Violenţa în şcoli a devenit un fenomen pe care nu îl conştientizează nimeni la adevărata amploare, nici părinţii, nici profesorii şi nici autorităţile. Mai grav este faptul că, violenţa nu se manifestănumai între elevii nervoşi, teribilişti, ci este îndreptată şi asupra cadrelor din învăţământ, pentru care elevii nu mai au niciun fel de respect , aceştia fiind consideraţi responsabili pentru toate frustările elevilor sau doar ţinta perfectă pentru glumele şi obrăzniciile lor, ei fiind perfecţi conştienţi că măsurile împotriva lor sunt fără relevanţă. Nota scăzută la purtare sau chiar exmatricularea au devenit un blazon purtat cu stimă de foarte mulţi elevi din şcolile româneşti, circulând chiar ideea că nu esti “cool”dacă nu ai măcar o dată scăzută nota la purtare sau nu eşti luat în discuţia consiliului profesoral. Nu ştim pe cine să învinovăţim pentru situaţiile văzute şi multe altele nevăzute dar care se întâmplă în şcolile din toată ţara, profesori loviţi şi înjuraţi, batjocoriţi şi luaţi în râs, convorbiri la telefon în timpul orelor, elevi care chiulesc, care fumează lejer în curtea şcolilor, elevi care refuză să comunice cu părinţii, cu profesorii, sau cu consilierul phihologic. Libertatea, anturajul, informaţii multe şi de proastă calitate pe care le asimilează de pe diferite căi de comunicaţie, în special internetul, reţelele de socializare care îi ajută să propage isprăvile de care sunt mândri, fotografiile şi filmuleţele, considerate de ei haioase, în care tinerii văd cum colegii mai slabi sunt bătuţi, batjocoriţi, profesorii sunt persiflaţi şi înjosiţi de către elevi. Apogeul violenţei este însă atins, atuncicândcopii şi tineri au fost răniţi grav sau chiar ucişi,când tinere au fost violate, de către alţi tineri sau colegi care nu şi-au mai putut controla temperamentul violent şi astfel, s-a ajuns la tragedii. Accesele de furie pot apare de foarte timpuriu, cand apar eliberari necontrolate a energiei acumulate (lovituri, muşcături), pe neaşteptate, care durează puţin. Pe măsură ce copiii cresc, izbucnirile sunt mai rare şi mai puţin violente, mai mult verbalízate şi mai simbolice. In schimb, cand se asociază cu alţi copii accesele de supărare se pot intensifica din nou pentru orice nemulţumire apărută pe terenul de joacă sau la şcoală. Asta se întâmplă în special la copiii care nu se pot exprima bine şi vor să se facă inţeleşi, la copiii mai bolnavicioşi care se supară mai repede decat cei sănătoşi, sau chiar datorită foamei, fiindcă scade glicemia şi copiii devin mai iritabili. Crize de agresivitate apar si atunci cand parintii exagerează cu importanţa pe care o dau copilului începând de la o vârstă mică, răsfăţându-l, fără să stabilească limite în comportament. Abuzurile fizice sau psihice asupra copilului şi factorii de stres socioeconomici pot provoca de asemenea comportamentul agresiv, ca şi o formă de reacţie. Consumul de substanţe cum ar fi alcoolul şi drogurile întâlnite în special la adolescenţi, pot duce la iritabilitate crescută şi tulburări de comportament. Desigur că pe lângă aceste cauze, mai poate apărea ca şi cauză a agresivitatii, temperamentul, care ţine de interiorul nostru. Temperamentul unei persoane este preponderent înnnăscut şi iese la iveală în situaţii limită. Aşa se explică reacţiile impulsive ale unor persoane în comparaţie cu altele, care reacţionează mult mai lent. Bibliografia • Kay Kuzma – Ascultarea de bunăvoie, Casa de Editură Viaţă şi sănătate, Bucureşti, 2003 • Roberta M. Gilbert - Cum să fii prieten cu copilul tău..., Editura Teora, Bucureşti, 2005