LUCRU INDIVIDUAL

TEMA : “PRODUSE DEODORANTE ȘI

ANTISUDORIPARE”

A elaborat: Stîngu Dumitru F1804

Conducător:Asistent Universitar Solonari Rodica
 CUPRINS
• Definiții generale
• Istoric
• Componența antiperspirantelor
• Concluzie
• Bibliografie
 DEFINIȚII GENERALE
 Deodorant este o substanță aplicată corpului pentru a preveni sau
masca miros corporal datorită descompunerii bacteriene a transpiraţie în 
axile, poală, și picioare și, în unele cazuri secreții vaginale. O subclasă de
deodorante, numită antitranspirante, previne transpirația însăși, de
obicei prin blocare glandele sudoripare.
 Antiperspirantele sunt utilizate pe o gamă mai largă de părți ale corpului,
în orice loc în care transpirația ar fi incomodă sau nesigură, deoarece
transpirația nedorită poate interfera cu confortul, viziune, și prindere
(datorită alunecării).
 Alte tipuri de deodorant permit transpirația, dar previn bacteriene acțiune
asupra transpirației, deoarece transpirația umană are un miros vizibil
numai atunci când este descompusă de bacterii.
 ISTORIC
 În Statele Unite, Administrația pentru alimente și medicamente clasifică și reglează
majoritatea deodorantelor ca produse cosmetice dar clasifică antitranspirantele ca fiind 
medicamente fără prescripție medicală.
 Primul deodorant comercial, mămică, a fost introdus și brevetat la sfârșitul secolului al
XIX-lea de către un inventator în Philadelphia, Pennsylvania, Edna Murphey.Produsul a fost
retras pe scurt de pe piața din SUA. 
 Formularea modernă a antiperspirantului a fost patentat de Jules Montenier la 28 ianuarie
1941. Această formulare a fost găsită pentru prima dată în sprayul deodorant „Stopette”,
care Timp revista numită „cel mai bine vândut deodorant de la începutul anilor ’50”
 ISTORIC
 În 1888, primul deodorant comercial modern, mămică, a fost dezvoltat și
brevetat de un S.U.A. inventator în Philadelphia, Pennsylvania, Edna
Murphey. Mica companie a fost cumpărată de Bristol-Myers în 1931 și la
sfârșitul anilor 1940, Helen Barnett Diserens a dezvoltat un aplicator pentru
brațe bazat pe noul inventat pix. În 1952, compania a început să
comercializeze produsul sub numele Ban Roll-On.
 În 1903, primul antiperspirant comercial a fost Everdry. Formularea modernă
a antiperspirantului a fost brevetată de Jules Montenier la 28 ianuarie 1941.
Acest brevet a abordat problema acidității excesive a clorurii de aluminiu și a
iritării excesive a pielii, combinându-l cu un agent solubil. nitril sau un
compus similar.
 ISTORIC
 Între 1942 și 1957, piața deodorantelor a crescut de 600 de ori pentru a deveni o piață de 70
de milioane de dolari. Deodorantele au fost inițial comercializate în primul rând către femei,
dar până în 1957 piața s-a extins la utilizatorii de sex masculin și se estimează că 50% dintre
bărbați foloseau deodorante până la acea dată. Produsul Ban Roll-On a condus piața
vânzărilor
La începutul anilor 1960, primul aerosoli antiperspirant pe piață a fost Gillette 's Paza
dreapta, a cărui marcă a fost vândută ulterior către Henkel în 2006. Aerosolii erau populari,
deoarece lăsau utilizatorul să elibereze un spray fără a intra în contact cu zona brațelor. La
sfârșitul anilor 1960, jumătate din toate antiperspirantele vândute în SUA erau aerosoli și au
continuat să crească în toate vânzările, până la 82% până la începutul anilor 1970. 
 COMPONENȚA
ANTIPERSPIRANTELOR
 În Statele Unite, deodorantele sunt clasificate și reglementate ca produse cosmetice langa 
Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) și sunt concepute pentru a elimina
mirosul. Deodorantele sunt adesea alcool bazat.
 Alcoolul inițial stimulează transpirația, dar poate, de asemenea, să omoare temporar bacteriile.
Alte ingrediente active din deodorante includ stearat de sodiu, clorura de sodiu, și alcool
stearilic. Deodorantele pot fi formulate cu altele, mai persistente antimicrobiene precum 
triclosan că creșterea bacteriană lentă sau cu metal chelant compuși precum EDTA.
 Deodorantele pot conține parfum parfumuri sau naturale Uleiuri esentiale destinat să mascheze
mirosul transpirației. În trecut, deodorantele includeau substanțe chimice precum oxid de zinc,
acizi, Clorură de amoniu, bicarbonat de sodiu, și formaldehidă, dar unele dintre aceste
ingrediente erau dezordonate, iritante pentru piele sau chiar cancerigen.
 COMPONENȚA
ANTIPERSPIRANTELOR
• Produsele fără prescripție medicală, adesea etichetate ca „cristal deodorant natural”, conțin
substanța chimică cristale de rocă alum de potasiu sau alum de amoniu, care previne
acțiunea bacteriană asupra transpirației. Acestea au câștigat popularitate ca produs alternativ
pentru sănătate, în ciuda îngrijorărilor cu privire la posibilele riscuri legate de aluminiu (vezi
mai jos - toate sărurile de alum conțin aluminiu sub formă de sulfat de aluminiu săruri ) și
dermatită de contact.[21]
 CONCLUZIE
 Momentul achizitionarii unui deodorant este in aparenta unul usor dar, trebuie sa fim atenti
asupra substantelor care intra in compozitia acestora si care in contact repetat cu pielea ar
putea patrunde in organism cu potentiale efecte toxice.
In pricipiu toate informatiile cu privire la ingredientele unui deoadorant sunt inscriptionate
pe ambalajul acestuia si de aceea consultarea atenta a informatiilor referitoare la fiecare
produs este importanta ajutandu-ne sa evitam reactiile neplacute rezultate ca urmare a
utilizarii unui deodorant nepotrivit.
 BIBLIOGRAFIE
• https://wikicro.icu/wiki/Deodorant
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Deodorant
• https://agepi.gov.md/ro/trademarks/classifications/cips