Medicamentele pentru ochi sunt printre primele preparate înscrise pe
papirusurile egiptene, fiind menţionate de Hipocrate şi Galenus în lucrările sale.
Denumirea provine de la cuvântul „Kollirion”(kolla = clei sau kollao = a
aglutina) - deoarece iniţial aceste preparate aveau aspectul unor mici bastonaşe formate dintr-un clei. Astfel, la început, colirele erau sub formă de pastă, obţinute prin aglutinare unui minereu de stibină, utilizat în antichitate pentru colorarea în negru a genelor sau pentru a da ochilor o strălucire mai intensiva. SUSPENSIILE (Sec XVIII) Suspensiile sunt forme farmaceutice utilizate din cele mai vechi timpuri, avand ca materie prima - mierea de albine.
Dupa descoperirea și obținerea zahărului din trestia de zahăr și apoi
din sfeclă de zahăr (1746-de catre A.Markgraf) nu s-a mai folosit mierea de albine. Zahărul a fost utilizat încă din antichitate de chinezi și adus in Europa de Alexandru Macedon in sec IV. Multa vreme, zahărul a fost considerat medicament.
Suspensiile, alături de soluții, rămân forma farmaceutică mult
utilizată ,mai ales în medicația pediatrică. MEDICAMENTE PARENTERALE Medicamentele parenterale sunt medicamentele care au marcat secolul XX, deşi încercările de administrare a unor medicamente sunt menţionate din secolul XVII de către C.Wren, insa, care au dus la accidente letale, datorită puţinelor cunoştinţe de fiziologie şi microbiologie.
Acul şi seringa au fost concepute de către Charles Pravaz (chirurg
francez) în 1853. În 1856, Alexander Wood, în Scoţia, administrează o soluţie de sulfat de atropină cu acest nou instrument. În a doua jumătate a secolului XIX s-au efectuat cele mai importante studii în acest domeniu. Astfel, L.Pasteur studiază tehnica sterilizării, iar R.Kock este primul care aplică metoda sterilizării cu vapori de apă sub presiune. UNGUENTE (Sec. XIX) Unguentele sunt cunoscute și utilizate încă din antichitate. Primele referiri la această formă se găsesc în : papirusul Ebers (1600 î.Hr), apoi în scrierile lui Hipocrate și Galenus.
Primele baze de unguente utilizate erau: ceara de albine, grăsimi
animale, grăsimi vegetale etc.
Un nou stadiu în evoluția formei este reprezentat de
descoperirea vaselinei în anul 1871 de către Chesebour, în scurt timp devenind cea mai utilizată bază de unguent. SUPOZITOARE (Sec. XVII) Forma este întâlnită încă din antichitate. În papirusul Ebers (166 î.Hr), ca și în alte surse antice avem diverse informații că medicii evrei, egipteni si greci mesapotami utilizau calea rectală. În sec.VI-lea, ca principii active p/t diferite supozitoare,s-au utilizat produse de origine vegetala ca: opiul, rostopasca, etc. În evul mediu, supozitoarele se preparau utilizând ca bază: ceara, săpunuri, etc. În sec. XVII-lea, farmacistul parizian A.Baume introduce ca excipient untul de cacao. Mai târziu s-a propus utilizarea masei de gelatină - glicerină de către Dieudonne (1897), devenind oficinale în Farmacopea franceză în 1908 PULBERE
Reprezintă una dintre cele mai vechi forme farmaceutice de administrare
a medicamentelor.
Primele pulberi utilizate în “terapeutica empirică” de omul primitiv au
fost de origine: -minerală - ca argilele; -vegetală - pulberi de plante; -animală - produse uscate și pulverizante din organe și glande animale.
La vechii greci și romani, pulberile sunt descrise în operele lui
HIPOCRATE și GALENUS. Una din cele mai vechi pulbere a fost “Hiera picra” - un amestec de Aloe și Canella. SOLUȚII MEDICAMENTOASE Printre primele forme farmaceutice preparate încă din antichitate au fost soluţiile medicamentoase şi soluţiile extractive. Există multe referiri istorice legate de prepararea şi întrebuinţarea soluţiilor. În prima farmacopee Română (FR I) din 1862 erau utilizate mai multe soluţii fără a avea o monografie de „Generalităţi”. Denumirea „Solutiones” apare încă din FR Sec. IX, unde se realizează o delimitare netă a soluţiilor propriu-zise de apele aromatice.
Soluţiile au fost primele forme farmaceutice fabricate de industria farmaceutică în
cantităţi mari, majoritatea lor au fost preparate iniţial în cantităţi mici în laboratorul farmaceutic Penicilina
Descoperirea penicilinei, unul dintre primele antibiotice folosite de
către medici vreodată, marchează un punct de cotitură în istoria umanității. Odată cu penicilina, doctorii aveau o armă cu ajutorul căreia puteau să-și vindece pacienții de boli infecțioase care le puteau fi letale. Apariția Penicilinei În septembrie 1928, Alexander Fleming s-a întors la treabă în laboratorul său, după ce petrecuse luna august în concediu cu familia. Atunci a găsit, într-una dintre cutiile ce conțineau culturi de stafilococi , care reprezentau obiectul studiului său la acel moment, ceva neobișnuit: pe suprafața mediului de cultură, printre coloniile de stafilococi, crescuse o ciudată colonie de microorganisme de culoare albăstrie, iar în jurul ei, pe o rază de câțiva milimetri nu se putea observa nici o urmă de stafilococ Acest mucegai, pe numele lui științific – Penicillium notatum – se dovedea un produs cu care se putea lupta împotriva infecțiilor. Dar observațiile geniale ale lui Fleming nu se transformară imediat în produsul medicamentos. Au trebuit să treacă mai bine de 12 ani pentru ca descoperirea lui Fleming să devină penicilina pe care o cunoaștem astăzi. VITAMINELE(D) În secolul al XVII-lea apar primele descrieri științifice ale rahitismului, boala determinată de carența de vitamina D, însă în primele descoperiri privind cauza acestui dificit apar abia la începutul secolului al xx-lea. Între 1919-1920, medicul britanic Sir Edward Mellanby a efectuat o serie de experimente și a observat ca dieta fără grăsimi administrata unor câini care nu au beneficiat de expunere solara determină apariția rahitismului, concluzionând ca un nutrient alimentar stă la baza acestei boli. Adaosul unei grăsimi de tipul ulei de ficat de peste (cod) a determinat vindecarea rahitismului, ceea ce l-a îndreptat pe Sir Mellanby să numeasă această substanță Vitamina antirahitică Anestezia In lipsa anestezicului, imobilizarea pacientului ramanea singurul lucru imperios necesar si aceasta era realizata de catre asistenti. In anul 1839, Alfred Velpeau, un emerit medic francez avea sa declare ca „operatia fara durere este o himera de care spiritul uman nu se va putea apropia”. La doar trei ani de la declaratia medicului francez, are loc prima operatie in care a fost folosit eterul ca anestezic total de catre medicul Crawford Williamson Long, cel care a extirpat o tumora din regiunea suboccipitala, operatia fiind una reusita si nedureroasa. Acesta a refuzat insa sa isi declare rezultatele, fapt pentru care prima operatie nedureroasa considerata reusita este cea executata de medicul William Morton, in anul 1846. Un an mai tarziu, scotianul James Simpson foloseste cloroformul la o operatie de cezariana. Bibliografie https://studfile.net/preview/5749561/ https://ru.scribd.com/document/216832310/Proiect-Licenta-Siropuri https://ru.scribd.com/doc/252744390/Unguente-teorie https://ru.scribd.com/doc/230264805/SUPOZITOARE https://www.studocu.com/en/document/universitatea-de-medicina-si- farmacie-din-targu-mures/semiology/practical/formr-farmaceutice-omogene- 2/3798921/view