CURS 2 PIETE FINANCIARE SI GESTIUNEA PORTOFOLIILOR CAA2

prof.univ.dr. PEPI MITICA

TIPURI DE PLASAMENTE PE PIETELE FINANCIARE

Plasamentele economiilor pe pietele financiare

Plasamentele economiilor entitatilor economice si ale persoanelor fizice pe pietele financiare se realizeaza in
principal datorita unui plus de rentabilitate oferita acestora de catre piata . Astfel , investitorii sunt cei care
renunta la un plus de lichiditate pentru a realiza un plasament intr-un activ financiar , asteptand in viitor un
plus de rentabilitate . In economie fondurile pot fi atrase de la agentii economici sau persoane fizice , de
catre banci sau alte institutii financiare , care apoi le vor utiliza pentru realizarea de investitii in nume propriu
, imbracand forma unei finantari indirecte , sau prin emisiunea de titluri pe pietele financiare interne sau din
alte tari , ca modalitate de finantare directa . Investitorii care participa pe pietele financiare pot fi
clasificati in doua categorii : - investitori institutionali ; - investitori individuali . Investitorii
institutionali sunt societatile sau institutiile financiare care realizeaza tranzactii importante si care, prin
activitatea lor investitionala , pot influenta evolutia cursului unor actiuni . Investitorii individuali sunt
persoane fizice care realizeaza plasamente mici , in mod individual neavand influienta asupra cursurilor si
doar in mod global putand influenta cererea si oferta de capital si care sunt supusi influentei unor riscuri
directe sau indirecte dupa cum urmeaza:
1.riscul optimal al investirii este un risc specific care apare in momentul realizarii efective

2. riscul afacerii apare datorita produselor ce exista pe piata la un moment dat sub forma
instrumentelor financiare si a posibilei evolutii nefavorabile ale acestora pentru investitori ;
3. riscul lichiditatii apare in situatia in care nu mai este posibila transformarea rapida si fara pierderi a
titlurilor financiare in numerar la un curs avantajos ;
4. riscul creditului este un risc specific pietei obligatiunilor si rezida din imposibilitatea de a respecta
angajamentul de rascumparare sau cel de plata al dobanzii la termenele stabilite ; 5.
riscul schimbarii cadrului legislativ este un risc caracteristic tarilor aflate in tranzitie care vizeaza
modificarea legislatiei in general si a celei financiare in special . Plasamentele economiilor pe pietele
de capital nu sunt operatiuni facile , in acest sens trebuind sa existe o analiza financiara anterioara a
posibilitatilor de investire si asumarea unor riscuri caracteristice . Este elocventa in acest sens parerea
lui J.M. Keynes care , vorbind despre pietele de capital , avea sa spuna : ― Nimic nu este mai periculos
decat o politica rationala de investitii , intr-o lume irationala ― . Norman G. Forback mentiona in
lucrarea Stock market logic ca pentru a obtine profit la Wall Street trebuie : - sa previzionezi evolutia pietei ;
- sa selectezi actiunile cele mai bune care determina mediul favorabil pietei ; - sa construiesti un portofoliu
eficient ; - sa stabilesti masuri de evaluare a performantelor portofoliului creat . Plasamentele economiilor pe
pietele financiare au ca efect : - obtinerea de fonduri pentru investitii in active pe termen lung ; - eficienta,
competitivitatea si solvabilitatea

- mobilizarea economiilor financiare ; - eficienta de alocare a investitiilor ; - solvabilitatea sectorului

societatilor comerciale ; - accesul societatilor la finantarea prin actiuni . Apare astfel ca fiind evident
faptul ca piata financiara contribuie la eficientizarea plasamentelor efectuate de firme si de asemenea le
ofera acestora noi oportunitati de realizare a finantarii activitatii proprii , imbunatatindu-le eficienta
financiara , ajutand la diminuarea costurilor finantarii si dispersia riscului .

Acţiunile

Acţiunea este o hârtie de valoare, valoare care înseamnă o parte din capitalul social al societatii pe acţiuni
emitente. Acţiunile intra in posesia unor persoane denumite acţionari si desemnează raportul juridic dintre
acţionar si societate, respectiv drepturile si obligaţiile acţionarului fata de societate. Astfel, acţionarul
are dreptul de a participa la A.G.A., dreptul de a fi informat asupra desfasurarii activităţii societatii, dreptul
de vot, dreptul la dividende si nu in ultimul rând dreptul asupra parţii cuvenite din lichidarea societatii, iar
principala sa obligaţie este aceea de a efectua plata
vărsămintelor datorate. Deci, avem următoarele tipuri de acţiuni: a) acţiuni nominative, adică acele
acţiuni care sunt personalizate prin menţionarea numelui posesorului lor; ele au o circulaţie restrictiva in
sensul ca nu pot fi înstrăinate decât prin transcrierea tranzacţiei in registrul societatii emitente;
b) acţiuni la purtător, au circulaţie libera, posesorul lor beneficiind de toate drepturile si obligaţiile care
decurg din deţinerea lor;
c) acţiuni ordinare , acestea conferă dreptul proprietarului lor de incasa dividendele anuale, a căror mărime
este direct proporţionala cu raportul dintre valoarea acţiunilor si profitul pe anul expirat, care este repartizat
acţionarilor;

Actiunile se pot clasifica dupa mai multe criterii

Dupa modul de identificare al proprietarului

Dupa forma de existenta

Actiuni nominative

Actiuni la purtator

Actiuni materializate

Actiuni dematerializate

Dupa drepturile conferite detinatorului

Actiuni ordinare

Actiuni preferentiale

d) acţiuni preferentiale a căror posesie da dreptul acţionarilor la un dividend fix, indiferent de mărimea
profitului realizat de societate;

Acţiuni preferenţiale , sunt acţiuni care nu dau acţionarului dreptul la vot in Adunarea Generala, dar
care au prioritate la încasarea unor dividende prestabile fie in valoare absoluta, fie in valoare relativa.
Acţiunile preferenţiale pot fi: - cumulative – ale căror dividende neplătite din cauza ineficientei societatii
se cumulează. Ele se plătesc înaintea oricăror altor dividende destinate acţiunilor comune, in momentul
distribuţiei profitului;
- noncumulative – ale căror dividende neplătite din cauza rezultatelor economice nu se pot acumula in
favoarea acţionarului;
- participante – pe langa dividendul prestabilit la emisiune, acestea mai primesc un anumit procent din
dividendul destinat acţiunilor comune. Acest tip de acţiuni cuprinde doua categorii de dividende: un
dividend prestabilit printr-o clauza si un dividend de participare a cărei mărime reala se stabileşte odată cu
calcularea dividendului acţiunilor comune;
- - nonparticipante – care primesc un dividend fix prestabilit la emisiune;
- - cu dividendul variabil – ale căror dividende exprimate sub forma procentuala se ajustează in funcţie de
variaţiile dobânzii la zi;
- - prioritare – a căror plata se efectuează înaintea tuturor acţiunilor preferenţiale si se mai numesc acţiuni
senioare; -
- convertibile – la cererea detinatorului se pot transforma in acţiuni comune; - revocabile – pentru care
emitentul isi rezerva dreptul de a le răscumpăra de pe piaţa la un preţ prestabilit.
Acţiunile de trezorerie reprezintă acţiuni proprii dobândite de către societate, caracterizate prin aceea ca nu
sunt purtătoare de dividende iar dreptul de vot este suspendat pe perioada in care acestea se afla in
patrimoniul societatii.

Obligaţiunile

Obligaţiunea e titlu de credit cu venit fix care îndeplineşte funcţia de mobilizare de capitaluri pe termen lung
pentru sprijinirea realizării unor obiective precizate ale statului sau ale unor particulari; el este deci un
împrumut, purtător al unor dobânzi plătibile periodic, realizat prin intermediul unor hârtii de valoare in
favoarea statului sau al unei societati care se obliga la o prestaţie oarecare, de obicei in bani, la un termen
specificat. Împrumutul se poate realiza in moneda naţionala, caz in care este vorba despre un împrumut
intern, sau intr-o moneda străina, caz in care este vorba despre un împrumut extern. Cel care cumpara
obligaţiunile este tocmai beneficiarul prestaţiei si joaca rolul de creditor. Obligaţiunile clasice sau
ordinare sunt de doua feluri: - obligaţiuni nominale, in cazul in care creditorul este menţionat in cuprinsul
titlului; - obligaţiuni la purtător, in cazul in care detinatorul lor este nespecificat, cu condiţia ca in textul
obligaţiunilor de acest fel sa se precizeze ca detinatorul lor are dreptul la prestaţia stabilita. Emitenţii
de obligaţiuni pot fi:
1. societatea comerciale pe acţiuni;
2. 2. statul sau organele administraţiei publice centrale si locale.
3. Clasificarea obligaţiunilor. - După modul de identificare a proprietarului, obligaţiunile pot fi: a) la
purtător, caz in care obligaţiunea aparţine posesorului; b) nominative, deoarece au numele
proprietarului înscris pe certificat sau in cont. - După forma de emisiune: a) materializate, sunt emise
in forma materiala, pe suport de hârtie; b) dematerializate, emise prin înscriere in cont, pe suport
magnetic. - După tipul de venit pe care îl sugerează, obligaţiunile emise de organele administraţiei
publice centrale si locale pot fi:
a) obligaţiuni cu dobânda – sunt emise la o valoare nominala, valoare care se returnează, de regula

Titlurile de credit (en. debt instruments) includ

titluri emise de stat, obligaţiuni municipale, obligaţiuni

corporative, obligaţiuni internaţionale. În general,

obligaţiunile conferă un drept de creanţă deţinătorului său,

permiţând finanţarea emitentului, ce se angajează să

efectueze plăţi periodice sub forma unor cupoane şi să le

răscumpere la maturitatea lor.

Titlurile de stat pot fi: bilete de trezorerie (en.

Treasury-bills sau T-bills) emise pe perioade de până la un

an (necesităţi curente), bonuri de tezaur (en. Treasury notes

) emise între 1-10 ani şi obligaţiuni pe termen lung (en.

Treasury-bonds) emise între 10-30 ani (necesităţi pe

termen mediu şi lung). Remarcăm faptul că biletele de

trezorerie sunt emise pe un termen mai mic de un an, de

aceea acestea sunt asimilate instrumentelor de piaţă

monetară. Caracteristica esenţială a titlurilor de stat este

riscul scăzut datorită garanţiei guvernului ce le însoţeşte.

Obligaţiunile municipale (en. Municipal

bonds/munis ) sunt emise de administraţiile publice locale

care necesită resurse suplimentare celor alocate prin

bugetul local. Acestea la rândul lor pot fi:

obligaţiuni a căror sursă de rambursare o

constituie impozitele generale percepute de

municipalitatea emitentă (en. general

obligation bonds);

obligaţiuni ce au ca obiect finanţarea unor

proiecte speciale (en. revenue bonds), cum ar

fi: construirea unui spital, drumuri, poduri etc.

Sursa de rambursare provine din veniturile

generate de aceste proiecte (taxă de ―trecere‖ a

unui pod).

Obligaţiunile străine sunt emise în moneda ţării în

care se realizează emisiunea de către o entitate dintr-o ţară

străină. De exemplu, o firmă din Germania emite

obligaţiuni denominate în USD pe teritoriul SUA. Acestea

se mai numesc şi Yankee bonds. Obligaţiunile denominate

în yeni şi vândute în Japonia, emise de către entităţi din

afara Japoniei, se mai numesc Samurai bonds.

Dacă o companie emite obligaţiuni în moneda

naţională pe teritoriul unei alte ţări, atunci acestea se mai

numesc euroobligaţiuni, cum ar fi, de pildă, Microsoft

(companie americană) ce emitee obligaţiuni denominate în

USD (en. eurodollar bonds) în China. Aceste instrumente

sunt purtătoare atât de riscul de credit sau contrapartidă, cât

şi de riscul de curs de schimb pentru potenţialii investtitori.