Sunteți pe pagina 1din 19

1.

INTRODUCERE

În societeatea primitivă, chiar şi în zilele de azi, hainele erau curăţate, cu pietre pe malul
mării, sau al unei ape curgătoare.
Numele de săpun vine după o veche legenda romana, această legendă se referă la
Muntele Sapo unde erau sacrificate animalele. Ploaia a amestecat grăsimile cu seu şi cu
cenuşa pe malul râului Tibru.
Femeile au observat că acest amestec le uşurează munca, şi au început să folosească
substanţa pentru curăţarea hainelor.
Standardele noastre de igienă personală s-au schimbat încă din secolul al XVIII-lea.
Zilele în care întreaga familie se spală, pe rând, în aceeaşi cadă cu săpun, o dată pe săptămână,
sunt demult apuse. Instalaţiile moderne ne permit la majoritatea dintre noi să ne relaxăm în
voie, la duş, zilnic şi, ţinând pasul cu pretenţiile noastre, industria cosmetică ne-a asigurat o
vastă gamă de săpunuri şi alte produse igienice pentru a spăla « păcatele » mizeriei. Din
păcate, săpunul, în sine, are majore transformări ascunse şi ceea ce cumpărăm astăzi, de pe
rafturi, poate fi considerat orice, numai.. « curat » nu.
Săpunul a devenit cu adevărat important când în anul 1907 s-a transformat în
detergent, o firmă germană începând comercializarea detergentului " Persil". Pe lângă săpunul
cu acid carboxilic, "Persil" conţinea perbotat de sodiu (NaBO3), silicat de sodiu şi carbonat de
sodiu. De aici vine şi numele perbotat +silicat= PERSIL.
Săpunul este creeat prin combinarea unei surse de grăsime (fie animală, fie vegetală)
cu un acid printr-un proces chimic numit saponificare. În ciuda eforturilor de-a promova
îmbăierea că pe un act indecent de către Biserica Creştină de demult, industria săpunului s-a
« instalat » în secolele XII şi XIII în Italia şi Franţa. Până în secolul al XVI-lea, fabricarea
săpunului a devenit o industrie prospera în Anglia, iar la jumătatea secolului al XVII-lea,
coloniştii din New England au beneficiat din plin de exportarea mult necesarei cenuşă de
săpun şi a grăsimilor animale în Anglia.
Săpunurile de demult erau făcute prin fierberea grăsimii de capră cu apă şi cenuşă de
lemn dur, cu toate că fabricanţii de săpun din Franţa şi Italia au încercat folosirea uleiului de
măsline în locul grăsimilor animale pentru a îmbunătăţi textura şi calitatea. Însă săpunurile
comerciale, în formă în care le cunoaştem astăzi, pot conţine o varietate de chimicale care nu
sunt neutralizate în procesul de fabricaţie şi pe care le aplicăm pe piele zilnic.
2.COMPOZIȚIE CHIMICĂ

În 1938, cosmeticele au fost oficial definite că « orice produs folosit în scopul de-a
curată, înfrumuseţa, de-a promova atracţia sau de-a schimba înfăţişarea, fără a afecta funcţiile
corpului ». Produse care se încadrează în această categorie sunt spray-urile, loţiunile, pudrele,
deodorantele, machiajele şi – normal – săpunurile. Spre deosebire de produsele care sunt
clasificate atât ca şi produse cosmeticale sau medicinale (cum ar fi pasta de dinţi cu fluor)
cosmeticele şi ingredientele sale nu au nevoie de aprobare FDA (Food and Drug
Administration, U.S.) înainte de a ieşi pe piaţă. De fapt, FDA nu are autoritate asupra acestor
produse şi ingredientele lor, decât după apariţia acestora pe piaţă şi numai dacă se determina
faptul că au cauzat rău direct sănătăţii umane. Şi mai mult, faptul că multe săpunuri şi produse
pentru curăţare sunt făcute dintr-o combinaţie de chimicale complica problema pe mai
departe. Doar în măsură de 16% din cosmetice au fost supuse testelor de toxicitate de către
FDA, deşi este cerut companiilor să eticheteze cosmeticele cu o avertizare, în cazul în care
acestea conţin substanţe iritante.
Săpunurile sunt săruri aşa acizilor graşi, sau ale acizilor naftenici sau ale acizilor
rezinici. Săpunurile pentru spălat sunt săpunurile alcaline, săruri de sodiu sau potasiu ai
acestor acizi. În ultimii ani producţia mondială de săpun este în uşoară scădere, ca o urmare a
fabricării unor agenţi de spălare (detergenţi) sintetici, ca : alchilbenzen-sulfonatul de sodiu,
sărurile de sodiu ale alcoolilor sulfaţi şi alte produse.
Pe lângă multiplele efecte benefice pe care le are utilizarea săpunurilor exista şi
substanţe din componenţa săpunurilor care au efecte negative asupra organismului.
O serie de astfel de substanţe sunt enumerate mai jos:
1. A-pirina substanţa derivată din seva răşinoasa a pinului, care este o
componentă majoră a terebentinei şi poate afecta sistemul imunitar.
2. A-terpinolol – aceasta chimicală este extrem de iritantă pentru membranele
mucusului. Expunerea frecventa sau prelungită (şi mai ales inhalarea repetată) poate cauza
edem şi
3. Benzaldehida, supranumit şi ulei de migdale amare, este un narcotic şi un
anestezic care poate să cauzeze o depresie la nivelul sistemului nervos central. Când este
inhalat, poate deasemenea dificultăţi de respiraţie. Produce ameţeli, vărsături şi scădere bruscă
de tensiune.
4. Acetatul de benzil - un iritant pentru ochi şi plămâni şi un cunoscut
cancerigen – asociat cancerului de pancreas.
5. Etanol – apare pe lista substanţelor iritante, dăunătoare şi este folosit în
fabricarea ojei de unghii sau/şi a diluantului. Aceasta chimicală poate irita căile respiratorii,
poate pune în primejdie vederea şi cauzează pierderea controlului asupra muşchilor.
6. Linalol – un narcotic care primejduieşte funcţia respiratorie şi activitatea
motorie. Linalolul atrage şi albinele, care pot fi o problemă pentru cei care sunt alergici la
înţepătură de albină.
7. Lauril – sulfat de sodiu, folosit pentru a îmbunătăţi absorbţia altor
chimicale ; este, de asemenea, un « agent umezitor » care permite şamponului să se împrăştie
şi să penetreze cu mai multă uşurinţă. LSS-ul distruge grăsimile şi pune în pericol abilitatea
pielii de-a rămâne hidratata. E clasificat ca un « mutagen », însemnând că poate altera
materialul genetic al celulelor. De fapt, LSS-ul a fost folosit în studiile/experimentele
japoneze pentru a avansa mutaţiile bacteriene.
8. Triclosan – un antibacterian şi un « mutagen » foarte uşor absorbit prin piele.
Este un iritant pentru ochi şi este asociat cu un cauzator de probleme la ficat.
Iar cât despre culorile adăugate săpunului, multe dintre ele sunt permise, dar sunt
suspectate drept cancerigene, toxice şi de faptul că pot trece de placenta unui copil nenăscut.
O simplă prelevare a acestora include:
Ř Blue Aluminum Lake 1 and 2;
Ř Red No. 19;
Ř Aluminum Lake;
Ř Zirconium Lake;
Ř Yellow No. 8.
Exista şi săpunuri care au în componenta lor substanţe şi extracte naturale care nu
prezintă efectele negative pe care le prezintă săpunurile ce au în componenta lor anumite
substanţe sintetizate artificial.
Săpunurile naturale conţin uleiuri pe bază de vegetale, că de ex: uleiul de măsline, de
soia, de cocoş în defavoarea celor animale. Ele pot conţine şi lanolina sau glicerina.. Ciudat,
glicerina este un subprodus natural al fabricării de săpun, dar mulţi comercianţi fabrica
separat această substanţa de produsele lor şi îl vând altor industrii pentru profit. Săpunurile
care sunt presate la rece reţin conţinutul original de glicerina. Lanolina, pe de altă parte, este
un produs animal, în sensul că este derivat din lana oii, dar fără că animalul să fie sacrificat.
Săpunurile naturale conţin, deasemenea, uleiuri botanice necesare, nu parfumuri,
miresme şi alţi coloranţi sintetici. Uleiurile necesare îndeplinesc două roluri: ele oferă igienă,
curăţare, de calitate superioară, în timp ce oferă beneficiile aromoterapiei. Putem înlocui
vechiul săpun care conţine triclosan cu cele formate din levănţică, trandafir, muşcată, muşeţel,
etc. Dacă avem o piele grasă cu tendinţa către acnee, putem profita din plin de săpunurile
făcute cu morcovi, citrice sau uleiuri mentolate. Pielea uscată beneficiază de uleiurile din
levănţică, trandafir, muşcată, în timp ce pielea extrem de uscată poate fi ajutată cu uleiuri de
avocado, jojoba, germen de grâu şi migdala dulce.

3. OBŢINEREA SĂPUNURILOR

Metode de obţinere
Săpunurile se pot obţine prin mai multe metode, astfel avem:
a) Transesterificarea
Când esterii sunt încălziţii cu alcooli acizi sau alţi esteri în prezenţa unui catalizator se
poate schimba gruparea alcool sau cea acid. Acest proces se numeşte trans-esterificarea, el
este accelerat de prezenţa unor cantităţi mici de acid sau de bază. Sunt cunoscute trei tipuri de
trans-esterificare:
- alcooliza – schimbarea grupărilor alcool;
- acidoliza – schimbarea grupărilor acid
- schimbarea grupărilor între doi esteri.
Alcooliza si acidoliza sunt procese importante utilizate în procese preparative. Toate
cele trei reacţii sunt reversibile şi pentru deplasarea echilibrului este nevoie de îndepărtarea
unuia din produşi. Catalizatori cei mai folosiţi pentru trans -esterificarea grăsimilor sunt
metalele alcaline, oxizii metalelor alcaline şi sarurilor de zinc.Au mai fost folosiţi recent şi
titanaţii organici.
Enzimele pot di şi ele utilizate dacă se doreşte obţinerea de compuşi optic activi.
Prin trans -esterificare se obţin câţiva compuşii importanţii:
- esterii metilici ai acizilor graşi se obţin prin alcooliza grăsimilor animale;
- di-metiltereftalatul poate fi obţinut din deşeurile de polietilentereftalat;
- alcoolul polivinilic este obţinut prin cataliza bazica a poliacetatului de vinil;
- polivinil butiratul este obţinut prin acidoliza poliacetatului de vinil cu acid butiric.
B). Hidroliza grăsimilor şi uleiurilor
Pentru hidroliza grăsimilor sau uleiurilor cu apa este nevoie de o agitare foarte bună a
acestora doua faze nemiscibile. Reacţia este desfăşurată în astfel de condiţii încât să existe o
solubilitate apreciabilă a apei în faza de ulei (10-25%). Pentru aceasta se lucrează sub
presiune mare (40-55 at) în coloane de oţel inox cu înălţimea de 24-31 m şi diametrul de 50-
130 cm Oxidul de zinc se adaugă uneori drept catalizator.
Grăsimile sunt injectate la partea inferioară a solventului de hidroliza iar apa la vârful
lui Turnul de hidroliza poate fi gol sau poate fi prevăzut cu şicane pt a asigura o curgere
turbulenţă, în coloana se infiltrează şi abur în partea superioară se aspira astfel o curgere în
contracurent a apei şi a grăsimilor.În condiţiile de temperatură şi presiune are loc hidroliza
esterilor.
Acizi liberi sunt antrenaţi în curentul ascendent în timp ce glicerina este dizolvată în apă
şi antrenată descendent. Concentraţiile de glicerina şi gliceride sunt din ce în ce mai mici spre
vârful coloanei. Etapa determinantă de viteza a procesului este eliminarea glicerinei din
amestecul de acizi graşi. Săpunul de zinc format prin reacţia oxidului de zinc cu acizii graşi
acţionează ca un catalizator de transfer de faza îmbunătăţind transferul glicerinei din faza
organică în faza apoasă.
Prin separarea glicerinei de acizii graşii se previne reacţia inversă de esterificare. La un
timp de staţionare de 90 de min se obţine o conversie a grăsimilor de peste 99%.
Acizii graşi obţinuţii la vârful coloanei de hidroliza mai conţin apă, grăsime parţial
hidrolizata şi săpun de zinc. Îndepărtarea apei se realizează mai întâi într-un evaporator cu
detenta şi apoi într-un uscător de vacuum. Produsul uscat este trecut apoi într-un sistem de
distilare ce permite separarea acizilor graşii purificaţi (inodori şi incolori) de produşii de
hidroliza parţială şi de săpunul de zinc. Separarea se realizează la o temperatură de 200*C şi
la presiune scăzută (1-6mmHg).
Fracţia de acizi graşi este separată, la rândul ei în trei fracţii distincte. Cea mai uşoară
este de obicei îndepărtată deoarece are un miros neplăcut.
Acizii graşi obţinuţi pot fi utilizaţi ca atare sau po fi supuşi diverselor transformări.
Hidrogenarea a fost folosită mult timp îndeosebi pentru a îmbunătăţi culoarea şi
stabilitatea acizilor graşi prin eliminarea speciilor poli-nesăturate. Ulterior hidrogenarea a fost
folosită şi pentru modificarea proprietăţilor fizice ale acizilor graşi (întărirea).
Hidrogenarea are loc prin trecerea unui amestec de acizi graşi şi hidrogen sub presiune
peste un catalizator de nichel, după hidrogenare se îndepărtează excesul de hidrogen şi urmele
de catalizator. Gradul de hidrogenare este determinat de raportul hidrogen: acizi graşi, de
temperatură, de presiune şi de timpul de staţionare în reactorul de hidrogenare.În timpul
procesului de hidrogenare are loc şi izomerizarea parţială a compuşilor naturali nesaturaţi
(cis) în formă trans.
Hidrogenarea este controlată pentru a se îndeplini specificaţiile de calitate dorite.În
etapa de neutralizare are loc reacţia acizilor graşi cu cantitatea corespunzătoare de bază.
Reacţia este extrem de rapidă pentru cele mai multe baze (de ex. NaOH sau KOH) şi
necesită cantităţi stoechiometrice precum şi o bună agitare. Pentru realizarea practică trebuie
respectate următoarele condiţii:
- un raport precis intre acizi liberi, soda, apa şi sare;
- agitare eficientă pentru a asigura uniformitatea fazi de săpun;
- menţinerea temperaturi între anumite limite (reacţia este exoterma) pentru a evita
fierberea sau spumarea.
Sunt diverse procedee industriale pentru realizarea neutralizării. Procedura generală este
de amestecare a acizilor graşi preîncălziţi cu o soluţie apoasă ce conţine bază şi sare. Acest
amestec este pompat în neutralizator unde este recirculat forţat pentru menţinerea agitării.
Ulterior amestecul de reacţie este transferat într-un lat vas pentru separarea săpunului.
C.) Sinteza surfactantilor
În principiu surfactanţii se împart în trei grupe: anionici, cationici şi neionici.În prima
grupă, de regulă intra săpunul (CH3-(CH2)14-COONA) şi un număr de surfactanţi sintetici
cum sunt sulfanatii (CH3)-(CH2)11OSO3NA şi solfantii R-C 6H4-SO3NA.
Surfactantii cationici se referă în majoritatea cazurilor la sarurilor cuaternare de amoniu
[CH3-(CH2)17]2N (CH3)2CL. Substanţele superficial active de acest tip au o largă aplicaţie
la rezolvarea diferitelor probleme legate de udare: hidroliza suprafeţelor formarea şi
distrugerea emulsiilor dispersarea cernelurilor.
Surfactanţii neionici, cum rezultă şi din denumirea lor, nu sunt electroliţi în moleculele
lor ca şi în moleculele altor surfactanţii ca: alcooli poli-etoxilati.
Comparaţie între diverse procese de obţinere a săpunului
Saponificarea directă a grăsimilor este bine cunoscută, are avantajele unui echipament
simplu şi al unor costuri de operare mici. Dezavantajele metodei sunt date de randament
scăzut de recuperare a glicerinei, necesita materii prime de calitate pentru obţinerea unui
săpun bun, flexibilitate scăzută la variaţii ale materiei prime.
Procesul de hidroliza/neutralizare este mult mai flexibil fata de utilizarea a diverse
materii prime, permite hidrogenarea parţială a acizilor graşi şi obţinerea de formulări
complexe de săpunuri.
Totuşi acest proces necesita echipament specializat (coloana de hidroliza sisteme de
hidrogenare şi neutralizare) şi are consumuri energetice mult mai mari.
Materialele prime pentru procedeul prezentat sunt etilena şi oxigenul. Etilena trebuie să
aibă un conţinut de monoxid de carbon, sulf şi acetilena suficient de scăzut pentru a putea fi
compatibilă cu acest procedeu. Ea poate conţine metan care nu deranjează procesul. Cu tot
preţul sau de cost ridicat oxigenul este preferat aerului deoarece utilizarea lui evita pierderile
de etilena prin antrenarea cu azot la nivelul gazelor de purja. Drept catalizator se utilizează
argintul depus pe suport cu adaosuri de promotori care sunt pe bază de oxizi ai metalelor
alcaline şi alcalino-pământoase.
Reactorul de oxidare, de tip tubular cu catalizatorul plasat în ţevi este operat în
următoarele condiţii: temperatura 200-300*C, presiune între 10 şi 30 de bari, timp de contact
cu catalizatorul intre 1-4 secunde.
Selectivitatea oxidării etenei la etilenoxid depinde de condiţiile de lucru şi în special de
temperatură de reacţie. Astfel, selectivitatea creşte cu scăderea temperaturii, dar exista totuşi
un domeniu optim de temperatură determinat de consideraţii economice.
Datorită reacţiilor succesive de oxidarea produsului principal în produşi de oxidare
completă, selectivitatea scade cu creşterea conversiei hidrocarburii. De aceea, pentru
obţinerea unei conversii generale mai ridicate, procesul se realizează la conversii mici.
Separarea oxidului de etilena format de etena nereacţionată se face prin absorbirea în
apă, într-o 7oloana cu umplutură. Pentru a uşura dizolvarea de etilena în apă coloana lucrează
sub presiune.
Etena nereacţionată se recircula.
Oxidul de etilena se separa din soluţia apoasă cu ajutorul unei coloane de desorbţie. Apa
separată se recircula la adsorbţie. Purificarea oxidului de etilena se realizează prin distilare
utilizând o coloană cu talere.

4.TIPURI DE SĂPUNURI

Săpunurile se pot clasifica in functie de consistența lor, compoziție chimică si uttilizare


în:
1. Săpunuri tari
2. Săpunuri moi şi săpunuri lichide
3. Săpunuri de toaletă şi de râs
4. Săpunuri de praf
5. Săpunuri industriale
6. Săpunuri medicinale
1. Săpunurile tari
Săpunurile ţări se obţin prin saponificarea grăsimilor cu hidroxizi alcalini
Săpunurile de miez. În această categorie intră săpunurile obţinute din soluţie apoasă
prin precipitare cu electroliţi. Această operaţie se mai numeşte şi salifiere şi constă în
adăugare de clorura de sodiu cristalizata sau de soluţie apoasă saturată.
Săpunurile de miez conţin cel puţin 60%acizi graşi Săpunurile de miez se fabrică prin
mai multe procedee, în funcţie de materiile prime întrebuinţate pentru saponificare.Ca
indicaţie generală pentru obţinerea unui săpun de miez se descrie una din cele mai vechi şi
mai cunoscute metode de lucru: Se topeşte grăsimea sau amestec de grăsimi într-un cazan de
oţel împreună cu circa ¼ apa faţă de greutatea grăsimii conţinând încălzirea se adaugă câte
puţin dintr-o soluţie diluată de hidroxid de sodiu de circa 35* Be până la formarea unei mase
omogene. Apoi se adaugă treptat o soluţie de hidroxid de sodiu mai concentrată de circa
45*Be şi se fierbe până la formarea unei mase transparente care se scurge uniform de pe
lopata cu care se amestecă. Sfârşitul procesului de fierbere se recunoaşte prin controlarea
reacţiei săpunului faţă de fenolftaleina.

2. Săpunuri moi şi săpunuri lichide


Săpunurile moi numite şi săpunuri pasta sunt în general săpunuri de potasiu obţinute
din grăsimi cu un conţinut mare de acizi nesaturaţi. Ele se fabrică în general din acizi graşi şi
din carbonat de potasiu având un conţinut în acizi graşi de circa 40%.
Pentru fabricarea săpunurilor moi se prepară mai întâi un săpun cu un conţinut de
acizi graşi de 45-46% numit “săpun de bază” acest săpun este redus apoi până la un conţinut
de acizi graşi e 38-40%.
Săpunurile lichide se prepară din săpunuri moi prin diluare cu apa (de preferinţă bine
distilată)
3. Săpunuri de toaletă şi de râs
Prin săpunuri de toaletă se înţelege săpunuri folosite la spălarea şi la îngrijirea pielii.
Ele pot fi solide, lichide şi în stare de pastă. Pentru fabricarea lor se folosesc numai grăsimi de
calitate superioară. Aceste săpunuri sunt în general colorate şi parfumate, ele se fabrică din
săpunuri de “bază”. Se admit maxim 0,1%alcalii libere şi 0,3%sare.
Prelucrarea săpunului de bază. Prima operaţie este uscarea. Pentru aceasta, săpunul
trebuie pentru aceasta săpunul trebuie tăiat în tăieţei cu ajutorul unor maşini speciale numite
“raboteze”. Tăieţeii se pun în uscătoare şi se ţine până când săpunul ajunge la un conţinut de
acizi graşii de circa 80% după uscare tăieţeii se amestecă în malaxoare cu parfum şi cu
colorant (fig.3)
Săpunurile de râs se prepară de obicei, din sterina din ulei de cocos şi din glicerina.
Saponificarea se face cu un amestec de soluţii de hidroxid de sodiu şi de potasiu. La
fabricarea acestor săpunuri se dă toată atenţia alcalinităţii libere, care nu trebuie să depăşească
0.06%
4. Săpunurile praf
Săpunurile praf sunt utilizate mai ales la spălarea rufăriei fine. Ele se prepară din
săpunuri de miez care se transforma în tăieţei se usucă şi se măcina intro moară specială.
De multe ori săpunurile praf se amesteca cu alte ingrediente, în scopul ameliorări
calităţii lor. Astfel de exemplu, ele conţin substanţe chimice de albire produse sintetice cu
putere mare de spumare
5. Săpunurile industriale
Afară de săpunurile moi despre care s-a tratat mai înainte, se mai folosesc în diferite
industrii, în special în cea textila, diferite tipuri de săpunuri. Dintre acestea fac parte numai
“săpunurile cu dizolvanţi”, care au o acţiune de curăţire mai bună datorită capacităţii lor de a
dizolva grăsimile şi uleiurile minerale aflate pe fibrele textile.
Dizolvanţii folosiţi în mod curent sunt: tetraclorura de carbon, tricloretilena, benzina,
acetona. Dizolvanţii se introduc de obicei, în timpul preparării săpunurilor, în proporţie de 10-
50%.
6. Săpunurile medicinale
Săpunurile medicinale se fabrică în formă de bucăţi, de pastă, de praf şi în stare
lichidă. Ele au încorporate anumite substanţe chimice cu acţiune dezinfectantă care nu suferă
modificări calitative în amestec cu săpunul. Substanţele chimice folosite în mod curent sunt:
formaldehida, acidul salicilic, camforul fenolii, sulful. Mai rar se folosesc şi alte substanţe
chimice.
Executarea analizei se face după STAS 194-49
5. CORELATIA INTRE COMPOZIȚTIA SĂPUNULUI ȘI EFECTELE ASUPRA
PIELII
Utilizând pe o lungă perioadă de timp un anumit săpun s-a constat că în funcție de
compoziția chimică şi pH-ul produsului utilizat, pot apărea atât efecte pozitive cât și efecte
negative.
Un astfel de studiu este cel efectuat de Elaine Larson, Allison Aiello, Lillian V.
Lee, MPhyllis Della-Latta, PhD, Cabilia Gomez-Duarte, Susan Lin în 2003.
În timp ce igiena a mâinilor este ca una dintre cele mai importante măsuri pentru a preveni
transmiterea infecţiilor în comunitate şi în mediile de asistenţă medicală, s-au cercetate
efectele pe termen scurt şi pe termen lung de spălare a mâinilor cu săpunuri antimicrobiene
tradiţionale sau pur și simplu, non antimicrobiene. Scopul acestui studiu a fost de a măsura
efectele spălării cu un săpun simplu sau cu un săpun antimicrobian asupra numărului de
bacterii pe mâini înainte şi după o singură spălare şi înainte şi după spălare a mâinilor după un
an de utilizare a produsului.
La acest studiu au participat 238 de persoane din care 90% hispanici, produsele au fost
utilizate atât în locuinţe cât şi în clinici private pediatrice. Participanţi sunt atât din mediu
casnic cât şi din mediu medical. Prin interviu s-a stabilit la întâmplare ce produs va utiliza
fiecare participant la studiu precum şi numărul de spălări pe zi pe care le va efectua fiecare
participant. S-au utilizat diferite săpunuri lichide non antibacteriene simple precum şi unele
antibacteriene cu conţinut similar triclosan 0,2% (săpun antibacterian) obţinute din comerţ.
Participanţii au fost instruiţi să folosească numai a produsele furnizate pe durata întregului
studiu de 12 luni. Ambele săpunuri lichide au fost livrate în recipiente de plastic cu un
distribuitor de piston de tip. În fiecare lună, de utilizare a produsului a fost monitorizat de
cântărire produs rămas şi prin inspecţie vizuală pentru prezenţa altor produse în casă.
Culturile s-au obţinut imediat înainte şi după spălarea mâinilor cu săpunurile atribuite.
Două seturi de perechi pre - şi prespălare manuală probele s-au obţinut o dată la începutul
studiului (între 9/00-1/01) şi a doua după ce participanţii au utilizat acelaşi produs pentru
spălarea de 12 luni (între 9/01 -2/02). Pentru obţinere unor date relevante s-a încercat
monitorizare a numărului de unităţi formatoare de colonii (UFC), fără să intereseze tipul
bacteriilor prezente, de la începutul experimentului şi la sfârşitul experimentului.
S-au obţinut 220 de probe reprezentative pentru lâna de baza la începutul
experimentului şi 224 de probe la sfârşitul anului. Nu s-au constat modificări semnificative în
ceeace priveşte numărul UFC pentru cei de au utilizat săpunul simplu spre deosebire de cei
care utilizat săpunul antibacterian, înainte şi după utilizarea săpunului (tabel 1)
Tabel 1. Numărul de UFC pre şi postspalare pentru linia de bază şi după un an de
experiment

Rezultatele obţinute după prima spălare şi după 1 an de utilizare a


produselor sunt ilustrate în figură 2.
Figura 2. Comparaţie între grupuri şi începutul experimentului respectiv
după un an de utilizare a săpunurilor

După o singură spălare la începutul experimentului nu s-a constat o scădere


semnificativă a UFC în comparaţie cu rezultatele obţinute după un an de utilizare, numărul
UFC atât pentru săpunul tradiţional cât şi pentru cel antibacterian a scăzut aproape la
jumătate.
Deasemenea numărul de de utilizări a săpunului, intre 2-50 de ori pe zi, nu au dat
diferenţe semnificative pe perioada experimentului. Deasemenea diferenţe semnificative s-au
obţinut intre rezultatele personalului medical şi personalul ce a utilizat săpunul în mediu
casnic, acest lucru fiind explicat prin modul de spălare. Astfel personalul medical a utilizat o
tehnică de spălare ce implică o frecare mai energică decât tehnica utilizată de personalul din
mediul casnic.
Astfel s-a constatat că utilizarea unui săpun ce conţine trilosan este mult mai eficientă
decât utilizarea unui săpun tradiţional, deasemenea tehnica de spălare folosită este foarte
importantă.
S-a scris recent despre potenţialele riscuri comparativ cu beneficiile substanţelor
antibacteriene (biocide) conţinute în săpunuri. Un astfel de studiu, care a examinat eficacitatea
produselor care conţin triclosan, în comparaţie cu cea de săpun simplu, precum şi a evaluat
constatările că adresa de pericolele potenţiale ale acestei utilizări, şi anume, apariţia de
bacterii antibiotic rezistente a fost făcută de. Allison E. Aiello, Elaine L. Larson şi Stuart B.
Levy,2005.
În octombrie 2005 Comitetului consultativ al US Food and Drug Administration
(FDA) a fost convocat pentru a discuta despre beneficiile şi riscurile potenţiale asociate cu
produsele comercializate antiseptic, pentru uzul consumatorilor, cum ar fi săpunuri etichetate
ca"antibacteriene." Reuniunea FDA a dus la un apel pentru continuarea cercetărilor cu privire
la riscurile şi beneficiile de produse de consum specifice antiseptice utilizate în stabilirea
comunitate. O mare parte a produselor de consum în ceea ce priveşte antiseptice dezbaterii s-a
axat pe utilizarea de "săpunuri antibacteriene", care conţin triclosan ingredientul activ.
Majoritatea săpunuri lichide etichetate ca "antibacterieni" conţin triclosan, FDA nu
reglementează în mod formal nivelul de triclosan utilizate în produsele de consum. Un
compus chimic conexe, triclocarban, este utilizat în formulele săpunurilor antibacteriene.
Triclosan este un antimicrobian phenoxyphenol care este comercializat ca un
"antibacterian" ingredient în produse de igienă de consum, dar, de asemenea, are unele
activităţi antivirale şi antifungice. Este bacteriostatic la concentraţii scăzute şi bactericid la
concentraţii mari. Triclosan s-a dovedit a inhiba dezvoltarea bacteriilor gram-pozitive şi
gram-negative în situ, cu eficacitate diferită la toate speciile bacteriene. De exemplu, triclosan
este relativ ineficient la inhibarea creşterii bacteriilor gram-negative, cum ar fi Pseudomonas
aeruginosa şi Serratia marcescens. Deşi activitatea bactericidă a triclosan implică uciderea
unor mecanisme nespecifice, rezultatele cercetărilor sugerează că acţiunea bacteriostatică are
loc prin inhibarea un obiectiva specifica a unor bacterii, cunoscute sub numele de "reductaza
enoyl-acil proteină de transport". Aceste constatări au condus pe cercetători să analizeze dacă
triclosan pot influenţa apariţia rezistenţei la antibiotice.
Săpunuri ce conţin triclosan, la concentraţiile utilizate în stabilirea comunitate (0,2%
sau 0,3% wt/vol) au fost, în general, mai eficace decât săpunurile simple în prevenirea
simptomelor bolilor infecţioase şi reducerea nivelului de bacterii pe mâini. Mai multe studii
au demonstrat probe de laborator de eco-triclosan au adaptat rezistenta la antibiotice, printre
mai multe specii de bacterii.
Există încă prea puţine studii care au fost efectuate în comunitate pentru a evalua în
mod adecvat dacă apariţia rezistenţei la antibiotice în această setare este asociat cu utilizarea
de săpunuri de consum care conţin triclosan. Studii longitudinale sunt necesare pentru a
evalua schimbările în nivelurile de rezistenţa la antibiotice asociate cu utilizarea de săpun care
conţin triclosan de-a lungul timpului şi baze de date mari de tulpini sunt necesare pentru a
examina în termen de schimbări de specii în profiluri de rezistenţă la antibiotice. Cu toate
acestea, constatările curente justifică acţiunile de FDA pentru evaluarea produselor.
Cercetările viitoare ar trebui să fie direcţionată la care se adresează atât eficacitatea şi riscurile
asociate cu utilizarea de triclosan. De exemplu, datele sunt necesare pentru a evalua dacă
produsele care conţin triclosan oferi un nivel suplimentar de protecţie în rândul grupurilor cu
risc ridicat, cum ar fi persoane imuno compromise care trăiesc în setarea de uz casnic.
Un alt factor ce are efecte negativ asupra pielii îl reprezintă pH-ul săpunului utilizat.
Pentru a evalua efectul iritative ale diferitelor săpunuri şi produse recomandare pentru pielea
sensibilă s-a studiat corelarea efectul de iritare fiecărei substanţe cu pH-ul şi cu prezenţa sau
absenţa detergent sintetic în produs. Un astfel de studiu a fost efectuat de Lourdes Baranda,
Roberto González-Amaro, Bertha Torres-Alvarez, Carmen Alvarez, Victoria Ramírez.
S-au folosit 30 de voluntari sănătoşi (15 femei şi 15 bărbaţi), cu vârste variind 18-41 ani
(medie 24 de ani), care n u au suferit de boli de piele sau boli sistemice. Aceste persoane au
avut un test pozitiv patch-uri pentru lauril sulfat de sodiu 1,0% (SLS), care este considerat o
substanţă utilă în identificarea pielii sensibile.
În acest experiment sau utilizat 15 săpunuri pentru pielea sensibilă şi 12 săpunuri cele
mai utilizate într-un spital.
Pentru determinarea pH-ului s-au folosit 8 emulsii 13% din apa de la robinet şi săpun
27: 15 recomandat pentru pielea sensibilă şi 12 care corespund săpunuri cele mai utilizate de
către persoane care participă la experiment. Două probe de lichid de curăţat nediluate
recomandat pentru pielea uscată au fost de asemenea evaluate. Apa deionizată a fost folosit ca
un control negativ. Fiecare soluţie s-a turnat într-un balon închis şi identificat printr-un număr.
Persoanele participante la test nu ştiu produsul pe care urmează să-l utilizeze.
Determinarea pH-ului s-a efectuat utilizând un pH-metru.
Efectul iritant asupra pielii a fost făcut cu ajutorul unor discuri absorbante impregnate
cu soluţia de săpun tâmpe de 5 zile. Prima aplicare s-a făcut pentru 24h în prima zi după care
timp de 4 zile de câte 6 ori pe zi s-a aplicat soluţia de săpun.
Determinările efectului iritant asupra piele au fost făcute în în mod independent de către
trei medici. Iritarea pielii a fost marcat după cum urmează:
Ř eritem (E):0 Nici unul; 1 + Speckling moderată; 2 + uniforme moderat; 3 +
Intense; 4 + Intense (roşu fierbinte) cu edem.
Ř scalare (S): 0 Nici unul; 1 + fină; 2 + moderată; 3 + Intensă;
Ř formarea Fisuri (F) 0 Nici unul; 1 + fine; 2 + Pronunţate unice sau multiple, 3 +
largi cu hemoragie sau secreţie.
Suma tuturor acestor efecte asupra pielii dau indicele de iritare (Irin). Un săpun fost
considerată ca un iritant uşor atunci când Irin sau a fost sub sau aproape de la 1,0.
Hiperpigmentarea post inflamatorie a fost, de asemenea, evaluată şi înregistrată ca prezenţa
sau absenţa. Studiul a fost efectuat în timpul iernii (temperatura medie 14 ° C).
Şase produse au avut valori în jurul Irin 1.0 şi au fost considerate ca neagresive sau
noniritante: TM White Dove, Dove TM Baby, Cetaphil TM (bar), Dove dezinfectant lichid
pentru mâini TM, TM Dove roz şi TM Aderma. Toate celelalte produse au avut un mare Irin
variind de 2.599 - 5.426 (tabelul 3).
Tabel 3. Efectul iritant al diferitelor săpunuri asupra indivizilor cu piele sensibilă
Numai unul dintre produsele testate (Dove Baby TM) a avut un pH neutru. Patru
săpunuri a avut un pH aproape de 7.0 şi un alt a avut un foarte acid pH 3.61 (Avecyde TM), în
timp ce restul au avut mare pH 9.85 - 12.35 (tabelul 2).
Pe baza rezultatelor obţinute, săpunurile testate au fost grupate în trei categorii: (1),
săpunuri, cu o Irin redus şi pH-ul în apropiere de zona neutră; (2), săpunuri, cu un nivel ridicat
Irin ( > 3.571) şi pH-ul mare (9.5 - 10.65); şi produse cu cea mai mare pH (> 11) şi Irin (2.79 -
3.466) (Fig. 2). Corelaţia între aceşti doi parametri a fost semnificativ statistic (P <0,006).
Figura 2. Corelaţia între pH şi indicele de iritare (Irin). Am identificat trei grupuri de
săpunuri: Irin scăzut şi pH aproape de zona neutră, pH-ul ridicat şi Irin ridicate şi, cel mai
mare pH-ul şi moderată Irin

Aproape toate produsele studiate induc hiperpigmentare. Deşi s-a efectuat o analiză
statistică a acestor date, era evident că gradul de hiperpigmentare a fost legat de nivelul de
inflamaţie indus de diferite produse.
Ca săpunuri mai frecvent utilizate de către populaţia generală au arătat un indice de
iritare mare (3.285 - 5.4), acestea nu ar trebui să fie recomandat pentru persoanele cu pielea
sensibilă. Am găsit o corelaţie semnificativă între pH-ului şi iritarea pielii (P <0,006). Cu
toate acestea, grupul de săpun cu pH mai mare ( > 11) a avut doar o Irin moderat. Nu exista o
explicaţie potrivită pentru acest fenomen, dar este posibil ca aceste produse cu un pH foarte
mare au un efect de reglementare cu privire la eliberarea unor factori endogeni implicaţi în
inflamarea pielii. Acesta a fost raportat în trecut că perturbările prelungită a mantalei acide a
pielii nu este suficientă pentru a induce iritaţie clinice.
Corelarea dintre pH, compoziţia chimică şi efectul iritant este indicat în tabelul 4.
S-a constat că un pH neutru corespunde unui Irin moderat, pe când un pH ridicat
corespunde unui Irin ridicat cu efecte negative asupra pielii indivizilor cu piele sensibilă.
Tabelul 4 corelaţia dintre pH, compoziţie şi Irin

Cele mai multe discuţii legată de utilizarea produselor de curăţat pentru a elimina
murdăria nu este lipsită de efecte secundare adverse. Aceste efecte adverse includ deteriorarea
funcţiei de barieră a pielii, susceptibilitate crescută la iritanţi de mediu şi de antigeni, iritaţii
ale pielii, cu eritem şi edem şi reducerea de calităţile cosmetice ale pielii, cum ar fi umiditatea
şi netezimea. Aceste modificări sunt de obicei subtile, care apar lent în timp şi sunt mai
importante la pacienţii vârstnici şi atopice. Adesea, asocierea acestor probleme cu utilizarea
unui anumit tip de săpun este trecut cu vederea. Uscarea pielii poate fi exacerbată de climat
uscat şi influenţa apei dure, care creşte efect iritant al săpunului sau detergenţilor. Deşi este
important ca dermatologi şi populaţia generală sunt conştienţi de potenţialul de iritare de
produse folosite pentru curăţare corp, această informaţie nu este de obicei disponibil, de
aceea, am decis să analizeze efectul de iritare de produse de marca, mai degrabă decât
substanţe izolate.
Recent, să constatat că utilizarea normală a unui săpun alcalin determină o mică creştere
a pH-ului, perceput de către disciplinele studiate pentru a fi mai iritant decât un detergent
sintetic. În plus, aplicarea de sulfat de lauril de sodiu sub ocluzie cu o soluţie cu pH mare
determină o creştere mică, dar semnificativă în pierdere transepidermică de apă. Prin urmare,
modificarea pH-ului pielii produsă de săpunuri de toaletă este un factor important pentru a
induce în iritarea pielii sensibile, contribuie la producţia de eczeme la aceşti pacienţi. Este
important să se reamintească faptul că iritarea cumulativă a pielii la adulţii mai în vârstă
necesită prelungit timpul de recuperare şi că expunerea repetată la săpunuri dure ar putea
împiedica repararea pielii corespunzătoare.
Constantă de disociere (pKa) a unei substanţe este un alt factor care contribuie la
potenţialul de iritare a unei substanţe şi o valoare mare a acestui parametru pare a fi predictiv
pentru iritarea pielii. Cu toate acestea, toate săpunurile şi produsele pentru curăţat şi testate în
acest studiu au fost formate dintr-un amestec complex de substanţe şi, prin urmare, nu s-a
putut stabili pKa lor.
Un alt efect al utilizării adecvate a săpunului în igiena mâinilor este acela de reducerea
cazurilor de transmitere a virusului gripal N1H1. Un astfel de studiu a fost efectuat de M.
Lindsay Grayson, Sharmila Melvani, 1 Julian Druce, Ian G. Barr, 5 Susan A. Ballard, 1
Paul D. R. Johnson, Tasoula Mastorakos şi Christopher Birch, 2009.
Deşi transmiterea de la persoană la persoană a virusului gripal se datorează în principal
la răspândirea de aerosoli, transportul de pe mâinile pacienţilor şi îngrijitorilor este de
asemenea, potenţial important. O igiena corespunzătoare a mâinilor (HH) ar trebui să reducă
riscul de transmitere, dar există puţine date în vivo pentru a confirma eficacitatea antivirală de
protocoale disponibile. În plus, viabilitatea pe termen lung a virusului gripal pe mâinile
nespălate umane rămâne neclară, dar acest lucru are ramificaţii importante pentru riscul de
transmitere de către personalul medical nu ar trebui să le neglijeze să întreprindă măsuri de
igiena adecvate în timp ce au grijă de pacienţii cu gripă. Din cauza preocupărilor recente cu
privire la gripă aviară şi potenţialul pentru o pandemie de gripă la nivel mondial studiul de
fata îşi propune să clarifice aspecte practice de a evalua eficacitatea diferitelor protocoale de
igiena folosind voluntari umani expuşi în permanenţă să trăiască gripa H1N1 în condiţii
controlate.
S-au utilizat indivizi infestaţi în mod controlat cu o tulpină de virus gripal A
(A/Caledonia/20/99 noi [H1N1]).
După contaminare iniţială cu gripă şi evaluarea confirmări virale (figura 3), fiecare
participant folosit 1 din 5 protocoale HH:
Ř fără HH (control);
Ř spălarea mâinilor cu săpun lichid non medical (Microshield de îngrijire a pielii
cleanser [SW]; Johnson şi Johnson Medical);
Ř frecarea mâinii cu gel Microshield antimicrobiene (etanol 61,5% plus piele
emolient [EtOH numai]; Johnson şi Johnson Medical),
Ř frecarea mâinilor cu Debugă HH soluţie (alcool izopropilic 70% plus 0,5%
clorhexidină plus piele emolient [isop-CHX]; Orion Laboratories);
Ř frecare a mâinii cu antiseptic Avagard (etanol de 70% plus clorhexidină 0,5%
plus piele emolient [EtOH-CHX]; 3M Pharmaceuticals).

Figura 3. Protocoalele utilizate în realizarea studiului


Tabel 5. Soluţiile utilizate pentru fiecare protocol în parte

Aceasta a fost urmată de o evaluare pentru detectabil H1N1 (tabelul 5). Evaluarea a
fost efectuat imediat după perioada de 2 min de uscare la aer. Fiecare participant a îndeplinit
toate protocoalele în aceeaşi ordine (astfel cum sunt enumerate în tabelul 5, şi toate cele 4
produse HH au fost utilizate în modul recomandat, urmat de evaluare pentru detectabile H1N1
şi frecarea detaliată chirurgicală. Toate protocoalele HH au fost realizate cu un minim de 24
de ore între fiecare protocol.
Concentraţiile H1N1 au fost evaluate înainte şi după fiecare intervenţie de cultura virale
şi în timp real revers-transcriptazei reacţie de polimerizare în lanţ (PCR). Deasemenea a fost
evaualuata si viabilitatea natural de H1N1 pe mâini pentru 160 min fără HH.

Mai am un pic de adaugat din acest articol


CONCLUZII
......
BIBLIOGRAFIE...