EDENTAȚIA

PARȚIALĂ

este o stare patologică marcată de absența uneia sau mai

multor unități dento-parodontale, de pe una sau ambele
arcade, din perioada posteruptivă a dinților.
 ETIOLOGIA
• Factorii determinanți

Cauze congenitale
- Hipodonție (< 4) – cea mai întâlnită – M3, IL sup, PM2 sup
- Oligodonție (> 8)
- Anodonție (toți)

Cauze aparente
- Incluzia dentară (anclavarea, retenția)
poate fi : totală / parțială
superficială / profundă
Cauze dobândite
-Locale (loco-regionale)
 Caria și complicațiile
 Parodontopatia marginală
 Extracțiile
 Traumatismele
 Osteomielite maxilare
 Tumori maxilare
 Boala de focar
 Iatrogenia
 Supraerupția prin atriție
-Generale
 Diabet zaharat
 Osteoporoza
 Rahitism
 !!!!! Neglijența sau indiferența pacientului față de
tratamentele stomatologice !!!!!

• Factorii favorizanți
-Genetici
 Rasa
 Vârsta și sexul

-De risc
 Consum de alcool, cafea, tutun
 Profesii (cofetari, tipografi)

-Socio-economici și demografici
 SIMPTOMATOLOGIA

• SUBIECTIVĂ
- DUREREA
 Acută
 Cronică (>3 luni) - Insuficiența funcțională
 Masticatorie
 Fonetică
 Fizionomică
 Deglutiție
 Autoîntreținere
 Psihică
 • OBIECTIVĂ

- Modificările tisulare și morfologice faciale

- Modificările intraorale ale elementelor câmpului protetic

EVOLUȚIA STĂRII DE EDENTAT PARȚIAL

Nerezolvată, determină o disfuncție temporo-mandibulară
severă, cu afectarea tuturor componentelor aparatului
dento-maxilar, chiar și în cazul breșei unidentare.
 migrări orizontale și rotații ale dinților restanți,
 pierderi ale punctelor de contact interdentare
 modificări ale structurii parodonțiului marginal,
 abrazii patologice diverse,
 pierderi ale reliefurilor ocluzale
 dizarmonii ocluzale,
 devieri patologice ale mișcărilor mandibulare.

 egresii, extruzii

SINDROMUL ALGO-DISFUNCȚIONAL
CLASIFICAREA EDENTAȚIEI PARȚIALE
1. Kennedy - 1925

Reguli:
1. Numărul clasei este
dat de edentaţia
situată cel mai distal.
2. Numărul subclasei
este dat de numărul
total de breşe edentate
suplimentare (altele
decât cea care dă
numărul clasei).
3. Absenţa M3 nu se
consideră edentaţie!!
Modificările la clasificarea lui Kennedy sunt denumiri generice
pentru toate tipurile de breșe adiționale ale claselor I-III:
 
- modificarea 1 va cuprinde o singură breșă adițională intercalată;
- modificarea a-2-a va cuprinde două breșe adiționale, care nu au
conexiuni;
- modificarea a-3-a va cuprinde trei breșe adiționale distribuite
independent una de cealaltă în cadrul clasei principale.
 

Acest principiu se aplică edentațiilor de clasa I,

a-II-a, a-III-a Kennedy. Clasa a-IV-a nu admite
modificări, orice spațiu edentat adițional
necesită încadrarea în clasa inferioară,
determinantă fiind edentația cu topografia cea
mai posterioară.
2. Costa
= vizualizarea edentației parțiale după topografia edentației și
enumerarea zonelor edentate în sensul acelor de ceasornic.
variante de edentații:
- frontală,
- laterală,
- terminală mixtă,
- extinsă
- subtotală.
- Enunțarea diagnosticului de edentație
începe întotdeauna la maxilar din
partea dreaptă și se termină la
mandibulă în partea dreaptă.
- Precizarea în scris a breșelor de pe
aceeași hemiarcadă se face despărțind
denumirea lor prin virgulă, iar trecerea
de la o hemiarcadă la cealaltă se face
printr-o linie orizontală (-).
- edentatie frontala – absenta unor dinti incisivi sau canini

- edentatie laterala – absenta unor premolari sau molari unilateral sau

bilateral, edentatie la care bresa este
delimitata la ambele extremitati de dinti restanti

- edentatie terminala – absenta premolarilor sau molarilor uniterminali

sau biterminali,edentatii la care bresa este delimitata numai anterior
de dintii restanti

- edentatie mixta – absenta mai multor dinti, edentatie la care pot

coexista brese frontale, laterale si terminale

- edentatie intinsa – caracterizata prin absenta

dintilor din doua regiuni (frontal si lateral)

- edentatie subtotala – atunci cand ramane unul

sau doi dinti pe arcada
CÂMPUL PROTETIC EDENTAT PARȚIAL
- suportul dento-parodontal
- suportul muco-osos

Elementele componente:

- dintii restanti,
- crestele alveolare,
- mucoasa orala,
- zonele biostatice (bolta palatina, tuberozitatile maxilare
si tuberculii piriformi).
Evaluarea suportul dento-
parodontal
1. Întinderea şi topografia edentaţiei.

2. Valoarea de suport.
 Valoarea de suport
a. valorea de rezistenţă parodontală la solicitările
masticatorii.
IC IL C PM PM M1 M2 M3
1 2
Mx 2 1 5 4 4 6 6 2-5

Md 1 1 3 4 4 6 6 4-6

Suma valorilor de suport a dinţilor stâlpi

trebuie să fie cel puţin egală cu suma valorii
dinţilor înlocuiţi prin punte
Valoarea de suport
b. Valoarea suprafetei parodontale
• Tylmann mm²: 100-352 mm²

 Depinde de: numărul rădacinilor, dimensiunea lor,

lungimea lor, dispoziţia topografică (orientarea rădăcinii)

 cea mai mare valoare de suport o au dinţii tripodici (cu 3

rădăcini). (M3 sup. > M3 inf.)

 M3 sup. > M3 inf. (în practică M3 inf. are valoare mai

mare chiar dacă are numai două rădăcini - de aici
relativitatea datelor).
Suportul dento-parodontal
1. Întinderea edentaţiei şi topografia ei ne permite să vedem solicitările
la care erau supuşi dinţii înainte de edentaţie.
2. Valoarea de suport. Pentru evaluarea funcţiei de suport s-a recurs
la:
a) stabilirea unei valori de rezistenţă parodontală fiecarui dinte faţă de
solicitările masticatorii.
Evaluarea suportului dento-parodontal
3. Starea de sănătate a parodonţiului marginal
• migrările dentare,
• retracţiile, pungile, intervenţiile pe parodonţiul marginal,
• reacţia la lucrările protetice anterioare.

4. Morfologia dinţilor
• morfologia coronară mare (suport de susţinere şi fricţiune
mare).
• morfologia radiculară - numărul şi direcţia rădăcinilor

5. Topografia dintelui
• cu cât este mai distal solicitările sunt
mai mari.
Evaluarea suportului dento-parodontal
6. Direcţia de implantare a dinţilor
Mecanicisti (Dubeck, Benoit şi Costa)
 sprijinul este optim când forţele verticale cad în interiorul
poligonului de susţinere.

Funcţionalişti
 susţin criteriile ocluziei funcţionale,
 contacte dento-dentare care transmit forţele de presiune
masticatorie în axul lung al dintelui
realizarea reliefului ocluzal individualizat
în armonie cu curbele de ocluzie.
 Evaluarea suportului dento-parodontal
7. Implantarea dintelui
• raportul între coroana clinică şi rădăcina clinică
• dintele este echilibrat funcţional când braţul
intraalveolar este mai mare decât cel
extraalveolar
• raport optim 2:3

• prin retractia parodonţiului creşte

coroana clinică şi scade rădăcina
clinică (defavorabilă în perspectiva
protezării).
 Evaluarea suportului dento-parodontal
8. Reactivitatea parodontală.
 Clinic statusul parodontal-migrări, retracţii, pungi, mobilitate.

 Radiologic
• aria parodontală (numărul, dimensiunea, direcţia rădăcinilor)
• valorea implantării
• pungile osoase
• dimensiunea spaţiului periodontal
• grosimea, continuitatea sau discontinuitatea laminei dura
• procese patologice la nivelul apexului (granulom periapical),
• prezenţa unor formaţiuni de vecinătate (sinus)
• prezenţa traumei ocluzale (îngroşări în treimea
apicală a rădăcinii, resorbţie radiculară,
resorbţii osoase).
Evaluarea suportul dento-parodontal
9. Solicitarea ocluzală a viitoarei punţi

• Valoarea antagoniştilor
 arcadă integră sau artificială (punte) solicitarea este mai
mare faţă de cea a unei proteze mobilizabile.

• Ghidajul dento-dentar
 la un pacient cu conducere canină, dacă prin punte se
face ghidaj de grup puntea va fi mobilizată de mişcările
masticatorii.
 Evaluarea suportului dento-parodontal
10. Alti factori
• profesionali (profesiuni ce solicită mai mult o anumită
grupă de dinţi).

• obiceiuri alimentare.

• protezări compozite.
• igiena precară buco-dentară.
 Evaluarea suportului dento-parodontal
10. Alti factori
• vârsta
-la tineri se fac extensii meziale incorecte
-la bătrâni extensie distală pentru a evita proteza
mobilizabilă.

• utilizarea dinţilor parodontotici

- puntea contenţioneaza dinţii cu mobilitate mică (se fac punţi

stabilizatoare)
- valoarea implantării creşte prin
depulparea dinţilor (deviaţia circulaţiei spre
parodonţiu).
- implante transfixante care ajută la fixarea
dinţilor în structurile osoase.
CÂMPUL PROTETIC EDENTAT PARȚIAL

- zone protetice pozitive

acele elemente ale campului protetic care vin in
contact intim cu proteza, asigurandu-i sprijinul,
mentinerea si stabilitatea.

- zone protetice negative

acele zone ale campului protetic care trebuie evitate
de proteza sau despovarate de presiuni.
Sprijinul funcția care se opune deplasării spre
câmpul protetic, în direcție ocluzo-
gingivală a protezei (infundării)

Menținerea funcția care se opune deplasării dinspre

câmpul protetic, în direcție gingivo-
ocluzală a protezei (desprinderii)

Stabilitatea funcția care se opune deplasării protezei în

plan orizontal (mezializări, distalizări,
lateralizări)
CÂMPUL PROTETIC EDENTAT PARȚIAL
- zone protetice pozitive
La maxilar:
- dintii restanti,
- crestele alveolare,
- tuberozitatile maxilare
- bolta palatina.
La mandibulă:
- dintii restanti,
- crestele alveolare
- tuberculii piriformi.
- zone protetice pozitive

Dintii restanti asigura:

- sprijinul dento-parodontal al protezei, permitand retentia protezei
partiale prin intermediul crosetelor;
- mentinerea directa si indirecta;
- stabilizarea orizontala a protezei.

Crestele alveolare asigura:

- sprijinul muco-osos al seilor, in special in edentatiile
terminale si frontale intinse;
- stabilizarea orizontala relativa a protezei;
- un oarecare grad de mentinere a protezei prin
adeziune, la maxilar.
Bolta palatina asigura:
- sprijinul muco-osos al protezei;
- stabilizarea orizontala a protezei;
- mentinerea partiala prin adeziune, mai ales cand
bolta este plata.
 
Tuberozitatile maxilare asigura:
- sprijinul muco-osos pentru seile terminale;
- mentinerea, numai atunci cand tuberozitatile sunt
retentive;
- stabilizarea orizontala a protezei.
 
Tuberculul piriform asigura:
- sprijinul muco-osos al seilor terminale, mai ales cand
rezilienta mucoasei la acest nivel este minima;
- stabilizarea in sens mezio-distal cand tuberculul este
oblic.
- zone protetice negative
La maxilar
- parodontiul marginal, care trebuie sa fie distantat de proteza la
aproximativ 5 mm;

- papila incisiva acopera pachetul vasculo-nervos subiacent,

care sub
presiunea aplicata prin intermediul protezei ce o acopera devine
dureros si din acest motiv va fi ocolita sau despovarata prin
foliere de 0,20-0,30 mm;
- rugile palatine intervin in fonatie si in senzatia gustativa si sunt
sensibile la presiunile date de proteza. Daca un conector
principal ajunge in aceasta zona, el trebuie sa se termine in
depresiunea dintre doua rugi si nu pe coama rugii. Acoperirea
rugilor palatine de catre conectorul principal impune
despovararea prin foliere in grosime de 0,20-0,30 mm;

- torus-ul palatin, cand este de marime mica sau medie, va fi

despovarat de presiuni prin foliere de 0,50 – 1 mm. Un torus
mare trebuie distantat de conectorul principal. Lipsa de foliere
sau folierea insuficienta va duce la basculari laterale ale
protezei si leziuni de decubit;

- rafeul median maxilar, cand este sensibil la

palpare, trebuie despovarat prin foliere in
grosime de 0,30-0,40 mm;
- zonele glandulare Schroder, situate pe bolta palatina posterior
paramedian, au o mare rezilienta;

- bridele laterale, insertiile musculare si ligamentare vor fi ocolite de

proteza prin adaptarea corecta a lingurii individuale si apoi prin
modelarea si extinderea functionala a amprentei definitive
- zone protetice negative
La mandibula
- parodontiul marginal, care va fi protejat la fel ca la maxilar;

- frenul limbii in zona linguala centrala conditioneaza alegerea

conectorului principal;

- mucoasa procesului alveolar in zona linguala, in dreptul

conectorului principal va fi despovarata de presiuni prin foliere
cuprinsa intre 0,30-2 mm;

- linia milohioidiana este limita la care ajunge proteza partiala in

zona linguala.
- torus-ul mandibular, cand este mic sau mijlociu, trebuie foliat
in grosime de 0,5-1 mm, fiind astfel ferit de presiunile bazei
protezei. Existenta unui torus foarte mare necesita o interventie
plastica chirurgicala, care insa nu este agreata de majoritatea
pacientilor.
 - zone protetice negative se vor considera si:
- exostozele dureroase la presiuni digitale

- mucoasa procesului alveolar, parodontiul marginal si zona

dentara subecuatoriala din dreptul conectorului secundar al
bratelor retentive ale crosetelor divizate;

- papila interdentara si mucoasa procesului alveolar in dreptul

conectorilor secundari interdentari, care vor fi foliate in grosime de
0,20 mm.

- papila interdentara proximala din dreptul conectorilor secundari

proximali va fi foliata cu folie de 0,10 mm.

- zonele muco-osoase vestibulare retentive

care interfereaza cu marginile seilor si care
trebuie deretentivizate prin foliere;
- zone protetice negative se vor considera si:

- mucoasa procesului alveolar, parodontiul marginal din dreptul

conectorului de intarire al pintenului distal la crosetele cu patru
brate (inelare), precum si zona dentara pana la unirea acestui
conector secundar cu bratul opozant, va fi foliata cu folie de 0,20-
2,30 mm.
 Musculatura din vecinătatea
câmpului protetic

- mușchii care au fibre dispuse paralel cu

marginea protezei au efect stabilizator

- mușchii care au fibre dispuse

perpendicular pe marginea
protezei au o acțiune
destabilizatoare
  1. Orbicularul buzelor
Maxilarul superior - situat în grosimea buzelor
- are caracteristicile unui
Mușchi stabilizatori: sfincter
 2. Buccinator
- situat în grosimea obrazului
- inserții:
- superior - între tuberozitatea maxilară și molarul 1
sup
- inferior - pe fața externă a mandibulei, de-a lungul
liniei oblice externe, de la trigonul retromolar până la
molarul 1 inferior.
- posterior – pe ligamentul pterigomandibular.
- anterior - pe pielea comisurii bucale.
 Mușchi destabilizatori:  Ridicătorul comun
 Mușchii vălului palatin – mușchii al buzei superioare
ridicători, coborâtori și tensori ai vălului
palatin (au inserție la nivelul liniei Ah)
 Mușchiul canin –
inserții la nivelul fosei
canine și a comisurii
bucale

 Marele zigomatic –
inserții la nivelul osului
zigomatic și a comisurii
bucale

 Micul zigomatic –
paralel cu marele
zigomatic, dar este mai
mic
 Mandibula
Mușchi stabilizatori:
 
1. Orbicularul buzelor
2. Buccinator

Mușchi destabilizatori:
În zona linguală:
Milohioidian – inserții pe linia oblică internă și pe
rafeul fibros median întins de la osul hioid la simfiza
mentonieră.
Genioglos – se inseră pe apofizele genii și apoi se
răsfiră în evantai în interiorul limbii.
Constrictor superior al farigelui – inserție în
zona retromilohioidiană.
În zona vestibulară:

Maseter – prin fasciculul său superficial, care se inseră inferior pe

unghiul mandibulei, poate veni în contact cu marginea protezei.

Temporal – are o inserție la nivelul trigonului retromolar.

Mușchiul bărbiei – inserții la nivelul osului în dreptul dinților frontali

inferiori și în tegumentul de pe proeminența bărbiei.

Coborâtorul buzei inferioare - inserții pe linia oblică externă și în

grosimea buzelor.

Coborâtorul comisurii inferioare - inserții

pe linia oblică externă și în grosimea buzelor.

Platisma – uneori.