Metode si tehnici de lucru in

consiliere (2)
1. Metodele de consiliere nu sunt identice cu
metodele de predare-învăţare
2. Descrierea unor metode şi procedee de
consiliere psiho-pedagogică
1. Metode de lucru în grupuri mici
2. Metode bazate pe imagistică
3. Metode metaforice
4. Metode art-creative
5. Metode de mişcare
6. Metode combinate
3. Ce rezultate au aceste metode folosite cu
elevii ?
4. Metode de facilitare a interacţiunii şi
comunicării dintre elevi
5. Jocul ca metoda de consiliere
 Metode art-creative

• Folosirea acestor metode este o invitaţie

adresată copilului de a crea, conduce o
piesă în care jucăriile sunt personaje.
• Copiii proiectează propriile trăiri, temeri,
impresii asupra păpuşilor, dându-le
personalitate, comportament,
împrumutându-le propriile trăsături sau
ale persoanelor semnificative pentru el.
 Marionete, păpuşi, animale…
Obiective
• provocarea unor amintiri din viaţa
copilului;
• dezvoltarea capacităţii de
rezolvare a problemelor;
• îmbunătăţirea abilităţilor de
comunicare şi sociale;
• dezvoltarea insight-ului
(înţelegerea cauzelor unor
evenimente, a semnificaţiei unor
comportamente);
• retrăirea unor experienţe din
viaţa copilului;
• Identificarea copilului cu anumite
persponaje.
Tipuri de jucării folosite:
• figuri reprezentând membrii ai
familiei;
• animale sălbatice sau
domestice;
• jucării deghizate: clovni,
persoane mascate.
Moduri de folosire
• folosirea spontană a jucăriilor;
• a-l invita pe copil să creeze o
scenă, un spectacol de
păpuşi;
• a combina folosirea păpuşilor
cu poveşti;
• a folosi păpuşile în dialogul cu
consilierul.
 Modelajul

• Modalitate în care copiii îşi pot spune povestea

atât prin figurinele modelate cât şi prin
cuvintele, expresiile verbale care acompaniază
activitatea de modelaj.
• Exerciţiul cu lut oferă atât o experienţă tactilă,
cât şi una kinestezică.
• Copiii pot fi ajutaţi să-şi cunoască sentimentele
exersându-şi simţurile.
• Figurinele tridimensionale create pot debloca şi
facilita comunicarea verbală a copilului despre
cele petrecute şi despre trăirile lui.
 Pictura, desenul
• copilul devine conştient de
sine şi de existenţa sa în
lume.
• copilul îşi exprimă
sentimentele, trăirile, nevoile,
se exprimă pe sine însuşi şi
îşi descoperă astfel
identitatea.
• pot deveni un mijloc de
comunicare.
• un mod de a descrie
povestea care nu poate fi
spusă în cuvinte.
• .
• Culorile, hârtia, creta pot
stimula pe copii să
povestească cele întâmplate,
să scoată la iveală scene din
viaţa lor, probleme cu care se
confruntă
• Desenul poate fi folosit:
 ca mijloc de comunicare
 ca mijloc de explorare al
afectivităţii copilului;
 ca mijloc de cunoaştere al
propriului corp şi al orientării
în spaţiu (Gheorghe şi
Mastan, 2005).
Exemplu: ROTATIA DESENELOR!

 Copiii stau în jurul unei mese.

 I se dă fiecărui copil o coală de hârtie şi o cutie de
creioanecolorate sau pensule şi acuarele.
 Fiecare copil poate desena/picta pe foaia lui ce doreşte până când
conducătorul grupului/animatorul spune “STOP JOC!”.
 După aceea fiecare copil îi va da desenul său, colegului din
dreapta. Timp de 5 minute vor desena pe foaia colegului lor ce
doresc, apoi când conducătorul de grup/animatorul spune “STOP!
SCHIMB!”, vor da foia pe care o au în faţă, colegului din dreapta.
 Desenele merg doar în aceiaşi direcţie dreapta sau stânga, cum
decideţi, astfel încât un desen să ajungă pe la toţi cei prezenţi în
grup.
 Este un exerciţiu care poate aduce copilul şi implicit grupul într-o
situaţie delicată. După acest exerciţiu grupul poate trece în etapa
“furtunii”. Dacă la început, copiii sunt încântaţi de ideea
schimbului de desene, pe parcurs pot să apară conflicte între ei.
Propuneti o alta variantă pentru metoda
rotaţiei desenelor.
(Scutul de aparare)
Formulaţi obiectivele acestei activităţi!
 Metode de mişcare
• Dansul şi mişcarea creativă
• Dansul este o modalitate de exprimare a
trăirilor.
• modalitate de comunicare care-l face pe copil
să se simtă în siguranţă, diminuându-i
anxietatea.
• procedeu prin care copilul poate fi ajutat să-şi
cunoască propriul corp şi să se simtă
confortabil în el.
• copilul îşi poate expune toate sentimentele şi
îşi poate lăsa libere resentimentele (Gheorghe
şi Mastan, 2005).
 Exemplu 1
• Toţi copiii sunt aşezaţi în zona de joc a grupei.
Consilierul solicită un număr şi un obiect. Copiii
formează spontan grupuri care cuprind numărul
solicitat de consilier, şi realizează o statuie pentru
a simboliza obiectul solicitat, folosindu-şi doar
corpul.
• De exemplu: 2 balanasoare!
• După realizarea primei cerinţe, se solicită alte
obiecte amuzante. De exemplu: maşină de
spălat, pian, cascadă, elefant, etc. Regula este
ca de fiecare dată să se formeze grupuri cât mai
diferite şi copiii să îşi schimbe poziţia şi
coechipierii.
• Se poate termina într-o manieră amuzantă: Toată
lumea, un carusel!
 Ex. 2: CĂUTĂTORII DE COMORI

• Copiii sunt împărţiţi pe grupuri (4-5 copii). Toate

grupurile primesc ca sarcină să găsească în 10 minute
cât mai multe obiecte care se găsesc pe o listă. Lista
poate fi reprezentată prin simboluri sau desene, pentru
ca toţi copiii să o poată urmări. Se poate alege un lider
în fiecare grup care are sarcina să monitorizeze
progresul şi să taie de pe listă obiectele găsite. Este
declarată câştigătoare echipa care găseşte cele mai
multe obiecte.
• In funcţie de locul de desfăşurare a jocului (în sala de
grupă, în curte sau în parc), lista poate conţine obiecte
precum: o floare cu petale roşii, o frunză în formă de
inimă, un obiect alb, o cheie, o piatră, o pană, un creion,
un ambalaj de bomboană etc.
 Exemplul 3:
GHEMUL ŞI PLOAIA / PÂNZA DE PĂIANJEN
OBIECTIVELE URMARITE
• Dezvoltarea abilităţilor de
comunicare şi cooperare in grup;
• Cunoaşterea interpersonala;
• Integrarea în grup;
• Cunoaşterea numelui fiecărui
coleg de grup;
• Spargerea blocajelor emoţionale,
de relaţionare intra-grupala;
• Dezvoltarea atenţiei şi a
memoriei;
• Respectarea regulilor de grup;
UTILIZARE
• Realizarea unei prime cunoaşteri a
grupului;
• Eliminarea inhibiţiilor şi conflictelor
datorate primului contact inter-
relaţional;
• Facilitarea libertăţii de manifestare,
încurajare a exprimării;
• Reducerea anxietăţilor, eliminarea
inhibiţiilor, descărcarea tensiunilor;
• Realizarea unui contact verbal şi
nonverbal între membrii grupului;
• Integrarea fizică şi emoţională în
grup.
 Înainte de începerea jocului copiii sunt aşezaţi în cerc. Se ia un ghem
destul de mare, apoi fiecare îşi spune numele şi îi unui alt coleg ghemul.
Capătul sforii rămâne la copilul care a început jocul. Ghemul va fi dat mai
departe până ce toţi copii si-au spus numele, fiecare copil păstrează
partea din aţă care îi revine astfel încât la final se formează o reţea.
 O alta variantă este ca fiecare copil să îi spună celui căruia ii dă ghemul,
ce apreciază cel mai mult la el. (De aceea, jocul mai poarta denumirea
Plasa iubirii) Copiii se ridica apoi în picioare şi ţinându-se de sfoară se vor
învârti, în sensul acelor de ceasornic şi invers, apoi se vor opri şi se vor
aşeza pe scăunele sau pe salteluţe.
 A doua fază a jocului este refacerea ghemului. Ghemul este în mâna
ultimului membru al grupului, apoi îl dă celui care a început jocul. Acesta
va lua ghemul, va spune numele celui de la care l-a primit, apoi va
spune : “Am primit ghemul de la…”, “Pe mine mă cheamă…”, “Mie îmi
place…”.Ultimul copil ajunge să spună numele întregului grup.
 Înainte de a rula ghemul, sunt puşi să-şi imagineze că a venit o ploaie
mare şi că sunt nevoiţi să intre pe rând sub un “acoperiş”, protejând foarte
bine ghemul de ploaie. Cine rămâne afară este în mare pericol, aşa că
trebuie să se ajute unii pe alţii şi să-şi facă loc sub acest “acoperiş”.
Metode combinate – Jocul de rol

• consilierul descrie situaţia în care se află actorii,

• se prezintă o schiţă de scenariu, care va fi completată, concretizată prin
jocul copiilor, absenţa precizării unor detalii favorizând “personalizarea
rolului”;
• se distribuie rolurile: de regulă o parte dintre copii sunt actori, alta
spectatori (cu rol de potenţiali observatori), alta observatori declaraţi;
• se asigură decorul specific situaţiei alese;
• se joacă “piesa” în faţa spectatorilor;
• se analizează derularea jocului de rol de către: actori (relativ la dificultăţi,
probleme, percepţia rolului etc.), de către observatori, eventual, de către
spectatori;
• se realizează o dezbatere finală cu întreaga grupă, condusă de consilier
pe baza unui plan, propus de acesta sau construit cu copiii, privind
problema vizată de jocul de rol; dezbaterea finală poate fi înlocuită de o
masă rotundă sau de analiza pe grupuri mici ale căror rapoarte se
prezintă în grupul reunit;
• se extrag concluzii de către consilier.
Ce rezultate au aceste metode folosite cu
elevii?
 Dezvoltarea capacităţilor de exprimare verbală şi nonverbală a
dorinţelor, sentimentelor, trăirilor;
 Respectul faţă de sine şi încrederea în sine;
 Strategii personale de rezolvare a problemelor şi a conflictelor intra- şi
inter-personale;
 Spargerea blocajelor emoţionale;
 Perfecţionarea capacităţii de autocunoaştere şi autoacceptare;
 Dezvoltarea valorilor morale şi spirituale;
 Dezvoltarea capacităţilor cognitive (memorie, atenţie, limbaj, gândire
etc.) şi a creativităţii;
 Eliberarea de tensiuni, anxietăţi acumulate, stres, frustrări şi sentimente
negative;
Cresterea capacitatii de integrare în grupuri.
 APLICAŢII
1. În grupuri mici, imaginaţi o secvenţă dintr-o activitate
de consiliere în care să folosiţi 2-3 metode prezentate
în curs. Prezentaţi secvenţa unui alt grup, care va
evalua prestaţia dumneavostră didactică pe baza unei
liste de control.
 Bibliografie
1. Băban, A. (coord.). 2001. Consiliere educaţională. Cluj-Napoca :
Editura Imprimeria Ardealul.
2. Burns, G. (2005). 101 Healing Stories for Chlidren and Teens Using
Metaphors in Therapy. New Jersey: John Willey and Sons.
3. Cocoradă, E. (coord). 2004. Consilierea în şcoală. O abordare psiho-
pedagogică. Sibiu: Editura Psihomedia.
4. De Peretti, A., Legrand, J.-A., Boniface, J. (2001). Tehnici de
comunicare. Iasi: Editura Polirom.
5. Gheorghe, D.M., Mastan, B. (2005). Ghid de bune practice. Tehnici
creative. Bucureşti: Editura Vanemonde.
6. Jigău, M. (coord). (2001). Consiliere şi orientare. Ghid metodologic.
Bucureşti: Editura Sigma.
7. Lemeni, G., Mihalcea, L., Mih, C. (2005). Consiliere şi orientare.
Ghid de educaţie pentru carieră. Cluj: ASCR.
8. Niculescu, R.M. (2000). Formarea formatorilor. Bucureşti: Editura
All.
9. Santagostino, P.(2008). Cum sa te vindeci cu o poveste. Bucuresti:
Editura Humanitas.