TEMA I.

Întroducerea în
managementul conflictului
“Totul se naşte din lupta contrariilor şi
din cea mai adâncă discordie rezultă
cea mai perfectă armonie.”
Heraclit
 Planul lecției

1.Natura conflictului
• Etimologia și semnificația termenului ”conflict”
• Concept de conflict
2. Istoria apariției și etapele dezvoltării științei despre conflict.
3. Legătura Conflictologiei și Managementului conflictului cu alte științe.
4. Conflictele în procesul educațional: consecințele constructive și destructive .
 Obiective operaționale:

• să definească conflictul
• să identifice momente importante din istoria conflictologiei;
• să analize primele încercări raţionale de a determina natura conflictelor sociale;
• să identifice şi să analizeze teoriile ale conflictelor.
• să găsească cel puțin 3-4 laturi constructive a unui conflic
• să găsească cel puțin 3-4 laturi destructive a unui conflic
• să experimenteze atitudini noi față de conflict: să fie mai puțin timorați în fața lui și săl acceptați ca pe o
situație de relaționare psihosocială înscrisă în limitele normalului; vor dezvolta un început de sensibilitate la
conflicte cotidiene.
Managementul conflictului trebuie aşezat pe aceeaşi treaptă de
importanţă cu celelalte funcţii ale managementului, această convingere
fiind bazată pe rezultatul unui studiu efectuat de Asociaţia Americană de
Management care relevă faptul că managerii de pe palierul top şi middle
îşi consumă aproximativ 24 % din timpul lor de lucru pentru soluţionarea
unor stări conflictuale.
Alte studii evidenţiază un consum de numai 20 %, în timp ce alte lucrări
de specialitate avansează procente de până la 50 % din timpul de lucru.
• Obiectul de studiu al conflictologiei îl constituie conflictul, în toată complexitatea sa –
cauze, dinamică, tipologie, efecte, modalităţi de gestionare/rezolvare.
• Scopul conflictologiei: de a forma abilitățile de rezolvare eficientă a conflictelor.
• Obiectul managementului conflictului este procesul managerial al conflictelor și
tehnologiile conducerii lor.
Managementul conflitului reprezintă o ramură a conflictologiei la intersecție cu managementul.
Scopul MC: a forma deprinderi necesare pentru a gestiona conflictul și de a-l menține la nivel
optim, ceea ce ar asigura eficiența firmei sau structurii pe care o conduce managerul.
Managementul conflictului are două accepţiuni majore:
a) termen generic pentru toate acţiunile de gestionare a conflictului (prevenţie /prevenire, rezolvare, tratare a
consecinţelor),
b) strategii de control, sau reglare a conflictelor de durată şi refractare la soluţiile pozitive, accepţiune care s-a impus
puternic.
De reţinut că prin managementul conflictului nu se ajunge la rezolvare, ci doar la o atenuare a formelor violente ale unui
proces în desfăşurare, care ar putea să nu aibă niciodată o soluţie. Cu alte cuvinte ca rezultat al managementului părţile
continuă să se confrunte, dar adoptă tactici mai puţin extreme, ceea ce înseamnă că se obţine o “reducere a polarizării”.
Strategiile prin care oamenii fac faţă conflctului insolubil sunt: bîrfa, ridiculizarea, linşarea, terorismul, războiul, duşmnia
de moarte, genocidul, legea, medierea şi evitarea.
Prima lucrare despre managementul conflictului a fost publicată în 1960 de Thomas C. Schelling şi se numea Strategy of
Conflict. Deşi economist (laureat al premiului Nobel), Schelling a abordat teoria conflictului dintr-o perspectivă
multidisciplinară: economie, psihologie, sociologie şi drept cel care a fundamentat ştiinţific studiul managementului
conflictului a fost Donald Black. În 1990 el tipologiza formele elementare ale managementului conflictului. Urmează o
lungă pleiadă de autori.
Fenomenul conflictului este omniprezent în viaţa noastră. Situaţiile conflictuale se întâlnesc
cu periodicitate în viaţa publică şi privată a fiecăruia dintre noi. Aceste conflicte se pot
manifesta la scale şi nivele diferite. Ele pot apărea între persoane, grupuri, comunităţi sau
naţiunişi pot fi generate de diverse cauze.
Faptele şi experienţa managerială sugerează caracterul natural al conflictului,eradicarea lui
fiind aproape imposibilă şi chiar neimperativă pentru o organizaţie. Adoptarea unor acţiuni
menite să prevină apariţia conflictului, nu înseamnă, implicit, că acestea vor conduce la
eliminarea definitivă a problemlor din organizaţie. În acest sens, este necesară implementarea
unei culturi organizaţionale care să- şi asume faptul că problemele (şi, implicit, conflictele)
sunt parte naturală a vieţii organizaţionale. Această constatare impune problema studiului şi
gestionării conflictului în cadrul organizaţiei
Deşi foarte mulţi manageri apreciază la nivel teoretic avantajele pe care le poate genera
conflictul, în practică majoritatea dintre aceştia tind să ocolească conflictul din organizaţiile
din care fac parte. Explicaţia unui astfel de comportament stă în lipsa de pregătire a acestora
de a face faţă conflictelor organizaţionale care apar în cadrul grupurilor.
 CE ESTE UN CONFLICT?
• Activitate de brainstorming
 1. Natura conflictului

• Conflictul este un fenomen universal, specific oricarei specii, care joaca

un rol cheie în viața omului și a societății, care nu il poti ignora.
• Aparut cu primele comuniuni umane, conflictele prezentau apariții
zilnice și pentru o foarte indelungată perioadă nu erau un obiect
știintific cercetat, deși gânduri geniale despre ele erau prezente în cele
mai vechi izvoare, care au ajuns până la noi. Pe parcurs condițiile vieții
se schimbau- la fel și conflictele. Nu rămâneau neschimbate nici
atitudinile societății față de ele.
O definiție clasică
“Conflictul reprezinta o opoziţie deschisă, o luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide,
comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale divergente sau
incompatibile, cu efecte distructive asupra interacţiunii sociale.”

(Elena Zamfir, “Conflictul şi modalităţi de soluţionare”, 2004)

O definiţie modernă a conflictului:
“Conflictul reprezintă o formă de opoziţie bazată pe incompatibilitatea scopurilor, intenţiilor sau
valorilor părţilor care se află în interacţiune.”
(Mihaela Vlăsceanu, “Psihologia organizaţiilor şi conducerii” 1993)
Conflictul se manifestă ca o tensiune,frământare existentă atât în viața personală a individului,cât și
între membrii unui grup social sau mediu organizațional.
▪   James Schelemberg „Pentru început, putem defini conflictul social ca fiind opoziţia dintre   indivizi
şi grupuri, pe baza intereselor competitive, a identităţilor diferite şi a atitudinilor care se   deosebesc.”
▪   L. A. Coser a avansat o definiţie care a făcut carieră: „Conflictul este o luptă între valori şi  
revendi cări de statusuri, putere şi resurse în care scopurile oponenţilor sunt de a neutraliza, leza   sau
elimina rivalii„
▪   John Burton: "O relaţie în care fiecare parte percepe scopurile, valorile, interesele şi conduita  celuilalt
ca antitetice alor lui".
▪   Conflictul este „o situaţie în care oameni interdependenţi prezintă diferenţe (manifeste sau  
latente) în ceea ce priveşte satisfacerea nevoilor şi intereselor individuale şi interferează în
  procesul de îndeplinire a acestor scopuri”  
▪   J. P. Folger, M. S. Poole şi R. K. Stutman definesc conflictul ca fiind „interacţiunea dintre două
   persoane independente care percep scopuri incompatibile şi interferenţa reciprocă în realizarea   acelor
scopuri.”
▪  Rubin, Pruit & Kim. „O divergenţă de interese aşa cum este ea percepută, sau credinţa că aspiraţiile
curente ale părţilor nu pot fi realizate simultan”
• Termenul de conflict a fost definit într-o mare diversitate de moduri.
Analizând aceste definiții observăm că orice conflict se definește prin
elementele următoare:
existența a două sau mai multe persoane”/„sisteme” (persoane, grupuri,
comunități),
existența unor trebuințe, scopuri,valori, resurse sau caracteristici individuale care
sunt (sau numai par) diferite sau incompatibile reciproc. Incompatibilitatea sau
doar diferențele produc o tensiune care se cere eliberată, ceea ce conduce la
conflict.
prezența emoiților (anterioare sau posterioare conflictului).
 NEVOI
FUNDAMENTALE

NEVOI RESURSE
PSIHOLOGICE LIMITATE

VALORI PERCEPŢII
DIFERITE DIFERITE

INTERESE
DIFERITE
 2. Istoria dezvoltării științei despre conflict

• Aparut cu primele comuniuni umane, conflictele prezentau apariții zilnice și pentru o foarte
îndelungată perioadă nu erau un obiect stiintific cercetat, desi gânduri geniale despre ele erau prezente
în cele mai vechi izvoare, care au ajuns până la noi.
• Epoca antică ne-a lăsat descrieri detailate a razboaielor și primele aprecieri a conflictului de acest gen.
Platon(428-348 î.e.n.), Lao-Ţzî «Armonia Universului», sec.VI î.e.n, în Grecia Antică: Anacsimandr,
sec.VII-VII.e.n, Heraclit, sec.VI-V î.e.n care spunea ”Războiul este tatăl, iar pacea-mama tuturor
lucrurilor». Împăratul Solomon (sec.X î.e.n.) cunoştea arta soluţionării conflictelor. Legile lui Hamurapi
- sec.XVIII î.e.n.cunoşteau zeci de metode de soluţionare a conflictelor. Toate religiile lumii conţin idei
despre conflict şi pace, violenţă şi înţelegere.
• În epoca Medievală Sf.Augustin,Toma D Aquino au început încercările
de  conștientizare a esentei acestui fenomen. O pleiadă întreagă de gânditori
umaniști și-au propus gândurile sale în privința conflictelor, rolul nefast al
acestora în dezvoltarea umanității, de îndepărtarea războaielor din societate și
instalarea păcii universale eterne.
I perioadă-până în 1924

Nasterea si dezvoltarea ideilor conflictologice în sensul de cunoaștere

practică, reguli și metode de comportament în timpul conflictului,
problema violenței și nonviolenței în instituțiile religioase, problema
conflictului în artă și cultură.
Conflictul este studiat în ramurile - filozofiei, viziunii artistice,
filologiei, dreptului, stiintelor de război, psihologiei, dar nu se
evidenția ca fenomen individual.
 II perioada-1924-1992
Nașterea, stabilirea și dezvoltarea știintelor particulare în conflictologie. Conflictul a început să fie
studiat ca fenomen individual în domeniul dreptului și al sociologiei. Este studiat intensiv în alte
știinte, însa lucrări disciplinare în această materie nu existau.
Se evidenția activ:
• Prin intermediu analizei conflictualității în activitatea vitală a societății;
• Prin intermediu dependenței științelor umanistice, obiectul studierii cărora centrul atenției
prezenta conflictul, de la situația politică a țării, baze ideologice, situația democratizării societății;
• Prin masura evoluției, posibilitatea însăși a științelor a căror unul din obiectele studierii ar putea fi
conflictul, dezvoltarea metodologiei și teoretizării începutului evoluării acestui fenomen social
complex;
• Legătura caracteristică cu știința mondială, posibilitatea cunoașterii și utilizării informației
cercetărilor în domeniul conflictului de către savanți străini.
A doua perioada include patru etape.
• Prima etapa - 1924-1935. Cuprinde primul „val” de publicații. Apar lucrări în problema conflictului
în drept, sociologie, psihologie, matematică și socio-biologie.
• Etapa a doua - 1935-1949. Se caracterizează printr-o lipsă aproape completă de publicații. Acest fapt
este legat de Războiul Mondial și situația în care se aflau țările în acel moment.
• Etapa a treia - 1949-1972. Zilnic sunt publicate lucrări în domeniul conflictului, apar primele 25 de
candidați în desertații, conflictul începe să fie studiat ca fenomen aparte de către urmatoarele
știinte: filozofie, pedagogie, istorie și politică.
• Etapa a patra - 1972-1992. Zilnic sunt publicate nu mai puțin de 35 de lucrări în domeniul
conflictului, se susțin primele desertații în doctorat, din ele trei în domeniul viziunii artistice, una în
domeniul matematicii, în pedagogie, drept, psihologie si filozofie. Este prelucrat conceptul
sistematizat al conflictului.
• Ca o ramură relativ independentă apare în sociologie la sfârșitul anilor '50 ai secolului XX, și în cele din
urmă a devenit cunoscut sub numele de "sociologia conflictului." Acest eveniment este asociat cu lucrările
lui Dahrendorf R. (Germania), și L. Coser (USA).
• Fondatorul teoriei conflictului care a apărut în sociologie, este Georg Simmel (Germania). El a fost primul
care a introdus termenul ”conflict” . Autorul consideră conflictul ca o "formă pură" de comunicare socială,
și astfel a pus începutul "școlii formale" de sociologie, ale cărui idei au devenit baza pentru multe concepte
sociologice și politice de rezolvare a conflictelor occidentale.
• În aceeași perioadă, o situație similară se observă în psihologie. Prin cercetarea M.Sherif, D.Rapoport,
K.Tomas, M.Doycha, D.Skott "Psihologia conflictului" iese în evidență ca o direcție relativ independentă.
• În 70 de ani ai secolului al XX-lea se stabilește partea practica a conflictologiei. Pe parcursul acestei
perioade apar programe de formare psihologică care vizează formarea comportamentului constructiv în
interacțiune umană. În practică, apar devenind metode și tehnici de negociere, de rezolvare a conflictelor
propuse de D.Skott, Sh. și G.Bouer, G.Kelman.
• În 70-80 de ani, se deschid școli pentru pregătirea specialiștilor-mediatorilor în SUA.
• Conflictologia ca disciplină emergentă este obiectul unor departamente speciale din cadrul unor facultăţi
(de filosofie, politică, psihologie, sociologie, studii asupra păcii etc.), al unor centre sau institute de studiere
a conflictului.
 III perioada - 1992-zilele noastre.

Apar primele cercetări disciplinare, conflictologia începe să se transforme

în știința propriu-zisă, sunt inființate centre, grupuri care se ocupau de
cercetarea și reglarea conflictelor, se urmarește o creștere substanțială de
publicații (60-350). Zilnic sunt susținute de la 2 la 10 deze de doctor,
numărul general de desertatii pendulând între 19-98 pe an.
Odata cu apariția primelor cercetări disciplinare, conflictologia începe să
se transforme în știința propriu-zisa.
 Institutele de cercetare fundamentală a conflictului şi rezolvării
conflictului
Menţionăm aici numai cele mai importante unităţi cu specific de cercetare.

Pentru furnizare de servicii, inclusiv formare, numărul organizaţiilor este mai extins.
▪ Institute for Conflict Analysis and Resolution (ICAR), de la Universitatea Harvard (http://icar.gmu.edu/ICAR_About.html)
este unul din cele mai prestigioase centre din lume, care studiază: legătura dintre globalizare şi conflict, religia şi conflictul,
dinamica schimbării în conflicte şi probleme ale identităţii.
▪ Stanford Center on Conflict and Negotiation (SCCN), axat pe cercetarea teoretică a barierelor rezolvării conflictelor, de natură
strategică,psihologică şi instituţională.

▪ The Program on the Analysis and Resolution of Conflicts (PARC) funcţionează la Universitatea Siracuza şi studiază conflictele
sociale.

▪ University of Melbourne, Australia International Conflict Centre, preocupat de studiul teoriei şi practicii rezolvării
nonviolente a conflictelor.

▪ Conflict Resolution/Peer Mediation colaborează cu cadrele didactice la elaborarea unui program de rezolvarea conflictelor
/peer mediation.

▪ Conflict Information Consortium (CIC), anterior Conflict Research Consortium, funcţionează în cadrul Universităţii din
Colorado ca centru multi-disciplinar de cercetare şi predare a conflictului (vezi conflict.colorado.edu; www.CRInfo.org şi
www.BeyondIntractability.org). Accesul la resurse este gratuit.
• Conflictul - o disciplină științifică complexă, care studiază natura, esența, cauza
conflictului, legile de funcționare și de dezvoltare a acestora, modalitățile de depășire a
acestora.
• Obiectul de studiu al conflictologiei îl constituie conflictul, în toată complexitatea sa –
cauze, dinamică, tipologie, efecte, modalităţi de gestionare/rezolvare.
• Scopul conflictologiei: de a forma abilitățile de rezolvare eficientă a conflictelor.
  
3. Legătura Conflictologiei și MC cu alte științe.

• Cum conflictul este un caz particular al interacţiunilor şi relaţiilor umane la diferitele

paliere şi în diferitele forme de organizare a vieţii sociale, conflictologia devine o
disciplină de convergenţă şi interacţiune între mai multe ştiinţe socio-umane.
• Conflictologia este una dintre cele mai tinere ramuri ale cunoașterii științifice (în forma
finalizată, ea a apărut în mijlocul secolului 20, în curs de dezvoltare la intersecția
multor științe care studiază diferite aspecte ale activității umane, cum ar fi sociologie,
antropologie, istorie, psihologie, filosofie, științe politice, management, studii asupra religiei,
economie, geografie, drept, studii asupra păcii, biologie etc.
 4. Conflictele în procesul educațional:
consecințele constructive și destructive.

Puncte de vedere asupra conflictului

 CONFLICTELE
ÎN MEDIUL EDUCAŢIONAL PERFORMANT

• Conflictul socio-cognitiv din mediul educaţional

- principalul mecanism al progresului cognitiv individual; sursă de schimbare şi
influenţare a partenerilor actului educaţional; provocare pentru învăţare, cunoaştere
şi dezvoltare;
- este inerent interacţiunii dintre profesor şi elevi, dar şi dintre elevi cu potenţial,
particularităţi, stiluri diferite de cunoaştere...
- contextul unui proces de evoluţie şi maturizare pentru elev, dar şi al unui proces
de desăvârşire pedagogică pentru profesor
Tipuri de conflicte în medii educaţionale performante

Relaţia
Relaţia
profesor-
elev-elev
profesor

Relaţia
elev-
profesor

Factori de risc
(posibile cauze)
Mediu bazat pe competiţie (sistemul de evaluare,
stabilirea de ierarhii)
Organizarea învăţării (lipsa lucrului în echipă)
Cultura şcolii (şcoală elitistă)
Relaţii concurenţiale (individualism, relaţii reci,
lipsa de toleranţă, etichetarea)
Nevoi de recunoaştere şi apreciere, de
autorealizare
Conflicte elev-elev
Factori de protecţie
(modalităţi de ameliorare a comportamentului conflictual)
Dezvoltarea unui mediu bazat pe colaborare (lucru în echipă, proiecte
de grup, sarcini diferenţiate)
Dezvoltarea coeziunii grupului (activităţi extracurriculare, schimbarea
rolurilor de lideri în grup, ateliere de lucru)
Dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a conflictelor (comunicare,
exprimare emoţională, gândire creativă)
Valorificarea potenţialului elevilor prin implicarea în diferite proiecte
(curriculare dar şi educative); valorizarea tuturor în funcţie de criterii
diferite şi favorabile
 Conflicte elev-profesor
Factori de risc
(posibile cauze)
Mediu bazat pe competiţie (“goana” elevilor după
note, presiuni asupra evaluării realizate de profesori)
Nevoia de recunoaştere şi apreciere, de autorealizare
a elevilor (selecţia în loturile olimpice şi pentru alte
concursuri)
Motivaţia predominant extrinsecă (nevoia de note
mari) sau lipsa acesteia
Factori de protecţie
(modalităţi de ameliorare a comportamentului
conflictual)
Valorificarea potenţialului elevilor prin implicarea în
diferite proiecte (curriculare dar şi educative)
Formularea de reguli de comportament clare, coerente
şi aplicate consecvent
Dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a conflictelor
(comunicare, exprimare emoţională, gândire creativă)
 Conflicte profesor-profesor
Factori de risc Factori de protecţie
(posibile cauze) (modalităţi de ameliorare a comportamentului
conflictual)

Orgolii profesionale Valorizarea tuturor profesorilor la nivel de

Dorinţa de a preda la clasele foarte bune management
Preocuparea exagerată pentru performanţă, neglijând categoria Implicarea în proiecte educaţionale

elevilor de nivel mediu Activităţi comune care să dezvolte relaţiile

Ierarhii deranjante – complexe, frustrări (categoria “monştrilor sacri” interpersonale, sentimentul apartenenţei la grup
în raport cu tânărul profesor) (excursii, petreceri)
Autosuficienţă, vedetism Stimularea competiţiei însă fără a eluda ideea de

Relaţii reci, austere în cancelarie valoare/suportul axiologic

Polemici diferite
 Consecințe destructive:

• Conflictul reprezinta o perturbare momentană, temporară sau prelungită a funcționalității relațiilor

interumane, caracterizată printr-o încarcătură emoțională negativă între membrii grupului
respective; ucide gândirea liberă, limitează aptitudinea de a sonda soluții alternative, intimidează
capacitatea de a examina fără inhibiții alte posibilități. El poate fi de intensitate variabilă, luând
forme diferite, de la o simplă discuție în contradictoriu până la înjurii și amenințări, sau poate
culmina cu agresivitatea fizică îndreptată asupra celorlalți.
• Poate fi de tip exploziv, exprimând o eliberare brusca a afectelor negative cumulate în timp.
• Conflictele frecvente, de mare intensitate, pot sfârși cu acte de violență.
• În general, climatul perturbat pe termen lung în clasă este un mediu de socializare negativa și un factor
psihopatogenetic de prima importanță implicat în dezvoltările dizarmonice de personalitate.
• Conflicte în familie submineaza nevoile de baza ale copilului (mai ales nevoia de securitate, de iubire si
deatasament, de recunoastere si stima de sine); furnizeaza copilului modele de comportament deviant, pe
care acesta le preia prin imitație.
 Consecințe destructive:
Când conflictul este o constantă a vieții domestice sau capată o intensitate mare apar tulburari la nivelul
personalității copilului; efectele sunt amplificate atunci când este vorba de etapa de dezvoltare timpurie sau de
perioadele critice (pubertate, adolescenta). Indiferent de forma tulburărilor, imaginea de sine este grav afectata, în
sens devalorizant, este subminat procesul dobândirii identității personale, raportarea la lume se face depresiv-anxios
sau, dimpotrivă, impulsiv-agresiv. Cele mai frecvente tulburări care se constata la acesti copii sunt:
• tulburari organice sau functionale;
• dezvoltare fizica si intelectuala mai lenta, comparativ cu copiii din familiile armonioase,
• uneori chiar retard mental;
• imaturitate morala și afectivă;
• instabilitate psihica, hiperexcitabilitate, impulsivitate, toleranța scăzută la frustrare;
• tulburări de conduită: agresivitate în raporturile interpersonale, sau, dimpotriva, pasivitate în fața agresiunilor
celorlalti; în aceasta sferă a problemelor de comportament se înscriu fuga de acasa, abandonul țcolii,
consumul de alcool sau droguri, furtul și minciuna ca forme defensive de comportament.
• Conflictul este o stare anormală, deci negative
• Epuizează resursele
Stimulează schimbarea
 Principii de abordare pozitivă a conflictelor în educaţie

1. Conflictul înseamnă interacţiune şi dialog.

2. Conflictele sunt necesare pentru dezvoltarea şi maturizarea copiilor ca personalităţi complexe şi
autonome.
3. Cunoaşterea de sine reprezintă o condiţie a rezolvării conflictelor.
4. Orice conflict poate fi o oportunitate pentru recunoaşterea şi înţelegerea reciprocă a nevoilor şi
dorinţelor, pentru păstrarea sau întărirea unor relaţii.
5. Soluţionarea conflictelor este posibilă prin interacţiune pozitivă.
6. Sunt necesare anumite competenţe pentru ca un conflict să fie tranformatîntr-o experienţă de
maturizare şi dezvoltare.
7. Competenţele specifice necesare în acest sens pot fi învăţate.
8. Conflictele pot fi rezolvate într-o manieră care nu încalcă drepturile participanţilor.
 Încheierea conflictului
1. Rezolvarea conflictului
2. Transformarea conflictului
3. Managementul conflictului
4. Reducerea conflictului
5. Rezolvarea de problem
6. Acordul /aranjamentul /înţelegerea conflictului
7. Concilierea
8. Reconcilierea
9. Consensul
10. Negocierea
11. Medierea
12. Arbitrarea
13. Med-arb
14. Mini-procesul
15. Diplomaţia secundară
 Cercetarea în domeniul rezolvării conflictelor
Categorii de studii asupra conflictului: Niveluri macro şi micro.
Studiile la nivel macro (relaţiile dintre state, războaiele, revoluţiile) se numesc “studii
asupra păcii”, “studii asupra păcii şi conflictului” sau “ştiinţa păcii”.
Studiile la nivel micro sunt denumite “rezolvarea conflictelor sau “managamentul
disputelor”.
Teoreticieni şi practicieni. Teoreticienii sunt istorici, sociologi, specialişti în ştiinţele
politice, psihologii. Practicienii (rezolvitorii de conflicte, intermediarii, terţele părţi)
sunt: asistenţii sociali, psihologii clinicieni, avocaţi, miniştri, strategi militari, diplomaţi,
specialişti în managementul muncii.
 Institutele de cercetare fundamentală a conflictului şi rezolvării
conflictului
Menţionăm aici numai cele mai importante unităţi cu specific de cercetare.

Pentru furnizare de servicii, inclusiv formare, numărul organizaţiilor este mai extins.
▪ Institute for Conflict Analysis and Resolution (ICAR), de la Universitatea Harvard (http://icar.gmu.edu/ICAR_About.html)
este unul din cele mai prestigioase centre din lume, care studiază: legătura dintre globalizare şi conflict, religia şi conflictul,
dinamica schimbării în conflicte şi probleme ale identităţii.
▪ Stanford Center on Conflict and Negotiation (SCCN), axat pe cercetarea teoretică a barierelor rezolvării conflictelor, de natură
strategică,psihologică şi instituţională.

▪ The Program on the Analysis and Resolution of Conflicts (PARC) funcţionează la Universitatea Siracuza şi studiază conflictele
sociale.

▪ University of Melbourne, Australia International Conflict Centre, preocupat de studiul teoriei şi practicii rezolvării
nonviolente a conflictelor.

▪ Conflict Resolution/Peer Mediation colaborează cu cadrele didactice la elaborarea unui program de rezolvarea conflictelor
/peer mediation.

▪ Conflict Information Consortium (CIC), anterior Conflict Research Consortium, funcţionează în cadrul Universităţii din
Colorado ca centru multi-disciplinar de cercetare şi predare a conflictului (vezi conflict.colorado.edu; www.CRInfo.org şi
www.BeyondIntractability.org). Accesul la resurse este gratuit.
 3. Principiile MC
• Principiile metodologice generale sunt evaluate în baza științei contemporane, ele fiind
formate conform cerințelor științei, tangente cu principiile metodologice ale științelor
umanistice: principiul științific, principiul logicii dialectice și contrariilor, principiul
raționalismului, principiul istorismului, principiul obiectivității și principiul
umanismului.
• Principii ce decurg din filozofiesunt: evidența continuității schimbărilor, dezvoltarea
fenomenelor cercetate; depistarea factorilor de bază ale procesului; unitatea logicului și
istorismului; unitatea conceptuală; abordarea sistemică.
Cercetările MC sunt sintetice. Ele sunt deschise pentru aplicarea metodelor din disciplinele înrudite:
sociologie, politologie, istorie, psihologie, pedagogie, management.
Modelul conceptual constituie sistemul de noțiuni, categorii, legi și alte elemente, care dezvăluie
esența fenomenului concret și permite să fie descris, explicat sau dirijat.
Modelul procedural include reguli, algoritmi, metodici și metode științifice concrete pentru selectarea și
prelucrarea informației. Modelul inglobează metodele statistice matematice și răspund la următoarele
întrebări:
1.Care sunt indicatori munerici ale eșantionului
2. Există oare o conexiune între indicatorii eșantionului cercetat?
3. Care este forma acestei conexiuni?
4. Sunt veridice oare concluziile privind rezultatele cercetării?
Modelul empiric reprezintă sistemul indicilor calitativi și cantitativi ai fenomenului investigat în limite
concrete de timp și spațiu.
În cercetarea MC în sistemul educațional modelul conceptual inglobează ideile teoretice și
concepțiile în baza căror se formează ipoteza problemei științifice.
Pe parcursul cercetării se înregistrează diverse fapte, indici calitativi și cantitativi ai
fenomenului, acește constituind modelul empiric sau, în sens mai larg, baza informativă a
cercetării.