Sunteți pe pagina 1din 58

PIETE FINANCIARE INTERNATIONALE

Structura Sistemului Financiar Internaţional


Sistemul financiar international
PIEŢE
FINANCIARE INTERNAŢIONALE

Structura financiară optimă

 Structura financiară optimă a unei companii este determinată


de raportul între datorii și capitalul proprii, care minimizează costurile
firmei de capital pentru un anumit nivel de risc de afaceri, luând în
considerare taxele și costurile de faliment.
(Traditionalişti/ Modigliani& Miller)

Structura financiară optimă


Teoria structurii financiare optime adaptată:

 Disponibilitatea capitalului

 Costuri mai reduse privind capitalul şi datoriile

 Cost marginal al capitalului constant

 Diversificarea fluxurilor financiare

 Aşteptările investitorilor internaţionali de portofoliu


 Riscul valutar şi costul datoriei

 Cost efectiv=costul rambursării principalului şi dobânzii (după


taxe)

Actiuni vs. Obligatiuni


ACŢIUNE (comună):

 Parte din capitalul unei societăţi pe acţiuni.

 Ansamblul acţiunilor constituie capitalul social.

 Drept de vot în adunarea generală.

 Dividende (legate de rezultatele firmei).

 Riscuri mai mari: - risc de evoluţie nefavorabilă a afacerilor


firmei (nu primeşte dividende); - riscul de a pierde fondurile investite, în
cazul lichidării firmei.

 Durata de viata - nelimitată


OBLIGAŢIUNE:

 Fracţiune dintr-un împrumut făcut de o firmă, de o colectivitate


publică sau de stat.

 În principiu, nici un rol.

 Dobânzi a căror sumă este în mod obligatoriu vărsată de emitent.

 Riscuri mai mici: - riscul de nerambursare (dispare în cazul unei


garanţii de stat); - în cazul lichidării firmei, creditorii au prioritate în faţa
acţionarilor.

 Limitată, până la scadenţă.


PIETE INTERNATIONALE DE CAPITAL
Certificatul de acţiuni
Certificatul de actiuni
Legenda:

 1 - valoarea nominală;

 2 - numele companiei emitente (AAA);

 3 - numărul acţiunilor emise;

 4 - număr de identificare a titlului (asociat fiecărei acţiuni);

 5 - număr de înregistrare dat de organul de control al pieţei;

 6,7 - un desen greu de reprodus care are menirea de a împiedica


falsificarea documentului);

 8 - semnătura persoanei autorizate din partea companiei emitente;

 9 - data;

 X - numele şi prenumele beneficiarului;

 N - numărul de acţiuni asupra cărora poartă certificatul;


PIETE INTERNATIONALE DE CAPITAL
Finanţarea prin emisiune de acţiuni:
 este utilizată atât de societăţile nou-înfiinţate, cât şi de cele care
doresc să-şi finanţeze operaţiunile pe termen lung (de exemplu
investiţiile) printr-o majorare de capital.

 emisiunea de acţiuni are drept consecinţă tranzacţionarea acestora


pe piaţă. Prima tranzacţionare se face în cadrul unei oferte publice iniţiale
(engl. IPO - Initial Public Offering) pe piaţa primară (piaţa titlurilor de
valoare nou-emise) urmând apoi ca acţiunile să fie tranzacţionate pe piaţa
secundară (piaţa bursieră sau extrabursieră).
Surse de capital la nivel global

 Emisiune de acţiuni:

 Ofertă publică iniţială (IPO)

 Ofertă publică secundară(SPO)

 Euroacţiuni

 Emisiune directă

 Listarea la bursă:

 Acţiuni ale firmelor cotate la bursă

 Cross-listing

 Certificate de depozitare (DR)

 Plasamente private:

 Vânzarea unui titlu de valoare (titlu de proprietate sau


de datorie) unui investitor privat
 Vanzări de plasamente private

 Acţiuni private

Modalităţi de creştere a capitalului


prin acţiuni
Instrumente utilizate pe piaţa de capital

 Ofertă publică iniţială:

 emisiunea iniţială de acţiuni


 15-25% din controlul unei firme
 Ofertă publică secundară:

 acţiuni suplimentare emise după ce compania a fost listată la bursă


 Emisiune de Euroacţiuni:

 IPO la mai multe burse din mai multe ţări în acelaşi timp
 Privatizare prin Euroacţiuni
 Companii deţinute de stat (SOE)

 Tranşe

 Emisiune directă de acţiuni publice:

 orientate către investitori dintr-o singură ţară şi subscrise parţial sau în


totalitate de instituţii de investiţii

 asociate de cele mai multe cu operaţiuni de cross-listing

Instrumente utilizate pe piaţa de capital

 Certificate de depozitare (DR):

 titluri negociabile emise de o bancă depozitară în favoarea unor


beneficiari locali, care atestă un drept de proprietate asupra acţiunilor
emise de o societate dintr-o altă ţară

 Certificate de depozitare globale - certificate tranzacţionate în


afara SUA

 Certificate de depozitare americane - certificate tranzacţionate


în SUA şi exprimate în $

 Acţiuni nominative globale (GRS):

 Titluri de proprietate tranzacţionate fără conversie la care o


acţiune tranzacţionată la bursă într-o ţară este echivalentă unei acţiuni
tranzacţionate la bursă în străinătate

PIETE FINANCIARE INTERNATIONALE


Avantajele “deschiderii” unei societăţi:

 - se îmbunătăţesc condiţiile de finanţare şi de acces la capital;


capitalul astfel obţinut nu trebuie rambursat şi nu este purtător de
dobândă;

 - utilizarea acţiunilor ca mijloc de plată pentru achiziţii;


societatea deschisă poate emite acţiuni, ca mijloc de plată în vederea
preluării altei societăţi;

 - utilizarea acţiunilor ca mijloc de stimulare a personalului;


societăţile oferă frecvent acţiuni, drept stimulent pentru a atrage şi reţine
personalul de calitate;

 - cresc posibilităţile societăţii de a se face cunoscută şi de a


câştiga prestigiu;

 - acţiunile deţinute de investitor capătă o piaţă de tranzacţionare


şi ca atare o valoare de piaţă.
PIETE INTERNATIONALE DE CAPITAL
Dezavantajele “deschiderii” unei societăţi

 pierderea intimităţii afacerii

 limitarea libertăţii de conducere a companiei;

 costul deschiderii,

 constrângeri aplicate acţiunilor deţinute de personalul de


conducere;

 potenţială pierdere a controlului asupra societăţii

CERTIFICATE DE DEPOZITARE
Avantajele DR

• diversifică formele de investiţii internaţionale


• un mod eficient de pătrundere pe pieţele străine de capital şi de
mobilizare de fonduri aparţinând unor investitori străini

• contribuie la îmbunătăţirea imaginii pe piaţa internaţională


emitentului de acţiuni

• mijloc eficient de diversificare a acţionariatului

• mecanism transparent de emisiune internaţională de acţiuni

• mecanism cu lichiditate sporită şi riscuri reduse prin implicarea


unei bănci de prim rang - banca depozitară care emite în numele şi pe
contul său certificatele de depozitare

• costuri de tranzacţionare mai reduse, certificatele de depozitare


fiind mai uşor de plasat decât acţiunile emitentului

Dezavantaje

• probleme în mecanismul de decontare între emitentul acţiunilor şi


posesorii de certificate de depozitare

• reglementările fiscale în domeniu diferite de la ţară la ţară

• taxele de custodie relativ ridicate

• dificultăţi în găsirea unei bănci custode

Instrumente utilizate pe piaţa de capital

 Plasamente private:
 Vânzarea unui titlu de valoare unui grup restrâns de cumpărători
instituţionali calificaţi (companii de asigurări sau societăţi de
investiţii).

 Vânzări de plasamente private:

 Cumpărătorii instituţionali calificaţi (QIB) pot tranzacționa titluri


de valoare plasate privat fără restricții precum perioada de deținere și
înregistrarea în prealabil (SEC Rule 144 A)

 QIB: entitate care deține și investește în mod discreționar 100


milioane dolari în titluri de valoare care nu sunt emise de instituţii
afiliate.

 Acţiuni private;

 Fonduri de capital privat care implică, de obicei, parteneriate


limitate de investitori instituționali, care tranzacţioneaza fonduri pe
majoritatea piețelor de capital – urmăresc obţinerea controlului unor
firme aflate în proprietate publică

PIETE INTERNATIONALE DE CAPITAL


Piaţa primară este cea pe care se vând şi se cumpără titluri nou emise (de
exemplu, când o societate emite acţiuni la constituire sau la mărirea
capitalului social). Această piaţă asigură întâlnirea dintre cererea şi oferta
de titluri, permiţând finanţarea activităţii agenţilor economici. Ea este,
deci, un mijloc de distribuire a titlurilor de către utilizatorii de fonduri şi
de plasament în titluri, din partea deţinătorilor de fonduri.
PIETE INTERNATIONALE DE CAPITAL
Bursa:

 asigură lichiditatea activelor financiare


 realizeaza evaluarea firmelor

 un factor de stimulare a interesului pentru afaceri în rîndul


marii mase a deţinătorilor de fonduri

 rol însemnat în reorientarea şi restructurarea activităţilor


economice.

 dezvoltarea concurenţei dintre firme, la stimularea tranzacţiilor


intercorporaţii.

 reprezintă un "barometru" al vieţii economico-financiare într-o


ţară sau pe plan internaţional, un indicator al stării lumii de afaceri, al
perspectivelor (pe termen scurt) ale economiei
Bursa vs. Piata OTC
Bursa:

 Localizarea tranzacţiilor, adică existenţa unui spaţiu delimitat, a


unei clădiri cu sală de negocieri, unde se desfăşoară (în exclusivitate)
tranzacţiile cu titluri financiare

 Accesul direct la piaţă este, în principiu, limitat la membrii bursei


şi la titlurile acceptate în bursă

 Negocierea şi executarea contractelor se realizează de un personal


specializat - prin diferite sisteme de tranzacţie bazate pe licitaţie publică

 Realizarea tranzacţiilor este supusă unor reguli ferme instituite


prin lege şi regulamentul bursei; agenţii de bursă sunt ţinuţi să respecte
anumite obligaţii

 Datorită concentrării ordinelor şi a mecanismului tranzacţional se


formează un curs unic pentru titlurile negociate
Piaţa OTC

 Lipsa unei localizări, a unei clădiri; tranzacţiile sunt executate în


oficiile societăţilor financiare, care acţionează ca dealeri ("la ghişeul"
acestora, deci" over-the-counter")

 Accesul este mai larg, atât pentru clienţi, cât şi pentru titluri;
există numeroşi creatori de piaţă ("market makers")

 Tranzacţiile se realizează prin negocieri directe între vânzător şi


cumpărător, rolul de contraparte în tranzacţie fiind jucat de dealer

 Reglementarea tranzacţiilor este mai puţin fermă şi cuprinzătoare;


de regulă ea este făcută de asociaţiile dealerilor

 Deoarece preţurile sunt stabilite prin negocieri izolate, acestea pot


să varieze de la o firmă (dealer) la alta
Listarea la bursă şi emisiunea de acţiuni pe pieţe externe
Motivaţii:

 îmbunătăţirea gradului de lichiditate

 creşterea preţului acţiunilor

 creșterea vizibilității firmei

 achiziţia de firme pe piaţa gazdă

 compensarea managementului local și a angajaților din filialele


din străinătate
Listarea la bursă şi emisiunea de acţiuni pe pieţe externe
Dezavantaje:

 Angajamentul de a furniza informații complete și transparente


privind rezultatele de exploatare

 Transparenţa completă:

- reduce costurile de capital


- împovărătoare, costisitoare

 Omiterea de informaţii/ informaţii imprecise: agravarea declinului


pieței de capital

 Program continuu de comunicare cu investitorii

Structura sistemului financiar internaţional


Instrumente utilizate pe pieţele internaţionale de datorii
Împrumuri bancare şi credite sindicalizate

 Credite bancare
 una dintre cele mai mari și cele mai vechi surse de datorie la nivel
internațional

 completate prin extinderea eurocreditelor și a creditelor


sindicalizate
Împrumuri bancare şi credite sindicalizate
 Eurocredite
 credite bancare pentru MNE, guverne, instituții și bănci
internaționale

 denominate în eurodevize și acordate de bănci din alte țări decât


cea în a cărei monedă este denominat împrumutul

 conexiune strânsă de LIBOR

 scadențe pe termen scurt și mediu, de obicei cu tranzacţii de şase


luni sau mai puțin

 sunt însoţite în principiu de o dobândă variabilă

 Net de impozite

Eurocredite

 Caracteristici:

 Consimtite in eurodevize

 Sa comporte riscuri specifice

 Insotite de dobanda variabila

 două categorii principale:

 Term loan (term facility)

 Standy-by / revolving
Împrumuri bancare şi credite sindicalizate

 Credite sindicalizate

 Realizate de către o bancă principală pe numele clientului său

 Banca respectivă caută participațiile unui grup de bănci, fiecare


participant oferind o parte din fondurile împrumutate

 Permit divizarea riscului aferent împrumuturilor mari între un


număr de bănci participante

 Cheltuielile periodice sunt compuse din două elemente:


1. rata de dobândă reală aferentă împrumutului (bază de rată
variabilă a dobânzii, cum ar fi LIBOR)
2. comisioanele de angajament aferente soldul rămas de
rambursat

Prima de risc = dobânda plătită de debitor, peste nivelul de referinţă


LIBOR

Credite sindicalizate
Instrumente utilizate pe pieţele internaţionale de datorii
Piaţa Euronote

 titluri de creanță pe termen scurt şi mediu


 2 categorii:
1. facilități subscrise - utilizate pentru vânzarea de Euronotes
2. facilități nesubscrise - folosite pentru Euro-commercial paper și Euro-
medium term notes

 Euronotes şi euronotes facilities (facilităţi pentru subscrierea de


emisiuni sau prin facilităţi pentru euro-efecte cauţionate)- titluri de valoare
emise pe piata eurovalutelor

 Bilete la ordin pe termen scurt, negociabile

 Rate de dobanda < credite sindicalizate

 Facilităţi : - revolving underwriting facilities (ruf)

- note issuance facilities (nif)


- stand-by note issuance facilities (snif)

Piaţa Euronote

 Eurocommercial paper (ECP)


 obligație pe termen scurt a unei corporații sau bănci (maturitate:
1, 3 sau 6 luni)

 Euro Medium-Term Notes


 permite companiilor să obțină o înregistrare de bază și să emita
obligaţiuni pe o bază continuă, fără o nouă înregistrare

 cele mai multe dintre acestea sunt subscrise


 reduc decalajul dintre ECP și obligațiuni

 caracteristici similare cu obligațiunile. Cu toate acestea:


-permit emisiunea continuă
-cupoanele sunt plătite la date calendaristice stabilite
-emise la valori nominale relativ mici

 -rata de dobanda fixa sau mobila sau cu cupon zero

Instrumente utilizate pe pieţele internaţionale de datorii

Piaţa de obligaţiuni

 Pieţele de obligaţiuni operează cu instrumente financiare ce


reprezintă împrumuturi acordate marilor companii şi organizaţii, despre
care investitorii cred că vor fi în măsură să-şi onoreze obligaţiile
referitoare la rambursarea împrumutului şi plăţilor dobânzilor datorate

 Obligaţiunea reprezintă un contract prin care unui emitent i se


cere să ramburseze investitorului suma luată cu împrumut, plus dobânda
de-a lungul unei perioade convenite

Piaţa internaţională a obligaţiunilor

 Euroobligaţiuni

 Subscrise de un sindicat international de bănci și alte firme de


valori mobiliare și vândute exclusiv în alte țări decât țara în a cărei
monedă este exprimată
 Emise de:
 MNE

 guverne

 întreprinderi guvernamentale

 instituțiile internaționale

 Euroobligaţiuni

 reprezintă datorie negarantată, ce poate fi emisă simultan în ţări


diferite, de către un sindicat internaţional

 prezintă scadenţe de 3-20 ani

 majoritatea sunt denominate în Euro sau USD

 valoare paritară redusă, cu scopul de a atrage şi investitori


persoane fizice prin suma minimă de tranzacţionare accesibilă

 cele mai utilizate tipuri de obligaţiuni pe pieţele internaţional

Euroobligaţiuni

 Obligatiuni a purtator

 Mediu de afaceri mai putin restrictiv

 Pot fi emise in orice tara si in orice moneda


 Cupoane platite annual

 Pot fi listate la bursa de valori, dar in principal pe OTC

 Pot fi denominate in orice moneda ($, ¥)

 Euroobligaţiuni

 Straight fixed-rate issue (emisiuni cu dobândă fixă)

 structurate precum majoritatea obligaţiunilor de pe pieţele interne


• cupon fix (plătit anual)

• scadenţă determinată

• plata integrală a principalului înainte de scadenţă

 Floating rate note (FRN) (obligaţiuni cu dobândă variabilă)


• cupon semi-anual, calculat folosind o bază variabilă
• LIBOR+rată fixă

 Equity linked
 emisiuni convertibile şi cele cu warrants- acţiuni
 Foreign Bonds (obligaţiuni straine)

 emise pe piaţa internă de către un emitent străin şi denominate în


moneda internă

 cupoanele sunt de regulă plătite cu aceeaşi frecvenţă


 au adesea denumiri asociate ţării de emisiune

 Yankee, Bulldog, Samurai, Matador, Rembrandts, Navigators,


Matildas

 pieţele sunt reglementate de autorităţile interne

 fac obiectul unor cerinţe de piaţă, convenţii şi condiţii mai stricte


decât cele referitoare la europieţe

 Fara expunere valutara!

 Obligaţiuni globale

 tranzacţionate simultan, atât pe europieţe, cât şi pe una sau mai


multe pieţe interne

 ex: o obligaţiune globală va fi înregistrată prima dată în SUA şi


tranzacţionată simultan pe pieţele interne din SUA şi Asia, precum şi
ca euroobligaţiune

 Obligaţiuni Dragon

 pot fi emise în orice monedă, de regulă în USD, la cel puţin două


dintre bursele de valori Dragon: Hong Kong, Singapore, Taiwan

 tranzacţionarea are loc în cadrul zonei orare asiatice


 Caracteristici:

 oferă debitorului o varietate de scadențe, structuri de rambursare


și valute de denominare

 numeroase instrumente care variază în funcție de sursa de


finanțare, structura de stabilire a prețurilor, maturitate și
subordonare / legături cu alte instrumente de datorie / capitaluri
proprii

 Caracteristici distinctive:

 lipsa de interferență prin reglementare

 condiţii de transparenţă mai puțin stricte

 tratament fiscal favorabil

Etapele emisiunii de obligatiuni

Elementele unei obligaţiuni


a. Scadenţa
b. Valoarea nominală
c. Preţul de emisiune
d. Cuponul
Rambursarea

 Serii egale
 Anuităţi egale

 Tranşă finală

 Cupon zero

Tipuri de obligatiuni
Principalele tipuri de obligaţiuni tranzacţionate pe pieţele financiare
internaţionale
a. Obligaţiunile cu rată fixă
b. Obligaţiunile cu dobândă variabilă
c. Obligaţiunile convertibile
d. Obligaţiuni cu bon de subscriere (warant)
e. Obligaţiunile cu cupon zero

Cum se tranzactioneaza?

 La purtator

 Prin inregistrare la emitent

 Book entry

 Case de compensare:

 Euroclear (1986)

 Cedel (1970)
Investitori pe pietele de obligatiuni

 Fonduri de performanta

 Fonduri de pensii, de asigurari

 Banci centrale

 Investitori corporativi

 Principalele organisme

 International Primary Market Assocation

 International Securities Market Asociation

 TRAX
Structura sistemului financiar internaţional
Piata valutara

Piaţa valutară reprezintă ansamblul relaţiilor care iau naştere între bănci, ca şi
între bănci şi clienţii lor, privind cumpărarea şi vânzarea de valute în vederea
reglementării plăţilor şi încasărilor care apar în procesul schimburilor
economice cu străinătatea.

Aceasta este alcătuită din reţeaua de bănci, burse şi alte instituţii specializate
pe plan internaţional, care funcţionează în diverse centre financiare.
Piaţa valutară

 structura fizica si institutionala in care are loc schimbul unei monedei


in moneda altei tari, in care este determinat cursul de schimb intre valute si in
care au loc tranzactii valutare.

 tranzactie valutara: acord intre cumparator si vanzator privind


transferul unei sume determinate de bani intr-o moneda pentru o alta moneda
la un raport determinat.
Funcţiunile pieţei valutare

 Transferul puterii de cumpărare - necesar deoarece comerţul


internaţional şi tranzacţiile de capital implică, în mod normal, persoane
(participanţi) care trăiesc în ţări cu monede naţionale diferite.

 Acordarea unor credite.

 Minimizarea riscului valutar. Piaţa valutară oferă unele facilităţi cum


ar fi hedging-ul valutar în vederea transferării riscului valutar asupra unei alte
persoane.

Participanţii pe piaţa valutară

 bănci şi dealeri valutari nebancari (operează pe ambele segmente


pieţei)
 persoane fizice şi juridice (importatori şi exportatori, investitori
străini, companii multinaţionale şi de turism)

 arbitrajişti (obţin profitul din tranzacţionarea de pe piaţă; ei operează


în numele lor, fără a urmări deservirea clienţilor sau asigurarea unei
continuităţi a pieţei)

 bănci centrale şi trezorerii (urmăresc obţinerea sau cheltuirea


rezervelor valutare ale ţărilor lor, precum şi influenţarea cursului de schimb la
care moneda lor naţională este tranzacţionată)

 brokeri valutari (agenţi care intermediază tranzacţiile dintre dealeri,


fără ca aceştia să devină participanţii principali la tranzacţii).

Pieţe valutare

Literatura de specialitate face diferenţierea între pieţele valutare naţionale şi


piaţa valutară internaţională. Suportul existenţei, funcţionării şi dezvoltării
pieţei valutare internaţionale îl constituie pieţele valutare naţionale.

Piaţa valutară naţională cuprinde ansamblul relaţiilor care se formează între


persoane fizice şi juridice privind cumpărarea şi vânzarea de valute,
instituţiile specializate în aceste operaţiuni, precum şi normele şi
reglementările care facilitează efectuarea acestor tranzacţii. Ca structuri
naţionale, pieţele valutare sunt supuse legislaţiei din ţările lor, autorităţile
monetare exercitând politica valutară subordonată intereselor economice şi
financiare ale ţărilor respective.

Piaţa valutară internaţională concentrează, în mod sintetic, oferta şi cererea


de valută la nivel internaţional. Piaţa valutară internaţională cuprinde
totalitatea pieţelor valutare naţionale pe care sunt permise astfel de tranzacţii,
în interdependenţa lor.

Organizarea pieţei valutare

În ceea ce priveşte repartizarea pe centre financiare pe primul loc se situa


Londra, urmat de New York şi Tokyo. În Europa continentală, pe primul loc
se afla Zürich, apoi Paris. În toate centrele financiare ale lumii, operaţiunile
de schimb se desfăşoară fără întrerupere, 24 de ore din 24 de ore. În vederea
funcţionării continue a pieţei valutare, sunt utilizate marile reţele de
transmitere a informaţiei cum ar fi: SWIFT (Society for Worldwide
International Interbank Telecommunication), REUTER, TELERATE,
GLOBEX şi BLOOMBERG. În prezent, piaţa valutară a acoperit, din punct
de vedere geografic, tot globul cu cursurile şi valutele tranzacţionate oriunde
pe mapamond, în fiecare oră a fiecărei zile lucrătoare. Cea mai mare parte a
tranzacţiilor din lume începe dimineaţa la Sydney şi Tokyo, se mută apoi la
Hong Kong şi Singapore, trece apoi în Bahrain, se mută pe pieţele europene
de la Frankfurt şi Londra, sare Oceanul Atlantic la New York, se duce spre
vest la Chicago şi se termină la San Francisco şi Los Angeles. Piaţa cea mai
lichidă este la începutul după - amiezei europene, când sunt deschise piaţa
Europei şi cea a Coastei americane de vest. Această perioadă de timp este cea
mai bună pentru efectuarea unor ordine de valori foarte mari. În cadrul ţărilor
cu monedă convertibilă, la început, piaţa valutară naţională deservea cu
prioritate nevoile pe structuri de valute, determinate de relaţiile economice şi
financiare internaţionale ale rezidenţilor. Formarea unor centre financiare
puternice a făcut ca băncile situate în acele zone să efectueze vânzări şi
cumpărări de valută şi în numele unor persoane, instituţii, guverne etc.
Ore de tranzacţionare globale

Factorii care au determinat dezvoltarea


pieţei valutare
 factorii economici

• dezvoltarea relaţiilor de comerţ exterior cu necesitatea convertirii


încasărilor valutare din export în alte valute pentru efectuarea plăţii
importurilor

• dezvoltarea comerţului invizibil, a turismului, transporturilor


internaţionale, asigurărilor internaţionale a antrenat necesitatea mişcării de
valute între ţări

• mişcările de capital, fie sub ISD, fie sub forma investiţiilor de


portofoliu, a însemnat preschimbarea monedei naţionale în valuta ţării
spre care au loc mişcările de capital

• repatrierea banilor investiţi presupune convertirea lor în moneda


naţională sau în altă valută

 factorii tehnici

• efectuarea plăţilor internaţionale prin transferuri bancare, realizându-se


numai prin virarea scriptică a banilor dintr-un cont în altul

• generalizarea legăturilor prin telefon, telex, Swift, e-mail etc. a condus


la realizarea cu rapiditate şi în “timp real” a operaţiunilor cu toate centrele
financiare de pe glob

 mutaţiile de natură monetară şi financiară - au determinat lărgirea


pieţei valutare, pieţele valutare naţionale au devenit în scurt timp o
componentă importantă a politicii valutare a statelor

 apariţia pieţei eurovalutelor etc.

Operaţiunile specifice pieţei valutare


Efectuarea operaţiunilor pe piaţa valutară presupune următoarele:

 existenţa în cont sau în numerar şi a unui disponibil exprimat


într-o valută

 titularul disponibilului în valută poate solicita unei instituţii


specializate vânzarea sumei respective şi cumpărarea unei sume
echivalente exprimată într-o altă valută

 operaţiunea de vânzare-cumpărare valută se efectuează la cursul


pieţei

 instituţia specializată va prelua suma din contul titularului şi îi va


vira acestuia suma echivalentă în valuta solicitată

Pe pieţele valutare se realizează o multitudine de operaţiuni, care pot fi


clasificate astfel în funcţie de:

Instrumente de tranzactionare

 Spot

 Valute versus usd

 Cursuri de schimb cross

 Tranzactii forward

 Tranzactii forward directe

 Swap-uri valutare

Produse valutare derivate


 SAFE

 Futures pe valute

 Optiuni pe valute

Operatiuni SPOT

Operaţiunile la vedere (spot) sunt operaţiunile cu livrarea imediată a valutei;


de obicei, aceste operaţiuni sunt reglate cel târziu a doua zi lucrătoare de la
data încheierii tranzacţiei.

Aceste operaţiuni se efectuează la cursul zilei, denumit curs la vedere (spot).

Un caz tipic de tranzacţie la vedere de pe piaţa valutară implică o bancă


americană într-o zi de luni pentru transferarea a 10,000,000 lire sterline în
contul unei bănci din Londra. Dacă cursul de schimb la vedere era
$1.6984/lira sterlină, banca americană ar trebui să transfere miercuri
10,000,000 lire sterline băncii din Londra, iar banca din Londra ar trebui să
transfere în acelaşi timp suma de $16,984,000 băncii americane.
Valute versus USD

USD JPY = 131,700 - 780


Tranzactii pe cursuri cross

 Un curs cross reprezinta o pereche de valute in cadrul careia nici


una dintre valutele implicate nu este dolarul american.

 Curs cross direct


 Curs cross la dolar

Tranzactii forward

 Tranzactii forward directe


O tranzactie forward directa reprezinta aranjamentul dintre doua contrapartide
de a schimba intre ele doua valute diferite, la un curs de schimb convenit
astazi, cu livrare la o data viitoare convenita
Caracteristici:
- scadenta
- settlement (ziua la care vor fi livrate cele doua valute: scadenta + 2
zile lucratoare)
Contract forward

 acord între două părţi, vînzătorul şi cumpărătorul, de a livra şi respectiv


de a plăti la o anumită dată viitoare o marfă, valută sau un activ financiar la
un preţ stabilit în momentul contractării

 contractul este deci determinat, în elementele sale esenţiale (obiect,


preţ, scadenţă), în momentul perfectării tranzacţiei

 cumpărătorul se obligă să cumpere o anumită marfă sau valoare (activ


financiar sau valută) la un preţ stabilit în momentul încheierii contractului
(preţ forward), la o scadenţă fixă

 apare ca un bloc compact, cumpărat la o anumită dată şi menţinut pînă


la expirare.
Contractul forward

 Pretul forward al unui contract reprezinta pretul, stabilit la


momentul negocierii contractului, de livrare, la o data ulterioara
(maturitate, scadenta) a activului (suport).

 Pretul forward depinde de pretul spot al activului, maturitate,


randamentele/dobanzile activelor suport

 Contractul forward este tranzactionat pe piata OTC, in afara


bursei, prin negociere directa

Swap-uri FX

 un swap FX (swap valutar) este o pereche de tranzactii cu


valute, o cumparare si o vanzare, pentru doua date ale valutei
diferite, dintre care una este spot

 Executate ca o singura tranzactie

 Contabil inregistrat ca doua tranzactii

 Swap valutar (SWAP FX) ≠ swap cu valute

Tipuri de swapuri
 Spot contra forward

 First leg: la data spot (2 zile dupa tranzactie)

 Second leg: o data viitoare (ex: 1 luna dupa spot)

 Forward contra forward


 Termene scurte

 Pcte forward pcte swap

Evolutia pietei valutare


Structura in functie de valute si perechi de valute
Structura in functie de participanti
Structura in functie de instrumente

Produse valutare derivate

 Futures pe valute

 Opţiuni pe valute
Contracte la termen
Contractele futures
 Initiate de International Money Market (IMM- diviziune a CME),
in 1972

 Tranzactionate si la alte burse, precum:

 SIMEX

 MAC (Mid American Commodity Exchange)

 FINEX (divizia americana a New York Cotton Exchange)

Elementele definitorii ale unui


contract futures

 Denumirea contractului: contract "viitor"

 Unitatea de tranzacţie (trading unit)

 Cotaţia (price quote)

 Variaţia minimă de preţ (tick size)

 Limitele de variaţie zilnică a preţului (daily price limit);

 Lunile de livrare (contract months)

 Anul contractual (contract year)

 Ultima zi de tranzacţii (last trading day)


 Ultima zi de livrare (last delivery day)

 Programul bursier (trading hours)

Contracte futures la CME

Detalii contract EUR/RON Futures listat la BVB:

 Simboluri disponibile la tranzactionare: EUR16JUN,


EUR16SEP, EUR16DEC, EUR17MAR;

 Luni de scadenta: martie, iunie, septembrie, decembrie;

 Data scadentei: a 3-a zi de vineri din luna de scadenta (ex: 19


iunie 2016 pentru EUR16JUN);

 Marimea contractului (multiplicator): 1.000 Euro;

 Cotatie exprimata in lei / 1 Euro (4 zecimale);

 Pasul de tranzactionare: 0,0005 lei / Euro;

 Marcare la piata: in timp real (dupa fiecare tranzactie cu


contracte futures incheiata in piata);

 Decontare zilnica in fonduri a profiturilor/pierderilor


rezultate in urma procesului de marcare la piata:

 o In fiecare zi, la pretul stabilit in piata contractului futures;


 o La data scadentei, la cursul de schimb publicat de BNR.

Contractul Futures

 Încheierea şi derularea contractului


Procesul iniţierii, încheierii şi lichidării unui contract futures cuprinde
următoarele etape:

• transmiterea şi executarea ordinului

• operarea contului în marjă

• intervenţia casei de compensaţie

• executarea finală a contractual

Contractul Futures

Tranzacţiile FUTURES sunt:

 încheiate într-un cadru special

 sunt încheiate prin strigare deschisă

 sunt realizate prin contracte standardizate


Contractele pot fi lichidate prin compensaţie şi sunt garantate de Casa
de Clearing.

 Regula pentru a câştiga: cumpără ieftin -vinde scump; vinde


scump – cumpără ieftin.

Mecanismul tranzactiilor futures


Mecanismul tranzacţiei futures
1) Tranzacţia este iniţiată de umpărători/vânzători ce dau ordine firmelor
broker cu care lucrează pentru încheierea unui contract futures; ordinul
este transmis brokerului de bursă (floor broker), care urmează să-l
execute în sala bursei, în "groapă" (pit).
2) După încheierea contractului, brokerul de bursă semnează tichetul de
ordine şi-l trimite la firma sa, acesta înştiinţându-l pe client că a fost
executat contractul şi precizându-i condiţiile acestuia (în speţă preţul şi
volumul tranzacţiei).
(3) După încheierea tranzacţiei în sala de negocieri, un angajat al bursei - raportor
(pit reporter) transmite preţul şi volumul tranzacţiei la departamentul de
cotaţii şi totodată la personalul care operează sistemul informatic al bursei;
preţul va apărea instantaneu pe tabela electronică.
(4) În cazul că nu este membră a casei de cliring, firma broker ia legătura cu o
firmă membră (numită membru cliring -clearing member), transmiţându-i
acesteia datele din contract, pentru a fi comunicate la casa de compensaţie
(4a). Aceasta din urmă procedează la marcarea la piaţă a poziţilor deschise şi
efectuează operaţiunile legate de compensarea poziţiilor şi lichidarea contrac-
telor, înştiinţând membrul cliring despre aceste activităţi (4b).
(5) Casa de cliring dă instrucţiuni băncii care asigură decontările băneşti rezultate
din operaţiune în legătură cu creditarea/debitarea contului membrului cliring
(5a), iar banca avizează ulterior în legătură cu efectuarea operaţiunii (5b).
(6) Banca plăteşte/încasează de la membrul cliring sumele băneşti rezultate din
efectuarea compensaţiilor. Ulterior, membrul cliring anunţă firma broker, iar
aceasta face reglările corespunzătoare în contul clientului.

Marcarea la piaţă
 (marking to market) reprezintă adaptarea zilnică a contractelor
futures deja încheiate în raport cu evoluţia cursurilor futures pe piaţă.
Regula este că dacă valoarea contractului creşte, cumpărătorul primeşte în
contul său în marjă o sumă cash echivalentă cu diferenţa dintre preţul de
lichidare (regularizare) al zilei curente şi cel al zilei precedente,
multiplicată cu numărul de contracte. Dacă valoarea contractului scade,
se deduce din contul său în marjă o sumă obţinută prin multiplicarea
numărului de contracte cu diferenţa dintre preţul curent şi cel al zilei
anterioare.

Pretul Futures

 Marja curentă (mc) se calculează în felul următor:

 mc = EQ + P - P', unde:

 - EQ = garanţia cash depusă iniţial;

 - P = profituri din poziţiile deschise;

 - P' = pierderi din poziţiile deschise.

Contractul futures
Lichidarea contractului

Lichidarea contractului futures pe marfă se poate face în două modalităţi:

 prin livrare (engl. delivery), adică prin predarea/plata activului,


sau
 prin lichidarea poziţiei (engl. liquidation), adică prin compensare
cu o operaţiune de sens contrar.
Pretul futures

 Pe o piaţă la termen, preţurile reflectă nivelul cererii şi al ofertei


pentru marfa respectivă, atât în prezent cât şi în viitor, fiecare contract
futures având propriul preţ.

 Pieţele futures, cu alte cuvinte, identifică preţurile de echilibru


curente (cash) cât şi cele ce vor exista la anumite momente în viitor, ele
fiind de fapt preţurile spot anticipate.

 Deoarece, funcţie de factorii specifici, care influenţează pieţele la


vedere şi la termen, ele au preţuri diferite, între preţul cash şi preţul
futures există, de cele mai multe ori, diferenţe.

 Aceste diferenţe sunt cunoscute sub denumirea de bază (engl.


basis).

Variatia bazei in functie de timp


Timp
Pretul Futures

Mărimea bazei poate fi influenţată de:

• stocurile rămase din anul anterior;


• cererea şi oferta de produse substituibile;
• perspectivele privind producţia anului curent;
• producţia mondială;
• cererea externă;
• costurile stocării;
• facilitaţile de stocare;
• costurile de transport;
• problemele de transport;
• costurile asigurării;
• politicile agricole;
• fluctuaţiile sezoniere de preţ;
• termenul de expirare a contractului futures.

Determinarea bazei:

 Dacă preţul futures este superior celui spot, se vorbeşte despre o


situaţie de contango (report), preţul futures face o primă faţă de cel cash.

 Daca îi este inferior, avem de-a face cu o situaţie de


backwardation (deport), marfa la termen, tranzactionându-se cu un
discount.
 Diferenţa dintre cele două preţuri (cash şi futures) poate fi
negativă în primul caz şi pozitivă în cel de-al doilea caz.

 Pe piaţa futures de mărfuri agricole, preţul futures este, de regulă,


mai mare dacât cel spot (deci o bază negativă), datorită aşa-numitului
cost-de-stocare (engl. cost-of -carry, carrying charges).

Tranzactiile cu OPTIUNI

 Opţiunile sunt contracte standardizate încheiate între vânzătorul


opţiunii (engl. option seller; writer; maker) şi cumpărătorul opţiunii
(engl. option buyer; holder) prin care primul vinde celui de-al doilea
dreptul de a cumpăra sau de a vinde un activ determinat

Tranzacţiile cu opţiuni

 Opţiunea de cumpărare (engl. call; fr. option d'achat) este un


contract, în formă negociabilă, care dă dreptul cumpărătorului (buyer,
holder) ca într-o anumită perioadă de timp, să cumpere de la vânzătorul
opţiunii (seller, writer) activul de bază, la un preţ stabilit prin contract. Pe
de altă parte, vânzătorul opţiunii call îşi asumă obligaţia de a vinde
cumpărătorului activul de bază, la preţul stabilit, dacă opţiunea este
exercitată într-un anumit interval de timp.

 Opţiunea de vânzare (engl. put; fr. option de vente) este un


contract în formă negociabilă, care dă dreptul cumpărătorului opţiunii ca
într-o anumită perioadă să vândă activul de bază vânzătorului acesteia, la
un preţ stabilit prin contract. Pe de altă parte, vânzătorul unui put îşi
asumă obligaţia de a cumpăra activul de bază de la cumpărătorul opţiunii
la preţul stabilit, dacă opţiunea este exercitată într-un anumit interval de
timp.

Tranzacţiile cu opţiuni

 O opţiune americană poate fi exercitată de cel care o deţine


oricând în perioada dintre momentul în care a fost cumpărată şi data
expirării.

 O opţiune europeană poate fi exercitată numai într-o scurtă


perioadă - care poate fi şi de o zi - înainte de data expirării

Caracteristicile optiunii

Mărimea opţiunii

 Fiecare opţiune are ca obiect un activ standardizat din punctul de


vedere al volumului sau valorii

 La futures options fiecare opţiune poartă asupra unui anumit contract


futures, valoarea activului de bază fiind egală cu unitatea de tranzacţie de la
contractul futures

Durata de viaţă

 este perioada de timp în care opţiunea poate fi exercitată


 data finală pentru exercitarea opţiunii se numeşte data expirării (engl.
expiration date)

 perioada de exercitare se determină pe baza aşa-numitelor cicluri de


expirare (engl. expiration cycles)

Preţul de exercitare
Preţul la care se poate cumpăra/vinde activul de bază al opţiunii se
numeşte preţ de exercitare (engl. exercise price), deoarece la acest preţ se
exercită dreptul pe care îl conferă opţiunea; el este determinat în
momentul încheierii contractului (de aici denumirea de striking price).
Acest preţ depinde de preţul activului de bază din momentul cumpărării
opţiunii şi este stabilit de bursă de o manieră standardizată.

Preţul opţiunii

 în schimbul dreptului care i se oferă prin opţiune, cumpărătorul


plăteşte vânzătorului o primă (engl. premium; fr. prime), care reprezintă
preţul opţiunii, achitat în momentul încheierii contractului

 Valoarea intrinsecă (engl. intrinsic value): diferenţa dintre preţul


de exercitare al opţiunii şi preţul activului de bază al opţiunii.

Valoarea timp (engl. time value)

 este valoarea suplimentară, peste cea intrinsecă, pe care opţiunea


o poate dobândi pe piaţă ca urmare a cererii / ofertei de opţiuni;
 este egală cu diferenţa pozitivă dintre preţul opţiunii şi valoarea sa
intrinsecă.

Tipuri de contracte cu opţiuni


Contracte cu opţiuni

 Tranzacţionarea opţiunilor presupune asumarea unor riscuri


limitate pentru cumpărători şi nelimitate (cel puţin în cazul opţiunilor
Call) pentru vânzători. În funcţie de obiectivele investitorilor, aceste
instrumente derivate pot fi utilizate atât în cadrul unor strategii de
management al riscului de portofoliu cât şi în scop speculativ.

Rezultatul virtual în tranzacţiile cu opţiuni

Optiuni pe valute la NASDAQ OMX PHLX

 NASDAQ OMX PHLX tranzactioneaza optiuni pe valute spot


contra $

 Contractul specifica valori determinate pentru valutele cotate

 10,000 unitati valuta pentru AUD, £, CAD, €, CHF

 1,000,000 ¥

 Lunile de expirare: martie, iunie, septembrie,si decembrie plus


cele mai apropiate 2 luni viitoare
 Ultima zi de tranzactionare: a treia vineri din luna expirarii

 Stilul de exercitare: European

 Ultima zi de tranzactionare: ultima vineri

 Preturile sunt cotate in centi (si 0.01 centi pentru optiunile pe ¥)-
> o modificare cu un punct a pretului optiunii corespnde unei pierderi sau
unui castig de $100 pentru fecare contract

 Options Clearing Corporation este casa de compensare oficiale


pentru optiunile tranzactionate la

 NASDAQ OMX PHLX

Operatiuni pe
pietele internationale
Hedging, arbitraj si
operatiuni speculative
Riscul valutar

 Riscul de schimb valutar este prezent ca urmare a incertitudinii


asociate cursului de schimb valabil în viitor (după ce a fost luată o decizie
care implică așteptări ale cursului de schimb, astfel încât rezultatul
depinde de materializarea așteptărilor). Aceasta se referă la variabilitatea
valorii valutei de bază a activelor, datoriilor și fluxurilor de numerar
(contractuale sau de altă natură), care rezultă din variabilitatea cursului de
schimb.

 Prin urmare riscul de schimb valutar este prezent atunci când o


firmă realizeaza tranzactii internationale ce implica valute, altele decât
moneda de bază, fie ca sunt operatiuni de import, export, de investire sau
de finanțare. Ca urmare, firma va fi expusa la active, pasive și fluxuril de
trezorerie denominate în alte monede decât moneda de baza.

 Riscul valutar este asociat unor schimbări neașteptate ale ratelor


de schimb, deoarece schimbările anticipate sunt reduse și se reflectă în
valoarea firmei.

Riscul valutar

 Riscul – fara a avea o definitie precisa in literatura de specialitate,


riscul este vazut cel mai adesea ca o posibila pierdere de capital.

 riscul valutar este legat de variabilitatea valorilor activelor sau


pasivelor, exprimate in moneda interna, ca urmare a modificărilor
neașteptate ale ratelor de schimb

 Are doua componente interconectate:

Expunerea valutara

 Expunerea valutară reprezinta sensibilitatea


modificări valorii reale a monedei locale in care sunt exprimate activele
sau pasivele unei companii la modificări ale ratelor de schimb

 Expunere

 economica / operationala

 contabila / reala
Riscul valutar

 Riscul valutar pentru vanzator apare in situatia in care, la data


incasarii sumei, valuta in care s-a efectuat tranzactia, valuta de contract
are o putere de cumparare mai mica decat in momentul incheierii
contractului => pe intervalul de timp ce a trecut din momentul incheierii
contractului pana in momentul sumei, valuta de contract a suferit o
depreciere (devalorizare).

 Deprecierea unei monede constă în creşterea raportului de


schimb dintre moneda naţională şi cea străină (1,2 $/€ -> 1,3$/€).

 dolarul s-a depreciat în raport cu euro

 euro s-a apreciat în raport cu USD

Debitori / creditori

Hedging-ul valutar

 Operaţiunile de acoperire sau de hedging sunt tranzacţii la


termen, al căror scop este de a oferi protecţie împotriva aprecierii/
deprecierii monedei contractuale.

 Hedging-ul constă în luarea la bursă a unei poziţii aproximativ


egală, dar opusă în raport cu o poziţie cash existentă sau anticipată în
momentul încheierii contractului bursier.

Tipurile de hedging

 hedging de vânzare sau “scurt” (selling hedge, short hedge)

 hedging de cumpărare sau “lung” (buying hedge, long hedge)

Hedging valutar

 Forward

 Futures

 Options

Hedging - forward

 Tranzactionarea la termen implica un castig sau o pierdere


comparativ cu tranzactionarea pe piata spot

 Decizia de utiliza hedgingul- cost ex-ante:


 cost ex-ante al hedgingului=Fwd($/ask£)- S* ($/ ask£)

 Fwd =pret forward

 S* =pret spot asteptat

 cost ex- post= S1-pret forward

 Cumparare: S1-pret forward >0 profit

 Vanzare: S1-pret forward <0 profit

Hedging - forward

 Exemplu:
Firma A ce activeaza pe piata americana a cumparat de la firma B bunuri
pentru care va trebui sa plateasca £1,000,000 in 90 zile. Cursul la care A
va reusi sa cumpare lire va fi $1.53/£. Firma A risca sa piarda bani daca
lira se intareste fata de dolar (daca dolarul se depreciaza).

Pierderea/ castigul rezultat din diferente de curs de schimb inregistrata


pentru suma de £1,000,000, pe care va trebui sa o plateasca peste 90 zile
va fi compensata de diferenta de curs de curs inregistrata pentru suma de
£1,000,000 pe care o va primi prin contractul forward.

Castigul si pierderea rezultate in urma utilizarii hedging-ului prin


tranzactii forward
Hedging - forward
Exemple
Exemple:
2. O firma britanica British Company (B.C.) a vandut stilouri unei firme
japoneze, pentru care va incasa ¥5.000.000 dupa 30 zile de la contractare.
Pretul spot al zilei in care a fost incheiat contractul este S0=¥176/£. Pretul
forward cu livrare peste 30 zile este ¥180/£.
Firma B.C. va avea peste 30 zile un activ denominat in ¥, de aceea este
expusa riscului ca ¥ sa se deprecieze. Pentru a compensa acest risc, va vinde
forward. Astfel posibila pierdere inregistrata ca urmare a deprecierii ¥ a fost
eliminata prin asumarea unei datorii de valoare echivalenta cu activul pe care
il va detine peste 30 zile.

 funcţie principala a pieţelor futures

 reprezintă cumpărarea şi vânzarea contractelor futures pentru a


compensa riscul apariţiei unor schimbări a preţurilor pe piaţa spot

 acest mecanism de transferare a riscului a făcut ca utilizarea


contractelor futures să fie indispensabila companiilor şi instituţiilor
financiare din întreaga lume.

 Short hedge: operatiune de hedging care implica luarea unei


pozitii short pe piata futures ↔ utilizata pentru active ce nu sunt detinute
in prezent, dar for fi vandute in viitor

 Long hedge: operatiune de hedging care implica luarea unei


pozitii long pe piata futures ↔ utilizata atunci cand o companie va trebui
sa cumpere un activ in viitor si vrea sa blochze un pret in prezent
La jumatate lunii februarie, o firma americana Pen a semnat un contract cu o
firma japoneaza privind vanzarea de stilouri a caror contravaloare
(=€250.000) va fi platita firmei americane la jumatatea lunii martie. Pen va
incasa €250.000 ce constituie un activ pentru companie, fapt ce va determina
o pierdere pentru companie in situatia in care € se va deprecia in raport cu
dolarul. Pentru a se proteja de acest risc, Pen va face hedging, dobandind o
datorie cu o valoare echivalenta cu a activului pe care il va primi in martie-
>va recurge la short hedge, vanzand la termen 2 contracte futures (1 ctr
futures la CME=125.000€)

Rata de hedging este raportul dintre mărimea poziţiei luate în contracte


futures şi mărimea expunerii la risc sau cu alte cuvinte, numarul contractelor
futures care ar trebui folosite pentru acoperirea riscului de preţ de pe piaţa
cash.

HR = poziţia futures / poziţia cash

Rata de hedging este (+1) la poziţiile long pe futures şi (– 1) la poziţiile


short pe futures.
Să presupunem că operatorul deţine un portofoliu de poziţii, profitul sau
pierderea sunt date de relaţia:

P = S + F HR
unde:
ΔS = variaţia preţului spot S pe perioada cât durează hedging-ul
ΔF = variaţia preţului futures F pe durata acoperirii
HR = rata de hedging.
Profitul ar reprezenta, în acest caz, modificarea preţului spot la care se
adaugă schimbarea preţului futures multiplicată cu numărul de contracte.

Strategiile delta neutre


Dacă profitul sau pierderea futures compensează total pierderea sau profitul
spot, profitul în urma operaţiunii de acoperire este zero (P = 0).

Aşadar:
S
HR = -
F

Din moment ce presupunem ca preţul futures şi cel spot se vor modifica în


aceeaşi direcţie, S şi F vor avea acelaşi semn, dând astfel un HR negativ.
Acest exemplu se explică deci pentru short hedge, dar conceptul este valabil
şi pentru long hedge, unde:

P = - S + F HR

Avantajele hedging-ului

 creşterea flexibilităţii unei firme

 procedând la acoperire, o firmă îşi poate reduce costurile

 o operatiune de acoperire poate îmbunătăţi marjele de profit

 condiţii de finanţare favorabile


 planificarea mai eficientă a deciziilor, conferind operatorului o
mai mare libertate de acţiune

 reducerea taxelor pe veniturile viitoate

Problemele hedging-ului:

 Marja şi marcarea la piaţă

 Costuri suplimentare

 Poate conduce la diminuarea castigurilor

 Necesita implicarea unor specialisti

 Alegerea contractului futures:

 activul futures;

 luna de expirare;

 tipul poziţiei (long sau short);

 numărul de contracte sau hedge ratio.

Hedging prin optiuni

 Prin hedging se înțelege o investiţie care este realizată în special


pentru a reduce sau a anula efectele riscului unei alte investiţii.
 Delta arata sensibilitatea optiunilor la variatia pretului activului
suport.

 Pentru long call si short put valoare delta este în intervalul [0;1],
iar pentru long put si short call in întervalul [-1;0].

Ratio Spread - este realizata prin cumpararea si vanzarea unui numar impar de
contracte din acelasi activ suport:
- pe baza de put: se urmareste acoperirea unei pozitii long pe actiuni,
impotriva scaderii cursului. Este compusa dintr-o optiune long put si doua
optiuni short put;
- pe baza de call: acoperirea unei pozitii short pe actiuni, impotriva cresterii
cursului. Se compune dintr-un long call si doua pozitii short call.

Strategiile delta neutre

 Ratio Backspread - este mai puțin riscanta decat Ratio Spread;

- - pe baza de put: ofera protectie impotriva scaderii de curs si este


compusa din doua optiuni long put si o optiune short put;

- - pe baza de call: pentru riscul cresterii de pret, este realizata prin


vânzarea unui call si cumpararea a doua optiuni call

 Ratio Spread
- pastreaza profitul cu care s-a intrat în pozitie, dar pe o perioada de timp
limita;
 Ratio Backspread
- conserva acelasi profit (diminuat cu valoarea primei platite) pe toata
perioada de evolutie a cursului.

Hedging prin optiuni


Hedging partial: tehnica acoperirii partiale- ofera o protecție incompletă.

Hedging dinamic: in functie de toleranta la risc, se poate aplica la un hedging


pasiv, tradițional, sau se poate alege o abordare mai dinamică.

Exemplu:
Pe 1 octombire 2013 o companie americana (C.A.) a incheiat un contract de
export conform caruia va trebui sa primeasca pentru marfa vanduta 500.000£
pe 19 martie 2014.
Hedging prin optiuni
Strategii de hedging
Operatiuni pe
pietele internationale
Hedging, operatiuni speculative si
arbitraj
Operatiuni speculative
Speculația este o tranzacție realizata în scopul obținerii unui profit și constă
în luarea unei poziții futures, fără acoperire pe piața reală a acestor
mărfuri.
Un speculator este acel operator de pe piaţă care nu are intenţia de a-şi
acoperi un risc definit, ci, dimpotrivă, el accepta riscul în speranţa obţinerii
unui profit prin anticiparea mişcării preţului.
Dacă un operator mizează pe o creştere a preţului în viitor, el va cumpăra în
prezent, la un anumit preţ şi va vinde mai târziu, dacă previziunea sa se
dovedeşte corectă, la un preţ mai mare, obţinând deci un profit din diferenţa
de preţ.
Astfel, dacă mizează pe o creştere a preţului este speculator "la creştere“
(engl. bull, fr. a la hausse). În caz contrar, este un speculator "la scădere"
(engl. bear, fr. a la baisse).

Operatiuni speculative

 contra-partida operațiunilor de acoperire

 asigura lichiditatea piețelor

 fac posibilă cumpărarea sau vânzarea rapidă a contractelor


bursiere

 aport semnificativ la una din principalele funcţii ale pieţelor


futures, aceea de "descoperire a preţului viitor"

Operatiuni speculative vs. hedging


Tipuri de speculatori
Din punct de vedere al statutului:

1) membri ai burselor de mărfuri, care sunt proprietari ai unor "locuri în


bursă", ce le conferă dreptul de a tranzacţiona orice tip de contract din
respectiva bursă (engl. full seat);
2) cei asociaţi sau licenţiaţi să tranzacţioneze doar anumite contracte; de
regulă, închiriază dreptul de a tranzacţiona de la membrii ‘deplini’ ai
burselor;
3) traderii independenţi (engl. proprietary traders);
4) speculatorii din marele public

În funcție de intervalul de timp pentru care plănuiesc să dețină o


poziție speculativă:

 speculatori ultra-rapizi sau scalpeorii (engl. scalpers),

 speculatori pentru o zi (engl. day traders) și speculatori

 pe termen lung (engl. position traders).

Operatiuni speculative simple

 Cei care efectuează operațiuni speculative "a la hausse" sau


speculația la creștere, cumpără contracte futures pe diferite active
sperând că până la scadență prețurile să crească și prin operațiuni inverse
(de vânzare), să obțină profit. Dacă prețul va crește vor putea lichida
contractele cumpărate, vânzându-le și câștigând diferența de preț.

 Operațiunile speculative "a la baisse" sau speculația la


scădere, constau în vânzarea de contracte futures pe mărfuri sperând că
până la scadență cotațiile să scadă și, prin operațiuni inverse (de
cumpărare) să obțină profit. Dacă în intervalul de timp rămas până la
scadență prețul va scădea sub cotația inițială, vor avea posibilitatea să
adopte poziții opuse (long) pe care să le compenseze cu obligațiile de
vânzare, câștigând diferența dintre cele două cotații.

Operatiuni speculative
 Spot

 Forward

 Futures

 Options
Profit si pierdere din operatiuni speculative pe piata forward
Operatiuni pe
pietele internationale
Hedging, operatiuni speculative si
arbitraj

Operatiuni de arbitraj
Arbitrajul valutar reprezintă operaţiunea de vâzare şi cumpărare, adeseori
simultane, de valută pe pieţele valutare, în scopul exclusiv al realizării unui
câştig din:
• diferenţa de curs a aceleiaşi valute pe două pieţe diferite;
• diferenţa de curs a aceleiaşi valute pe aceeaşi piaţă, la date diferite;
• diferenţa de curs între două valute şi două pieţe diferite

Forme de arbitraj

 Arbitrajul direct: vânzarea unei valute pe piaţa pe care cotează


cel mai bine şi cumpărarea concomitentă a aceleiaşi valute pe piaţa care
cotează cel mai slab.

 Arbitrajul dublu: situaţia în care pe o piaţă valutară se iniţiază


succesiv sau simultan operaţiuni de vânzare-cumpărare prin tehnica
cursurilor încrucişate.

 Arbitrajul multilateral: combinarea cursurilor existente pe piaţă


pentru valute diferite, pe pieţe diferite, în acelaşi moment, în vederea
procurării unei a treia valute la un curs mai avantajos.

Forme de arbitraj

 arbitrajul la termen. Acesta se poate efectua pe una sau pe două


pieţe şi anume:

• arbitrajul la termen pe o singură piaţă: în scopul realizării unui


câştig din diferenţa de curs a unei singure valute pe aceeaşi piaţă, la două
date diferite;

• arbitrajul la termen pe două pieţe: prin această formă de arbitraj,


arbitrajistul caută să realizeze un câştig de pe urma diferenţelor de curs
valutar la termen, pe două pieţe;

• arbitrajul combinat: prin această formă de arbitraj, arbitrajistul


jonglează cu termenele şi pieţele, şi anume: el vinde la vedere pe o piaţă
şi cumpără la termen pe aceeaşi piaţă sau cumpără la vedere pe o piaţă şi
vinde la termen pe o altă piaţă, în funcţie de aprecierile pe care le face cu
privire la evoluţia cursurilor valutare pe acele pieţe;

• arbitrajul valutar combinat cu arbitrajul dobânzilor: este forma de


arbitraj în care beneficiul rezultă din diferenţa de dobândă care se poate
obţine dintr-un plasament de capital pe o piaţă sau alta.
Efectele arbitrajului
ce implica 2 valute

Arbitrajul
 Arbitrajorii sunt cei care se expun cel mai puţin riscului de
preţ, acestia investindu-si resursele financiare cu o aversiune ridicata
la risc (prin arbitraj riscul tinzând spre 0). Strategia fundamentala a
acestui tip de operaţiune este „Vinde în piaţa mai scumpă şi
concomitent cumpără în piaţa mai ieftină!”,

 Operaţiunea de arbitraj nu comportă teoretic nici un risc, însă


implică resurse financiare dar şi logistice considerabile (randamentul mic
implică o sumă investită semnificativ mai mare pentru a înregistra
profituri consistente, iar conectarea la pieţe diferite implică alte costuri
rezultate din accesibilitatea lor).