|




 m à
 reprezintă parte din profitul unei societăţi pe acţiuni pe care o
primesc posesorii de acţiuni în funcţie de valoarea nominală a acestora.

 


FIX
î se acordă deţinătorilor de
acţiuni preferenţiale;
î este în sumă fixă, determinată
odată cu emiterea acţiunilor;
î nu se modifică în funcţie de
mărimea profitului firmei.
VARIABIL
î se acordă deţinătorilor de acţiuni
obişnuite;
î mărimea dividendului depinde de
mărimea profitului şi de politica de
dividend al firmei

Politica de dividend vizează:

1. ± reinvestirea parţială sau totală 2. ± distribuirea parţială sau totală
a profitului net sau a profitului net sub formă de
dividende
 m |     
   

      
   
 |
   reprezintă una din sursele principale de
finanţare a creşterii întreprinderii, în timp ce dividendele reprezintă
fluxuri de numerar acordate acţionarilor, ³ieşite´ din întreprindere. Ca
urmare, creşterea proporţiei profiturilor distribuite sub formă de
dividende va determina scăderea profiturilor acumulate şi implicit a
capacităţii de finanţare a investiţiilor din surse proprii.
m Teze legate de politica de dividend:
- teoria irelevanţei (neutralităţii) politicii de dividend;
- teoria distribuirii de dividende ca factor de creştere a
valorii întreprinderii;
- teoria reziduală a dividendului.
 1. Teoria neutralităţii politicii de dividend

^ - politica de dividend nu are efecte asupra valorii de piaţă a acţiunilor

unei firme şi nici asupra costului capitalului;
^ - politica de dividend se constituie de fapt doar într-o politică de
finanţare, de alegere între o
       
(autofinanţare sau reinvestirea profitului net) şi
    
   (aporturi noi de capital social);
^ - principalii exponenţi ai acestei teorii sunt Franco Modigliani şi Merton
Miller (M.M.)
^ - conform teoriei M.M. valoarea unei întreprinderi este dependentă
doar de venitul generat de activele sale, nu şi de felul în care acest venit
este repartizat între dividende şi profiturile acumulate. Dacă cresc
dividendele acordate acţionarilor existente în defavoare profitului net
rămas, pentru consolidarea capitalurilor proprii întreprinderea va fi
pusă în situaţia să emită capital social suplimentar (emisiune de noi
acţiuni) pentru a finanţa bugetul de investiţii stabilit anterior. Ca urmare
va creşte numărul de acţiuni deţinute de investitori, ceea ce înseamnă o
reducere, în viitor, a ratei de creştere a dividendelor pe o acţiune
deţinută de acţionarii existenţi. Creşterea dividendului pe o acţiune la
un moment dat (t0) este neutralizată de o rată de creştere estimată mai
mică şi în consecinţă preţul pe piaţă al acţiunilor rămâne neschimbat.
^ Ca şi în celelalte teoreme elaborate, cei doi cercetători, Modigliani
şi Miller, pornesc de la următoarele ipoteze:

1 ± nu există impozit pe profitul

întreprinderii sau pe profitul personal (lipsă
fiscalitate);
2 ± nu există costuri de emisiune sau de
tranzacţii pentru noile acţiuni emise;
Valabilitatea
3 ± mediul economic este cert,
acestor
investitorii şi managerii au aceleaşi informaţii
ipoteze nu
despre perspectivele întreprinderii;
este
4 ± levierul financiar nu are nici un
recunoscută
efecte asupra costului capitalului;
de practica
5 ± împărţirea profitului net în dividende
financiară!
şi profituri acumulate nu are nici-o influenţă
asupra costului capitalului propriu (rs);
6 ± politica de dividend nu influenţează
bugetul de investiţii.
 2. Teoria distribuirii de dividende ca factor de creştere a
valorii întreprinderii

^ Miror J. Gordon şi John Lintner: rata costului capitalului propriu (rs)

creşte odată cu reducerea dividendelor, deoarece investitorii sunt mai puţin
siguri de câştigurile viitoare ce vor fi generate de profiturile prezente
reinvestite decât de încasarea dividendelor prezente

3. Teoria reziduală a dividendului

^ - plasează satisfacerea nevoii de autofinanţare (finanţarea
proiectelor de investiţii din profiturile acumulate) înaintea plăţii
dividendelor;
^ - acţionarii preferă ca întreprinderea să reinvestească profiturile
realizate în loc să le distribuie ca dividende cu condiţia ca rata de
rentabilitate pe care întreprinderea o poate obţine prin reinvestirea
profiturilor să fie mai mare decât rata de rentabilitate pe care
investitorii ar putea să o obţină din altă investiţie;

Politica de dividend este de fapt o politică de

autofinanţare.
 Factori de influenţă a politicii de dividend:
^ -     
 ;
^ -
 ;
^ -           poate duce la
reducerea, amânarea sau chiar anularea plăţii dividendelor;
^ -           , de exemplu:
a) plata dividendelor viitoare să se facă numai din profitul realizat
după semnarea contractului de credit nu şi din profiturile acumulate
în trecut;
b) nu se pot plăti dividende atunci când capitalul de lucru net
este mai mic decât o anumită suma specificată.
^ -       
   
      
      ;
^ -   . Reticenţa faţă de emisiunea de noi acţiuni (noi investitori)
determină păstrarea profitului în vederea autofinanţării şi scăderea
dividendelor.
^ î    . Acestea se referă în general la următoarele
reguli:
  
  conform căreia dividendele pot fi
plătite numai din profitul net prezent sau din trecut;
  
      protejează creditorii
interzicând plata dividendelor din capitalul împrumutat;
   
   interzice plata dividendelor la
întreprinderile aflate în stare de insolvabilitate sau dacă, prin plata
dividendelor, întreprinderea intră în stare de insolvabilitate,
prevenindu-se astfel folosirea fondurilor care aparţin de drept
creditorilor.
 Tipuri ale politicii de dividend:

½ |          care presupune stabilirea unei

  de participare directă la profit ceea ce face ca mărimea dividendului
să fie dependentă de mărimea profitului.
 |           care presupune
asigurarea unui dividend constant, eventual corectat în fiecare an cu o
rată de creştere (g). În acest caz mărimea profitului nu este o mărime
determinativă, ca în primul caz, deşi creşterea dividendelor nu poate fi
făcută pentru limita admisibilă determinată de mărimea profitului net
obţinut.
 |       
 căreia mărimea dividendului este
determinată în primul rând de oportunităţile de investiţii care vor fi
acoperite prin autofinanţare. Ca urmare, dividendele se vor distribui în
limita sumelor rămase din profitul net, după echilibrarea bugetelor de
investiţii.