Dimorfismul

morfogenetic al drojdiilor
Numeroase specii de drojdii pot trece printr-o tranziţie în timpul morfogenezei
de la forma unicelulară capabilă de înmugurire, notată YF (Yeast Form) la cea
filamentoasă sub formă de pseudohife PH ( Pseudohyphal Form) sau de hife
adevărate – Hy.

Trecerea de la forma unicelulară la cea filamentoasă este considerată

un factor important pentru virulenţă
virulenţă

PH – asigură invadarea ţesuturilor în stadiile timpurii ale infecţiei

YF– este potrivită pentru diseminarea în sânge

Această ipoteză este susţinută de studii experimentale ce au demonstrat
că tulpini incapabile de a dezvolta filamente sunt avirulente la şoareci

Tranziţia în morfogeneză poate fi indusă de prezenţa a diverşi factori, unii

dintre ei similari celor existenţi în organismul gazdă invadat: macrofage;
temperatura de 37-40C; pH=7.0; lipsa sursei de azot; compuşi chimici
precum: N-acetil-D-glucozamina, biotină, zinc, ser, grupări Hem, etc
 Utilizarea speciei S. cerevisiae ca model de studiu al creşterii
filamentoase

Saccharomyces cerevisiae se dezvoltă sub formă unicelulară capabilă de înmugurire

Celule diploide MATa/MAT YF PH

Această tranziţie din timpul morfogenezei este similară la S. cerevisiae şi C. albicans,

sugerând faptul că acest dimorfism poate fi reglat prin aceleaşi mecanisme în ambele

cazuri.

Formarea de pseudohife la S. cerevisiae reprezintă un tip unic de

diviziune celulară polarizată ce implică înmugurirea unipolară şi
modificări în morfologie (formarea de structuri macroscopice ce se
desprind de colonie şi invadează substratul nepopulat).

Acest tip de înmugurire caracteristic celulelor diploide permite acestor

celule de altfel imobile, să exploateze eficient resursele de nutrienţi din
mediu
Tulpinile de Saccharomyces cerevisiae se pot divide mitotic prin înmugurire. Mugurele se
formează într-un punct al suprafeţei celulare celulare şi îşi măreşte dimensiunea în timp ce celula
mamă rămâne constantă ca mărime. Fusul de diviziune se formează de-a lungul axului celulă
mamă-mugure, iar după ce un set de cromozomi este distribuit în mugure, acesta se separă de
celulă. O cicatrice de chitină marchează locul de desprindere şi astfel sunt indicate convenţional
înmuguririle precedente. O singură celulă se poate divide în acest mod de mai multe ori.

Polaritatea diviziunii celulare este definită în raport cu punctul de pe suprafaţa celulară unde a
avut loc înmugurirea anterioară. Tipul spaţial de diviziune este determinat genetic şi poate fi:
axial în cazul celulelor haploide a sau  (celulele mamă şi fiică formează muguri în apropierea
polului unde se găseşte joncţiunea dintre ele);
polar în cazul celulelor diploide a/

2 3
2 Înmugurire axială
1 1 1 4

3
2 4 2
1 1 Înmugurire polară
1

Tipuri de înmugurire la Saccharomyces cerevisiae

Calea PKA
Cascada -AMPc
STE-MAPK
Reglarea creşterii filamentoase în cazul speciei S. cerevisiae
În►cazul Ambeleunicelulare
formelor căi prezentate
capabilese de
sfârşesc la nivelul
înmugurire, sinteza elementelor
proteinelor FRE (Filamentous and invasion
Calea completă de semnalizare necesită inducerea transcrierii tuturor Ras2 activează
genelor STE ce adenilatciclaza
codifică pentru:Cyr1
Tranziţia între cele două stări este indusă de lipsa sursei de azot, şi este controlată de căile
şiSte20 response
creşte(MAPKKKK),
nivelul elements)
intracelular de la nivelul genei FLO11 ce codifică pentru un factor transcripţional, iar
Ste 11de AMPc.
(MAPKKK) AMPc
şi Steactivează
7 (MAPKK) proteinkinaza
, precum şi A din celula
activarea de drojdie,
proteinei Kss1fiecare
(MAPK)dintre
şi a cele
de transducţie a semnalului de activare Ras2.
Trei rezultatul
subunităţi constă
catalitice în iniţierea creşterii
ale Tpk 1-3,filamentoase
factorului transcripţional Steacesteia,
12. formând un complex cu AMPc
Cele mai bine caracterizate căi de reglare a creşterii filamentoase sunt:
Semnalul
► SemnalulAMPc este transmis
extern activeazăspecific de către
Ras2 care Tpk2
printr-o (una
serie de dintre
etape subunităţile
intermediarecatalitice alefosforilarea
determină proteinkinazei A) către
calea proteinkinazei A (PKA) dependentă de AMPc
Flo11. Interacţia dintre
MAPKKK- Ste 11, a MAPKKK- Tpk2 şi Sfl 1 (factor
Ste transcripţional)
7 şi a MAPK-Kss1. reglează
Atunci când pozitiv transcrierea
se găseşte legat de genei
GTP, FLO11.
Cdc42
cascada STE-MAPK (mitogen activated proteine kinase)
Activarea
activeazăconstitutivă
la rândul săua RAS 2 induce creşterea
proteinkinaza Ste 20.. filamentoasă chiar şi în prezenţa sursei de azot.
 Morfogeneza speciei Candida albicans

Principalul criteriu prin care se diferenţiază cele două forme filamentoase este reprezentat de morfologia
celulară.

Hifele se formează dintr-o celulă mamă neînmugurită (denumită blastospor), nu prezintă constricţii la
joncţiunea de celula mamă, iar pereţii celulari sunt paraleli pe toată lungimea lor.

În cazul pseudohifelor, celula formează un mugur elongat, iar după formarea peretelui despărţitor, celula
fiică rămâne ataşată de celula mamă. Astfel se formează filamente compuse din celule elongate ce
prezintă constricţii la locul de iniţiere a peretelui despărţitor de celula mamă şi la nivelul tuturor joncţiunilor
septale ulterioare (c, e, g).
 YF Pseudohife Pseudohife
Hife

Vacuola Inel de septina Formare de sept

gri – chitina
verde – inel dublu
Nucleu Benzi de septina Filamente de actina
de septina

ÎnÎncazul
timpulhifelor
primului ciclu celular
în timpul pseudohifal,
primului la se
ciclu celular nivelul constricţiei
formează tubuldintre celula diferit
germinativ mamăde şi celula fiică se
mugurele
Reprezentarea schematică a primului ciclu celular din timpul morfogenezei la specia Candida albicans
formează
elongat ce un inelînde
apare septină,
cazul la nivelul căruia
pseudohifelor. Acesteare loc germinative
tuburi mitoza. apar în 50% din cazuri la nivelul unor
Atunci randomice.
situsuri când diviziunea mitotică s-a încheiat, inelul de septină se separă în două inele distincte şi un

- sept
tubulde chitină se
germinativ formează
apare între
înaintea cele două..
tranziţiei G1/S din ciclul celular
- Organizarea celui
prima diviziune dintâi ciclu
a nucleului celular
are loc la în cazuljoncţiunii
nivelul pseudohifelor
dintrenu diferă
celula substanţial
mamă de cel
şi mugure al drojdiilor
în cazul
YF, cu excepţia
pseudohifelor alungirii
şi YF, în timpmugurilor formaţi
ce în cazul şi anucleul
hifelor lipsei separării
migreazăcomplete a celulelor
din celula mamă şi după formarea
se divide în tubul
septului despărţitor.
 Reglarea creşterii filamentoase în cazul
speciei Candida albicans

 
Morfogeneza se desfăşoară in cazul speciei C. albicans atât sub un control pozitiv cât şi sub unul
negativ. Principalele căi de reglare pozitivă a creşterii filamentoase sunt:
- calea proteinkinazei A (PKA) dependenta de AMPc şi mediată de factorii transcripţionali Efg1 şi Flo8
- modulul MAPK mediat de factorul transcriptional Cph1
-calea de reglare a creşterii filamentoase induse de modificări ale pH-ului, mediată de Rim101

Controlul negativ se realizează în principal de către represorul transcripţional Tup1 şi proteinele

reglatoare Rfg1 şi Nrg1. Lipsa unuia dintre aceşti factori reglatori conduce la creştere filamentoasă
constitutivă
 Studiul genelor implicate în reglajul dimorfismului la drojdii de interes medical

► Creşterea filamentoasă reprezintă pentru drojdii un mecanism important de a răspunde schimbărilor

condiţiilor de mediu şi permite coloniilor să ajungă la nutrienţii din mediul de creştere

► Saccharomyces cerevisiae creşte de obicei sub formă unicelulară capabilă de înmugurire.

1992 - Gerald Fink şi colaboratorii săi au arătat că, în cazul unei tulpini diploide de S.cerevisiae, lipsa
sursei de azot conduce la formarea de pseudohife. Această trecere de la forma unicelulară la cea
multicelulară filamentoasă este posibilă doar in cazul tulpinilor diploide MATa/MAT ce prezintă un
pattern polar de înmugurire. cazul tulpinilor diploide

► Identificarea de gene implicate în dezvoltarea de pseudohife în cazul speciilor patogene de Candida

( de exemplu C. parapsilosis - care este asociată cu diverse afecţiuni : peritonite, vaginite, artrite septice
şi infecţii ale pielii) se poate realiza cu ajutorul tehnicii PHD (pseudohyphal determinant).

► Aceasta a fost pusă la punct de către Gerald Fink şi colaboratorii săi, în vederea identificării de gene,
ce atunci când sunt supraexprimate în celule MATa/MAT ce cresc pe mediu lipsit de sursă de azot,
determină creşterea sub formă de pseudohife.
 Hin d III (234)
Pst I (250)

“PHD screen” Bam H I (264)

Apa LI (4802) Xma I (269)
Ava I (269)
Sma I (271)
C. parapsilosis CBS604
Eco R I (285)
Ava I (1035)

YEplac195
Amp(R) 2 um
5241 bp
genomic library in YEplac195

Apa LI (3556)

S. cerevisiae L5366
(MAT a/MAT, ura3-52/ura3-52) Cla I (2089)
Nco I (2794) URA3

Harta genetică a vectorului YEplac 195

SLAD medium

IZOLAREA GENEI,
ANALIZA SECVENTEI

YEplac195 YEplac195+PHD1

Reprezentarea schematică a tehnicii PHD