică din Iran a avut un impact controversat
asupra relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Iran. Un an și jumătate mai târziu, izbucnirea
războiului dintre Irak și Iran a complicat şi mai mult situația în relațiile dintre membrii
OPEC. Relațiile dintre aceste țări au fost tensionate din momentulaîn care Irakul făcea
parte din Imperiul Otoman,adar de data aceasta lupta pentru partea de nord-vest a Golfului
Persic a caracterizat loculaostilităților. În 1983 a treia parte la conflict auadevenit Statele
Unite, ceea ce a afectat negativ economiile altora Țări membre ale OPEC, cu oascădere a
producției de petrol. Dacă în 1980 Arabia Saudităaa produs 497 milioane de tone, apoi în
1987 producția sa deja constituia 225 de milioane de tone, o reducere de aproape două ori,
ceea ce a afectatași Kuweitul, ale cărui cifre de producție deapetrol au scăzut de la 81,5
milioaneatone la 42,7 milioane tone, iar în Emiratele Arabe Unite, unde în 1980 producția
era de 82 de milioane de tone, spre anul 1987 s-a redus în jumătate. În plus, aceste
evenimenteamilitare din acel moment formau o amenințare pentru transportul maritim,
deplasândaacţiunileamilitare spre ecuatorulagolfului, astfel obţinând un teritoriu de
acțiune pentru terorismul internațional, toate statele acestei regiuni fiind afectate. Irakul și
Iranul la acea vreme au maximizat producția de petrol pentru a menține cheltuielile de
război dintre ei, dar în 1990, când Irakul a încercat a invadeze Kuweitul încercând să-l
anexeze și a suferit înfrângere.[23] Asupra Irakului au fost impuse sancțiuni comerciale
internaționale, care au limitat drastic capacitatea Irakului de a exporta petrol. Acum, când
în legătură cu micşorarea preţului la resurse, majoritatea participanților sunt în favoarea
reducerii producției, Irakul și Iranul se opun în acest sens, nu vorasă participe la limitarea
producției, deoarece încearcă să-şi recâștige cota de piață după ieșirea dinaaceste
sancțiuni, careali s-au atribuitamai devreme. Acesta este motivul pentru care acum, înacel
mai recent acord de reducere a producției de petrol de la 1 ianuarie 2017, Irakul nu areaun
număr egal de obligații ca și celelalte țări. Și după anii 2000, situațiile politice instabile în
majoritățiiațărilor membre, nu li s-a permis să crească puterea organizaţiei în
condiţiileaglobalizării. Războiul civil din Libia, situația instabilă din Venezuela după
moartea lui Hugo Chavez (fost președinte al Venezuelei, a condus țara din 2 februarie
1999 al anului da 5 martie 2013), evenimentele din PrimăvaraaArabă (un val de
demonstrații și lovituri de stat care au avut loc în lumea arabă la începutul anului 2011),
lovituri de stat în Tunisia, Egipt, războiul civil în Libia și Siria, revolta civilă în Bahrain,
proteste în masă în Algeria, în Irak, Iordania, Maroc, Oman, proteste mai puțin
semnificative în Kuweit, Liban, Mauritania, Arabia Saudită, Sudan, Djibouti și Vest
Sahara.) a afectat negativ muncaanormală pe teritoriul multor țări din regiunea Orientului
Mijlociu. Una dintre problemele semnificative care afectează coerența muncii organizaţiei,
poate fi numită dezvoltareatehnologică întârziată a ţărilor membre OPEC faţă de ţările
dezvoltate ale lumii. Acest fapt este surprinzător, dar până la înființarea organizaţiei, unele
dintre țările sale membre nu au scăpataîncă de rămășițeleasistemului feudal. Unica metodă
de a scăpa este doar prinaindustrializare și urbanizare accelerată, introducerea de noi
tehnologii în producție. De aici vine o altă problemă - lipsa calificăriiapersonalului
național. Toate acestea sunt interconectate – ţările slab dezvoltate nu se poate lăuda cu
specialişti de calificare înaltă, muncitorii din state dovedindu-se a fi nepregătiți
pentruatehnologii și echipamente moderne. Întrucât personalul local nu a putut asigura
întreținerea echipamentelor utilizate în producția de petrol și întreprinderilor de prelucrare,
managementul trebuia urgent să atragă la muncă specialiști străini, care, la rândul lor, au
creat o serie de noi dificultăți. O altă problemăainteresantă și nu atât de comună este
alegerea direcțiilor cheltuieilor monetare de către stat. Cu toate acestea, acest lucru banal
este motivul încetinirii semnificative de dezvoltare. Din aceastăasituaţie rezultă întrebarea:
ce fac ţările OPEC cu banii câştigaţi în urma tranzacţiilor cu petrol. Liderii țărilor nu au
reușit să coordoneze în mod rezonabil bogăţiaacâştigată, așa că auaînceput diverse
proiecte, de exemplu, „construcția secolului”, care nu poate fi numită o
investiţiearezonabilă de capital. A durat ceva până euforia s-a calmat, aceasta a fost posibil
înaurma scăderii preţurilor, veniturilor, care veneau în bugetul statului. Un motiv
semnificativ a scăderii prețurilor la petrol din ultimul deceniu a a fost dezvoltarea a
industriei de exploatare a gazului de şist din Statele Unite, care a schimbat complet piața
americană a petrolului. Când prețurile au început să scadă, OPEC nu a făcut nimic. Spre
deosebire de cazurile anterioare deaprăbușire a prețului, organizația nu a luat o decizie cu
privire la reducerea producției, sperând să inverseze evoluția evenimentelor nedorite. De
fapt, pentru mulți membri ai OPEC, reducereaaproducției ar fi benefică, mai ales dacă
Arabia Saudită, ca înainte, ar lua acest proces sub controlul său. Dar de data aceasta, toți
jucătoriiacheie au decis să nu se implice. Acest lucru se întâmpla parțial pentru că toată
lumea dorea să transfere povara deciziei de a reduce producția asupraaaltor participanți,
dar parțial acest lucru a fost făcut pentru a da o lovitură industriei americane [9], [23].
Strategia Arabiei Saudite era să lase prețurile mici să lovească producătorii americani
deagaze de șist și să-iaalunge de pe piață. Dar presiunea prețurilor asupra SUA nu a
încununată cu succesul pe care îl sperau saudiții. Prețurile reduse la petrol s-au schimbat
puțin, în special volumul producțieiade petrol din Statele Unite a scăzut, dar toate acestea
nu au fost suficiente pentru ca prețurile să se ridice la nivelul la care sperau membrii
OPEC. Pe de altă parte, procesul reducerii producției americaneaa necesitat timp. Scăderea
prețului a început la mijlocul anului 2014, dar producția americană a crescut în 2015 - în
ciuda scăderii accentuate a prețurilor. Arabia Saudită tine să stabilească și să mențină un
preț al petrolului de 60 USD pe baril. Saudiții consideră că acest preț este optim pentru ca
SUA să nu fie tentată de a-şi mări volumul de producere, și pentru a vinde acțiunea fără
pierderi speciale companie de stat Saudi Aramco, regatul a decis să vândă aproximativ 5%
din afacerea lor principală pentru a „goli” bugetul, care a apărut în perioada prețurilor
scăzute la petrol. Această politică aaArabiei Saudite este un exemplu clar al faptului că
fiecareaţarăamembrăadin OPECaîncearcă să obţină o decizie profitabilă pentru sine. Ca
urmare a influenței acestor factori, OPECași-a pierdut rolul principal ca regulator al
prețurilor mondiale la petrol și a devenit doar unula(deși foarte influent) printre
participanții la tranzacționarea pe piața mondială a petrolului. Conflicteleaconstruite istoric
și neînțelegerile duc la retragerea ţărilor din acorduri, nesupunerea laaobligațiile impuse
conform cotelor, forțând crearea unor excepții pentru unile țări săareducăacotele,
dezvoltarea producției gazului de șist din Statele Unite și dorința de a-și crește cota de
piață în alte regiuni a zdruncinat poziția puternică a OPEC pe piața petrolului, așa cum a
fost laaînceput. Însă, în pofida tuturor, OPEC deține în continuare o pondere semnificativă
din piață și nu ar trebui să fie înlăturată, deoarece însăși crearea OPEC indică faptul că
chiar șiațăriacu economii diferite din punct de vedere politic și social pot ajunge la un
numitor comun pentru a crea o organizaţie. Organizația țărilor exportatoare de petrol a
fost, fără îndoială, una dintreacele mai importanteaevenimente care au contribuit la
dezvoltare și cooperare organizației internaționaleași interguvernamentale. OPEC are
influență semnificativă asupra stabilirii prețurilor, anivelului de producție și amploare
exploatării. Politica economică a țărilor OPEC nu areadoar un impact semnificativ asupra
economiei internaționale, dar este direct proporțional şi cu rata de dezvoltare a acestuia.
Rolul țărilor OPEC în etapa actuală este de a dezvolta politici comuneaale statelor membre
pentruastabilirea echitabilă și prețuri stabile pentru petrol și produse petroliere. Unul dintre
cei mai importanţi factori de incertitudine cu privire la perspectiveleainfluenței ulterioare a
OPEC este lipsa de claritate în dezvoltarea energiei mondiale, care, la atingerea
progresului semnificativ în utilizarea noilor surse de energie, cum ar fi energia
solară,aenergia nucleară etc. poate duce la o scădere a rolului petrolului pe scena mondială,
respectiv, șiareducerea impactului asupra pieței de petrol de către țările OPEC. Cu toate
acestea, conform previziunilor organizațiilor internaționale, petrolul rămâne principala
resursă energetică a planetei noastre pentru următoarele decenii. [9]
2,3
Industria de petrol și gaze din întreaga lume se confruntă, cu cea mai de amploare criză
din ultimii 100 de ani, care formează un efect triplu: gestionarea situației generate de
pandemia de coronavirus și de măsurile de izolare (concomitent cu asigurarea energiei),
scăderea rapidă a prețurilor la țiței și scăderea cererii de produse petroliere [24]. De aceea,
în condițiile invadării pieței mondiale cu cantități uriașe de țiței, pe 9 aprilie 2020 [25],
OPEC, Rusia și alte state aliate (cunoscute ca OPEC+) au convenit pentru o reducere
record a producției de petrol, cu 9,7 mil. barili/zi, în lunile mai și iunie 2020. Ulterior,
OPEC+ a restricționat livrările de petrol cu 8 mil. barili/zi în intervalul iulie-decembrie
2020, și cu 6 mil. barili/zi în perioada ianuarie 2021-aprilie 2022. Mai mult, cererea de
carburanți la nivel global a scăzut cu circa 30 mil. barili/zi, care reprezintă 30% din
livrările mondiale, ca efect al restricțiilor de mobilitate și al reducerii activităților
economice. Reducerea livrărilor de petrol cu 15 mil. barili/zi nu a fost suficientă pentru a
opri umplerea rapidă a stocurilor. Ca urmare a pandemiei coronavirus, consumul mondial
de petrol a fost în anul 2020, în medie, de 92,82 mil. barili/zi, cu 6,8% mai mic față de cel
din anul 2019, o scădere istorică [26]. Astfel, impactul se va resimți pe parcursul întregului
an și în toate regiunile, iar calculele OPEC evidențiază o incidență specială în primul
trimestru în China și în al doilea trimestru în rândul țărilor industrializate, cu scăderi de
peste 18%, comparativ cu perioadele similare din anul trecut. Mai mult, pe 20 aprilie 2020,
a fost o zi care va rămâne în istoria piețelor financiare drept prima dată când prețul
petrolului a atins o valoare negativă. Aici menţionăm contractul Futures cu scadență în
luna mai 2020, care s-a depreciat în câteva ore cu peste 300% și a încheiat sesiunea de luni
la prețul -37,63 dolari/baril [27]. Mai precis, deținătorii acestor contracte au fost dispuși să
plătească pentru a evita livrarea fizică a petrolului la scadență. În aşa mod, investitorii care
dețineau poziții de cumpărare pe contractele din luna mai 2020 au ajuns să plătească pentru
a vinde aceste contracte din cauză că volumul de petrol pe care trebuia să îl primească ar fi
dificil de depozitat. Pentru că capacitatea de stocare la nivel global este de aproximativ 6,8
mld. barili, fiind în proporție de 60% ocupată, rafinăriile nu sunt dispuse să prelucreze
petrolul brut din cauza nivelului redus al cererii de combustibil ca urmare a măsurilor de
restricționare [28]. În aceste condiții, producătorii de petrol, companiile de rafinare și
comercianții de produse petroliere din nord-estul SUA au început să recurgă la tactici mai
neobișnuite: depozitarea de petrol brut și produse petroliere în vagoane de cale ferată sau
în conducte nefolosite. Spre deosebire de situația de pe continentul american, hub-urile de
rafinare și stocare din Nord-Estul Europei mai au ceva spațiu disponibil, însă experții din
industria petrolieră [28] susțin că cea mai mare parte a capacităților disponibile au fost deja
închiriate; de asemenea, saline dezafectate din Suedia sau alte țări scandinave sunt fie
pline, fie închiriate. Conform estimărilor [29], o cantitate de aproape un milion de tone de
produse rafinate este stocată în aproximativ 30 de tancuri petroliere ancorate în apropierea
zonelor de coastă ale Europei. În ceea ce privește sectorul de extracție și rafinare a țițeiului
din România, potrivit datelor furnizate de OMV Petrom [30], în urma carantinei, producția
totală de hidrocarburi la nivel de grup (cu tot cu zăcămintele din Kazahstan) s-a redus cu
1%, cea de țiței a crescut cu 2%, iar producția de gaze a scăzut cu 3%, iar cererea de
carburanți s-a diminuat semnificativ din cauza reducerii mobilității, determinând o scădere
cu peste 30% a vânzărilor cu amănuntul de carburanți în a doua jumătate a lunii martie. În
rețeaua Petrom, cea mai extinsă din România, prețul benzinei a scăzut semnificativ sub
pragul de un euro pe litru; au fost înregistrate patru scăderi consecutive de prețuri ale
benzinei și motorinei şi toate în cursul lunii aprilie 2020, ceea ce a intensificat concurența
între principalii furnizori de benzină și motorină pe piața autohtonă. Această evoluție a
prețului la pompă are loc în condițiile în care Guvernul României a decis plafonarea
prețurilor la carburanți, decizie de neînțeles pe o piață caracterizată deja de o prăbușire
abruptă a cererii.
Un alt efect este plasarea angajaților în șomaj ethnic, determinată de reducerea
cererii de cărbune și de necesitatea limitării răspândirii COVID-19, dată fiind natura
activității, ce presupune apropierea lucrătorilor. Astfel, 13.000 de mineri și energeticieni
din Oltenia au intrat în șomaj tehnic (până la inceputul lunii iunie), cu plata a 75% din
salariul mediu brut pe unitate. La Complexul Energetic Hunedoara(CEH), toți cei 4.100
angajați vor efectua prin rotație, în două perioade distincte, câte 2 sau 3 zile consecutive de
șomaj tehnic [40].
Pe de altă parte, impactul crizei COVID-19 a accelerat eficient tranziția energetică pe
termen scurt, oferind oportunitatea unică de a verifica funcționarea sistemelor energetice
 cu niveluri mult mai mari de surse regenerabile. Astfel, România are la dispoziție 750
mil.euro pentru perioada 2021-2027, din Fondul de Tranziție Justă, pentru sprijinirea
diversificării economice aflată în tranziție spre activități cu emisii reduse de carbon [41],
[42], [43], [44].
Activitățile din industria de petrol și gaze sunt considerate, activități esențiale de
către guverne și au fost în mare parte scutite de măsurile de carantinare. Întrucât furnizarea
de energie reprezintă o problemă de interes național, sunt puse în aplicare măsuri care să
ofere anumite facilități industriilor naționale de petrol și gaze pentru atenuarea impactului
negativ al COVID-19.
Din aceste considerente, vom prezenta în continuare unele măsuri guvernamentale și
pachete de sprijin dedicate industriei de petrol și gaze pe plan mondial [52].
Canada - în statul Alberta (unde se află cea mai mare structură petroliferă a țării),
guvernul regional a anunțat măsuri de susţinere pentru producătorii de petrol și gaze, care
includ:
1.renunțarea temporară la taxele încasate de Alberta Energy Regulator de la industria de petrol
și gaze, care este de așteptat să se ridice la 113 mil. dolari;
2.a fost extinsă licența de exploatare a rezervelor de petrol și gaze, care expirau în anul 2020,
cu un an, pentru a oferi companiilor mai mult timp pentru a strânge capital;
3.a fost acordat unui împrumut de 100 de mil. dolari către Orphan Well Association, pentru a
consolida eforturile imediate de dezafectare a aproximativ 1.000 de puțuri și demarare a
peste 1.000 de evaluări de mediu.
Guvernul statului Alberta a fost de acord să investească aproximativ 1,1 mld. dolari în
construcția conductei Keystone XL, proiect în valoare de 8 mld. dolari. Având în vedere că
proiectul va crea 1.400 de locuri de muncă directe și 5.400 de locuri de muncă indirecte în
provincie [53], investiția reprezintă un angajament semnificativ al guvernului de a sprijini
industria în această perioadă dificilă. La nivel federal, guvernul canadian a anunțat că de la
1 aprilie 2020, deși nu reprezintă o formă de sprijin, dar are un impact imediat asupra
sectorului, a impus o majorare a taxei pe carbon, de la 20 dolari/tonă, la 30 dolari/tonă
[54].
Norvegia - Ministerul Petrolului și Energiei a emis propunerea sa de a reduce
numărul de blocuri petroliere suplimentare pe care intenționează să le ofere în ultima rundă
de licitație din anul 2020, cu intenția de a „planifica viitorul” [55]. Au fost anunțate
reduceri de cheltuieli de capital, ca parte a planului său de acțiune împotriva COVID-19, în
valoare de 3 mld. lire sterline, și a fost înființat un departament cu scopul de a păstra
producția și locurile de muncă pe care le deține în Marea Nordului.
Rusia, care pînă acum a concentrat eforturile pe evitarea răspândirii
coronavirusului și tratarea persoanelor infectate, s-au propus măsuri minore pentru
sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii și a populației. S-au înregistrat solicitări din
partea industriei petrolului și gazelor pentru reduceri de impozite, dar guvernul nu a luat în
considerare nici un fel de măsuri de sprijin pentru acest sector.
Marea Britanie pentru a ajuta lucrătorii din industria de petrol și gaze la combaterea
impactului COVID-19, guvernul i-a inclus pe aceștia pe lista lucrătorilor cheie ai căror
copii vor avea acces cu prioritate la educație, pentru a le permite părinților să continue să
lucreze. Cu toate acestea, va fi necesară o acțiune suplimentară pentru prevenirea
pierderilor de locuri de muncă și a deficitului de calificare în industria offshore din Marea
Britanie. Sindicatul muncitorilor offshore din Marea Britanie, a cerut guvernului britanic
să elaboreze o strategie offshore (așa cum s-a făcut deja în Norvegia) pentru a ajuta
operatorii și contractorii implicați în proiectele de explorare de pe platforma continental
britanică din Marea Nordului.
Din perspectiva consumatorului, Department for Business, Energy and Industrial Strategy
al guvernului britanic a ajuns la un acord cu companiile autohtone de aprovizionare cu
energie, pentru stabilirea de măsuri cu care să sprijine clienții (de energie) afectați de
COVID-19 [56]. Acestea includ: asigurarea plăților în avans, furnizarea de energie pentru
clienții cu datorii și sprijinirea tuturor clienților aflați în dificultate financiară.
Statele Unite ale Americii - guvernul american nu a pronunţat măsuri pentru a ajuta
industria de petrol și gaze prin care a suspendat planurile de a cumpăra țiței care să intre în
Rezerva Strategică de Petrol (Strategic Petroleum Reserve - SPR), din cauză că nu s-a mai
efectuat în pachetul de stimulare economică o finanțare solicitată de 3 mld. dolari. Cererea
inițială din acest plan a fost de a achiziționa primele 30 mil. barili de țiței american pentru
SPR, dintr-un total de 77 de mil. barili [57]. Recent, Cybersecurity and Infrastructure
Security Agency a emis îndrumări prin care a clarificat faptul că lucrătorii din petrol și
gaze naturale, inclusiv din rafinării și petrochimie, fac parte din forța de muncă esențială a
infrastructurii critice [58]. Ca atare, angajații din sectorul petrolului și gazelor sunt scutiți
de ordinul de a „rămâne acasă”, dar companiile exceptate de la aceste reguli trebuie să
respecte recomandările de distanțare socială, în măsura în care acest lucru este posibil.
 În România, industria de petrol și gaze poate deveni un motor pentru redresarea
economică post-pandemie, având în vedere ponderea sa în economie prin investițiile
realizate, contribuțiile anuale aduse la bugetul de stat și numărul de angajați [59], [60]. Din
aceste considerente, în continuare propunem posibile soluții pe termen mediu și lung de
dezvoltare a industriei extractive de hidrocarburi din România.
- Creşterea bazei de rezerve prin exploatarea zăcămintelor din zona offshore a
Mării Negre. Zona offshore românească acoperă 22.000 de kilometri pătrați și atinge
adâncimi de peste 1.000 m [59]. Întreaga zonă este împărțită în perimetre de dimensiuni
diferite, unele dintre ele fiind concesionate de titulari pentru activități de explorare,
dezvoltare și exploatare. Aplicarea unor politici de exploatare a rezervelor dovedite de
gaze naturale din Bazinul Mării Negre conferă României potențialul de a deveni una dintre
cele mai importante zone producătoare de gaze naturale din Uniunea Europeană. În plus,
aceste resurse suplimentare de gaze naturale, devenind comercial importante, ar contribui
la asigurarea aprovizionării sustenabile a României cu energie, la atingerea țintelor de
decarbonizare pe termen lung, precum și la dezvoltarea infrastructurii naționale sau a altor
industrii cu valoare adăugată mare, cum ar fi chimia și petrochimia. Astfel, în perimetrul
Neptun Deep din platoul continental românesc al Mării Negre, OMV Petrom și
ExxonMobil (SUA) au descoperit rezerve potențiale de 42-84 mld. mc gaze naturale, în
condițiile în care consumul intern este situat la cca. la 11-13 mld. mc gaze [31], fiind cel
mai mare proiect de explorare a resurselor de hidrocarburi ale României din ultimele
decenii. De aceea, proiectele din Marea Neagră pot reprezenta unul din motoarele pentru
recuperarea economică a României după criza generată de virus. Este o oportunitate unică,
unul din puținele proiecte majore de investiții din sectorul privat care este gata să înceapă.
Deblocarea investițiilor în Marea Neagră înseamnă gaze naturale pentru România, noi
locuri de muncă și venituri suplimentare la bugetul de stat (de aproximativ 1,2 mld. dolari,
luând în considerare efectul de multiplicare în economie). Este, însă, nevoie de modificări
ale Legii offshore pentru înlăturarea barierelor care stau în calea proiectelor din Marea
Neagră, în vederea clarificării clauzei de stabilitate, de definirea unor termeni fiscali
competitivi și de crearea condițiilor de piață liberă.
- Realizarea de interconectări ale sistemelor naţionale de transport cu cele similare
din ţările vecine. Unul dintre proiectele strategice de interconectare, în derulare [61],
constă în construcţia unui gazoduct cu un traseu de 528 km pe teritoriul României, care să
transporte gaz natural pe ruta Bulgaria-România-Ungaria-Austria, cunoscut ca proiectul
BRUA [62]. Datorită importanţei sale geo-strategice privind siguranţa şi securitatea
energetică, acest gazoduct are prioritate la nivel european şi este finanţat cu 179 mil. euro
din fonduri europene (din valoarea totală a investiției de 547,4 mil. euro), prin facilitatea
financiară Connecting Europe Facility. Traseul BRUA este situat în apropierea grupurilor
ce produc energie electrică din cărbune în cadrul Complexelor Energetice Oltenia şi
Hunedoara. Asigurând aprovizionarea cu gaze naturale la presiune corespunzătoare, din
surse diverse atât interne, cât şi din import, BRUA ar putea spori atractivitatea
platformelor acestor complexuri energetice pentru investiţii în centrale moderne, eficiente
şi flexibile, pe bază de gaze naturale.
- Redimensionarea capacităţii depozitelor de înmagazinare subterană a gazelor
naturale. Depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale din România sunt
utilizate sezonier şi au o flexibilitate redusă în raport cu ciclul de injecţie/extracţie şi
capacităţile zilnice de extracţie. Având în vedere situația actuală generată de pandemia de
COVID-19, și pentru a întâmpina o eventuală diminuare a activității economice cu
consecințe în consumul de gaze naturale, pe termen scurt se recomandă injecția gazelor
naturale în depozite și amânarea livrărilor spre perioada de iarnă. Astfel, prin liberalizarea
pieţei autohtone de gaze naturale şi integrarea ei în piaţa europeană, înmagazinarea
subterană a gazelor naturale va căpăta noi valenţe. În aceste condiții, depozitele de
înmagazinare pot fi utilizate pentru:
- acoperirea vârfurilor de consum şi regimului fluctuant al cererii;
- redresarea operativă a parametrilor funcţionali ai sistemului de transport (presiuni,
debite); controlul livrărilor în situaţii extreme (opriri surse, accidente, etc.);
- optimizarea preţului gazelor naturale;
- creşterea flexibilităţii pe piaţa de gaze din România. Totodată, înmagazinarea gazelor în
sistemele de transport şi distribuţie reprezintă o modalitate eficientă şi ieftină de a pune la
dispoziţia clienţilor a cantităţilor de gaze într–un timp scurt. Chiar dacă această metodă nu
este folosită în prezent în România, ea se poate dezvolta creând atât flexibilitate, cât şi o
reducere a tarifelor de transport. Oricum, în actualul context al pademiei de coronavirus,
această soluție de stocare este foarte utilă.
- Remodelarea pieţei de gaze natural.
O altă măsură vizează liberalizarea pieței de gaze și eliminarea impozitării suplimentare
începând cu 1 iulie 2020, corelată cu punerea în aplicare a măsurilor de protecție a
consumatorilor vulnerabili. Liberalizarea trebuie să permită formarea autonomă a
prețurilor, eliminarea obligației de tranzacționare pe piețele centralizate (CMO) și
 înlocuirea acesteia cu un program de ofertare a gazelor – Gas Release Program, care să fie
discutat în prealabil cu întreaga industrie. În acest mod, utilizarea de către participanţii la
piaţa gazelor naturale a pieţelor centralizate de tranzacţionare disponibile conduce la
creşterea flexibilităţii pieţei angro, precum şi echilibrarea portofoliilor participanţilor la
piaţă, prin introducerea produselor de tranzacţionare pe termen scurt.
- Atragerea de fonduri pentru investiţii în industria exploatării resurselor de
hidrocarburi. În acest scop este necesară deblocarea proiectelor din fonduri europene
pentru a facilita noi soluții tehnologice care să permită colaborarea între industrii în
procesul de tranziție energetică și digitalizarea industriei de petrol și gaze, în vederea
debirocratizării și promovării noilor tehnologii care să vină în sprjinul companiilor și
autorităților, deopotrivă. Promovarea proiectelor de eficiență energetică ar permite
investiții considerabile în eficiența energetică a clădirilor și, totodată, ar contribui la
scăderea facturilor pentru utilități, ceea ce ar conduce la îmbunătățirea nivelului de trai al
populației.
Energia produsă pe bază de cărbune, cu toate inconvenientele, conferă siguranță
sistemului energetic național; de aceea cărbunele continuă să fie un pilon energetic
principal, cu importanţă majoră în asigurarea securităţii energetice, chiar dacă se doreşte
diminuarea ponderii sale în mixul energetic național. Posibile soluții pentru România sunt
[59]:
- Transferarea unei capacități de producere a energiei pe bază de lignit într-o rezervă de
securitate care să asigure echilibrarea ofertei cu cererea (măsură aplicată în Germania).
Considerăm că, la baza strategiei de securitate şi eficienţă energetică naţională, trebuie
menţinut unui mix energetic echilibrat care să asigure României capacitatea de rezistenţă a
unor şocuri în aprovizionare şi limitarea dependenţei de resurse energetice externe, până în
2035.
- Favorizarea „tranziției energetice” la energia regenerabilă și onorarea angajamentelor de
decarbonizare asumate prin Acordul climatic de la Paris și a politicilor climatice ale UE.
Majoritatea țărilor care dispun de planuri de renunțare treptată la cărbune trebuie să facă
eforturi suplimentare în afară de măsurile actuale de punere în aplicare a programului de
închidere, cel mai puțin costisitor. Țările care au la bază cărbunele, au nevoie de măsuri
suplimentare la nivel regional și național pentru scăderea bruscă a producției de cărbune.
- Aplicarea de programe de restructurare şi acorduri cu factorii guvernamentali (aplicată în
Germania) în scopul dezvoltării economice și diversificării în zonele miniere. Programe de
 restructurare s-au aplicat și în România nefiind însoțite, însă, de măsuri necesare creării de
locuri de muncă, determinând un nivel al şomajului peste media pe ţară și un nivel de trai
la pragul sărăciei.
- Atragerea de investiții locale și străine în explorarea, extracția și prelucrarea cărbunilor la
standarde mondiale, crearea unui climat favorabil privatizării minelor (aplicată în Bulgaria,
Serbia). Rezultatul se concretizează în realizarea stadardelor de mediu.
- -Crearea unui centru tehnologic de cărbune curat, co-finanțat de Uniunea Europeană,
urmând exemplul Poloniei. Această soluție poate fi aplicată în scopul îmbunătățirii
gazeificării cărbunelui, precum și în cel al reducerii emisiilor de carbon. În extracția
minereurilor metalifere, pe plan internațional, fiecare țară adoptă măsurile de sănătate
publică și fiscale pe care le consideră absolut necesare. În acest sens, în domeniul minier,
OCDE a făcut unele recomandări statelor în curs de dezvoltare care au pe teritoriul lor
mari exploatări miniere.
Astfel, măsurile luate trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie clar definite; să
existe criterii clare de eligibilitate și proceduri de aplicare; să existe limite de timp, inclusiv
opțiuni de revizuire; măsurile de scutire de impozite să se încheie și să fie eliminate după
recuperarea din COVID-19.
De asemenea, companiile care au sediul în paradisuri fiscale nu vor beneficia de
stimulente financiare. Există, însă, condiții speciale pentru acordarea sprijinului de stat.
Astfel, dacă guvernele acordă o scutire financiară importantă sectorului, fie direct, fie prin
scutiri fiscale, companiile trebuie să îndeplinească anumite condiții. De exemplu, în
perioada în care companiile beneficiază de ajutor de stat, guvernele ar putea să le solicite
următoarele:
- menținerea tuturor lucrătorilor (cel puțin a unui procent convenit cu lucrătorii) care vor
primi, în mod regulat, salariile;
- plafonarea salariilor și anularea bonificațiilor acordate directorilor companiei;
- anularea plății dividendelor către acționari, cu excepția celor conectate la pachetul de capital
al guvernului;
- abandonarea tuturor modalităților de evitare a plății impozitelor către bugetul de stat. De
toate aceste recomandări poate ține seama și Guvernul României.
În plus, după încheierea crizei, industria extractivă a minereurilor feroase și
neferoase trebuie să-și propună obiective strategice prioritare [59], și anume:
- Conservarea resurselor existente cu scopul unei exploatări optime, ulterioare;
- Armonizarea interesului naţional spre atragerea de capital de investiţii în vederea exploatării
minereurilor neferoase;
- Atragerea în circuitul economic a unui număr cât mai mare şi variat de resurse minerale.
3â
Rolulаpiețeiаproduselorаpetroliereаesteаmarcatаde specificulаeconomic, pe baza
utilizării şiаaplicăriiаînаalte ramuriаeconomiceаcît șiаcontribuția
laаformareaаbugetuluiаdeаstat. Unаrolаimportantаapareаşi peаplan social, aici ne referim
laаimpactulаniveluluiаgeneral alаprețurilor. Astfel, oriceаdezechilibru al pieței, care
eventual arаpermiteаcompaniilorаpetroliere extragerea unorаsupraprofituri din
contulаconsumatorilor, implică efecteаasupraаîntregiiаeconomii. Prin urmare,
autoritățileаpublice trebuieаsă tratezeаcu maximă responsabilitateаdeficiențele
cadruluiаconcurențial și ale celui regulatorаaferent acestei piețeiаproduselor petroliere.[66]
În Republica Moldova, companiile petroliere mari care există pe piața internă practică
două tipuri de comercializare a produselor petroliere: comercializarea angro și
comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere. Principalele companii mari pe piața
produselor petroliere din Republica Moldova, care cuprind ambele tipuri de comercializare
a produselor petroliere, sunt: Lukoil, Petrom, Rompetrol, Bemol, Tirex.
Participanții la piața produselor petroliere de pe teritoriul Republicii
Moldova activează în bază de licență, care se eliberează de către
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, conform
prevederilor Legii nr. 461/2001 privind piața produselor petroliere,
Legii nr. 235 din 20.07.2006 cu privire la principiile de bază de
reglementare a activității de întreprinzător și Legii nr. 160 din
22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de
întreprinzător. Pe parcursul anului 2019, din datele prezentate de către
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, pe piața
reglementată a produselor petroliere au fost licenţiate în total 46
agenți economici pentru activitatea pe piaţa produselor petroliere,
inclusive 22 licenţe au fost prelungite pentru activitatea în domeniu
pentru urmtorii cinci ani.
Piața produselor petroliere din Republica Moldova este asigurată din importul
produselor petroliere de la principalii furnizori din regiune. În anul 2019 cantitatea totală
de produse petroliere importate a constituit 861128,1 de tone, fiind în creștere cu 3,8% față
de cantitatea produselor petroliere importate în anul 2018.Majorarea s-a înregistrat datorită
creșterii importului la motorină (+6,2%) și la unele tipuri de benzină.Totodată, cantitatea
gazelor lichefiate importate s-adiminuat cu 8,9% [64].
România reprezintă principalul furnizor de produse petroliere deținând, din totalul
importat, o cotă de 99,89% la benzină și 75,28% la motorină. Această tendință se explică
prin prezența pe piața autohtonă a companiilor petroliere care dețin rafinării proprii în
statul vecin și distanța mică care permite importul pe cale rutieră la costuri relativ mici.
Din celelalte țări furnizoare de produse petroliere principale pot fimenționate Ucraina cu
0,06% la benzină, Federația Rusă cu 17,04% la motorină, Belarus cu 4,92 % la motorină și
Bulgaria cu 1,11 % la motorină şi Serbia – 1,64% (Figurile 3.3, 3.4)
Importurile de gaz lichefiat sunt efectuate din patru țări: Federația Rusă, România,
Kazahstan și Belarus.În cazul gazului lichefiat, poziția de lider este ocupată de Kazahstan
care deține o cotă de 47,26%. Această tendință se explică prin faptul că prețul de vânzare a
gazului lichefiat importat din Kazahstan este mai mic decât în alte regiuni, aceasta fiind
urmată de Federația Rusă cu 16,67%, România cu 32,86% și Belarus cu 1,48%. (Figura
3.5).[64]

lei/tona $/tona
11.054
Benzină 700,0
10.277
11.000 650,0
10.000 600,0
633,3 8.374
9.000
583,4 7.771 550,0
8.000 7.170 7.2057.315 7.257
7.040 500,0
7.000 6.281
475,8 450,0
6.000 438,4 400,0
404,5406,4 412,6409,4
5.000 3.957 4.223 397,2
350,0
4.000 354,3
300,0
3.000 250,0
218,7 237,1
2.000 200,0
IANFEB MARAPR MAI IUNIULAUGSEPOCTNOIDEC

prețimport Lei/tona prețimport $/tona

În luna ianuarie prețul mediu de import al unei tone de benzină a constituit 633,3
dolariSUA/tona, însă în rezultatul diminuării cererii pe fundalul restricțiilor impuse în
contextulpandemiei cu Covid-19, acesta a înregistrat o scădere semnificativă, ajungând în
luna aprilie
laminimumul din acest an de 218,7 dolari SUA/tona. Ulterior, către luna septembrie,
datoritămajorării prețurilor la bursele internaționale, generat de acordul OPEC+ privind
reducereaproducției de petrol semnat de către principalele state producătoare, prețul mediu
de import
auneitonedebenzinăsamajoratpânăla412,6dolariSUA/tona.Lafineleanului,preţuldeimportau
neitonede benzină a ajuns uns la 438,4 dolariSUA/tonă.[64]
În primele 4 luni ale anului 2020, prețul mediu ponderat de import a gazului
lichefiat,
lafelcașiprețullaprodusepetroliereprincipale,aînregistratoscăderesubstanțială,micșorându-se
către luna aprilie cu 300,3 dolari SUA/tona sau cu 58,3% comparativ cu luna
ianuarie.Începândculunamai,prețuldeimportagazuluinaturalaintratpeuntrendascendent,astfe
lcădeja în luna septembrie acesta a constituit 384,8 dolari/SUA tona, înregistrândo creștere
de170,4 dolari SUA/tona sau 79,47% comparativ cu valorile minime din luna aprilie.[64]
[65] Pandemiaglobală cu Covid-19 reprezintă factorul principal care a influențat fluctuația
prețului de importa produselor petroliere principale și a gazului lichefiat pe parcursul
anului 2020. Astfel, după oscădere semnificativă cauzată de diminuarea cererii, în special
din lunilemartie-mai, deja începând cu luna iunie atestăm o majorare a prețurilor la burse
regionale, acestea fiind influențate de restabilirea treptată a consumului în rezultatul
anulării sau relaxării în majoritatea statelor a restricțiilor impuse în contextul pandemiei cu
Covid-19.[64]
De remarcat este faptul că sectorul produselor petroliere serveşte o importantă sursă
de venit pentru bugetul de stat. Astfel, încasările din TVA şi accize în urma comercializării
benzinei, motorinei şi gazului lichefiat, în Republica Moldova, a constituit în structura
accizelor circa 37,0% pentru produsele petroliere, 3,6% - gazele lichefiate. Accizele
influenţează direct preţul care ajunge la consummator, astfel, conform Codului fiscal,
preţul accizei pentru 2020 la benzină era 5960 / tona, iar pentru 2021 cota s-a majorat cu
8,9%, suma fiind de 6496 lei/ tona. Aceaşi situaţie este şi la motorină, acciza s-a majoraj
cu 9%, valoarea acesteia fiind 2734 lei/ tona, faţă de 2020 cînd valorea era de 2508 lei/
tona. Acciza pentru gaz a crescut cu 5%, valoarea acesteia în 2020 fiind 3580, iar în 2021 –
3759 lei/ tona.Pentru următorii ani prognozele arată o creştere continua a accizelor. [65]
Pandemia de Covid-19 a încetinit dinamica de creștere constantă din ultimii ani a piețiide
 comercializare cu ridicata a produselor petroliere. Prin urmare, în anul 2020, creșterea
aconstituitdoar11,1%saucu13,8p.p.maipuțin,comparativcuanul2019.Analogic,dinamicaanu
ală constantă de creștere a pieții de comercializare cu amănuntul afost în
premierăcompromisă în anul 2020, ajungând la valori negative de -10,4% comparativ cu
indicatorulanului2019.
3,2
Piața produselor petroliere în Republica Moldova, ca și piața energetică în general, este
reglementată de un șir de legi și hotărâri de guvern, instituția responsabilă de reglementare
fiind Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Cadrul legal de bază
pe care se axează piața produselor petroliere îl constituie:
- Legea nr. 461 din 30.07.2001 privind piața produselor petroliere;
- Hotărârea nr. 102 din 31.03.2016 a Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru
Reglementare în Energetică, privind aprobarea Metodologiei formării și aplicării prețurilor
la produsele petroliere;
Piața produselor petroliere arată interconexiunea a 4 verigi:
- extragerea petrolului;
- procesarea petrolului brut în produse petroliere derivate (benzină, motorină, etc.);
- comercializarea angro a produselor petroliere;
- comercializarea cu amănuntul, iar prețul pentru producția primelor două verigi din acest lanț
se formează la bursele internaționale de mărfuri. Pentru celelalte două verigi din lanț nu
există platforme centralizate de tranzacționare (burse), iar prețul reprezintă unul din
principalele instrumente de concurență și se aplică de fiecare companie în mod
independent.
Legea nr. 461 din 30.07.2001 privind piața produselor petroliere stipulează condițiile
generale de participare a participanților la piața produselor petroliere și structura formării
și aplicării prețurilor la produsele petroliere. Conform legii, activitatea pe piața internă a
produselor petroliere este reglementată de către Agenția Națională pentru Reglementare în
Energetică, sub două aspecte esențiale: - licențierea activității prin divizarea în două tipuri
de licențe: pentru import și comercializarea cu ridicata a produselor petroliere și pentru
comercializarea cu amănuntul a acestora. Reglementarea pieţiiаproduselorаpetroliere
înаMoldova are cîtevaаneajunsuri care afecteazăаnegativ cadrulаconcurențial. Spre
exemplu, diferențiereaаmajoră dintreаdeținătorii de licență deаimport șiаcomerț
cuаridicata și cei specializați înаcomerțul cu amănuntul. În timpаceаprimii au dreptulаsă
 practiceаșiаcomerțul cuаamănuntul în bazaаaceleiași licențe, cu condițiaаpăstrăriiаunei
evidenţe contabileаseparate, cei din urmă au nevoie de licență suplimentarăаpentru a
efectua importuriаși comerț cu ridicata. Obținereaаacesteiаlicențe este un procesаcomplicat
pentru companiileаmici, pentru careаcondițiile de deținereаaаspațiilorаde stocare înаvolum
minim de 5 mii m3 și a niveluluiаminim al capitaluluiаpropriu de 8 milioaneаlei sunt
preaаexigente. Prin urmare, cadrulаregulator protejează poziția pe piață a importatorilor,
acestea fiindаcompaniiаmari, și creează anumite bariere pentruacompaniile mai mici,
carearămânaspecializate în comerțulаcu amănuntul. De exemplu,
cadrularegulatorafavorizeazăacompaniileamariaînadetrimentulacelor mici prinaintermediul
a douăаprevederi: [66]
1.Legislația prevede că dacă compania nu deține minimul spațiilor de stocare solicitate prin
lege aceasta este în drept să închirieze spații de la altă companie (adică de la concurenți);
2.Legislația obligă comercianții cu amănuntul să se aprovizioneze numai de la importatori,
care sunt concurenții acestora pe segmentul comerțului cu amănuntul. Ambele prevederi
afectează esențial cadrul concurențial și, în mod indirect, explică nivelul atât de înalt de
concentrare a pieței, în special a celei de comerț cu amănuntul.[66]
Un alt aspect al cadrului regulator ține de obligarea companiilor de a prezenta către ANRE
cu cel puțin 3 zile înainte de aplicarea noilor prețuri a calculelor aferente acestora. Aceasta
limitează flexibilitatea cu care companiile petroliere ajustează prețurile locale la
fluctuațiile externe – o componentă ce constituie 55%-60% din prețul la panou - și permite
statului să exercite presiuni politice asupra companiilor prin blocarea, în anumite perioade,
a deciziilor de scumpire a prețurilor. Astfel, companiile petroliere moldovenești sunt foarte
reticente la ieftiniri, pentru a argumenta, ulterior, creșteri mai moderate de prețuri. Prin
urmare, prețurile la carburanții din Republica Moldova sunt cele mai rigide în comparație
cu țările din regiune. [66]
Prețurile la produsele petroliere sunt calculate în baza unei metodologii aprobate de către
ANRE prin Hotărîrea Nr. 50 din 11.03.2019 “Privind aprobarea Metodologiei formării şi
aplicării preţurilor la produsele petroliere”. Aceastaaprevedeao
formulăacareastabileșteacomponentele incluseaîn preț (toate tipurile de cheltuieli
deductibile) și prevede un plafon maxim al rentabilității anuale medii de 10%. Astfel,
funcția ANRE constăadoar înaverificarea dacă prețurileaexistenteacorespund formulei
stabilite, iar cheltuielile incluse sunt justificate. Totuși, metodologia respectivă și-a
demonstrat ineficiența, peafondulaconcurențeiaslabeadinasistemașia cadrului regulator
deficient.[66] Cauza este că companiile își pot permite să includă în preț multe cheltuieli
netangențiale cuaactivitateaade bazăacu scopulade a micșora rata de rentabilitate
(cheltuieli de reprezentanță, pentruadeplasări de serviciu, întreținereaaautomobilelorade
serviciu, servicii de consultanță, toate tipurile de credite etc.). [66] Prin urmare, rataamedie
dearentabilitate, în sector, în anii 2018-2019 a variat în jur de 2,5%-3%, iar în perioadaade
crizăarentabilitatea este mult sub plafonul maxim. Pentru anul 2020rentabilitateaamedie
aplicată de către titularii de licență pentru comercializarea produselorapetroliere și a
gazului lichefiat la formarea prețurilor de comercializare cu amănuntulaaconstituit
4,47%,în timpcearentabilitatemedie efectivăafostde1,04%. [66]
Estimările confirmă această rigiditate a prețurilor la produsele petroliere din Moldova,
precum și o anumită doză de inconsistență dintre fluctuațiile prețurilor carburanților la
bursele internaționale și cele interne. Astfel, au fostadepistate discrepanțe dintre prețul de
facto al benzinei și motorinei și cel teoretic, calculat în baza variațiilor cotațiilor Platts și a
altor componenteaincluse în preț. Aceasta a permisacompaniilorapetroliere să extragă
supraprofituri, în specialaîn perioade deaieftinire a carburanților la bursele internaționale
datorită neajustării corespunzătoare a prețurilor locale.[66]
O influiență mare cu caracter negativ asupra prețurilor la carburanți s-a înregistrat și din
cauza fraudelor din sistemul financiar bancar al țării, prin care s-au delapidat sume de
peste un miliard de dolari ceea ce a dus la căderea monedei naționale și creșterea
prețurilor. Se constată o corelație strânsă între evoluția prețurilor la principalele produse
petroliere. Prețurile de comercializare a benzinei și motorinei se bazează pe valoarea
cotațiilor medii publicate în sursele – Platt’s Cargoes FOB MED (Italy) sau Platt’s Cargoes
FOB NWE.Prețul de comercializare a gazului petrolier lichefiat a avut o evoluție diferită
față de evoluția prețurilor principalelor produse petroliere. Calculul prețului de
comercializare a gazului lichefiat se efectuează în conformitate cu publicația – Argus DAF
Brest propane-butane mix. Potrivit unui studiu efectuat de Universitatea Tehnică a
Moldovei, prețurile de comercializare cu amănuntul a benzinei și motorinei, pe o perioadă
de 15 ani (1999 – 2013), au înregistrat o rată de creștere de 9,95%/an și respectiv
10,23%/an. Rata de creștere a prețului de comercializare a gazului petrolier lichefiat, în
aceeași perioadă, a constituit 5,74%/an.Prețurile de comercializare pe piața internă a
produselor petroliere în perioada analizată au înregistrat o tendință generală de creștere.
Scăderea prețului petrolului la bursele internaționale din anul 2015 nu a atras după sine
acțiuni similare în Republica Moldova. Această situație se explică și prin fluctuația ratei de
schimb valutar MDL/US $, ținând cont de faptul că prețurile la produsele petroliere sunt
stabilite în dolari.
 Drept răspuns la toate problemele de sistem este propus un set de recomandări axate pe 3
priorități: [66]
1. ameliorarea concurenței din sector;
2.îmbunătățirea mecanismului de reglementare a formării prețurilor;
3.asigurarea calității produselor petroliere plasate pe piața moldovenească.
În acest sens soluţiile ar fi:
1.demontarea barierelor legale de intrare pe segmentul importului de carburanți și a
comercializării cu ridicata; [66]
2.eliminarea tuturor formelor de discriminare prin intermediul cadrului regulator a micilor
operatori în raport cu cei mari;[66]
3.interzicerea comercializării produselor petroliere prin intermediul tichetelor;
4.reevaluarea principială a actualei Metodologii de calculare și aplicare a prețurilor la
produsele petroliere prin plafonarea marjei comerciale în locul ratei de rentabilitate;
5.simplificarea formulei de calcul a prețurilor de comercializare a produselor petroliere;[66]
6.reevaluarea listei de cheltuieli deductibile incluse în prețul de comercializare;
7.eliminarea prevederii conform cărora companiile trebuie să notifice ANRE înainte de
punerea în aplicare a noilor prețuri;[66]
8.elaborarea și aprobarea reglementărilor tehnice obligatorii pentru produsele petroliere
comercializate pe piața Republicii Moldova și consolidarea bazei tehnico-materiale a
laboratoarelor pentru verificarea calității produselor petroliere.[66]

Strategiile utilizate în procesul de stabilizare şi securizare a aprovizionării cu

resurse energetice sunt:
1. Politici interne, ce se referă la: investiţii în întreţinerea şi dezvoltarea infrastructurii
energetice, intervenţia în caz de urgenţă energetică, sporirea eficienţei energetice,
orientarea mixului energetic spre energiile alternative;
2. Plan economic: reguli stabilite de funcţionare a pieţelor, contractele pe termen lung,
diversificarea surselor şi rutelor, inovarea permanentă a tehnologiilor în domeniul
energetic;
3. Situaţia geopolitică: adoptarea unui cadru legal global în domeniul serviciilor energetice
transnaţionale; necesitatea unor concepte strategice şi abordări de ansamblu, în special în
relaţia cu statele fragile; acţiuni concentrate de securizare a comerţului internaţional cu
mărfuri energetice, tendinţa de renaţionalizare a depozitelor, infrastructurii şi corporaţiilor
energetice;
4. Securitatea este focalizată pe cooperarea strânsă cu statele vulnerabile la atacuri teroriste
asupra infrastructurilor sau piraterie, inclusiv prin schimb de informaţii, instruire şi
dezbateri asupra bunelor practici.