Sunteți pe pagina 1din 34

Asociația

Asociația pentru Dezvoltare


Comunitară Nehoiu – ADCN

VALORI
AVEM VALORI ŞI ŢINEM SEAMA DE ELE!
De-a lungul vieţ ii, în familie, la şcoală, oriunde ne aflam, mai aproape sau mai departe de casă, în oraşul sau în satul
nostru, în alte sate sau oraşe, în ţara noastră sau în alte ţări, ţinem saema, în primul rând, ca purtarea noastră “ să fie
cum trebuie” , să facem ceea ce este admis, preţuit, respectat de către toată lumea, să arătăm celorlalţi “ după ce ne
conducem în viaţă”, valorile în care credem, pe care le respectăm, le preţuim, le transmitem mai departe celor din jurul
nostru şi celor care vin după noi, acolo unde trăim, în familie, în comunitatea, în ţara noastră, în lume .

Nehoiu, cartierele şi satele lui, ca toate oraşele şi satele din România şi din întreaga lume se trezesc dimineaţa şi-şi
continuă viaţa cu tot ce înseamnă ea – mişcare, gândire, simţire, comportament, în familie şi între oameni, şi adoarme
seara cu gândul la ce-a fost în ziua care a trecut şi ce va fi în ziua care va veni – a fost bine, a fost “ cum trebuie”, a
fost frumos, a fost folositor, va fi mai bine, mai frumos, mai cu folos? Intr-un cuvânt, “ce valoare” a avut ziua, fapta…
viaţa?

În tot ce suntem, în tot ce facem, ca oameni, ca familie, comunitate sau ţară, ne conducem după valori.

CARE SUNT ACESTE VALORI?


În familie se transmit “din tată-n fiu”.
În comunitate se transmit prin şcoală, biserică, armată şi oamenii care merg pe stradă, muncesc în diferite locuri, se
distrează în altele, comunică între ei, se întâlnesc să sărbătorească, după tradiţii, evenimente ale tuturor
În ţară sunt păstrate prin reguli, norme şi legi care trebuie cunoscute şi respectate de către fiecare.
În lume sunt stabilite prin Declaraţii, Convenţii, şi Tratate, care trebuie cunoscute, respectate şi promovate da către
toate statele care au aderat la ele, le-au semnat şi le-au ratificat.
Valorile sunt criterii după care deosebim între bine şi rău, frumos şi urât, permis şi nepermis în societate.
Societatea democratică are valorile ei pe care le acceptă şi le aplică toţi cei care vor să trăiască în democraţie.

Demnitatea, libertatea, solidaritatea, justiţia,, egalitatea, cetăţenia, toleranţa, diversitatea,


nediscriminarea,
prosperitatea, unitatea, siguranţa, respectarea drepturilor omului, domnia legii, pacea sunt
valori democratice.
VALORI DEMOCRATICE

DEMNITATE
VALORI DEMOCRATICE

LIBERTATE
PREŢUIM LIBERTATEA NOASTRǺ ŞI O RESPECTǺM PE A CELORLALŢI
Să fii liber înseamnă să poţi avea idei, păreri şi convingeri proprii şi să le poţi exprima în public fără să
suferi consecinţe.

Să gândeşti şi să acţionezi fără a fi controlat de către guvern înseamnă să ai libertate personală.

Să participi în felul tău, neîngrădit, la viaţa politică înseamnă să ai libertate politică.

Să cumperi sau să vinzi, să dispui de proprietea tăţile tale, să fii angajat într-un loc de muncă sau să angajezi alte
persoane, fără ca guvernul să intervină, înseamnă să ai libertate economică.

Orice om are dreptul la libertatea gândirii, libertatea conşiinţei şi libertatea religiei.


Orice persoană este liberă să-şi manifeste religia sau convingerile, în mod public sau privat, singură sau împreună cu
alţii, să-şi schimbe religia sau covingerile.

Orice om este liber să aibă opinii fără imixtiune din afară, de a căuta, primi şi răspâdi informaţii şi idei, prin orice
mijloace şi independent de frontierele de stat.

Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică.

Nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociaţie.

Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale.

Orice persoană are dreptulde a lua parte în mod liber la viaţa culturală a colectivităţii, de a se bucura de arte şi de a
participa la progresul ştiinţific şi la binefacerile lui.

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile (Constituţia României)

Orice persoană are dreptul să fie liberă şi fericită, în felul său, atâta timp cât nu încalcă drepturile şi libertăţile celorlalţi.
VALORI DEMOCRATICE

SOLIDARITATE
VALORI DEMOCRATICE

JUSTIŢIE
NINENI NU E MAI PRESUS DE LEGE
Să fii tratat la fel cu ceilalţi atât în ceeace priveşte beneficiile cât şi obligaţiile sociale, să nu fii favorizat sau
defavorizat ca persoană sau ca grup faţă de alte persoane sau grupuri înseamnă să beneficiezi de justiţie.

Domnia legii înseamnă că atât cetăţenii cât şi guvernele trebuie să respecte toate legile.

Constituţia României prevede că:


Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nici o
lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.
Dreptul la apărare este garantat.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului spune că:


Orice persoană are dreptul la satisfacţia efectivă din partea instanţelor juridice naţionale competente împotriva
actelor care violează drepturile fundamentale ce-I sunt recunoscute prin constituţie sau lege.
Nimeni nu trebuie să fie arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar.
Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal
independent şi imparţial care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări
în materie penală îndreptată împotriva sa.
Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată pînă când
vinovăţia sa va fi stabilită în mod legal în cursul unui proces public în care i-au fost asigurate toate garanţiile
necesare apărării sale.

Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii.
VALORI DEMOCRATICE

EGALITATE
VALORI DEMOCRATICE

CETǍŢENIE
ÎMPǺRTǺŞIM VALORILE SOCIETǺŢII ÎN CARE TRǺIM !
Să fii cetăţean într-o societate democratică înseamnă să trăieşti împreună cu ceilalţi, să împărtăşeşti aceleaşi valori,
să înţelegi, să tolerezi şi să susţii valorile diferite, să fii o persoană liberă şi autonomă, să- ţi cunoşti drepturile şi
obligaţiile, să respecţi drepturile celorlalţi, să accepţi şi să apreciezi diversitatea, să asculţi puncte de vedere diferite,
să-ţi aperi poziţia personală şi a altor persoane, să cauţi informaţii relevante, să îţi asumi responsabilităţi şi să
participi la viaţa socială, să-ţi cunoşti şi să-ţi respecţi obligaţiile juridice şi morale legate de viaţa împreună cu ceilalţi, să
ai control asupra mediului în care trăieşti, să fii sprijinit nu controlat.

Cetăţenia democratică este bazată pe principiile şi valorile pluralismului, domnia legii şi posibilitatea cetăţenilor de a
stabili legea şi relaţiile cu ceilalţi, dialog, cooperare, participare, responsabilitate faţă de acţiunile proprii, respect pentru
drepturile omului, pentru demnitatea umană şi pentru diversitatea culturală, autonomia persoanelor şi tratamente egale,
echilibru între drepturi şi îndatoriri, respectarea legii, acces la viaţa publică şi participare civică, preocupare pentru
dezvoltare personală şi schimbare socială.
Cetăţenie democratică înseamnă unitate socială şi solidaritate bazate pe ordine morală.
Cetăţenia democratică asigură accesul cetăţenilor la drepturi civile, politice şi sociale.

Drepturile civile sunt drepturile care garantează libertăţile individuae, integritatea fizică şi morală a cetăţenilor.
Drepturile politice sunt drepturi referitoare la exersarea puterii politice, dreptul de a vota şi dreptul de a fi ales, acces
la viaţa publică şi participare la dezvoltarea socială.
Drepturile sociale garantează cetăţenilor un standard decent de viaţă, acces egal la educaţie, sănătate, locuinţă, venit
minim.
Drepturile omului sunt revendicări pe care suntem îndreptăţiţi să le cerem, revendicări care ţin de condiţia noastră de
a fi fiinţe umane.
Drepturile omului sunt universale – se aplică în mod egal pentru toate persoanele indiferent de
rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de alt gen, origine naţională sau socială,
statut economic sau social.
Asociația pentru Dezvoltare
Comunitară Nehoiu – ADCN

Broşură realizată în cadrul proiectului


“CREȘTEREA IMPLICĂRII COMUNITĂȚILOR RURALE
ÎN PROCESUL DE DECIZIE DIN ZONA NEHOIU”

Realizat de ADCN în colaborare cu Primăria Nehoiu, Casa de


Cultură, Grupul Școlar Tehnic, Școlile generale și
Căminele Culturale din oraşul Nehoiu şi satele aferente

FINANȚAT DE TRUST FOR CIVIL SOCIETY IN


CENTRAL AND EASTERN EUROPE
VALORI DEMOCRATICE

DEMNITATE
VALORI DEMOCRATICE

JUSTIŢIE
VALORI DEMOCRATICE

LIBERTATE
VALORI DEMOCRATICE

LIBERTATE
VALORI DEMOCRATICE

EGALITATE
VALORI DEMOCRATICE

CETǍŢENIE
CETǍŢENIE

S-ar putea să vă placă și