CAPITOLUL 2

MEDIUL FINANCIAR ŞI INFLUENŢA ACESTUIA ASUPRA GESTIUNII

FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII

1.Modalităţi de finanţare

1.1. Autofinanţarea

1.2. Finanţarea externă directă

1.3. Finanţarea externă prin intermediari

2. Evoluţia pieţelor, a instituţiilor şi a instrumentelor financiare

2.1. Pieţele financiare

2.2. Evoluţia instituţiilor financiare

2.3. Diversificarea instrumentelor financiare

3. Influenţa mediului financiar asupra gestiunii financiare a întreprinderii

 1. Modalităţi de finanţare

 Există trei moduri principale de finanţare:

- autofinanţarea;

- finanţarea externă directă;

- finanţarea externă prin intermediari.

 1.1. Autofinanţarea

 Autofinanţarea constituie procesul caracteristic întreprinderilor

(operatorilor economici) care au un echilibru între resurse şi cheltuielile lor
imediate şi viitoare, ceea ce le permite să-şi acopere singure nevoile de
finanţare fiind independente de finanţarea externă.

 Autofinanţarea se manifestă ca atare, atunci când oferta de capital

disponibilizat sau mobilizat de către instituţii de specialitate este deficitară.

 Capacitatea întreprinderii de rambursare a datoriilor este determinată

de mărimea autofinanţării, fapt pentru care creditorii analizează
potenţialul întreprinderilor creditate, verificând o serie de indicatori care
reflectă capacitatea viitoare de regenerare a capitalului şi capacitatea de
rambursare a împrumuturilor la termenele stabilite.

 Lupta de supravieţuire a afacerilor în regim concurenţial face dificilă

promovarea investiţiilor în regim de autofinanţare pură, ceea ce explică
nevoia de a se recurge la o finanţare externă care presupune asumarea
unor riscuri suplimentare, îndeosebi din partea investitorilor.
 1.2. Finanţarea externă directă

 Presupune stabilirea unui contact direct între agenţii cu excedent

de finanţare şi agenţii cu deficit de finanţare.

Valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni)

Agenţi economici cu
Investitori
nevoi de finanţare
Bani lichizi

Fig. Finanţarea externă directă

 Exemple de finanţare externă directă:

împrumutul obligatar;
emiterea de acţiuni noi;
emisiunea de bonuri sau bilete de trezorerie
 1.3. Finanţarea externă prin intermediari

 Presupune existenţa unui intermediar (interpus) specializat în colectarea

economiilor şi acordarea de credite.

 Finanţarea externă se prezintă în două forme:

a) finanţarea (transferul) externă prin intermediari;

b) finanţarea externă prin intermediari financiari

 a) finanţarea externă prin intermediari

Valori mobiliare Valori mobiliare

Agenţi economici cu Casă de intermediere
Bani lichizi Bani lichizi Investitori
nevoi de finanţare (dealer)
 b) finanţarea externă prin intermediari financiari

Valori mobiliare Valori mobiliare

(titluri) primare (titluri) secundare
Agenţi economici cu Intermediar
Bani lichizi Bani lichizi Investitor
nevoi de finanţare financiar
 2. Evoluţia pieţelor, a instituţiilor şi a instrumentelor financiare

2.1. Pieţele financiare

 Pieţele financiare sunt pieţe specializate unde se întâlnesc şi se reglează

liber sau dirijat cererea şi oferta de active financiare.

 Avantajele unei pieţe financiare dezvoltate sunt:

creşte volumul fondurilor băneşti disponibile, ceea ce permite băncilor,

ca şi altor intermediari financiari, să valorifice (să vândă) creanţele de
care dispun, înainte de scadenţă;
favorizează agregarea fondurilor unor bănci prin formarea unui consorţiu
bancar, pentru acordarea unui împrumut de mari dimensiuni;
oferă posibilităţi sporite pentru “transferul riscului” prin procesul de
vânzare-cumpărare a titlurilor financiare;
facilitează “transformarea scadenţelor” de către bănci prin posibilitatea
vânzării unor creanţe pe termen scurt;
măreşte varietatea serviciilor financiare, atât pentru creditori, cât şi
pentru debitori, inclusiv gama serviciilor de consultanţă financiar-
bancară.
 Tipuri de pieţe financiare:

1. Pieţe de active corporale (active tangibile sau active reale) - pe care se

tranzacţionează activele corporale (tangibile sau reale).

2. Pieţe de active financiare -pe care se tranzacţionează activele mobiliare

(acţiuni, obligaţiuni, bilete la ordin, ipoteci sau alte titluri), care reprezintă
drepturi deţinute asupra unor active reale.

3. Pieţe primare – pe care se operează cu titluri mobiliare (acţiuni noi), „la prima
vânzare”, fondurile încasate revenind emitentului.

Băncile de Investiţii, principalul intermediar pe piaţa primară realizează trei funcţii:

subscrierea (asumarea riscurilor fluctuaţiilor nefavorabile de preţ);
consultanţa;
distribuţia (vinderea noii emisiuni de valori mobiliare).

4. Pieţele secundare – pe care se tranzacţionează valorile mobiliare deja emise

şi vândute unor investitori (pe piaţa primară). Întreprinderea emitentă nu
participă (de regulă) pe această piaţă şi nu încasează direct venituri.
Componenta de bază de pe piaţa secundară este Bursa de valori.
5. Piaţa monetară - pe care se tranzacţionează în general titluri pe termen scurt.
Principalii intermediari pe această piaţă sunt băncile.

O componentă distinctă a pieţelor monetare este şi piaţa valutară care asigură

conversia activelor dintr-o valută în alta.

6. Piaţa de capital - pe care se tranzacţionează titluri pe termen mediu şi lung.

7. Piaţa ipotecară – pe care se tranzacţionează creanţe asupra împrumutaţilor

reprezentate de imobile şi terenuri (garanţii de tip ipotecar).
 2.2. Evoluţia instituţiilor financiare

 Instituţiile financiare asigură transferurile de capital de la deţinători

(investitori) la utilizatori.

 Instituţiile care operează pe pieţele financiare pot fi grupate în:

a) instituţii financiare nemonetare – care efectuează un simplu
transfer de fonduri şi valori mobiliare între firme şi investitori, fără a participa la
actul de creaţie monetară;
b) instituţii financiare monetare – care în sens larg corespund
sistemului bancar şi care, pe lângă operaţiunea de intermediere propriu-zisă au şi
o putere specială de creaţie monetară.

 Principalele instituţii care operează pe pieţele financiare sunt:

a) Băncile comerciale – autorizate pentru „comerţul financiar” tradiţional.
Băncile comerciale nu se angajează direct pe piaţa de capital primară.
b) Fondurile mutuale – care operează în numele clienţilor săi, cumpărând
şi vânzând titluri mobiliare.
c) Companiile de asigurare pe viaţă
d) Fondurile de pensii
e) Uniunile şi casele populare de credit
f) Alte instituţii financiare.
 2.3. Diversificarea instrumentelor financiare

 După funcţia lor instrumentele financiare pot fi grupate în patru grupe:

a) instrumente de plată sub forma monedei fiduciare (bancnote şi

monezi metalice) şi a banilor scripturali (de cont);

b) active financiare emise de o întreprindere în căutare de resurse

financiare (acţiuni, obligaţiuni etc.);

c) instrumente de credit sau de împrumut necesionabile (credit

bancar);

d) instrumente de speculaţie şi de acoperire a riscurilor prin

contracte financiare şi a operaţiunilor.
 1. Acţiunile – sunt titluri reprezentative ale dreptului de proprietate asupra unei
cote părţi din capitalul social al emitentului.

 Acţiunea oferă proprietarului dreptul:

de a încasa o parte din profitul obţinut de firmă;

de a încasa o cotă parte din activul net dacă firma este lichidată;

de decizie;

de control.
 2. Obligaţiunile - sunt titluri reprezentate de dreptul de creaţă asupra emitentului.

 Tipuri de ogligaţiuni:
obligaţiuni indexate – care garantează creditorului corectarea (indexarea)
dobânzii anuale în funcţie de rata inflaţiei;

obligaţiuni ipotecare – emise pentru atragerea de fonduri necesare

deţinătorilor de proprietăţi funciare sau imobile care devin garanţie a
împrumutului;

obligaţiuni convertibile în acţiuni;

obligaţiuni participative – la care variază anuitatea (dobânda anuală + rata

împrumutului rambursat) în funcţie de rezultatele economice ale societăţii
emitente;

obligaţiuni în mărfuri – când dobânda şi principalul (rata împrumutului

rambursat) se achită în mărfuri produse de societatea emitentă;

titluri de rentă – sunt titluri emise de stat pe care deţinătorii le pot

tranzacţiona la bursa de valori şi pentru care emitentul (statul) plăteşte periodic
dobânda, dar nu mai rambursează împrumutul;

obligaţiuni riscante – care au un risc major, dar şi un randament ridicat.

 3. Finanţarea prin leasing – este o formă de finanţare prin îndatorare bazată
pe un contract de închiriere a unor mijloace fixe. Deosebim următoarele forme de
leasing:
- leasing financiar;
- leasing operaţional;
- vânzarea cu leaseback.

 4. Factoringul – este o procedură de finanţare prin vânzarea sau gajarea

efectelor comerciale de primit către ofertantul de credit.

 Inovaţiile financiare se localizează în:

- inovaţii de sistem;
- inovaţii de proces;
- inovaţii de produs.

 Se constată că au loc schimbări şi tendinţe noi pe pieţele de capital cu implicaţii

asupra structurii şi funcţionării acestor pieţe.

 Ca efect al globalizării, pieţele de capital au devenit pieţe internaţionale.

 3. Influenţa mediului financiar asupra gestiunii
financiare a întreprinderii

 Evoluţia de ansamblu a sistemelor financiare este dată de sistemul de

finanţare, astfel:

- autofinanţare;
- finanţare externă directă;
- finanţare externă prin intermediar.

 Există o strânsă legătură între evoluţia sistemului economic general şi

evoluţia sistemelor financiare. Ţările dezvoltate economic dispun de un sistem
financiar superior, dezvoltat atât cantitativ cât şi calitativ, comparativ cu ţările
în curs de dezvoltare care nu dispun decât de o structură financiară restrânsă
dominată de operaţiuni monetare specifice activităţilor băncilor comerciale şi a
băncii centrale.
 Gestiunea financiară a întreprinderii, într-un sistem financiar incipient, este
dominată de preocupări legate de reglementările monetare şi în mod deosebit de
găsirea soluţiilor de autofinanţare a activităţii curente.

 Gestionarea încasărilor şi plăţilor şi în primul rând evitarea riscului de

neîncasare a creanţelor este o preocupare aproape exclusivă a managementului
financiar a majorităţii întreprinderilor.

 Pieţele de capital funcţionale în sistemele financiare dezvoltate oferă

posibilitatea întreprinderilor să se finanţeze pe termen scurt, mediu şi lung,
beneficiind de o paletă largă a instrumentelor financiare.