EDUCAŢIE TIMPURIE

Rolul educatoarei în amenajarea

spaţiului educativ
• Primul lucru la care trebuie să se
gândească educatoarea înainte de a
hotărî cum îşi amenajează sala de grupă
este modul cum îi vede pe copii jucându-
se liber şi creativ
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Maria Montessori consideră că mediul cel mai
propice dezvoltării copilului mic este cel
„pregătit”, care încurajează independenţa şi
respectul de sine. Acesta este caracterizat de
două dimensiuni:
• – oferă materiale educative care corespund
nevoilor dezvoltare ale copiilor;
• – dă posibilitatea fiecărui copil să-şi exercite
libertatea explora şi de a se dezvolta în ritmul
său natural şi propriu.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Odată recunoscută nevoia copilului de ordine
şi aranjare, un mediu pregătit este un mediu:
• – curat, ordonat şi atractiv;
• – unde toate materialele au un loc al lor bine
marcat;
• – în care amenajările sunt astfel făcute încât
copiii pot expe­rimenta obiectele şi acţiunile cu
ajutor minim din partea adultului.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
Interesante pentru dinamicitatea lor sunt şi tezele legate de rolurile educatoarei,
pe care Maria Montessori o identifică cu „Adultul pregătit”. Ea trebuie să:
•– observe copiii;
•– recunoască nevoile de dezvoltare ale fiecărui copil în parte;
•– pregătească mediul;
•– înţeleagă nevoia copilului da a repeta activităţile;
•– demonstreze, în cât mai puţine cuvinte posibil, etapele pentru realizarea unei activităţi;
•– recunoască pragul „de intervenţie” (concept folosit pentru a desemna momentul şi calea
de a ajuta copilul să-şi rezolve singur propriile probleme);
•– recunoască nevoia copilului de mişcare fizică;
•– stabilească reguli practice;
•– conducă spre exemple;
•– arate respect;
•– folosească o vorbire cu voce joasă;
•– vorbească cu graţie şi respect;
•– arate plăcut.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Psihopedagogia timpurie contemporană merge mai
departe în înţelegerea rolurilor educatoarei şi
identifică capacităţile de empatie, reflectare şi
competenţele de recunoaştere şi stimulare a
ritmurilor şi caracteristicilor proceselor psihice
individuale ale copiilor.
• Chiar ideea de amenajare a spaţiului este legată de
climatul de explorare, mişcare, preluare de activităţi
şi responsabilizare socială prin promovarea
cooperării şi colaborării dintre copii şi copil şi
educatoare.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Educatoarea planifică, organizează, modifică
permanent spaţiul educativ în funcţie de nevoile
de joc şi dezvoltare ale copiilor.
• Ea trebuie să gândească în termeni de
dezvoltare şi flexibilitate, să identifice resurse şi
să le folosească adecvat. Este nevoie ­ca
educatoarea să se preocupe de funcţionalitatea
încăperii, de eficienţa şi eficacitatea amenajărilor
propuse şi să le schimbe periodic în funcţie de
progresele copiilor.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Evaluarea continuă a progreselor este o
altă dimensiune importantă. Aceasta
trebuie realizată în comparaţie nu numai
cu obiectivele iniţiale propuse, ci şi cu
propriile posibilităţi şi progrese care
caracterizează copilul. Principalul
instrument al evaluării este observarea.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Funcţionalitatea încăperii reflectă
obiectivele prioritare ale programului
educativ pe care şi-l propune educatoarea,
iar tipul unui program educativ trebuie să
determine aranjarea spaţiului grupei.
• Ipotezele de bază de la care se porneşte
în aranjarea spaţiului educativ sunt:
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• – mediul educativ este factor de
formare şi provocator de situaţii de joc
şi învăţare pentru copil;
• – planificarea spaţiului şi a materialelor
didactice de sprijin trebuie să ţină
seama de nevoile identificate de
dezvoltare ale copiilor grupei şi să se
constituie ca o strategie de dezvoltare.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Mediul fizic este un prilej de exprimare a
valorilor, atitudinilor şi a priorităţilor
educatoarelor. În funcţie de priorităţile pe
care le marchează educatoarele, anumite
părţi ale sălii de grupă devin mai mult sau
mai puţin accesibile unui număr mai mare
de copii.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Aranjamentul spaţiului este un factor
care contribuie masiv la determinarea
comportamentelor copiilor şi la
familiarizarea lor cu actul învăţării. Dacă
un copil poate să-şi ia singur jucăriile
preferate şi învaţă să le şi pună înapoi, el
va învăţa în acelaşi timp şi independenţa,
şi autocontrolul.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Natura jocului pe care îl realizează
copilul este determinată de elementele pe
care le prezintă aranjamentul spaţial şi
jucă­riile. Acestea sugerează activităţile
care sunt valorizate şi care, în fapt,
corespund nevoilor de dezvoltare ale
copiilor.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Planificarea spaţiului se face după planificarea
activităţilor necesare în grupa respectivă. Aceste
activităţi ţin seama de nevoile de dezvoltare ale
fiecărui copil şi de aceea sunt planificate după o
perioadă necesară pentru cunoaşterea
personalităţii copiilor din grupă şi a grupei
respective. Activităţile se planifică şi în funcţie
de curriculumul naţional şi, eventual, de
opţiunea curriculară a grădiniţei respective.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Paşii planificării aranjamentelor de spaţiu sunt
următorii:
• – alegerea spaţiului grupei şi aranjarea elementelor de
mo­bilier;
• – stabilirea climatului spaţiului (căldură, surse de apă, lu­
mină, curăţenie);
• – identificarea resurselor de materiale şi depozitarea lor;
• – amenajarea ariilor (atelierelor, colţurilor, ungheraşelor,
domeniilor, spaţiilor etc.) de interes.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Putem sintetiza că, pentru a amenaja sala de grupă, educa­toarea
are nevoie să considere următoarele elemente:
• – să facă o analiză a activităţilor prioritare necesare şi să decidă
locul în sală unde pot fi localizate acestea;
• – să planifice amenajări ale mobilierului cât mai flexibile în aşa fel
încât ariile de interes să poată fi extinse sau reduse în funcţie de
nevoile activităţilor;
• – să aranjeze materialele la nivelul copiilor în aşa fel încât aceştia
să le poată folosi singuri şi să le poată pune la loc;
• – să planifice activităţile înainte de planificarea spaţiului şi a
materialelor necesare;
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• – să planifice şi spaţii în care copiii să se simtă singuri, chiar să se
odihnească, şi asupra cărora să păstreze totuşi controlul;
• – să gândească spaţiul pentru mişcare şi libertate de acţiune din partea
copilului;
• – să gândească amenajarea spaţiului şi după cerinţele educative speciale ale
copiilor din grupă;
• – să folosească cât mai des spaţiul curţii şi situaţiile naturale;
• – să ţină seama de anotimpuri când planifică activităţile în curte;
• – să asigure aerisirea clasei;
• – să plaseze activităţile care cer apă şi nisip lângă o sură de apă şi pe o
suprafaţă uşor de curăţat (linoleum sau plastic); ­
• – să plaseze activităţile zgomotoase separat de cele care cer linişte şi
concentrare

• ;
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• – să planifice un spaţiu de păstrat jocurile şi jucăriile, la care să aibă
acces copiii şi care să fie ordonat împreună cu aceştia;
• – să plaseze aria cărţii într-un spaţiu luminos şi liniştit;
• – să aibă în vedere un spaţiu în care copiii să-şi ţină hainele
personale;
• – să reamenajeze spaţul ori de câte ori este nevoie;
• – să plaseze mobilierul în aşa fel încât să poată vedea toţi copiii în
toate ariile folosite;
• – să folosească un mobilier nu prea înalt pentru a putea observa
copiii din toate zonele, pe cât posibil;
• – să anticipeze mişcările copiilor dintr-o arie în alta şi în funcţie de
aceasta să regândească materialele folosite;
• – să pună la dispoziţia copiilor obiectele de curăţenie uşor de folosit.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Spaţiul de joc al copilului este pe masă şi
pe podea. Scăunelele sunt necesare la
activităţile manipulative, la desen şi la
servirea mesei. Poziţia de stat pe scăunel
cu mâinile la spate este incomodă şi
frustrantă pentru copil. Ascultarea unei
poveşti sau a unui cântec se face mult mai
eficient pe o pernuţă, pe podea.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• O altă cerinţă importantă este marcarea
zonelor de interes şi a zonelor de
depozitare a jucăriilor. Copiii trebuie să
cunoască semnul sau marca diferitelor
zone şi să ştie unde pun jucăriile.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Mesele din grupă sunt şi ele posibil de
utilizat în forme diferite şi la activităţi
diferite. Copiii desenează, manipulează
jucării mărunte, citesc sau fac activităţi
casnice la mese. Desigur, copiii pot construi
cu cuburi mici la mese, dar activităţile de
construcţie cele mai utile şi plăcute sunt
cele care folosesc cuburile de lemn mari şi
care se desfăşoară direct pe un covor
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Covoarele folosite în sala de grupă sunt,
astfel, cu destinaţie precisă şi nu numai de
frumuseţe. În acelaşi timp, ele nu trebuie
să fie nici prea groase (se dărâmă
construcţiile) şi nici prea subţiri (copiii
alunecă).
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Colţul naturii, unde (după posibilitate) pot
trăi mici animale şi plante sau peştişori de
care se îngrijesc copiii, are nevoie de
lumină, aer şi spaţiu.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• În ultimă instanţă, să nu uităm că sala de grupă
trebuie să îndeplinească şi un rol estetic. Deşi
aglomerată cu jocuri şi jucării, ea trebuie să
ofere o imagine globală simplă, plăcută şi de
siguranţă pentru copil. Împodobirea sălii cu
desenele şi lucrările copiilor este mult mai
eficientă decât pictarea pereţilor. În cazul în care
pereţii sunt pictaţi, este bine ca imaginile alese
să fie cât mai clare, plăcute, sugestive, în culori
vii şi deschise.
 Rolul educatoarei în amenajarea
spaţiului educativ
• Concentrând în câteva cuvinte modul de
aranjare a sălii de grupă, putem spune că
aceasta trebuie să fie vie şi naturală, ca
mediu de dezvoltare şi de siguranţă
materială şi afectivă pentru copil, şi să
exprime creativitatea, flexibilitatea şi
competenţa profesională a educatoarei.