Sunteți pe pagina 1din 8

CALATORIE ÎN ŢARA MEA

tema lunii ianuarie

Gradinita Beresti-Sascut
Grupa Voiniceilor (mare)
Educ. Feraru Lenuta
• Prescolarii grupei Voiniceii (mare) s-au implicat
cu drag în proiecte şi activităţi ecologice,
încercand, dupa puterile lor, să contribuie la
păstrarea sănătăţii Planetei albastre.
• Au fost alături de alte milioane de copii din lume,
anul trecut şi anul acesta, în cadrul unor proiecte
internaţionale:
ENO TREE DAY 2009
EARTH DAY 2009
ENO CLIMATE CHANGE 2010
În cadrul proiectelor tematice desfasurate am
abordat întotdeauna teme captivante despre Pamant,
poluare, mediu.
 Am înteles cat de responsabili suntem pentru
sanatatea planetei, că micile schimbari din viata
noasra, a fiecaruia, valoreaza enorm pentru mediu!
 Asa am vazut noi Pamantul:
„De ce pământul cel rotund
acopera cu atâta dragoste oamenii
nelăsându-i să înţeleagă
sensul adevarat al vieţii sau al morţii.

De ce mai presus de toate


e dragostea pământului
care înghite în adâncul său
sufletele neîmpacate ale gândului.”
Am plantat copăceii alaturi de colegii nostri mai mari,
în cadrul proiectului Eno Tree Day 2009:
Am participat la Marsul broscutelor, pe 20 ianuarie 2010,
activitate cuprinsa in proiectul international Eno Climate
Change 2010, alaturi de copii din alte 120 de tari ale lumii!

Broscuta Frank, mascota activitatii, se hraneste doar din


promisiunile pe care noi le-am adunat. Şi va avea mult de
trait dupa marsul desfasurat de noi!

Am reusit sa smulgem promisiuni cum ar fi:


-voi alege intotdeauna produse naturale;
-voi stinge televizorul, calculatorul, atunci cand nu am
nevoie de ele si nu le voi lasa in stand-by;
-voi planta copacei si imi voi sfatiu prietenii sa faca la
fel;
-voi incerca sa repar un obiect si nu sa cumpar unul nou;
-voi sorta si recicla tot ceeea ce se poate;
Imagini de la activitatea noastra:
Let’s grow together with our trees for a better world!

S-ar putea să vă placă și