Sunteți pe pagina 1din 11

METODE ALTERNATIVE DE

REZOLVARE A CONFLICTELOR
• Continuumul alternativelor de
rezolvare a conflictului:

act legislativ
act de justitie/proces
arbitraj
mediere
negociere
Negocierea

Negocierea este procesul sau interactiunea prin care


persoanele sau grupurile care au interese si obiective
divergente si doresc sa ajunga la o intelegere
incearca sa stabileasca un acord si sa ia o decizie
comuna.

Are un rol esenţial în rezolvarea „inteligentă” a situaţiilor conflictuale dintr-o


şcoală. Prin negociere se încearcă a se ajunge la un schimb acceptabil între cele
două părţi, schimb care poate să ducă la mulţumirea acestora. Negocierea nu este
o procedură ad-hoc, ea trebuind să fie pregătită şi realizată cu multă grijă.
Pregătirea negocierii
Campul de negociere este zona de acceptabilitate
mutuala in care se va afla solutia avantajoasa.
• Poziţia iniţială – de intrare în negociere, când sunt expuse pretenţiile
maximale;
• Obiectivul – care trebuie fixat realist;
• Punctul de ruptură – peste care nu suntem dispuşi să trecem.

PI O PR
PI O
ETAPELE UNEI NEGOCIERI
• Pregatirea – definirea clara a obiectivelor,
colectarea datelor privitoare la interesele,
nevoile, temerile, resursele disponibile ale fiecarei
parti;

• Interactiunea – urmarirea obiectivelor proprii,


receptivitate la obiectivele partenerului,
identificarea obiectivelor comune, ascultarea
activa, flexibilitatea, abordare victorie – victorie;

• Incheierea – contracte clare pentru evitarea


viitoarelor conflicte.
Deschiderea negocierii

• atitudine realistă de la bun început;


• ascultarea cu atenţie şi evaluarea cu
promptitudine a celor spuse de partener;
• edificarea supra problemei, punând cât mai
multe întrebări;
• exprimarea punctelor de vedere într-o manieră
pozitivă, constructivă.
Principii care stau la baza
negocierii:
• Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face;
• Jucaţi „câştigător / câştigător”;
• Evitarea implicării emoţionale;
• „Depasionarea” dezbaterii;
• Câştigarea încrederii partenerului;
• Orientarea spre acţiunea concretă.
Medierea

Medierea este o negociere asistată. Caracteristicile unei medieri de


succes:

• Neutralitatea
În majoritatea împrejurărilor mediatorul este neutru. Mediatorul nu ţine
niciodată partea unuia sau altuia.
• Părţile stau de vorbă cu mediatorul
La început, mediatorul cere părţilor în dispută să vorbească cu el/ea, nu
una cu cealalaltă. Atunci când mediatorul crede că părţile în dispută pot
vorbi una cu cealaltă fără să reaprindă disputa, această poziţie poate fi
schimbată.
• Participarea voluntară
Medierea are cele mai multe şanse să reuşească atunci când
participarea e voluntară.
• Confidenţialitatea
Ceea ce se întâmplă într-o mediere este confidenţial(dacă nu există
ameninţări de violenţă sau mărturisiri ale intenţiei de crimă).
Fazele medierii
1. Intervenţia
• Prezentaţi-vă ca mediator.
• Întrebaţi pe cei în dispută dacă vor să participe la mediere pentru a-i ajuta
să-şi rezolve problema.
• Efectuaţi medierea într-un loc liniştit, fie imediat, fie la o dată şi oră
stabilite.

2. Contractarea
Descrieţi procesul de mediere şi rolul mediatorului:
• fiecărei persoane i se dă ocazia să vorbească pe larg
• descrieţi paşii pentru rezolvarea problemei /ei nu trebuie neapărat să
ajungă la un acord
• mediatorul va căuta să înţeleagă ambele părţi
• mediatorul va servi ca punte de legătură pentru înţelegere reciprocă
• mediatorul îi va ajuta să lucreze împreună la rezolvarea problemei
• mediatorul îi va ajuta să stabilească reguli de bază şi va menţine
respectarea acestora
Fazele medierii
Asiguraţi-vă că părţile:
• doresc o soluţie
• pot efectiv să vorbească în nume propriu
• doresc să negocieze una cu cealaltă
• doresc să lucreze împreună

Sugeraţi şi cereţi fiecărei părţi în dispută să fie de acord cu


următoarele:
• fiecare îşi va da silinţa să rezolve problema
• fiecare se va abţine să-l insulte pe celălalt
• fiecare se va abţine de a se strâmba sau de a face gesturi
de dezacord în timp ce vorbeşte cealaltă persoană
• fiecare se va abţine de a-l întrerupe pe celălalt
Fazele medierii
3. Aprofundarea problemelor

• Cereţi uneia dintre persoane să înceapă, povestindu-vă ce s-a


întâmplat.
• Parafrazaţi ce a spus prima persoană, folosind ascultarea activă.
• Lăsaţi prima persoană să termine de povestit versiunea sa şi de
descris simţămintele sale. Parafrazaţi.
• Repetaţi aceiaşi paşi pentru fiecare parte în dispută.
• Identificaţi domeniile de înţelegere şi de neînţelegere

• 4. Generarea de opţiuni

• Întrebaţi pe fiecare persoană, pe rând, ce ar fi făcut altfel.


• Întrebaţi pe fiecare persoană pe rând, ce ar face chiar acum
pentru a juta la soluţionarea problemei.
• Căutaţi soluţii împreună.
Fazele medierii
5. Alegerea celei mai bune soluţii şi încheierea
procesului

• Ajutaţi pe cei în dispută să găsească o soluţie cu care să


poată “trăi”
• Felicitaţi-i.
• Dacă e cazul, scrieţi un contract de acord pe care ei să îl
semneze şi/sau completaţi un formular de mediere pentru
arhivele şcolii.

S-ar putea să vă placă și