Patologia pleurei

Disciplina Chirurgie toracică II

UMF “Carol Davila”
Prof. dr. Ioan Cordoş
Cuprins
 Chilotoraxul
 Pneumotoraxul
 Hemotoraxul
 Pleureziile purulente : clinica, diagnostic, tratament
 Empiemul postoperator: principii generale de tratament, empiemul
postpneumonectomie

 Mezoteliomul :
 Epidemiologie şi incidenţă
 Patologie
 Aspecte clinice şi radiologice
 Diagnostic
 Stadializare
 Tratament chirurgical
 Tratament medical
Chilotoraxul - definiţie

 prezenţa de limfă în cavitatea pleurală ca

rezultat al unei plăgi de canal toracic sau a
unui afluent major al acestuia
Chilotoraxul - etiologie

 Chilotoraxul congenital
 Chilotoraxul postoperator
 Chilotoraxul posttraumatic
 Chilotoraxul spontan
Bessone şi colab. 1971
Chilotoraxul - etiologie
Chilotoraxul posttraumatic
 contuzii
 plăgi
 postoperator- la nivel cervical:
- după biopsii ganglionare
- după disecţia radicală a gâtului
- la nivel toracic :
- intervenţii pentru ligatura de canal arterial
- excizia de coarctaţie de aortă
- esofagectomie
- rezecţa de anevrism aortic toracic
- rezecţia tumorilor mediastinale
- pneumonectomia stângă

- la nivel abdominal :
- după simpatectomie
- după limfadenectomii
- după diverse procedee diagnostice :
- arteriografie lombară
- cateterizarea venei subclavii
De Meester - 1983
 Chilotoraxul - fiziopatologie

 Acumularea de limfă în cavitatea pleurală: compresia asupra pulmonului şi

mediastinului - tulburări respiratorii.
1. acumulare lentă - simptomatologia apare treptat.
2. acumulare bruscă - apariţia tahipneei, tahicardiei şi hipotensiunii.

 Datorită prezenţei lecitinei şi acizilor graşi chilul este bacteriostatic, din

acest motiv nu se infectează.

 Nefiind iritant nu va stimula apariţia pahipleuritei.

 Pierderea importantă de proteine, vitamine liposolubile şi grăsimi va induce

apariţia de grave tulburări metabolice până la decesul pacientului.
Chilotoraxul - diagnostic
 Anamneza

 Puncţia pleurală – lichid de aspect lăptos

 Cantitatea pierdută per 24 ore (pe tubul de dren)– 700-1200 ml

 Examenul de laborator – concentraţia de lipide mai mare decât în

plasmă
 Examene imagistice – radiologic, CT – pentru descoperirea cauzei

Limfografie
Chilotoraxul – diagnostic diferenţial

 pseudochilotoraxul din unele afecţiuni maligne şi din

infecţiile pleurale

 pleurezia cu colesterol observată în unele forme de

tuberculoză şi poliartrita reumatoidă.
Chilotoraxul - tratament
 Funcţie de cauză
 Postoperator:
1. Post
2. Nutriţie parenterală hipercalorică
3. Reintervenţie după 14 zile în care debitul nu s-a redus; ligatura
canalului lezat
 Posttraumatic:
1. ligatura canalului toracic imediat supradiafragmatic
2. Decorticare parietală
3. Simplu drenaj asociat cu dietă hipolipidică şi nutriţie parenterală
 Chilotoraxul din bolile neoplazice sau infecţioase:
1. Antibiotic
2. Chimio şi radioterapie
Pneumotoraxul
Definiţie

Acumularea de aer în cavitatea

pleurală urmată de colabarea parţială
sau totală a plămânului.
Istoric
 Pentru prima dată identificat în 1724 de către Boerhaave în relaţie
cu o ruptură de esofag
 Meckel descrie autopsic primul pneumotorax hipertensiv în 1759

 Itard foloseşte pentru prima data termenul de pneumotorax in

anul 1803
 Cel care a descris semnele şi simptomele bolii a fost Laennec în
1819
 De Villiers a prezentat în 1926 cazul unui pacient cu
pneumotorax provocat de ruptura unei bule pleurale
 Kjaergaard a revoluţionat concepţiile fiziopatologice demonstrând
în 1932 cauza cea mai frecventă a pneumotoraxului spontan -
ruptura în spaţiul pleural a unui “bleb” (bula, basica)
Etiologie - clasificare
 Sursa aerului:
1. plămân (cea mai frecventă), printr-o soluţie
de continuitate la nivelul pleurei viscerale,
2. esofag (ruptura de diverse cauze)
3. atmosferă – printr-o soluţie de continuitate
la nivelul peretelui toracic
Etiologie - clasificare
 Pneumotoraxul poate fi:
1. spontan (primar sau secundar),
2. post-traumatic
3. iatrogen.

Pneumotoraxul spontan primar sau idiopatic apare la un

pacient necunoscut ca fiind purtătorul unei afecţiuni pulmonare

Pneumotoraxul spontan secundar complică boli pulmonare

cunoscute (boli obstructive cronice, infecţii, neoplazii etc.)

Denumirea de spontan desemneaza lipsa cauzei traumatice

sau iatrogene
Etiologie - clasificare
 Pneumotoraxul post-traumatic este rezultatul unor plăgi sau
contuzii toracice însotite de soluţie de continuitate la nivelul:
1. peretelui toracic
2. arborelui traheobronşic (şi a pleurei mediastinale)
3. plămânului
4. esofagului

 Pneumotoraxul deschis este însoţit de comunicarea liberă a

cavităţii pleurale cu exteriorul via perete toracic.

 Pneumotoraxul iatrogen este o complicaţie a unor manevre

diagnostice (puncţia pleurală ) sau terapeutice (puncţia
evacuatorie sau pneumotoraxul terapeutic în tuberculoza
pulmonară cavitară).
Anatomie patologică
 Swierenga si Vanderschueren descriu patru stadii:

1. Stadiul I corespunde unui pulmon la nivelul căruia nu se pot pune în

evidenţă bule sau blebsuri (30-40% dintre pacienti), plămân
macroscopic normal

2. Stadiul II (12-15% dintre pacienţi): chiar dacă nu se descoperă bule sau

blebsuri, există aderenţe laxe între pleura parietală şi cea viscerală
sugerând prezenţa în antecedente a unui pneumotorax subclinic

3. Stadiul III (28-41%) corespunde plămânului ce prezintă bule sau

blebsuri cu diametrul sub 2 cm

4. Stadiul IV (relevat la 17-29% dintre cazuri) – bule sau blebsuri multiple

cu diamentrul mai mare de 2 cm
Forme clinice
Pneumotoraxul spontan primar

 Cea mai frecventă cauză a acestuia este ruperea în cavitatea

pleurală a unei bule subpleurale.

 Apare de obicei în timpul sau la sfârşitul unui efort fizic, mai ales
la un pacient de sex masculin, înalt , fumător. A fost descrisă o
predispoziţie familiară
 Frecvenţa este cuprinsă între 1-7%.ooo
 raport net în favoarea bărbaţilor de 7/1.
 Este mai frecvent de partea dreaptă
 Ca o afecţiune bilaterală apare într-un procent sub 10
 În primi 2 ani recidivează aproape 25%
 şansa de a-l face pe al treilea este de ½
Pneumotoraxul spontan primar
 Diagnosticul se pune pe:

1. anamneză

2. examenul clinic

3. probele paraclinice, in special cele

imagistice
Anamneza

 apariţia bruscă a simptomatologiei în urma

unui efort fizic, de tuse sau strănut

 nu rare sunt situaţiile în care nu pune în

relaţie apariţia efcţiunii cu vreun eveniment
declanşator.
Simptomele
 sunt direct proporţionale cu mărimea
pneumotoraxului

 există pacienţi complet asimptomatici

 cel mai adesea durere toracică sub formă de

junghi şi dispnee

 după câteva ore durerea se ameliorează persistând

dispneea şi, eventual, o tuse neproductivă
Examenul clinic
 hipomobilitate a hemitoracelui afectat

 lipsa de transmitere a vibratiilor vocale

 hipersonoritate sau chiar timpanism

 abolirea sau diminuarea murmurului vezicular

 nu rareori se poate decela prezenţa frecăturii pleurale

 la marea majoritate a pacienţilor este prezentă tahicardia.

Explorări paraclinice

 radiografia toracică standard pune în

evidentă colapsul pulmonar, parţial sau total,
coafat de o bandă hipertransparentă situată
între peretele toracic şi linia fină a pleurei
viscerale
Clasificarea radiologică a Pneumotoraxului după
BTS

 Mic – hipertransparenţă cu dimensiunea mai mică

de 2 cm (de la peretele toracic la pleura viscerală)

 Mediu – plămân colabat ajuns la jumătatea distanţei

perete toracic – umbra cardiacă

 Mare (complet) – plămân colabat cu baza detaşată

de diafragm
Pneumotoraxul hipertensiv este sugerat de
următoarele semne radiologice

 colabarea completă a pulmonului

 deplasarea contralaterală a opacitaţii

mediastinului şi cordului

 aplatizarea diaframului (hipomobil la

examenul scopic)
Examenul CT

 precizează diagnosticul de pneumotorax

 aduce date în plus în legătură cu alte afecţiuni

pulmonare ignorate până atunci

 relevă starea plămânului contralateral

 poate fi un ghid terapeutic valoros

Alte explorări

 bronhoscopia

 probele ventilatorii

 examene bacteriologice ale sputei

nu sunt relevante în diagnosticul care îmbracă un

caracter de urgenţă
Gesturi diagnostice
 Nu trebuie să trecem cu vederea o explorare pe cât
de simplă pe atât de utilă care precede decizia
terapeutică - puncţia toracică sub anestezie
locală

 pune diagnosticul de certitudine prin evacuarea cu

uşurunţă a aerului din cavitatea pleurală la un
pacient cu simptomatologie sugestivă

 ca valoare poate fi situată imediat după examenul

radiologic.
Toracoscopia ca metodă de diagnostic

 pune în evidenţă prezenţa sau nu a leziunilor buloase

 descrie starea pulmonului şi a pleurei

 evidenţiază prezenţa altor leziuni în pneumotoraxul

secundar

 asociată unor alte gesturi (abraziune pleurală, talcaj,

pleurectomie etc.) se transformă într-o metodă
terapeutică
Diagnostic diferenţial
 afecţiuni pulmonare: pneumonia, pleurezia,
embolia pulmonară, edemul pulmonar acut
 afecţiuni miocardice – criza de angor,
infarctul miocardic
 afectiunile din etajul abdominal superior ce
se manifesta prin durere cu iradiere toracica :
ulcerul perforat, colica biliara,pancreatita
acuta etc
Evoluţie şi complicaţii
 Cel de mici dimensiuni se poate vindeca spontan prin resorbţia
aerului şi expansiunea pulmonului

 Cronicizarea este o alta alternativă şi se consideră constituită

atunci când după trei saptamăni de tratament nu s-a obţinut re-
expansiunea pulmonară

 Persistenţa pierderilor aeriene mai mult de 48 de ore este una

dintre complicaţiile care necesită reconsiderarea atitudinii
teapeutice (mai frecventă în pneumotoraxul spontan secundar)

 Pneumotoraxul hipertensiv este o urgenţă medico-chirurgicală şi

necesită puncţie sau pleurotomie minimă
Complicaţii
 Hemotoraxul apare in 5% dintre situatii si se produce prin ruperea aderentelor
laxe dintre pleura viscerala si cea parietala in momentul colapsului pulmonar -
impune hemostaza chirurgicală de urgenţă

 Pneumomediastinul complică rar un pneumotorax şi se datorează difuziunii

aerului de-a lungul tecilor peribronhovasculare - trebuie întotdeauna diferenţiat
de acela apărut prin rupturi traheo-bronşice sau ale esofagului

 Pneumotoraxul bilateral apare în mai puţin de 1% dintre cazuri - este mai mult o
formă clinică decât o complicaţie. Apare mai frecvent succesiv decât
concomitent. În ultima situaţie este o urgentă absolută

 Pleurezia complică un pneumotorax în 20% din cazuri - se datorează cronicizării

pneumotoraxului (hidro-pneumotorax); când se infectează se transformă într-un
pio-pneumotorax.

 Recidiva este o complicaţie la distanţă care apare la cca. 25% dintre cazuri în
primii 2 ani
Tratament
 Tratamentul este secvenţial în funcţie de mărimea şi cauza
afectiunii.
 Tratamentul pneumotoraxului spontan secundar se referă atât la
boala de bază cât şi la complicaţia ei.
 Tratamentul medical, sau mai corect: nonchirurgical este
reprezentat de simpla ţinere sub observaţie a unui pneumotorax
spontan primar parţial până la exuflaţia prin puncţie aspirativă
sau drenajul prin pleurotomie minimă urmat de pleurodeza
chimică (cu talc sau teraciclină).
 Tratamentul chirurgical se referă în principal la pneumotoraxul
ireductibil, cronic sau complicat şi cuprinde o gamă largă de
procedee prin metode clasice sau moderne (chirurgia
toracoscopică sau video-asistată, laser terapia etc.) care are ca
scop rezecţia bulelor şi realizarea unei simfize pleurale definitive
prin abraziune pleurală sau pleurectomie parţială.
Algoritm terapeutic în pneumotoraxul primar

 Dispee şi o lamă de pneumotorax sub 2 cm:

 NU – se ţine sub observaţie
 DA – puncţie aspirativă – cu succes – se poate externa; fără succes – se
repetă puncţia
2. Dacă nici după a doua puncţie aspirativă nu se expansionează pulmonul
se recurge la drenajul toracic prin pleurotomie minimă:
 Plămân reexpansionat: suprimarea tubului la 24 ore de la reexpansionare
şi/sau încetarea pierderilor aeriene – externarea pacientului
 Plămân neexpansionat – se trimite pacientul la chirurgul toracic (la cel
mult 5 zile de la primul gest terapeutic)

Henry M et al: BTS guidelines for the management of spontaneous pneumothorax. Thorax
2003;58:ii39-ii52
Algoritm terapeutic în pneumotoraxul secundar

1. Dispnee, vârstă mai mare de 50 ani, lamă de pneumotorax peste

2 cm:

 NU – aspiraţie – cu succes: internare pentru 24 ore

- fără succes: internare şi drenaj toracic
 DA – drenaj toracic prin pleurotomie minimă

2. Drenajul toracic prin pleurotomie minimă:

 Cu succes – suprimarea tubului după 24 ore – externare

 Fără succes – intervenţie chirurgicală după 3 zile
Henry M et al: BTS guidelines for the management of spontaneous pneumothorax. Thorax
2003;58:ii39-ii52
Pleureziile purulente - definiţie

 Empiemul – pleurezia purulentă – este definit de

prezenţa unui revărsat purulent în cavitatea pleurală
Pleureziile purulente - etiologie

 Afectarea inflamator-infecţioasă a pleurei este a doua cauză majoră

a pleureziilor după insuficienţa cardiacă.
 Circa 40% dintre pacienţii care prezintă o pneumonie dezvoltă un
revărsat pleural.
 intervenţii chirurgicale pe torace sau abdomenul superior,
 traumatismele toracice,
 perforaţiile de esofag,
 pneumotoraxul spontan neglijat,
 puncţii pleurale repetate la care condiţiile de asepsie şi antisepsie
nu au fost riguros respectate,
 stările septice.
Pleureziile purulente – patogenie - stadializare
 stadiul exudativ – procesul inflamator duce la creşterea permeabilităţii capilare, urmată
de apariţia lichidului în cavitatea pleurală; lichidul este limpede şi steril; examenul
citologic relevă prezenţa de neutrofile; pH-ul este mai mare de 7,2;

 stadiul fibrino-purulent - la pacienţii netrataţi sau prost trataţi cu antibiotice,

transformarea purulentă a unui exudat abacterian se poate produce foarte repede, pe
parcursul a cateva ore; caracteristic este apariţia de depozite de fibrină sub forma de
“cheaguri” sau membrane, determinând multilocularea pleureziei; o alta caracteristica
este invazia masivă bacteriană dinspre parenchimul pulmonar spre spaţiul pleural;
lichidul devine turbid sau franc purulent; examenul cito-bacteriologic pune în evidenţă
prezenţa neutrofilelor, a detritusului celular şi a numeroşi germeni; culturile din lichidul
pleural sunt positive; pH-ul este mai mic de 7,2 iar LDH mai mare de 1000 UI;

 stadiul de organizare fibroasă - stadiul final caracterizat din punct de vedere morfologic
prin apariţia fibroblastilor care vor organiza fibrina în aderenţe groase, inextensibile
care vor fixa pulmonul ca într-o carapace; îngrosarea pleurei parietale va duce la
rigidizarea peretelui toracic şi retracţia spaţiilor intercostale; schimburile gazoase de
partea pulmonului bolnav vor fi grav afectate; tot în acest stadiu pot apare complicaţii
redutabile şi dificil de tratat cum ar fi: fistula bronho-pleurală, abcesul pulmonar şi
empiemul de necesitate – deschiderea la tegument a unei colecţii purulente pleurale cu
apariţia unei fistule pleuro-cutanate.

Andrews si colab. (1962)

Pleureziile purulente - clasificare
 Primitive – para sau metapneumonice – 40 – 60% dintre cazuri
(5% - 20% dintre pleureziile para sau metapneumonice devin
empieme)

 Secundare - postrezecţii pulmonare:

1. Cu fistulă bronşică
2. Fără fistulă bronşică

 Secundare altor intervenţii chirurgicale

 Secundare - Posttraumatice
Pleureziile purulente - bacteriologie
 Germenii aerobi Gram pozitivi : streptococul pneumoniei dă
pleurezii parapneumonice în 50% din cazuri - ajung empieme în
mai puţin de 5%; stafilococul auriu
1. la copil este responsabil de 70% dintre pleurezii care ajung empieme în cca. 80%
dintre cazuri
2. la adult doar 40% pleurezii cu o rata de transformare în empiem de 20%.

 Gram negativii de tipul Escherichia coli şi Pseudomonas produc

pleurezii parapneumonice în 50% dintre cazuri cu o rată de
transformare în empieme de 90%.

 Anaerobii conduc la pleurezii în 35% dintre cazuri - 90% devin

purulente.
Pleureziile purulente

 Nu toate revărsatele pleurale parapneumonice ajung empieme.

 Evoluţia lor depinde de:

1. natura germenelui,
2. rezistenţa organismului
3. promptitudinea şi calitatea tratamentului.
Pleureziile purulente – criterii diagnostice
 Extragerea de lichid franc purulent la toracenteză cu bacteriologie
pozitivă la ex direct sau în culturi

 Examinarea lichidului pleural

1. pH mai mic de 7,2
2. glucoza sub 400mg/l
3. LDH mai mare de 1000UI/ml,
4. Proteine mai mari de 3 g/dl
5. Leucocite peste 15.000/mm3

 Anamneza, examenul clinic, imagistic şi de laborator relevante

Pleureziile purulente - diagnostic

 dispneea,
 durere toracică,
 ascensiune febrile,
 frisoane.

Dacă pneumonia cu germeni aerobi se manifestă ca o boală febrilă

acută, cea cu anaerobi se manifesta mai putin zgomotos: stare
subfebrilă cu alterarea progresivă a stării generale şi pierdere
ponderală
Pleureziile purulente - diagnostic
 Examenul clinic evidenţiază un pacient cu
1. aspect de septic, palid, teros, anxios,
2. tahipneic
3. tahicardic,
4. cu mişcările respiratorii de amplitudine redusă,
5. percuţia poate releva matitate la nivelul zonei de empiem.

 Odata cu cronicizarea bolii pot apare degetele hipocratice,

retracţia hemitoracelui afectat, pierdere ponderală până la
caşecsie
Pleureziile purulente - diagnostic

 Radiografia toracica standard - opacitate pulmonară însoţită de

voalarea sinusului costovertebral.

Deoarece lichidul se acumulează în părţile declive, dispariţia unghiului

costofrenic postero-lateral poate fi sugestivă pentru prezenţa revarsatului
pleural.
 Aproape patognomonică este imaginea de colecţie pleurală cu
nivel hidro-aeric situată de obicei posterior, pe radiografia de
profil.

Prezenţa nivelului hidro-aeric este aproape patognomonică pentru existenţa

fistulei bronho-pleurale. Diferenţierea radiologică de abcesul pulmonar se
pune pe diametrele cvasiconstante ale imagini hidroaerice atât pe
radiografia de faţă cât şi de profil ale acestuia, spre deosebire de imaginea
ce sugerează un empiem şi care-şi modifică diametrele în cele două
incidenţe.
Pleureziile purulente - diagnostic
 Tomografia computerizată poate depista prezenţa pleureziei, stabileşte
topografia acesteia, starea parenchimului invecinat, precizează grosimea
pleurei şi consistenţa conţinutului . Permite ghidarea cu mare precizie a unei
toracenteze diagnostice; de asemenea poate diferenţia un abces pulmonar
de un empiem dar mai dificil pe acesta din urma de un mezoteliom pleural.

 Echografia toracica - confirmă sau infirmă prezenţa lichidului în cavitatea

pleurală. Poate pune în evidenţă prezenţa depozitelor de fibrină în
empiemele cu multiple cloazonări şi poate descrie cu oarecare acurateţe
topografia multiloculărilor. Ghidează toracenteza.

 Rezonanţa magnetică nucleară poate diferenţia, într-o oarecare

masură, revarsatul pleural inflamator de cel de natură neoplazică prin
studiul aspectului pleurei.
Pleureziile purulente - diagnostic
 Toracenteza , ghidată clinic sau imagistic, este singura care poate pune
în evidenţă prezenţa lichidului în cavitatea pleurală şi preciza diagnosticul
de empiem în funcţie de caracteristicile acestuia
1. fizice,
2. biochimice
3. bacteriologice.

 Prezenţa lichidului turbid sau franc purulent, cu miros fetid, de

consistenţă crescută, uneori obstruând lumenul acului prin care se
extrage, este tipic pentru diagnosticarea unui empiem.

 Examinarea biochimică demonstrează

1. pH scăzut (sub 7,20),
2. nivel scăzut al glucozei
3. cresterea LDH peste 1000 UI.

 Examenul microscopic pune în evidenţă prezenţa polimorfonuclearelor

( peste 15.000/ml) şi detritusului celular precum şi a germenilor.
Pleureziile purulente - diagnostic
 Examenul bacteriologic

1. trebuie să aibă în vedere atât germenii aerobi,

Gram pozitivi şi negativi, precum şi pe cei
anaerobi,
2. trebuie să precizeze şi sensibilitatea la antibiotice a
agentului patogen în vederea stabilirii unui
tratament antibiotic optim.

 Este foarte importand ca lichidul pleural extras să

fie examinat şi însămânţat pe medii specifice
pentru depistarea BK.
Pleureziile purulente – diagnostic diferenţial

 Embolia pulmonară se însoteşte de junghi toracic, dispnee, ascensiune febrilă;

în cca. 25-50% din cazuri de revărsat pleural, care, dacă pacietul depăşeşte
momentul acut, se poate infecta transformandu-se într-un veritabil empiem.

 Lupusul eritematos şi celelalte boli autoimune pot fi însoţite de revărsat pleural

. Examenul clinic şi investigaţiile de laborator pun în evidenţă elemente
specifice acestora care exclud prezenţa empiemului

 Pancreatita acuta este afecţiunea abdominală care se însoţeşte cel mai frecvent
de revărsat pleural. Prezenţa amilazelor în lichidul extras prin toracenteză
tranşează diagnosticul.

 Chilotoraxul - Prezenţa unui traumatism, a unor intervenţii în zona

esofagului sau aortei toracice în antecedente poate fi sugestivă pentru
apariţia acestuia
Pleureziile purulente - tratament
 Metode medicale:

1. -antibioterapie ţintită, în funcţie de antibiogramă

2. -toracenteza evacuatorie zilnică
3. -pleurotomie minimă de evacuare
4. -drenaj ghidat CT pentru empiemele localizate sau multiloculate
5. - debridare cu substanţe fibrinolitice: streptokinază, urokinază
6. - drenaj aspirativ
7. - toracoscopie medicală
Pleureziile purulente - tratament
 Metode chirurgicale:

1. CTVA

2. Toracotomie standard pentru debridare si/sau decorticare

3. Drenaj deschis
Mezoteliomul
 Epidemiologie şi incidenţă

 Patologie

 Aspecte clinice şi radiologice

 Diagnostic

 Stadializare

 Tratament chirurgical

 Tratament medical
Mezoteliomul – definiție

 Afectarea neoplazică a pleurei prin expunerea cronică la

azbest și la alte pulberi cu continut de siliciu.

 Diffuse malignant pleural mesothelioma (MPM) is an

uncommon and lethal cancer for which there are limited
treatment options.( Raja M. Flores, Valerie W. Rusch)
Epidemiologie, incidență

 Expunerea cronica la pulberi  În SUA

de azbest (compus de siliciu)
 Alți factori favorizanți: radiații,
metale (nichel, beriliu), virusuri
(SV 40, MC 29 – virusul leucemiei  15 cazuri la milion, la bărbați
aviare), inflamatiile pleurare
cronice recurente, pleureziile  3 cazuri la milion, la femei
tuberculoase.
 Mai frecvent in decada a 6-a

 Perioada de latență poate

depăși 20 ani (dar poate apare
și la copii)
Mezoteliomul – patogenie, anatomie patologică

 Fibre de foarte mici dimensiuni  Epitelioid – tubulopapilar, epitelial,

(crocidolit) ajunse în limfaticele glandular, cu celule mari, cu celule
parenchimului pulmonar se
mici, adenoid chistic
acumuleaza în interstițiu și spațiul
subpleural.
 Sarcomatroid – fibros,
 Sunt fagocitate de macrofage, proces în sarcomatos, mezenchimal
care sunt eliberați radicali liberi de Fe și
oxid de azot care produc modificări ale
ADN prin dezaminari.  Bifazic (mixt)

 Aceste modificări se rîsfrâng asupra  Tranzițional

genelor – mutații, deleții, translocații
 Desmoplastic
 Mezoteliomul se dezvoltă din celulele
 Localizat
multipotente mezoteliale sau (Hamman S.P., Bolen J.W. – 1988)
subseroase
Mezoteliomul – aspecte clinice și radiologice

 Simptome:  Semne clinice

 Stadii incipiente:
 Dispnee 30%
 Durere 90%  matitate la percuție,
 Scădere ponderală 30%  diminuarea murmurului vezicular
 Tuse
 Astenie  Stadii avansate:
 Anorexie,
 Febră  Torace imobil. Retractat
 Disfonie  Matitate lemnoasă
Mezoteliomul – aspecte clinice și radiologice

 CT
Mezoteliomul - stadializare

 Criteriul T:
 To – tumoră primară neevidențiabilă
 T1 – implică pleura parietală ipsilaterală cu sau fără
focare de tumoră pe pleura viscerală (a, b)
 T2 – implica pleura ipsilaterală și invadează
plămânul sau , și, diafragmul
 T3 – invazie local avansată dar potențial rezecabil –
pe lângă cele de mai sus: invazia fasciei
endotoracice, grasimii mediastinale, focare de
invazie a țesuturilor moi parietale, invazia
pericardului fibros
 T4 - invazie local avansată – nerezecabil – pe
lângă cele de mai sus: invazia peretelui osos,
invazie transfrenica (peritoneu), invazia pericardului
seros cu pericardită neoplazică, invazia cordului,
vaselor mediastinale, plexului brahial, pleurei
contralaterale
 Criteriul N:
 No – fară metastaze ganglionare
 N1 – metastaze în ganglionii
bronhopulmonari și hilari ipsilaterali
 N2 – metastaze în ganglionii
subcarinari și mamari interni ipsilaterali
 N3 – metastaze în ganglionii
bronhopulmonari, hilari, subcarinari si
mamari interni controlaterali,
metastaze în ganglionii
supraclaviculari sau scalenici
 Criteriul M:
 Mo – fără metastaze la distanță
 M1 – cu metastaze la distanță
Mezoteliomul - stadializare

 Stadiul I T1 No Mo
 Stadiul Ia T1a No Mo
 Stadiul Ib T1b No Mo
 Stadiul II T2 No Mo
 Stadiul IV
 T4 orice N Mo
 Orice T, N3 Mo
 Orice T orice N M1

 Stadiul III T1,2, N1 Mo

T1,2 N2 Mo
T3 No,1,2, Mo
Mezoteliomul - tratament

 Medical:  Chirurgical:

 Chimioterapie  Drenaj- talcaj

 Radioterapie  Pleurectomie – decorticare

 Pleuropneumonectomie
extinsa