Rusu Elena

doctor, conferențiar universitar

TEMPERAMENTUL
 Definire şi caracterizare generală

Temperamentul
este latura dinamico-energetică a personalităţii
care se exprimă în conduită încă de la naştere
(în mişcări, trăiri afective, în viteza şi ritmul vorbirii,
mimică, în conduite voluntare, în procesul de
comunicare etc.)

Temperamentul prezintă un ansamblu de însuşiri

ereditare constante ce caracterizează dinamica
decurgerii proceselor psihice şi a conduitei.
 Definire şi caracterizare generală
Temperamentul constituie una din însuşirile individual-
tipologice prin care oamenii se deosebesc între ei după
cantitatea de energie de care dispun, după modul cum îşi
organizează conduita.
Unii sunt hiperactivi, agitaţi, veseli, dispun de o
inepuizabilă energie, rezistă la solicitări maxime.
Alţii sunt hipoactivi, conduita lor se caracterizează printr-
un nivel energetic inferior, sunt astenici, se indispun uşor.
Unii sunt foarte rapizi în mişcări, în vorbire, alţii se mişcă
lent, unii sunt nerăbdători, impulsivi, nestăpâniţi, alţii
echilibraţi.
Componentele principale ale temperamentului sânt
următoarele: activitatea psihică generală,
activitatea motorie,
emoţionalitatea
 Definire şi caracterizare generală
Temperamentul reprezintă modul în care variabilele
bioconstituţionale şi bioenergetice se psihizează
(adică se implică în organizarea şi desfăşurarea proceselor
psihice – percepţie, memorie, gândire, afectivitate) şi se
reflectă în comportament

Trăsăturile temperamentale care alcătuiesc nivelul

dinamico-energetic al personalităţii, sunt cea mai
accesibilă şi uşor constatabilă latură a personalităţii,
deoarece sunt uşor observabile în comportament.
comportament
O persoană îşi poate ascunde uşor gândurile, dar mult mai
greu trăsăturile temperamentale precum impulsivitatea
sau optimismul.
Istoricul temperamentului
Pentru prima dată cercetările asupra
temperamentului au fost realizate de
renumiţi medici din antichitate
Hypocrates (400 î.e.n.) şi
Galenus (150 e.n.)
Ei considerau că în organism există patru
„umori" (hormones): sânge, flegmă
(limfă), bilă neagră, bilă galbenă (cole).
În funcţie de predominarea uneia din ele,
se determină tipul de temperament:
Coleric
Sangvinic
Flegmatic
Melancolic
 Istoricul temperamentului
În 1927, cercetând activitatea
nervoasă superioară (ANS),
Ivan Pavlov, neurofiziolog rus, a
stabilit că cele două procese
nervoase de bază, excitaţia şi
inhibiţia au trei proprietăţi
(însuşiri) fundamentale
1. Forţa
2. Mobilitatea Ivan Pavlov
3. Echilibru 1849 -1936
Forţa, puterea sau energia este capacitatea de lucru a
sistemului nervos şi se exprimă prin rezistenţa mai mare
sau mai mică la excitanţi puternici sau la eventualele
situaţii conflictuale.
Din acest punct de vedere se poate vorbi despre sistem
nervos puternic şi sistem nervos slab;
Mobilitatea desemnează uşurinţa cu care se trece de la
excitaţie la inhibiţie şi invers, în funcţie de solicitările
externe.
Dacă trecerea se realizează rapid, sistemul nervos este
mobil, iar dacă trecerea este greoaie se poate vorbi
despre sistem nervos inert;
Echilibrul sistemului nervos se referă la repartiţia forţei
celor două procese (excitaţia şi inhibiţia).
Dacă ele au forţe aproximaiv egale, se poate vorbi despre
sistem nervos echilibtrat. Există şi un sistem nervos
neechilibrat la care predominantă este excitaţia.
 Din combinarea acestor însuşiri rezultă
patru tipuri de sistem nervos:

1. Tipul puternic, neechilibrat, excitabil - temperamentul coleric

2. Tipul puternic, mobil, echilibrat - temperamentul sangvinic
3. Tipul puternic, echilibrat, inert - temperamentul flegmatic
4. Tipul slab, neechilibrat, inert - temperamentului melancolic

Deşi aceste caracteristici sunt indispensabile pentru funcţionarea

sistemului nervos central, apar deosebiri esenţiale între oameni în
funcţie de gradul în care sunt prezente aceste însuşiri pe dimensiunile
puternic-slab, mobil-inert, echilibrat-neechilibrat
De regulă tipurile extreme sunt rare, majoritatea oamenilor înscriindu-se în
zona din mijlocul fiecărui dimensiuni
 Portrete temperamentale clasice
Colericul
Puternic, neechilibrat, mobil
 Reacții emoționale puternice și
reactivitate motorie accentuată;
 Impulsiv și uneori chiar violent,
agresiv;
 Face risipă de energie, reușind
însă să-și dovedească
rapid capacitățile;
Inconsecvent în relațiile cu
ceilalți;
 Vorbire inegală, înclinații spre
exagerare
 Portrete temperamentale clasice

Sangvinicul
Puternic, echilibrat, mobil

 Vioi, vesel, bine dispus, trece de

la o trăire afectivă la alta;
 Se adaptează relativ ușor, ceea
ce îi permite stabilirea
rapidă de relații sociale;
 Abundență a expresiei verbale
și fire comunicativă
Ia ușor decizii, simțind
nevoia variației situațiilor
 Portrete temperamentale clasice

Flegmaticul
Puternic, echilibrat, inert
Calm, liniştit, lent;
 Echilibrat emoțional, cu
sentimente durabile;
 Răbdător și tolerant
 Se adaptează mai greu și trece
cu o oarecare dificultate de l
a o activitate la alta
 Meticulos, înclinat spre rutină
 Portrete temperamentale clasice
Melancolicul
slab, neechilibrat, inert
 Emotiv și sensibil, are dificultăți
de adaptare
 Capacitate de lucru redusă, dar
obține un randament
progresiv
 Înclinat spre reverie și
interiorizare
 Puternic afectat de insuccese,
compensează insuccesele prin
închiderea în sine
 Capabil de activități migăloasă
Hans Y. Eysenck (psiholog britanic - n. 1916) a utilizat
pentru identificarea aspectelor fundamentale ale
personalităţii analiza factorială.
El susţine că există două dimensiuni esenţiale ale
personalităţii în funcţie de nivelul de nevrozism:
instabilitate şi stabilitate.
Acestea se corelează cu tipologia propusă de Carl Gustav
Jung (1875-1961), psihiatru elveţian, bazată pe orientarea
predominantă spre lumea internă în funcţie de care a
descris două tipuri: extrovert şi introvert.
Modelul de personalitate al lui H.Y.Eysenck ordonează pe
două axe (verticală şi orizontală) cei patru factori şi astfel
delimitează următoarele tipuri:
extrovert instabil – coleric;
extrovert stabil – sangvinic;
introvert stabil – flegmatic;
introvert instabil - melancolic
 Indicatorii psiho-comportamentali ai
temperamentului sunt:
impulsivitatea - exprimată în modalitatea de răspuns la
anumite solicitări (brusc, sacadat, lent, domol, etc)
 ritmul  şi viteza reacţiilor şi trăirilor afective exprimate prin
modificările accelerate sau încetinite, precum şi o
anumită regularitate a acestora.
tempoul modificărilor neuropsihice temperamentale
(frecvenţa într-o unitate de timp a manifestărilor psihice)
expresivitatea psihică manifestată în expresivitatea
vorbirii, debitul şi viteza limbajului, în expresii
emoţionale, în mişcările şi acţiunile voluntare
capacitatea de adaptare la situaţii noi, precum şi modul de
consumare a energiei psihonervoase.
 Nu există temperamente bune sau rele,
superioare sau inferioare.
Este înnăscut (fiind dependent de tipul de
ANS) si deci stabil, in linii mari, pe tot
parcursul vietii;
Este neutru din punct de vedere valoric;
Este rareori în stare pură;
Este educabil (poate fi influentat prin
mijloace educationale);
Trăsăturile de temperament pot fi
compensate prin dezvoltarea la nivelul
caracterului a unor însuşiri care sa
suplinească
Epilog