TOPE C1/S2

TEHNOLOGII DE OBTINERE A PRODUSELOR

ECOLOGICE
Produse alimentare ecologice
Apariţia unor efecte metabolice nedorite induse de
dezechilibre alimentare a dus la conştientizarea importanţei
actului de nutriţie, ceea ce a implicat fundamentarea
comportamentului alimentar pe principii sănătoase şi a
determinat segmente semnificative de consumatori să se
îndrepte spre alimente cât mai pure din punct de vedere
biologic, spre aşa-numitele produse biologice. Acestea pot
purta şi denumiri similare: produse ecologice, produse
organice, deşi sunt diferenţe terminologice destul de
sensibile între aceste denumiri.
Pentru a putea satisface cerinţele acestor segmente de
consumatori, statele trebuie să plaseze agricultura biologică
în centrul politicilor de dezvoltare pentru stimularea
activităţilor de producţie, prelucrare şi comercializare.

Agricultura biologică utilizează metode specifice, cum sunt:

fertilizarea solului cu îngrăşăminte organice, acoperirea
solului (pentru asigurarea protecţiei împotriva uscării lui),
folosirea de îngrăşăminte naturale minerale (fosfaţi, praf de
rocă, calciu provenit din var, îngrăşăminte din alge marine),
rotaţia culturilor, pentru evitarea deteriorării solului, arături
uşoare şi nu foarte adânci, înlăturarea paraziţilor prin
mijloace biologice.
Alimentele biologice sunt produse exclusiv naturale,
obţinute fără utilizarea de îngrăşăminte chimice şi
pesticide, ce respectă integral procesele biologice şi
ecologice, şi în consecinţă, sunt certificate de un
organ agreat (terţe părţi) pentru a purta eticheta
„bio”, care atestă că au fost obţinute conform
standardelor recunoscute pentru agricultura
biologică.

În SUA au fost introduse standarde privind producţia şi

manipularea produselor agricole biologice, aplicabile
întregului lanţ logistic, de la fermier până la consumator.
Aceste standarde sunt aplicabile şi operaţiunilor
intermediare. Conform standardelor respective sunt
determinate patru categorii de produse biologice:
•100% biologice, desemnând produsele care nu conţin decât
ingrediente produse biologic;

•biologice, însemnând produsele ce conţin 95% din

ingrediente produse biologic (raportat la masa produsului);

•preparate cu ingrediente biologice, semnificând produsele

ce conţin mai mult de 70% ingrediente biologice, dar maxim
trei componente produse biologic pot fi specificate pe
eticheta principală a ambalajului;

•produse transformate conţinând mai puţin de 70%

ingrediente produse biologic, iar termenul „biologic” nu mai
poate fi înscris pe eticheta principală a ambalajului, dar în
lista de ingrediente de pe ambalaj se pot specifica
componentele care sunt produse biologic.
Începând din octombrie 2002, mărfurile din primele două
categorii, produse în SUA sau în străinătate, care răspund
exigenţelor Programului Naţional Biologic al Departamentului
Agriculturii din SUA, pot purta marca „USDA Organic Seal”
(certificare biologică a Departamentului agriculturii) pe
ambalaj. Tot de la această dată, toate produsele etichetate ca
biologice, oricare ar fi originea lor, trebuie certificate conform
regulilor Programului Naţional Biologic al Departamentului
Agriculturii din SUA, de către un organism agreat. Piaţa
alimentelor biologice este în continuă extindere, nu numai în
SUA, dar şi în multe dintre ţările europene şi de pe alte
continente
Şi în România a fost elaborat cadrul legislativ şi instituţional
de bază în domeniul produselor ecologice, armonizat parţial
cu reglementările Uniunii Europene, necesar dezvoltării
agriculturii ecologice. Aceste reglementări sunt:

􀃖 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind

produsele agroalimentare ecologice din 17 aprilie 2000,
aprobată prin Legea nr. 38 din 7 martie 2001;

􀃖 Hotărârea de Guvern nr. 917 din 13 septembrie 2001

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor OG nr. 34/2000;

􀃖 Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor

nr. 70/2002 privind constituirea Comisiei pentru
dezvoltarea agriculturii ecologice în România.
Alimentele biologice au un rol fundamental în asigurarea şi
menţinerea sănătăţii omului, având funcţii de autorefacere
mult mai importante decât cele semnalate până în prezent şi
o valoare igienică superioară celorlalte tipuri de alimente.

Alimentele biologice au un rol fundamental în asigurarea şi

menţinerea sănătăţii omului, având funcţii de autorefacere
mult mai importante decât cele semnalate până în prezent şi
o valoare igienică superioară celorlalte tipuri de alimente.
Regimul produselor alimentare ecologice este reglementat
din anul 2000.
Producţia ecologică este definită ca însemnând obţinerea
de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice
de sinteză, în conformitate cu regulile de producţie ecologică
stabilite, care respectă standardele, ghidurile şi caietele de
sarcini naţionale şi sunt atestate de un organism de inspecţie
şi certificare înfiinţat în acest scop.
Producţia agroalimentară ecologică are ca scop realizarea
unor sisteme agricole durabile, diversificate şi echilibrate,
care asigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea
consumatorilor.
Produsele ecologice sunt reprezentate de produsele obţinute
şi etichetate astfel încât să informeze cumpărătorul că
produsul şi/sau, după caz, ingredientele din produs au fost
obţinute în conformitate cu metode de producţie ecologică.

De asemenea, în Ordonanţa nr. 34/2000 sunt definiţi termenii

de specialitate şi sunt stabilite condiţiile pe care trebuie să le
îndeplinească metodele de producţie ecologică utilizate în
obţinerea produselor respective.
Alimentaţia ecologică are valenţe trofice, sanogenetice şi
social-economice de necontestat.
Acestea derivă din condiţiile specifice create pentru
cultivarea plantelor şi creşterea animalelor într-un mediu
înconjurător special, dar şi pentru obţinerea produselor
prelucrate. Intercorelarea factorilor ecologici cu alimentaţia
constituie o premisă a creşterii securităţii alimentare.
Realizarea echilibrului nutriţional pe „piaţa metabolică” a
organismului uman implică, pe lângă echivalenţa dintre
necesităţile fiziologice şi aportul de nutrienţi din alimente şi
îndeplinirea cerinţelor ecologice ale alimentaţiei.
 Produse alimentare obţinute din
Organisme Modificate Genetic

Avantaje şi dezavantaje ale tehnicilor de

modificare genetică a materiilor prime
alimentare
Progresele realizate în ultimii ani în ştiinţă şi tehnologie au
avut un impact puternic asupra sectorului agricol şi al celui
alimementar din întreaga lume.

Metode novatoare de producţie şi de transformare au

revoluţionat numeroase sisteme tradiţionale, precum şi
capacitatea de producere a hranei pentru o populaţie aflată în
expansiune continuă.
Aceste evenimente au generat numeroase schimbări în
economie şi în organizarea socială, dar şi în gestiunea
resurselor planetei. Mediul natural a fost bulversat de
progresele tehnologice care au permis nu doar obţinerea
ameliorărilor genetice prin selecţie, ci şi crearea de noi
combinaţii genetice pentru a obţine vegetale, animale şi peşti
cu rezistenţă şi productivitate mult mai mare.

Organismele modificate genetic (OMG), create de Statele

Unite ale Americii şi cultivate pe scară largă, acceptate de
numeroase alte ţări ale lumii, care le consideră o rezolvare a
problemei foametei, primite cu neîncredere de alţii şi
respinse cu vehemenţă de organizaţiile ecologiste au devenit
un subiect foarte controversat.
Biotehnologia modernă oferă noi posibilităţi de dezvoltare în
sectoare foarte diverse, de la agricultură la producţia
farmaceutică, iar dezbaterile la nivel mondial asupra
organismelor modificate genetic sunt fără precedent în ultima
perioadă şi au polarizat atenţia atât a oamenilor de ştiinţă, a
producătorilor de bunuri alimentare, a consumatorilor, a
grupurilor de apărare a interesului public, precum şi a
puterilor publice şi a decidenţilor.
Punerea la punct a organismelor modificate genetic este
astăzi, fără îndoială, un subiect care ridică numeroase
probleme de etică referitoare la domeniul agriculturii şi al
alimentaţiei.
Plantele modificate genetic sunt create prin utilizarea
tehnicilor ingineriei genetice. În ultimii ani, alături de
metodele clasice de încrucişare a soiurilor sau de utilizare a
îngrăşămintelor, au apărut metode noi, care presupun
folosirea unor tehnici specifice ingineriei genetice.
Toate aceste plante nou create de om nu există în natură, iar impactul
lor asupra mediului şi asupra fiinţei umane nu este pe deplin cunoscut şi
controlat de specialişti.
Definiţii ale organismelor modificate genetic:

► în legislaţia din România privind regimul de obţinere, testare,

utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic acestea
sunt definite ca reprezentând orice organism, cu excepţia celui
uman, al cărui material genetic a fost modificat altfel decât prin
încrucişare şi/sau recombinare naturală sau orice entitate biologică
capabilă de reproducere sau de transferare de material genetic;

► în Germania, organismele modificate genetic sunt considerate

acele organisme al căror material genetic a fost modificat într-un
mod care nu există în natură în condiţii naturale sau de recombinare
naturală. Organismul modificat genetic trebuie să fie o unitate
capabilă de autoreplicare sau transmitere a materialului genetic;

► în Statele Unite, termenul de organism modificat genetic se referă

la plante şi la animale care conţin gene transferate de la alte specii,
pentru a obţine anumite caractere, precum rezistenţa la anumite
pesticide şi ierbicid;
Transferul de gene apare şi în agricultura convenţională, dar spre
deosebire de ingineria genetică, acesta are loc între indivizi
aparţinând aceleiaşi specii sau între specii înrudite. Marea
diversitate a speciilor de plante şi animale existente astăzi atestă
faptul că întotdeauna s-au produs modificări în zestrea genetică a
acestora. Însă toate modificările s-au produs treptat, de-a lungul
unor perioade foarte mari de timp şi, un fapt care trebuie reţinut,
fără intervenţia omului.
Ingineria genetică este deci o nouă tehnologie care implică
manipularea genelor. Datorită limbajului universal al genelor (codul
genetic), oamenii de ştiinţă pot transfera gene între diferite specii
care nu sunt înrudite (animale, plante, microorganisme). De
exemplu, genele unui peşte pot fi transferate la o plantă de tomate
sau la căpşună, pentru a le conferi rezistenţă sporită la temperaturi
foarte scăzute. Plantele obţinute prin astfel de tehnici de inginerie
sunt forţate să producă substanţele chimice ale peştelui, tocmai
datorită acestui limbaj universal, acestea elaborând o substanţă
chimică pe care peştii o produc în mod normal pentru a supravieţui
în apa rece.
Prin aceste noi tehnologii au fost create numeroase plante
modificate genetic cu importanţă majoră în alimentaţie, cum
sunt porumbul şi cartofii rezistenţi la insecte, fasolea, soia
tolerantă la glifosat, tomatele cu coacere întârziată şi conţinut
ridicat de substanţă solidă.
În ultima perioadă au fost create şi organisme modificate
genetic în scop nutriţional. Dacă plantele transgenice
realizate în scop tehnologic constituie prima generaţie de
alimente modificate genetic, modificările genetice care
vizează îmbunătăţirea calităţii nutritive a alimentelor se
constituie în a doua generaţie de astfel de produse. În cadrul
acestei noi generaţii de OMG se includ uleiurile a căror
compoziţie a fost modificată în vederea îmbunătăţirii
raportului între acizii graşi saturaţi şi cei nesaturaţi, orezul
„auriu”, cu un conţinut mult mai ridicat de provitamina A,
amidonul cu proporţia dintre amiloză şi amilopectină
modificată în vederea creşterii capacităţii de gelificare.
Specialiştii apreciază că prin utilizarea tehnicilor de
inginerie genetică este posibil să se strice hotarele pe care
speciile le-au stabilit de-a lungul evoluţiei.

În opinia unora, din cauza combinării genelor speciilor care

nu se înrudesc, prin modificarea permanentă a codului
genetic, este foarte posibil ca noile organisme create să
transmită prin ereditate urmaşilor schimbările genetice
induse.
Mulţi experţi se tem că ingineria genetică va genera
pierderea biodiversităţii, înlăturând barierele care
au protejat integritatea speciilor de-a lungul
timpului.

Studii efectuate de aceştia demonstrează că introducerea

masivă în circuitul agricol a plantelor modificate genetic sau
transgenice, rezistente la ierbicide va conduce la dispariţia
unor vieţuitoare care se hrănesc cu seminţele provenite de
la ierburi şi buruieni.
În ultimele decenii, înrăutăţirea condiţiilor pedoclimatice,
diminuarea progresivă a resurselor naturale şi explozia
demografică au necesitat căutarea unor soluţii de
diversificare a raselor de animale şi a soiurilor de plante, de
sporire a productivităţii culturilor prin creşterea rezistenţei la
dăunători şi la condiţii de mediu neprielnice (frig, secetă,
soluri sărace etc.), de modificare în sens favorabil a
compoziţiei chimice.

Soluţiile s-au concretizat în aplicarea unor procedee

ştiinţifice de modificare a zestrei genetice.
Prin tehnicile de inginerie genetică, materialul genetic de
interes este transferat de la organismul donor la cel acceptor,
în scopul obţinerii de organisme cu caracteristici noi, utile.
Aceste tehnici sunt următoarele:
􀂃 tehnici de recombinare a acizilor nucleici, care implică
formarea de noi combinaţii ale materialului genetic, prin
inserţia moleculelor de acizi nucleici (obţinute prin diferite
tehnici în afara unui organism) într-un virus, bacterie sau alt
sistem vector şi încorporarea acestora într-un organism -
gazdă, în care nu există în mod normal, dar care este capabil
să continue propagarea;

􀂃 tehnici care implică introducerea directă într-un

microorganism a materialului ereditar preparat în afara
microorganismului;

􀂃 tehnici de fuziune celulară sau tehnici de hibridizare, în

care celulele vii cu noi combinaţii de material genetic ereditar
sunt formate prin fuziunea a două sau mai multe celule, prin
metode care nu au loc în mod natural.
Susţinătorii tehnicilor de modificare genetică afirmă că
utilizarea acestora aduce numeroase avantaje, mai ales
pentru producătorii şi comercianţii de plante transgenice:

• reducerea costurilor deoarece nu mai este necesară

tratarea culturilor cu îngrăşăminte chimice;

• creşterea rezistenţei la acţiunea dăunătorilor;

• obţinerea unor sporuri importante ale recoltelor;

• îmbunătăţirea caracteristicilor organoleptice ale

produselor (gust, culoare, formă);

• prelungirea termenului de valabilitate a produselor, prin

creşterea rezistenţei la păstrare.
Astfel, plantele transgenice nu mai trebuie tratate cu
substanţe chimice, ele fiind rezistente la acţiunea
dăunătorilor; în acest fel se obţin sporuri importante ale
recoltelor, dar şi produse care nu sunt toxice, ele nefiind
tratate chimic.
Pe de altă parte, în ameliorarea clasică, prin diverse
încrucişări şi hibridări, transferul genelor are loc în cadrul
unui proces ce durează ani mulţi, în timp ce prin tehnicile de
inginerie genetică, transferul genelor se face direct, rezultatul
fiind acelaşi. Modificările genetice pot genera însă şi
numeroase efecte adverse asupra sănătăţii umane şi a
mediului:
• efecte alergice şi toxice asupra oamenilor;

• afecţiuni ale plantelor şi animalelor, inclusiv efecte alergice

şi toxice;

• efecte asupra dinamicii populaţiei de specii în mediul gazdă

şi asupra diversităţii genetice a fiecăreia dintre aceste
populaţii;

• sensibilitatea modificată a agenţilor patogeni, facilitând

răspândirea bolilor infecţioase sau crearea de noi vectori;

• diminuarea acţiunii tratamentelor profilactice sau

terapeutice medicale, veterinare sau fitofarmaceutice prin
transferul genelor care conferă rezistenţă umană sau
veterinară;
• efecte asupra biogeochimiei, prin schimburi în
descompunerea în sol a materialului organic. Pornind de la
ameninţările pe care OMG-urile le reprezintă pentru
sistemul imunitar uman şi pentru biodiversitatea planetei,
cercetătorii din diverse domenii ale cunoaşterii (patologie,
agronomie), precum şi organizaţiile ecologiste au creat un
puternic curent de opinie împotriva producerii plantelor
transgenice, dar cu toate acestea, OMG-urile se cultivă la
scară largă în lume.
 Principalii producători de organisme
modificate genetic

Ţările care produc organisme modificate genetic trebuie să

dispună de reglementări clare şi responsabile şi de organe
autorizate care să garanteze că riscurile sunt analizate într-o
manieră ştiinţifică şi că toate măsurile de securitate posibile sunt
adoptate, pe baza testelor realizate înainte de difuzarea
produselor rezultate în urma aplicării biotehnologiilor. De
asemenea, se impune o monitorizare atentă odată ce aceste
produse au fost diseminate.
Statisticile demonstrează că suprafaţa cultivată cu OMG la
nivel mondial în anul 2003 este estimată la aproximativ 68
milioane de hectare.
În Uniunea Europeană nu se cultivă plante modificate
genetic, dar acestea ajung în consumul populaţiei prin
intermediul importurilor.
Cea mai mare suprafaţă cultivată cu OMG se află în SUA,
aproximativ 42,8 mil. ha, reprezentând 63% din întreaga
suprafaţă cultivată cu OMG pe plan mondial. De altfel, SUA
alocă fonduri impresionante pentru cercetare în domeniul
ingineriei genetice
Pe locul doi se situează Argentina, cu o suprafaţă de
aproximativ 14 mil. ha (21% din total suprafaţă cultivată cu
OMG), urmată de Canada cu 4,4 mil. ha (6%), Brazilia cu 3 mil.
ha (aproximativ 5%), China cu 2,8 mil. ha (4%).

Restul suprafeţei, reprezentând 1% din total este cultivată de

următoarele ţări: Australia, Spania, Uruguay, România,
Columbia, Honduras, Filipine, India, Indonezia.
Aspecte etice ale utilizării organismelor
modificate genetic

Securitatea alimentaţiei, a mediului şi problema organismelor

modificate genetic sunt strâns legate în mintea
consumatorilor, care, prin cererea pe care o vor exprima pe
piaţă, vor influenţa în mod semnificativ deciziile cu privire la
viitorul acestei tehnologii.

Preocupările consumatorilor cu privire la organismele

transgenice pot fi grupate în următoarele categorii:
􀂃 siguranţa sanitară a alimentelor – reprezintă una dintre cele
mai importante preocupări ale consumatorilor în legătură cu
organismele modificate genetic. Având în vedere că unele
alimente care nu sunt modificate genetic ridică numeroase
probleme de genul alergiilor, al prezenţei reziduurile de
pesticide, al contaminărilor microbiologice, cu atât mai mult
în cazul mărfurilor alimentare obţinute prin utilizarea noilor
tehnologii consumatorii dovedesc un scepticism mai ridicat;

􀂃 impactul asupra mediului – o altă preocupare majoră a

publicului este posibilitatea ca organismele modificate
genetic să perturbe echilibrul naturii. OMG sunt produse
netradiţionale a căror eliberare în mediu poate genera
modificarea ecosistemelor („poluarea genetică”). De aceea,
monitorizarea eliberării deliberate în mediu a acestor
organisme devine o problemă atât etică, cât şi tehnică
􀂃 riscurile şi avantajele – sunt aspectele pe care consumatorii le
compară atunci când îşi exprimă punctul de vedere cu privire la
OMG;
􀂃 transparenţa – reprezintă un drept legitim al consumatorului de a
obţine informaţii privind avantajele şi riscurile utilizării în
agricultură a organismelor modificate genetic. Unul dintre cele mai
simple mijloace pentru respectarea transparenţei este etichetarea
produselor alimentare, indiferent dacă sunt sau nu modificate
genetic;
􀂃 responsabilitatea – consumatorii îşi doresc să fie implicaţi în
stabilirea politicii care trebuie urmată în cazul organismelor
modificate genetic;
􀂃 echitatea – analiza etică ridică în primul rând problema
cunoaşterii măsurii în care utilizarea organismelor modificate
genetic în agricultură poate fi orientată şi contribuie în mod real la
ameliorarea nutriţiei şi sănătăţii consumatorilor săraci, în special în
ţările aflate în curs de dezvoltare. Până în prezent, utilizarea
organismelor modificate genetic în agricultură a fost axată în
special pe reducerea costurilor la nivelul exploatării agricole, mai
ales în ţările în curs de dezvoltare.
Anumite aspecte etice ale problemei mutaţiilor genetice se
situează în contextul celor mai importante principii ale
drepturilor omului:

• dreptul la o alimentaţie suficientă şi corespunzătoare –

se referă la disponibilitatea unei alimentaţii lipsite de
substanţe nocive, în cantitate suficientă şi de o calitate
adecvată satisfacerii necesităţilor alimentare ale
individului, precum şi la accesibilitatea sau posibilitatea
de a obţine această hrană într-o manieră durabilă şi care
să nu împiedice respectarea celorlalte drepturi ale omului.
– Comitetul drepturilor economice, sociale şi culturale şi
Comisia drepturilor Omului din cadrul Naţiunilor Unite au
abordat acest drept în cadrul summit-ului mondial privind
alimentaţia
• dreptul la o alegere în cunoştinţă de cauză – derivă din
conceptul etic al autonomiei indivizilor. Alegerea în
cunoştinţă de cauză a consumatorilor este posibilă numai în
condiţiile informării corecte, astfel încât aceştia să ştie ceea
ce consumă. Acest principiu ar putea fi aplicat, în primul
rând, prin etichetarea produselor alimentare obţinute din
OMG. Orice strategie de informare a publicului trebuie să
includă metode şi tehnici adecvate, care să se adreseze şi
grupurilor mai puţin instruite şi mai defavorizate, astfel încât
să li se ofere tuturor posibilitatea de a adopta decizii în
funcţie de propriile necesităţi;
• dreptul la o participare democratică – corespunde
necesităţii de dreptate şi echitate, acestea fiind preocupările
în ceea ce priveşte deciziile referitoare la problema
organismelor modificate genetic. Tuturor categoriilor sociale
trebuie să li se ofere posibilitatea de a participa la dezbaterile
privind impactul OMG-urilor asupra vieţii şi a mediului,
precum şi la avantajele şi dezavantajele pe care acestea le
pot oferi. Prin deciziile adoptate în prezent nu trebuie să fie
afectat dreptul
 Cadrul legislativ al producţiei şi
comercializării produselor obţinute din
organisme modificate genetic

Oamenii de ştiinţă au opinat cu multă convingere că există un

risc iminent ca aceste culturi modificate genetic, cultivate la
scară largă, să contamineze culturile organice pe zone
întinse.
Organizaţii precum Greenpeace, Friends of the Earth şi Biroul
European de Mediu, partizani ai agriculturii ecologice, au
condamnat vehement recomandarea Comisiei Europene
asupra coexistenţei dintre culturile modificate genetic şi cele
nemodificate genetic şi decizia acestei comisii de a lăsa
numai în sarcina producătorilor de OMG-uri întreaga
responsabilitate de evitare a poluării genetice.
Drept urmare, organizaţiile neguvernamentale ecologiste au
solicitat guvernelor să adopte măsurile corespunzătoare
pentru a preveni acest risc, prin crearea unor zone
necontaminate genetic şi adoptarea unei legislaţii care să
reglementeze regimul OMG-urilor (obţinerea, testarea,
utilizarea şi comercializarea).
Toate măsurile adoptate sunt fundamentate pe principiul
precauţiei şi includ proceduri detaliate de evaluare şi
management al riscurilor asupra organismului uman şi a
mediului.
Deoarece consumatorul are dreptul de a cunoaşte ce
conţine un aliment şi de a alege mărfurile în cunoştinţă de
cauză, se impune ca etichetarea alimentelor modificate
genetic să devină obligatorie în toate ţările care produc sau
comercializează astfel de produse. În prezent etichetarea
OMG-urilor este obligatorie numai în statele Uniunii
Europene.
Conţinutul informaţional al etichetei unui produs modificat
genetic trebuie să facă referire la următoarele aspecte:

􀂃 denumirea comună;

􀂃 denumirea ştiinţifică;

􀂃 codul modificării genetice.

Spre deosebite de Uniunea Europeană, în SUA etichetarea

alimentelor modificate genetic nu este, în prezent,
obligatorie. SUA a considerat politica UE de etichetare a
produselor modificate genetic drept o barieră netarifară în
calea exporturilor de materii prime şi alimente.
În Japonia se întreprind demersuri pentru impunerea
etichetării obligatorii a organismelor modificate genetic.
Legislaţia europeană nu interzice utilizarea OMG-urilor, ci
stabileşte cadrul legislativ care să asigure securitatea
maximă pentru sănătatea omului şi a mediului. În ţările
Uniunii Europene, activităţile de obţinere, testare, utilizare şi
comercializare a OMG-urilor sunt supuse unui regim special
de reglementare, autorizare şi administrare. De asemenea, a
fost stabilit un cadru juridic şi instituţional care are drept
scop eliminarea sau reducerea riscurile de producere a unor
efecte negative asupra sănătăţii oamenilor, echilibrului
ecologic şi calităţii mediului înconjurător.
În România a fost constituită Comisia Naţională pentru
Securitate Biologică, ca autoritate naţională abilitată să
organizeze realizarea măsurilor prevăzute de lege şi să
exercite controlul privind regimul organismelor modificate
genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi al produselor
rezultate din acestea.

Cadrul legislativ referitor la problema obţinerii şi

comercializării organismelor modificate genetic cuprinde
următoarele acte normative:
􀂃 OG nr. 49/2000 privind regimul de obţinere, testare,
utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic
prin tehnicile biotehnologiei moderne şi a produselor
rezultate din acestea este primul act normativ care
reglementează activităţile privind importul seminţelor de
plante modificate genetic şi cultivarea acestora pe teritoriul
României;

􀂃 Legea nr. 214/2002 pentru aprobarea OG nr. 49/2000

privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi
comercializare a organismelor modificate genetic prin
tehnicile biotehnologiei moderne şi a produselor rezultate
din acestea include noile prevederi comunitare apărute în
acest domeniu, precum şi alte acte juridice ale unor
convenţii internaţionale la care România este parte
(Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea);
􀂃 HG nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor obţinute din
alimente modificate genetic sau care conţin aditivi şi arome
modificate genetic ori obţinute din organisme modificate
genetic;

􀂃 Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea,

controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi
a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de
plante;

􀂃 Ordinul MAPAM (Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi

Mediului) nr. 462/2003 privind evidenţa agenţilor economici
(persoane fizice sau juridice, asociaţii fără personalitate
juridică) de a declara la direcţiile pentru agricultură şi
dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului
Bucureşti, suprafeţele cultivate cu plante modificate genetic
şi producţiile realizate.
Deşi nu s-a putut dovedi că alimentele obţinute din
organisme modificate genetic reprezintă soluţia optimă
pentru rezolvarea problemei alimentare, aceste produse tind
să ocupe un spaţiu tot mai mare pe pieţele multor ţări, mai
ales ale celor în curs de dezvoltare sau subdezvoltate.

Totuşi, având în vedere riscurile declarate de

toxicitate şi de alergenitate, întrebarea care se
ridică în mod firesc este următoarea: ce modificări ar
putea să aducă în organismul uman un consum
îndelungat de alimente modificate genetic?