UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA”SIBIU”

MASTER ANTRENAMENT Ș I PERFORMANȚA

TEORIA Ș I METODICA ANTRENAMENTULUI SPORTIV

MASTERAND:NEMEȘ-DAN CĂTĂLIN
PARAMETRII EFORTULUI
DURATA EFORTULUI

DENSITATEA EFORTULUI

COMPLEXITATEA EFORTULUI
 DURATA EFORTULUI
Prin durata efortului se înţelege perioada de timp
în care organismul prestează un anumit efort.

 Aceasta se măsoară prin unităţi de timp,

cronometrându-se timpul efectiv de lucru.

Durata efortului nu coincide cu durata lecţiei de

antrenament sau competiţii
Într-un antrenament specific eforturilor de putere (anaerob alactacid)
de două ore, durata efortului este foarte mică pentru că după fiecare
repetare a eforturilor cu o durată de câteva secunde urmează pauza de
refacere de mai multe minute (haltere, sprint, sărituri, aruncări etc.).
Într-o lecţie de antrenament tot de două ore, consacrată dezvoltării
capacităţii de efort aerob, timpul efectiv de lucru poate să coincidă în
linii mari cu durata lecţiei (atletism fond, schi fond, ciclism-şosea etc.).
În jocurile sportive durata efortului este condiţionată de specificitatea
postului - la fotbal mijlocaşii desfăşoară eforturi cu durate mai lungi
decât vârfurile de atac. De asemenea este determinată şi de echilibrul
dintre adversari – la volei, când echipele sunt apropiate ca valoare,
mingea stă mai mult în aer, iar la tenis, efortul are o durată mai scurtă
în jocurile pe teren rapid (suprafaţă sintetică) şi mai lungă pe un teren
cu zgură.
În antrenamentul de forţă cu contracţii dinamice
maxime, durata efectivă a contracţiei cu intensitate
maximă se reduce la câteva secunde, deşi muşchii sunt
contractaţi o perioadă mai lungă.
Eforturile cu aceiaşi intensitate şi densitate determină
alt nivel de solicitare a organismului dacă durata lor
este diferită .
Durata “ excitaţiei” în antrenamentul de rezistenţă,
evidenţiază că se înregistrează creşteri ale performanţei
numai dacă durata excitaţiei şi intensitatea necesară
acesteia se menţin minimum 30 minute Contracţie
izochinetică = muşchiul se contractă şi se scurtează cu o
viteză constantă.
 DENSITTEA EFORTULUI
Densitatea efortului reprezintă raportul dintre
durata efortului şi durata pauzei ce urmează după
acesta.
 Se cronometrează timpul lucrului efectiv şi
intervalul scurs de la terminarea unui efort până la
începerea celui următor. Rezultatul se exprimă în
cifre sau procente. Dacă durata pauzei este un
multiplu sau un submultiplu al duratei efortului,
densitatea poate fi exprimată prin fracţii
La valori constate ale volumului, intensităţii şi
duratei efortului, nivelul de solicitare a
organismului se modifică dacă se schimbă
densitatea efortului.
Frecvenţa antrenamentelor constituie un aspect
particular al densită ţii efortului. În acest caz este vorba
de raportul dintre lecţiile de antrenament şi timpul
scurs până la reluarea lor
Densităţile mici ale eforturilor asigură refacerea completă
organismului în pauzele dintre repetări, permit
menţinerea neschimbată a raportului iniţial dintre efortul
prestat şi capacitatea funcţională a organismului. Lecţiile
de antrenament cu astfel de densităţi nu provoacă stări de
oboseală chiar dacă intensitatea şi durata în timpul
efortului au avut valori care au solicitat intens organismul.
Densităţile mari ale efortului nu permit refacerea
completă a organismului în pauza dintre eforturi. În
consecinţă, oboseala se acumulează şi se intensifică pe
măsura reluării eforturilor, ceea ce se repercutează
nefavorabil asupra capacităţii funcţionale a organismului.
 COMPLEXITATEA EFORTULUI

Complexitatea efortului derivă din numărul de

acţiuni motrice efectuate simultan în timpul unei
activităţi motrice şi de structurile lor biomecanice.
Activităţi deosebit de complexe se întâlnesc în
gimnastică, în patinajul artistic, în înotul sincron, în
săriturile de la trambuluină etc.
Complexitatea efortului determină solicitarea
organismului, dar influenţa ei asupra organelor
limitative ale capacităţiide efort aerob şi anaerob
este nesemnificativă în comparaţie cu ceilalţi
parametrii ai efortului.
Activităţile motrice complexe sunt dirijate de sistemul
nervos central care coordonează contracţiile musculare.
Efortul (lucrul mecanic) se prestează prin angrenarea a
numeroase grupe de muşchi. Contribuţia ce revine fiecărei
grupe la realizarea lucrului mecanic respectiv devine cu atât
mai mică cu cât numărul grupelor musculare angrenate este
mai mare. Datorită acestui fapt, oboseala locală este mai
mică în eforturile complexe decât în cele simple, precizează .
Solicitarea sistemului nervos central se măreşte concomitent
cu creşterea complexităţii efortului şi determină apariţia
rapidă a oboselii generale în eforturile complexe în
comparaţie cu cele simple.